Obligaţie de a face. Decizia nr. 490/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 21878/299/2011
Dosar nr._
(2560/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 490
Ședința publică de la 18.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. D., împotriva încheierii de ședință din data de 03.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..R.L.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul O. Muleșiu, pentru intimata-reclamantă ., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberată de Baroul București, lipsind recurentul-pârât D. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se învederează depunerea unei completări la întâmpinare la dosar, din partea intimatei-reclamante ., în data de 07.03.2013 și care a fost comunicată recurentului-pârât.
Totodată, se învederează depunerea la dosar, unei cereri însoțită de copia delegației avocațiale, prin serviciul registratură al instanței, în data de 18.03.2013, din partea avocatului recurentului-pârât, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct.2 C.p.civ.
Avocatul intimatei-reclamante, ., având cuvântul arată că nu mai are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri prealabile și având în vedere și solicitarea recurentului-pârât, M. D. de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Consideră că instanța, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 246 coroborate cu prevederile art. 298 C.p.civ.
Încheierea atacată de instanța de apel, prin care s-a luat act de renunțare ala apel de către recurentul-pârât, este susceptibilă doar de recurs, iar prin judecarea recursului, instanța se poate pronunța doar pe aspecte legate de corectitudinea renunțării la judecata apelului, fără a se putea reveni asupra fondului cauzei.
Cât privește excepția de necitare a domnului M. A., invocată de recurentul-pârât, consideră că aceasta este neîntemeiată.
În mod corect instanțele de judecată care au soluționat cauza, nu l-au citat pe M. A., întrucât nu are calitate de parte în dosar și că niciuna dintre părțile implicate nu au atacat hotărârea instanței pe acest aspect.
Afirmațiile recurentului-pârât, cu privire la faptul că aceeași pricină ar fi fost tranșată de același judecător în două dosare, nu corespund realității, reprezentând o încercare a inducere în eroare a instanței.
De asemenea, solicitarea recurentului-pârât de acordarea cheltuielilor de judecată, este neîntemeiată, întrucât factura depusă la dosar, precum și contractul de asistență juridică, fac referire la „asistare, reprezentare, formulare cereri și acțiuni”, or, nu este probat faptul că onorariul de avocat ar fi fost aferent prezentei cauze.
Solicită a se avea în vedere faptul că toate demersurile întreprinse de către recurent au fost efectuate cu scop șicanator, abuziv sau cu intenția de a obține foloase în mod nejustificat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea privind pe reclamanta S.C. S. România S.R.L., și pe pârâtul M. D., a obligat pârâtul să permită accesul temporar al reclamantei pe proprietatea sa din București, .. 46 C, sector 1, în vederea finalizări lucrărilor de întreținere la imobilul reclamantei din București, .. 46 B, respectiv hidroizolare și izolare termică, a obligat pârâtul să permită reclamantei instalarea unui șort de protecție și de preluare a precipitațiilor între cele două imobile, a admis în parte cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.216 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat, pârâtul M. D. înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de apel, fiind succint expuse în memoriul aflat la fila 2 dosar.
La termenul de judecată din data de 03.09._, apelantul - pârât M. D. a declarat tribunalului că înțelege să renunțe la apelul ce face obiectul prezentului dosar.
Prin încheierea din ședința publică din 03.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a luat act de renunțarea apelantului pârât M. D., la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr._/27.10.2011 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București și a obligat apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin 3 Cod de procedură civilă.
Văzând manifestarea de voință expresă și neechivocă a apelantului pârât M. D. în sensul renunțării la judecarea cererii de apel, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă raportat la art. 298 Cod procedură civilă și, pentru a da eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil, tribunalul a luat act de renunțarea apelantei la judecata apelului.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de intimata reclamantă, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 2824,6 lei, tribunalul a apreciat că pentru a fi imputat debitorului, cuantumul onorariului plătit de intimata reclamantă trebuie să fie unul rezonabil și proporțional cu complexitatea muncii desfășurate de avocat, ceea ce depășește acest caracter rezonabil urmând a fi suportat exclusiv de creditorul care a înțeles să accepte un astfel de onorariu.
Ca urmare, tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, reducând onorariul de avocat, la suma de 500 lei, obligând apelantul la plata acestei sume către intimată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul M. D., criticând-o pe motive de nelegalitate, apreciind că în mod greșit a renunțat la judecarea cererii de apel, neavând studii juridice și nefiind asistat de un avocat, și solicitând ca instanța să facă aplicarea prevederilor art.3041 Cod de procedură civilă, examinând prezenta cauză sub toate aspectele.
Prin întâmpinarea depusă la 19.12.2012, intimata ..R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii, recurentul beneficiind de două grade de jurisdicție în care a avut ocazia să-și exprime punctul de vedere.
Prin cererea depusă la 14.01.2013 recurentul a invocat două excepții, apreciate ca excepții de ordine publică, respectiv necitarea pârâtului M. A. și soluționarea de același judecător a două dosare, respectiv sentința civilă nr.8583/2011 și nr._/2011, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.
