Legea 10/2001. Decizia nr. 396/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 821/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 396/R
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C. B. T.
Judecător S. T.
Judecător B. A. S.
Grefier C. S.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentele-reclamante S. I., S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile numărul 1644/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Toia P. reprezentând recurenta-reclamantă S. I. lipsă, consilier juridic I. M. reprezentând intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, lipsă fiind reprezentantul recurentei-reclamante S.C. R. G. INVEST S.A. și cel al intimatului-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, au fost comunicate motivele de recurs, la data de 19.02.2013 s-a depus la dosar întâmpinare de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reprezentanții părților, pe rând, precizează instanței că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor acestuia.
Avocat Toia P. pentru recurenta-reclamantă S. I. având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată care sunt dovedite la dosar. Motivarea instanței de fond a fost aceea că acțiunea a fost respinsă, însă a respins și capătul nr. 4 de cerere, nu și capătul principal care a rămas fără obiect. M. București s-a aflat în culpă procesuală și nu a respectat dispozițiile prevăzute de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv de a soluționa cererea în termenul de 60 de zile. Apreciază că cererea de obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată și solicită modificarea în parte a sentinței pronunțată de instanța de fond cu obligarea acestui pârât la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată pentru fond. Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată. depune la dosar chitanța cu onorariul de avocat și convenția nr. 177/16.12.2011 anexă la contractul de prestări servicii de consultanță, asistență și intermediere imobiliară.
Consilier juridic I. M. pentru intimații-pârâți M. București prin Primar G. și P. G. al Municipiului București, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond a rămas în pronunțare pe fondul pricinii și consideră că nu se datorează cheltuieli de judecată. solicită menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond și respingerea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă recurată, TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ a dispus: „Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Municipiului București.
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului P. general al Municipiului București cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6 ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea precizată (capătul 4 de cerere) formulată de reclamanții S. I. și . SA cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sectorul 5, la . SA, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată”.
A arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții S. I. și . SA au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., P. G. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR să se pronunțe o hotărâre, prin care:
1.să se soluționeze pe fond notificarea 710/2001 în sensul restituirii prin echivalent la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, pentru imobilul situat în București, ., sectorul 5, compus din teren în suprafață de 280 m.p.
2.să se dispună obligarea Municipiului București sa transmită dosarul de notificare împreună cu hotărârea imediat și direct la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, dat fiind faptul ca, controlul legalității dosarului va fi efectuat de instanța prin hotărâre judecătorească
3.obligarea paratului S. R. prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de către M. București.
4.obligarea pârâtului M. București în solidar cu P. G., personal, la plata unei despăgubiri constând în diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 16.04.2009 și valoarea actuală (a), în câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul plății (b) și în dobânda legală aplicată la suma rezultată la pct. a și b, până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
5.obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivare au arătat că prin notificarea nr. 710/2001, transmisă prin executor judecătoresc, au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul sus-menționat, imobil preluat în mod abuziv de către stat.
S-a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4890/1960, autorii reclamantei S. I. au dobândit terenul de 280 mp însă prin Decretul CS nr. 50/1981 imobilul a fost expropriat și trecut abuziv în proprietatea statului.
S-a mai arătat că potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada calității de moștenitori de pe urma foștilor proprietari ai imobilului.
Totodată, printr-un contract de cesiune de drepturi cu nr. 2800/2011, reclamanta a cesionat 25% din drepturile ce reveneau în baza Legii 10/2001 către reclamanta .>
Reclamanți au arătat că deși au depus toate actele necesare, unitatea deținătoare a refuzat să soluționeze notificarea, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care îl consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin(2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Același punct de vedere l-a exprimat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile reluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
S-a mai susținut că atunci când este imposibil, ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
Prin urmare, solicitarea de a se stabili valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv în funcție de standardele internaționale de evaluare este justificată și întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
Se mai susține că în practică, ca de altfel și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea 10/2001 și Legea 247/2001, nu permit în prezent, într-un mod susceptibil să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din cele două legi - Legea 10/2001 și dispozițiile Legea 247/2001, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite de despăgubiri.
Pârâta S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitările reclamanților din cuprinsul capătului 3; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4; excepția prematurității capătului de cerere 3.
Din oficiu s-au atașat la dosar toate actele aferente notificării nr. 2503/2001.
La termenul din 18.06.2012 reclamanții au depus la dosarul cauzei o precizare prin care au arătat că la data de 15.02.2012 a fost soluționată notificarea, fiind emisă dispoziția nr._, astfel încât capătul 1 de cererea rămas fără obiect, notificarea fiind soluționată pe fond.
În ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere acestea nu mai pot fi susținute deoarece dispoziția nefiind contestată se va urma procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Reclamanții au arătat că solicită judecarea cauzei doar sub aspectul capătului 4 de cerere solicitând obligarea pârâtului M. București în solidar cu P. G., personal, la plata unei despăgubiri constând în diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 16.04.2009 și valoarea de piață la data de 15.02.2012, data emiterii dispoziției (a), în câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală calculată de la data de 19.04.2012 până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
La termenul de astăzi Tribunalul a respins proba cu expertiză solicitată de către reclamanți, cu motivarea arătată în conținutul prezentei sentințe
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 710/2001 reclamanta S. I. împreună ci N. Z., decedată ulterior au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 5, compus din teren în suprafață de 280 m.p.
Prin dispoziția_/2012 emisă de PMB s-au propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață pentru terenul în suprafață de 270 mp situat în București, ., sectorul 5, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite și s-a respins cererea de acordarea măsurilor reparatorii pentru diferența de teren de 10 mp.
Tribunalul constată că în urma precizării la termenul din 18.06.2012, în baza manifestării de voință a reclamanților a rămas investit doar cu capătul 4 al cererii și prin urmare doar acesta va face analiza tribunalului
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. S. O., invocată din oficiu, tribunalul apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
In speța dedusă judecății, tribunalul apreciază că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamanți și acest pârât nu există niciun raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
Tribunalul reține că în speța dedusă judecății, pârâtul persoană fizică P. G. S. O. nu are calitatea de unitate deținătoare care are obligația să răspundă la notificarea formulată, în calitate de persoană fizică (prepus) și prin urmare nu poate fi obligat solidar cu unitatea administrativ teritorială la plata prejudiciului solicitat .
Mai mult decît atât ,potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 74/2012, pentru apărarea intereselor unităților administrativ-teritoriale, primarul, respectiv președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume personal.
În concluzie, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Municipiului București și va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului P. general al Municipiului București ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cererea de obligare pârâtului M. București la plata unei despăgubiri (capătul 4) tribunalul constată că este neîntemeiată în considerarea modului în care reclamanții au înțeles să solicite determinarea prejudiciului cauzat pentru nesoluționarea în termen a notificării formulate.
Astfel, tribunalul a reține că notificarea a fost formulată la data de 03.08.2001 dată la care era în vigoare legea în forma inițială care prevedea la art. 22 că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar la art.23 alin.1 că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Acesta însemnă că în anul 2003 a expirat termenul în care notificarea trebuia soluționată.
Ulterior prin Legea 426/2002 din 10.07.2002 și OUG 10/2003 din 14.03.2003 au intervenit prelungiri ale termenului la 24, respectiv 27 de luni, ca prin Legea 247/2005 din 25.07.2007 textul art.22 să fie modificat substanțial prevăzându-se că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
În ceea ce privește data finală care trebuie avută în vedere, acesta în nici un caz nu poate fi data emiterii dispoziției, ci data soluționării procedurii prevăzută de Legea 247/2007, în sensul încasării sumei în numerar sau al primirii acțiunilor, după caz. Or, acest ultim moment nu s-a împlinit la acest moment.
În consecință modalitatea de calcul a prejudiciului solicitat este greșită și mai mult în prejudiciul invocat este unul eventual, astfel că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat, neacordarea dobânzii legale fiind o consecință a respingerii cererii de acordare a prejudiciului efectiv astfel cum este solicitat.
În orice caz, Legea nr. 10/2001 nu prevede în niciun text posibilitatea pentru persona care a formulat notificarea să solicite și alte despăgubiri cu excepția celor prevăzute de lege, iar dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamanților, ar însemna ca aceștia să obțină o reparare a prejudiciului peste voința legiuitorului.
În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată tribunalul ca constata că acesta este întemeiată, având în vedere că acțiunea precizată a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele S. I. și . SAarătând următoarele:
Prin sentința civilă rubricată, instanța de fond a soluționat acțiunea astfel cum a fost precizată și a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, ca neîntemeiat, având în vedere că primele 3 capete de cerere din acțiunea inițială au rămas fără obiect, după înregistrarea acțiunii la instanța de fond, urmare soluționării notificării nr. 710/2001, prin dispoziția nr._/15.02.2012, emisă de P. G. al Municipiului București, dispoziție care nu a fost contestată de subsemnații reclamanți.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a respins și cererea subsidiară de obligare a pârâtului M. București la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, apreciind că este neîntemeiată, întrucât cererea precizată a fost respinsă.
