Obligaţie de a face. Decizia nr. 2081/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2081/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 17080/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2081 R
Ședința publică de la 04.12.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva Sentinței civile nr. 1122/28.05.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. S. și intimata-intervenientă S.C. R. G. INVEST S.A., având ca obiect, Legea nr. 10/2001, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 11.05.2012 la nr._ reclamanta S. S. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General soluționarea pe fond a notificării nr. 566/26.06.2001 privind imobilul situat în București, . B, fostă .. 2, sector 4, format din teren în suprafață totală de 362,90 mp (reprezentând cota de 2/3 din întreaga suprafață de teren de 544,36 mp), în sensul de a se dispune fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiză la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării; să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul nr. 3815 aferent notificării nr. 566/26.06.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită să fie obligat M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
A solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată de către reclamantă că prin notificarea nr. 566/26.06.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr. 3815, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 544,26 mp situat în București, .. 2, sector 4, teren preluat în mod abuziv de către stat.
Reclamanta a arătat că în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6395/11.11.1954 la notariatul de Stat București, Raionul N. B., împreună cu fostul soț, M. V. și defuncta sa mamă Vulpaș M., a dobândit terenul în suprafață de 544,36 mp, situat în București, .. 2 fostă ..
Imobilul ce a fost situat în București, .. 2, la preluarea de către stat se afla situat pe ., conform expertizei topografice extrajudiciare executată de ing. B. C..
Impozitele și taxele pentru terenul în suprafață de 544,36 mp situat în București, . fostă .. 2, Sector 4, au fost plătite până la data preluării de către stat.
La data de 12.04.1986, intervine decesul mamei sale, M. M. (fostă Vulpaș), în urma căruia s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 796/24.10.1986 la Notariatul de Stat, întreaga masă succesorală fiind culeasă de reclamantă în calitate de fiică.
Reclamanta solicită măsuri reparatorii doar pentru cota de 2/3 din terenul revendicat, restul, cota de 1/3 din imobilul notificat, aparținând fostului soț M. V., de la care s-a și preluat și pe care nu îl moștenește.
Conform Decretului de expropriere nr. 163/02.04.1964, terenul în suprafață de 544,36 mp situat în București, . fostă .. 2, Sector 4 a fost preluat de către stat, în mod abuziv nefiind acordate despăgubiri, conform adresei nr. 785/14.11.2011 emisă de ..
Potrivit planurilor topocadastrale de suprapunere imobilul nu poate fi restituit în natură fiind ocupat parțial de un . de rețele subterane de utilități
Reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, la data de 31.01.2012 a depus la dosar toate documentele doveditoare în sensul legii, în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, declarând că nu mai are alte acte de depus, și pe cale de consecință, a solicitat expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 25 din HG nr. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare, respectiv până la data de 02.04.2012, acest termen nefiind prorogat de solicitarea acestuia de a mai depune altă probă, ceea ce reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar nesoluționarea nejustificată.
Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, Primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul Cod civil.
Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
M. București prin reprezentantul său încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspunsul din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Măsurile reparatorii se vor acorda în condițiile legii speciale la valoarea de piață pe care imobilul o are la momentul soluționării notificării, valoare stabilită pe baza Standardelor Internaționale de Evaluare, așa cum prevede art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, având în vedere că evaluarea imobilului, indiferent de data la care se efectuează expertiza de evaluare, acum sau în fața CCSD, va ține cont întotdeauna doar de momentul soluționării, respectiv momentul emiterii dispoziției sau a pronunțării unei hotărâri judecătorești în cauză, efectuarea unei expertize de evaluare în acest moment ar fi în acord cu legislația și ar scuti Statul român de cheltuieli. Acest punct de vedere este exprimat chiar de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin adresa nr. RG/_ /2011, în care menționează că „ în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, în cadrul Secretariatului CCSD dosarul nu va mai parcurge procedura prevăzută de legea nr. 247/2005 în privința evaluării, urmând a de emite Decizia Comisiei Centrale."
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. În absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Competența instanței civile cu privire la un capăt de cerere care are natură contencioasă este determinată de art. 17 din Cod procedură civilă deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art. 17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, în cazul de față instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării (art. 164 Cod procedură civilă).
Controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de prefect.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea judecătorească ține loc de dispoziție, instanța verificând sub toate aspecte actele doveditoare, și legalitatea solicitării, se impune ca transmiterea notificării nr. 566/26.06.2001 și a dosarului aferent să se facă direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Într-adevăr, art. 16, alin 21 din cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autoritățile administrației publice locale, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Insă, în speța de față – notificarea fiind soluționată de instanță și nu de o autoritate publică, este lipsit de efecte controlul de legalitate, situația neîncadrându-se în norma legală mai sus arătată, nefiind astfel aplicabilă. Ba mai mult, în lipsa controlului de legalitate, procedura de constituire și transmitere de la Prefectură către CCSD ar fi inaplicabilă și ar duce la o tergiversare a soluționării cauzei.
Nu este admisibil și s-ar afecta cu grave consecințe securitatea juridică, dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legii, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului care susține soluționare în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care ne solicită să găsim soluții pentru o rezolvare rapidă. Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
În subsidiar, în măsura în care se apreciază că cererea principală nu poate fi primită, având în vedere aceleași argumente de mai sus privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, reclamanta solicită să se transmită către Instituția Prefectului numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 25, art. 6 din Convenție, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 cod civil și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
. SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu la data de 17.12 2012, cerere admisă în principiu la același termen de judecată.
La data de 27.05.2013 intervenienta a renunțat la cererea de intervenție depunând cerere scrisă la dosar în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 1122/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta S. S., a fost obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru reclamantă în calitate de persoană îndreptățită pentru 2/3 din imobilul situat în București, sector 4, . fostă .. 2. În baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea intervenientei . SA la judecata cererii de intervenție în interes propriu și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de expertiză.
