Legea 10/2001. Decizia nr. 1147/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1147/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 60050/3/2011
Dosar nr._
(950/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1147
Ședința publică de la 20.06.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR – E. V.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții – reclamanți T. I., J. I., B. D., împotriva sentinței civile nr.1631 din data de 14.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. GENEARL S. O..
P. are ca obiect – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților – reclamanți T. I., J. I., B. D., și a reprezentantului intimaților – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. GENEARL S. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin recursul formulat recurenții – reclamanți au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că recurenții – reclamanți au solicitat judecarea în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08 septembrie 2011, pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă sub nr. de dosar_, reclamanții T. I., J. I. și B. D. au chemat în judecată M. București prin P. G. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate că sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 165 mp. și construcție în suprafață de 165 mp. situat în București, . nr. 3, sector 4; să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâților Ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces; în subsidiar, dacă se va constata că trebuie parcursă procedura instituită de dispozițiile Legii nr. 247/2005, s-a solicitat ca, după admiterea primului capăt de cerere, să se dispună obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii definitive; obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
În fapt, prin notificarea nr. 4834 din 15 octombrie 2001, transmisă prin biroul de executori judecătorești S. și N., înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, autorul B. I. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București . nr. 3, sector 4, imobil preluat în mod abuziv.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 012 din 04 mai 2010 de pe urma defunctului B. I., moștenitori legali sunt T. I., J. I. și B. D..
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 17 iulie 1945 de Tribunalul Ilfov – Secția notariat, B. I. a cumpărat o suprafață de teren situat în București, Drumul Luncii în Dudești C., ulterior . nr. 3 și în anii următori pe acest teren a edificat o construcție fără autorizație.
Potrivit art. 492 cod civil „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește din contra”, astfel că B. I., potrivit declarației nr._ din 07 martie 1948 și ulterior declarației nr. 5505 din 11 februarie 1952 este impus pentru teren în suprafață de 165 mp. și construcție, după cum se menționează în adresa nr. 4196 din 06 august 2009 a Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 privind istoricul de rol al imobilul situat în . nr. 3, sector 4.
Autorul B. I. a stăpânit imobilul din București, . nr. 3, sector 4, până în anul 1984, când, în baza Decretului nr. 43 din 03 februarie 1984, acesta a trecut în proprietatea statului, fiind menționat în tabelul anexă la poziția 44/53 cu o suprafață de teren de 168 mp și construcție de 113 mp.
Potrivit adresei nr. 348 din 04 mai 2009 emisă de . s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 66.646 lei, din care pentru terenul în suprafață de 168 mp. suma de 420 lei.
Având în vedere cele menționate, reclamanții au concluzionat că sunt singurele persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, pentru imobilul compus din terenul în suprafață de 165 mp. și construcția în suprafață de 113 mp. situată în București, . nr. 3, sector 4.
Pârâta Primăria Municipiului București nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 și 26 din Legea nr. 10/2001 și pct. 25 din HG nr. 250/2007, potrivit cu care avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să îi fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către noi sau în numele nostru de depunerea și a altor probe.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Același punct de vedere l-a exprimat înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, potrivit căruia:
„Art. 1 – Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”.
Atunci când este imposibil, ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 8 al Legii nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață a construcțiilor.
În practică, ca de altfel și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea 10/2001 și Legea 247/2005, nu permit în prezent, într-un mod susceptibil să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din cele două legi speciale, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite de despăgubiri.
Prin Decizia nr. 33/2008, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, Curtea (Europeană a Drepturilor Omului, n.n.) a stabilit că urmează să se stabilească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale”.
În consecință, având în vedere că obligația nu mai poate fi executată în natură, precum și dispozițiile art. 1073 – 1075 Cod civil, conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, s-a solicitat admiterea cererii, obligând pârâtul la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură, constând în diferența de valoare dintre cea încasată și valoarea de piață a construcției.
Mai mult decât atât, fondurile puse la dispoziția Comisiei Centrale a Despăgubirilor prin Fondul Proprietatea, se constituie sub forma unei societăți de investiții deținută în întregime de Statul Român și administrată de Ministerul Finanțelor, până la transmiterea acțiunilor către persoanele fizice îndreptățite, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 247/2005 modificată prin OUG nr. 81/2007. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat repetat România, acordând despăgubiri foștilor proprietari, aceste sume fiind achitate de Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, instituție ce funcționează în baza art. 3 și 81 din HG nr. 34/2009.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 998, 999, 1073 – 1075 Cod civil, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea 213/1998, art. 25, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. Contra României, prin care s-a pus în vedere Statului Român să ia măsuri rapide de aplicare a legilor proprietății, privind acordarea despăgubirilor.