Recursul prezent privește respingerea de către instanța de fond a cererii accesorii privind obligarea pârâtului M. București la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul de fond, constând din onorariu de avocat, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ., instanța de fond făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 cod proc. civ.
Este adevărat că după înregistrarea acțiunii pe rolul instanței de fond, in luna ianuarie 2012, prin care am solicitat, în principal, soluționarea pe fond a notificării nr. 710/2001, pârâtul M. București prin P. G. a soluționat notificarea respectivă, prin emiterea dispoziției nr._/2012, care nu a fost contestată și drept urmare subsemnații reclamanți ne-am precizat, la termenul din data de 18.06.2012, acțiunea, renunțând la primele 3 capete de cerere, ca rămase fără obiect, însă trebuie reținut faptul că pârâtul
M. București a soluționat notificarea cu mare întârziere, cu mult peste termenul imperativ stabilit de art. 25 alin. 1 din Lega nr. 10/2001 și doar după formularea acțiunii prezente de către subsemnații, prin care în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată și Deciziei nr. 20/2007 pronunțată în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție, am solicitat instanței civile competente să procedeze la soluționarea pe fond a notificării, urmare refuzului nejustificat al piritei de a o soluționa.
Pârâtul M. București se află în culpă procesuală, având în vedere că în urma refuzului de a soluționa notificarea nr. 710/2001, ne-a obligat să ne adresăm instanței competente cu cerere de soluționare pe fond a acesteia, acțiune în care subsemnații reclamanți am efectuat cheltuieli constând în onorariul avocatului care a redactat acțiunea și ne-a reprezentat în fața instanței de fond.
Nu se poate aprecia că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 2 cod proc. civ., care dispun că pârâtul care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată, este exonerat de plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pârâtul este de drept în întârziere, prin încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult însă, pârâtul M. București a fost pus și formal în întârziere, prin depunerea de către subsemnatul reclamant B. J. a cererii de emitere a dispoziției nr. 1920/ 11.02.2009, prin mandatarul meu . SA, prin care am solicitat soluționarea notificării nr. 710/2001, arătînd că dosarul administrativ aferent notificării est complet, fiind depuse toate înscrisurile cerute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Soluționarea notificării, prin emiterea dispoziției nr._/ 2012, după aproape 3 ani de la data la care dosarul administrativ era complet și, mai mult, după ce am formulat prezenta acțiune, nu exonerează pe pârât de obligația plății cheltuielilor de judecată efectuate de subsemnații în dosarul de fond, pârâtul fiind în culpă procesuală, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 274 cod proc. civ.
În concluzie, solicităm admiterea recursului prezent, modificarea în parte a sentinței civile nr. 1644/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă, în sensul admiterii capătului subsidiar de cerere prin care am solicitat obligarea pârâtului M. București prin P. G. la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 800 lei.
In drept, art. 299 art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 cod proc. civ.
In temeiul art. 242 alin. 2 cod proc. civ., solicită judecarea prezentului recurs și în lipsa.
Intimatul Municipiu București prin Primar G. nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în limitele criticilor formulate, conform art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 și art.3041 C. proc. civ.,potrivit căruia instanța poate analiza cauza pe baza cererilor invocate de recurent care nu este limitat la motivele de recurs de la art. 304, Curtea constată că recursul formulat nu este fondat, considerentele avute în vedere la respingerea acestuia fiind următoarele:
Potrivit art. 274 C.proc.civ. „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Prima instanță nu a respins primele trei capete de cerere ca rămase fără obiect, ci a respins acțiunea restrânsă a reclamantilor ca neîntemeiată. Or, art. 274 C.proc.civ. permite acordarea cheltuielilor de judecata pentru acțiuni întemeiate, nu pentru acțiuni neîntemeiate.
Nefiind recurată decât dispoziția primei instanțe referitoare la cheltuieli de judecată, Curtea nu poate depăși limitele recursului, astfel că, așa cum este formulat, acesta este contrar prevederilor art . 274 C.proc.civ., urmând a fi respins ca nefondat în aplicarea art. 312 alin. 1 C.proc.civ., soluția primei instanțe cu privire la cheltuielile de judecată recurate apărând ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante S. I., S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile numărul 1644/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013.
Președinte, C. B. T. | Judecător, S. T. | Judecător, B. A. S. |
Grefier, C. S. |
Red. CBT
Tehnored. .> 2 ex. / 02.04.2013
Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă
Judecător: I. Târțău
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 582/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 2118/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
