Legea 10/2001. Decizia nr. 1860/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1860/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 74615/3/2011
Dosar nr._
(1036/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1860
Ședința publică de la 18.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți B. D. C., B. I. M., H. A. M., S.C. R. G. INVEST-SA, împotriva sentinței civile nr. 366/15.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, consilier juridic, M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, în baza delegației de la dosar, lipsesc celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se învederează depunerea la dosar, din partea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a unor note de ședință la recursul de față, la data de 15.11.2013.
Reprezentantul intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, având cuvântul, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pe recursul declarat de reclamanți.
Având cuvântul, reprezentantul intimatului-pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, în sensul admiterii primului capăt de cerere și respingerii celorlalte două capete de cerere ulterioare.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.366/15.02.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții B. D. C., B. I. M., H. A. M. și . SA, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și Statul Român prin C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită în favoarea reclamanților dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea stabilită pentru imobilul situat în București, . bis, sector 2, compus din teren în suprafață de 183 mp și construcție în suprafață utilă de 90,91 mp, preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură și despăgubirile încasate în cuantum de 46.171 Rol ce urmează a fi actualizate, a respins capătul al doilea, al acțiunii, ca neîntemeiat, a respins capătul al treilea, ca prematur formulat și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că numiții B. A. și B. D., au formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 293/05.02.2002 către Primăria Municipiului București, notificare ce face obiectul dosarului nr._, prin care au solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în București, . bis, sector 2, considerând că despăgubirile din anul 1990 nu reflectă valoarea reală a imobilului casă de locuit și teren.
Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art.3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, printre altele persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Totodată, potrivit art.22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Potrivit art.25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Tribunalul a constatat că, pe de o parte, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, iar, pe de altă parte, în prezenta cauză nici nu se poate interpreta că a fost prorogat conform art.25 pct.1 din HG nr.250/2007.
De asemenea, în cazul în care pârâta consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate acesta are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea, astfel încât reclamanta să poată contesta această dispoziție prin căile prevăzute de lege și nu de rămânere în pasivitate.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce de mai sus, tribunalul a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 și având în vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a ICCJ prin care s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei sau dispoziției de respingere ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, instanța va analiza pe fond cererea de obligare a pârâtei să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natură sau stabilirea de despăgubiri.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite în sensul art.3 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.09.1934 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat, autorii reclamanților B. S. și B. E. au cumpărat de la numiții M. D. E. și D. E., în schimbul sumei de 90.000 lei, terenul în suprafață de 360 mp situat în București, . bis fără număr. Conform adreselor aflate la dosar . anterior anului 1964 denumirea de .> Ulterior, pe acest teren, în anii 1935-1937, autorii reclamanților au edificat o casă în conformitate cu autorizațiile de construcție nr.14T/04.06.1935 și 16T/15.05.1937, întregul imobil fiind înscris în evidențele fiscale pe numele acestora.
Din totalul suprafeței de 360 mp teren cumpărat de autorii reclamanților, suprafața de 177 mp a fost înstrăinată de autorii reclamanților, fiicei lor Crasmari Aristița, astfel cum rezultă din Testamentul olograf din 03.09.1963 și înscrisurile aflate la dosarul fiscal al imobilului.
Conform actelor aflate la dosarul cauzei, reiese că imobilul situat în București, . bis, sector 2, compus din teren în suprafață de 183 mp și construcție în suprafață utilă de 90,91 mp și construită de 112,69 mp a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 397/1986, astfel cum rezultă din anexa 25, unde la nr. 61 figurează B. M. R. iar construcția a fost demolată.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, se instituie o prezumție de proprietate, în absența unor probe contrare, atât în ceea ce privește calitatea de proprietar, cât și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, în persoana care a fost individualizată în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel, conform acestui articol „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
În ceea ce îi privește pe reclamanți, instanța a reținut că aceștia și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite conform dispozițiilor Legii nr.10/2001, prin actele depuse la dosar.
Astfel, conform certificatului de moștenitor nr. 72/03.05.1965, de pe urma defunctei B. E., decedată la 22 iunie1964, a rămas unic moștenitor B. M. R., în calitate de fiu iar conform certificatului de moștenitor nr. 384/14.05.1971, de pe urma defunctului B. S., decedat la 21.09.1970, a rămas ca moștenitor B. M. R., căruia i-a revenit imobilul preluat abuziv de stat, celelalte bunuri fiind atribuite conform testamentelor olografe către alți moștenitori testamentari.
Ulterior, ca urmare a decesului lui B. M. R., a fost întocmit certificatul de moștenitor nr. 846/07.06.1989, conform căruia moștenitori legali au rămas B. A., soție supraviețuitoare și B. D., în calitate de fiu, cei care au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ulterior a decedat și B. D., iar conform certificatului de moștenitor nr. 261/05.12.2003 au rămas ca moștenitori reclamanții B. D. C., B. I. M. și H. A. M., iar ca urmare a decesului numitei B. A., au rămas ca moștenitori reclamanții B. D. C. și H. A. M., conform certificatului de moștenitor nr. 7/20.02.2009, în calitate de nepoți de fiu.
Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr.2303/10.11.2011 la BNP F. M. și Asociații, reclamanții au cedat o cota de 25% din drepturile privind imobilul notificat către . SA.
Prin urmare, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de proprietari a autorilor lor la momentul preluării abuzive în privința imobilului situat în București, . bis, sector 2, compus din teren în suprafața de 183 mp și construcție în suprafața utilă de 90,91 mp.
