Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1248/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1248/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 15867/301/2007

Dosar nr._

(801/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1248

Ședința publică de la 5.09.2013.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.

JUDECĂTOR - I. D.

JUDECĂTOR - Doinița M.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă T. A. M., împotriva deciziei civile nr. 524 A din 16.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G..

P. are ca obiect – partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă T. A. M. personal și asistată de avocatul O. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 17 din dosar și avocatul B. M., în calitate de reprezentant al intimatului reclamant P. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 18 din dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 13 iunie 2013, de către recurenta pârâtă a unui set de înscrisuri, constând în fișa fiscală pe anul 2012, adeverință salariu brut și contract de împrumut ce emană de la Piraeus Bank.

Avocatul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin încheierea de ședință de la 13 iunie 2013, potrivit chitanței nr._/1 privind achitarea sumei de 400 lei, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 5 lei, pe care instanța le anulează.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Avocatul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize tehnice construcții pentru a se stabili valoarea reală a imobilului supus partajului.

În subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței civile nr. 8672/2010 în sensul constatării unor cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune și a formării a două loturi cu privire la bunurile mobile.

Precizează faptul că a înțeles să critice hotărârea pronunțată de instanța de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă.

Deși pe calea apelului a invocat nulitatea hotărârii pronunțate de prima instanță sub aspectul faptului că în cauză nu s-a pronunțat o încheiere de admitere în principiu în conformitate cu art. 673 pct. 5 și 6 din Codul de procedură civilă, invocând, totodată, faptul că din dispozitivul hotărârii apelate lipsește și constatarea instanței privind cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, prin sentința respectivă stabilindu-se doar modul în care se face ieșirea din indiviziune în cote de 75 % și 25 %.

Pe de altă parte, critică faptul că instanța de apel, cu aplicarea greșită a legii, a analizat prezumția legală privind contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune, considerând că această prezumție a fost răsturnată. Apreciază că instanța de apel, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, nu a analizat probatoriul administrat în cauză. Astfel, în mod greșit s-a analizat faptul că intimatul reclamant a lucrat 8 ani în străinătate pe perioada căsătoriei, însă cumulând perioadele în care acesta a lucrat efectiv se poate costata că este vorba doar de 5ani.

Totodată, prin apelul formulat în cauză a criticat și prevederea prin care instanța de fond a constatat că intimatul ar fi obținut aproximativ 90.000 dolari prin munca prestată în străinătate, însă nu s-a probat în nici un fel cota majoritară solicitată de către partea adversă, nu s-a făcut nicio distincție între diurnele pe care acesta le primea în străinătate și caracterul juridic al acestor diurne. Nu s-a avut în vedere faptul că din actele adiționale ale contractului, rezultă că din aceste diurne se achita și impozitul statului respectiv și anumite cheltuieli privind transportul, cazarea și întreținerea.

Din punctul său de vedere, s-au ignorat cu desăvârșire fișele fiscale care au fost cerute în faza de apel și care evidențiau veniturile reale, anuale, obținute de către intimatul reclamant.

De asemenea, instanța de apel, deși a reținut că pe perioada căsătoriei veniturile familiei ar fi fost grevate de către recurentă care și-a susținut studiile la o facultate particulară, a ignorat faptul că intimatul reclamant, pe perioada căsătoriei cu recurenta, a plătit pensie de întreținere pentru cei doi copii pe acre îi are dintr-o căsătorie anterioară, la dosar existând hotărârea judecătorească prin care a fost obligat la plata acestei pensii.

Astfel, criticile recurentei pârâte vizează acest aspect al răsturnării prezumției de contribuție egală care.

O altă critică vizează modalitatea de realizare a partajului în privința bunurilor mobilului. Consideră că nu există nicio justificare prin care aceste bunuri au fost atribuite la valori foarte mari recurentei pârâte și nu s-au format două loturi, astfel cum prevede legea, chiar dacă aceste bunuri se găseau în imobilul deținut de către recurentă. Apreciază că acesta nu este un argument în atribuirea întregului lot de bunuri părții pe care o reprezintă.

În privința autoturismului, opinează că în mod greșit instanța de apel a apreciat că este justificată adoptarea unei variante din raportul de expertiză, reținând valoarea ipotetică a acestuia de 3375 euro, fără a se ține seama că avariile produse autoturismului prin accidentul respectiv și care a dus la scăderea valorii bunului nu este imputabilă recurentei pârâte.

Cu privire la valoarea imobilului, urmează a se avea în vedere că a contestat-o și la instanța fond. Deși în cursul judecății apelului s-a efectuat o nouă expertiză, s-a stabilit o valoare foarte mare a imobilului în raport de evoluția pieții imobiliare și a prețurilor practicate.

Curtea pune în vedere avocatului recurentei să precizeze dacă dorește atribuirea unor anumite bunuri mobile, sau a formulat critici doar cu privire la faptul că nu s-a format două loturi.

Avocatul recurentei pârâte, în urma consultării cu partea, arată că nu se dorește atribuirea unor anumite bunuri mobile, ci doar formarea a două loturi, astfel cum prevede legea.

Solicită obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.

Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, pentru următoarele considerente:

Cu privire la nulitatea invocată prin încălcarea prevederilor art. 673 ind.5 și 6 din Codul de procedură civilă, solicită a se observa că aceasta nu subzistă, având în vedere că sunt norme de recomandare iar încălcarea lor nu duce la nulitatea actului respectiv. Așa cum a analizat și instanța de apel, urmează să se observe, că nu era cazul să se pronunțe o încheiere de admitere în principiul, deoarece nu este o cauză complexă și care să necesite pronunțarea unei astfel de încheieri.

În ceea ce privește cotele stabilite de către instanța de fond și verificate de către instanța de apel, urmează să se constate că și această soluție este legală și temeinică. În acest sens, solicită a se avea în vedere că s-a făcut o analiză în cadrul considerentelor de către instanța de fond, analiză care a fost preluată de către instanța de apel, în urma verificării făcute, a fiecărei critici invocate. Astfel, în mod corect s-a constatat că pe perioada respectivă cel care a avut venituri a fost numai reclamantul, este cunoscut faptul că pentru persoanele care pleacă în străinătate se plătește o diurnă. Or, în dreptul nostru, diurna respectivă este un bun propriu, ceea ce înseamnă că intimatul reclamant a venit cu un bun propriu pe toată perioada căsătoriei. Mau mult decât atât, recurenta pârâtă a cheltuit din banii respectivi, timp de 4 ani de zile, plătindu-și studiile la Facultatea „S. Haret”, motiv pentru care nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Referitor la bunurile comune, urmează a se avea în vedere și precizarea făcută la acest termen de către partea adversă, în sensul că este deranjată doar de faptul că aceste bunuri nu au fost împărțite între cei doi soți în natură, în mod egal, pe cât este posibil, așa cum spune Codul civil. Problema se pune dacă este echitabil să se împartă niște bunuri comune reprezentând mobilierul folosit numai de către una dintre părți, pe toată perioada despărții în fapt, precum și înainte, mobilier care a fost uzat numai de către recurentă, situație în care cele două instanțe au apreciat în mod corect.

În ceea ce privește critica referitoare la autoturism, prin care se arată că acest bun a fost avariat în timp ce se afla în posesia recurentei, dar, în același timp se susține că nu aceasta este vinovată de producerea accidentului, urmează a se observa că, din punct de vedere juridic, atâta timp cât recurenta a avut paza bunului și fără știința intimatului reclamant a încredințat autoturismul unei alte persoane, răspunderea cade în sarcina părții adverse pentru degradarea bruscă a bunului. În atare situație, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reacționat corespunzător practicii judecătorești, chiar și a teoriei dreptului civilă în ceea ce privește aspectele respective.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează valoarea apartamentului, urmează a se constata că variațiile sunt de mică intensitate în ceea ce privește scăderea sau creșterea prețurilor și că valoarea de 60.000 euro stabilită pentru apartament este corectă.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 1.10.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Civilă, reclamanta P. A. M. l-a chemat în judecata pe pârâtul P. G., solicitând instanței desfacerea căsătoriei, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, încredințarea minorului P. V. M., născut la 07.10.1999, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, urmând să se ia act de învoiala părților cu privire la programul de vizitare a minorului.

