Pretenţii. Decizia nr. 1822/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1822/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 9533/3/2013
Dosar nr._
(1792/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1822
Ședința publică de la 12.11.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă F. A., împotriva sentinței civile nr.1341 din 18.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T..
P. are ca obiect – pretenții – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentei – reclamante F. A. și a reprezentantului intimatului – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că nu mai are de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului.
Susține că, în mod corect instanța de fond a constatat că apartamentul pentru care recurenta solicită despăgubiri a fost confiscat de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974, decret ce nu se regăsește în lista actelor pe care Legea nr. 221/2009 le conține, ca fiind acte privind măsuri cu caracter administrativ apreciate de lege ca fiind de drept cu caracter politic.
Pe de altă parte, recurenta nu a solicitat constatarea caracterului politic al acestei măsuri, respectiv măsura confiscării ca urmare a părăsirii teritoriului României, imobilului a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, însă acesta nu este nu este un act normativ care să conțină măsuri cu caracter politic.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.146/PI/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost declinată competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta F. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. T. în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2013 sub nr._ .
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta F. A. a solicitat instanței obligarea pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. T. la plata sumei de 500 000 euro în echivalent lei la data plății reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al luării măsurilor administrative conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În motivare, reclamanta a arătat că despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea apartamentului proprietatea sa și a defunctului său soț, situat în Timișoara, ., apt. 2, jud. T. ce i-a fost confiscat în temeiul Decretului nr. 223/1974 la data de 30.08.1988 ca urmare a plecării lor în Germania.
Reclamanta a precizat că nu a formulat cerere de retrocedare în natură a acestuia și nici nu a fost despăgubită în vreun fel în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici în temeiul Legii nr. 247/2005, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D.G.F.P. T. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe cale de excepție invocând necompetența teritorială a Tribunalului T..
În motivare, pârâtul a arătat că pretențiile reclamantei sunt nedovedite în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, condițiile esențiale impuse de acest text de lege fiind acelea ca să existe o confiscare de bunuri din patrimoniul persoanelor care au făcut obiectul unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic și aceste bunuri să nu fi fost restituite și nici să fi fost acordate despăgubiri în echivalent în temeiul altor acte normative. Or, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1341/18.06.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. A..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, astfel cum reiese din extrasul CF nr. 3777 Chișoada depus la dosarul cauzei, reclamanta, alături de soțul său – F. I. – a deținut în proprietate apartamentul nr. 2 situat în imobilul din Timișoara, ., jud. T. (filele 19-21, ds. declinat). Acest apartament a fost confiscat de statul român la data de 30.08.1988 în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a plecării acesteia în Germania.
Astfel fiind, tribunalul a reținut că în temeiul Legii nr.221/2009 se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau dacă partea nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile art.3 din legea reparatorie pe care reclamanta își sprijină pretențiile definesc măsurile administrative cu caracter politic ce dau dreptul la reparație ca fiind acele măsuri luate de organele fostei miliții sau securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de acest text legal (Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului).
În lumina prevederii evocate, tribunalul a constatat că decizia nr.4970/30.08.1988 a Consiliului Popular T. emisă în aplicarea Decretului nr.223/1974, în baza căreia a fost preluat bunul reclamantei nu intră în accepțiunea de măsură administrativă cu caracter politic dispusă împotriva reclamantei sau a soțului acesteia.
În consecință, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art.5 lit.b din Legea nr.221/2009, aceasta având deschisă, pentru obținerea unor eventuale măsuri reparatorii pentru modul în care apartamentul nr.2 situat în imobilul din Timișoara, ., jud. T. a trecut în proprietatea statului, calea reglementată de Legea nr.10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.08.2013, a declarat recurs reclamanta F. A. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 24.09.2013.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat următoarele:
Cu privire la petitul privind despăgubirile materiale solicită să se constate faptul că prevederile art. 5 alin.llit. b din Legea nr.221/2009 specifică în mod clar faptul că pentru bunurile imobile confiscate se pot acorda despăgubirii bănești în măsura în care nu au fost restituite sau despăgubiții pentru acestea, ori instanța de fond în mod eronat a considerat că acestea nu sunt aplicabile în speța de față, iar cu privire la acest aspect consideră că se impune chiar și trimiterea spre rejudecare a acestui petit privind despăgubirile materiale.
Învederează că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că bunurile imobile confiscate nouă de S. R. la data plecării în Germania nu fac aplicațiunea Legii nr.221/2009, întrucât această lege nu prevede în mod expres acest lucru, însă raportat la prevederile Decretului nr.223/1974 care prevedeau faptul că în măsura în care o persoană nu se mai înapoia în țară la termenul stabilit de autoritățile române acest imobil trece în proprietatea statului român fără vreo despăgubire, ori raporta la acest aspect instanța de fond raportat la prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.221/2009 rezultă faptul că și în speța de față se poate vorbi de o măsură administrativă cu caracter politic.
Mai mult decât atât caracterul politic al acestei măsurii este recunoscut de S. R. prin Decretul - Lege nr.9 din 31.12.1989 prin care se abrogă de urgență Decretul nr.223/1974, și prin care în preambulul decretului - lege de abrogare se specifică în mod clar următoarele: "În scopul înlăturării imediate din legislația tării noastre a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state, Consiliul Frontului Salvării Naționale decretează: Articol unic. - Sunt și rămân abrogate următoarele acte normative: 4. Decretul nr.223/1974 privind, reglementarea situației unor bunuri, publicat în Buletinul Oficial nr.152 din 6 decembrie 1974”.