Pentru a hotărî astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta S. S. a formulat notificare în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 la data de 26.06.2001 fiind înregistrată la Primăria Municipiului București la nr._/27.06.2001 primind număr de dosar 3815.
Notificarea formulată de reclamantă se referă la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București .. 2 sector 4 compus din teren în suprafață de 544,36 mp.
Din actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.11.1954 și autentificat la nr. 627 din aceeași dată la grefa fostului Tribunal Popular al raionului N. B. – București rezultă că reclamanta S. S. împreună cu mama sa, Vulpaș M. și fostul soț, M. V., au cumpărat în cote egale un teren viran în suprafață de 544,36 mp situat în București .. 2, fost ..
La data de 21.10.1957 reclamanta S. S. divorțează de M. V. conform certificatului de despărțenie depus la dosar.
Potrivit adresei nr. 2671/23.05.2012 eliberată de Serviciul cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București la data sistematizării zonei .. 2 purta denumirea ..
În anul 1964 imobilul teren în suprafață de 544,36 mp a fost expropriat și trecut în proprietatea statului conform Decretului CS nr. 163/2.04.1964 astfel cum rezultă din adresa nr._/14.10.2011 eliberată de Administrația Fondului Imobiliar.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că au fost plătite despăgubiri.
Reclamanta este moștenitoarea mamei sale, Vulpaș M., ce a purtat numele M. M. după căsătoria acesteia în anul 1967.
M. M. a decedat la data de 12.04.1986, moștenitoare fiind reclamanta astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 796/24.10.1986 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului Agricol Ilfov.
Reclamanta are, potrivit actului de vânzare cumpărare și ca urmare a moștenirii de pe urma mamei sale, o cotă de 2/3 din teren, restul de 1/3 revenind fostului soț al acesteia.
Conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză terenul ce face obiectul cauzei avea,pe baza măsurătorilor efectuate, 540 mp și este ocupat în totalitate de spațiul verde situat între trotuar și blocul S1 din .. 79.
Concluziile raportului de expertiză se coroborează parțial cu nota de reconstituire întocmită de Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București din care rezultă că terenul ce este identificat prin raportul de expertiză ca fiind spațiu verde face parte din imobilul ce constituie obiectul notificării este afectat de rețele edilitare subterane.
Față de această situație de fapt tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită în sensul prevăzut de art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și art. 4 alin 2 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Preluarea imobilului a fost abuzivă în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 care prevede că prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat întrucât reclamanta nu a beneficiat de acordarea de despăgubiri.
Terenul este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare și rețele edilitare subterane, astfel că restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, astfel că reclamanta este îndreptățită la restituirea prin echivalent în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.
Legea nr. 165/2013 intrată în vigoare la data de 20.05.2013 prevede la art. 4 că „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, în cauza de față se aplică prevederile art. 1 alin. 2 din această lege care prevede că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
Având în vedere aceste dispoziții coroborate cu prevederile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru reclamantă în calitate de persoană îndreptățită pentru 2/3 din imobilul situat în București, sector 4, ., fostă .. 2.
În ceea ce privește stabilirea în concret a sumelor privind despăgubirile reclamanta nu a mai insistat în evaluare astfel cum s-a precizat la termenul din data de 27.05.2013.
În ceea ce privește obligarea Municipiului București de a transmite imediat și direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul nr. 3815 aferent notificării nr. 566/26.06.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză și cererea subsidiară prin care se solicită ca, în cazul în care se va aprecia că sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, să fie obligat M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, tribunalul a constatat, mai întâi, că art. 16 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005 a fost abrogat prin Legea nr. 165/2013 care prevede măsuri instituționale și proceduri administrative speciale. Prin urmare, solicitările reclamantei privind obligarea Municipiului București de a transmite imediat și direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul sau obligarea Municipiului București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, au fost apreciate neîntemeiate.
În baza art. 246 Cod procedură civilă tribunalul a luat de renunțarea intervenientei . SA la judecata cererii de intervenție în interes propriu, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de expertiză.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General care o consideră netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de expertiză, consideră că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală aparții, or, în cazul de față nu se poate reține culpa sa, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
Invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în are se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a parții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Prin urmare, arată că nu este nici etic, nici moral și nici legal să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În drept, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prin sentința civilă nr. 1122 din 28.05.2013 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, a fost obligat M. București, prin Primarul General la plata sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert.
Curtea constată că acest onorariu a fost achitat și s-a constatat că terenul în litigiu este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare și rețele utilitare subterane, iar în ceea ce privește stabilirea în concret a sumelor privind despăgubirile, reclamanta nu a mai insistat în evaluare, astfel cum s-a precizat la termenul de la data de 27.05.2013.
În această situație, Curtea constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării nu necesita efectuarea unui raport de expertiză având în vedere faptul că au fost acordate măsuri compensatorii sub formă de puncte conform Legii nr. 165/2013, iar cu referire la capătul de cerere privind stabilirea în concret a sumelor privind despăgubirile, reclamanta nu a mai insistat în evaluare, deci, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestei probe nu se datorează culpei recurentului-pârât.
Curtea constată că recurentul-pârât nu este parte căzută în pretenții cu privire la capătul de cerere cu privire la care a fost efectuat raportul de expertiză și achitat onorariul de expert și, în această situație, nu poate fi obligat la plata acestei cheltuieli în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1122 din 28.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. S. și intimata-intervenientă . SA.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. D. Y. P. F.
GREFIER,
F. J.
Jud. MA
Tehnored. PS 2 ex.
20.12.2013
Jud. fond: L. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 640/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 445/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