Pârâtul P. G. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat partajarea bunurilor comune.

A susținut că bunurile comune de împărțit realizate în timpul căsătoriei sunt: un apartament situat în Bucuresti, ., nr.51 . ., la care s-au făcut îmbunătățiri, având o valoare de 130.000 Euro, un autoturism Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_, cumpărat de el din Germania la prețul de 8600 Euro și înregistrat pe numele reclamantei, și mobilierul din apartament care se ridică la suma de 10.000 Euro.

Pârâtul a solicitat ca partajarea bunurilor să se facă în cotă de 75% pentru el și 25% pentru reclamantă, urmând să se țină seama că a lucrat în străinătate circa 8 ani de zile, iar partajarea să se facă în funcție de contribuția fiecărei părți.

Pentru dovedirea cererii reconvenționale, pârâtul a depus la dosar: copia contractului de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu și a certificatului de înmatriculare al autoturismului.

Prin Sentința civilă nr._/18.12.2007, instanța a admis acțiunea, a desfăcut căsătoria din culpa comună a soților, i-a încredințat reclamantei minorul rezultat din căsătorie, l-a obligat pe tatăl pârât la plata unei pensii de întreținere pentru minor și a disjuns capătul de cerere privind partajul bunurilor comune.

După disjungere, cauza a primit numărul de dosar_ .

Astfel, cererea reconvențională a pârâtului P. G. din dosarul de divorț, a devenit cerere principală în dosarul de partaj de bunuri comune, iar prin cererea de la fila nr. 16 din acest dosar, acesta a precizat valoarea bunurilor mobile.

Pârâta P. A.-M. (actuală T.), a formulat cerere reconvențională (filele 17-19 din dosar), solicitând, să se rețină o contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, să se dispună împărțirea imobilului dobândit în timpul căsătoriei, situat în București, . nr. 51, .. 3, ., sector 3, în sensul atribuirii, în deplină proprietate și posesie în lotul acesteia și obligarea sa la plata sultei, reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din valoarea de circulație a imobilului, ce se va stabili prin expertiză.

Pârâta-reclamantă reconvențional, a solicitat să se constate că în comunitatea de bunuri dobândită în timpul căsătoriei cu reclamantul intră și obligația de plată a contractului de prestări servicii nr. 6 din 24.08.2007 încheiat cu S.C. Unicorn Star S.R.L., pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 10.09.2012, contract care are ca obiect activități și supraveghere "afterschool" la clubul de limba engleză pentru fiul lor minor și ca urmare să fie obligat la plata cotei de jumătate din contravaloarea prețului ce face obiectul contractului de prestări servicii.

A solicitat să se excludă din masa bunurilor de împărțit autoturismul marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_, deoarece acesta a fost avariat ca urmare a accidentului din data de 01.12.2007, accident constatat printr-un proces verbal încheiat în data de 01.12.2007 de Biroul Accidente Rutiere sector 6, iar avariile rezultate sunt imposibil de remediat.

Cu privire la cererea de constatare a contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune, pârâta arată că o lungă perioadă de timp, de la începutul căsătoriei (09.11.1995) până la majoratul copiilor, în aprilie 1999, respectiv în noiembrie 2002, reclamantul a plătit pensie alimentară celorlalți doi copii ai săi rezultați dintr-o căsătorie anterioară, iar după majorat, i-a ajutat financiar în mai multe rânduri, astfel încât veniturile sale au fost diminuate substanțial.

Mai arată că pe întreaga perioadă a căsătoriei, reclamantul nu a avut un loc de muncă constant, având perioade îndelungate în care nu a lucrat și nici nu a realizat alte venituri.

Totodată, susține că pârâtul obișnuia să risipească o mare parte din veniturile obținute din muncă pentru plăceri personale, cum ar fi băutura și distracțiile, efectuând în acest sens chiar și datorii personale, cheltuind mulți bani în afara sarcinilor căsătoriei, contribuția sa efectivă și reală la cheltuielile aferente gospodăriei și creșterii copilului fiind destul de modică și nu era efectuată decât după repetate solicitări din partea sa.

În legătură cu munca în străinătate desfășurată de reclamant, precizează că acesta a fost mai mult un moft, pentru că în realitate, ca inginer constructor, nu avea contracte sau colaborări care să-i fi adus venituri foarte mari, dovadă că pentru a susține cheltuielile gospodăriei, au fost nevoiți ca în mai multe rânduri să contracteze diverse credite pentru a cumpăra ceva sau pentru a îmbunătăți confortul apartamentului.

A mai menționat că a fost salariată în perioada căsătoriei, în plus, pe lângă veniturile din salarii sau din prestarea a diverse activități, inclusiv celor specifice profesiei sale de contabil, a contribuit și cu activitatea sa desfășurată în cadrul gospodăriei și cu creșterea copilului.

La prima instanță au fost administrate probe cu înscrisuri, cu interogatoriile părților, proba cu martori și cu expertize tehnice de specialitate: privind evaluarea bunurilor mobile, prin expertul G. M., care a stabilit valoarea bunurilor mobile la suma de 12.700 lei; expertiza tehnică de specialitate auto prin expertul C. S. Artemon, care a constatat inițial că valoarea de circulație actualizată a autoturismului marca Peugeot 206, cu număr de înmatriculare_ este de 5647 lei. La cererea reclamantului, instanța a încuviințat refacerea raportului de expertiză specialitatea auto, sub aspectul stabilirii valorii autoturismului, fără a ține seama de daunele produse în urma accidentului. Expertul auto C. Artemon a depus la filele 216-218 completarea raportului de expertiză, prin care a constatat că valoarea actualizată a autoturismului în litigiu este de 3.375 Euro.

De asemenea, a fost administrată proba cu expertiza tehnică de specialitate în construcții civile și evaluarea proprietății imobiliare, prin expertul ing. O. C., care a constatat, în varianta inițială, că valoarea apartamentului supus partajului este de 75.266 Euro și de 63.979 Euro la data de 07.12.2009, calculată în raport de evoluția prețurilor apartamentelor pe piața imobiliară și de caracteristicile apartamentului în cauză, situate în . oferta este mai mare decât cererea, iar prețurile sunt în scădere.

Instanța a încuviințat emiterea de adrese către ., pentru a comunica salariul din țară pe perioada ianuarie 1993-august 1998, 2000-2001 și cheltuielile de diurnă acordate reclamantului în această perioadă și către .. Internațional Construcții SRL pentru a comunica salariul din țară pe perioada 1998-2000 și cheltuielile de diurnă, fiind depuse la dosar răspunsurile solicitate (filele 27 și 28).

Prin Sentința civilă nr. 8762/22.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulata de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâta P. A. M.; s-a admis în parte cererea reconvenționala completată; s-a constatat că părțile au dobândit în perioada căsătoriei un apartament situat în Bucuresti, .. 51, ., ., sector 3 în valoare de 63.979 Euro, un autoturism marca Peugeot în valoare de 3.375 Euro și bunuri mobile în valoare de 12.700. lei.

Prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune în cota de 75% pentru reclamant și 25% pentru pârâta; s-a atribuit în deplina proprietate și liniștită posesie pârâtei-reclamantă apartamentul situat în București, sector 3, ., nr. 51, ., . Peugeot în valoare de 3.375 Euro și următoarele bunuri mobile: mobilă dormitor-2800 lei,mobilă sufragerie-2000 lei, cameră tineret-1600 lei,mobilă bucătărie-1800 lei, mașină de spălat Ariston-680 lei, aragaz Beco-720 lei, dulap hol-1600, TV-150 lei, covoare-500 lei.

Totodată, pârâta-reclamantă reconvențional a fost obligată la plata unei sulte către reclamant în valoare totala de 50.515,5 Euro, în echivalent bănesc de la data plății și 9525 lei, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabila a hotărârii și au fost compensate cheltuielile de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr._/18.12.2007 pronunțată în dosarul nr._/301/2007 al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare, căsătoria părților încheiată la data de 09.11.1995, a fost desfăcută prin divorț.

