Uzucapiune. Decizia nr. 451/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 125/2/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.451 R
Ședința publică din data de 28.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă S. S. împotriva deciziei civile nr.544A/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă S. S., prin avocat M. C., cu împuternicire avocațială la fila 12 dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3572 lei și 5 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante S. S. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, apreciind că Tribunalul București, în momentul admiterii apelului, nu a ținut cont de motivele invocate de Primăria Municipiului București și s-a raportat la cu totul alte motive.
Astfel, arată că în cererea de apel, M. București a criticat sentința instanței de fond doar sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive și a întreruperii cursului prescripției achizitive ca urmare a faptului că bunul face parte din proprietatea publică a statului, însă Tribunalul București a analizat întreruperea posesiei ca urmare a echivocului sau a nefolosirii bunului pe o perioadă de timp. Arată că aceste motiv, pe de o parte, nu au fost invocate, iar, pe de altă parte, nu sunt nici întemeiate.
În ceea ce privește echivocul, apărătorul recurentei reclamante arată că acesta este un viciu relativ, care poarte fi invocat doar de către un proprietar, iar pe de altă parte, din probele administrate în cauză nu rezultă niciun dubiu cu privire la calitatea sub care s-a manifestat posesia de către recurentă, și anume, aceea ce proprietar. Sub acest aspect, arată că este evident faptul că încă din anul 1960 imobilul a fost împărțit de comun acord între autoarea recurentei și fratele său, fiecare având câte un corp de locuință.
În ceea ce privește întreruperea posesiei, apărătorul recurentei reclamante apreciază că, în mod netemeinic instanța a considerat că a avut loc o asemenea întrerupere. Astfel, arată că posesia este caracterizată de două elemente – animus și corpus, animus nu a fost contestat, iar referitor la detenția materială a bunului, instanța a considerat că la momentul la care mama recurentei a plecat din țară, s-a întrerupt posesia. În opinia sa, nu poate fi vorba despre o întrerupere a posesiei, deoarece elementul material al posesiei a fost exercitat prin alții, iar așa cum rezultă din probele administrate în cauză, recurenta și mama acesteia au continuat să plătească impozitele și taxele la zi, în mod constant s-au ocupat de acest teren, pe care l-au îngrădit și l-au cultivat, au plătit persoane care să-l îngrijească.
Pentru aceste motive, apărătorul reclamante S. S. solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 31.07.2008 înregistrată la Judecătoria sectorului 2 București sub nr._, reclamanta G. F. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra imobilului compus din teren în suprafață de 260 mp, situat în București, .. 57, sector 2.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a intrat în posesia imobilului menționat în anul 1963, în urma decesului tatălui ei, și că posesia utilă cu privire la teren a fost exercitată de familia din care provine timp de 22 de ani.
Prin sentința civilă nr. 1478/18.03.2009, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, s-a admis acțiunea, s-a constatat că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 160 mp situat în București, .. 57, Sector 2, urmare a uzucapiunii de lungă durată și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 107/01.02.2010 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a fost admis apelul pârâtului M. București prin Primarul General, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 741/09.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă a fost admis recursul declarat de recurenta S. S., în calitate de moștenitoare a defunctei G. F. (recurenta reclamantă inițială), s-a casat decizia apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
În rejudecare, Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr. 544/A/22.05.2012 de admitere a apelului M. București prin Primarul General și schimbare în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Prin decizie s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, și a fost obligată intimata reclamantă la plata sumei de 3577 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.
În motivarea deciziei, s-au reținut următoarele:
Conform art. 1837 cod civil „Prescriptia este un mijloc de a dobandi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin aceasta lege”, condițiile la care se refera codul civil in cazul uzucapiunii de lunga durata, fiind exercitarea asupra bunului, a unei posesii utile si in intervalul de timp cerut de lege, adica 30 de ani.
Prin urmare, uzucapiunea este modul original de dobândire a dreptului real imobiliar, in virtutea caruia, faptul posesiei prelungite in timp, peste 30 de ani si care indeplineste conditiile prevazute de art 1847 cod civ, conduce la dobândirea dreptului de proprietate.
Posesia constituie o stare de fapt de natura a produce unele drepturi pentru posesor si exista atunci când sunt intrunite doua elemante: corpus, elementul materiel al posesie, care in speta de fata este terenul in suprafata totala de 1878 mp si animus, elementul psihologic, care consta in vointa posesorului de a stapâni bunul pentru el sub nume de proprietar. Din acest punct de vedere intereseaza vointa sub care actioneaza posesorul când efectueaza actele materiale de stăpânire a bunului, adica intereseaza daca exista vointa de a exercita actele de stapanire ca proprietar sau ca titular al altui drept real care face ca actele de stapanire sa se realizeze pentru sine.
Desigur, art. 1847 Cciv nu include printre conditiile posesiei si viciul echivocitatii. Posesia echivoca, reprezentata de cazul in care unul dintre coindivizari solicita constatarea dreptului de proprietate asupra intregului bun indiviz, nu poate fi invocata pentru dobandirea dreptului de proprietate. Si totusi, s-a admis ca stapanirea de catre unul dintre mostenitori a unui bun succesoral poate duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune numai daca a intervenit o manifestare de vointa prin care a inteles sa transforme posesia continua in posesie exclusiva, manifestare care sa rezulte din fapte concrete, acte de dispozitie si administrare din care sa rezulte intentia neindoielnica a coindivizarului de a se comporta ca un proprietar exclusiv.
