Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 53123/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 116 R
Ședința publică de la 22.01.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – M. A.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant V. C., împotriva sentinței civile nr. 778/02.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant V. C. reprezentat de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații pârâți M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant V. C. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant V. C. solicită să se constate că această cauză nu a fost soluționată pe fond, doar s-a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă. Arată că instanța de fond a interpretat greșit actele din dosar pentru că nu au susținut că au calitatea de persoană îndreptățită în temeiul legii nr. 10/2001, ci doar că s-au subrogat persoanei care a formulat notificarea. Mai arată că notificatul a dorit să-și cesioneze dreptul său către reclamant în anul 2006. în baza acestui contract reclamantul a devenit creditor al acestei creanțe de a i se soluționa notificarea și în virtutea acestui drept de a formula această acțiune. Pe fond solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2011 si precizata la data de 19.12.2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul V. C., a chemat în judecată pe M. București prin P. G., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, P. G. personal si S. R. prin Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor, pentru ca în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate la dosar, instanța să dispună:
1. solutionarea notificarii prin stabilirea măsurilor reparatorii în natură sau echivalent bănesc, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 2.825 m.p., Calea Călărașilor, nr. 207- 209, sector 3 (capăt de cerere ce vizează soluționarea notificării nr. 635/09. 11.2001, pe fondul ei, în conformitate cu Decizia XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificările pe fondul lor);
2. în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin 8 și 9 din Legea nr. 10/2001, stabilirea valorii de piață a imobilului și/sau a părții din imobil, imposibil de restituit în natură, în funcție de standardele internaționale de evaluare;
3. obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului mai sus menționat, imposibil de restituit în natură, stabilita potrivit standardelor internaționale de evaluare, conform raportului de expertiză ce urmează a fi efectuat în cauză;
4. obligarea paratului M. Bucuresti în solidar cu P. G. la plata unei despagubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorita refuzului nejustificat de a solutiona cererea.
5. obligarea paratului M. Bucuresti prin P. G. la transmiterea dosarului catre CCSD
6. obligarea Statului R. prin Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor sa inregistreze dosarul transmis
7. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
In subsidiar, s-a solicitat obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 2.825 m.p., situat în București, Calea Călărașilor, nr. 207- 209, sector 3 ; obligarea paratului să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că efectuarea controlului de legalitate se va efectua de instanța de judecată, în 30 de zile de la momentul comunicării hotărârii definitive și irevocabile a hotărârii.
In motivarea actiunii s-a aratat ca prin notificarea nr. 635/01.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, M. I., în calitate de moștenitoare a soțului său M. O. F., a solicitat despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafața de 2825 (1495 m.p. teren aferent clădirii și 1330 m.p., aflat în folosința Combinatului de în și C.) situat în București, Calea Călărașilor, nr.207, sector 3.
Prin contractul de cesiune de drepturi nr._ din 13.07.2006, încheiat la Biroul Notarului Public M. Anișoara, M. I. în calitate de moștenitoare a persoanei îndreptățite în sensul Legii 10/2001, a cesionat reclamantului, toate drepturile lor ce decurg din această calitate, contract încheiat în baza dispozițiilor art. 1391 și următoarele Cod Civil.
Prin notificările nr. 807/18.07.2006 și nr. 823/27.07.2006, transmise prin Biroul Executorului Judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil, reclamantul a notificat, persoanei investite cu soluționarea notificării, contractul de cesiune menționat.
Imobilul situat în București, Calea Călărașilor, nr.207, sector 3, a fost dobândit de autorul cedentei, respectiv M. O. F., prin actul de partaj, transcris la Grefa Tribunalului Ilfov Secția I Civilă și Comercială la nr. 630/1948 și prin actul de partaj de ascendent nr._/05.11.1948, autentificat de Tribunalul Ilfov, Secția notariat.