S-a reținut că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit un apartament situat în București, .. 51, ., ., în baza contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2317/31.07.1998 (fila 29).

Conform art. 30 C.fam., s-a reținut că bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune, iar conf. alin. 3 al aceluiași articol, calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, instituindu-se o prezumție de comunitate, atâta timp cat nu se face dovada ca bunul este propriu.

În privința componenței masei partajabile, instanța a reținut că aceasta cuprinde apartamentul situat în București, .. 51, ., ., bunurile mobile aflate în apartament și un autoturism marca Peugeot.

Din răspunsurile pârâtei la interogatoriu, instanța a reținut că aceasta recunoaște că din anul 1995 până în 2004 nu a mai lucrat, recunoaște că reclamantul îi trimitea bani din străinătate-câte 200-300 Euro, ocazional unde a lucrat 5 ani de zile. Despre autoturismul Peugeot arată că a fost cumpărat din Germania de către reclamant cu banii împrumutați de la mama ei și nu a putut să precizeze unde anume a lucrat reclamantul în străinătate și câți bani primea.

Din răspunsurile reclamantului-pârât la interogatoriu, instanța a reținut că acesta susține că în timpul celor 8 ani în care a lucrat în străinătate a câștigat cca. 90.000 Euro și că în perioada 2005-2007 aducea lunar peste 2500 Euro, banii fiind depuși într-un cont comun cu pârâta deschis la Raiffeisen, fiindu-i plătit și un salariu în lei, care era ridicat de pârâtă.

Conform răspunsului la întrebarea nr.13 din interogatoriu, s-a reținut că reclamantul neagă că pârâta ar fi avut vreun câștig din activități temporare și că recunoaște că autoturismul Peugeot s-a cumpărat cu banii împrumutați de la mama pârâtei, bani care au fost restituiți în trei tranșe.

Din declarația martorului M. F., prieten cu reclamantul, s-a reținut că cei doi au lucrat împreună în Rusia și Germania, unde au stat cca.7 ani, au câștigat bine și trimiteau acasă și câte 1000-1500 mărci și mai târziu Euro.

Din declarația martorei I. M., prietenă cu pârâta și colegă de serviciu cu aceasta în perioada 1995-1996, instanța a reținut că soția a fost plecată cu reclamantul în străinătate și când s-au întors și-au cumpărat apartamentul.

S-a reținut că pârâta se plângea martorei că nu știe exact ce salariu primea reclamantul, dar că acesta trimitea bani din străinătate, dar acest lucru nu se întâmpla lunar.

Față de probele administrate, respectiv înscrisurile cu privire la câștigurile obținute de reclamant, coroborate cu răspunsurile părților la interogatoriile reciproce și declarațiile de martori, instanța a apreciat că prezumția contribuției comune a părților la dobândirea bunurilor comune a fost răsturnata, constatând ca soții au avut o cotă de contribuție diferită la dobândirea și bunurilor comune, reținând 75% pentru reclamant și 25% pentru pârâtă.

Reținând cota de contribuție diferită a soților la dobândirea bunurilor comune, în baza art. 728 C.civ. s-a dispus ieșirea părților din indiviziune.

În ceea ce privește atribuirea apartamentului în litigiu, față de susținerile părților, față de obiectul litigiului și față de împrejurarea că în cauză nu a fost pronunțată o încheiere de încuviințare în principiu a partajului, acesta nefiind necesară conform art. 6735 și 6736 C.pr.civilă, instanța reținând că are elemente suficiente pentru efectuarea partajului – bunul fiind individualizat, valoarea necontestată, calitatea de codevălmași și cota-parte a fiecăruia – prima instanță a procedat conform art. 673 10 alin. (4) C.pr.civilă, atribuind bunul direct prin hotărârea asupra fondului.

Având în vedere solicitarea pârâtei de a i se atribui imobilul în natură, cu obligarea sa la plata unei sulta în favoarea reclamantului și ținând cont și de faptul ca, imobilul nu poate fi partajat în natura, instanța a admis cererea pârâtei și i-a atribuit acesteia, în deplina proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 3, ., nr. 51, ., .> Prima instanță i-a atribuit pârâtei în deplină proprietate, bunurile mobile aflate în apartament, precum și autoturismul Peugeot, cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a avaria.

În baza art. 742 C.civil, instanța a obligat-o pe pârâtă la plata sultei de 50.515,5 Euro și 9525 lei către reclamant, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru determinarea cuantumului sultei, s-a avut în vedere valoarea de circulație a imobilului de 63.979 Euro, stabilita prin raportul de expertiză întocmit de expert O. C. (filele 200-208), valoarea actuală a autoturismului fără a se ține seama de accident, care este de 3.375 Euro, astfel cum se reține din concluziile completarea raportului auto întocmit de expert C. Artemon (filele 216-218), precum și valoarea bunurilor mobile, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert G. M. (filele 130-131), care este de 12.700 lei.

Instanța a compensat cheltuielile de judecată în totalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta T. (fostă P.) A. M., criticând sentința civilă apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta a dezvoltat motivele de apel în mai multe puncte.

1. A invocat încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 6735, 6736 C. Pr. Civ, prin nepronunțarea încheierii de admitere în principiu, considerând greșit că aceasta „nu ar fi necesară”, în condițiile în care în cauză era invocată de către reclamant o cotă majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv de 75%, cotă majoră contestată de către apelanta apelantă pârâtă.

2. Consideră că din dispozitivul sentinței, lipsește constatarea instanței privind cotele de contribuție ale părților, foști soți, la dobândirea bunurilor comune, singura prevedere existentă referindu-se că se „dispune ieșirea din indiviziune în cotă de 75% pentru reclamant și 25% pentru pârâtă. Cu privire la acest aspect, în considerentele sentinței apare stipulat că „se reține că soții au avut o cotă de contribuție diferită la dobândirea și conservarea bunurilor ce fac parte din masa partajabilă și anume de 75% pentru reclamant și 25% pentru pârâtă". Susține că prin reținerea cotei majoritare în favoarea reclamantului, instanța de fond a apreciat greșit că „prezumția contribuției comune a părților la dobândirea bunurilor comune a fost răsturnată", probabil, apreciind asupra prezumției contribuției comune egale a părților la dobândirea bunurilor comune.

3. Ca urmare a interpretării greșite a probelor administrate în cauză, instanța de fond a dispus eronat, ieșirea din indiviziune în cotă de 75% pentru reclamant și de 25% pentru pârâtă, apelanta considerând că părțile a dobândit în cote egale de câte 50%, bunul imobil și bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei.

Consideră că intimatul reclamant ce a solicitat să se constate cota sa majoritară la dobândirea bunurilor comune nu a făcut dovada celor susținute.

Apreciază că faptul că reclamantul a lucrat anumite perioade de timp în străinătate nu poate constitui în sine un argument de netăgăduit pentru considerarea ca probată a cotei majoritare de 75% la dobândirea comunității de bunuri, fără a se face dovada unor câștiguri considerabile care să contrabalanseze în mod determinant contribuția pe care soția-pârâtă a adus-o la cheltuielile căsniciei, ocupându-se singură de gospodărie, de creșterea și îngrijirea minorului rezultat din căsătorie, fără sprijinul moral și material din partea soțului, deși obligația pentru creșterea și asigurarea dezvoltării minorului, potrivit C. Familiei și Legii nr. 272/2004, revine deopotrivă, ambilor părinți.

Consideră că Judecătorul fondului a ignorat faptul că apelanta apelantă - pârâtă a lucrat cu contract de muncă până în mai 1996, conform înscrierilor din Carnetul de muncă (și nu până în 1995 cum a reținut instanța) și apoi din 2004 cât și faptul că pe toată perioada căsătoriei a realizat venituri și din prestarea unor activități contabile.

Totodată, consideră că instanța de fond a reținut nejustificat că este întemeiată susținerea reclamantului, în sensul „că ar fi lucrat în străinătate 8 ani și ar fi câștigat cam 90 000 EURO".

Susține că din răspunsurile reclamantului la interogatoriu rezultă că acesta a lucrat 5 ani în străinătate pe perioada căsătoriei sale (căci doar această perioada are relevanță în cauză), din 1996 - 2000 în Rusia, din 2000 în 2002 în țară, între 2006 - 2007, în Germania.

