Legea 10/2001. Decizia nr. 345/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 47644/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 345R
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât P. M. BUCUREȘTI REPREZENTAT PRIN P. GENERAL împotriva sentinței civile nr. 509/14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant G. C. R., având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât reprezentat de consilier juridic M. E. L. cu delegație la dosar și intimatul reclamant reprezentat de avocat P. L. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât având cuvântul în susținerea recursului arată că nu poate fi imputabil recurentului faptul că intimatul reclamant nu este în măsură să obțină despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
Reprezentantul intimatului reclamant arată că, în mod corect instanța a decis asupra cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi primite de către reclamant, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 14.06.2011, sub nr._ /2010, reclamantul G. C.-R. a chemat în judecată pe pârâtul P. M. București, solicitând, în principal, modificarea dispoziției nr._ din data de 20 aprilie 2011 emise de către P. municipiului București, în sensul de a se stabili că valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate este rezultatul diferenței dintre despăgubirea încasată și suma de 175.565 euro, reprezentând valoarea de piață a imobilului, stabilită prin sentința civilă nr. 928 din 29 mai 2008 a Tribunalului București - Secția a III-a civilă, respectiv suma de 169.000 euro, iar, în subsidiar, anularea dispoziției nr._ din data de 20 aprilie 2011 emise de către P. municipiului București, obligând pârâtul să emită o nouă dispoziție în sensul de a stabili că valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate este rezultatul diferenței dintre despăgubirea încasată și suma de 175.565 euro, reprezentând valoarea de piață a imobilului, stabilită prin sentința civilă nr. 928 din 29 mai 2008 a Tribunalului București - Secția a III-a civilă, respectiv suma de 169.000 euro; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 509/14.03.2012 Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, a admis contestația formulată de reclamantul G. C.-R., a dispus modificarea art. 2 din Dispoziția nr._/20.04.2011 emisă de Primăria M. București prin Primar General, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4, sector 5, vor consta în diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare, și valoarea de piață a imobilului în sumă de 654.455 lei respectiv 175.565 Euro, și a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr._/20.04.2011 emisă de P. General al M. București, s-a luat act de sentința civilă nr. 928/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus anularea Dispoziției nr. 3879/17.02.2005 a Primarului General al M. București și prin care s-a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4, sector 5.
Tribunalul a constatat că, prin aceeași dispoziție, s-a propus, prin art. 2, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru cota de ½ din imobilul compus din teren în suprafață de 188,40 m.p. și construcție demolată, în suprafață utilă de 129,14 m.p. situate în București, .. 4, sector 5, persoanei îndreptățite G. C.-R..
Tribunalul a constatat că, prin sentința menționată anterior, s-a constatat că valoarea de piață a imobilului din litigiu este de 629.000 lei sau 169.000 Euro, conform raportului de expertiză nr. 3047/2008 întocmit de expert Fuiroagă M., ce a fost omologat de către instanță. Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 11.09.2008, Tribunalul București, Secția a III - a Civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 928/29.05.2008, în sensul că valoarea de piață a imobilului stabilită conform raportului de expertiză, este de 654.455 lei, respectiv 175.565 euro.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că art. 2 din Dispoziția nr._/20.04.2011 emisă de P. General al M. București este dat cu încălcarea legii, motiv pentru care tribunalul a admis contestația și a dispus modificarea acestui articol în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4, sector 5, vor consta în diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare, și valoarea de piață a imobilului în sumă de 654.455 lei respectiv 175.565 Euro.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Primăria M. București solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin soluția pronunțată, instanța de fond a încălcat atât prevederile legale ce guvernează materia restituirii proprietăților dar și îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XX/2007, a înțeles să sancționeze tocmai conduita culpabilă a celui care trebuia să soluționeze notificarea și care nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege. În consecință, instanța de fond era obligată să se limiteze la analizarea fondului pretențiilor reclamantului, constatarea sau nu a legalității dispoziției contestate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recurenta a considerat că instanța de fond a încălcat atât atribuțiile ce-i reveneau potrivit Deciziei nr. XX/2007 dar și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 care prevăd că stabilirea cuantumului despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În speța de față, competența instanței de fond era limitată la prima etapă a procedurii administrative și anume la a stabili dacă reclamantul își proba pretențiile și putea beneficia de anumite drepturi, fără însă a le cuantifica și a stabili o obligație de plată. Competența de a stabili întinderea dreptului aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în cazul în care persoana îndreptățită este nemulțumită, se poate adresa instanței de contencios administrativ. Procedând la cuantificarea dreptului și la stabilirea unei obligații de plată, instanța de fond s-a substituit practic în atribuțiile instanței de contencios administrativ încălcându-se competențele funcționale.
Recurenta a arătat că, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 coroborată cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Municipiul București nu are obligația legală de a stabili o anumită sumă ca măsură reparatorie, ci doar de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi revenind instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar dacă va fi nemulțumită de suma acordat, partea poate să conteste în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, decizia comisiei.
