Pretenţii. Decizia nr. 2138/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2138/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 46816/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2138 R
Ședința publică de la 11.12.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
GREFIER:- F. J.
-------------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-revizuentă R. M. M., împotriva Încheierii din data de 08.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații B. R.-M. și B. G. C. având ca obiect, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare pe excepția lipsei de interes a cererii de recurs.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din 08.02.2013 s-a dispus menținerea măsurii suspendării cererii de revizuire formulată de revizuenta R. M. M. împotriva deciziei civile nr.67 A din 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .
Pentru a dispune în acest sens s-a reținut că revizuienta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei copie a deciziei nr.67A/16.01.2009 ce se cere revizuită.
Împotriva încheierii a formulat recurs revizuenta R. M. M..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
În mod greșit instanța a apreciat că nu s-au respectat dispozițiile art.1551 Cod procedură civilă prin nedepunerea unei copii legalizate a deciziei civile nr.67A/2009 pentru că la dosar există această decizie.
Recursul este lipsit de interes pentru următoarele argumente:
După pronunțarea încheierii de ședință din 08.02.2013 recurenta – revizuientă a formulat la 15.04.2013 o altă cerere de repunere pe rol cerere care a fost încuviințate prin încheierea din 07.06.2013. În această situație interesul recurentei – revizuiente de a se repune pe rol cauza nu mai este actual, repunerea pe rol fiind deja dispusă, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca lipsit de interes recursul formulat de recurenta -revizuentă R. M. M., împotriva Încheierii din data de 08.02.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații B. R. -M. și B. G. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. M. A. D. Y.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
7.01.2014
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1897/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|