Apelanta solicită să se aibă în vedere faptul că perioadele lucrate în străinătate mai sus menționate nu erau integrale pe ani, practic reclamantul lucra doar câteva luni pe an; acest aspect rezultă și din răspunsul Politiei de frontieră, aflat la dosarul cauzei, răspuns unde se pot observa intrările și ieșirile din țară ale reclamantului la intervale de timp (zile sau luni).

Consideră că prin înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu se face dovada celor 90 000 euro pretins câștigați de acesta, instanța de fond nereținând și aspectul că reclamantul primea în țară salariul în lei (pe perioadele cât lucra în străinătate), la nivelul salariului minim pe economie, iar în străinătate primea efectiv diurnă/indemnizație.

Apelanta consideră că prima instanță nu a luat în considerare clauzele „contractului adițional pentru activități în străinătate" încheiat în S.C. MAGRI CONSTRUCT S.R.L. și reclamant.

Susține că din cuprinsul acestuia rezultă foarte clar faptul că din indemnizația primită în sumă brută salariatul plătește impozitul pe indemnizația primită în Germania, cazare, masă, transport intern și internațional.

Înscrisurile aflate la dosar trebuiau cenzurate de instanță, atât în ceea ce privește perioadele de timp în care au fost obținute sumele de bani consemnate (unele perioade de timp vizând perioada dinaintea căsătoriei sale fără relevanță în cauză), cât și faptul că din aceste diurne/indemnizații se achita impozitul datorat în statul respectiv, cheltuielile de cazare, masă, transport.

Consideră că instanța de fond s-a pronunțat fără a primi răspunsurile de la cele două societăți comerciale S.C. Magri Construct S.R.L. și Intercontinental Construcții S.R.L., prin care se solicitau relații privind veniturile nete realizate de reclamant, în perioadele lucrate în străinătate, inclusiv cheltuielile de diurnă.

Instanța de fond a nesocotit faptul că reclamantul a plătit pensie de întreținere, o lungă perioadă de timp, de la începutul căsătoriei sale (09.11.1995), până la majoratul copiilor, în aprilie 1999, respectiv în noiembrie 2002, celor doi copii rezultați dintr-o căsătorie anterioară, împrejurare care a afectat veniturile acestuia, iar după majorat reclamantul i-a ajutat financiar în mai multe rânduri pe cei doi copii ai săi din căsătoria anterioară, astfel încât veniturile sale au fost diminuate substanțial.

Apreciază că prima instanță trebuia să cenzureze declarația martorului propus de reclamant, respectiv M. F., care a declarat că „știe că reclamantul trimitea bani acasă, dar nu știe exact dacă pârâtei sau fostei soții".

Pretinde că Judecătorul fondului nu a avut în vedere nici faptul evidențiat de ea și anume că reclamantul obișnuia să risipească o mare parte din veniturile obținute din muncă pentru plăceri personale, cum ar fi băutura și distracțiile, contractând în acest sens și datorii personale și cheltuind mulți bani în afara sarcinilor căsătoriei.

De asemenea instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul pe timpul căsătoriei a avut perioade îndelungate când nu a lucrat în țară și nu a realizat venituri din muncă sau a realizat venituri la nivelul salariului minim pe economie.

Instanța de fond nu a analizat faptul că părțile, în timpul căsătoriei au contractat fiecare câte un credit (în 2003, în 2006) pentru achiziționarea mobilierului camerei copilului, tâmplărie geam termopan, cât și a altor bunuri mobile: frigider, aragaz, dulap hol, zugrăvit apartament, gresie și faianță, credite recunoscute de reclamant la interogatoriu.

Dacă reclamantul ar fi avut venituri considerabile cum pretinde și cum a reținut eronat instanța de fond, apelanta consideră că nu ar fi fost nevoiți să recurgă la contractarea unor credite sau la împrumut de bani de la mama acesteia pentru achiziționarea autoturismului Peugeot.

4. Apelanta susține că instanța de fond în mod greșit și cu ignorarea dispozițiilor art. 741 C. civil, i-a atribuit toate bunurile mobile aparținând gospodăriei casnice, cu motivarea ca acestea se află în posesia sa.

Consideră că instanța trebuia să formeze 2 loturi de bunuri mobile, care să fie atribuite în natură ambelor părți, solicitând modificarea sentinței și sub acest aspect.

5. În ceea ce privește autoturismul Peugeot 206 SW, consideră că instanța de fond în mod greșit a omologat varianta raportului de expertiză auto reținând valoarea ipotetică a acestuia de 3375 Euro fără a se ține seama de avariile produse în accident.

Consideră că bunurile supuse partajului se evaluează în funcție de starea lor de la data împărțelii și că avariile produse autoturismului prin acel accident care a dus la scăderea valorii acestuia, nu-i sunt imputabile acesteia, în mod greșit instanța de fond a reținând că autoturismul „a fost avariat de pârâta-reclamantă", sens în care invocă înscrisurile ce dovedesc evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul Peugeot 206 supus partajului.

Solicită ca pe calea apelului să se reconsidere valoarea autoturismului supus partajului la suma de 5647 lei (prima variantă a raportului de expertiză; apreciind că această valoare corespunde stării autovehiculului la momentul partajului.

6. În ceea ce privește imobilul apartament situat în București, ., nr. 51, .. 3, ., sector 3, consideră că valoarea acestuia reținută de instanța de fond și anume aceea de 63.979 euro nu mai corespunde realității și prețurilor apartamentelor practicate astăzi pe piața imobiliară, astfel încât a solicitat suplimentarea expertizei tehnice în construcții și stabilirea valorii actuale de circulație a apartamentului supus partajului calculată în raport de evoluția preturilor apartamentelor pe piața imobiliară și de caracteristicile apartamentului în cauză, situat într-un . 1969.

Față de cele arătate, mai sus și de criticile aduse sentinței civile, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 8762/22.06.2010 în sensul constatării unor cote egale de contribuție, de câte 50% ale părților la dobândirea bunurilor comune, atribuirea bunurilor mobile aparținând gospodăriei casnice în natură - câte un lot fiecărei părți, menținerea sentinței în ceea ce privește atribuirea apartamentului în lotul său, iar la calculul valorii sultei datorate intimatului, să se aibă în vedere valoarea actuală a apartamentului ce urmează a se stabili prin expertiză, precum și valoarea autoturismului Peugeot 206, la suma de 5647 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele C.pr.civilă.

Prin întâmpinarea formulată intimatul P. G., a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției dată în fond, ca legală și temeinică.

1. Cu privire la primul motiv de apel, solicită respingerea acestuia considerând că nepronunțarea unei încheieri de admitere în principiu, în baza art. 6735 și 6736 C.pr.civilă, nu impietează cu nimic asupra soluționării fondului cauzei, dispozițiile acestui articol nefiind obligatorii pentru instanță.

Având în vedere ca, în cauza de fata, pentru ca instanța sa pronunțe o încheiere de admitere în principiu, era necesara administrarea acelorași probe ca și pentru fondul cauzei, instanța a procedat direct la judecata în fond a cauzei, fără a mai considera necesar pronunțarea unei încheieri în baza art. 6735 C.pr.civilă.

Consideră că în mod corect a motivat acest aspect instanța de fond: "fata de împrejurarea ca în cauza nu a fost pronunțata o încheiere de încuviințare în principiu a partajului, aceasta nefiind necesară conform art. 6735 și 6736 cod pr.civ., întrucât instanța a avut elemente suficiente pentru efectuarea partajului - bunul fiind individualizat, valoarea necontestata, calitatea de codevălmași și cota-parte a fiecăruia – instanța procedând la atribuirea bunului direct prin hotărârea asupra fondului".

2. Față de cel de-al doilea motiv de apel consideră acesta este inadmisibil.

Consideră că în mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat ca prezumția contribuției comune a pârtilor la dobândirea bunurilor comune a fost răsturnată, constatând ca soții au o cota de contribuție diferita la dobândirea și conservarea bunurilor ce fac parte din masa partajabila și anume, 75 % pentru el și 25% pentru pârâtă.