Conform adresei (fila 36 dosar) rezultă că terenul amplasat în . bis, sector 3 se află într-o zonă construită din punct de vedere urbanistic, fiind afectat în totalitate de blocul de locuințe, spațiul verde aferent blocului, alee de acces, punct termic, trotuar și posibil rețele subterane de utilități.
Potrivit concluziilor expertului desemnat B. Emeric ce au fost cuprinse în raportul de expertiză în specialitatea topografie din 14.01.2013 (filele 268-285), imobilul nu poate fi restituit în natură, fiind afectat în totalitate de lucrări de utilitate publică.
Conform art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Legiuitorul specifică care este semnificația sintagmei „măsuri reparatorii prin echivalent" mai precis, în cadrul art. l alin.2 fraza finală, care dispune expres: "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."
Potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Conform art. 10.3. din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Conform actelor aflate la dosar, instanța a reținut că terenul în suprafață de 183 mp nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de elemente de utilitate publica, astfel încât singura soluție este acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că odată stabilită calitatea de persoană îndreptățită cât și condițiile legate de dovedirea dreptului de proprietate și de preluarea bunului de către stat, pârâtul unitatea deținătoare devine debitor al unei obligații principale care constă în acordare de măsuri compensatorii și a uneia subsidiare, constând în obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Din adresa . 34) rezultă că în urma exproprierii s-au încasat despăgubiri în sumă de 46.171 Rol, din care suma 450 lei pentru teren ce au fost încasate la data de 23.08.1990.
Față de art.1, 6, 10 și 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, text ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată, tribunalul a admis în parte cererea și a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită în favoarea reclamanților dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre valoarea stabilită pentru imobilul situat în București, . bis, sector 2, compus din teren în suprafață de 183 mp și construcție în suprafață utilă de 90,91 mp, preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură și despăgubirile încasate în cuantum de 46.171 Rol ce urmează a fi actualizate.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului de trimiterea dosarului în termen de 30 zile de la emiterea dispoziției de restituire către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a reținut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care în Capitolul III – Măsuri instituționale stabilește că instituția abilitată a analiza și stabili cuantumul despăgubirilor ce se acordă potrivit acestei legi este C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
În cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Conform art. 16 alin.21 dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Prin urmare, instanța a reținut că legea a prevăzut că împotriva acestor dispoziții se exercită controlul de legalitate de către prefect și abia apoi se va înainta de către acesta, ulterior controlului de legalitate, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, sub un prim aspect, instanța a reținut că nu poate fi obligată unitatea administrativ teritorială la înaintarea dispoziției direct către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că acest control de legalitate a fost făcut de către instanța de judecată, acest control nu poate să privească decât calitatea de persoane îndreptățite și măsurile reparatorii, nu și verificarea emiterii dispoziției cu respectarea hotărârii judecătorești, astfel că nu se poate eluda controlul de legalitate exercitat de prefect.
Prin urmare, art. 16 alin.2 al capitolului V al Titlului VII din Legea nr.247/2005 prevăd un termen pentru înaintarea notificărilor însoțite de dispozițiile de restituire și documentația, însă acest termen de 30 zile curge de la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire, care poate rămâne definitivă numai după exercitarea controlului de legalitate.
Astfel, instanța a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere al treilea privind obligarea Statului Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis prin Primarul General, instanța a reținut că acesta este prematur formulat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 13 alin.1 Titlul VII din Legea nr.247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.
Conform art. 16 cap. V din Titlul VII notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, însă prevăd un termen pentru înaintarea notificărilor însoțite de dispozițiile de restituire și documentația, iar acest termen de 30 zile curge de la rămânerea definitivă a dispoziției de restituire, care poate rămâne definitivă numai după exercitarea controlului de legalitate.
Prin urmare, nefiind încă emisă dispoziția de restituire și neexercitat nici controlul de legalitate, cererea de obligare a Statului Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis prin Primarul General este prematur formulată.
Astfel, acest capăt de cerere a fost respins ca fiind prematur formulat.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă având în vedere culpa procesuală instanța a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții B. D. C., B. I. M., H. A.-M. și . SA, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv greșit a fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General a trimite dosarul aferent notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și capătul de cerere privitor la înregistrarea dosarului administrativ la aceeași comisie, apreciind că instanțele au posibilitatea de a înlătura de la aplicare dispozițiile care conduc la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil.
Prin întâmpinarea depusă la 30.08.2013 intimata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu are atribuții în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr.10/2001.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat este prevăzut de dispozițiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr.247/2005. Prin Legea nr.247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr.10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, art.I pct.1 referitor la art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 stabilește măsurile reparatorii și modalitățile ce se cuvin persoanelor îndreptățite. Stabilirea cuantumului despăgubirilor potrivit art.16 alin.6 și 7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Atât prin Legea nr.10/2001, cât și prin Legea nr.247/2005 a fost indicată în mod imperativ procedura ce trebuie urmată de cei îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, conform art.29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile speciale ale Legii nr.247/2005, M. București are obligația de a emite o decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri, iar art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 prevede în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cum Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005 au stabilit o procedură specială pentru acordarea măsurilor reparatorii, competențele celor două recurente sunt determinate expres de legiuitor prin prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001 care stabilește că Primarul General al Municipiului București propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv art.16 din Legea nr.247/2005 care prevede expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a se stabili de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți B. D. C., B. I. M., H. A. M. și . SA, împotriva sentinței civile nr.366/15.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./02.12.2013
TB-S.3 – I.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 860/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 260/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