Începând cu anul 1949, imobilul proprietatea lui M. O., compus din teren și cinci corpuri de construcție (A, B, C, D și E, în suprafață de 250 m.p.), a fost impus la rolul fiscal.
In baza Deciziei 1938/1968, emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București, Comitetul Executiv, s-a avizat exproprierea suprafeței de 1330 m.p., teren situat în Calea Călărașilor nr. 207-209, sector 3, proprietatea lui M. O. și M. Ș..
Ulterior această Decizie, a rămas fără efect, ea nefiind pusă în aplicare, însă în anul 1970, Consiliul Popular al Municipiului București a emis o nouă Decizie nr. 61/1970, prin care s-a acordat exproprierea terenului în suprafață de 1330 m.p..
Acestei Decizii, i-a urmat apariția Decretului nr. 28/1971, în temeiul căruia terenul în suprafață de 1330 de m.p., a intrat în proprietatea Statului, fiind dat în administrarea Combinatului de în și C. București.
Pentru această suprafață de teren, nu s-au primit nici un fel de despăgubiri, astfel cum rezultă din declarația pe proprie răspundere, a cedentei sale.
După trecerea în proprietatea statului acest imobil, M. O. F. a rămas în proprietate cu suprafața de teren de 1495 m.p., teren pe care 1-a stăpânit până în anul 1987, când a avut loc preluarea faptică a terenului.
Această suprafață de teren, de 1495 m.p., situat în București, Calea Călărașilor, nr. 207, sector 3, a figurat în Anexa Decretului nr. 41/1989.
Pentru această suprafață de teren s-au acordat despăgubiri în valoare de 78.269,50 ROL, pentru terenul în suprafață de 1495 m.p. și pentru construcția în suprafață de 305, 24 m.p..
M. O. F., a decedat în anul 1992, M. I., cedenta reclamantului, care a formulat și notificarea în baza Legii 10/2001, a rămas singura moștenitoare. Astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 714/25 mai 1992.
Urmare contractului de cesiune de drepturi nr. 258/ 31.01.2006, încheiat la Biroul Notarului Public M. Anișoara, prin care notificatoarea a cesionat reclamantului integral dreptul ei la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pârâții au devenit debitorii reclamantului privind obligațiile instituite de lege în sarcina lor.
Calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, se analizează în persoana celei care a formulat notificarea, iar dreptul recunoscut de lege în favoarea acestei persoane și valorificat prin formularea notificării poate fi transmis fie prin acte inter vivos, fie prin acte morțiș cauza, ca orice alt drept.
In cauza de față, persoana îndreptățită în sensul Legii 10/2001, a cedat drepturile născute în persoana ei prin trimiterea notificării în temeiul legii menționate, cesionar al acestor drepturi fiind reclamantul.
Pârâta Primăria Municipiului București nu a dorit să respecte termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin l și 26 din Legea nr. 10_ și a pct. 25 din H.G. 250/ 2007, potrivit cu care Primăria Municipiului București avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să mă fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către mine sau în numele meu și a altor probe.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin l Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001, art. 1073- 1075 Cod civ., Decizia 33/2008, a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. l din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 25, art.6 din CEDO, Hotărârea pilot a CEDO, în cauza A. Contra României, prin care s-a pus în vedere Statului R. sa ia masuri rapide de aplicare a legilor proprietății, privind acordarea despăgubirilor.
Prin întâmpinarea formulată la 17.02.2012, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București privind solicitarea reclamantului din cuprinsul capătului 5 de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 3, 4 și 6 (identic cu capătul 3 de cerere) și excepția prematurității capătului 5 de cerere.
l. Referitor la lipsa calității procesuale active, s-a aratat ca din consultarea site-lui www.pmb.ro. în dosarul înregistrat la Primăria Municipiului București sub nr._, privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr. 207-209, sectorul 3, notificatoare este M. I..
Prezenta cerere precizatoare și completatoare are ca obiect tot notificarea depusă de M. I., fără a exista documente din care să rezulte calitatea reclamantului în prezentul dosar.
II. Referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului București cu privire la capătul 5 de cerere formulat de reclamant, s-a aratat că examinarea legalității și temeiniciei deciziilor emise de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor ca și cenzurarea, din toate punctele de vedere, a etapelor ce se derulează pentru executarea unei asemenea dispoziții emise în baza Legii nr. 10/2001, cu propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit-o în competențele instanței de contencios administrativ, anume, a Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, sau a Curții de Apel București, dacă reclamantul nu are reședința în România și nici reprezentant cu domiciliul în România (Cap. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - art. 19 și art. 20).
Solicitarea reclamantului de obligare directă a entității investite la plata despăgubirilor, potrivit dispozițiilor legale, cu soluționarea notificării, trebuie sa fie precedată de explicitarea raportului juridic obligațional în care o atare entitate are calitate procesuală pasivă și justificarea priorității acestei prezumtive construcții juridice, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care conține dispoziții explicite chiar cu privire la modalitatea concretă de realizare a dreptului recunoscut în favoarea recurentului la stabilirea și plata unor despăgubiri (ceea ce constituie obiectul acțiunii), astfel cum au fost concepute și edictate de legiuitor în contextul actului normativ menționat, aplicabil după epuizarea procedurii Legii nr. 10/2001.
Prin Titlul VII, intitulat „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, din Legea nr. 247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, fiind stabilită și instanța competentă a soluționa contestațiile împotriva deciziilor adoptate de către această comisie.
III. Referitor la lipsa calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 3, 4 și 6 s-a aratat că în speța dedusă judecății, M. I. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 635/01.08.2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr. 207-209, sectorul 3.
Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, nu a soluționat printr-o dispoziție motivată notificarea reclamantei în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25, alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, unitatea deținătoare a bunului imobil solicitat prin notificare, sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, după caz, are obligația de a emite o decizie/dispoziție prin care soluționează notificarea formulată în temeiul acestui act normativ reparatoriu.
Odată cu emiterea deciziei/dispoziției de către unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 se încheie.
Prin urmare, competența de soluționare a notificării revine Primăriei Municipiului București, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, republicată, prin Titlurile l și VII ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, potrivit art. 1, alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În privința măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, subliniem faptul că acestea se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării.
În cazul de față procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată.
IV. Referitor la excepția prematurității cu privire la capătul 5 de cerere formulat de reclamant, s-a aratat ca nu intră în atributul instanței să stabilească valoarea echivalentă a imobilului nerestituit în natură, ci, potrivit reglementării cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificata Legea nr. 10/2001, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care stabilește cuantumul formei de despăgubire, la pronunțarea unității deținătoare imobilului, care emite o dispoziție în acest sens, pe care o înaintează Secretariatului Comisiei.
Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 - Titlul VII a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ, motiv pentru care apreciem că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
În drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, republicată, art. 115-119 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, O.U.G. n. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La termenul de judecata din 19.03.2012, Tribunalul a pus in discutia partilor exceptiile invocate în întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 778 din 02.04.2012,Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea formulată de reclamantul V. C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că M. I., în calitate de moștenitoare a soțului său M. O. F. a adresat Primăriei municipiului Bucuresti, notificare prin care a solicitat restituirea în natură si despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafața de 2825 (1495 m.p. teren aferent clădirii și 1330 m.p., aflat în folosința Combinatului de în și C.) situat în București, Calea Călărașilor, nr.207, sector 3.
După constituirea dosarului administrativ, reclamantul V. C. a înaintat o notificare primăriei, învederând că solicită restituirea în natură si despagubiri a imobilului individualizat pe numele său, dat fiind că are calitatea de cesionar a drepturilor litigioase, urmare încheierii contractului oneros nr.2152/13.07.2006.
