Sechestru asigurător. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2746/93/2012
Dosar nr._
(7/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.172
Ședința publică de la 31.01.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții – pârâți V. SPERANȚA – E., P. S. – G. și P. T. împotriva încheierii nr. 309 din data de 20.11.2012, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și cu intimata – pârâtă C. M..
Obiectul pricinii – sechestru asigurător.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă avocat V. – P. M., în calitate de reprezentant al recurenților – pârâți V. SPERANȚA – E., P. S. – G. și P. T. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și intimata – pârâtă C. M. (prezentă personal), lipsind reprezentantul intimatei – reclamante ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la data de 24.01.2013, întâmpinare din partea intimatei – reclamante, având anexată cerere de încuviințare a probatoriilor.
Curtea procedează la legitimarea intimatei – pârâte, aceasta prezentând BI . nr._ – CNP_.
Recurenții – pârâți prin apărător depun încă o dată dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 10 lei, potrivit facturilor nr. M._ din data de 30.01.2013 și nr. M._ și învederează că în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, aspect semnalat și prin conținutul întâmpinării formulate de către intimată.
Curtea, în urma deliberării, apreciază în temeiul art. 129 Cod Procedură Civilă, că este necesar a se depune cererea completatoare formulată în dosarul de fond, motiv pentru care lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat V. – P. M., în calitate de reprezentant al recurenților – pârâți V. SPEȚANTA – E., P. S. – G. și P. T. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și intimata – pârâtă C. M. (prezentă personal), lipsind reprezentantul intimatei – reclamante ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții pârâți, prin apărător, depun cerere de extindere a cadrului procesual, cerere formulată în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Reprezentantul recurenților – pârâți și intimata pârâtă C. M. învederează că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții – pârâți V. SPERANȚA – E., P. S. – G. și P. T., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se aibă în vedere că pârâții nu sunt parte în nici un dosar ce are ca obiect suma de bani menționată de către Tribunalul Ilfov, iar în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a părților pe care îi reprezintă.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxa judiciară de timbru, sens în care depune factura nr. 161 din data de 07.01.2013, în cuantum de 8.225,48 lei și chitanțele nr. 7 din 08.01.2013, în sumă de 2211,58 și nr. 8 din data de 09.01.2013, în sumă de 2205,36 lei.
Intimata – pârâtă C. M., personal, având cuvântul, solicită menținerea sechestrului asigurător.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de încuviințare a sechestrului asigurator înregistrată la data de 20 noiembrie 2012, pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ , formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții C. M., V. Speranța E., P. S. G. și P. T., s-a arătat că în fapt, în anul 2007, reclamanta a cumpărat de la C. M. Lotul nr. 1 în suprafață totală de 764 mp. potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007, de către Biroul Notarilor Publici „D. Carrnen, M. S. S. și Asociații” (anexa 1).
Prețul acestei vânzări a fost de 130.000 euro, din care a achitat suma de 31.500 euro (respectiv suma de 108.325,35 lei) la data de 07 decembrie 2006 (anexa 2) ca urmare a încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 5834 din 07 decembrie 2006 iar diferența de 98.500 euro a achitat-o în termenul de gratie acordat, potrivit (anexa 3) respectiv, suma de 97.000 lei prin Ordina de Plată Ia data de 08 martie 2007 și suma de 70.000 euro la data de 12 aprilie 2007 prin virament bancar ca urmare a contractării unui credit ipotecar de investiție, pentru suma de 220.000 euro, de la HVB Tiriac Bank – Sucursala B., ce îi era absolut necesar pentru a putea plăti diferența de 98.500 euro și a continua investițiile pe care le dorea pe terenul cumpărat.
Cu ocazia acestei vânzări, a garantat societatea sa, în condițiile art. 1337 cod civil pentru orice evicțiune totală sau parțială, implicit pentru orice daună ce ar putea fi suferită de societatea sa, în calitate de cumpărătoare, ca urmare a intervenției vreunui terț, fapt consemnat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007, menționat mai sus.