Recurenta a arătat că dispozițiile obligatorii cuprinse în decizia nr. 52/2007 pronunțată tot în recursul în interesul legii, arată că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În speță, se vorbește despre o dispoziție emisă la data de 17.02.2005, dispoziție prin care se respinge însă notificarea contestatorului. Așadar, dispoziția nu a soluționat fondul notificării în sensul emiterii unei dispoziții motivate acordării de măsuri reparatorii. Abia în 29.05.2008 prin sentința civilă nr. 928/2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă soluționează pe fond cererea contestatorului, admițând contestația acestuia formulată împotriva dispoziției nr. 3879/17.02.2005.
Recurenta pârâtă a considerat că instanța de fond a interpretat eronat a dispozitivului hotărârii nr. 928/29.05.2008 întrucât, prin dispozitivul acesteia, nu s-a reținut niciodată obligația municipalității la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în cuantumul mai sus menționat, s-a constatat doar valoarea de piață a imobilului, această obligației revenind conform dispozițiilor speciale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția nr. 3879/17.02.2005 a Primarului General al M. București, s-a respins notificarea formulată de G. C. R. privind restituirea a 50% din terenul în suprafață de 188,40 mp din București, .. 4, sector 5, deoarece nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 928/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2006, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 3879/17.02.2005 a Primarului General al M. București și s-a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4, sector 5. S-a constatat că valoarea de piață a imobilului din litigiu este de 629.000 lei sau 169.000 Euro, conform raportului de expertiză nr. 3047/2008 întocmit de expert Fuiroagă M., ce a fost omologat de către instanță. Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 11.09.2008, Tribunalul București, Secția a III - a Civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 928/29.05.2008, în sensul că valoarea de piață a imobilului stabilită conform raportului de expertiză, este de 654.455 lei, respectiv 175.565 euro.
Sentința menționată a rămas irevocabilă, apelul declarat de pârât împotriva acesteia fiind respins prin decizia civilă nr. 111 A/19.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar prin decizia nr. 8513/22.10.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție respingând recursul pârâtului împotriva deciziei instanței de apel.
Prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în mod corect instanțele au aplicat dispozițiile Deciziei nr. 52/2007 pronunțate în recursul în interesul legii, care arată că se pot acorda despăgubiri în echivalent, stabilite prin expertiză, în raport de data soluționării notificării, în cauză aceasta fiind 17.02.2005.
Prin Dispoziția nr._/20.04.2011 emisă de P. General al M. București, s-a luat act de sentința menționată și s-a constatat că intimatul contestator are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4 sector 5, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru cota de ½ din imobilul menționat.
Prin art. 2, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru cota de ½ din imobilul compus din teren în suprafață de 188,40 m.p. și construcție demolată, în suprafață utilă de 129,14 m.p. situate în București, .. 4, sector 5, persoanei îndreptățite G. C.-R..
În acest context, Curtea constată că în mod corect tribunalul a dispus modificarea acestui articol din dispoziție, în raport de dispozitivul sentinței care a stabilit existența și întinderea dreptului contestatorului.
Susținerile recurentei în sensul că prima instanță a încălcat Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi reținute. Conform acestei decizii, prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În cauză însă, prima instanță nu a fost învestită cu o acțiune prin care să se solicite soluționarea fondului notificării, ci cu o acțiune în anularea sau modificarea unui articol din dispoziția emisă în urma sentinței civile nr. 928/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă. Astfel, această din urmă sentință a soluționat fondul notificării, cu aplicarea Deciziilor în recursul în interesul legii nr. XX/2007 și LII/2008, dispunând anularea Dispoziției nr. 3879/17.02.2005 a Primarului General al M. București și constatând că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din cota de ½ din terenul și construcția situate în București, .. 4, sector 5, stabilindu-se, conform deciziei pronunțate în recursul în interesul legii menționate mai sus, cuantumul despăgubirilor.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a luat act de cele stabilite prin sentința civilă nr. 928/29.05.2008 prin care Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, s-a pronunțat asupra legalității Dispoziției nr. 3879/17.02.2005. Având în vedere că dispoziția anulată prin sentința care a soluționat fondul notificării a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în respectivul proces, tribunalul a aplicat decizia nr. 52/2007, conform căreia deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
Motivul de recurs referitor la interpretarea eronată a dispozitivului hotărârii nr. 928/29.05.2008 pronunțate de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, este nefondat, având în vedere că respectiva sentință a constatat dreptul contestatorului la despăgubiri, stabilind cuantumul acestora, situație în care dispoziția modificată prin sentința atacată, care a luat act de această sentință, trebuia să o pună corespunzător în aplicare.
Având în vedere că motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă nu sunt întemeiate, sentința primei instanțe fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii și a deciziilor pronunțate în recursul în interesul legii menționate mai sus, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria M. București împotriva sentinței civile nr. 509/14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Primăria M. București împotriva sentinței civile nr. 509/14.03.2012 pronunțată de Tribunalul București- Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC – 2 ex 19.02.2013
Jud. fond C. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 673/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1756/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
