Pretenţii. Decizia nr. 1756/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1756/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 12912/303/2011
Dosar nr._
(1000/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1756
Ședința publică de la 4 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant G. E., împotriva deciziei civile nr. 1148 A din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 28 octombrie 2013 și apoi la 4 noiembrie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 16.06.2011, reclamantul G. E. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească suma de bani ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii apartamentului din ..9, etaj 1, apartament 2, scara A, sector 2, București, din motiv că debitorul mandatar . află în imposibilitate din anul 1997 de a-i întocmi și preda contractul de vânzare-cumpărare asupra apartamentului menționat, obligație prevăzută în titlul executoriu al sentinței civile nr._/08.10.1998 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosar nr.5943/1997, hotărâre rămasă irevocabilă, prin respingerea apelului la TMB, în care i s-a stabilit valoarea apartamentului menționat, imposibilitatea se datorează evicțiunii prin retrocedarea apartamentului de către Consiliul Local al M. București în calitate de pârât în dosarul nr.9995/1996 la Judecătoria Sector 2 București și de Primarul General al M. București, prin Dispoziție nr.201/17.02.1997.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate de proprietar al apartamentului în cauză, cu titlul juridic, care a preluat în proprietatea statului român etajul 1 din ..9, sector 2 București, prin credit ipotecar.
La data de 04.08.1960, apartamentul în cauză a trecut de la Ministerul Finanțelor Publice, potrivit Hotărârii de Guvern nr.8/1960, în administrarea Primăriei M. București, prin decizia nr.1006/4.08.1960, apoi aceasta l-a dat spre administrare mandatarului său debitor . anul 1994, iar la data de 11.04.1994 s-a încheiat între mandatar . P. M. București, contract de prestări servicii de administrare imobiliară, prelungit prin act adițional până la data de 11.01.1995, aceea de a vinde, conform dispozițiilor legale în vigoare, imobile aflate în proprietatea statului și care se află în raza sectorului 2 București, din care rezultă că această societate, prin reprezentanții săi, și-a asumat calitatea de prestator de servicii imobiliare pentru ca ulterior, în anul 1997, la data de 15.12.1994, sub nr.7473 să se încheie un nou contract de prestări servicii de administrare imobiliară, contract încheiat de DGAF (în continuare Administrația Fondului Imobiliar) conform HCGMB nr.35/1997, din care rezultă că „activele” (așa cum au fost definite în primul contract, vor fi în continuare administrate de . primului contract, vor fi în continuare administrate de această societate în schimbul plății unui comision.
Pentru aceste motive, reclamantul a arătat că a probat calitatea procesuală pasivă a Primăriei M. București prin Primarul General, potrivit art. 1546-1551 Cod civil, în calitate de debitor mandant, fiind succesor în drepturi și obligații,vis a vis de debitorul mandatar .>
Obligația prevăzută în titlul executoriu al sentinței civile nr._/08.10.1998 a dat naștere obligației de transmitere a dreptului de proprietate asupra apartamentului în cauză, care ulterior a fost sustras de la urmărire, potrivit art.405 alin. c Cod procedură civilă, prin retrocedare caducă. În dosarul nr.9995/1996 al acestei instanțe, partea pârâtă a fost Consiliul Local al M. București.
Potrivit Legii nr.213/17.11.1998 art. 12 alin.4, trebuia ca potrivit art.64 Cod procedură civilă, să arate că titularul dreptului este statul român prin Ministerul Finanțelor sau Guvernul României (1080 Cod civil) locuința în cauză fiind proprietate de stat. O condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la determinarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală este titlul legal ce îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
Legea administrației publice locale, Legea nr.215/2001, face distincție între instituțiile Statului în sensul că unele sunt autorități deliberative (Consiliile), iar altele executive, CGMB care coordonează activitatea consiliilor locale.
Mai mult, Primarul General al M. București la data de 17.02.1997, a emis o Dispoziție nr.201, de punere în posesie (retrocedare) potrivit art.480 Cod civil, sub pretext că execută de bună voie sentința civilă nr._/12.12.1996. D. Legea nr.10/2001 care a apărut ulterior, fiind o lege specială, a dat dreptul Primarului General că retrocedările de imobile pot fi făcute pe cale administrativă.
Reclamantul a precizat că transferul proprietății a operat potrivit art.1295 Cod civil, în momentul acordului de voință la data de 12.11.1996, când i-a fost vândut apartamentul în cauză cu chitanța nr.2095, prin plata sumei de 13.861.386 lei, de către mandatarul debitor.
În anul 1997, reclamantul a depus la Judecătoria Sector 2 București o cerere pentru evicțiune și tulburare de drept prin fapta unui terț, potrivit art. 1341-1344, pe motiv că, deși a cumpărat apartamentul în calitate de chiriaș, potrivit Legii nr.112/1995, debitorul mandatar . să-i dea contractul de vânzare-cumpărare, motivând că există dosarul de retrocedare nr.9995/1996.
Deși consilierul juridic al . depus întâmpinare ca să i se respingă cererea din dosarul nr.5943/1997 pe motiv că locuința a fost retrocedată, însă instanța a admis cererea sa, considerând că reclamantul a devenit proprietar, potrivit art. 1295 cod civil la data de 12.11.1996, înaintea retrocedării din data de 17.02.1997, prin Dispoziție nr.201, pe motiv că a fost evins.
