Obligaţie de a face. Decizia nr. 1045/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1045/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 2528/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1045 R
Ședința publică din data de 23.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursurile declarate de recurentul reclamant C. N. și de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.254/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SA și intimatul pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; alte cereri; obligație de a face”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.05.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a civilă sub nr._ reclamanții C. N. și S.C. R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) pentru soluționarea pe fond a notificările nr. 2136/07.08.2001 și nr. 2137/07.08.2001 în sensul de a dispune restituirea în natură sau echivalent, constând în despăgubiri bănești la valoarea de piață a imobilului, în funcție de standardele internaționale de evaluare pentru imobilul compus din teren în suprafață de 180 mp și construcție în suprafață utilă de 109,39 mp situat în București, . (fost nr. 57), sector 1; obligarea Municipiului București de a transmite imediat și direct către CCSD dosarele nr._ și nr._, aferente notificărilor nr. 2136/07.08.2001 și nr. 2137/07.08.2001, însoțite de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; obligarea Statului R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București și obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că prin notificările nr. 2136/07.08.2001 și nr. 2137/07.08.2001 transmise prin executor judecătoresc, înregistrate la Primăria Municipiului București făcând obiectul dosarelor nr._ și nr._, s-a solicitat de către reclamantul C. N. măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 1, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Ambele notificări privesc același imobil, astfel că s-a solicitat conexarea celor două dosare înregistrate la Primăria Municipiului București (nr._ și nr._), la numărul_.
Reclamantul susține că imobilul compus din teren în suprafață de 180 mp și construcție compusă din 5 camere, bucătărie, pivniță și magazie, situat în București, . a fost dobândit de autorii săi, C. I. și C. M. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/19.10.1923 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat.
In anul 1925, C. M. a decedat și, deși nu s-a deschis succesiunea după aceasta, așa cum rezultă din adresa nr. 2763BRP/30.07.2010 emisă de Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, succesibilii acesteia cu vocație succesorală, erau soțul supraviețuitor, C. I., și fratele său C. G..
Imobilul situat în București, ., sector 1 a intrat în mod abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 poziția nr. 1786.
In urma preluării imobilului nu au fost încasate despăgubiri pentru suprafața de teren și construcția aferentă acestuia, astfel cum din declarația autentificată sub nr. 814/08.07.2009 la Societatea Civilă de Notari Publici „V. și asociații”.
În anul 1968 a decedat C. I. de pe urma căruia s-a întocmit certificatul de moștenitor nr. 463/1969, potrivit căruia au rămas moștenitori C. O., în calitate de soție supraviețuitoare (a doua soție a tatălui său C. I.), pentru cota de 2/8, C. G. în calitate de fiu pentru cota de 3/8 și reclamantul C. N. în calitate de fiu, pentru cota de 3/8 din întreaga masă succesorală.
Prin certificatul de moștenitor nr. 75/05.08.1997 întocmit după defunctul frate C. G., decedat la data de 08.12.1983, reclamantul a rămas unic moștenitor al masei succesorale și persoană îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 254/05.02.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), a obligat M. București prin Primar General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru reclamantul C. N. în calitate de persoană îndreptățită pentru imobilul situat în București, . (fost nr. 57) sector 1 compus din teren în suprafață de 185,77 mp și construcție în suprafață utilă de 109,39 m. p. imposibil de restituit în natură, a respins cererea formulată de reclamanta . SA pentru lipsa calității de persoană îndreptățită. A respins capetele de cerere privind transmiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrarea dosarului ca nefondate, a respins capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării privind pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamantul C. N. a sumei de 1900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul C. N. a formulat notificare în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 180 m. p. situat în București ., fost nr. 57 sector 1 și construcția demolată ce a existat pe teren .
Notificarea a fost transmisă la data de 8.08.2001 la Primăria Municipiului București și la Prefectura Municipiului București prin B. A. P. din București constituindu-se dosarele administrative nr._ și nr._ ce au fost conexate la primul.
Din actul de vânzare cumpărare autentificat la nr._/19.10.1923 la fostul Tribunal Ilfov secția Notariat rezultă că M. și I. C. au cumpărat imobilul din București . compus din teren în suprafață de 180 m. p. și construcții amplasate pe acest teren alcătuite din 5 camere, bucătărie, pivniță, magazie .