La 07.03.2013 intimata ..R.L. a răspuns celor două excepții invocate de recurent, solicitând respingerea lor, cu privire la M. A. reținându-se că nu are calitate procesuală pasivă în dosarul nr._/299/2010, iar cu privire la cea de-a doua excepție intimata a arătat că aceasta reprezintă o încercare nereușită de inducere a instanței în eroare, instanța disjungând cererea principală la 05.05.2011 și dispunându-se formarea unui nou dosar în vederea soluționării cererii disjunse.
Analizând excepțiile invocate de recurent prin cererea formulată la 14.01.2013, apreciate ca fiind de ordine publică, Curtea a constatat că nu sunt întrunite cerințele alin.2 al art.306 Cod de procedură civilă, care arată că instanța de recurs poate, din oficiu, să invoce motive de ordine publică. Necitarea pârâtului M. A. în soluționarea apelului sau în soluționarea recursului reprezintă o excepție relativă ce poate fi invocată exclusiv de pârâtul M. A.. Această parte este singura care poate invoca lipsa citării sale și eventuala sa prejudiciere în urma acestei necitări, conform art.105 alin.2 Cod de procedură civilă care reglementează regimul de drept comun al nulităților procedurale. Dar, Curtea constată că prin sentința civilă nr.8583/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului M. A., modul în care a fost soluționată excepția nefiind criticat prin cererea de apel, astfel că a intrat în puterea de lucru judecat. Cu privire la pretinsa incompatibilitate a judecătorului ce a pronunțat cele două soluții, Curtea constată că incompatibilitatea judecătorului este reglementată prin norme imperative în art.24 și 27 Cod de procedură civilă. Niciuna din aceste situații nu se regăsește în această cauză, judecătorul care a disjuns o cauză fiind obligat să soluționeze cererea disjunsă.
Verificând legalitatea încheierii recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
Din încheierea din 03.09.2012 rezultă că recurentul a renunțat la soluționarea cererii de apel. Recurentul a fost prezent personal în fața instanței, a fost legitimat și a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. În fața instanței recurentul a învederat că înțelege să renunțe la judecata apelului, fiind de acord cu sentința apelată.
Tribunalul a aplicat corect prevederile art.246 Cod de procedură civilă, în raport de manifestarea de voință expresă și neechivocă a apelantului, renunțarea la soluționarea apelului reprezentând o concretizare a principiului disponibilității părților în procesul civil.
Față de aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
În baza art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, Curtea a obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 500 lei. Intimata avea obligația să facă dovada caracterului necesar și real al cheltuielilor de judecată, respectiv al unui cuantum rezonabil, în raport de criteriile din art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă. În raport de această normă juridică trebuie făcută o disociere necesară și firească între cele două raporturi conexe cu instituția cheltuielilor de judecată, respectiv, pe de o parte raportul contractual încheiat între avocat și clientul său și raportul juridic de drept procesual civil în care se determină cuantumul cheltuielilor de judecată.
Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat reglementează, printre altele, contractul de asistență juridică și statornicește regimul raportului juridic civil, dintre părțile acelui contract (avocatul și clientul său). Prin art.274 alin.3 Cod de procedură civilă se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil între părțile contractante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată de către cel care a căzut în pretenții, părții care le solicită.
Art.274 alin.3 Cod de procedură civilă stabilește două criterii în funcție de care în cadrul raportului juridic de drept procesual instanța, motivat, are posibilitatea diminuării cheltuielilor de judecată atunci când apreciază că acestea sunt nepotrivit de mari: „față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Trebuie menționat că dispozițiile art.274 alin.3 Cod de procedură civilă rămân însă inaplicabile în privința raporturilor dintre avocat și clientul său, raporturi care sunt supuse dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995. Instanța, conform art. 274 alin.3 Cod de procedură civilă, poate majora sau micșora suma pe care o va include încheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, și nu onorariul avocatului.
Chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 728 din 7 mai 2009 soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din codul de procedură civilă a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil (Cauza D. împotriva României, Hotărârea din_ , publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 265 din_ , paragraful 74).
Prezenta cauză este un recurs împotriva unei încheieri de renunțare la judecarea apelului, recurs soluționat la al doilea termen de judecată, în care intimata, asistată de aceeași firmă de avocatură care a reprezentat-o de la promovarea acțiunii - 7 aprilie 2010, a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 2.798, 68 lei cu titlu de onorariu de avocat - filele 14-13 din dosarul de recurs. Curtea apreciază că față de criteriile prevăzute de art.274 alin. 3 Cod de procedură civilă recurentul urmează a fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât M. D., împotriva încheierii de ședință din data de 03.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..R.L..
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat – cuantum redus conform criteriilor prevăzute de art.274 alin.3 Cod de procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact. R.L.
2 ex./29.03.2013
TB-S.5 – G.R.; E.D.
Jud.S.1 – I.H.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1819/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 797/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