Instanța de judecată a Sectorului 2 București, la data de 08.10.1998, a pronunțat sentința civilă nr._/08.10.1998, prin care îl obliga pe debitorul . încheie contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului din ..9, etaj 1, apartamentul 2, scara A, sector 2, București, fiind obligație de a face.
Din motivul că locuința s-a retrocedat înaintea împlinirii termenului de 6 luni potrivit art.389 alin.2 Cod procedură civilă, executarea s-a suspendat de drept, motiv pentru care reclamantul nu poate fi învinuit pentru pasivitate, în prezent acesta aflându-se în termenul legal de a cere executare silită imobiliară din următoarele motive: potrivit art.404 Cod procedură civilă din vechea reglementare precizează că o hotărâre se poate pune în executare în termen de 30 ani.
Mai mult, potrivit Legii nr.459/06.12.2006, art.405 pct.1 lit. c, cursul executării silite în cauză s-a suspendat de drept, atâta timp cât debitorul (mandant) își sustrage bunurile de la urmărire.
În motivarea hotărârii nr._/12.12.1996, se menționează că I. și M. I. Pilat, autorii reclamantelor, au devenit proprietarii al etajului 1, prin actul de vânzare-cumpărare transcris nr.3577/1942, de la familia Alimănășteanu.
Potrivit adresei Direcției Arhivelor Naționale nr._/2.09.2009, în act se menționează că este act de vânzare-cumpărare, dar nu figurează Pia Alimanasteanu în calitate de vânzătoare și I. și M. Pilat, în calitate de cumpărători.
Dovadă este și declarația individuală dată în anul 1942 de M. Pilat, în care este menționat la descrierea imobilului doar teren viran-gradina cu flori de agrement, fapt ce rezultă că în anul 1942, nu s-a făcut nici o tranzacție de vânzare cumpărare, în numele acestora pe motiv că retrocedarea este caducă, deoarece dispozitivul hotărârii de retrocedare nu corespunde cu realitatea juridică în cauză.
La stabilirea prețului, reclamantul a solicitat ca instanța să țină cont că apartamentul în cauză se află situat în zona rezidențială (., confort 1, de 3 camere cu dependințe și teren aferent de 150 mp din totalul de 557 mp al imobilului.
Fiind zona rezidențială, un metru pătrat în zonă costă 4.000 euro/mp, iar reclamantul, potrivit Legii nr.79/1997, devenea proprietar și asupra terenului în cotă-parte.
Este adevărat că art.574 Cod procedură civilă, nu prevede plata de daune interese (fructele) pe care le-a pierdut în perioada 1997-2011 prin evicțiune, fiind vorba de un imobil în zona rezidențială, plus 150 mp teren aferent, potrivit Legii nr.79/1997, solicitând ca la stabilirea prețului, instanța să țină cont de acest fapt.
La data pronunțării hotărârii, locuința a costat 13.861.380 lei vechi, iar potrivit art. 1344 Cod civil „lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare” astfel încât a solicitat să fie calculate și excedentele valorii în timpul evicțiunii, pe motiv că imobilul în prezent valorează mult mai mult, datorită creșterii valorii lui între ani 1996-2011, reclamantul fiind cetățean român, având dreptul ca toții cetățenii români să cumpere locuința la un preț stabilit de Legea nr.112/1995, completată cu Legea nr.79/1997, fiind o protecție socială, iar după 10 ani (2006), având posibilitate, să vândă locuința la prețul de piață liberă, deci cu un preț mai mare.
Reclamantul a solicitat ca instanța să stabilească un preț, pentru a putea cumpăra un apartament similar cu cel al locuinței în cauză, menționând că locuința a cumpărat-o în baza Legii nr.112/1995, executarea silită în echivalent în cauză făcându-se în baza Legii nr.1/2009 (Legea V.) (în cazul pierderii locuinței pentru evicțiune fostul chiriaș primește despăgubiri bănești pentru a putea cumpăra o locuință similară cu cea cumpărată cu bună credință).
Cererea dedusă judecații constituie un act de procedură în cadrul executării silite și nu este fondată pe dispozițiile de drept comun (pretenții civile), pentru a avea relevanță valoarea obiectului acțiunii.
Legiuitorul a prevăzut această măsură pentru ca hotărârile judecătorești investite cu titlu executoriu să poată fi executate și în condiții speciale, fapt care nu se datorează din vina creditorului, pe motiv că taxa de timbru la valoare ar fi o pedeapsă nelegală pentru creditor, mai ales că cererea introductivă face obiectul Legii nr.112/1995, mai actual a Legii nr. 10/2001, modificată cu Legea nr.1/2009, care sunt legi speciale, toate cererile și acțiunile în Justiție fiind scutite de plata taxelor de timbru judiciară, mai mult și cererile care privesc punerea în executare a cererilor introductive admise prin hotărâri definitive, cum este și cazul de față.
Având un drept recunoscut în mod irevocabil în instanță, reclamantul are dreptul și interesul de a-l proteja prin solicitarea de a fi verificată valabilitatea oricărui act juridic care îl pune în imposibilitatea de a executa titlul executoriu, pronunțat în favoarea sa, făcând dovada că evicțiunea în cauză a reprezentat pierderea proprietății lucrului prin tulburare de drept, cauza evicțiunii a fost anterioară vânzării (dosar nr.9995/1996 a fost depus în luna martie 1996, unde au fost depuse înscrisuri fictive, cauza evicțiunii nu a fost cunoscută de cumpărător, reclamantul nu a avut calitate procesuală în dosar nr.9995/1996 de retrocedare.
