Legea 10/2001. Decizia nr. 17/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 49072/3/2010
Dosar nr._
(450/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.17 A
Ședința publică de la 28 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1958 din 17.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și cu intimatul-reclamant I. G. ( moștenitorul defunctei L. I.).
Cauza are că obiect –Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant I. G. (moștenitorul defunctei L. I.), în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 27, lipsind apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul intimatului-reclamant depune la dosar copia sentinței civile nr.5082 din 07.05.2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2000, hotărâre încuviințată la termenul anterior în cadrul probei cu înscrisuri și arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocată prin motivele de recurs și în combaterea motivelor de recurs.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice solicită a fi respinsă, având în vedere că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și legislația este în sensul că, această instituție are calitate procesuală pasivă, fiind dată de art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel că nu interesează culpa pârâtului că premisă a atragerii sale în proces și raportat la art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, deoarece acesta este gestionar în numele statului a fondului constituit în baza art.13 alin.6 din aceeași lege din care urmează a se realiza restituirea.
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice în virtutea art.973 din Codul civil, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de contract, deoarece acesta nu este chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune că parte contractantă (ceea ce nu este) ci în temeiul legii.
Pe fond, solicită respingerea apelului că nefondat și menținerea sentinței civile atacate că temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că motivarea instanței de fond este în sensul că autoarea reclamantului, respectiv L. I. se circumscrie prevederilor art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, în sensul că i-a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare că urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare, împrejurare față de care nu este culpa acesteia pentru acest lucru, întrucât aceasta are în continuare un contract de vânzare-cumpărare valabil, deși a fost lipsit de efecte juridice.
Înalta Curte de Casație și Justiție menționează că, noțiunea de desființare nu trebuie privită în sensul de a exista o hotărâre judecătorească de anulare ci trebuie avută în vedere lămurirea pe care o acordă art.20 alin.21 din Legea nr.10/2001, care arată că, desființarea poate fi interpretată în sensul că există o acțiune de anulare, dar și de desființare, că urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare.
Menționează că autoarea reclamantului a fost de bună credință la încheierea contratului de vânzare-cumpărare, acesta nu a fost desființat, a fost lipsit de efecte juridice iar partea a fost evacuată din imobilul respectiv.
Depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 12.10.2010, sub nr._, reclamanta L. I., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea prețului de piața al imobilului situat în București, . nr.9, demisol, sector 1 în suprafața de 66,80 mp. evaluat provizoriu la 200.000 euro respectiv 840.000 lei, din fondul exrabugetar constituit în temeiul art.13 din Legea nr.112/1995; să oblige paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului cheltuielile de judecata efectuate în dosarul nr._./299/2007 prin care a fost evins, și cheltuieli de executare; în baza dispozițiilor art.1088 Cod civil, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, începând cu data evicțiunii 30.03.2010 și până la data plații efective a sumelor cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că a cumpărat imobilul situat în București, . nr.9, demisol, sector 1 în baza Legii nr.112/1995, așa cum rezultă din contractului de vânzare cumpărare nr.2539/_ din 20 august 1996 pe care l-a încheiat în calitate de cumpărător și Primăria Municipiului București reprezentata prin mandatar .., în calitate de vânzător.
Prin decizia civila nr.525R din data de 30.03.2010 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civila în dosarul nr._./299/2997 instanța a respins recursul declarat de recurenta-pârâta L. I. împotriva deciziei civile nr.397A/17.03.2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, în contradictoriu cu intimații chemați în garanție Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București prin Primarul General, S. R. prin M. Economiei și Finanțelor și M. Economiei și Finanțelor, a admis recursul declarat de recurenta reclamanta C. I. G. împotriva deciziei civile nr.397A/17.03.2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, a dispus modificarea, în tot, a deciziei recurate și, în consecința a respins, că nefondat, apelul declarat de pârâta L. I. (…).
Astfel, a rămas definitivă și irevocabilă sentința civila nr._/12.11.2007, prin care instant de fond, respectiv Judecătoria sector 1 București, a admis acțiunea privind pe reclamanta C. I. G., pe pârâta L. I., și a obligat pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștita posesie imobilul situai m București, ., nr.9A, demisol, sector 1, compus din vestibul, sufragerie, baie, bucătărie, cămara, camera de serviciu, WC în suprafața utila de 66,80 cota indiviză de 16,96% din părțile de folosința comună și teren sub construcție în suprafața de 28,30 mp.