După aproape trei ani de la achiziționarea terenului, reclamanta a fost citată în instanța de către Ministerul Apărării Naționale (acțiune înregistrată de către acesta la Judecătoria B. la data de 05 ianuarie 2010).
Această acțiune a Ministerului Apărării Naționale a făcut obiectul dosarului nr._ ce s-a judecat la Judecătoria B. pronunțându-se sentința civilă nr. 3080 din 10 iunie 2011 (anexa 4).
Împotriva acestei sentințe civile, Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs, pronunțându-se decizia civilă nr. 57/R din 28 februarie 2012 de către instanța de recurs, respectiv Tribunalul București – Secția a IV a Civilă (anexa 5).
Potrivit dispozitivului acestei decizii civile s-a constatat cu caracter irevocabil următoarele: nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 23 martie 2006 emis de Comisia Județeană Ilfov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, cu privire la terenul extravilan în suprafață de 1.528 mp., situat în Otopeni, județ Ilfov, tarlaua 5, . absoluta a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 555 din 07 martie 2007 de Biroul Notarilor Publici „D. C., M. S. S. și Asociații” și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007 de același biroul notarial.
În fața unei astfel de situații – neimputabile reclamantei, în calitatea de cumpărător de bună credință – fiind grav prejudiciat de pe urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare, implicit a creditului ipotecar de investiții, a urmat procedura prealabilă de convocare la conciliere pentru data de 21 septembrie 2012, în scopul recuperării prejudiciului ce i-a fost produs și al evitării unui alt potențial litigiu (anexa 6).
Cu două zile înainte de data concilierii, respectiv în data de 19 septembrie 2012 în jurul orei 1400, reprezentanta legală a recurentei, respectiv avocat A. Bangălă, a fost sunată pe telefonul fix al Cabinetului de Avocatură „BangăIă A.” (tel._) de către P. T. care s-a prezentat ca fiind nepoul.
Telefonul dânsului i-a confirmat faptul că a luat cunoștință de invitația acestora la concilierea din 21 septembrie 2012, însă cu toate acestea a ținut să precizeze că nu va putea să se prezente, că este prea bătrână și bolnavă și că, oricum banii din această tranzacție nu-i mai are aceștia fiind împrumutați de familie.
Întrucât în data de 21 septembrie 2012, nu s-a prezentat la conciliere, a încheiat procesul-verbal din aceeași dată, în care a consemnat lipsa acesteia, consemnând totodată și discuțiile pe larg, avute telefonic cu nepotul lui P. T. (anexa 7).
În fața unei astfel de situații și dorind a recupera, pe orice căi, prejudiciul suferit ca urmare a constatării nulității absolute a titlului de proprietate și a actelor subsecvente, implicit a contractului de vânzare-cumpărare, a formulat cerere de chemare în judecată și de încuviințare a sechestrului asigurător.
Din informațiile pe care le deține, are cunoștință că la data introducerii prezentei acțiuni, este unic proprietar al imobilului asupra căruia a cerut instituirea sechestrului asigurător.
Având în vedere declarațiile nepotului lui P. T. consemnate în procesul-verbal din 21 septembrie 2012 (anexa 7) consideră că este imperios necesar să se garanteze măcar în parte, creanța și să creară instituirea sechestrului asigurător, fără plata vreunei cauțiuni, având în vedere prejudiciul și așa foarte mare pentru societate.
Mai mult consideră că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă, și anume: 1. creanța este constatată prin act scris (contractul de vânzare-cumpărare menționat mai sus); 2. creanța este exigibilă; 3. reclamanta face dovada prin acțiune că are în derulare un proces pe fondul cauzei, iar cererea este îndreptată împotriva aceleiași instanțe care judecă fondul; 4. plata cauțiunii, fiind vorba de o creanță constată în scris, nu este imperativă, urmând a fi lăsată la aprecierea instanței.