Invocând cesiunea de drepturi litigioase, reclamantul cesionar a promovat prezenta acțiune, solicitând, printre altele, obligarea primarului municipiului Bucuresti la soluționarea, în favoarea sa a notificării formulate de cedenta M. I.., situație ce impune cu precădere clarificarea legitimării procesuale a cesionarului, în lumina dispozițiilor legii reparatorii.
Tribunalul a retinut ca legea nr.10/2001 este o lege cu caracter reparator ce vizează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la foștii proprietari și care reglementează o procedura specială de restituire în natură, sau, în situația în aceasta nu este posibilă, de stabilire a unor măsuri reparatorii în echivalent. Procedura reglementată de Legea nr.10/2001 debutează obligatoriu cu etapa administrativă, declanșată prin notificarea formulată de persoana îndreptățită a beneficia de prevederile legii, către persoana juridică deținătoare a imobilului, potrivit art.21 din lege, cea de-a doua etapă, jurisdicțională, facultativă de această dată, fiind reglementată de prevederile art. 26 alin. 3 și alin.4. Așadar, legiuitorul a stabilit fără echivoc cine sunt subiecții implicați în această procedură specială
Conform art. 26 alin.3 și alin.4 din Legea. nr.10/2001, coroborat cu art. 3 și art.4 din aceeași lege, numai persoana îndreptățită la restituire ori măsuri reparatorii are facultatea de a declanșa procedura jurisdicțională, prin sesizarea instanței de judecată cu o acțiune împotriva actului prin care s-a soluționat cererea sa de restituire (sau, după caz, împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea).
Tribunalul a retinut că, în speță, numai M. I. se legitimeaza cu calitatea procesuală activă în a declanșa litigiul pendinte (care se caracterizează drept o acțiune îndreptată contra refuzului nejustificat al persoanei juridice deținătoare a imobilului de a soluționa notificarea), în calitate de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială. Numai persoana care invocă și justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta modul de soluționare sau refuzul de soluționare a notificării ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui bun preluat abuziv.
Reclamantul V. C., chiar dacă are calitatea de cesionar de drepturi litigioase, nu își justifică legitimarea procesuală activă de a declanșa etapa judiciară, contencioasă a procedurii speciale reglementate de Legea nr.10/2001, față de imperativul art. 3, art.4 și art. 26 alin. 3 și alin.4, nefiind nici subiect în cadrul etapei necontencioase, administrative, inițiată prin remiterea notificării de către persoana ce se consideră îndreptățită și anume M. I..
De esența legii nr. 10/2001, este restabilirea, prin restituire, tocmai a situației juridice si de protecție a drepturilor reale patrimoniale, existente înainte de actul abuziv al naționalizării. Acest scop al legii nu poate fi eludat, prin substituirea unor terțe persoane în sfera calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură, prin diferite construcții juridice speculative.
Legile cu caracter reparator nu au conținut comercial și nu dau expresie speculațiilor de pe piața imobiliară, scopul acestor legi fiind doar acela de restabilire a unei situații istorico - juridice înfrânte printr-o conduită abuzivă a fostului stat socialist, și de reparare a prejudiciului cauzat doar în patrimoniul persoanelor care au suferit intervenția brutală a autorității. Tocmai de aceea, au fost constituite prin legile speciale și o . interdicții temporare cu privire la drepturile reale constituite.
Ca atare, nu sunt de domeniul Legii nr. 10/2001 acele construcții juridice încheiate între persoana îndreptățită și terțe persoane care nu au nici un fel de legătură cu imobilul naționalizat în ideea substituirii terțelor persoane, titularului dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Persoana îndreptățită poate da mandat de reprezentare unei alte persoane, dar nu poate substitui în dreptul său subiectiv, conferit de legea specială, dreptul unei terțe persoane, în patrimoniul căreia să se localizeze în final caracterul reparator al legii.
