Legea 10/2001. Decizia nr. 693/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 693/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 45133/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IX-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.693R
Ședința publică din data de 26 Martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. S.
JUDECĂTOR – G. S.
JUDECĂTOR – I. R. D.
GREFIER – C. S.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A. și intimații-intervenienți L. V., T. A., L. O., L. Ș. C., L. L. C., L. L. O., D. D. și F. P. M., împotriva sentinței civile numărul 1326/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat O. A. reprezentând intimatul-reclamant L. A., precum și pentru intimații-intervenienți L. V., T. A., L. O., L. Ș. C., L. L. C., L. L. O., care depune la dosar împuternicirea sa avocațială nr._/2012, lipsă fiind și reprezentantul recurentei-pârâte și intimații-intervenienți D. D. și F. P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, au fost comunicate motivele de recurs doar către intimatul-reclamant, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Avocat O. A. reprezentând intimatul-reclamant L. A., precum și pentru intimații-intervenienți L. V., T. A., L. O., L. Ș. C., L. L. C., L. L. O., precizează instanței că înțelege să invoce tardivitatea recursului formulat de către recurenta-pârâtă, întrucât comunicarea hotărârii primei instanțe s-a făcut la data de 23.11.2012, iar depunerea recursului s-a făcut la data de 10.12.2012 și, având în vedere faptul că suntem în anul 2012, luna noiembrie și, respectiv, decembrie, se aplică vechiul Cod de procedură civilă, termenul de recurs fiind de 15 zile. La dosar există plicul cu care s-a depus direct la registratură recursul formulat de recurenta-pârâtă. Precizează totodată instanței că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Avocat O. A. reprezentând intimatul-reclamant L. A., precum și pentru intimații-intervenienți L. V., T. A., L. O., L. Ș. C., L. L. C., L. L. O., solicită respingerea acestuia ca netemeinic și nefondat, din actele de la dosar rezultă că intimații-reclamanți au calitatea de a primi despăgubiri, recurenta-pârâtă a invocat ca motiv de recurs că nu s-ar fi depus toate actele necesare, însă instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii pronunțate că au fost depuse la dosar toate actele necesare pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite să primească despăgubirile. Solicită respingerea recursului pe acest capăt de cerere. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicită și respingerea acestui capăt de cerere întrucât onorariul se justifică, au fost șase termene de judecată în care reclamanții au fost reprezentați. Solicită respingerea recursului pe toate capetele de cerere, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise și chitanța doveditoare a onorariului de avocat.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 01.06.2011, reclamantul L. A. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București prin Primar General, solicitând în principal, în virtutea deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, acordarea de despăgubiri pentru fabrica naționalizată ce face obiectul acțiunii, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri și la plata unei amenzi de 50 lei/zi de întârziere până la emiterea deciziei prevăzute de Legea nr. 10/2001 și la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este unul din moștenitorii autorului său, L. N., conform certificatului de moștenitor nr. 3/07.01.1998, și unul din moștenitorii autoarei sale, L. V., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 350/12.11.1998.
Autorii reclamantului, atât bunicii N. și A. L., cât și părinții N. N. și V. L. împreună cu O. și Ș. L. și N. Steflea - fratele bunicului, au fost proprietarii fabricii de tuburi izolatoare, ELNOR, și așa cum rezultă din cererea de modificare emisă de Camera de Comerț și Industrie, în baza Legii 119/1948, fabrica a fost naționalizată și s-a preschimbat denumirea în fabrica IZOLATORUL. Naționalizarea s-a făcut fără acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat fără titlu către stat, valoarea firmei la data naționalizării fiind de 795.292 lei.
A arătat reclamantul că prin notificarea nr. 2386/2001, moștenitorii autorilor proprietari ai fabricii au solicitat pârâtei acordarea de despăgubiri pentru suma de 795.292 lei, cerere care a rămas fără răspuns până la data cererii de chemare în judecată.
A mai arătat reclamantul că, urmare a solicitării pârâtei de a redepune actele legalizate în susținerea cererii sale, la data de 27.07.2007 a depus toate actele solicitate de pârâtă, dar nici după această dată pârâta nu a dat o dispoziție în vederea acordării de despăgubiri pentru fabrica naționalizată, astfel cum prevede Legea 10/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În ședința publică de la 07.12.2011, reclamantul a formulat o cerere de modificare a acțiunii inițiale, arătând că solicită în principal obligarea pârâtei să emită o dispoziție privind acordarea de despăgubiri, precum și plata unei amenzi de 50 lei/zi până la emiterea dispoziției prevăzute de Legea nr. 10/2001.