De asemenea caracterul urgent al soluționării cererii rezultă atât din actele anexate, cât și din declarațiile lui P. T. cu privire la starea de sănătate, vârstă și insolvabilitatea pârâtei – debitoare.
Pe lângă considerentele de mai sus, consideră că repunerea în situația anterioară, în speță restituirea prestațiilor executate au fost fundamentate pe plata nedatorată (art. 1092 Cod civil) și se impune cu prisosință, întrucât obligația fiecăruia dintre părțile contractului de vânzare-cumpărare (desființat retroactiv) apare ca și când nu ar fi existat vreodată.
Mai mult, unul din efectele nulității contractului de vânzare-cumpărare este tocmai principiul restabilirii situației anterioare (repunerea în situația anterioară), adică acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic nul trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Acest principiu este consecința principiului retroactivității efectelor nulității și totodată apare ca un mijloc de asigurare a eficienței lui practice.
De asemenea, în ceea ce privește plata cheltuielilor subsecvente încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nul absolut, acestea au constat în: onorariu către Biroul Notarilor Publici „D. Carrnen, M. S. S. și Asociații” (anexa 8), plata parțială către . (anexa 9), cheltuieli de judecată, onorarii avocat plătite în dosarul nr. 59/_ (anexa 10), toate acestea fiind cheltuieli pe care nu le-ar fi avut dacă contractul de vânzare-cumpărare i-ar fi transmis cu caracter definitiv și irevocabil dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 764 mp., identificat mai sus.
A considerat că cererea de obligare a pârâtei și la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată, potrivit alt. 274 Cod de procedură civilă, este deplin justificată, cu atât mai mult cu cât reclamanta a dorit rezolvarea pe care amiabilă a cauzei purtând discuții și convocând părțile la concilierea direct, așa cum a arătat mai sus.
La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2012, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare prin care a arătat că înțelege să formuleze cererea de sechestru și în contradictoriu cu următorii pârâți: V. Speranța E., P. S. G. și P. T., în calitate de soț.
În cerere s-a solicitat ca instanța să încuviințeze instituirea sechestrului asigurător și asupra bunurilor imobile aparținând acestora, respectiv: imobilul din ., ., ., sector 6, respectiv imobilul din Otopeni, Calea București nr. 78, .. 1, ..
Prin Încheierea nr. 309 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov a admis cererea formulată de reclamant . în contradictoriu cu pârâții C. M., V. Speranța E., P. S. G. și P. T., având ca obiect sechestru asigurător; a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra următoarelor imobile: apartament nr. 4 situat în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 14A, ., aflat în proprietatea pârâtei C. M.; imobil situat în București, ., ., ., sector 6, aflat în proprietatea pârâtei V. Speranța E.; imobil situat în Otopeni, Calea București nr. 78, ., ., județ Ilfov, aflat în proprietatea pârâților P. S. G. și P. T.; a obligat reclamanta la plata unei cauțiuni în valoare de 30.000 lei, în termen de 20 de zile de la data comunicării încheierii.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Ilfov a reținut următoarele:
Potrivit art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă, creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanța este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune, el putând fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță. De asemenea, același drept îi are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, o dată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată (alin. 2). Iar, în condițiile alin. 3, instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile expres prevăzute de textul de lege.
Așadar, în legătură cu condițiile de înființare a sechestrului asigurător, art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă instituie mai multe condiții și anume: creditorul să nu aibă un titlu executoriu, creanța creditorului să fie exigibilă, să fie constată prin înscris, creditorul să facă dovada că a declanșat procesul prin care tinde la realizarea creanței sale.
Din întreaga reglementare a sechestrului asigurător, rezultă că această măsură asiguratorie este un mijloc procesual care are drept scop indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului pentru a se evita dispariția sau degradarea lor ori diminuarea activului patrimonial al debitorului, care, în acest mod, nu mai poate dispune de aceste bunuri.
