Pretenţii. Decizia nr. 401/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 12823/301/2009*
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 401R
Ședința publică de la data de 22.02.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L.- M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta – reclamantă E. Rarița și de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 528A/18.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, pretenții”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de amânări fără discuții.
În cauză s-au efectuat două strigări.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta – reclamantă E. Rarița reprezentată de avocat N. T. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012- fila 18 dosar, lipsind recurentul – pârât Municipiul București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantul recurentei – reclamante solicită amânarea cauzei motivat de faptul că din motive obiective, recurenta –reclamantă nu s-a putut prezenta la instanță în vederea semnării recursului, deoarece este în vârstă de 89 ani, netransportabilă în acest moment. Arată că a aplicat ștampila pe motivele de recurs în momentul în care le-a trimis prin poștă Tribunalului București și prezintă instanței dovada că la data de 13.12.2012 a solicitat comunicarea hotărârii recurate.
Curtea după deliberare consideră că nu este necesară prezența personală a recurentei având în vedere că pe motivele de recurs declarate de reclamanta E. Rarița este aplicată ștampila de către apărătorul care a depus delegația la dosar și dispune lăsarea dosarului la ordine pentru soluționare.
Dosarul a fost reluat la a doua strigare, la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta – reclamantă E. Rarița reprezentată de avocat N. T. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012- fila 18 dosar, lipsind recurentul – pârât Municipiul București prin Primarul General.
Reprezentantul recurentei – reclamante arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor declarate în prezenta cauză.
Recurenta – reclamantă E. Rarița prin avocat solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.6 și 8 și 9 C.pr.civ., pentru motivele expuse în scris.
În susținerea recursului său, arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât instanța a schimbat cadrul legal al investirii sale de către reclamantă, pe de o parte, dar și de instanța de casare, în mod obligatoriu, pe de altă parte și a acordat ceea ce nu s-a cerut niciodată de către recurenta – reclamantă.
Totodată, arată că hotărârea recurată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare.
Instanța de apel a reținut că recurenta a fost evinsă prin admiterea unei acțiuni în revendicare, fără ca actul său de vânzare-cumpărare să fie anulat, ceea ce-i conferea restituirea prețului de piață privind apartamentul în litigiu, respectiv suma de 76.357,30 euro.
Totodată, solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiat pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București sub nr._ reclamanta E. Rarița a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la restituirea prețului de piață al apartamentului situat în București, .. 119, mansardă, sec. 3.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 501 din Legea nr. 1/2009 pentru completarea Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr._/23.11.2009 Judecătoria Sectorului 3 București a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta E. Rarița în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să fi fost desființat contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei, așa încât acesta este valabil la momentul soluționării prezentei cauze, motiv pentru care reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1198/11.11.2010 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă E. Rarița împotriva sentinței civile nr._/23.11.2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a retinut ca apelanta-reclamantă a pierdut bunul imobil, respectiv apartamentul nr. 1, situat în București, .. 119, mansardă, sector 3, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care a avut ca obiect o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, dându-se preferință titlului foștilor proprietari, fără să se analizeze contractul de vânzare-cumpărare nr. 2218/01.11.1996 și în ce măsură acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a considerat că această ipoteză, care nu este în mod expres prevăzută de Legea nr. 1/2009 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, constituie una dintre lacunele acestei legi.
Prin decizia civilă nr. 241R/07.06.2011 Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea introductiva ca pârâtul sa fie obligat la restituirea prețului de piață al apartamentului situat în București, .. 119, mansardă, sector 3, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2218/1.11.1996, Statul Român i-a vândut acest apartament in care locuise timp de 50 de ani cu contract de închiriere, cu prețul de 12.175, 041 lei, iar prin decizia civilă nr. 1284/A/30.06.2006 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 515/15.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, apartamentul în cauză a fost restituit moștenitoarele foștilor proprietari.
Conform art. 129-130 C.proc.civ., instanța este obligată ca, mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și, în funcție de aceasta, să verifice condițiile de admisibilitate a cererii, de regulă, instanța fiind ținută de temeiul juridic invocat de părți.
Reclamantul nu are obligația să indice textele de lege pe care se întemeiază pretenția sa, deoarece judecătorul este acela care va face încadrarea juridică, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt. De aceea reclamantul este obligat ca din motivarea în fapt pe care o face să se poată stabili de către instanță temeiul juridic al acțiunii.
Retinând ca instantele de fond au pronuntat hotarârile cu încalcarea si aplicarea gresita a textelor de lege referitoare la modificarea cererii introductive de instanta, în temeiul art. 312 al. 2 si 5, raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea a admis recursul si a casat în totalitate decizia, trimitând cauza spre rejudecare instantei de apel, care va avea în vedere fondul cererii cu care în mod legal reclamanta a învestit-o, respectiv temeiul juridic al evicțiunii totale, reglementat de dispozitiile art. 1337 Cod civil, ceea ce presupune administrarea unui probatoriu specific, in vederea evaluarii despăgubirilor prevăzute de art. 1341 Cod civil.