În anul 1925 C. M. a decedat potrivit certificatului de deces depus la dosar nefiind dezbătută succesiunea de pe urma acesteia astfel cum rezultă din adresa emisă de Arhivele Naționale la data de 30.07.2010.
Reclamantul C. N. este fiul lui C. I. și a celei de a doua soții a acestuia ,C. O. ,astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
C. I. a decedat la data de 30.09.1968 rămânând ca moștenitori C. O.,soție supraviețuitoare, și fiii C. N.,reclamantul,și C. G. ,fiul acestuia și al primei soții,C. M., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.463/1969 eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 2 București și actele de stare civilă depuse la dosar .
La data de 8.12.1983 a decedat C. G. lăsând ca moștenitori pe fratele său,reclamantul C. N., C. O. fiind străină de succesiune conform certificatului de moștenitor nr.75/5.08.1997 eliberat de BNP E. G. - București .
C. O. a decedat la data de 27.09.1987 astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa nr._/_/31.12.2008 eliberată de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală și Decretul nr.92/1950 imobilul a făcut obiectul acestui act normativ fiind menționat în anexa la decret la nr. 1786 . Imobilul a fost preluat de la C. I..
Tribunalul a reținut că reclamantul este persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului atât în ceea ce privește terenul, cât și construcția în suprafață utilă de 109,39 m. p. astfel cum rezultă din adresa nr._/15.10.2008 emisă de Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar.
În ceea ce privește stabilirea în concret a despăgubirilor bănești tribunalul constată că această cerere este neîntemeiată întrucât sunt aplicabile prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 care stabilește procedura, termenele și instituțiile ce au atribuții în acest sens.
Atingerea finalității Legii nr.10/2001 implică două faze ,prima reglementată de Legea nr.10/2001,iar cea de a doua prevăzută de Legea nr.247/2005.
În cauza de față se soluționează prima fază a notificării ,cea reglementată de Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește capătul de cerere privind soluționarea în fond a notificării Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală activă nefiind unitate deținătoare în sensul Legii nr.10/2001 și nu are atribuții în soluționarea acesteia.
Tribunalul a constatat că nu se poate reține că . fi unitate deținătoare întrucât aceasta a solicitat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un alt amplasament din . ,iar nu pe Calea Floreasca nr.113 unde este situat complexul comercial astfel cum rezultă din raportul de expertiză.
La data de 9.12.2011 s-a încheiat contractul de cesiune autentificat la nr.2697 la BNP F. M. între reclamantul C. N. și reclamantul . SA privind cesionarea cotei de 25% din drepturile la măsuri reparatorii sau din dreptul la restituirea în natură cu privire la imobilul din cauza de față .
Potrivit art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001 sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora; persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv; persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii; moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Aceste prevederi legale indică limitativ și restrictiv persoanele îndreptățite la restituire.
Succesorul cu titlu particular în baza unui contract de cesiune nu poate fi considerată persoană îndreptățită în baza art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001, această calitate aparținând numai reclamantului C. N. ca moștenitor al fostului proprietar.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamantul, cât și M. București prin Primarul General.
În recursul declarat de către reclamant, se arată că în mod greșit s-a dispus obligarea Municipiului București „să emită dispoziție motivată” având în vedere că reclamantul nu a formulat o astfel de cerere, încălcându-se astfel principiul disponibilității, motiv care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
De asemenea, recurentul-reclamant mai arată că în mod greșit tribunalul, ca instanță de fond, a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat înaintarea dosarului administrativ direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se precizează că instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea instituției prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia centrală pentru Stabilirea despăgubirilor.
Recurentul reclamant mai arată că referitor la obligarea CCSD la înregistrarea dosarului administrativ, această entitate se va prevala de dispozițiile Legii nr. 247/2005 și va refuza înregistrarea dosarului, dacă îl primește direct de la unitatea deținătoare. Se menționează că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanțele au posibilitatea să înlăture de la aplicare, dispozițiile care conduc la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil.
Criticile din cel de-al doilea motiv de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .
În ultimul motiv de recurs, care de asemenea, poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se arată că în mod greșit s-a respins cererea formulată de către . SA, pentru lipsa calității de persoană îndreptățită, deoarece această societate nu a pretins această calitate, ci doar faptul că se substituie în drepturile reclamantului pentru cota de 25%.