Pentru aceste motive, instanța a admis cererea reclamantului și a obligat mandatar . întocmească contractul de vânzare cumpărare, titlul executoriu fiind obligatoriu pentru mandatar . solidar, potrivit art.64 Cod procedură civilă, și mandant PMB prin Primarul General, fiind succesor în drepturi și obligații, având obligația de a face.
Faptul că mandatarul . are nici o vină, că nu a pus în executare titlul executoriu este dovedit, fiind exonerat de obligație, fiind o culpă exclusivă a mandantului PMB cu intenție și vinovăție, împotriva intereselor persoanei care a reprezentat statul cu viclenie în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea cererii, stabilirea sumei de bani sau bunuri și servicii care urmează a fi plătită de debitor mandant P. M. București reprezentata de Primarul General, ca echivalent al valorii apartamentului pentru imposibilitatea punerii în executare a titlului executoriu în cauză pentru cauza de evicțiune, despăgubire prevăzută și de Legea nr.1/2009 -(Legea V.).
În cazul în care se punea în executare titlul executoriu în cauză și se elibera contractul de vânzare cumpărare de către cei doi debitori și ulterior se desființa contractul său de vânzare cumpărare, instanța competentă era Tribunalul București în baza Legii nr.10/2001 și Legii nr.1/2009. Hotărârea definitivă în cauză ține loc de antecontract de vânzare cumpărare și potrivit Legii nr.1/2009 ține loc de titlu de proprietate.
Având în vedere cerința CEDO, reclamantul a acționat cu o diligență normală pentru ca procedura să ajungă la final, jurisprudența CEDO nu recunoaște autoritatea de lucru judecat fiind iluzorie dacă nu se finalizează și executarea silită, astfel atingând scopul urmărit de reclamant în procesul civil privind realizarea dreptului pretins, la fel cu celeritatea procedurii care nu depinde de acesta.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.574 Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat și depus la dosar cerere de întregire și precizare a motivelor acțiunii, vizând începerea executării silite în cauză, suspendarea și continuarea executării silite a sentinței civilă nr._/08.10.1998 pronunțată de instanța Judecătoriei Sector 2 București, în dosar nr.5943/1997, prin care a fost obligată . îi dea reclamantului actul material de vânzare-cumpărare pentru apartamentul din ..9, etaj 1, apartament 2, sector 2 București, pe care l-a cumpărat la data de 12.11.1996.
Împotriva hotărârii a formulat apel pârâta . prin decizia civilă nr.557A/05.03.1999, Tribunalul București Secția a IV-a Civila a anulat apelul ca netimbrat.
După redactarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond la data de 16.12.1999, reclamantul a formulat cerere de investire și apoi de punere în executare silită a sentinței civile în cauză, executare silită care a fost începută de executor judecătoresc în dosarul nr.1257/1999, care la data de 11.01.2000 a trimis somație debitorului mandatar . pună în executare hotărârea și să emită contractul de vânzare-cumpărare.
.-a comunicat că nu mai poate pune în executare hotărârea pe motiv că mandantul acesteia, P. M. București prin Primarul General, a înstrăinat imobilul în cauză prin Dispoziția nr.201/17.02.1997, deci înainte ca hotărârea să rămână definitivă și de a fi emis titlul executoriu.
Astfel potrivit art.389 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea s-a suspendat de drept. Ulterior a făcut plângeri către P. General, Președinția României, Parlamentului României (unde a lucrat), SRI, iar la data de 27.01.2001, către mandant Primarul General al PMB, în calitate de terț garant, pentru motivul că retrocedarea este caducă.
Notificarea a fost comunicată de către biroul executorului judecătoresc Casagranda S. A., prin care a solicitat restabilirea situației anterioare și să îi restituie apartamentul pe care l-a cumpărat cu bună credință la data de 12.11.1996, răspunsul fiind dat prin Dispoziția nr.2375/02.02.2004.
Abia în anul 2006, a apărut cadrul legal prin promulgarea Legii nr.459/06.12.2006 prin care a fost modificat Codul de procedură civilă, astfel a devenit posibilă executarea silită în echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia prin introducerea art.574 Cod procedură civilă.
În anul 2009, reclamantul a descoperit înscrisuri noi emise de Direcția Arhivelor Naționale nr._/02.09.2009, prin care i s-a confirmat că retrocedarea în cauză este caducă.