Având în vedere înscrisurile administrate la dosar, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 591 Cod de procedură civilă, în sensul că pe rolul Tribunalului Ilfov se află dosarul nr._ având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 130.000 euro, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate și repunerea în situația anterioară, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului cadru de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007, precum și a sumei de 38.147,32 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de încheierea aceluiași contract.
În plus, instanța a reținut că s-a dovedit în cauză și caracterul exigibil al obligației de plată al pârâților, precum și constatarea acestei creanțe în cuprinsul unor înscrisuri, astfel cum a rezultat din decizia civilă nr. 572/R din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, irevocabilă. Consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității reprezintă urmările datorate desființării actului juridic. Efectul esențial al admiterii acțiunii în constatarea nulității este desființarea retroactivă a contractului și, în consecință, părțile trebuie repuse în situația anterioară încheierii contractului, restituindu-și una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului desființat, în virtutea principiului restitutio in integrum, prin desființarea actului juridic dispărând temeiului juridic al executării prestațiilor.
Cu privire la solicitarea de repunere a părții în situația anterioară, tribunalul a reținut că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic desființat nu se confundă cu însăși acțiunea în nulitate. Așadar, sub aspect procesual, cel interesat poate să aleagă una din următoarele două căi procedurale: să ceară, în același timp, atât constatarea nulității, cât și restabilirea situației anterioare, ipoteză în care actul de procedură va avea două capete de cerere și anume un capăt de cerere principal prin care s-a solicitat nulitatea actului juridic, precum și un capăt de cerere accesoriu, prin care s-a solicitat restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic respectiv sau s-a solicitat mai întâi nulitatea actului juridic, iar, dacă instanța a dispus desființarea acestuia, să declanșeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat.
Chiar dacă repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu a fost dispusă în concret prin decizia civilă nr. 572/R din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a civilă, acest efect al nulității actului juridic operează la nivel material, intelectiv, astfel încât cerința caracterului exigibil al creanței este îndeplinită în cauză.
Pe cale de consecința, reținând ca s-a făcut dovada de către reclamanta, conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil de la 1869, a întrunirii condițiilor de admisibilitate ale sechestrului asigurător, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591 Cod de procedură civilă, motiv pentru care a admis cererea.
Având în vedere soluția ce a fost pronunțată, potrivit dispozițiilor art. 591 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă coroborat cu art. 723 alin. 2 Cod de procedură civilă și ținând cont atât de valoarea creanței principale, cât și de rațiunea instituirii cauțiunii, instanța a apreciat necesara depunerea de către reclamanta a unei cauțiuni in valoare de 30.000 lei, în termen de 20 de zile de la comunicarea încheierii sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului înființat, potrivit dispozițiilor art. 592 alin. 4 Cod de procedură civilă, dovada fiind depusă în dosarul de recurs.
La data de 20 decembrie 2012 și 21 decembrie 2012, au declarat recurs identic pârâții V. Speranța E., P. S. G. și P. T., împotriva încheierii nr. 309 din 20 noiembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în temeiul art. 299 și 3041 Cod de procedură civilă.
În motivare, au arătat că instanța de fond a încuviințat cererea completatoare depusă la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2012 de către reclamanta din dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Ilfov și a instituit sechestru asigurator pentru imobilul situat în București, ., ., ., sector 6, aflat în proprietatea recurentei.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut în mod eronat, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 591 Cod de procedură civilă, în sensul că pe rolul Tribunalului Ilfov se află dosarul nr._ având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 130.000 euro, constând din contravaloare prestații și cheltuieli de 38.147,32 lei, rezultând în urma constatării nulității absolute a contractului cadru de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007.