Solicită să se observe că a avut calitatea de chiriaș-comparator de buna credința al apartamentului în baza dispozițiilor Legii nr.112/1995, având un "bun" în sensul art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Privarea de bun coroborata cu absenta oricărei despăgubiri reprezintă o privare a să de proprietate contrara art.1 din Primul protocol al Convenției, motiv pentru care consideră că are dreptul la restituirea prețului de piața al imobilului, conform art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost introdus de Legea nr.1/2009.
În cadrul categoriei despăgubire justă, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a prevăzut de nenumărate ori obligarea Statului R. la a restitui chiriașilor cumpărători de buna credința o suma corespunzătoare cu valoarea actuala a apartamentului (ex. Cauza R. contra României, 19. Oct.2006).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului cheltuielile de judecata efectuate în dosarul nr._./299/2007 prin care a fost evinsă, și cheltuieli de executare.
În baza dispozițiilor art.1088 cod civil solicită obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, începând cu data evicțiunii 30.03.2010 și până la data plații efective a sumelor. În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă să se dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata de soluționarea prezentului litigiu.
În drept: art. 480 Cod procedură civilă, art.44 alin. 2 din Constituția României, art.1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Legea nr.112/1995, Legea nr.10/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.1/2009, Legea nr.213/1998, art.60-63 din codul de procedura civila, art. 998-999 Cod civil, art.1337 și următoarele din Codul civil. Prezenta cerere, este scutita de taxa de timbre conf. art. 50 alin. 2 indice 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.1958/17.11.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. român prin Ministerul Finanțelor Publice pe capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de executare și de judecată din dosarul nr._./299/2007 și a respins acest capăt de cerere că fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta L. I. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 344.797 RON reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București. ., nr.9 demisol sector 1; totodată, a fost respins, că neîntemeiat, capătul de cerere relativ la plata dobânzii legale și s-a dispus obligarea pârâtului la 4700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, pentru următoarele argumente:
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2539/_/20.08.1996, reclamanta L. I. a dobândit de la vânzătorul Primăria Mun. București prin mandatar . situat în București . nr. 9, demisol, sector 1 în suprafața de 66,80. mp., și o cotă indiviză de 16,96% din părțile de folosință comune ale imobilului și 28,30 mp teren atribuit conform art. 33 din HG nr.20/1996. Prețul locuinței a fost de_ lei vechi, care au fost achitați integral la momentul încheierii contractului.
Ulterior, prin sentința civilă nr._/29.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, într-un prim ciclu procesual, instanța a respins că inadmisibilă acțiunea în revendicare de drept comun promovată în contradictoriu cu L. I. de către C. I. G., iar prin decizia civilă nr. 1819/16.11.2006 a Tribunalului București a fost admis apelul promovat de către C. I. G., desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
În rejudecare, în cel de al doilea ciclu procesual, prin sentința civila nr._/12.11.2007 Judecătoria sector 1 București, a admis acțiunea privind pe reclamanta C. I. G. și a obligat pe pârâta L. I. să lase reclamantei în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul situai m București, ., nr.9A, demisol, sector 1, compus din Vestibul, sufragerie, baie, bucătărie, cămara, camera de serviciu, WC în suprafața utila de 66,80 cota indiviza de 16,96% din părțile de folosința . construcție în suprafața de 28,30 m.
Această sentință a devenit irevocabilă prin decizia civila nr.525R din data de 30.03.2010 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civila în dosarul nr._./299/2997 prin care s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâta L. I. împotriva deciziei civile nr.397A/17.03.2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, în sensul că a respins că nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței de fond.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că imobilul în cauză a fost preluat fără titlu de stat de la autoarea numite C. I. G. în 1960 și că anterior acestui litigiu a fost admisă în mod irevocabil o acțiune în revendicare în contradictoriu cu statul român prin care s-a recunoscut atât dreptul de proprietate al numitei C. I. G. asupra întregului imobil, cât și calitatea procesuală activă a acesteia. Procedându-se la compararea titlurilor celor două părți, instanța de recurs a stabilit, din prisma Deciziei nr.33/2008 a ICCJ și a jurisprudenței CEDO relevante în cauză faptul că titlul anterior al numitei C. I. G., astfel cum a fost confirmat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară în revendicare este mai caracterizat.
