Obligaţie de a face. Decizia nr. 704/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 10189/300/2010
DOSAR NR._
(1966/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.704
Ședința publică de la 17.04.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - M.-A. N.-G.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă G. R. O., împotriva deciziei civile nr.344 A din 2.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. SECTOR 2 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. P., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante G. R. O., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, emisă de Baroul București – Cabinet de Avocat, aflată la fila 11 dosar, consilier juridic Muszkopf Alfred, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât C. L. SECTOR 2 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR, în baza delegației aflată la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, conform dispozițiilor încheierii de la termenul anterior.
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar dovada depunerii în termen a recursului, respectiv cele două recipise privind confirmarea de primire prin poștă.
Curtea constată că delegația reprezentantului intimatului-pârât se află la fila 9 dosar și acordă cuvântul pe excepția tardivității declarării recursului și pe fondul acestuia.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității recursului, cât și a motivelor acestuia, întrucât recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind depus atât prin e-mail, cât și prin confirmare de primire cu data poștei, conform recipiselor depuse la dosar, astăzi în ședință publică, proceduri care sunt vizate și admise de către dispozițiile Codului de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru suplimentarea probatoriului.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate și pe fond, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior .
Curtea reține pricina în pronunțare pe ambele aspecte.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 24.03.2010 reclamanta G. R. O. a solicitat obligarea pârâtului C. L. Sector 2 București – Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar la prelungirea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință nr.35/2007 pe o perioadă de un an de zile sau pe perioadă nedeterminată sau până la maximum admisibil de legislația în vigoare.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat, în esență, că în calitate de medic rezident și tânăr specialist a primit locuință de serviciu prin încheierea contractului de închiriere nr. 35/2007, însă după un an de la data nașterii dreptului său. Învederează că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale.
În drept, acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 112 Cod de procedură civilă, Legea nr. 114/1996, HG nr.1275/2000, OUG nr.40/1999, repartiția nr._/8670/2007 emisă de Primarul Sectorului 2 București, NML pentru aplicarea Legii nr. 152/1998, art. 16, 21, 24 din Constituție, Protocol 1 adițional la CEDO.
La data de 2.11.2010 pârâta depune întâmpinare și cerere reconvențională, invocând excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale pasive, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat, în esență, că potrivit programului de construire de locuințe pentru tineri – subprogramul privind construcția locuințelor în regim de închiriere de care pot beneficia medicii rezidenți, medicii rezidenți pot locui în aceste blocuri doar pe perioada rezidențiatului. În cazul reclamantei, se arată că rezidențiatul acesteia a încetat pe data de 31.03.2010.
Pe cale reconvențională pârâta-reclamantă a solicitat constatarea încetării de drept a contractului de închiriere nr. 35/2007 și evacuarea reclamantei-pârâte din imobil.
La data de 18.01.2011 reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
La aceeași dată reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare invocând excepția netimbrării, iar, pe fond, solicitând respingerea cererii reconvenționale întrucât a făcut dovada continuității sale ca tânăr specialist.
Prin încheierea de ședință din data de 18.01.2011 instanța a respins excepția necompetenței materiale a instanței și a apreciat excepția lipsei de interes ca fiind o apărare de fond. Totodată a respins excepția lipsei calității procesual pasive. În ce privește excepția „netimbrării”, instanța a luat act că aceasta nu se mai susține.
Din oficiu, la termenul din data de 24.05.2011, instanța a pus în discuție inadmisibilitatea primului capăt de cerere reconvențională.
Prin sentința civilă nr. 7153/ 25.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei G. R. O., împotriva pârâtei Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar. S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere reconvențională privind constatarea încetării de drept a contractului de închiriere nr. 35/13.02.2007. S-a admis capătul de cerere reconvențională privind evacuarea reclamantei-pârâte.
S-a dispus evacuarea reclamantei-pârâte din locuința situată în București, . nr. 21, ., parter, ..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dreptul locativ al reclamantei-pârâte asupra imobilului în cauză se întemeia, la data introducerii acțiunii în justiție, pe contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință nr. 35/13.02.2007. Acest contract a fost încheiat, în calitate de locator, de către pârâta-reclamantă.