Potrivit instanței de fond, caracterul exigibil al obligației de plată a pârâților ar rezulta din cuprinsul deciziei civile irevocabile nr. 572/R din 28 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București. În conformitate cu principiul restitutio in integrum, prin desființarea unui act juridic dispare și temeiul juridic al executării prestațiilor. Iar în continuare, instanța de fond a considerat că repunerea părților în situația anterioară încheierii actului juridic anulat „operează la nivel material, intelectiv”, chiar dacă acest lucru nu a fost dispus în mod expres în cuprinsul deciziei civile nr. 572/R din 28 februarie 2012. În sfârșit, instanța a obligat pe reclamantă la depunerea unei cauțiuni în valoare de 30.000 lei sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului înființat.
Recurenții solicită instanței să constate că încheierea nr. 309 din 20 noiembrie 2012 pronunțata de către instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, din următoarele considerente:
1. Nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă, privind instituirea sechestrului asigurător pe bunurile mobile și imobile ale debitorului, având în vedere faptul că recurenta nu are calitatea de debitor față de reclamantă și astfel nu are nici calitate procesuală pasivă în cauză. Singura debitoare, în conformitate cu decizia civilă irevocabilă nr. 5721/R din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, este C. M.. Faptul că reclamanta a depus, fără nici un temei juridic, în dosarul nr._ la termenul de judecată stabilit pentru data de 20 noiembrie 2012 o cerere de extindere a cadrului procesual pasiv și împotriva lor, precum și o cerere de încuviințare a sechestrului asigurator și asupra imobilului său, iar cererea de extindere a cadrului procesual pasiv nu a fost aprobată nici până în prezent, conform extrasului ECRIS atașat, ei nu pot să se considere că sunt părți în dosarul nr._ și cu atât mai puțin pârâtă și debitoare în acest dosar nr._, disjuns din primul dosar amintit.
2. Nu este îndeplinită nici cerința prevăzuta de art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă privind existența unui act scris, care să constate vreo creanță a reclamantei împotriva sa, având în vedere că decizia civilă irevocabilă nr. 5721/R din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului cadru de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 55 din 07 martie 2007 se referă exclusiv la C. M.. Însă nici măcar C. M. nu a fost obligată în baza deciziei civile nr. 5721/R din 28 februarie 2012 la plata vreunei despăgubiri în favoarea reclamantei, Tribunalul București pronunțând numai nulitatea absolută parțială a contractului cadru de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007. Instanța de fond și-a depășit în mod vădit atribuțiile când a stabilit în cuprinsul încheierii atacate faptul că repunerea părților în situația anterioară încheierii actului juridic anulat operează la nivel material, intelectiv, chiar dacă acest lucru nu a fost dispus în mod concret în cuprinsul deciziei civile nr. 572/R din 28 februarie 2012.
3. Nu este îndeplinită nici cerința prevăzuta de art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă privind exigibilitatea creanței întrucât potrivit Dicționarului juridic, a doctrinei și jurisprudenței în materie, creanță exigibilă este creanța a cărei scadență s-a împlinit, expirând termenul la care debitorul trebuia să facă plata către creditor. Or în speța de față nu există decât o decizie civilă irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a unui contract cadru de vânzare-cumpărare încheiat de către C. M. și la care nici măcar nu sunt părți.
4. De asemenea, reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada împrejurărilor prevăzute de art. 591 alin. 3 Cod de procedură civilă care să justifice instituirea sechestrului asupra imobilului proprietatea lor, printre care faptul că ar fi încercat să se sustragă de la urmărire sau să-i ascundă sau să risipească averea, fapte care ar putea îndreptăți instanța să încuviințeze sechestrul asigurator, chiar și în lipsa unei creanțe exigibile.