Reclamanta a solicitat prin cererea introductivă obligarea pârâtului S. român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată și de executare la care a fost obligată în litigiul anterior purtat cu numita C. I. G. și prin care reclamanta a fost evinsă.
Tribunalul a constatat că această cerere nu are temei legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice neputând fi obligat la plata acestor sume în temeiul răspunderii vânzătorului pentru evicțiune potrivit art.1341 și următoarele Cod civil (în vigoare la momentul faptelor) având în vedere că nu a fost parte în contractul de vânzare – cumpărare încheiat de reclamantă în temeiul Legii nr.112/1995 cu Primăria Municipiului București; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât pe capătul de cerere relativ la obligare Statului R. la plata cheltuielilor de executare și de judecată din litigiul anterior.
Conform art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Astfel, situația reclamantei se încadrează în dispozițiile mai sus arătate, acesta fiind cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995, fiind admisă irevocabil acțiunea în revendicare a fostului proprietar, C. I. G., prin decizia civila nr.525R din data de 30.03.2010 pronunțata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civila în dosarul nr._./299/2997.
Că atare, acesta este îndreptățită la restituirea prețului de piața al imobilului iar potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 acesta obligație revine Ministerului Finanțelor Publice.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiza efectuat în cauza de expertul I. L. C., a rezultat că valoarea imobilului este de 344.797 RON (fila 105 dosar, după răspunsul la obiecțiuni).
În consecință, tribunalul, fata de dispozițiile legale mai sus arătate, a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata acestei sume reprezentând valoarea actuală de circulație a imobilului situat în București, . nr.9, demisol, sector 1 în suprafața de 66,80. mp.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul M. Finanțelor la plata dobânzii legale, tribunalul constată că art.501 din Legea nr.10/2001 este de strictă interpretare și nu prevede o astfel de obligație în sarcina pârâtului. Oricum, prin aceea că reclamanta a primit prețul de piață al imobilului acesta acoperă integral prejudiciul suferit de către aceasta, inclusiv din prisma standardului CEDO în materie. Astfel, în cauza T. T. c. României 24.03.2009 și din decizia C. c. României din 3.03.2009 rezultă că o persoană aflată în situația reclamantei „poate solicita despăgubiri din partea vânzătorului, în temeiul Codului civil, pentru evicțiune, fie chemând în garanție statul în procesul intentat împotriva să, fie prin introducerea unei acțiuni separate în acest sens” (par 38), iar jurisprudența națională indică faptul că această cale de atac este disponibilă atât în teorie, cât și în practică.
Cu privire la nivelul despăgubirilor acordate pe această cale, CEDO a constatat că utilizând această cale „persoanelor aflate în situația reclamantului li s-ar fi acordat cel puțin prețul de cumpărare indexat și, eventual, despăgubiri până la valoarea de piață actuală a proprietății, precum și rambursarea oricăror costuri angajate în limite rezonabile pentru întreținerea casei.” (par 40).
În baza art.274 Cod procedură civilă a obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4700 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător și onorariu expert).
Prin apelul formulat în termen legal împotriva sentinței civile de mai sus, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât, în mod greșit, instanța de fond, a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului achitat pentru imobilul din litigiu la valoarea de piață a acestuia, motiv pentru care este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În argumentarea acestei susțineri, pârâtul arată că este terț față de contractul încheiat de Primăria Municipiului București și reclamanta din acest dosar și că nu îi revine obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cât și pentru dispozițiile imperative prevăzute de art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 atât timp cât calitatea procesuală pasivă, în cauza dedusă judecății aparține Primăriei Municipiului București care are calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu intimata – reclamantă.
Mai mult, se susține în motivarea apelului, reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului deoarece intimata – reclamantă nu a făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare astfel cum impun dispozițiile imperative prevăzute de art.50 din Legea nr.10/2001.