Față de aceste aspect consideră că nu se mai poate pune în discuție faptul că confiscarea imobilului din speță a fost sau nu cu caracter politic, atâta timp cât prin Decretul - Lege nr.9 din 31.12.1989 s-a stabilit acest aspect, iar instanța de judecată nu poate decât să i-a act de acest aspect întrucât este o lege încă în vigoare.
D. urmare consideră că se impune admiterea recursului formulat, casarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, în subsidiar casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9, art. 3041 Cod procedură civilă și dispozițiile de lege menționate mai sus.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că în materia legii 221/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Examinând cererea de recurs, Curtea constată că, în esență, recurenta pârât, întemeindu-se pe dispozițiile art 304 pct 8 și 9 cod procedură civilă a criticat soluția primei instanțe, sub aspectul caracterului politic al măsurii preluării imobilului în baza decretului 223/1974, invocând ca argument suplimentar faptul că prin decretul-lege nr 9/1989 s-a abrogat decretul 223/1974, ceea ce este de natură să dovedească, în concepția reclamantei, existența caracterului politic al acestei măsuri.
Având în vedere că recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 8 și 9 cod procedură civilă și făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile ar 304 pct 8 cod procedură civilă, Curtea observă că acesta se referă la încălcarea principiului înscris în prevederile art 969 alin 1 cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Pornind de la semnificația acestor dispoziții de drept de material, care consacră principiul forței obligatorii a contractului și având în vedere și prevederile procedurale invocate de recurentă drept temei pentru critica formulată, Curtea constată că trebuie distins între următoarele ipoteze: situația în care instanța este sesizată cu un diferend legat de un act juridic, indiferent că este un act juridic unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul, soluționând fondul, având obligația să-l aplice în litera și spiritul său, nefiind îndrituită să-i dea un alt înțeles, precum și situația în care clauzele actului juridic dedus judecății sunt neclare, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorului revenindu-i datoria de a-l interpreta, potrivit regulilor de interpretare a actelor juridice.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă se referă la situația în care actul juridic care a generat litigiul este clar sub aspectul conținutului, dar instanța, pronunțându-se asupra pretențiilor cu care fost învestită, îi schimbă natura sau înțelesul, cu precizarea că în ipoteza în care din materialul probator administrat rezultă un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic, interpretarea dată de instanțele de fond constituie o chestiune de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.
Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că acest motiv de modificare a hotărârii nu este incident în cauză, în condițiile în care nu se pune problema interpretării clauzelor unui act juridic pentru calificarea naturii juridice a acestuia sau pentru clarificarea sensului acestora, ci trebuie să stabilească îndreptățirea reclamantei de a primi o reparație pecuniară în temeiul prevederilor legii 221/2009, în condițiile în care acesteia i s-a preluat în anul 1988, la plecarea din țară un imobil, în virtutea dispozițiilor decretului 223/1974.
Pentru a-și întemeia în drept recursul, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, a cărui analiză Curtea apreciază că este util de realizat la acest moment, pentru a putea examina aspectele supuse atenției instanței de recurs dintr-o amplă perspectivă.
Acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Examinând susținerile reclamantei din această perspectivă, Curtea apreciază că sunt nefondate, deoarece abrogarea decretului 223/1974, care a constituit temeiul juridic al preluării imobilului reclamantei în proprietatea statului, prin decretul-lege nr 9 /1989 nu este de natură să confere caracter politic măsurilor prevăzute prin acest act normativ, în sensul dispozițiilor legii 221/2009. Potrivit prevederilor art 5 alin 1 lit b din lege, se acordă măsuri reparatorii,sub rezerva îndeplinirii cerințelor suplimentare impuse de dispozițiile acestui text de lege, pentru imobilele confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Raportând aceste dispoziții legale la prevederile art 3 din legea 221/2009( care definesc măsurile administrative recunoscute de legiuitor ca având caracter politic),precum și la prevederile art 4 din aceeași lege( care reglementează măsurile administrative pentru care recunoașterea caracterului politic se face pe cale judiciară), Curtea reține că trecerea imobilului, aparținând reclamantei, în proprietatea statului nu este consecința unei măsuri administrative cu caracter politic, neconstituind, în mod evident, nici o măsură de confiscare, în sensul legii penale, atașată unei condamnări. Curtea consideră necesar să sublinieze că neîncadrarea preluării imobilului reclamantei între măsurile cu caracter politic, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile legii 221/2009, nu trebuie înțeleasă ca fiind de natură să infirme caracterul abuziv al preluării, aspect sancționat, de altfel, de legiuitor prin edictarea unei alte legi speciale de reparație și anume legea 10/2001, care conferă persoanelor îndreptățite, după finalizarea procedurii reglementate, măsuri reparatorii, constând, în funcție de situația actuală fizică și juridică a imobilului, în retrocedarea în natură sau prin echivalent, sub forma măsurilor compensatorii.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei și va menține sentința primei instanțe ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta – reclamantă F. A. împotriva sentinței civile nr.1341/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S.
Ex.2/22.11.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă – A.C.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1882/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