Față de aceste aspecte, recurenții solicită să se respingă motivarea instanței de fond ca neîntemeiată. În consecință, solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii nr. 309 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de către Tribunalul Ilfov – Secția Civila în dosarul nr._/2012, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la instituirea sechestrului asigurator pentru imobile, ca fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
În drept, și-a întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 299 – 316, art. 304 pct. 9 și art. 591 Cod de procedură civilă, totodată a solicitat judecarea în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
La data de 24 ianuarie 2013 a depus la dosarul cauzei întâmpinare ., prin care solicită respingerea recursurilor ca fiind temeinice și legale.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă: extras Ecris dosar_, contract de donație nr. 534/05.04.2007, cerere de extindere a cadrului procesual, cerere formulată în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Curtea constată, fără a antama fondul cauzei care face obiectul dosarului_, că din punct de vedere al dreptului substanțial, dezdăunarea (în caz de evicțiune) poate fi solicitată în principiu, și de la succesorul cu titlu particular (cum este cazul recurentelor) al vânzătorului, atunci când acesta ar fi părtaș la fraudă (fraus omnia corrumpit).
Așadar, din punct de vedere teoretic, se poate observa că în anumite situații, inclusiv succesorul cu titlu particular al vânzătorului poate fi ținut de obligația de garanție pentru evicțiune.
Întrucât controlul efectiv al incidenței unei astfel de situații, intră în atribuția instanței care soluționează dosarului_, dosar în care potrivit cererii de extindere a cadrului procesual, s-a solicitat introducerea în cauză a recurenților, în temeiul contractului de donație având ca obiect sumele de bani obținute din vânzarea imobilului către intimată, Curtea observă că din perspectiva calității de debitor (al raportului juridic de garanție, deci al creanței de garanție, raport juridic care este pus în discuție în dosarul_, concluzie care rezultă prin coroborarea ambelor puncte ale obiectului acțiunii respective promovate în pofida unei formulări juridice relativ defectuoase, cu mențiunea expresă din acțiunea prezentă de fond, în sensul stipulării în contract, a obligației de garanție – fila 2 dosar fond), posibilitatea ca recurenții să fie debitorii intimatei, nu poate fi exclusă de plano (cum greșit invocă recurenții), date fiind considerațiile anterior expuse, coroborate și cu caracterul gratuit al transmisiunii operate prin contractul de donație, precum și cu împrejurarea că recurentul este coproprietar în devălmășie asupra unuia dintre cele două imobile, imobil care aparține unuia dintre succesorii cu titlu particular și gratuit ai vânzătorului C. M..
Totodată, Curtea observă că în cauză, nu s-a realizat dovada vreunei hotărâri judecătorești (fie ea și încheiere) definitive sau irevocabile, cu privire la respingerea cererii de introducere în cauza_, a recurenților care au fost chemați în judecată, de către intimată, tocmai în această calitate de debitori ai creanței de garanție.
Așadar, prin prisma acestor argumente, nu se poate susține în mod întemeiat, că pronunțarea deciziei civile irevocabile nr. 5721/R din 28 februarie 2012, doar în contradictoriu cu C. M., ar atrage calitatea acesteia de unic debitor al raportului juridic de garanție.
De altfel, chiar dacă am aprecia că cererea de despăgubiri_, ar fi întemeiată exclusiv pe principiul restabilirii situației anterioare urmare a anulării (ca și cum în esență, garanția pentru evicțiune consumată nu ar reprezenta și o aplicație concretă a acestui principiu), Curtea constată că și în această situație, argumentele expuse, referitoare la transmiterea obligației de despăgubire, urmare a principiului restabilirii situației anterioare, către recurenți, ar fi valabile, pentru identitate de rațiune juridică.
2. Cerința prevăzută de art. 591 alin. 1 Cod de procedură civilă privind existența unui act scris al creanței, este îndeplinită, contrar aserțiunilor recurenților, atât timp cât obligația de garanție a fost prevăzută în cadrul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 556 din 07 martie 2007. Deși anulat, operațiunea juridică de anulare vizează efectul transmițător al dreptului de proprietate, neputând șterge convenția juridică independentă asupra garanției de evicțiune. Chiar dacă am aprecia în sensul acesta, oricum Curtea constată că obligația de garanție ar izvorî ex lege, din dispozițiile dreptului comun civil în materie, astfel încât o consacrare scrisă tot ar exista.