Potrivit prevederilor art.501 din Legea nr.10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este că aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar cea de a doua condiție este că aceste contracte să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, în speța de față nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare – cumpărare, astfel că soluția privind admiterea capătului de cerere referitor la valoarea de circulație, este neîntemeiată în raport cu dispozițiile alin.1 al art.501 din Legea nr.10/2001.
Hotărârea instanței de fond este criticată și în ceea ce privește obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată întrucât acesta nu a dat de rea credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și prin urmare nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată neexistând culpă procesuală potrivit art.274 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10.09.2012 de moștenitorul intimatei – reclamante I. G. s-a solicitat respingerea apelului că nefondat, arătându-se, în esență, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, cu referire la calitatea procesuală pasivă invocată în cauză, precum și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel mai sus menționate, având în vedere dispoziția art.295 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Prin sentința civilă nr.5082/07.05.2001, irevocabilă prin decizia civilă nr.130/2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă, a fost rezolvată acțiunea civilă înaintată de reclamanta C. I. G. în contradictoriu cu pârâții ., L. I. și Municipiul București având că obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în condițiile Legii nr.112/1995 și s-a statuat, cu putere de lucru judecat pentru cauza pendinte, că actul de vânzare - cumpărare cu privire la locuința situată în București, ., nr.9A, sector 1 a fost încheiat cu respectarea atât a condițiilor generale reglementate de prevederile art.952, art.962-968, art.1294 – 1295, art.1303, art.1306, art.1310 din Codul civil cât și cele speciale prevăzute de Legea nr.112/1995 și că părțile contractante au fost de bună credință la încheierea acestui act.
Așa cum corect a arătat și prima instanță, reclamanta din prezenta cauză a pierdut bunul consecință a admiterii, prin sentința civilă nr._/2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a acțiunii în revendicare formulată de reclamanta C. I..
Potrivit cu dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, așa cum este cazul și în speța dedusă judecății, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar restituirea prețului prevăzut la art.50 alin.2 din aceeași lege specială se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar construit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Interpretarea sistematică, gramaticală și teleologică pe care a realizat-o prima instanță relativ la dispoziția art.501 din Legea nr.10/2001 a condus firesc, în sensul producerii efectelor normei citate, la concluzia că aceste dispoziții sunt aplicabile și situației în care cumpărătorul a fost evins că urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar; dacă s-ar fi primit teza afirmată de apelantul – pârât atât sub aspectul chestiunii de fond ce vizează interpretarea greșită a normei legale precitată cât și sub aspectul soluției pe care a primit-o excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât în cursul judecății în primă instanță, tribunalul ar fi produs o ingerință în dreptul de proprietate al intimatei – reclamante care a fost evinsă de bunul său fără o despăgubire proporțională deși legea specială a urmărit tocmai această cerință de proporționalitate între drepturile afirmate. Prin urmare, nu era necesară, față de situația de fapt expusă, cerința existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să fi fost desființat contractul de vânzare - cumpărare al intimatei – pârâte și care să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
În mod corect, față de soluția pronunțată și care face obiectul căii de atac pendinte, instanța de fond a aplicat și dispoziția art.274 din Codul de procedură civilă, dispoziție potrivit cu care, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Or, prin soluția apelată, pârâtul a fost condamnat la plata către reclamantă a contravalorii prețului de piață a imobilului din litigiu și, prin aceasta, a fost stabilită și culpa să procesuală, întrucât pretențiile reclamantei au fost apreciate că întemeiate, neputându-se invoca în sprijinul său nici prevederile art.275 din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele care precedă, Curtea în temeiul dispoziției nr.296 din Codul de procedură civilă, va respinge, că nefondat, apelul formulat și va admite cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de parcursul procedurii judiciare în apel, în temeiul dispoziției art.274 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge că nefondat, apelul formulat de pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.1958 din 17.11.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă L. I. prin moștenitor I. G. domiciliat în București, ., ., . și intimatul – pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
Obligă apelantul la 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul – reclamantă I. G..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.5/20.02.2013
T.B.Secția a III-a Civilă – B.romașcanu
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1864/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1817/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