Motivul pentru care a solicitat executorului judecătoresc M. Mutuliga în anul 2011 să cheme prin notificare pe P. M. București pentru a-i restitui bani plus plata de daune pentru a putea cumpăra un apartament similar cu cel evins, astfel să pună în executare titlul executoriu prin echivalent, pe cale amiabila, dar a refuzat.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și stabilirea sumei care urmează a fi plătită ca echivalent al valorii apartamentului în cauză pentru imposibilitatea executării hotărârii privind obligația de a face, obligație care cade în sarcina debitorului mandant Primarul General al PMB, în calitate de terță parte garantă, fiind succesor în drepturi și obligații, vis-a-vis de debitorul mandatar . cazul imposibilității predării contractului de vânzare-cumpărare al locuinței, fiind un drept de proprietate câștigat în instanță și potrivit art. 1295 Cod civil.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
La data de 14.11.2011, reclamantul a depus la dosar cerere de modificare a cererii introductive privind temeiul de drept, invocând dispozițiile art. 1039 - 1075 Cod civil potrivit cărora obligația este solidară între debitori, în cauză ambele părți obligându-se la același lucru, prin contractul de mandat, iar orice obligație de a face se schimbă în dezdăunări în caz de imposibilitate de neexecutare din partea mandatarului debitor . Primarul General al Primăriei M. București având calitate procesuală pasivă de codebitor, fiind terța parte garantă, succesor în drepturi și obligații vis a vis de mandatar debitor .>
Potrivit Constituției României se prezumă faptul că instituțiile publice ale statului român pun în executare de bunăvoie, hotărârile judecătorești definitive, motivat de faptul că reclamantul nu are obligația să facă apel la instituția executorului judecătoresc, în cazul Primarului General al PMB, mai mult sentința civilă nr._/08.10.1998, în cauză având ca debitor doar pe . se află în imposibilitate de a executa titlul executoriu, motiv că executarea silită s-a suspendat de drept, art.574 Cod procedură civilă referindu-se la executarea silită în echivalent a titlului executoriu, dar cum debitorul . are nici o vină, în calitate de mandatar, a solicitat prezenta cerere de modificare a acțiunii introductive.
Astfel, Legea nr.99/1999, îi dă posibilitatea să realizeze dreptul pretins, potrivit art.1075 Cod civil, sub formă bănească, ca creanța să fie certă lichidă și exigibilă, și anume să execute garanția reală mobiliară dată prin contractul de mandat de Primarul General al PMB, față de mandatar debitor . Primarul General al PMB, capătă calitate procesuală de codebitor, luând locul în judecată, a debitorului . nu are nici o vină că nu mai deține imobilul în cauză în administrare, fiind culpa exclusivă a mandantului Primarului General al PMB, care a înstrăinat imobilul, prin retrocedare caducă.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat ca, codebitorul Primarul General al PMB să îi dea suma de 300 de mii euro ca echivalent al apartamentului cumpărat la data de 12.11.1996, pentru imposibilitatea punerii în executare a titlului executoriu privind obligația de a face, de a se întocmi actul material de vânzare-cumpărare, hotărâre definitivă care ține loc de antecontract de vânzare cumpărare, iar prin punerea în executare a hotărârii, reclamantul dobândea dreptul de proprietate al apartamentului cumpărat care potrivit Legii nr.10/2001 și Legii nr.1/2009 devenea titlul de proprietate.
Reclamantul a invocat incidența Legii nr.1/2009 care prevede că sumele de bani restituite să fie la valoarea de piață, pentru că chiriași evinși prin retrocedare să poată cumpăra un apartament similar cu cel dobândit prin cumpărare, cu bună credință, mai ales că reclamantul a devenit proprietar al locuinței în cauză, potrivit art.1295 Cod civil, la data de 12.11.1996, prin cumpărare cu chitanța nr.2059, prin plata sumei de 13.861.380 lei.
Având în vedere că toate cererile în pretenții din cauză fac obiectul legilor speciale, Legea nr.112/1996, Legea nr.79/1997, Legea nr.10/2001, Legea nr.1/2009, etc., sunt scutite de taxă judiciară de timbru, reclamantul a avut calitate procesuală de chiriaș de stat, care a cumpărat cu bună credință locuința în cauză la data de 12.11.1996, iar în urma evicțiunii a intervenit titlul executoriu de obligație de întocmire a contractului material de vânzare cumpărare, motiv pentru care, până în prezent, nu a plătit nici o taxă judiciară de timbru.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 9580/07.11.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a respins cererea astfel cum a fost precizată și modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr._/08.10.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.5943/1997, a fost admisă în parte cererea reclamantului G. E. în contradictoriu cu pârâta . obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare cumpărare asupra apartamentului nr.2 situat în București, ..9, scara A, etaj 1, sector 2, hotărârea judecătorească fiind investită cu formulă executorie.
În motivarea hotărârii judecătorești astfel pronunțate s-a reținut că reclamantul deține apartamentul nr.2, în calitate de chiriaș, potrivit contractului înregistrat sub numărul_/29.10.1985, iar în baza art.9 din Legea nr.112/1995, acesta a solicitat cumpărarea imobilului, cererea fiindu-i aprobată, reclamantul achitând avansul în sumă de 13.861.368 de lei. De asemenea, capătul 2 de cerere care a avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, a fost respins ca neîntemeiat, întrucât instanța reținut că între părți a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare, iar nu o vânzare valabilă.
Ca un prim aspect, motivarea instanței expusă mai sus, din care rezultă și faptul că pârâta . a formulat întâmpinare, contrazice întrutotul afirmațiile reclamantului din cererea introductivă în sensul că instanța ar fi constatat intervenirea vânzării potrivit art. 1295 cod civil.
Hotărârea judecătorească nu a mai putut fi pusă în executare de către pârâtă, întrucât, după cum rezultă din adresa nr.2315/12.08.2008 a . nr. 2 a fost restituit în proprietatea lui S. I. M. și Pilat J. C. prin Dispoziția Primarului General nr.201/17.02.1997, ca urmare a sentinței civile nr._/12.12.1996 a Judecătoriei Sectorului 2, definitivă și irevocabilă, astfel că pârâta nu mai deținea dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, fiind în imposibilitate de a executa obligația prevăzută în sentința civilă nr._/08.10.1998. De altfel, instanța a reținut că însuși reclamantul a depus la dosar adresa nr.2044/29.03.1997, emisă anterior pronunțării sentinței civile nr._/08.10.1998, prin care . comunicat reclamantului că apartamentul nr.2 a fost retrocedat foștilor proprietari S. I. și Pilat J., conform Dispoziției Primarului General nr.201/17.02.1997.