Totodată, conform art. 30 cod fam., instanța de fond a reținut că bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune, iar conf. alin. 3 al aceluiași articol, calitatea de bun propriu nu trebuie dovedita, instituindu-se o prezumție de comunitate, atâta timp cat nu se face dovada ca bunul este propriu.

Astfel, apreciază că prima instanță a motivat corect soluția și a apreciat corect probele administrate în cauză, reținând că prezumția de comunitate este răsturnată.

De asemenea, din dispozitivul sentinței rezultă clar ca instanța a constatat o cota majoritara la dobândirea bunurilor comune pentru reclamant de 75% și de 25% pentru pârâtă, dispunând ieșirea din indiviziune, cu respectarea acestor cote.

3. Referitor la motivul trei de apel, arată că critica vizează cota majoritara a reclamantului, pe care apelanta o contestă, făcând însă, susțineri, pe care nu le probează, susținând în mod eronat că reclamantul nu a dovedit contribuția majoritară la dobândirea bunurilor comune.

Consideră că din probele administrate în cauză, rezultă astfel cum a reținut instanța de fond, că reclamantul a avut o contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune, precum și la susținerea sarcinilor căsătoriei, aducând în căsătorie și câștigurile sale din diurnă.

4. Cu privire la punctul patru al motivelor de apel, intimatul solicită respingerea, afirmând că „nimeni nu poate fi obligat sa rămână în indiviziune”, astfel că, în mod legal și temeinic, instanța a procedat la împărțirea bunurilor comune ale părților.

Pentru a efectua aceasta împărțeala, instanța a verificat cererea cu care a fost investita, pentru ca, pe cat se poate, împărțeala sa oglindească și voința părților.

Prin cererea de investire a instanței de fond, apelanta a solicitat atribuirea către aceasta, în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul bun comun, cu obligarea sa la sulta către reclamant.

Cu privire la celelalte bunuri din masa partajabila, apelanta nu a emis nicio pretenție.

Reclamantul, la rândul sau, arata că a dorit ca imobilul să-i fie atribuit apelantei, cu obligația corelativa la sulta.

Cu privire la bunurile mobile, reclamantul solicita atribuirea tot către apelanta a acestor bunuri, motivat de faptul ca, pe de-o parte, în tot acest timp respectivele bunuri au fost în posesia și paza sa juridică, iar pe de alta parte, din moment ce acesteia îi va reveni imobilul, care este deja amenajat, mobilat și utilat, iar ceea ce se regăsește în acest imobil a fost achiziționat după gustul și preferința apelantei, consideră că este normal ca toate aceste bunuri să-i rămână tot acesteia.

Consideră că apelanta a rămas în pasivitate, în cursul întregului proces, nesolicitând atribuirea acestor bunuri, dar nici refuzând în mod expres atribuirea bunurilor în lotul său.

Astfel, instanța de fond, în mod corect, la solicitarea reclamantului și pentru considerentele arătate, a atribuit în lotul paratei toate bunurile mobile, cu obligarea acesteia la plata unei sulte.

5. Critica făcuta de apelanta la punctul 5 al motivelor de apel se refera la autoturismul Peugeot 206, cu nr. de înmatriculare_ .

Susține apelanta ca valoarea acestuia nu este cea constatata de către instanța, ci o alta valoare, motivat de faptul ca acest autovehicul a fost avariat în urma unui accident rutier, iar daunele pricinuite în urma accidentului nu mai pot fi remediate.

Mai susține apelanta ca în mod eronat instanța de judecata a reținut o culpa a sa în avarierea acestui autoturism.

Intimatul apreciază că în mod corect judecătorul fondului a stabilit ca, în ceea ce privește autoturismul, valoarea ce se aduce la masa de împărțit sa fie cea arătata în suplimentul la raportul de expertiza întocmit în cauza, respectiv valoarea de circulație a mașinii, excluzându-se daunele pricinuite prin accident.

Reclamantul a arătat ca apelanta nu are carnet de conducere, dar nu a combătut faptul ca acest autoturism s-a aflat în permanență în posesia și paza juridica a acesteia.

Astfel, în timp ce se afla în posesia și paza sa juridică, aceasta, fără acordul reclamantului, i-a permis altei persoane sa folosească/conducă acest autovehicul pe care l-a avariat, aducându-i grave prejudicii, imposibil de reparat, accidentul fiind produs din vina acelei persoane, astfel că în mod legal și temeinic i-a fost atribuit bunul în lot la valoarea avută înainte de accidentare, instanța de judecata reținând corect culpa apelantei la diminuarea valorii autoturismului.

Consideră că în mod întemeiat, a reținut prima instanță că reclamantul, ca și coproprietar inocent, nu poate fi obligat să suporte această diminuare a valorii bunului, atâta timp cât s-a dovedit culpa celuilalt coproprietar. Diferența de valoare, în acest caz, urmând să fie suportată de către cel în culpă.

6. în ceea ce privește criticile făcute de apelanta, cu privire la valoarea de circulație a imobilului, solicită să se constate ca acestea nu reprezintă în sine un motiv de apel.

În faza de apel au fost administrate probe cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatului P. G., precum și proba cu expertiză tehnică de evaluare a apartamentului bun comun, prin expertul ing. A. V. (filele 33-57 și 96-105 din dosar).

Prin decizia civilă nr.524/A/16.05.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă T. A. M. împotriva sentinței instanței de fond.

Pentru a decizia astfel, tribunalul a constatat că la prima instanță, valoarea apartamentului a fost stabilită de către expertul ing. O. C. la cca. 63.979 lei, astfel că motivul de apel vizând supraevaluarea apartamentului este neîntemeiat, datorită evoluției firești a pieței, în acest an survenind o scădere nesemnificativă a valorii de circulație care nu-i poate fi imputată intimatului-reclamant și nu constituie un motiv suficient de relevant pentru modificarea sentinței, culpa devalorizării aparținând chiar apelantei.

Analizând probele administrate atât la prima instanță, cât și în faza de apel, cererile și apărările părților de la fond, sentința primei instanțe, precum și motivele de apel și apărările intimatului formulate prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Tribunalul a constatat că principala critică a apelantei vizează cota diferențiată de contribuție pe care a stabilit-o prima instanță la dobândirea bunurilor comune.

S-a apreciat că motivul de apel este nefondat, întrucât, atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin răspunsurile părților la interogatorii, soțul-reclamant a dovedit că a realizat venituri substanțial mai mari decât apelanta, atât din țară, folosite de soție la întreținerea curentă a familiei, cât și din străinătate, în calitate de inginer constructor (șef de șantier), în timp ce soția-apelantă, o mare perioadă de timp nu a fost încadrată în muncă și nu a realizat venituri.

Aceeași a fost situația și în perioada în care apelanta l-a însoțit pe soțul ei la Moscova, în Rusia, perioadă în care toată întreținerea a fost asigurată de către soțul intimat, imediat după revenirea în țară, cei doi soți achiziționând apartamentul bun comun.

În aceeași perioadă, apelanta a urmat și cursurile Universității S. Haret, finanțarea acestor studii fiind asigurată tot de către soțul intimat de azi.

În raport cu această stare de fapt, tribunalul a apreciat că în mod întemeiat, prima instanță a stabilit contribuții diferite, de 75% în favoarea intimatului și de 25% în favoarea apelantei, fiind răsturnată prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune invocată de către apelanta-pârâtă.

Componența masei partajabile și complexitatea cauzei nu impuneau cu necesitate pronunțarea unei Încheieri de admitere în principiu a acțiunii de partaj, astfel că sentința nu este lovită de nulitate sub acest aspect, componența masei partajabile și drepturile părților fiind stabilite prin sentință.

În consecință, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 6735, 6736 C.pr.civilă, așa cum susține apelanta.

Sentința este legală și temeinică și sub aspectul atribuirii bunurilor mobile de uz casnic în lotul apelantei, în condițiile în care este dovedită situația că toate acestea se află în posesia sa, astfel că instanța de fond nu a încălcat și nu a ignorat dispozițiile art. 741 C. civil, atunci când i le-a atribuit în lot.