Având în vedere că astfel cum s-a precizat anterior, calitatea recurenților de succesori cu titlu particulari responsabili ai vânzătorului, nu poate fi exclusă de plano, rezultă că argumentele evocate, referitoare la existența unui act scris al creanței de evicțiune, în privința autoarei C. M., sunt valabile și în privința recurenților.
Din această perspectivă, faptul că decizia civilă irevocabilă nr. 5721/R din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului cadru de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 55 din 07 martie 2007, se referă exclusiv la C. M. nu are nici o relevanță.
De asemenea, este nerelevant algoritmului juridic al prezentei cauze, și aspectul că prin decizia respectivă nu s-a dispus obligarea vânzătorului la plata vreunei despăgubiri, atât timp cât creanța nu vizează decizia civilă invocată, ci raportul juridic de garanție, astfel cum s-a evocat. Din prisma acestui unghi de vedere, argumentele primei instanțe de judecată vor fi substituite parțial, cu prezentele considerente.
Totuși, chiar și pentru ipoteza secundă, a întemeierii cererii de despăgubiri_, exclusiv pe principiul restabilirii situației anterioare urmare a anulării, creanța intimatei împotriva recurenților rezultă din coroborarea a două aspecte: pe de o parte, existența deciziei civile irevocabile nr. 5721/R din 28 februarie 2012 care antrenează automat, principiul restabilirii situației anterioare și al restituirii prestațiilor, în sarcina vânzătoarei, principii fundamentale și notorii în materie de vânzare-cumpărare, ce unite cu conținutul contractului anulat, referitor la prestațiile efectuate, conturează caracterul scris al actului juridic constatator al creanței, iar pe de altă parte, argumentele anterioare referitoare la posibilitatea transmiterii răspunderii juridice din această perspectivă, și către recurenți.
3. Caracterul exigibil al creanței de evicțiune, nu poate fi contestat, atât timp cât tulburarea de drept a intimatei s-a produs, prin admiterea prin decizia civilă irevocabilă nr. 5721/R din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Trebuie menționat faptul că în respectivul litigiu, din considerentele sentinței civile recurate, a rezultat că respingerea cererii de chemare în garanție a fost realizată în considerarea soluției de respingere a cererii principale (de constatare a nulității), intimata nefiind evinsă la acel moment. Fiind menținută această soluție, fără nici un alt considerent, de către instanța de recurs, rezultă că soluția dată asupra respectivei cereri de chemare în garanție s-a definitivat în considerarea de fapt, a impedimentului legat de prematuritate.
Or, astfel cum am evocat, prin decizia civilă nr. 5721/R din 28 februarie 2012, s-a produs această tulburare de drept, având loc deci, evingerea, intimata fiind așadar, ulterior pronunțării acestei decizii, îndreptățită să formuleze cererea de pretenții.
Chiar dacă am avea în vedere faptul întemeierii cererii de despăgubiri_, exclusiv pe principiile restabilirii situației anterioare urmare a anulării, cât și pe cel de restituire a prestațiilor, Curtea consideră că admiterea cererii de anulare a actului translativ ar determina reactivarea acestor principii emergente, având aceeași semnificație juridică cu exigibilitatea.
4. Având în vedere împrejurarea că în cauză, s-a constatat caracterul exigibil al creanței, rezultă că intimata nu era obligată de a face dovada împrejurărilor evocate la art. 591 al.3 Cod Procedură Civilă, cum greșit consideră recurenții.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
Totodată, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, reținând culpa procesuală a pârâților, în declanșarea prezentei căi de atac, va respinge cererea acestora de obligare la plata de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții – pârâți V. Speranța E., P. S. G. și P. T., împotriva încheierii nr. 309 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . și cu intimata – pârâtă C. M., ca nefondat.
Respinge cererea recurenților privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. S. C. G. M. H.
Grefier,
S. R.
Red.M.H.
Tehnodact.M.H./C.F.
2ex./25.03.2013
T.Ilfov-E.M.O.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1632/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