Cauza a fost re-înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 528A/18.05.2012 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă E. Rarița împotriva sentinței civile nr._/23.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 30.887,23 lei, reprezentând preț actualizat conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data introducerii cererii (02.07.2009) la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2218/01.11.1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamanta apelantă E. Rarița a cumpărat locuința situată în București, .. 119 sectorul 3.
Prin sentința civilă nr._/17.12.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 9014/2002 a fost respinsă cererea având ca obiect acțiune în revendicare formulată de reclamantele Wilhelmina T., E. B., V. O. și M. M. în contradictoriu cu pârâta E. Rarița.
Prin decizia civilă nr. 1284/A/2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2005 a fost admis apelul formulat de apelantele reclamante Wilhelmina T., E. B., V. O. și M. M. împotriva acestei sentințe, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în București, .. 119 sector 3, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, WC. Instanța nu a reținut apărarea intimatei că ar fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă că avea cunoștință de cererea de restituire în natură a imobilului.
Prin decizia civilă nr. 515/15.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2005, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta E. Rarița împotriva deciziei civile nr. 1284/A/2006, reținându-se că este lipsit de relevanță dacă autorul reclamantelor era sau nu exceptat de la naționalizare, dacă pârâta avea sau nu dreptul că cumpere locuința în baza Legii nr. 112/1995, sau dacă acest lucru s-a petrecut cu bună sau cu rea-credință.
Astfel, în condițiile în care apelanta a fost evinsă prin admiterea cererii în revendicare, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 50 - art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, art. 50 alin.2 din Legea nr. 10/2001 se referă expres la ipoteza contractelor încheiate cu eludarea Legii nr. 10/2001, situație în care cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului actualizat și care, în opinia tribunalului, se referă la cazul în care contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat ori declarat nul, ori, deși nu s-a dispus expres anularea, se reține în considerentele care justifică soluția de admitere a acțiunii în revendicare că cumpărătorii au fost de rea-credință la data cumpărării imobilului, fiind astfel încălcată legea, iar alineatul 21 al aceluiași articol se referă la ipoteza, distinctă, a restituirii prețului de piață, care se dispune doar atunci când contractul a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 10/2001.
Așa fiind, deși reclamanta a invocat drept temei juridic și garanția pentru evicțiune, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru a cerceta cauza și din acest punct de vedere, tribunalul, conformându-se deciziei de casare, constată că dreptul comun este înlăturat de la aplicare de legea specială, conform adagiului specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală și se aplică cu prioritate).
În secundar, tribunalul a observat de asemenea că garanția pentru evicțiune incumbă vânzătorului, care n-a fost niciodată parte în acest dosar, nefiind îngăduit instanței să introducă noi părți în proces, față de dispozițiile art. 129 C.pr.civ. care consacră principiul disponibilității.
Din considerentele dec. civ. nr. 1284/A/30.06.2006 a Tribunalului București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare, rezultă că „nu se poate reține apărarea intimatei-pârâte (E. Rarița – nota tribunalului) că aceasta ar fi fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă că avea cunoștință de cererea formulată de către apelantele-reclamante de restituire în natură a întregului imobil”.
Acesta considerente, care explică și justifică soluția adoptată, au intrat în puterea lucrului judecat împreună cu aceasta, având, față de apelanta din prezenta cauză (pârâta în acțiunea în revendicare) forța probantă a unei prezumții absolute de adevăr, împotriva căreia nu este admisă nicio dovadă contrară (art. 1200 pct. 4 C.civ. 1864).
Pe de altă parte, prin dec. civ. nr. 515/15.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel București nu s-a reținut că apelanta ar fi fost de bună-credință, situația de fapt reținută de instanța de apel fiind practic nemodificată. Curtea a arătat că în drept este nerelevantă buna sau reaua credință într-o acțiune în revendicare, însă nu a reținut altă situație de fapt – iar față de motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., care privesc nelegalitatea, iar nu netemeinicia hotărârii recurate, nici nu avea această posibilitate.