Ca atare, încă de la momentul pronunțării sentinței civile nr._/08.10.1998, pârâta . București prin Primar, în calitate de deținător al bunului) nu mai deținea calitatea de proprietar asupra bunului pentru a putea proceda la vânzarea acestuia către reclamantul în cauză, aspecte care nu au fost aduse la cunoștința instanței în dosarul nr. 5943/1997 în cadrul căruia Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr._/08.10.1998.
La data de 07.04.2011, reclamantul a notificat P. M. București prin Primar să se prezinte la data de 15.04.2011 la sediul B. M. M. pentru a proceda la restituirea sumei de 13.861.380 de lei vechi, reprezentând prețul achitat pentru cumpărarea apartamentului nr.2, astfel cum rezultă din chitanța nr.2059/12.11.1996.
Ca urmare a cererilor de modificare a obiectului și temeiului de drept, reclamantul a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în temeiul art.1075 Cod civil, respectiv plata sumei de 300 de mii de euro ca echivalent al valorii apartamentului nr.2, cumpărat la data de 12.11.1996, pentru imposibilitatea punerii în executare a titlului executoriu privind obligația de a face, invocând prevederile Legii nr.10/2001 și Legii nr.1/2009 în virtutea obligației de garanție pentru evicțiune.
Inițial, cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art.574 Cod procedură civilă și Legea nr.99/1999, față de acest din urmă temei instanța reținând că nu are legătură cu obiectul cauzei.
Instanța a constatat că reclamantul nu poate solicita de la pârâta contravaloarea apartamentului nr.2 nici în virtutea prevederilor art.574 Cod procedură civilă, dar nici în virtutea dispozițiilor art. 50-50 ind. 1 ale Legii nr.1/2009, având în vedere că acesta nu a deținut niciodată calitatea de proprietar asupra apartamentului nr.2 pentru a putea funcționa în ceea ce-l privește obligația pârâtelor de garanție pentru evicțiune în temeiul art. 1337 și următoarele din codul civil.
Astfel, prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în sarcina pârâtului s-a stabilit doar obligația de a face, constituind în patrimoniul reclamantului doar un drept de creanță, dar nu și un drept real, neoperând și transferul dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, acesta fiind și motivul pentru care sentința civilă nr._/08.10.1998 nu a putut fi în mod obiectiv pusă în executare, întrucât obiectul dispozitivului practic nu se mai afla în ființă la data pronunțării respectivei hotărâri.
Pentru ca reclamantul să beneficieze de dispozițiile Legii nr.1/2009 sau chiar de prevederile art.574 Cod procedură civilă, în măsura în care ar fi constituit un dosar de executare silită în acest sens cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art.405 din Cod procedură civilă, ar fi trebuit ca acesta să fi deținut calitatea de proprietar asupra imobilului, respectiv să fi încheiat contract de vânzare cumpărare în virtutea Legii nr.112/1995, anterior restituirii proprietății imobilului către persoanele îndreptățite potrivit Legii nr.10/2001. Ori, reclamantul nu s-a aflat într-o asemenea situație, după cum s-a arătat, încă de la data pronunțării sentinței civile nr._/08.10.1998, pârâta nemaideținând proprietatea asupra bunului respectiv.
Ca atare, în prezenta cauză, instanța nu poate proceda la o apreciere a neexecutării culpabile de către pârâtă a hotărârii judecătorești mai sus menționată și nici nu se poate pronunța asupra suplinirii consimțământului pârâtei din perspectiva dispozițiilor art.1295 Cod civil. Neavând niciodată calitatea de proprietar asupra bunului, ci numai aceea de chiriaș, reclamantul nu poate invoca incidența obligației de garanție pentru evicțiune, remediile juridice care erau la îndemâna acestuia fiind, fie o revizuire a hotărârii judecătorești pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în temeiul art. 322 pct. 3 cod procedură civilă, fie o acțiune în pretenții întemeiată pe o plată nedatorată efectuată de reclamant, prin care acesta să solicite de la pârât restituirea sumei achitate cu titlu de avans asupra bunului respectiv.
În acest context, instanța a mai reținut că reclamantul a formulat și notificare înregistrată sub numărul 2371/27.09.2001, în baza Legii nr.10/2001, solicitând retrocedarea apartamentului nr.2, apreciind că are calitatea de proprietar asupra acestui imobil în virtutea contractului de închiriere nr._/29.10.1985, afirmând că ar fi cumpărat apartamentul la prețul de 13.861.386 de lei, în viziunea reclamantului chitanța nr.2059/1996 reprezentând plata prețului, valorând act de proprietate.
La data de 02.02.2004, Primarul General a emis dispoziția nr.3275 prin care a respins notificarea formulată de reclamant având ca obiect restituirea apartamentului nr.2, constatându-se că notificatorul nu are calitatea de fost proprietar, împotriva acestei dispoziții reclamantul neprobând exercitarea dreptului de contestație în conformitate cu art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
De asemenea, reclamantul a criticat modalitatea de restituire a bunului în patrimoniul persoanelor îndreptățite, susținând că sentința civilă nr._/12.12.1996 a Judecătoriei Sectorului 2, prin care imobilul a fost restituit în proprietatea persoanelor îndreptățite, este o eroare judiciară, fără a proba însă că respectiva hotărâre a fost modificată în căile ordinare sau extraordinare de atac.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G. E., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 24.02.2012, sub nr._ .