Tribunalul a constatat că potrivit certificatului de moștenitor nr. 266/1963 eliberat de notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, dosar de fond, imobilul a fost inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. D., constatându-se totodată că au calitatea de moștenitori ai acestuia reclamanta intimată G. F., și fratele său D. A., fiecare cu cota de ½. Între cei doi frați nu s-a făcut ieșirea din indiviziune, iar prin Decizia nr. 540 din 29.03.1983, a fost trecută în proprietatea statului cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în București, .. 57, compus din construcție și teren în suprafață totală de 320 mp, proprietatea numitului D. A..
Martora G. A. a precizat ca mama reclamantei, inainte de deces a procedat la un partaj al imobilului, fara a cunoaste elemente necesare in ceea ce priveste modalitatea concreta de divizare. Chiar si in situatia in care s-ar retine ca suprafata pentru care se solicita constatarea dreptului de proprietate ar fi fost deliminata de restul, singurul moment obiectiv care poate fi avut in vedere este anul 1983, cand terenul a fost preluat de stat. Raportat la data la care s-a solutionat actiunea a fost evident pentru tribunal că termenul de prescriptie nu se implinise. Totodata reclamanta nu a reusit sa faca dovada unei posesii exlusive asupra suprafetei de teren. Acest aspect rezulta din declaratia martorei G. care a precizat ca terenul a avut destinatia de curte interioara. Or, in lipsa unor acte materiale concrete, de exercitare a posesie, simpla plata a impozitului catre stat si vizitele efectuate la revenirea in tara a reclamantei nu au fost suficiente pentru a proba intrunirea cumulativa a celor doua elemente: corpus si animus.
In ceea ce priveste sustinerea martorei ca fiica reclamantei S. S. s-a preocupat constant de exercitarea faptica a posesiei, Tribunalul a înlăturat-o, avand in vedere ca aceasta are domiciliul in Germania inca din 1977, astfel incat pare greu de crezut ca in afara vizitelor efectuate in tara, reclamanta putea sa exercite posesia, ca stare de fapt, de la distanta.
Față de toate aceste împrejurări, s-a apreciat că reclamanta intimată nu a exercitat o posesie utilă neîntreruptă asupra terenului de 160 mp, în sensul prevăzut de art. 1847 Cod Civil, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1864 Cod Civil privind întreruperea posesiei, față de împrejurarea că aceasta a pierdut posesia terenului de la data plecării din țară.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta S. S..
Decizia din apel a fost criticată pentru următoarele motive: 1) instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, în condițiile în care, M. București prin Primarul General a criticat hotărârea primei instanțe doar prin raportare la calitatea procesuală pasivă; 2) instanța de apel a nesocotit limitele judecării în apel; 3) instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 pronunțându-se asupra unor aspecte care nu au fost puse în prealabil în discuția părților; 4) hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care, mențiunile certificatului de moștenitor nr. 266/1963 și declarația martorei G. A. au fost greșit reținute.
În finalul motivelor de recurs, recurenta demonstrează punctual că posesia pe care a exercitat-o autoarea ei era o posesie utilă în sensul art. 1850 Cod civil.
Recursul a fost legal timbrat cu suma de 3572 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Susținerile recurentei încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, nu pot fi reținute de către Curte, în condițiile în care, admițând apelul, tribunalul a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea, ca neîntemeiată, o astfel de soluție excluzând eventuale critici de ultra petita sau extra petita.
Criticile recurentei relative la nesocotirea dispozițiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, nu pot fi reținute de către Curte, deoarece modificarea în apel a situației de fapt reținută de către prima instanță, era posibilă, din moment ce calea de atac era devolutivă, prima instanță soluționase pe fond acțiunea, iar apelantul pârât M. București prin Primarul General susținea în motivele de apel (filele 2-4 din dosarul nr._ ) că în cauză nu erau întrunite condițiile prescripției achizitive.
Susținerile recurentei conform cărora, apelantul-pârât M. București prin Primarul General ar fi criticat hotărârea primei instanțe, doar prin raportarea la calitatea procesuală pasivă nu sunt adevărate, în condițiile în care acest aspect constituie doar primul motiv de apel. Al doilea motiv de apel, susținut pentru ipoteza în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale pasive, vizează fondul acțiunii și se referă la neîndeplinirea condițiilor referitoare la posesia utilă (fila 3 din dosarul nr._ ).
Criticile recurentei relativ la încălcarea formelor de procedură, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, nu pot fi reținute de către Curte, deoarece pornesc de la premisa greșită că instanța s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuția părților. Or, din practicaua deciziei civile nr. 544A/22.05.2012 rezultă că reclamanta prin apărător a pus concluzii pe fondul apelului, considerând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1877 Cod civil.
Faptul că instanța de apel, după interpretarea probelor administrate în cauză, a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1877 Cod civil, nu înseamnă că s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost puse în discuția părților.
Motivul de recurs prin care se susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, încadrat formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este dezvoltat prin raportare la netemeinicia hotărârii, și nu la nelegalitatea acesteia. Practic, în dezvoltarea ultimului motiv de recurs, recurenta analizează punctual toate probele administrate și susține interpretarea acestora în sensul dovedirii existenței unei posesii utile.
Întrucât aspectele legate de utilitatea posesiei țin de temeinicia hotărârii, și sunt stabilite doar în urma interpretării probatoriului, Curtea nu le va analiza ca motive de recurs. O astfel de analiză putea fi efectuată în recurs, doar până la momentul la care au fost în vigoare dispozițiile punctelor 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă, abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Pentru motivele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă S. S. împotriva deciziei civile nr. 544A/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București Prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored.GC – 2 ex
08.03.2013
Jud. apel M. G.
F. I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 193/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1801/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