Așa fiind, apelanta nu este îndreptățită la obținerea prețului de piață (valoarea de circulație) a imobilului de care a fost evinsă anterior, nici potrivit art. 50 – 501 din Legea nr. 10/2001, nici potrivit art. 1337 și urm. C.civ. 1864 (inaplicabil, pentru motivele deja expuse), ci doar la restituirea prețului actualizat, conform art. 50 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost cumpărat de apelantă la prețul de 12.175.041 lei, iar, potrivit art. 5.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prețul actualizat este de 30.887,23 lei până la anul introducerii acțiunii, suma fiind rezultată prin aplicarea indicelui de inflație de 2436,93 aferent perioadei cuprinse între anul plății (1996) și anul introducerii cererii (2009), stabilit de Institutul Național de S., formula utilizată fiind suma inițială de actualizat x rata inflației/100 + suma inițială de actualizat, atât indicii de inflație, cât și formulele de calcul fiind publicate pe site-ul acestei instituții (www.insse.ro). De la data introducerii acțiunii, suma se va actualiza cu indicele de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și reclamanta E. Rarița.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Recurentul pârât consideră că în mod greșit instanța a admis apelul formulat de reclamantă având in vedere dispozițiile art.1337 cod civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Aceasta dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrară, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu, mai ales in situația in care contractul a fost desființat cu reținerea, in cazul cumpărătorilor, a relei credințe in momentul încheierii contractului.
Nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr.1 0/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa ii acorde calitate procesuala pasiva acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
Recurentul-pârât susține că nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere ca in prezenta acțiune nu exista culpa instituției pârâte, sens în care invocă dispozițiile art. 1344 din Codul Civil.
Recurentul pârât critică interpretarea instanței cu privire la dispozițiile instanței de recurs. În opinia recurentului pârât, instanța de apel trebuia sa cerceteze fondul cauzei si să se pronunțe asupra calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ
În motivarea recursului, reclamanta E. Rarița a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Hotărârea dată de instanța de apel este nelegală deoarece nu s-a conformat motivelor de casare, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în sensul că nu a cercetat fondul pricinii.
Decizia recurată este nelegală deoarece a acordat ceea ce nu s-a cerut niciodată de reclamantă, adică prețul actualizat al imobilului în litigiu.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta E. Rarița a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al apartamentului în litigiu, considerându-se evinsă în dreptul său de proprietate.
Instanța de apel a schimbat cadrul legal al investirii sale de către reclamantă, dar și de instanța de casare, nefăcând o analiză a cauzei pentru evicțiune totală.
Hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece, cu încălcarea legii, a reținut că în cauză reclamanta nu a fost evinsă prin admiterea unei acțiuni în revendicare, fără ca actul său de vânzare-cumpărare să fi fost anulat, ceea ce-i conferea reclamantei dreptul la restituirea prețului de piață al apartamentului în litigiu.
În consecință, recurenta-reclamantă solicită să fie despăgubită pentru că a fost evinsă în dreptul său de proprietate și, la dosar existând deja o expertiză de evaluare, acordarea despăgubirilor stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, respectiv suma de 76.357,30 euro.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul declarat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu este întemeiat, iar recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice:
Prin motivele de recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice susține faptul că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece dispozițiile de drept comun ale art. 1337 Cod civil care reglementează evicțiunea instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală, astfel că răspunderea contractuală revenea Municipiului București; și întrucât nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine calitatea sa procesuală pasivă.
Curtea va respinge această critică, reținând că, potrivit art. 50 alin. 2, 21 și alin. 3 din lege: „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(2^1) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Prin urmare, legiuitorul a înțeles să reglementeze în cuprinsul unui act normativ cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun al răspunderii pentru evicțiune, condițiile în care operează obligația de garanție pentru evicțiune, atât sub aspectul obiectului, cât și al părților raportului juridic deduse judecății.
Sub aspectul obiectului raportului juridic dedus judecății, dispozițiile legale cu caracter special cuprinse la art. 50 din Legea nr. 10/2001 pretind verificarea condiției ca contractul de vânzare-cumpărare ce a reprezentat titlul de proprietate al reclamantei - încheiat, după caz, cu respectarea sau cu eludarea Legii nr. 112/1995 - să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Sub aspectul părților raportului juridic obligațional, s-a instituit ex lege obligația de dezdăunare a cumpărătorului în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, indiferent de ipoteza legală în care se încadrează cumpărătorii, respectiv atât în ceea ce privește restituirea valorii de piață, cât și a prețului actualizat.
Aceste dispoziții legale constituie norme speciale, derogatorii de la dreptul comun privind obligația vânzătorului de a răspunde pentru evicțiune (art. 1341 C.civ). Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamant se încadrează în ipoteza normei juridice.
Practica judecătorească este unitară este în sensul reținerii calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni, ca și practica instanței supreme (deciziile civile nr. 1488/18.02.2011, nr. 3072/01.04.2011, nr. 3769/09.05.2011 ale ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Având în vedere faptul că textul de lege menționat mai sus instituie, cu caracter derogatoriu de la dreptul comun, o formă de răspundere extracontractuală specială, și stabilește în mod expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefundat.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta E. Rarița:
Recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată în apel sub aspectul nerespectării îndrumărilor cu caracter obligatoriu date prin decizia de casare și a greșitei aplicări a legii de drept substanțial, susținând că are dreptul la restituirea prețului de piață al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 deoarece a fost evinsă prin admiterea unei acțiuni în revendicare, fără ca actul său de vânzare-cumpărare să fi fost anulat.