Cererea a fost scutită de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
În susținerea cererii, au fost atașate înscrisuri, în copie.
Reclamanții au depus la dosarul cauzei completare și precizare a cererii de chemare în judecată, învederând că înțeleg să se judece în calitate de pârât, alături de M. București prin P. general, și cu P. G. S. O. personal.
În contradictoriu cu toți pârâții, au solicitat pe fond, soluționarea notificării transmise prin executor judecătoresc sub nr. 4834 din 15 octombrie 2001 în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 3, sector 4, compus din terenul în suprafață de 165 mp. și construcție în suprafață de 113 mp., constatând calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și imposibilitatea restituirii în natură; obligarea Municipiului București prin P. G. să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (controlul de legalitate efectuat de instanță, fiind superior celui efectuat de prefect); în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; obligarea pârâtului M. București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea cu nr. 4834 din 15 octombrie 2001 prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: prejudiciu efectiv reprezentat de diferența intre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 23 noiembrie 2010 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală (dobânda de referință a Băncii Naționale a României) aplicată la suma menționată la pct. 3 a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sumă ce va fi calculată în momentul punerii în executare a titlului executoriu; cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, prin sentința civilă nr. 1631 din 14 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, a admis în parte cererea precizată și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plăți a despăgubirilor efectuate imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în București, . nr. 3, sector 4, compus din teren în suprafață de 165 mp., identificat conform notei de reconstrucție cu anexe întocmită în dosarul Primăriei Municipiului București nr._ și construcție în suprafață de 113 mp.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 17 iulie 1945 de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat (fila 14 dosar fond), B. I. a cumpărat o suprafață de teren situat în București, Drumul Luncii în Dudești C., cu vecinătățile indicate în actul de vânzare cumpărare.
Conform adresei atașate la fila 28 dosar fond, actualmente, imobilul este situat în . nr. 3.
Conform relațiilor referitoare la rolul fiscal (adresa nr. 4196 din 06 august 2009 a Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 – fila 16 dosar fond), B. I. figura înscris pe rolul fiscal cu teren în suprafață de 165 mp. și construcție, fiind dovedită, deci, existența unei construcții edificate pe terenul menționat anterior, cu privire la care s-a comunicat expres că nu există autorizație de construire, iar tribunalul a făcut aplicarea art. 492 Cod civil.
În anul 1984, în baza Decretului nr. 43 din 03 februarie 1984, imobilul a trecut în proprietatea statului, B. I. fiind menționat în tabelul anexă la poziția 44 cu o suprafață de teren de 168 mp. și construcție de 113 mp. (fila 19 dosar fond).
Prin declarația autentificată la Biroul Notarilor Publici „V. V.” sub nr. 649 din 02 iunie 2009 (fila 31 dosar fond), s-a atestat că B. I. este una și aceeași persoana cu B. I./I. și B. I..
Prin notificarea nr. 4834 din 15 octombrie 2001, transmisă prin biroul de executori judecătorești S. și N., înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, B. I. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București . nr. 3, sector 4.
La dosar nu se regăsește dovada că aceasta ar fi fost soluționată până în prezent.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 012 din 04 mai 2010 eliberat de Biroul Notarilor Publici „N. T.” (fila 33 dosar fond) de pe urma defunctului B. I. au rămas ca moștenitori legali T. I., J. I. și B. D..
Conform relațiilor de la filele 29 și 129 dosar fond, construcția a fost demolată, iar în prezent terenul se află într-o zonă constituită din punct de vedere urbanistic, având funcțiunea actuală de . verde aferentă blocului.
Prin raportare la situația de fapt reținută anterior, tribunalul a constatat că, conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată: „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”; imobilul de față se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.
Din cele reținute anterior, ca și prin aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, se concluzionează că imobilul format din teren de 168 mp. și construcție de 113 mp., situat la adresa menționată anterior, a fost preluat abuziv de statul român de la B. I..
Conform art. 3 alin. 1 lit. a din același act normativ, sunt considerate persoane îndreptățite la restituire „persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, art. 4 alin. 2 prevede faptul că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 4 al art. 4 din Lege de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută de Lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus cererea de restituire în termen.
Prin urmare, tribunalul a constatat că, în cauza de față, având în vedere cele reținute anterior în fapt și în drept, reclamanții au calitate de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, republicată.
Întrucât notificarea precizată anterior nu a fost până în prezent soluționată, tribunalul a avut în vedere că, prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007 și obligatorie pentru instanțe conform art. 3307 alin. 4 Cod de procedură civilă, s-a statuat că instanța de judecată este competenta să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității destinatoare de a răspunde la notificare.