Cererea apelantei de a forma 2 loturi de bunuri mobile, în condițiile în care este vorba despre un număr redus de bunuri pe care în mare parte le-a și folosit exclusiv aceasta, în condițiile în care soțul a fost mai mult plecat la muncă în străinătate, a fost apreciată ca nefondată de către tribunal.

În ceea ce privește autoturismul marca Peugeot 206 SW, s-a constatat că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a omologat varianta raportului de expertiză auto reținând valoarea ipotetică a acestuia de 3375 Euro fără a se lua în calcul deprecierea datorată avariilor produse în accident, atribuind și acest bun în lotul apelantei.

Bunul se afla în paza juridică a acesteia, iar în condițiile în care l-a încredințat altei persoane pentru conducere, fără acordul soțului, în mod întemeiat a apreciat prima instanță că paguba suferită prin deprecierea bunului trebuie să-i fie imputată acesteia și nu soțului intimat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta T. (fostă P.) A. M., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului.

Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6735-6 C.proc.civ., prin nepronunțarea încheierii de admitere în principiu, considerând „aceasta…ca nefiind necesară”, în condițiile în care, în cauză, era invocată de către reclamant o cotă majoritară de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv de 75%, cotă majoră contestată de către recurenta pârâtă.

Recurenta pârâtă a invocat acest aspect prin motivele de apel formulate în condițiile art. 287 alin.2 C.proc.civ., fiind vorba despre însăși nulitatea sentinței.

Din dispozitivul sentinței civile atacate pe calea prezentului apel lipsește constatarea instanței privind cotele de contribuție ale părților, foști soți, la dobândirea bunurilor comune, singura prevedere existentă referindu-se că se „… dispune ieșirea din indiviziune în cotă de 75% pentru reclamant și 25% pentru pârâtă ".

Ținând seama de faptul că în prezenta cauză nu a fost pronunțată o încheiere de admitere în principiu, cât și faptul că din dispozitivul sentinței civile apelate lipsesc constatările instanței de fond privind cotele de contribuție ale părților, foști soți la dobândirea bunurilor comune, recurenta consideră că se impune admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Recurenta arată și faptul că printr-o interpretare greșită a probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a dispus eronat, ieșirea din indiviziune în cotă de 75% pentru intimatul reclamant și de 25% pentru apelantă - pârâtă.

Criticile recurentei pârâtei, sub aspectul reținerii cotei de contribuție majoritare a reclamantului de 75% și de numai 25% pentru aceasta, vizează și considerentele sentinței civile apelate unde judecătorul fondului reține aceste cote de contribuție diferite la dobândirea bunurilor comune.

Recurenta pârâtă solicită a se constat faptul că părțile au dobândit în cote egale de câte 50%, bunul imobil și bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei.

De asemenea, recurenta critică aplicarea greșită a legii de către tribunal în analiza prezumției legale privind contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor in timpul căsătoriei.

Consideră că tribunalul în mod greșit a reținut faptul că "din înscrisurile depuse la, dosar, din declarațiile martorilor audiați în cauză și din răspunsurile părților Ia interogatorii, soțul reclamant a dovedit că a realizat venituri substanțial mai mari decât apelanta atât din țară, folosite de soție la întreținerea curentă a familiei, cât și din străinătate, în calitate de inginer constructor (șef de șantier), în timp ce soția apelantă o mare perioadă de timp nu a fost încadrată în muncă și nu a realizat venituri".

Instanța de apel, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, a reținut ca fiind răsturnată prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune, invocată de către apelantă pârâtă.

Sub acest aspect, determinant pentru soluționarea corectă a partajului în cauză, și ținând seama și de înscrisurile depuse în faza procesuală a apelului (fișe fiscale cu veniturile nete din salarii realizate de intimatul reclamam P. G.), recurenta solicită a se reține, în esență, următoarele considerații și critici:

- intimatul reclamant, ce a solicitat să se constate cota sa majoritară la dobândirea bunurilor comune, nu a făcut dovada celor susținute;

- faptul că reclamantul a lucrat anumite perioade de timp în străinătate nu poate constitui în sine un argument de netăgăduit pentru considerarea ca probată a cotei majoritare de 75% la dobândirea comunității de bunuri, fără a se face dovada unor câștiguri considerabile care să contrabalanseze în mod determinant contribuția pe care soția (recurentă pârâtă) a adus-o la cheltuielile căsniciei, ocupându-se singură de gospodărie, de creșterea și îngrijirea minorului rezultat din căsătorie și fără a avea sprijinul moral și material pe care soții și-l datorează unul altuia;

- recurentă pârâtă și-a asumat singură răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării minorului, obligație care potrivit C.fam. și Legii nr.272/2004, revine deopotrivă, ambilor părinți;

- judecătorul fondului a ignorat faptul că pârâtă a lucrat cu contract de muncă până în mai 1996, conform înscrierilor din carnetul de muncă (și nu până în 1995 cum a reținut instanța) și apoi din 2004, cât și faptul că pe toată perioada căsătoriei a realizat venituri și din prestarea unor activități contabile;

- solicită a se avea în vedere cuantumul veniturile din salarii realizate de intimatul pârât P. G., conform listelor fiscale depuse la dosar în apel, în comparație cu ceea ce a reținut instanța de fond în mod greșit și neîntemeiat, că intimatul reclamant ar fi câștigat cam 90.000 Euro, cât ar fi lucrat în străinătate;

- instanța de fond nu a avut în vedere faptul că diurna nu reprezintă venit; veniturile din salarii ale intimatului reclamant sunt cele cuprinse în fișele fiscale ale acestuia;

- instanța de fond reține nejustificat susținerea reclamantului din cuprinsul acțiunii formulate „că ar fi lucrat în străinătate 8 ani si că ar fi câștigat cam 90 000 EURO":

Din răspunsurile reclamantului la interogatoriu rezultă că acesta a lucrat 5 ani în străinătate pe perioada căsătoriei părților (căci doar această perioada are relevanță în cauză), din 1996 - 2000 în Rusia, din 2000 în 2002 în țară, între 2006 - 2007, în Germania.

Recurenta arată faptul că perioadele lucrate în străinătate mai sus menționate nu erau integrale pe ani, practic reclamantul lucra doar câteva luni pe an; acest aspect rezultă și din răspunsul Poliției de frontieră, aflat la dosarul cauzei, răspuns unde se pot observa intrările și ieșirile din țară ale reclamantului la intervale de timp (zile sau luni).

- din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei nu se face dovada celor 90 000 EURO pretins câștigați de acesta;

De altfel, instanța de fond, cât și instanța de apel nu au reținut faptul că reclamantul primea în țară salariul în lei (pe perioadele cât lucra în străinătate), la nivelul salariului minim pe economie, iar în străinătate primea efectiv diurnă/indemnizație.

Instanța nu a luat în considerare clauzele „contractului adițional pentru activități în străinătate"" încheiat în S.C. MAGRI CONSTRUCT S.R.L. și reclamant; din cuprinsul acestuia rezultă foarte clar faptul că din indemnizația primită în sumă brută salariatul plătește impozitul pe indemnizația primită în Germania, cazare, masă, transport intern și internațional; înscrisurile aflate la dosarul cauzei trebuiau cenzurate de instanță, atât în ceea ce privește perioadele de timp în care au fost obținute sumele de bani consemnate în înscrisuri (unele perioade de timp vizând perioada dinaintea căsătoriei părților fără relevanță în cauză), cât și faptul că din aceste diurne/indemnizații se achita impozitul datorat în statul respectiv, cheltuielile de cazare, masă, transport. Este inexplicabil cum instanța de fond s-a pronunțat în această cauză fără a primi răspunsurile de la cele două societăți comerciale S.C. MAGRI CONSTRUCT S.R.L. și INTERCONTINENTAL CONSTRUCȚII S.R.L., prin care se solicitau relații privind veniturile nete realizate de reclamant, în perioadele lucrate în străinătate, inclusiv cheltuielile de diurnă.