La termenul din 04.04.2012, tribunalul a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind aplicarea amenzii civile, conform art. 246 Cod procedură civilă, ca urmare a declarației de renunțare autentificată sub nr. 325/15.03.2012 de B.N.P. C. I. A..
La data de 27.04.2012, reclamantul L. A. a formulat, în temeiul art. 57 Cod procedură civilă, cerere de intervenție forțată a celorlalți notificatori, respectiv a moștenitorilor acestora, și anume L. Virginiu, T. A., L. O., L. S. C., în calitate de moștenitoare a soțului său, L. N. N., D. E. T., moștenitoare a lui L. M., F. P. - M., moștenitoare a defunctei T. D.-R., L. L. C., L. L. O..
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001și ale art. 57 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă a transmis în copie actele din dosarul administrativ nr._ constituit în baza notificării nr. 2386/27.07.2001 formulate de reclamant, intervenienți și autorii unora dintre intervenienți.
Prin sentința civilă nr.1326/20.06.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea modificată și cererea de intervenție forțată, a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar, să emită în favoarea reclamantului și intervenienților dispoziție conținând propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 82,5% din imobilul - Fabrica de tuburi izolatoare ELNOR, denumită ulterior Izolatorul, situat în București, .. 28, sector 5, compus din teren în suprafață de 7544 mp și construcții în suprafață totală de 4991 mp și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către reclamantul L. A..
A reținut tribunalul că la data de 27.07.2001, reclamantul L. A. și L. N. N. N., L. O., T. A., L. Virginiu, L. M., D. E. T., L. L. C., L. L. O. și T. D. R. au formulat notificarea nr. 2386 prin intermediul executorului judecătoresc în baza Legii nr.10/2001, solicitând despăgubiri bănești pentru imobilul - Fabrica de tuburi izolatoare ELNOR (ulterior IZOLATORUL) situat în București, .. 28.
Deși avea obligația legală de a soluționa notificarea, prin emiterea unei decizii motivate, pârâtul Municipiul București nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Având în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate cererea principală și cererea de intervenție forțată.
Sub aspectul situației de fapt s-a reținut că potrivit Tabloului acționarilor din data de 11.02.1942, aflat în dosarul nr. 25/1934, emis de Oficiul Registrului Comerțului – Firme Sociale privind Întreprinderea ELNOR București, acționarii erau următorii: ing. N. L. (din București) cu 3050 acțiuni, N. L. (din Rm. V.) cu 100 acțiuni, dr. O. L. cu 600 acțiuni, V. N. L. cu 50 acțiuni, Ș. O. L. cu 50 acțiuni, N. Steflea cu 50 acțiuni și A. L. (din Rm. V.) cu 100 acțiuni.
Imobilul, înscris în evidențele cadastrale cu teren în suprafață de 7544 mp din care construcții în suprafață totală de 4991 mp, a fost preluat de stat în baza Legii nr.119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor, sub denumirea ELNOR, după cum rezultă din adresa nr. 3605/26.03.2008 a Primăriei M. București – Serviciul Evidență Proprietăți.
Ulterior naționalizării, s-a formulat cerere de modificare a denumirii întreprinderii din ELNOR în fabrica IZOLATORUL, cerere admisă prin decizia nr. 7776/23.10.1948 a Ministerului Industriei publicată în Monitorul Oficial nr. 252/1948, modificarea fiind înscrisă în registrul de comerț al Camerei de Comerț și Industrie din București – Oficiul Registrului Comerțului.
În consecință, tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de stat și face obiectul Legii nr.10/2001 potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit. a din acest act normativ.
De pe urma defuncților L. N. (din Rm. V.), decedat la 16.10.1958, și L. A. (din Rm. V.), decedată la 16.05.1975, au rămas ca moștenitori L. N. N. (din București) și L. O.-D., în calitate de fii, fiecare cu cota de ½ din masa succesorală, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 1/05.01.1998 eliberat de Biroul Notarului Public F. R..
L. N. N. (din București) a decedat la data de 09.12.1959, moștenitorii săi fiind soția supraviețuitoare L. V., cu cota de 5/20 din masa succesorală, și copiii L. N. N. (din Germania), L. O., L. A., L. Virginiu și T. A., fiecare cu câte o cotă de 3/20 din masa succesorală, conform certificatului de moștenitor nr. 3/07.01.1998 eliberat de Biroul Notarului Public Banuta G..
L. V. (V.), soția supraviețuitoare a defunctului L. N. N. (din București), a decedat la 22.03.1994, moștenitorii săi fiind copiii L. N. N. (din Germania), L. O., L. A., L. Virginiu și T. A., fiecare cu câte o cotă de 1/5 din masa succesorală, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 350/12.11.1998 eliberat de Biroul Notarului Public I. M..