Potrivit clauzelor contractuale, contractul înceta de drept în cazul încetării calității de rezident a chiriașului (art. 4 lit. a). Termenul închirierii a fost convenit de părți ca fiind 13.02.2008, cu posibilitatea prelungirii în baza acordului părților și în condițiile prezentării de către chiriaș a unei adeverințe din care să reiasă calitatea de medic rezident și perioada rezidențiatului (art.1).
În executarea acestei dispoziții contractuale, instanța a constatat că părțile au prelungit contractul, succesiv, până la data de 31.03.2010. Ulterior acestei date, reclamanta nu a făcut dovada calității sale de medic rezident, iar calitatea de tânăr specialist invocată de aceasta este lipsită de consecințe juridice față de raportul contractual al părților.
Prin urmare, în lipsa calității de medic rezident a reclamantei-chiriaș, calitate esențială pentru voința părților contractante, instanța a constatat că reclamanta nu mai justifică un drept la prelungirea contractului, astfel că acțiunea acesteia este neîntemeiată.
În raport de dispozițiile art. 969 și 1438 Cod civil, instanța a respins în mod corespunzător cererea principală.
Analizând cererea reconvențională, instanța a reținut că potrivit art. 111 Cod de procedură civilă, cererea pentru constatarea inexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
În speță, prin capătul 2 al cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă solicită chiar realizarea dreptului său la redobândirea folosinței imobilului în cauză, astfel că acțiunea în constatare formulată prin capătul 1 de cerere este inadmisibilă.
Cât privește cererea de evacuare a reclamantei-pârâte din imobil, a observat instanța că părțile au convenit prin contractul de închiriere încheiat ca în cazul încetării calității de medic rezident, chiriașul și membrii familiei sale sunt obligați să predea locuința locatorului pe bază de proces - verbal în termen de 15 zile de la data încetării rezidențiatului, iar nepredarea locuinței în termenul prevăzut îl îndreptățește pe locator să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor (art. 1 alin. ultim).
Așa cum s-a arătat mai sus, instanța a reținut în cauză incidența cazului de încetare a contractului de închiriere pentru lipsa calității de medic rezident, astfel că reclamanta-pârâtă nu mai justifică în prezent nici un titlu locativ. Aceasta fiind premisa evacuării necondiționate a reclamantei din imobil (față de prevederile contractuale sus-citate), instanța a admis cererea reconvențională și a dispus și evacuarea reclamantei pârâte din locuința situată în București, . nr. 21, ., parter, ..
În ce privește solicitarea pârâtei-reclamante de a-i fi restituite cheltuielile de judecată, instanța a apreciat această cerere ca fiind una formală, cât timp asemenea cheltuieli nu au fost efectuate.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.344 A/02.04.2012 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
După ce a fost înmânată în ședință publică cererea reconvențională către reclamantă apărătorul acesteia a solicitat instanței să oblige pârâta-reclamantă la plata taxei judiciare de timbru. Consilierul juridic din partea pârâtei reclamante a invocat scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru, iar instanța de fond în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 a constatat că pârâta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Discuția relativă la timbrajul cererii reconvenționale a fost reluată și în cadrul ședinței din 18.01.2011, instanța reiterând concluziile de la termenul din 2.11.2010 asupra acestui aspect.
Așadar, reclamanta nu a fost lipsită de posibilitatea de a pune concluzii, de a invoca excepții pe aspectul taxei judiciare de timbru pretins a fi datorat de către pârâta – reclamantă pe cererea reconvențională, astfel cum arată în motivele de apel, dimpotrivă încheierile de ședință menționate fac dovada în mod neechivoc a discutării în contradictoriu a acestor aspecte.
În ceea ce privește caracterul timbrabil sau netimbrabil al cererii reconvenționale, tribunalul a constatat că față de calitatea pârâtei – reclamante și față de obiectul cererii instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.17 din Legea nr. 146/1997.
Sub aspectul neadministrării de către instanța de fond a întregului probatoriu, tribunalul a constatat că prin încheierea de ședință din 15.03.2011, instanța de fond a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri solicitată și a respins ca nefiind utilă cauzei proba cu interogatoriul pârâtei. În susținerea acestui motiv de apel, apelanta arată că instanța de fond a încălcat HG nr. 339/26.03.2008, dar acest aspect nu ține de modalitatea de administrare a probatoriului în fața instanței de fond, ci de interpretarea normelor legale în cauză.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta a fost cea care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2, excepție de ordine publică și care are caracter prioritar potrivit art. 137 Cod de procedură civilă. În plus, nu se confirmă din analiza încheierii de ședință din 18.01.2011 că apărătorul pârâtei ar fi solicitat un termen, ci acesta a pus direct concluzii de respingere a acestei excepții. În plus, dacă modalitatea în care instanța nu a acordat o cerere de amânare a cauzei solicitată de pârâtă, este de ordinul evidenței că acest aspect poate fi invocat doar de partea vătămată prin această soluție a instanței, reclamanta nejustificând vreun interes juridic concret în a reclama în propria cale de atac aspecte care potențial ar privi partea adversă.