- Instanța de fond, cât și cea de apel, au nesocotit faptul că reclamantul a plătit pensie de întreținere, o lungă perioadă de timp, de la începutul căsătoriei părților (09.11.1995), până la majoratul copiilor în aprilie 1999, respectiv în noiembrie 2002, celor doi copii rezultați dintr-o căsătorie anterioară (chiar clacă a negat la suplimentul de interogatoriu) administrat în apel), împrejurare care a afectat veniturile acestuia; iar după majorat reclamantul i-a ajutat financiar în mai multe rânduri pe cei doi copii ai săi din căsătoria anterioară, astfel încât veniturile sale au fost diminuate substanțial; există depusă la dosar sentința civilă prin care acesta era obligat la pensie de întreținere în favoarea celor doi copii. In schimb, instanța de apel a reținut faptul că pârâta a urmat cursurile Facultății S. Haret și că finanțarea acestor studii a fost asigurată tot de soțul intimat, ceea ce nu este adevărat;

- instanța trebuia să cenzureze declarația martorului propus de reclamant, respectiv M. F., care a declarat că ,,știe că reclamantul trimitea bani acasă, dar nu știu exact dacă pârâtei sau fostei soții".

- judecătorul fondului nu a avut în vedere nici faptul evidențiat de pârâtă, și anume că reclamantul obișnuia să risipească o mare parte din veniturile obținute din muncă pentru plăceri personale, cum ar fi băutura și distracțiile; contractând în acest sens și datorii personale și cheltuind mulți bani în afara sarcinilor căsătoriei;

- de asemenea, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că reclamantul, pe timpul căsătoriei, a avut perioade îndelungate când nu a lucrat în țară și nu a realizat venituri din muncă sau a realizat venituri Ia nivelul salariului minim pe economie;

- instanța de fond, cât și instanța de apel nu au analizat faptul că părțile, în timpul căsătoriei, au contractat fiecare câte un credit (în 2003, în 2006) pentru achiziționarea mobilierului camerei copilului, tâmplărie geam termopan, cât și a altor bunuri mobile: frigider, aragaz, dulap hol, zugrăvit apartament, gresie și faianță;

Recurenta menționează că reclamantul a recunoscut la interogatoriul administrat în cauză faptul că părțile au contractat flecare câte un credit în timpul căsătoriei.

Dacă reclamantul ar fi avut venituri considerabile, cum pretinde și cum a reținut eronat instanța de fond, cât și cea de apel, recurenta apreciază că părțile nu ar fi fost nevoite să recurgă la contractarea unor credite sau să împrumute bani de la mama pârâtei pentru achiziționarea autoturismului Peugeot.

Instanța de fond, în mod greșit și cu ignorarea dispozițiilor art. 741 C.Civ., a atribuit pârâtei toate bunurile mobile aparținând gospodăriei casnice cu motivarea ca acestea se află în posesia sa.

Instanța de apel, în mod greșit și cu ignorarea dispozițiilor legale mai sus menționate, a considerat că formarea a două Ioturi de bunuri mobile este nefondată și că faptul că i-au fost atribuite în totalitate nu înseamnă că au fost încălcate și au fost ignorate disp. art. 741 C.Civ.

Recurenta consideră că instanța trebuia să formeze 2 loturi de bunuri mobile, care să fie atribuite în natură ambelor părți, astfel încât solicită modificarea sentinței și sub acest aspect.

În materia partajului funcționează principiul împărțelii în natură, art.741 alin.1 din cod civil din 1864 stabilind că "la formarea și compunerea loturilor trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobil, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare".

In ceea ce privește autoturismul Peugeot 206 SW, instanța de fond în mod greșit a omologat varianta raportului de expertiză auto, reținând valoarea ipotetică a acestuia de 3.375 EUR fără a se ține seama de accident.

Solicită a se avea în vedere că bunurile supuse partajului se evaluează în funcție de starea lor de la data împărțelii.

Avariile produse autoturismului prin acel accident care a dus la scăderea valorii acestuia nu este imputabilă pârâte.

In mod greșit instanța de fond a reținut că acest autoturism ,,a fost avariat de pârâta reclamantă".

Sunt depuse la dosar înscrisurile ce dovedesc evenimentul rutier în care a fost implicat autoturismul Peugeot 206 supus partajului.

Urmează ca pe calea apelului să se reconsidere valoarea autoturismului supus partajului Ia suma de 5647 lei (prima variantă a raportului de expertiză întrucât această valoare corespunde stării autovehiculului la momentul partajului).

Instanța de apel, în mod greșit și fără existența unor dovezi, a apreciat că paguba suferită prin deprecierea bunului să îi fie imputată pârâtei și nu soțului intimat.

In ceea ce privește imobilul apartament situat în București, ., nr. 51, .. 3, ., sector 3, recurenta consideră că valoarea acestuia reținută de instanța de fond și anume aceea de 63 979 Euro nu mai corespunde realității și prețurilor apartamentelor practicate astăzi pe piața imobiliară.

Referitor la expertiza tehnică imobiliară specialitatea construcții administrată în calea apelului, pârâta a formulat obiecțiuni la aceasta, iar prin răspunsul la aceste obiecțiuni expertul s-a mărginit a intra în polemică și de a persifla redactorul acestora, în loc de a-și susține din punct de vedere tehnic concluziile expertizei.

Deși pârâta a criticat concluziile expertizei prin aplicarea în metodele folosite de expert a unor prețuri în euro/mp obținute în mod aleatoriu, fără nici o bază de calcul și prin aproximări ce nu pot fi reținute într-o expertiză de specialitate, recurenta solicită a se reține valoarea cea mai mică stabilită prin această expertiză și anume aceea de 61 620 Euro, deși această valoare este mult peste prețul pieței zonei.

Se poate observa că ofertele publicitare luate în considerare de expert se referă la apartamente situate în blocuri edificate mai recent față de imobilul în cauză, astfel că se impunea utilizarea unei corecții asupra valorii medii obținute din piața imobiliară, prin aplicarea a mai multor indici de individualizare în microzonă, care să apropie valoric bunul în speță de cele asemănătoare cu acesta.

Față de cele arătate, recurenta solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei civile atacate și să trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel cu administrarea unei noi expertize imobiliare privind stabilirea unei valori reale de circulație a imobilului apartament bun comun, iar în subsidiar solicită modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 8672/2010 în sensul constatării unor cote egale de contribuție de câte 50% ale părților la dobândirea bunurilor comune, atribuirea bunurilor mobile aparținând gospodăriei casnice în natura - câte un lot fiecărei părți, menținerea sentinței civile apelate în ceea ce privește atribuirea imobilului apartament către recurenta pârâtă, iar la calculul valorii sultei datorate intimatului reclamant să se aibă în vedere valoarea actuală reală a apartamentului ce se va stabili prin expertiză, valoarea autoturismului Peugeot 206 la suma de 5.647 lei.

Nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de nelegalitate formulate în cauză, Curtea constată următoarele:

Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta susține că sentința este nulă, întrucât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6735-6 C.proc.civ., prin nepronunțarea încheierii de admitere în principiu, în condițiile în care se contestau în cauză cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune – aspectul fiind invocat de parte și prin motivele de apel.

Această primă critică de nelegalitate, care poate fi analizată în recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civilă, având în vedere dispozițiile art. 306 alin.3 C.proc.civilă, conform cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea cestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civilă, este neîntemeiată, deoarece încălcarea dispozițiilor art. 6736 C.proc.civilă rap. la art. 6735 alin.1 C.proc.civilă nu este sancționată expres de lege, cu nulitatea absolută, sancțiune invocată de recurentă în speță.

Prevederile legale anterior menționate permit instanței de partaj, „dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătore, evaluare și alte asemenea, pentru care nu are date suficiente” să pronunțe o încheiere, cu caracter interlocutoriu, cuprinzând elementele arătate de art. 6735 C.proc.civ., precum și dispoziția de efectuare a unei expertize pentru formarea loturilor.

Trecând peste faptul că, în conformitate cu textul legal, nu ipoteza contestării cotelor face necesară o asemenea încheiere – cum eronat se afirmă de recurentă în invocarea nulității – Curtea reține că lipsa acestei încheieri interlocutorii nu este de natură să atragă această sancțiune, fiind necesar ca recurenta să facă dovada vătămării decurgând din împrejurarea că judecata pricinii nu s-a desfășurat în două etape. Or, o asemenea dovadă nu a fost făcută, astfel încât în mod corect instanța de apel a apreciat ca nefondată această critică, reluată în faza recursului.