Un asemenea rationament juridic a fost agreat si de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. 7073/12.10.2011, care a retinut ca în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu personae al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, în speță, reclamanta nu are calitate de moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara acestor bunuri, contract încheiat anterior formulării notificării.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V. C..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamantul nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, ca cesionar al persoanei îndreptățite la măsurile reparatorii stabilite de Legea nr.10/2001, în sensul art.3 și 4 alin.2 din această lege specială, instanța de fond creând o totală confuzie între calitatea de persoană îndreptățită și calitatea procesuală activă de a continua demersurile care conduc la finalizarea soluționării notificării formulate în temeiul legii.
Cererea trebuie analizată în persoana cedenților, cei care au calitatea de persoane îndreptățite, din perspectiva dispozițiilor art. 4 din Legea 10/2001 și care au înțeles să-și cesioneze dreptul către recurent, conform contractului de cesiune nr. 2152/2006.
Astfel, recurentul nu a pretins nici un moment, că ar avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul legii speciale de reparație, însă a arătat că după declanșarea procedurii administrative, notificatorii, au înțeles să cedeze dreptul de a culege beneficiile care decurg din calitatea lor le persoană îndreptățită, către recurent, continuând demersurile începute le aceștia.
S-a precizat că de la momentul formulării notificării și până la momentul încheierii contractului de cesiune, au trecut 6 ani, timp în care termenul prevăzut de lege pentru soluționarea notificării a fost depășit,
În aceste condiții,după depunerea notificării,cedenții recurentului au devenit creditorii obligației de emitere a unei Dispoziții de soluționare a notificării, obligație care incumbă în principal entității învestită cu soluționarea notificării și în general Statului, punct de vedere ce a fost configurat de altfel și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Totodată, dreptul notificatorilor de a obține măsuri reparatorii, este conferit de lege, ceea ce înseamnă că odată ce s-a făcut dovada că au fost proprietarii imobilului și acesta a fost preluat abuziv de stat în perioada de referință a legii, acest drept nu mai poate fi contestat.
Legea 10/2001 nu prevede o interdicție de transmitere a drepturilor/ născute sub imperiul său și în condițiile în care persoanele îndreptățite și-au valorificat dreptul născut în persoana lor, prin depunerea notificării, astfel că părțile sunt libere să încheie contracte de cesiune și să determine conținutul acestora în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.
Prin urmare, în concordanță cu dispozițiile legii speciale, calitatea de persoană îndreptățită, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea 10/2001, se analizează în persoana celor care au formulat notificarea stabilită de art. 22 din lege, iar calitatea procesuală activă, referitoare la continuarea procedurii, trebuie analizată în concordanță cu voința persoanei îndreptățite, și cu cea care are interesul transmis de aceasta.
Recurentul cesionar a notificat contractul de cesiune unității deținătoare, care are calitatea de debitor al obligației de a soluționa notificarea,conform notificărilor nr. 807/18.07.2006 și nr. 823/27.07.2006, înregistrate la Primăria Municipiului București, arătând că s-a subrogat toarte drepturile cedentului ce decurg din formularea notificării nr.635/2001, îndeplinindu-și obligația stabilită de art.1393 Cod civil.
Nu există vreo dispoziție expresă a Legii 10/2001 care să interzică dreptul la acțiune al unui cesionar al drepturilor ce decurg din notificare.
Art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, republicată, dispune că persoana care se consideră îndreptățită poate să atace cu contestație decizia dispoziția de respingere a notificării, ceea ce înseamnă că reclamantul, subrogându-se în drepturile notificatorului P. G. conform contractului de cesiune de drepturi nr. 2152/13.05.2006 și desemnat de notificatori, are interesul dar și dreptul să formuleze acțiunea prezentă, prin care a solicitat soluționarea pe fond a notificării nr. 635/2001, privind imobilul situat în București, sectorul 3, Calea CăIărașilor nr. 207-209, continuând demersurile începute de cedenții săi.
Aprecierea făcută de instanța de fond, în sensul că cesionarea drepturilor ce decurg din notificarea nr. 635/2001, către reclamant, ar reprezenta o construcție juridică speculativă, este neîntemeiată și fără temei legal.