Sub aspectul existenței unei „atitudini necorespunzătoare și pur subiectivă a instanței de judecată, care ar fi creat un prejudiciu irecuperabil privind dreptul la apărare”, tribunalul a subliniat că reclamanta avea la dispoziție cererea de recuzare a judecătorului dacă aprecia că acesta are o atitudine parțială în cauză. Reclamanta nu a uzat de această cale procedurală la fondul cauzei. In calea de atac invocă doar aspecte generice de ordin subiectiv care țin de percepția subiectivă a părții, nicidecum nu indică în concret care acțiuni ale instanței de fond denotă atitudinea părtinitoare a instanței de fond, astfel încât tribunalul nu a putut cenzura în abstract acest motiv de apel, nesubstanțiat de apelantă prin exemple concrete, obiective.
Cu toate acestea, instanța de control judiciar a subliniat că potrivit art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea se definește ca fiind absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces, având un dublu sens, imparțialitatea subiectivă care pune în discuție forul interior al magistratului și care se prezumă până la proba contrarie (Hotărârea Piersack c Belgiei, 1.10.1982, par 30) și imparțialitatea obiectivă, care impune verificarea existenței sau nu în persoana judecătorului cauzei a tuturor garanțiilor suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă (Hotărârea Bulut c Austriei, 22.02.1996, par 31).
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, tribunalul a reiterat considerentele privind scutirea pârâtei – reclamante de la plata taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește evacuarea, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că odată cu încetarea calității de medic rezident, reclamanta-pârâtă nu mai justifică nici un titlu locativ pentru a ocupa spațiul locativ.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta.
Prin motivele de recurs se arată că decizia recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru că instanța de control judiciar din apel, face confuziune între cererea principală formulată de către apelantă și criticile aduse de apelantă asupra cererii reconvenționale formulate de pârâte.
Critica făcută de apelanta-reclamantă asupra modului cum a fost soluționată cererea principală o consideră a fi temeinică și legală, atâta timp cât instanța de control judiciar din apel nu a dat dovadă de rol activ în prezenta soluționare, corectă și justă a valorilor justiției privind adevărul și dreptatea. Arată acest lucru pentru că, instanța de control judiciar a refuzat în mod concret administrarea probatoriului, chiar și după individualizarea pe care a făcut-o și motivând temeinicia administrării probatoriului și acordării unui ultim termen de judecată.
Mai mult, instanța de control judiciar a respins și cererea intimatei-pârâtei pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, cerere, în opinia recurentei, temeinică și legală, atâta timp cât pârâta nu a solicitat nici un termen în vederea pregătirii și punerii în discuție a unui ultim termen de judecată.
Trebuie să se rețină aspectul concret că, apelantei-reclamant i-a fost încălcat un drept absolut și relativ constituțional în virtutea legislației încălcate, deoarece recurenta deține calitatea atât de medic rezident cât și de tânăr specialist, încălcarea revine pârâtei cât și instanței de judecată care nu au reținut și nu au recunoscut dubla calitate a apelantei-reclamante aceea de medic rezident cât și de tânăr specialist, ca o condiție esențială a încheierii contractului între părți.
Celelalte critici sunt fără comentarii privind motivarea instanței de control judiciar privind practica europeană. Recurenta constată doar o încălcare a dreptului său constituțional privind nerecunoașterea culpei intimatei-pârâte privind tergiversarea punerii la dispoziție în timpul util a imobilului ce îi era ca destinație în dubla sa calitate de medic rezident și tânăr specialist.
Astfel, aproximativ un an de rezidențiat s-a pierdut fără ca recurenta să mai poată beneficia de spațiul locativ adecvat, deoarece, de la data când aceasta a depus dosarul și până la încheierea contractului între părți a trecut acest interval de timp.