Critica este întemeiată, Curtea constatând că tribunalul a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și a dispozițiilor deciziei de casare nr. 241R/2011, care a dat îndrumări instanței de rejudecare în sensul de a cerceta fondul cererii de chemare în judecată în condițiile evicțiunii totale.
Astfel, potrivit acestui text de lege, invocat de către reclamantă în susținerea acțiunii „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Din interpretarea acestei norme legale, coroborate cu cele ale art. 50 alin. 2 din același act normativ, Curtea reține că Legea nr. 10/2001 reglementează dreptul chiriașilor cumpărători la restituirea prețului de piață numai în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce pentru situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate și care au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 a prevăzut doar dreptul la restituirea prețului plătit, actualizat în funcție de indicele de inflație.
Tribunalul a făcut o greșită aplicare a acestei norme juridice, interpretând greșit dezlegările cu putere de lucru judecat date prin hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul anterior, ce a avut ca obiect acțiunea în revendicare promovată împotriva reclamantei E. Rarița.
Astfel, se constată că tribunalul a dat eficiență juridică acelor considerente edictate de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă la pronunțarea deciziei civile nr. 1284A/30.06.2006 (care a reținut că reclamanta ar fi fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare), ignorând faptul că obiectul dosarului_/3/2005 a fost o acțiune în revendicare în care instanțele au avut de comparat două titluri de proprietate valabil încheiate, că instanțele au apelat la procedeul comparării titlurilor de proprietate pentru ipoteza în care ambele părți exhibă titluri de proprietate valabile sau prezumate valabile atât timp cât nu s-a constatat nulitatea lor pe cale judiciară, că nicio instanță nu a pronunțat nulitatea titlului de proprietate al pârâtei E. Rarița (și nici nu a fost investită, de altfel, cu un astfel de petit). În consecință, acele considerente reținute de instanța de apel nu aveau nicio relevanță din punct de vedere juridic în soluționarea unei acțiuni în revendicare, deci nu puteau exlica și nici nu se puteau reflecta în dispozitiv (pentru a se putea afirma că se bucură de puterea lucrului judecat) deoarece buna sau reaua-credință a părților nu a reprezentat un criteriu de comparare a celor două titluri de proprietate exhibate de părțile litigante. Aceste considerente au fost exprimate de altfel și de instanța de recurs Curtea de apel București Secția a IV-a civilă, care prin decizia civilă nr. 515/15.03.2007 a menționat în mod expres faptul că buna sau reaua-credință a pârâtei E. Rarița la cumpărarea locuinței în temeiul Legii nr._ nu are nicio relevanță juridică prin raportare la temeiul cererii, art. 480 C.civ. Consecința exprimării acestui considerent de către instanța de recurs constă în înlăturarea din considerentele deciziei civile nr. 1284A/2006 a acelora referitoare la buna sau reaua-credință a pârâtei E. Rarița.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că prin hotărârea recurată tribunalul a lipsit de efecte juridice dezlegarea dată de instanța de recurs prin decizia civilă nr. 515/2007, irevocabilă, asupra relevanței bunei credințe, dezlegare ce a intrat în puterea lucrului judecat, impunându-se în procesul de față cu puterea unei prezumții absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C.civ.
Cum contractul de vânzare-cumpărare nr. 2218/1996 nu a fost anulat pe cale judiciară, el este prezumat valabil încheiat și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și fiind îndeplinită și condiția ca acest contract să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, având în vedere că prin obligarea reclamantei de a lăsa în deplină proprietate imobilul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2218/1996, acest act juridic a fost lipsit de efecte juridice; Curtea reține că reclamanta era îndreptățită la acordarea prețului de piață, conform dispozițiilor art. 50 alin. 21 și art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește suma reprezentând valoarea de piață, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, "Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește pe bază de expertiză".
În speță, în primă instanță, a fost administrată proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții, concluzia expertizei fiind în sensul că valoarea de piață a imobilului expertizat este de 72.835,65 euro.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârât și va admite recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 528A/11.05.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă E. Rarița.
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă E. Rarița împotriva aceleiași decizii civile, în contradictoriu cu recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanta E. Rarița împotriva sentinței civile nr._/23.11.2009 a Judecătoriei sector 3 București, în contradictoriu cu recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Schimbă în tot sentința civilă apelată în sensul că:
Admite în parte cererea precizată.
Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 72.835,65 Euro, echivalent în lei, la data plății către reclamanta E. Rarița, reprezentând valoarea de piață a apartamentului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2218/1996.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. Steluța Z. D. I. L. -M.
GREFIER,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC – 2 ex
04.03.2013
Jud. apel L. G. Z.
D. N. T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 704/2013. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 846/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