În recursul declarat de către M. București prin Primarul General, se arată că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1900 lei, deoarece potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța are dreptul de micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, critica invocată putând fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În cauză, intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare la recursul declarat de către reclamant, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, invocând dispozițiile art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Analizând recursurile declarate, raportat la dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamant, Curtea constată că acesta este nefondat.
Referitor la prima critică invocată de către acesta, cu privire la dispunerea emiterii „dispoziției motivate” de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, se reține că potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca prin „decizie sau dispoziție motivată”, să acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Și alineatul 3 al aceluiași articol vorbește de asemenea despre „decizia sau dispoziția motivată” de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, reieșind astfel că cele dispuse de instanță sunt în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Și în art. 26.1 și 26.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, aprobate prin HG nr. 250/2007, se face vorbire de asemenea, despre decizia/dispoziția motivată, statuându-se că aceasta trebuie să cuprindă, alături de toate datele de identificare a petentului și a imobilului notificat și motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură, explicând astfel necesitatea acestei mențiuni.
Și criticile privind respingerea cererii de transmitere a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt neîntemeiate.
Curtea consideră că, în principiu, aspectele relative la circuitul administrativ al dosarului format ca urmare a notificării și al sentinței, ulterior momentului soluționării fondului notificării de către instanță, nu au un caracter litigios și nu intră în competența instanțelor judecătorești civile. Se constată că dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează punctual procedurile ce trebuie urmare de către autoritățile administrative, iar în condițiile în care aceste autorități nu respectă prevederile legii, persoana ce se consideră vătămată, are posibilitatea să apeleze la dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Trebuie menționat și aspectul că exercitarea controlului de legalitate de către prefect, în condițiile art. 16 alin. 21 din Capitolul V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu trebuie să privească hotărârea judecătorească. Curtea nu autorizează eludarea traseului legal și instituțional al notificării și sentinței prin care a fost soluționată notificarea, ci doar clarifică limitele de competență și insistă asupra necesității respectării celerității procedurilor administrative.
Și critica din ultimul motiv de recurs este nefondată, deoarece aspectul criticat nu îl privește pe reclamant, ea putând fi susținută de către . SA. Aceasta din urmă avea interesul să formuleze o critică în sensul menționat, însă nu a înțeles să declare recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.
Așadar, mențiunile din sentința recurată referitoare la . SA puteau fi criticate doar de aceasta, astfel că reclamantul nu avea interes să insereze această critică în recursul său, cât timp nu a fost vătămat în drepturile sale prin soluția ce privește societatea mai sus menționată.
În ceea ce privește recursul declarat de către M. București prin Primarul General, Curtea reține următorul considerent.
Instanța de fond, Tribunalul București, a admis numai în parte cererea formulată de către reclamant, admițând cererea de obligare a Municipiului București prin Primarul General să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în favoarea reclamantului, pentru imobilul în cauză, respingând însă, capetele de cerere privind transmiterea dosarului la Comisia Centrală și înregistrarea dosarului ca nefondat, și capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării privindu-l pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
În aceste condiții, tribunalul ar fi trebuit să facă aplicarea art. 276 Cod procedură civilă, în baza căruia, atunci când pretențiile părții au fost încuviințate numai în parte, instanța trebuie să aprecieze în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În litigiul de față, în faza fondului, la prima instanță, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat – 900 lei și onorariul de expertiză – 1000 lei luând în considerare faptul că a fost admisă numai în parte cererea reclamantului, Curtea de apel consideră că în ceea ce privește onorariul de avocat, pârâtul M. București prin Primarul General ar fi trebuit obligat la plata a 500 lei și la 1000 lei onorariu de expertiză, așadar în total, la suma de 1500 lei cheltuieli de judecată din totalul de 1900 lei.
Față de considerentele expuse, conform art. 3041 și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul reclamantului, ca nefondat și potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă a admis recursul Municipiului București prin Primarul General, modificând în parte sentința recurată, în sensul că a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la 1500 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond către reclamant, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant C. N. împotriva sentinței civile nr. 254/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu și de recurentul pârât M. București Prin Primarul General, intimata-reclamantă . SA și intimatul pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Admite recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu recurentul-reclamant C. N., intimata-reclamantă . SA și intimatul-pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că: obligă pârâtul M. București prin Primarul General la 1500 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A.-M. S. G. G. D.-M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC – 2 ex
29.05.2013
Jud. fond L. C.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1840/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