La termenul din data de 17 aprilie 2013 s-a invocat excepția tardivității recursului.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod de procedură civilă urmează a se pronunța cu prioritate cu privire la această excepție.
Excepția este neîntemeiată și urmează a fi respinsă întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că decizia recurată i-a fost comunicată recurentei la data de 17 iulie 2012 (fila 19 dosar apel), iar recursul a fost înaintat instanței la data de 02 august 2012 (fila 2 dosar recurs), astfel încât termenul de 15 zile a fost respectat.
Pe fondul cererii de recurs Curtea reține următoarele:
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, recurenta arătând că au fost încălcate dispozițiile procesuale privind rolul activ al judecătorului, precum și dispozițiile art. 156 Cod de procedură civilă privind dreptul la apărare dar și pentru că instanța de apel a făcut confuzie între motivele de apel ce au privit cererea principală și cele ce au privit cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 129 Cod de procedură civilă presupune doar aflarea adevărului judiciar și de aceea aceste dispoziții legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 167 alin. 1 Cod de procedură civilă potrivit cărora: „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere”.
La termenul din data de 02 aprilie 2012 recurenta-apelantă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că urmează o a doua formă de rezidențiat.
Instanța de apel a respins această probă cu motivarea că nu este utilă față de criticile din motivele de apel.
Ca atare, instanța a respins motivat această cerere de probatorii, astfel încât nu i se poate imputa încălcarea art. 129 Cod de procedură civilă.
Mai mult, Curtea reține că, această probă nu era pertinentă și nici utilă dezlegării pricinii întrucât prin acțiunea promovată reclamanta-recurentă a solicitat prelungirea contractului de închiriere motivat de faptul că din culpa exclusivă a pârâtei a pierdut dreptul de a beneficia de o perioadă de încă aproximativ un an de dreptul său legal și constituțional de a locui în apartamentul repartizat ca medic rezident și în continuare ca tânăr specialist. Ca atare, instanța era obligată să verifice dacă din culpa pârâtei reclamanta a fost lipsită de dreptul său pe o perioadă de un an.
De asemenea, prin cerere reconvențională pârâta a solicitat să se constate încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 35 din 13 februarie 2007, prin ajungerea la termen, justificat de faptul că reclamanta-pârâtă nu a prezentat o adeverință din care să rezulte calitatea de medic rezident în vederea prelungirii contractului și în consecință evacuarea reclamantei-pârâte.
Contractul de închiriere nr. 35/2007 a fost încheiat ca urmare a faptului că în baza adeverinței nr. 225 med din 18 ianuarie 2005 s-a atestat că reclamanta este medic rezident în specialitatea psihiatrie pediatrică el încetând de drept la pierderea acestei calități.
Faptul că ulterior recurenta s-a înscris la o altă specializare nu conduce la concluzia că acest contract de închiriere s-a prelungit, întrucât așa cum s-a arătat a fost încheiat numai în considerarea calității de medic rezident pediatrie.
Motivul de recurs privind încălcarea dispozițiilor art. 156 Cod de procedură civilă, Curtea îl găsește de asemenea neîntemeiat întrucât apelanta-reclamantă nu a solicitat termen pentru a-și pregăti apărarea, ea fiind de altfel reprezentată de avocat, care a și pus concluzii în fața instanței de apel.
Și ultimul motiv de recurs privind confuzia realizată de instanța de apel între cererea reconvențională și cererea principală este neîntemeiat, instanța de apel dând o interpretare corectă celor două cereri de chemare în judecată, cereri care au o strânsă legătură între ele.
În ceea ce privește critica prin care se susține că în mod greșit nu a fost reținută culpa intimatei-pârâte de a nu încheia la timp contractul de închiriere motiv pentru care recurenta ar fi fost lipsită de spațiul de locuit timp de un an, prin modul în care a fost formulată reprezintă în realitate o critică de netemeinicie, respectiv de reapreciere a situației de fapt ce nu poate fi analizată de instanța de recurs față de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 Cod de procedură civilă.
Față de cele reținute, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă G. R. O., împotriva deciziei civile nr.344 A din 02.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. SECTOR 2 BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR.
IREVOCABILĂ-
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. M.-A. N.-G. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L./C.F.
2 ex./28.06.2013
TB-S.3 – B.Ramașcanu; C.V.
Jud.S.2 – A.V.O.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1189/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 401/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