Contractul de cesiune de drepturi nr. 2152/2006 este un contract civil, conform art. 1391 cod civil și nu unul comercial, astfel cum a reținut în mod greșit prima instanță și drept urmare nu se poate reține caracterul speculativ al acestuia, care ar încălca caracterul reparator al Legii 10/2001.
Orice persoană îndreptățită la beneficiile Legii 10/2001, care a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 22 din lege, în sensul că a notificat unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv în termen legal, solicitând restituirea în natură sau în echivalent a imobilului, are dreptul legal să cesioneze acest drept unei terțe persoane, în temeiul dreptului comun, respectiv dreptul ce decurge din notificare, acest contract de cesiune de drepturi neputând să fie apreciat ca fiind unul speculativ și cu atât mai puțin că ar avea caracter comercial, sau că s-ar încadra în categoria speculațiilor de pe piața imobiliară.
Dreptul ce decurge din notificarea formulată în temeiul Legii 10/2001 nu are caracterul unui drept real, fiind doar un drept de creanță și drept urmare nu poate să facă obiectul unei speculații imobiliare.
Mai mult decât atât, contractul de cesiune invocat, nu anulează efectele notificării, o interpretare contrară reprezentând o încălcare a dreptului de acces la justiție și a principiului libertății de a contracta a fiecărei persoane de dispune liber de drepturile sale.
Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție la care face trimitere instanța de fond ( decizia civilă nr. 7073/12.10.2011) nu are aplicabilitate în cauza prezentă, fiind două situații de fapt și de drept complet diferite. In cauza soluționată prin decizia instanței supreme, contractul de cesiune de drepturi între moștenitorul fostului proprietar al imobilului preluat abuziv și o terță persoană, a fost încheiat anterior apariției Legii 10/2001 și anterior formulării notificării, astfel cum s-a reținut chiar în sentința pronunțată în cauza prezentă, iar notificarea a fost formulată de cesionar, care într-adevăr nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite, stabilite limitativ de art. 3 și 4 alin. 2 din Legea 10/2001. In cauza prezentă situația de fapt este esențial diferită de cea reținută de instanța supremă în Decizia anterior menționată, contractul de cesiune de drepturi invocat în prezentul dosar, fiind încheiat la o distanță de timp de 6 ani de la data declanșării procedurii administrative de natură contencioasă de către persoana care are calitatea de persoană îndreptățită în conformitate cu art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001, fiind și cel care și-a valorificat dreptul stabilit de legea specială, de a solicita restituirea în echivalent a imobilului preluat abuziv de stat.
Având în vedere că unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea încălcându-se termenul imperativ stabilit de art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001, nu a mai dorit să aștepte în continuare un termen incert, pentru a primi efectiv despăgubirile stabilite de legea specială, ca echivalent al imobilului care nu poate să fie restituit în natură și a decis să-și cesioneze acest drept recurentului reclamant, primind în schimbul acestui drept incert (atât din punct de vedere a timpului în care va fi valorificat, cât și al cuantumului despăgubirilor), un preț corect, raportat la întinderea dreptului și la durata de timp incertă care este necesară pentru obținerea efectivă a despăgubirilor.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr. 635/2001 adresată Primăriei Municipiului București, formulată de M. I., în calitate de moștenitoare a soțului său M. O. F., s-a solicitat restituirea în natură si despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafața de 2825 (1495 m.p. teren aferent clădirii și 1330 m.p., aflat în folosința Combinatului de în și C.) situat în București, Calea Călărașilor, nr.207, sector 3.
După constituirea dosarului administrativ, prin contractul de cesiune de drepturi nr._ din 13.07.2006, încheiat la Biroul Notarului Public M. Anișoara, notificatoarea M. I. în calitate de moștenitoare a persoanei îndreptățite în sensul Legii 10/2001, a cesionat recurentului reclamant toate drepturile ce decurg din această calitate, contract încheiat în baza dispozițiilor art. 1391 și următoarele Cod Civil.