L. N. N. (din Germania) a donat soției sale, L. Ș. C., toate drepturile de moștenire de pe urma defuncților săi părinți, L. N. și L. V., potrivit declarației autentificate sub nr. 74/2007 de notarul Ernst Gesser, apostilată conform Convenției de la Haga din 1961.
De pe urma defunctului L. O.-D., decedat la 16.01.1989, au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare L. M., și copiii D. E.-T., T. D.-R., L. L. O. și L. L.-C., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 4/20.01.1998 eliberat de Biroul Notarului Public G. G..
L. M., soția supraviețuitoare a defunctului L. O.-D., a decedat la 08.09.2003, moștenitoarele sale fiind D. E.-T. și T. D.-R., în calitate de fiice, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 26/22.04.2004 eliberat de notar public P. M..
T. D.-R. a decedat la 05.01.2009, moștenitoarea sa fiind F. P.-M., în calitate de fiică, conform certificatului de moștenitor nr. 9/22.04.2009 eliberat de Biroul Notarului Public A. L., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, iar potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că reclamantul și intervenienții (notificatorii, iar ulterior moștenitorii acestora) au justificat pe deplin calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, ca succesori în drepturi ai foștilor acționari - ing. N. L. (din București) cu 3050 acțiuni, N. L. (din Rm. V.) cu 100 acțiuni, V. N. L. cu 50 acțiuni și A. L. (din Rm. V.) cu 100 acțiuni, în total 3300 acțiuni reprezentând un procent de 82,5% din totalul acțiunilor (4000).
Potrivit adresei nr._/3605/26.01.2009 a Primăriei M. București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, artera de circulație .. nu a purtat altă denumire, iar la numărul poștal 28 figura firma ELNOR, fiind astfel dovedită identitatea dintre imobilul notificat și imobilul deținut de persoana juridică la care autorii notificatorilor erau acționari.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că imobilul deținut de persoana juridică era compus din teren în suprafață de 7544 mp, suprafață determinată pe baza planurilor topografice, după cum rezultă din nota de reconstituire întocmită de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul cadastru din P. M. București. Pe acest teren se aflau construcții în suprafață totală de 4991 mp, din categoria de folosință „întreprinderi industriale”, aspect ce reiese din adresa nr. 3605/26.03.2008 a Direcției Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidență Proprietăți din P. M. București
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.1 din Legea nr. 10/2001, conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art.7 alin.1, care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art.18 lit.a din același act normativ, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv.
Așa fiind, din examinarea probatoriului administrat în cauză și față de textul legal evocat, tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, având în vedere și faptul că imobilele - construcții au fost demolate ulterior preluării în proprietatea statului, iar pe teren există în prezent un șantier în lucru, beneficiar fiind o societate comercială, potrivit notei de reconstituire menționată anterior.
În consecință, în raport de cele reținute și de prevederile art.18 lit.a din Legea nr.10/2001, constatând că în prezent construcția nu mai există, iar terenul nu este liber, tribunalul a considerat că nu este posibilă restituirea în natură conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut dovada calității sale și a intervenienților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 82,5% din imobilul - Fabrica de tuburi izolatoare ELNOR, denumită ulterior Izolatorul, situat în București, .. 28, sector 5, compus din teren în suprafață de 7544 mp și construcții în suprafață totală de 4991 mp, astfel că a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, precum și cererea de intervenție forțată și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită în favoarea reclamantului și intervenienților dispoziție conținând propunere de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, Titlul VII – Legea nr. 247/2005, pentru cota de 82,5% din acest imobil.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul Municipiul București, prin Primar, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către reclamant, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală la data de 07.01.2013 sub nr._ .
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.30 pct.9 Cod.Proc.Civ., recurentul pârât a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța in mod greșit a constatat calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in București, ..28, sector 5 și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri.
Astfel, conform art.22-23 din Legea nr.10/2001, republicată, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (până la soluționarea notificării). Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de persoane îndreptățite pentru imobilul teren.
Prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atesta deținerea proprietății de către o persoana fizică sau juridică. Totodată, în Capitolul I pct.1 lit. e din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Față de dispozițiile legale menționate anterior se constată ca deși reclamanții au susținut ca au depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute in vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate.
A mai susținut recurentul pârât că înscrisurile anexate notificării, precum și cele depuse în fata instanței și considerate de către aceasta ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorul reclamantei referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum și determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
S-a mai arătat că, față de dispozițiile din Legea nr.247/2005, dispozițiile OUG nr.81/2007, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, dar nici de a propune o anumită sumă, ci aceste obligații conform Legii nr.10/2001, republicată se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art.29 din Legea nr.10/2001 și în condițiile legii speciale nr.247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
În același sens sunt și dispozițiile OUG nr.81/28.06.2007 prin care se reglementează în mod cert procedura și modalitățile de despăgubire efectivă pentru imobile preluate abuziv.
Înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația sa înainteze dosarul către Prefectura M. București, în vederea întocmirii ordinului.
La art.16 din titlul VI se prevede în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr.10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de ordinul Prefectului.
În ceea ce privește obligarea sale la plata către reclamant a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, slicită instanței a avea în vedere art.274 alin.3 și să diminueze cuantumul acestora.
În concluzie, solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurată, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, depunând note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 26.03.2013 intimatul reclamant a invocat excepția tardivității formulării recursului, pe care curtea urmează a o respinge ca nefondată.
Astfel, hotărârea recurată a fost comuncată pârâtului la data de 23.11.2012, iar cererea de recurs a fost trimisă prin fax și depusă la registratura instanței de fond la data de 10.12.2012.
Termenul de 15 zile pentru formularea cererii de recurs, prevăzut de art.301 Cod.Proc.Civ., calculat pe zile libere conform art.101 Cod.Proc.Civ., a început să curgă la data de 24.11.2012 și se sfârșea în ziua de 9.12.2012, într-o zi de duminică, nelucrătoare, astfel încât s-a prelungit până în ziua de 10.12.2012, luni.
Prin urmare, cererea de recurs este depusă în interiorul termenului legal și excepția tardivității va fi respinsă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de critică formulate șio în considerarea exigențelor art.304 pct.9, art.3041 și art.129 alineat final Cod.Proc.Civ., curtea constată că recursul este nefondat.
Prima critică a privit inexistența dovezilor privind dreptul de proprietate al autorilor reclamantului și intervenienților asupra imobilului teren ce face obiectul notificării.
Or, după cum a reținut prima instanță în mod corect și cu expunerea clară a mijloacelor de probă avute în vedere, autorii reclamantului și ai intervenienților au fost proprietarii fabricii ELNOR (fila 8 dosar fond), aceasta fiind naționalizată odată cu imobilul pe care funcționa, format din teren și construcție, situat în București, ., potrivit adresei emisă de P. M. București – Direcția generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare urbană (fila 36 dosar fond).
În acest context, devin aplicabile prevederile art.24 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cu care: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”
Prin urmare, calitatea de proprietari a autorilor reclamantului și intervenienților este prezumată de lege în contextul naționalizării imobilului de la autorii lor, astfel încât în mod greșit susține recurentul pârât că nu s-a făcut dovada acestui drept.
Susținerile referitoare la dispozițiile Legii nr.247/2005 și la modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii sunt străine cauzei, deoarece prima instanță a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile legii speciale, nr.247/2005, deci hotărârea primei instanțe nu contrazice susținerile recurentului sub acest aspect.
De asemenea, nu au relevanță prevederile OUG nr.81/2007 privitoare la activitatea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, deoarece, cum s-a arătat, recurentul pârât a fost obligat a emite dispoziția cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor, astfel că urmează ulterior a îndeplini celelalte formalități date de lege în sarcin a sa succesiv emiterii dispoziției.
În privința criticii privitoare la aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod.Proc.Civ., curtea constată că, raportat la criteriile cuprinse în textul evocat, între care sunt relevante complexitatea cererii, a probatoriului, precum și durata de soluționare a cauzei în fața primei instanțe, nu se impune cenzurarea cheltuielilor de judecată în privința onorariului avocațial.
În consecința acetor argumente, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod.Proc.Civ., curtea va respinge ca nefondat recursul formulat și, în temeiul art.274 Cod.Proc.Civ., va obliga recurentul pârât la plata către intimatul reclamant a sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațiual conform chitanței depuse la fila 21 în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1326/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A. și intimații-intervenienți L. V., T. A., L. O., L. Ș. C., L. L. C., L. L. O., toți cu domiciliul ales la av. O. A., în București, ., ., sector 1, D. D. cu domiciliul în București, .. 22, sector 1 și F. P. M. cu domiciliul în București, .. 41, sector 1, ca nefondat.
Obligă recurenta la 850 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant L. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. S. G. S. I. R.
Pentru judecător transferat la altă secție, semnează D.
președintele secției, judecător I.R.D.
GREFIER
C. S.
Pentru grefier aflat în concediu de odihnă
semnează grefierul-șef de secție, N.G.S.
Red. IRD
Tehnored. .> 2 ex. / 08.08.2013.
Tribunalul București – Secția a V-a Civilă - Judecător: E. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1801/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
