Obligaţie de a face. Decizia nr. 701/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 701/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 4191/303/2011
Dosar nr._
(356/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.701.
Ședința publică din 16.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S.C. O. S.A., împotriva deciziei civile nr.618 A din 08.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. M.-G..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal făcut, în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant C. M.-G., lipsind reprezentantul recurentei-pârâte S.C. O. S.A.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.
Este legitimat intimatul C. M.-G., care prezintă adeverința provizorie de identitate . nr._, eliberată de SPCEP S 6 la data de 27.02.2014.
Având în vedere că recurenta nu a achitat taxele de timbru, deși a fost citată cu această mențiune, dar a solicitat, în cuprinsul motivelor de recurs, ca soluționarea cauzei să se facă și în lipsa reprezentantului acesteia, Curtea pune în discuție excepția netimbrării recursului.
Intimatul-reclamant C. M.-G. solicită anularea recursului, ca netimbrat.
În subsidiar, solicită ca, în cazul în care recurenta va face dovada timbrării cererii sale până la sfârșitul ședinței de judecată, să fie respins recursul, ca neîntemeiat, potrivit susținerilor din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București – Secția Civilă, reclamantul C. M. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. O. SA, solicitând obligarea pârâtei să încheie un nou contract de închiriere pentru apartamentul nr. 64, în formă scrisă.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este titularul contractului de închiriere nr. 1545/2003 încheiat cu pârâta, contract de închiriere în baza căruia ocupă spațiul locativ, respectiv apt. 64 situat în București, .. 116-126, ., sect. 6, contract căruia i s-a aprobat rezilierea prin sentința civila nr. 7361/2005 pronunțata de Judecătoria sectorului 6 în dosarul nr. 9494/2005, la solicitarea pârâtei, din cauza unor restante la chirie.
Cu toate acestea, pârâta nu a reziliat în fapt contractul, întrucât de la deschiderea acțiunii și pana la data pronunțării sentinței reclamantul își lichidase deja toate restantele la chirie. Mai mult, atât fostul director al S.C. O. S.A., cat și actuala directoare, au renunțat la evacuarea locuinței și au acceptat prelungirea contractului, de îndată ce urma sa-și achite și ultimele restante la întreținere - ceea ce s-a realizat în luna septembrie a anului 2009.
Cu toate acestea, în luna mai a anului 2009, pârâta a deschis în instanța o noua acțiune pentru solicitarea evacuării. Prin sentința civila nr. 7480 din 20.10.2009, instanța de judecata a respins cererea pârâtei S.C. O. S.A. de evacuare a reclamantului, apreciind ca între părți s-a încheiat un nou contract de închiriere în forma tacita, având ca obiect același apartament, atâta timp cat pârâta S.C. O. S.A. încasează în continuare chiria, iar la sfârșitul lunii septembrie 2009 chiar i-a adresat reclamantului o invitație scrisa în vederea prelungirii contractului de închiriere. Reclamantul a solicitat, în scris, noul contract de închiriere, însă i s-a răspuns ca deocamdată acesta nu se poate prelungi, data fiind sentința civila prin care se aprobase rezilierea solicitata.
A arătat reclamantul ca pârâta și-a manifestat voința de a reînnoi contractul de locațiune dar, neștiind ca legea îi permite acest lucru (întrucât sentința civila nr. 7361/2005 practic nu o obliga pe reclamanta sa rezilieze contractul, ci doar ii da acest drept,) și temându-se sa nu încalce legea, i-a recomandat reclamantului sa deschidă actuala acțiune în justiție, pentru a-și putea reînnoi contractul în baza unei hotărâri judecătorești.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 1073 C.civil.
Prin sentința civilă nr. 8536/10.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul C. M. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. SA; a fost obligată pârâta, în calitate de locator, să încheie cu reclamantul contractul de închiriere având ca obiect locațiunea în favoarea reclamantului în calitate de locatar, a apartamentului nr. 64, situat în București, .. 116-126, ., etj. 5, sector 6 și s-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la data de 13.03.2003 reclamantul a încheiat cu Primăria Municipiului București prin S.C. O. S.A. contractul de închiriere nr. 1545 pentru imobilul situat în București, .. 116-126, ., etaj 5, apartament 64, sector 6, termenul de închiriere fiind de 5 ani, începând cu data de 08.04.1999 până la 08.04.2004 (termen legal de 5 ani fiind prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999 și ulterior de O.U.G. nr. 8/2004), imobilul închiriat fiind predat reclamantului în cauză la data de 13.03.2003.