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul-reclamant arată că Judecătoria Sector 2 București a pronunțat hotărârea nr._/1998, tocmai ca reclamantul, in calitate de chiriaș, sa devină proprietar prin punerea in executare a titlului executoriu. Contractul de vânzare-cumpărare constituie titlul de proprietate potrivit art. 645 Cod Civil. Mai mult, apelantul a devenit proprietar la data 12.11.1996, când a cumpărat apartamentul cu buna credința .
Apelantul-reclamant arată că dispoziția data de instanța in titlul executoriu obliga pe codebitor la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, astfel se prezuma ca apelantul-reclamant este proprietar de drept, prin lege (hotărârea are putere de lege).
Astfel, din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate exista prin puterea judecătoreasca iar faptul ca apelantul nu poate beneficia de el este culpa exclusiva a codebitorului Primar General al P.M.B., pentru următoarele motive ;
Prin actul administrativ nr. 201/17.02.1997 a fost dat din proprietatea statului si trecut in proprietate privata imobilul din .. 9, . București, compus din etaj 1 +demisol +mansarda + 270mp, teren in zona rezidențiala a orașului București, zona B-ul Dacia.
Apelantul-reclamant arată că actul administrativ Dispoziție nr. 201/17.02.1997 a fost emis prin dol si viclenie, astfel împiedicându-l pe apelant sa pună in executare titlul executoriu a sentinței civile nr._/08.10.1998 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București in dosar nr. 5943/1997 prin care obliga pe împuternicitul Primăriei Capitalei, mandatar . încheie contractul de vânzare-cumpărare, asupra apartamentului care face obiectul actului administrativ Dispoziție nr.201/17.02.1997,apartament pe care apelantul l-a cumpărat la data de 12.11.1996 prin plata sumei de 13.861.3861ei care potrivit Legii 1/2009 constituie un drept de proprietate iar actul de vânzare-cumpărare devine Titlul de Proprietate.
Prin emiterea actului administrativ Dispoziție nr. 201/1997 s-au produs efecte juridice de suspendare de drept a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/08.10.1998.
Actul Administrativ nr. 201/17.02.1997 nu are nici o legătura juridica cu sentința civila nr._/1996 emisa de Judecătoria Sector 2 București motiv pentru care apelantul-reclamant ridică excepția de nelegalitate.
Apelantul-reclamant arată că la data de 4.08.1960, apartamentul in cauza a trecut de la Ministerului Finanțelor Publice potrivit Hotărârii de Guvern nr. 8/1960 in administrarea Primăriei M. București, prin decizia nr.1006/4.08.1960, apoi aceasta l-a dat spre administrare mandatarului sau, . sentința civila nr._/12.12.1996, calitatea de parte parata o are Consiliul Local al M. București.
Potrivit Legii 215/2001, Consiliul Local al M. București este o instituție publica administrativa deliberativa, distincta de P. M. București prin Primar General cu rol executiv.
Apelantul-reclamant arată că avocatul părții reclamante in dosar nr. 9995/1996 a chemat in judecata o parte parata fara calitate procesuala pasiva, consilierii locali nu administrează imobile, iar potrivit Legii 215/2001 art.30 pct.(1) alin.(d, calitatea de consilier este incompatibila cu calitatea de primar, alin.(b,calitatea de funcționar public etc., astfel încât hotărârea judecătoreasca_/1996 nu poate fi pusa in executare.
Astfel, apelantul-reclamant arată că din punct de vedere legal Dispoziția nr. 201/1997 nu are nici o legătura juridica cu sentința civila nr._/12.12.1996.
Titlul executoriu a fost emis de Judecătoria Sector 2 București pentru Consiliul Local al M. București, care are personalitate juridica distincta de P. M. București, potrivit Legii 215/2001.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități intre persoana paratului si cel care ii incuba obligația corespunzătoare dreptului subiectiv (cel obligat in raportul juridic dedus judecății, sau care a adus atingere dreptului real sau altui drept absolut.)
Pe cale de consecința, apelantul-reclamant apreciază că, calitatea procesuala pasiva in prezenta cauza o justifica doar debitorul din sentința civila nr._/1996 pronunțata de Judecătoria Sector 2 București întrucât o hotărâre judecătoreasca produce efecte substanțiale numai intre parti, neputând crea drepturi si obligații in privința terților, care nu au participat la litigiul soluționat prin aceasta sentința.
Cat timp nu Primarul General al P.M.B. a fost obligat prin sentința_/1996, in sarcina Primarului General nu poate opera obligația executării unei hotărâri ce nu s-a pronunțat in contradictoriu cu el. Prin urmare, nici o alta persoana, nu va putea fi obligata in contradictoriu cu o alta persoana decât debitorul obligației, prevăzut in titlul executoriu in cauza.
Apelantul-reclamant arată că prin punerea in valoare a titlului său executoriu, prin întocmirea actului de vânzare-cumpărare al apartamentului cumpărat la data de 12.11.1996, s-ar stinge si litigiul de la C.E.D.O.