Prin notificările nr. 807/18.07.2006 și nr. 823/27.07.2006, transmise prin Biroul Executorului Judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile art. 1393 Cod civil, reclamantul a notificat, persoanei investite cu soluționarea notificării, contractul de cesiune menționat, solicitând restituirea în natură si despagubiri a imobilului individualizat pe numele său, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase.
Privitor la actul juridic intitulat ”contract de vânzare-cumparare de drepturi litigioase’’, Curtea apreciază că acesta a vizat în mod neechivoc o operatiune permisa prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil, partile urmarind sa opereze o translatie - asupra cesionarului - a drepturilor invocate în considerarea calitatii cedentei, de pretinsă persoană îndreptațită la masuri reparatorii pentru terenul în suprafața de 2825 (1495 m.p. teren aferent clădirii și 1330 m.p., aflat în folosința Combinatului de In și C.) situat în București, Calea Călărașilor, nr.207, sector 3, în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (aceasta fiind si autoarea notificarii facute anterior).
Referitor la posibilitatea translatarii calitatii de ,,persoana îndreptatita’’, astfel cum este ea definita prin art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, catre o terta persoana, jurisprudenta nu reflecta o practica relevanta în prezenta cauza. Astfel, prin decizia civilă nr. 7073/12.10.2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu personae al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, în speță, reclamanta nu are calitate de moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara acestor bunuri, contract încheiat anterior formulării notificării.
Acest raționament juridic nu este aplicabil situatiei de fapt relevata în prezenta cauza, întrucât cedenta M. I. formulase în nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de catre cedent a contestatiei împotriva refuzului Primarului G. de a soluționa notificarea). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, partile au consimtit la transmiterea calitatii procesuale dobândită de cedentă în favoarea cesionarului, pentru ca acestia din urma sa faca demersurile legale apreciate ca necesare pentru obtinerea dreptului pretins.
Nu exista asadar similitudine de situatii, si daca legiuitorul a restrâns, prin textele art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea în natura sau masurile reparatorii, la cel deposedat abuziv si la mostenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit si o interdictie în privinta încheierii ulterioare a unui contract de vânzare a drepturilor litigioase de catre aceste persoane, în favoarea unor terti.
Încheierea actelor juridice civile este guvernata de principiul libertatii de vointa, astfel ca orice exceptii de la acest principiu si orice incapacitati sau limitari ale circulatiei unor bunuri sau ale unor drepturi ale persoanelor în legatura cu anumite bunuri nu pot fi prezumate, ci explicit prevazute în lege.
Or, nu exista nici o dispozitie legala care sa interzica în mod expres înstrainarea de catre persoanele îndreptatite (în sensul Legii 10/2001), a drepturilor litigioase ce deriva din atacarea în instanta a deciziei/dispozitiei unitatii detinatoare.
Faptul ca legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane îndreptatite la acordarea de masuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu atrage în mod automat interdictia pentru aceste persoane de a dispune în timpul vietii, prin orice acte juridice (chiar mai înainte de finalizarea procedurii judiciare) cu privire la drepturile derivate din aceasta lege.
Față de cele reținute, Curtea constată că recurentul reclamant justifică în prezentul litigiu calitate procesuală activă, motiv pentru care, în temeiul art.304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (5) teza I din Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.
Cheltuielile de judecată solicitate în această fază procesuală de către recurentul reclamant urmează a fi acordate de către instanța care va judeca fondul pricinii, în măsura în care acesta va fi parte câștigătoare, iar pârâții vor cădea în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant V. C., împotriva sentinței civile nr. 778/02.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă,în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR D. L. M. D. F. G. M. A.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored. DLM/MȘ/ 2 ex.
31.01.2013
| ← Anulare act. Decizia nr. 1363/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 999/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