La data de 14.05.2009 pârâta Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. O. S.A. a chemat în judecată pe pârâții C. M. G., C. F. I. și C. C., solicitând evacuarea acestora din imobilul sus menționat, ca urmare a rezilierii contractului de închiriere prin sentința civilă nr. 7361/14.11.2005 definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
Cererea în evacuarea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București sub număr de dosar_, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 7480/ 20.10.2009 în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, reținându-se că, deși sentința civilă nr. 7361/14.11.2005 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere a rămas irevocabilă, pârâta, în cadrul dosarului de executare nr. 521/2007, s-a desistat de executare nemaiefectuând nici un act de executare din luna august 2007. În tot acest timp reclamantul a exercitat în continuare posesia asupra apartamentului, a achitat sume cu titlu de chirie, iar mai mult, pârâta a emis o invitație după . O.U.G. nr. 44/2009 adresată reclamantului în vederea prelungirii contractului de închiriere. Toate aceste împrejurări au fost apreciate de instanță ca reprezentând elemente probatorii ale încheierii unui nou contract de închiriere în formă tacită, situația în care posesia exercitată de reclamant asupra apartamentului este justificată de un titlu locativ valabil.
Hotărârea astfel pronunțată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 405/ 25.03.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul formulat de S.C. O. SA.
Cum împotriva deciziei tribunalului pârâta nu a formulat recurs, rezultă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că între părți s-a încheiat un nou contract de închiriere în formă tacită, întrucât s-a probat începutul executării acestuia în condițiile art. 1416 cod civil și continuarea raporturilor de locațiune, astfel că refuzul pârâtei de a încheia în formă scrisă acest contract este nejustificat.
De altfel chiar pârâta recunoaște existența raporturilor locative dintre aceasta și reclamant, valabil constituite, de vreme ce la fila 7 dosar se regăsește invitația adresată reclamantului de S.C. O. SA de a se prezenta la sediul acestei instituții pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 44/2009 privind prelungirea contractului de închiriere al cărui titular este reclamantul, pârâta recunoscând în mod expres calitatea de titular al contractului de închiriere pentru apartamentul nr. 64 în persoana reclamantului în cauză, invitația fiind emisă în mod evident după . dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, care dispun prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de încă 5 ani până la data de 19.05.2014-„Durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004, pentru care a operat tacita relocațiune, în condițiile prevăzute la art. 1.437 din Codul civil, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”
Deși reclamantul a formulat cerere pentru încheierea în formă scrisă a contractului, înregistrată sub nr. 1409/20.10.2010, cu toate acestea pârâta, care anterior, prin acte oficiale, recunoscuse calitatea acestuia de titular al contractului de închiriere a refuzat prelungirea contractului pe motiv că acesta a fost reziliat prin sentința civilă nr. 7361/2005, cu privire la care s-a menționat deja că pârâta, prin mandatar, s-a desistat de executare, iar raporturile locative au continuat între cele două părți în aceleași condiții contractuale existente până la data pronunțării sentinței civile nr. 7361/ 14.11.2005.
În consecință instanța constată că reclamantul se află în derularea unui contract de locațiune în condițiile O.U.G. nr. 44/2009, la data apariției acestui act normativ contractul de închiriere între cele două părți fiind valabil și ca atare prelungirea prevăzută de actul normativ se aplică și raportului de locațiune încheiat de reclamant cu pârâta.
Instanța a apreciat că atâta vreme cât reclamantul a locuit în mod neîntrerupt în imobil din anul 2001 și până în prezent, și-a stabilit domiciliul la această locuință, a achitat pârâtei chirie, pârâta acceptând plata de la reclamant cu acest titlu, reprezintă o situație de fapt care a creat o aparență în drept în favoarea reclamantului și care justifică recunoașterea dreptului reclamantului de a obține de la pârâtă încheierea în formă a scrisă, ad probationem, a unui contract de închiriere.
O soluție contrară ar echivala cu o ingerință nejustificată în ce privește protecția domiciliului și a vieții de familie, consacrată de art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în condițiile în care nu s-a probat de către pârâtă că reclamantul ar deține alte proprietăți în care să poată locui, de asemenea nu s-a invocat de către pârâtă niciun impediment legal la încheierea contractului din perspectiva situației juridice a bunului.
În consecință, neexistând în formă scrisă, dar fiind probată cu certitudine executarea acestuia, instanța, prin raportare la prevederile art. 229 alin.4 din Legea nr. 71/2011, a admis cererea, urmând să oblige pârâta să încheie cu reclamantul contractul de închiriere pentru apartamentul nr. 64, situat în București, .. 116-126, ., ., în condițiile O.U.G. nr. 44/2009.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.618/A/8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
Pentru a decide în acest sens, tribunalul a reținut că incidenta rezilierii asupra drepturilor locative ale intimatului, astfel cum aceasta sanctiune a fost dispusa prin hotararea din 2005 a fost cu autoritate de lucru judecat (potrivit sentintei din 20 octombrie 2009 ramasa definitiva prin decizia din 25 martie 2010 ) dezbatuta si dezlegata. Instanta de apel confirmand solutia de respingere a actiunii in evacuare a stabilit ca intimatul beneficiaza de drepturi locative in temeiul unui contract locatiune, distinct de cel anterior, incheiat in forma tacita, fara a aprecia ca a operat tacita relocatiune. A relua dezbaterile privind pierderea drepturilor locative in temeiul hotararii din 2005 inseamna a incalca dispozitiile art. 1202 alin. 2 si 1200 pct. 4 C.Civ. ( in vechea reglementare, aplicabila prezentei cauze).