Apelantul-reclamant mai arată că doar daca renunța la executarea hotărârii in cauza, adică la dreptul de proprietate potrivit art. 645 C.civ., dat prin titlul executoriu, care are putere de lege, putea sa solicite separat o acțiune de restituire a prețului, ( 13.861.386 lei ),in baza Legii 112/1995. Atâta timp cat titlul executoriu al apelantului este suspendat de drept prin „retrocedare” aparenta, fictiva si nelegala, apelantul are dreptul sa solicite prețul obținut prin punerea in executare a hotărârii din motiv ca nu se pune in discuție daca titlul executoriu se executa si când se va executa.
Totodată, apelantul-reclamant arată că Judecătoria Sector 2 București a ordonat sa i se dea contratul de vânzare-cumpărare după care poate vinde locuința cu un preț oferit de piața, si nu cu suma de 13.861.3861ei. Acest preț a fost subvenționat de stat, drept pe care l-au avut toții chiriașii după 1989, astfel milioane de chiriași au devenit astfel proprietari si apoi au vândut locuința cu un preț de piața libera.
Apelantul-reclamant arată că este adevărat ca nu este îndeplinita condiția potrivit Legii l/2009 in sensul ca contractul de vânzare-cumpărare nu a fost desființat prin hotărâre definitiva, motiv pentru care nu sunt aplicabile in cauza clauzele Legii 10/2001 si Legii 1/2009, titlul executoriu care privește obligația întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, privește si obligarea întocmirii titlului de proprietate.
Având in vedere, ca in cauza, a intervenit o evicțiune aparenta, apelantul apreciază că se poate spune ca prezenta este o cerere de executare hotărâre prin fapta unui terț garant, succesor in drepturi si obligații vis a vis de mandatar . punerea in executare a hotărârii, se refera, la executarea garanției data prin contractul de mandat, fiind un contract de garanție real mobiliar.
În drept, apelantul a invocat dispozițiile art..282-298 Cod procedura Civila.
Prin decizia civilă nr.1148/A/16.11.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr._/08.10.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.5943/1997, a fost admisă în parte cererea reclamantului G. E. în contradictoriu cu pârâta . obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare cumpărare asupra apartamentului nr.2 situat în București, ..9, scara A, etaj 1, sector 2, hotărârea judecătorească fiind investită cu formulă executorie.
Din sentința menționată rezulta că apelantul-reclamant are calitatea de chiriaș al apartamentului nr.2, așa cum rezultă din contractul nr._/29.10.1985.
Conform dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, acesta a solicitat cumpărarea imobilului, cererea fiindu-i aprobată și a achitat avansul în sumă de 13.861.368 de lei.
Prin acțiunea formulată apelantul solicita-se totodată, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, capăt de cerere respins, instanța reținând că între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare, iar nu o vânzare valabilă.
Contrar motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că prima instanță, în mod corect a reținut că hotărârea judecătorească nu a mai putut fi pusă în executare de către intimată, întrucât, apartamentul nr. 2 a fost restituit în proprietatea numitelor S. I. M. și Pilat J. C. prin Dispoziția Primarului General nr.201/17.02.1997, ca urmare a sentinței civile nr._/12.12.1996 a Judecătoriei Sectorului 2, definitivă și irevocabilă.
Prin urmare, intimata, la momentul pronunțării hotărârii, nu mai deținea dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind în imposibilitate de a executa obligația prevăzută în sentința civilă nr._/08.10.1998.
Așa cum a reținut prima instanță, în urma cererilor succesive de modificare a obiectului și temeiului de drept, apelantul-reclamant a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în temeiul art.1075 Cod civil, respectiv plata sumei de 300 de mii de euro ca echivalent al valorii apartamentului nr. 2, cumpărat la data de 12.11.1996, pentru imposibilitatea punerii în executare a titlului executoriu privind obligația de a face, invocând prevederile Legii nr.10/2001 și Legii nr.1/2009 în virtutea obligației de garanție pentru evicțiune.
Apelantul reclamant nu poate solicita de la intimata-pârâtă contravaloarea apartamentului nr.2 nu a deținut niciodată calitatea de proprietar al imobilului, pentru a putea beneficia de prevederile art.574 C.proc.civ., sau art. 50-501 din Legea nr.1/2009.
Aceasta întrucât, prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în sarcina intimatei s-a stabilit doar obligația de a face, apelantul-reclamant având doar un drept de creanță fără însă ca acestuia să si se transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului, așa cum în mod nefondat susține prin motivele de apel formulate.
În acest context, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a apreciat că nu poate fi reținută neexecutarea culpabilă de către intimata-pârâtă a hotărârii judecătorești privind obligarea de a încheia contract de vânzare-cumpărare și nici nu poate să soluționeze, prin prezenta acțiune, suplinirea consimțământului pârâtei, în condițiile în care, astfel cum am mai arătat apelantul nu a deținut calitatea de proprietar, neputând să se prevaleze în acest context, de garanția pentru evicțiune, ci a avut exclusiv calitatea de chiriaș al imobilului.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G. E., invocând dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ., susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată că la data pronunțării hotărârii nr._/1998, recurentul era proprietar al apartamentului prin cumpărare, potrivit art.1295 C.civ., plata fiind făcută în totalitate prin achitarea sumei de 13.861.386 Rol, astfel încât în mod greșit s-a reținut că ar fi plătit parțial costul locuinței, aspect care se poate verifica prin expertiză tehnică.