Prin raportare la cele reținute anterior și având în vedere solicitarea reclamanților de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, tribunalul a admis în parte capătul unu al cererii precizate și a constatat că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimului de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în București, . nr. 3, sector 4, compus din teren în suprafață de 165 mp., identificat conform notei de reconstrucție cu anexe întocmită în dosarul Primăriei Municipiului București nr._ și construcție în suprafață de 113 mp.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de prevederile art. 16/2/1 din Legea nr. 247/2005, subliniind însă că acest control de legalitate efectuat de Prefect poate viza doar alte aspecte decât cele substanțiale stabilite deja prin prezenta hotărâre.
Tribunalul a respins capătul al treilea al cererii precizate, având în vedere că reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri materiale în condițiile legii speciale, iar nu restituirea în natură a imobilului, precum și faptul că nu se poate reține culpa exclusivă a pârâtului M. București, reclamanții neuzând nici ei de posibilitățile legale de urgentare a soluționării notificării (cerere de obligare a acestuia la soluționarea notificării, daune cominatorii, amenzi civile, etc.).
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 15 februarie 2013 a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 1631 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, privind pe reclamanții T. I., J. I. și B. D. în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G.; s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1631 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în sensul că domiciliul ales al reclamanților este în București, „. . alin. 2 al dispozitivului se va înlocui sintagma „conform notei de reconstrucție” cu sintagma „conform notei de reconstituire”.
Împotriva sentinței civile nr. 1631 din 14 septembrie 2012 au formulat recurs reclamanții, criticând sentința numai în ceea ce privește capătul de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului M. București de a trimite dosarul administrativ aferent notificării nr. 4834/2001, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii.
Susțin recurenții că, în speță, controlul de legalitate cu privire la calitatea recurenților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că recurenții au calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Perfectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, aplicabilă și cauzelor aflate pe rolul instanțelor în temeiul art. 4 din același act normativ: „În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate”, iar conform art. 21 alin. 3: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”. Prin urmare, acest din urmă text de lege instituie o excepție de la regula înaintării dosarului administrativ format în urma notificării direct către Secretariatul Comisiei Naționale, excepție aplicabilă în ipoteza în care entitatea notificată este o autoritate a administrației publice locale.
Curtea are în vedere faptul că, dacă soluționarea pe fond a notificării implică luarea direct de către instanță a măsurilor prevăzute de lege în sarcina unității deținătoare (indiferent de natura acesteia: autoritate a administrației publice locale sau centrale, regie autonomă, societate comercială), practic instanța substituindu-se în atribuțiile entității în discuție, adică preluându-i îndatoririle, în schimb nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru ca hotărârea judecătorească să fie asimilată sub aspectul regimului juridic aplicabil unei dispoziții emise de acea unitate și deci nici uneia emise de o autoritate a administrației publice locale, pentru a-i fi incidentă prevederea legală derogatorie stabilită prin art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.
Pe de altă parte, în condițiile în care legalitatea actului juridic prin care se finalizează cercetarea judecătorească a dosarului administrativ nu mai poate fi pusă în discuție, hotărârea pronunțată de instanță având putere de lucru judecat, în temeiul art. 1200 pct. 4 vechiul Cod civil, singura rațiune a aplicării dispoziției legale în discuție ar rămâne realizarea unei centralizări pe județe a situației soluționării notificărilor. Centralizarea se poate realiza însă, în conformitate cu principiul potrivit căruia mijloacele folosite trebuie să fie proporționale cu obiectivul urmărit, și fără această procedură cu efect dilatoriu asupra termenului de obținere în mod efectiv a măsurilor reparatorii de către notificatori. De aceea, textul de lege citat, care se referă în termeni expreși numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, nu poate fi nici extins prin analogie, ci este de strictă interpretare și aplicare.
Prin urmare, în ipoteza în care notificarea adresată unei autorități a administrației publice locale este soluționată de o instanță judecătorească nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 3, ci cele cu valoare de regulă ale art. 21 alin. 1, care prevăd înaintarea dosarul administrativ direct Secretariatului Comisiei Naționale.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, se va admite recursul, se va modifica sentința în sensul că se va dispune înaintarea dosarului administrativ împreună cu hotărârea instanței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și se va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți T. I., J. I. și B. D., împotriva sentinței civile nr. 1631 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București prin P. G. și P. Genearl S. O..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Dispune trimiterea dosarului administrativ împreună că hotărârea instanței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. G. E. V. I. S.
Grefier,
S. R.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
2ex./22.07.2013
T.B.-S.4.-A.M.V.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1536/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 631/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