In temeiul dreptului locativ consfintit de hotararea din 2009, intimatul are dreptul la incheierea unui contract de inchiriere pentru stabilirea drepturilor de folosinta a imobilului. Intrucat imobilul face parte din categoria locuințelor din fondul locativ de stat, iar legiuitorul – prin OUG 44/2009 - a inteles sa acorde dreptul de a folosi in baza unui contract de inchiriere locuintele celor care le foloseau in mod legal la data de 19 mai 2009, actiunea a fost corect admisa. Preambulul OUG 44/2009 este urmatorul: „Având în vedere asigurarea continuității contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuințe, din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, a căror durată a fost reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2004 privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere, aprobată prin Legea nr. 219/2004, ținând seama de faptul că neadoptarea de urgență a unor măsuri de ordin legislativ ar putea avea consecințe grave asupra nevoilor locative ale chiriașilor aflați în aceste imobile, elemente ce vizează interesul public și general, constituind o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, Guvernul adopta prezenta ordonanta de urgenta”.
Contractul initial al reclamantului expira in 8 aprilie 2004, astfel ca i s-au aplicat disp. OUG 8/2004, durata fiindu-i prelungita – pana in 30 martie 2007. Dupa pronuntarea sentintei de reziliere in 2005, astfel cum s-a retinut in hotararea din_ a Tribunalului Bucuresti, raporturile locative au continuat in baza unui contract tacit. Nu exista nicio ratiune pentru a inlatura dreptul locativ al reclamantului de la aplicarea OUG 44/2009 – care potrivit preambulului redat mai sus are in vedere asigurarea continuitatii contractelor de inchiriere.
Practic, reclamantul are aceeasi situatie de fapt ca a oricarui alt chirias care a folosit o locuinta in baza OUG 8/2004 – cu contract de inchiriere cu termen legal pana la 30 martie 2007 si in continuare in temeiul tacitei relocatiuni, pana in 19 mai 2009 . Orice ingerinta in modul de exercitare a drepturilor locative ale reclamantului – pentru motivele aratate de apelanta - ar fi nejustificata, din perspectiva articolului 8 al CEDO astfel cum corect a apreciat prima instanta. Apelanta, este o autoritate publica in sensul art. 8 alin. 2 al Conventiei Europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si nu justifica un „amestec” care sa constituie o” masura care, ., este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora”. Drepturile protejate in sensul art. 8 trebuie sa fie drepturi determinate, iar nu vocatii ale altor persoane la obtinerea unui drept locativ, in locul reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta pârâtă.
În motivarea recursului declarat, recurenta a invocat următoarele critici:
-hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C.proc.civ.), întrucât tribunalul ignoră o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în anul 2005, cu privire la desființarea unui contract de închiriere care nu mai putea produce efecte juridice pentru viitor. La momentul apariției O.U.G. nr.44/2009 intimatul nu mai beneficia de prevederile acestui act normativ, întrucât la acel moment nu mai exista un contract de închiriere în curs de executare, cum prevăd imperativ dispozițiile acestui act normativ. O.U.G. nr.44/2009 se referă la contracte de închiriere prelungite sau reînnoite și aflate în curs de executare la apariția sa, pentru suprafețe locative deținute de stat sau de unitățile administrative, acest act normativ neaplicându-se contractelor de închiriere încheiate în mod tacit.
-instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (art.304 pct.6 C.proc.civ.), încălcându-se principiul disponibilității. Recurenta a invocat această critică de recurs cu referire la motivul său de apel prin care a susținut că încheierea unui eventual contract de închiriere cu pârâtul poate avea loc numai după emiterea unui ordin de repartiție de către Primăria sector 6, motiv de apel despre care susține că nu a fost în nici un fel analizat de către tribunal.
În opinia recurentei, principalul impediment pentru respingerea apelului îl constituia faptul că, după rezilierea contractului de închiriere nr.1545/13.03.2003, intimatul reclamant nu mai poate beneficia de drepturile conferite de Legea nr.114/1996, decât cu respectarea priorităților și metodologiciei stabilite prin H.C.G.M.B. nr.42/2003.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
La 9.04.2013, intimatul reclamant C. M. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat sau ca tardiv formulat, în raport de data la care a fost comunicată decizia și data la care a fost depus recursul părții adverse.
În ședința publică din 16.04.2013, intimatul a invocat excepția de netimbrare a recursului declarat, solicitând anularea acestuia din acest motiv.
Cu referire la excepția de netimbrare, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurenta pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 16 aprilie 2013 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 8 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurenta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare a cererii până la termenul acordat, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, mai sus redate, va anula recursul declarat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. O. S.A. împotriva deciziei civile nr.618/A/8.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.B.I.
2 ex./23.05.2013
T.B.- Secția a V-a – C.L.B.
- C.C.
Jud.Sector 5 – A.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 351/2013. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