Sentința nr._/1998 obligă P. M. București prin Primarul General și S.C. Apolodor S.A. să-i predea contractul de vânzare-cumpărare și de a-i transfera proprietatea, astfel încât în prezent este îndreptățit să solicite contravaloarea locuinței, fiind în fapt proprietar.
Se mai arată că nu au fost cercetate motivele de ordine publică privitor la înscrisurile administrate la dosar, în ceea ce privește folosirea de înscrisuri oficiale, fictive și anume nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.3577/1942 dintre familia Alimănășteanu și I. și M. Pilat privitor la imobilul din ..9, ., București, înscris care a fost folosit la Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.9995/1996 și care a creat o falsă realitate privitor la situația juridică a imobilului în cauză, în sensul că Statul român deține acest imobil în proprietate, fără titlu legal, împrejurare ce a condus instanța în eroare și a restituit imobilul persoanelor fizice.
Se invocă adresa Arhivelor Statului cu nr.1393/2.09.2009 în care se precizează că în anul 1942 nu a existat nici un act de vânzare-cumpărare între Alimănășteanu și I. și M. Pilat cu nr.3577/1942, contractul cu numărul menționat fiind încheiat între alte persoane, motiv pentru care acesta este fals.
Cum aceste înscrisuri sunt false și Dispoziția nr.201/17.02.1997 este emisă cu încălcarea ordinii publice.
Deși sentința civilă nr._/12.12.1996 a Judecătoriei sectorului 2 a fost pronunțată în contradictoriu cu S.C. Apolodor S.A. și Consiliul Local al M. București, a fost pusă în executare de Primarul General chiar dacă acesta nu era parte în acel proces, întrucât Consiliul Local al M. București are o personalitate juridică distinctă de P. M. București, potrivit Legii nr.215/2001.
Câtă vreme Primarul General al Primăriei M. București nu a fost obligat prin sentința civilă susmenționată, în sarcina sa nu putea opera obligația executării acelei hotărâri.
La 5.09.2013, recurentul a formulat note scrise, solicitând instanței de recurs să-i fie restituită suma de bani reactualizată plus dobânda legală, respectiv suma 13.861.386 Rol, achitată cu titlu de preț la data de 12.11.1996 pentru apartamentul în cauză, pe motiv că terțul garant – P. M. București s-a folosit de banii săi până în prezent.
De asemenea, solicită și suma de 35.000 euro cu titlu de daune interese pentru a-și putea cumpăra un apartament de 3 camere similar.
La 23.10.2013, printr-o altă cerere, recurentul a solicitat obligarea Primarului general al plata unui prejudiciu ocazionat de neexecutarea hotărârii, de 30 lei pe zi sau 800 euro pe lună pentru lipsa dreptului de posesie și folosință locativă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr._/1998, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul recurent și a fost obligată pârâta S.C. Apolodor S.A. să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare asupra apartamentului nr.2 situat în ..9, ., sector 2, respingând capătul 2 de cerere.
Din considerentele respectivei sentințe rezultă că obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 și pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a mai reținut că reclamantul are calitatea de chiriaș într-un imobil proprietate de stat și că a solicitat cumpărarea acestuia în condițiile art.9 din Legea nr.112/1995, după ce s-a întocmit dosarul de cumpărare, acesta plătind și avansul.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, s-a arătat că cererea de pronunțarea a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu poate fi primită, deoarece între părți s-a realizat în fapt un antecontract, nu o vânzare valabilă, astfel încât cererea nu poate fi primită.
Prin urmare, reclamantul este doar titularul unui drept de creanță în temeiul sentinței civile nr._/8.10.1998 a Judecătoriei sectorului 2, putând solicita obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin această sentință, reclamantul nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate, deoarece capătul de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a fost respins irevocabil.
Plecând de la această situație de fapt, reclamantul nu este îndreptățit în a solicita contravalorii valorii de piață a imobilului în temeiul legii nr.10/2001, deoarece acesta nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului.
Suma de 13.861.368 Rol achitată cu titlu de preț al imobilului poate fi obținută de recurent pe calea dreptului comun, printr-o acțiune în pretenții, urmare a neîndeplinirii obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare și în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, însă neavând calitatea de proprietar al imobilului, nu se poate considera că a fost evins și că, astfel, operează normele speciale din Legea nr.10/2001.
Celelalte motive de recurs, care vizează legalitatea sentinței civile nr._/1996, nu pot fi analizate în prezenta cauză, deoarece nu fac obiectul cererii de chemare în judecată, neputând fi asimilate unor motive de ordine publică ce ar putea fi cercetate pe cale incidentală, întrucât împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile nu se mai poate exercita nici o cale de atac, în afara celor de retractare, expres și limitativ prevăzute de lege.
Din această perspectivă, împrejurarea că instanța nu a cercetat susținerile și înscrisurile menționate în motivele de recurs nu atrage nelegalitatea sa, cu atât mai mult cu cât criticile se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.10 C.proc.civ., dispoziție abrogată expres din anul 2000.
Cele două cereri completatoare a cererii de chemare în judecată din 5.09.2013 și 23.10.2013, sunt inadmisibile în recurs, având în vedere că ele nu au fost formulate cu respectarea dispoz.art.132 C.proc.civ.
Astfel fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant G. E., împotriva deciziei civile nr.1148 A din 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/4.12.2013
T.B.-Secția a IV-a – M.I.L.
- D.I.T.
Jud.Sector 6 – C.Ș.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 345/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acordare de compensatii financiare victimelor unor... → |
|---|