In ceea ce privește susținerea recurentei că din dispozitivul sentinței civile atacate pe calea apelului lipsește constatarea instanței privind cotele de contribuție ale părților, foști soți, la dobândirea bunurilor comune, critică respinsă, de asemenea, de către tribunal, Curtea constată că decizia este corectă și sub acest aspect, cotele amintite de recurentă ce se regăsesc în dispozitivul sentinței fiind chiar cotele ce ar fi fost omise în opinia acesteia, prin care starea de devălmășie se transformă în coproprietate pe cote părți determinate.

Recursul, astfel cum este reglementat în prezent, este o cale de atac extraordinară, întrucât motivele de recurs invocate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civilă, iar actuala configurație a art. 304 C.proc.civ. permite reformarea unei hotărâri a instanței de apel în această fază procesuală numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie – instanța de recurs verificând doar legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită.

Invocând formal dispozițiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurenta își expune însă propria viziune asupra împrejurărilor de fapt determinante în reținerea contribuției părților la dobândirea bunurilor supuse partajului, respectiv, propria apreciere asupra probelor administrate în cauză în legătură cu acest aspect, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează recursul, conform celor anterior arătate, fiind, pe de altă parte, exclusă existența ipotezei avută în vedere de motivul de modificare indicat.

De asemenea, nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la ignorarea în apel a dovezilor aduse de recurentă pentru stabilirea veniturilor obținute în timpul căsătoriei, aceste critici vizând exclusiv stabilirea situației de fapt și reanalizarea probatoriului .

Potrivit art. 29 din Codul familiei din 1953, soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei, iar conform art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Aceste texte legale instituie prezumția de comunitate și prezumția de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, ambele fiind prezumții relative, care pot fi răsturnate prin proba contrară.

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind necesară administrarea probelor prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor.

În acest context, Curtea, constată, în mod corect, în aplicarea prevederilor art. 30 C.fam. mai sus-enunțate, tribunalul, ca instanța de control devolutivă, a stabilit că prezumția de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune, invocată de către apelantă pârâtă a fost răsturnată prin probatoriul administrat, reținându-se din analiza acestuia că soțul reclamant a realizat venituri substanțial mai mari decât recurenta.

In concluzie, Curtea nu poate primi criticile referitoare la o pretinsă aplicare eronată legii, decurgând în opinia recurentei, din nereținerea ori reținerea eronată a unor probe din dosar, în privința stabilirii cotelor de contribuție mai sus arătate.

Este neîntemeiată – prin raportare la același motiv de modificare a hotărârii – și critica recurentei vizând modalitatea de atribuire în cauză a bunurilor mobile aparținând gospodăriei casnice, contrar prevederilor art. 741 din Codul civil adoptat în 1865, aplicabil cauzei de față.

Dispozițiile art. 741 și 744 din Codul civil statuau că „la formarea și compunerea loturilor se va avea în vedere ca fiecare moștenitor să primească bunuri pe cât se poate de aceeași cantitate și fel”, legiuitorul urmărind ca între loturi să se realizeze o egalitate în natură, fără a se absolutiza în dauna celuilalt moștenitor. Astfel, și în cazul partajării bunurilor comune, fiecare soț urmează să primească un lot egal cu cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune, iar în caz de inegalitate în natură, diferența e compensată prin acordarea unei sume de bani cu titlu de sultă.

Trebuie menționat însă că la formarea loturilor instanța va avea în vedere și criteriile stabilite de art. 6739 Cod procedură civilă, cu caracter exemplificativ, instanța putând să își motiveze opțiunea și prin alte stări de fapt care au dus-o la ideea necesității alcătuirii unei anumite componente. In acest mod, instanța este datoare să analizeze întregul material probator și să combine echitabil realitățile speței pentru a asigura o împărțeală justă.

In aplicarea acestor criterii, în mod corect instanțele de fond și apel au reținut că în discuție este un număr redus de bunuri mobile, aflate în posesia recurentei, folosite, în cea mai mare parte, exclusiv de aceasta și aflate în imobilul care i-a fost atribuit, de asemenea, recurentei, Curtea reținând în plus că niciuna dintre părți nu a formulat în cursul procesului vreo cerere care să vizeze modul de împărțire a respectivelor bunuri, solicitare care să fi fost ignorată de instanța de fond, prin raportare la criteriile legale de atribuire.

Critica referitoare la modul de evaluare a autoturismului Peugeot 206 SW, cu încălcarea de către instanța de fond a principiilor aplicabile în materia împărțelii menite să asigure egalitatea dintre copărtași, este neîntemeiată.

In cadrul operațiunii de partaj se are în vedere valoarea bunurilor din momentul împărțelii și nu valoarea existentă la momentul nașterii stării de indiviziune, astfel încât diminuarea valorii prin uzură morală sau fizică, la fel ca și sporul de valorare se impută asupra drepturilor tuturor copărtașilor ori, dimpotrivă, profită tuturor, iar nu numai unuia dintre ei.

Această regulă funcționează însă numai în lipsa unei convenții contrare și în măsura în care diminuarea valorii nu este rezultatul activității vreunuia dintre copărtași.

Or, în speță, s-a reținut de către instanțele de fond că avarierea autoturismului în urma unui accident care a dus la scăderea valorii acestuia este imputabilă pârâtei, aspect de fapt care, contrar susținerilor recurentei, nu poate face obiectul controlului de legalitate specific recursului. In aceste condiții, în mod corect instanțele de fond și apel au apreciat că diminuarea valorii bunului trebuie suportată de recurentă.

În ceea ce privește critica vizând evaluarea imobilului apartament situat în București, ., nr. 51, .. 3, ., sector 3, Curtea reține, de asemenea, că este neîntemeiată.

Recurenta apreciază că valoarea acestui imobil reținută de instanța de fond – de 63 979 Euro – nu ar mai corespunde realității și prețurilor apartamentelor practicate astăzi pe piața imobiliară, iar pârâta a criticat concluziile expertizei efectuate în apel, dar instanța de apel ar fi ignorat aceste obiecțiuni, deși chiar și valoare cea mai mică stabilită prin această ultimă expertiză, și anume aceea de 61 620 Euro (la care ar fi trebuit să se oprească tribunalul), este mult peste prețul pieței zonei.

Curtea remarcă în acest sens din actele dosarului că durata procedurii judiciare de față nu a coincis cu o depreciere considerabilă a valorii de piață a bunurilor de acest gen, împrejurare reținută și de tribunal în urma efectuării unei noi expertize.

Având în vedere concluziile la care instanța de apel a ajuns în urma comparării concluziilor similare ale experților, apreciind că evaluarea bunului imobil supus partajării la prima instanță este echitabilă și în spiritul art. 6735 C.proc.civ., Curtea nu constată incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului supus partajării, ținând seama totodată și de faptul că, în faza recursului, recurenta nu a depus la dosar alte înscrisuri din care să fi reieșit o evoluție semnificativă, în sensul invocat, a prețurilor de pe piața imobiliară, ulterioară momentului avut în vedere de instanțele inferioare.

Curtea reține astfel că în mod judicios tribunalul a avut în vedere inexistența unor diferențe considerabile între valoarea actuală a imobilului partajat și cea stabilită în fața judecătoriei, precum și necesitatea asigurării unei egalități a loturilor formate, numai în acest mod partajul realizându-și pe deplin finalitatea urmărită de părți.

In consecință, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă T. (fostă P.) A. M. împotriva deciziei civile nr.524/A/16.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. G., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.-A. I. D. DOINIȚA M.

N.-G.

GREFIER

M. C.

Red.M.A.N.G

Tehnored.M./B.I.

2 ex./25.09.2013

---------------------------------------

T.B-Secția a V-a – C.D.C.

- S.V.

Jud.Sector 3 – C.Ș.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 76/2013. Curtea de Apel...  Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1206/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1248/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI