Partaj judiciar. Decizia nr. 1419/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1419/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 772/300/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1419 R
Ședința publică din data de 12.09.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă C. E. împotriva deciziei civile nr.345A/ 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți C. F., C. I. și S. L. G., cauza având, ca obiect, „succesiune”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 05.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.09.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4812 din 08.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți, invocată de pârâta-reclamantă; s-a respins cererea principală astfel cum a fost precizată de reclamanții-pârâți S. L. G., C. I. și C. F., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. E., pentru lipsa calității procesuale active; s-a admis cererea conexă; s-a admis în parte cererea reconvențională astfel cum a fost modificată; s-a constatat deschisă succesiunea defunctului C. P., decedat la data de 22.08.2007, având ultimul domiciliu în București, ., ., sector 2; s-a constatat că unicul moștenitor legal acceptant al defunctului C. P. este numita C. E., în calitate de soție supraviețuitoare, căreia i se cuvine întreaga masă succesorală; s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. P. se compune din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., precum și din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310 L, cu număr de înmatriculare_, anul fabricației 1998, număr de identificare UU1R11711W2725260; s-a respins cererea pârâtei-reclamante vizând constatarea caracterului de bun propriu a imobilului situat în București, ., ., ca neîntemeiată; s-a respins cererea pârâtei-reclamante vizând includerea în masa succesorală a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1300, cu număr de înmatriculare 17-B-9189, ca neîntemeiată; s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată; s-a stabilit că taxa judiciară de timbru în cuantum de 4911 lei, ce a făcut obiectul cererii de ajutor public judiciar, rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Numitul C. P. a decedat în data de 22.08.2007, aspect ce rezultă din mențiunile certificatului de deces . nr._, eliberat de Primăria Sectorului 2 București, decesul fiind înregistrat sub nr. 3759/23.22.2007, în registrul de stare civilă corespunzător ținut de Primăria Sectorului 2 București.
Reclamanții-pârâți S. L. G., C. I. și C. F. sunt descendenți de gradul I ai defunctului dintr-o căsătorie anterioară a acestuia iar pârâta-reclamantă C. E. este soția supraviețuitoare a defunctului, calități ce reies din actele de stare civilă depuse la dosar.
Reclamanții-pârâți au recunoscut în cadrul interogatoriului administrat la solicitarea pârâtei-reclamante, că nu au efectuat niciun act de acceptare a succesiunii, că nu au administrat bunurile succesorale, neavând cunoștință despre situația lor, și că nu au plătit nicio sumă cu titlu de impozit sau taxă vizând aceste bunuri. De asemenea, din declarația martorului Z. I., propus de pârâta-reclamantă, rezultă că părțile au discutat problema deschiderii succesiunii după un an de la decesul numitului C. P..
Verificând prioritar și legitimitatea procesuală activă a pârâtei-reclamante C. E. în promovarea cererii reconvenționale și a celei conexate, instanța a apreciat că aceasta a efectuat în cadrul termenului de opțiune succesorală acte juridice de administrare cu semnificație de acceptare tacită a succesiunii defunctului său soț. Astfel, pârâta-reclamantă a achitat taxele și impozitele aferente bunurilor succesorale, ca sarcini ale dreptului de proprietate, aspect probat prin chitanțele depuse la dosar, chiar și reclamanții-pârâți recunoscând la interogatoriu faptul că pârâta-reclamantă a fost singura care s-a ocupat de administrarea bunurilor succesorale.
În ceea ce privește cererea conexată, având în vedere disp. art. 651 C. civ., potrivit căruia succesiunile se deschid prin moarte, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctului C. P., decedat la data de 22.08.2007, având ultimul domiciliu în București, ., ., sector 2, constatând totodată, raportat la considerentele precedente, că unicul moștenitor legal acceptant al defunctului este pârâta-reclamantă C. E., în calitate de soție supraviețuitoare, căreia i se cuvine întreaga masă succesorală.
În privința cererii reconvenționale astfel cum a fost modificată, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3335/10.12.1997, de B.N.P. P. P., numiții C. E. și C. P. au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în București, ., ., ., prețul imobilului fiind stabilit la suma în cuantum de 40.000.000 lei.
În ceea ce privește sursa plății prețului apartamentului, instanța a apreciat că suma de bani respectivă provine din prețul primit de către numiții C. E. și C. P. corespunzător unui alt imobil situat în București, ., ., ., sector 3, ce a fost înstrăinat cu două săptămâni înainte de perfectarea actelor de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3168/25.11.1997, de B.N.P. P. P., numiții C. P. și C. E. au înstrăinat imobilul menționat anterior, obținând în schimb prețul în cuantum de 70.000.000 lei.
În ceea ce privește imobilul situat în București, ., ., ., sector 3 și acesta a fost dobândit în timpul căsătoriei părților, prin încheierea contractului pentru plata în rate a locuinței nr. 5.T/212/01.01.1992, fiind fără relevanță juridică faptul că numai pârâta-reclamantă figurează în calitate de cumpărător, atât timp cât momentul transferului dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului se situează în timpul căsătoriei.
Totodată, instanța a respins cererea pârâtei-reclamante vizând includerea în masa succesorală a dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1300, cu număr de înmatriculare 17-B-9189, ca neîntemeiată, având în vedere că defunctul a înstrăinat acest bun în data de 04.09.1998 numitului R. M. S., fapt probat prin înscrisul intitulat chitanță depus la dosar, motiv pentru care, la data deschiderii succesiunii, defunctul nu mai avea în patrimoniul său niciun drept asupra bunului. Formalitățile prevăzute de lege pentru înmatricularea unui autoturism nu influențează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat părți printr-un înscris sub semnătură privată, actul juridic având caracter consensual, la data încheierii acestuia, operând transferul dreptului de proprietate. Ca atare, instanța nu putea proceda la includerea acestui bun în masa succesorală numai pe considerentul că formalitățile legale vizând schimbarea titularului de autovehicul la instituțiile publice nu au fost efectuate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În susținerea apelului, apelanții reclamanți au pretins că instanța a reținut în mod greșit faptul că nu sunt moștenitori acceptanți ai moștenirii autorului lor, intenția lor de a-și însuși această calitate, reieșind din însăși prezența în fața notarului public pentru dezbaterea succesiunii, procedură ce nu a fost însă posibilă, întrucât nu s-au înțeles cu pârâta soția supraviețuitoare în ceea ce privește despăgubirea lor pin plata unei sulte, aceasta urmând a rămâne în posesia apartamentului.
S-a mai aratat că intimata pârâtă le-a refuzat participarea bănească la plata impozitului pentru acest apartament, nu le-a permis accesul în imobil iar apelanții au făcut separat pomeni pentru autor, intimata refuzând să țină legătura cu aceștia.
S-a mai criticat și modul de administrare a probatoriilor și aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește interogatoriul, intimata pârâtă neprezentându-se pentru a i se administra interogatoriul propus de apelanți, astfel că se impunea a se face aplicarea art. 225 C.pr.civ.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr. 345 A din 03.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelanții reclamanți pârâți, a fost desființată sentința civilă apelată și trimisă cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelanții, în calitate de succesori în linie directă, ai tatălui lor C. P., au dat dovadă de o conduită ce denotă intenția lor de însușire a calității de moștenitor și respectiv acceptarea succesiunii rămasă de pe urma acestuia, aflându-se în concurs cu soția supraviețuitoare, dintr-o căsătorie subsecventă a autorului.
Potrivit datelor comunicate, atât instanța la fond cât și în faza de apel, s-a înregistrat cererea de deschidere a procedurii succesorale, însăși intimata C. E. indicând în cuprinsul acesteia ca moștenitori, pe copiii autorului ca și faptul că din masa succesorală face parte cota de ½ din apartamentul supus procedurii de față, în cadrul litigiului, aceasta pretinzând însă că bunul îi aparține în întregime.
Rezultă faptul că între părți există raporturi tensionate, dezbaterea succesorală neputându-se realiza ca urmare a certurilor și neînțelegerilor dintre părți și nedepunerii actelor doveditoare, împrejurare confirmată și prin depoziție de martor (fila 115,116).
Însăși pârâta intimată, prin cererea conexă, recunoaște că dezbaterea succesiunii pe calea procedurii notariale nu a fost posibilă, întrucât părțile interesate nu s-au înțeles, iar sub aspectul acceptării moștenirii de către apelanți nu este relevantă situația de fapt descrisă de către intimată în această cerere(contrazisă de altfel prin declarația martorului fila 116).
Tribunalul a apreciat că, raportat la toate celelalte probe administrate, la întreaga atitudine din proces, ce rezultă inclusiv din cererile depuse în dosar, răspunsul apelanților la întrebarea din cadrul interogatoriului propus de intimată (pentru neprezentarea intimatei impunându-se aplicarea art. 225 C.pr.civ.) în legătură cu efectuarea sau nu de acte de acceptare a succesiunii, nu poate fi considerat ca fiind relevant, având în vedere contextul relațiilor tensionate dintre părți și refuzului intimatei de a accepta participarea și a acestora la cheltuielile apartamentului în care ea a rămas să locuiască (dobândit împreună cu defunctul) ori chiar la pomenirile ulterioare decesului.
De altfel, martorul a cărui declarație se află la fila 116 dosar fond arată că apelantul C. I. a contribuit la cheltuielile de înmormântare.
Ca atare, Tribunalul a apreciat că soluția de reținere a lipsei calității de moștenitor, respectiv de legitimare procesuală este eronată, urmând ca apelul să fie admis și întrucât cererea reclamanților a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului și pe baza unei situații de fapt și de drept greșit reținute, sentința a fost desființată în baza art. 297 C.pr.civ. cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta - pârâtă C. E..
În motivarea recursului, recurenta, invocând prevederile art. 304 pct. 6, Cod procedură civilă a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, având în vedere că reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, iar în apel nu se pot formula cereri noi. Or, susține recurenta, apelanții nu au solicitat decât stabilirea masei succesorale și a cotelor ce le revin, nu și stabilirea calității de moștenitor.
De asemenea, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind totodată lipsită de temei legal.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor, recurenta susține că instanța a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 700 din Codul civil din 1864 referitor la prescripția dreptului de acceptare a succesiunii, coroborat cu art. 685 și următoarele Cod civil, referitor la modalitățile de acceptare a succesiunii și cu prevederile Decretului nr. 167/1958 referitoare la prescripția extinctivă.
S-a arătat că în mod greșit instanța a reținut că intimații au avut o atitudine/conduită procesuală ce denotă intenția de acceptare a succesiunii, deoarece nu s-a avut în vedere faptul că această atitudine este cea din cursul procesului, deci începând cu anul 2009, cu mult după ce a intervenit prescripția dreptului de a accepta succesiunea.
De asemenea, instanța de apel a apreciat global conduita intimaților fără a analiza individual un drept care prin lege era deja stins prin prescripție.
În ceea ce privește reținerea că recurenta i-a indicat pe intimați ca moștenitori, s-a susținut că, oricum, prin aceasta nu s-ar fi creat nici un drept în favoarea intimaților și nici nu ar fi fost cauză de suspendare/întrerupere sau repunere în termenul de prescripție. Însă faptul că intimații au fost indicați în cererea de chemare în judecată, conexată cauzei, denotă exclusiv vocația succesorală a acestora, decurgând din calitatea de descendenți în linie dreaptă, de grad I, ceea ce le-a conferit și calitate procesuală pasivă.
Mai mult, faptul că recurenta i-a invitat la notariat în calitate de succesori, nu poate fi apreciat ca act de acceptare a succesiunii de către aceștia, nimeni neputând fi obligat să accepte o moștenire, iar câtă vreme nu și-au exprimat intenția cu privire la succesiune nu se poate aprecia că în fapt au făcut un act de acceptare, cu atât mai mult cu cât aceștia erau interesați și aveau posibilitatea să-și dovedească identitatea și calitatea de descendent, fapt pe care l-au refuzat la notariat.
În ceea ce privește aprecierea instanței în sensul că raporturile tensionate dintre părți au făcut imposibilă dezbaterea succesiunii, recurenta susține de asemenea, că aceasta nu poate fi considerată o cauză de întrerupere/suspendare sau repunere în termenul de prescripție, intimații dacă ar fi dorit să accepte succesiunea de pe urma tatălui lor, având la dispoziție mai multe posibilități legale, nu doar acte de acceptare tacită (cum ar fi prezentarea la notariat sau inițierea acțiunii în instanță).
Recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că refuzul recurentei ca reclamanții pârâți să participe la cheltuielile casei și la pomeniri, justifică pasivitatea acestora în acceptarea succesiunii și le creează dreptul de a veni la succesiune, deoarece participarea la pomeniri sau la cheltuielile de înmormântare nu reprezintă decât o obligație morală, indiferent dacă defunctul a lăsat sau nu vreun bun urmașilor săi.
În ceea ce privește incidența în cauză a art. 225 Cod procedură civilă, s-a arătat că instanța nu a argumentat de ce se impune aplicarea acestui text legal, în sensul că se poate aprecia ca recunoaștere/început de dovadă fără a analiza în contextul dosarului și a conduitei procesuale a recurentei acest aspect și fără a arăta în concret consecințele ce decurg din aceasta.Mai mult, răspunsul la întrebările cuprinse în interogatoriu se regăsesc în cererile și argumentele formulate de recurentă și reies din probele administrate.
De asemenea, recurenta a arătat că nu s-a ținut seama și de faptul că aceasta este în vârstă și are probleme de sănătate or, conform art. 225 C.pr.civ. instanța poate, dacă partea, fără motive temeinice nu se prezintă la interogatoriu, să aprecieze ca recunoaștere sau început de dovadă această lipsă, în întreg contextul probator analizat în cauză.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că s-a apreciat eronat faptul că prezența la notariat, fără dovedirea calității, identității sau intenției de acceptare a moștenirii, are valoare de acceptare, că reclamanții pârâți aveau posibilitatea să facă acte exprese de acceptare a succesiunii în termen legal, iar răspunsurile la interogatoriu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În consecință, recurența a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ.
Intimații S. L. G. și C. I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare, intimații au arătat, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., că, la data de 5 iunie 2009 (fila 55 din dosarul de fond), aceștia au solicitat, prin apărător, inclusiv recunoașterea calității de moștenitor, cererea fiind reiterată cu ocazia concluziilor pe fond și consemnată în încheierea din 1.04.2011.
În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, intimații au arătat că acestea sunt nefondate, întrucât calitatea lor de moștenitori rezultă atât din calitatea de succesori în linie directă ai defunctului, cât și din faptul că există o prezumție în baza probelor administrate, că au făcut acte de acceptare a moștenirii și revine instanței de fond, ca în rejudecare, prin administrarea tuturor probelor necesare să analizeze în ce măsură intimații au făcut acte de acceptare a moștenirii, calitatea procesuală a acestora fiind de netăgăduit. Intimații au arătat că nu li s-a dat ocazia, nici în fond, nici în apel să administreze probe din care să rezulte faptul că au acceptat succesiunea în termen legal, ceea ce a justificat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimații au mai arătat că indicarea acestora ca moștenitori de către recurentă le conferă calitate procesuală activă, iar acest lucru reprezintă o recunoaștere a drepturilor intimaților de către recurentă.
S-a mai arătat că instanța de apel nu a analizat detaliat raporturile dintre părți pentru a concluziona că relațiile tensionate reprezintă cauze de suspendare/întrerupere a cursului prescripției, dar a subliniat existența acestor relații tocmai pentru a arăta că se impune un probatoriu suplimentar care poate fi făcut de instanța de fond.
Cu privire la aplicarea art. 225 Cod procedură civilă, s-a arătat că nici măcar în apel recurenta nu a probat motivul temeinic pentru care a lipsit de la administrarea interogatoriului, astfel că în mod corect instanța de apel a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de lege.
În consecință, s-a arătat că în mod corect instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța de fond să poată administra un probatoriu complet cu privire la actele de acceptare făcute de intimați.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, dat fiind că reclamanții – pârâți nu au solicitat stabilirea calității de moștenitor, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată intimații – reclamanți-pârâți au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună partajul averii succesorale privind bunurile rămase la decesul defunctului C. P., urmând să se stabilească bunurile de împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de copărtași și lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea și atribuirea bunurilor ce li se cuvin.
Având în vedere că cererea în ansamblu vizează dezbaterea succesiunii rămase de pe urma autorului părților și întrucât intimații – reclamanți – pârâți au solicitat stabilirea cotelor ce li se cuvin în calitate de copărtași, o asemenea cerere presupune în mod implicit și constatarea calității de moștenitor, aspect asupra căruia instanța avea îndatorirea să se pronunțe, astfel cum în mod corect a procedat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată în primul rând, că toate criticile formulate în dezvoltarea acestuia se încadrează exclusiv în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii), recurenta – pârâtă – reclamantă susținând că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 700 din Codul civil din 1864 referitor la prescripția dreptului de acceptare a succesiunii, a art. 685 și următoarele din Codul civil din 1864 referitor la modalitățile de acceptare a succesiunii și a prevederilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Criticile formulate sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut că intimații – reclamanți – pârâți sunt străini de moștenirea defunctului, deoarece nu și-au exercitat dreptul de opțiune în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil din 1864, promovarea prezentei acțiuni judiciare fiind făcută cu depășirea acestui termen, iar intimații – reclamanți – pârâți recunoscând în cadrul interogatoriului administrat în cauză că nu au efectuat nici un act de acceptare a succesiunii, că nu au administrat bunurile succesorale, neavând cunoștință despre situația lor, și că nu au plătit nici o sumă cu titlu de impozit sau taxă vizând aceste bunuri.
Instanța de apel a apreciat greșită soluția de reținere a lipsei calității procesuale active a intimaților – reclamanți – pârâți, reținând că aceștia, în calitate de succesori în linie directă ai tatălui lor au dat dovadă de o conduită ce denotă intenția lor de însușire a calității de moștenitor și respectiv acceptarea succesiunii rămasă de pe urma acestuia.
Contrar celor menționate de intimații – pârâți reclamanți prin întâmpinarea formulată, instanța de apel a analizat atitudinea intimaților – reclamanți – pârâți cu privire la acceptarea succesiunii, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare nefăcându-se pentru a se administra probe în legătură cu acest aspect, ci s-a reținut calitatea intimaților – reclamanți - pârâți de moștenitori acceptanți.
Hotărârea instanței de apel, astfel pronunțată, a fost dată cu încălcarea prevederilor legale invocate de recurenta – pârâtă – reclamantă, deoarece actele considerate de instanța de apel ca fiind o dovadă a intenției intimaților de însușire a calității de moștenitor nu au semnificația acceptării succesiunii în termenul prevăzut de lege.
În primul rând, formularea cererii de chemare în judecată și atitudinea intimaților – pârâți – reclamanți în timpul procesului nu pot conferi acestora calitatea de moștenitori acceptanți, deoarece au fost făcute după expirarea termenului de opțiune succesorală de 6 luni de la data producerii decesului defunctului, termen prevăzut de art. 700 din codul civil din 1864.
Ca atare, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul intimaților – reclamanți – pârâți de a accepta moștenirea s-a stins conform legii și odată cu acest drept s-a stins cu efect retroactiv și titlul de moștenitor.
În ceea ce privește cererea de deschidere a procedurii succesorale formulată de intimata – pârâtă – reclamantă în fața notarului public prin care aceasta a indicat ca moștenitori și pe copiii defunctului, aceasta nu poate avea semnificația acceptării succesiunii de către intimații- pârâți – reclamanți, deoarece nu reprezintă manifestarea expresă de voință a lor, în sensul arătat.
În plus, din cuprinsul cererii respective rezultă că recurenta – pârâtă – reclamantă a menționat calitatea intimaților – reclamanți – pârâți de descendenți ai defunctului, dar a precizat în mod expres calitatea sa de moștenitor acceptant.
În ceea ce privește aprecierea instanței de apel în sensul că raporturile tensionate dintre părți au făcut imposibilă dezbaterea succesorală, o asemenea împrejurare nu poate fi considerată ca fiind o cauză de întrerupere/suspendare sau motiv de repunere în termenul de prescripție conform Decretului lege 167/1958 și nu poate crea un drept în favoarea intimaților – reclamanți –pârâți, în mod corect susținând recurenta că aceștia aveau posibilitatea de acceptare a succesiunii în termenul legal, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege:acceptare expresă, (prin înscris autentic sau sub semnătură privată) sau tacită, conform art. 689 din Codul civil din 1864.
Potrivit acestui text legal, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu îl putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii.
Cererile depuse la dosar avute în vedere de instanța de apel nu pot fi reținute ca având semnificația acceptării tacite a moștenirii deoarece, astfel cum s-a arătat mai sus, au fost depuse cu depășirea termenului legal de prescripție a termenului de opțiune succesorală.
De asemenea, contribuția la cheltuielile de înmormântare a intimatului – pârât – reclamant C. I. reținută de instanța de apel potrivit declarației martorului (deși intimatul a negat acest lucru la interogatoriul administrat în cauză) nu semnifică acceptarea tacită a moștenirii, asemenea cheltuieli fiind efectuate prin considerente de morală, de respect față de memoria defunctului (pietatis cauza).
Aprecierea instanței de apel în sensul că răspunsul intimaților – reclamanți – pârâți la interogatoriu în legătură cu efectuarea sau nu de acceptare a succesiunii, nu poate fi considerat ca fiind relevant, având în vedere contextul relațiilor tensionate dintre părți, este eronată, câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, existența unor asemenea relații nu putea împiedica pe intimați să efectueze acte de acceptare a moștenirii în termen, potrivit legii.
În privința aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, în legătură cu neprezentarea recurentei la interogatoriul propus de intimații reclamanți pârâți, instanța de apel a făcut referire la aceasta tot în contextul celor arătate mai sus, astfel că aprecierea dedusă din această probă nu poate avea semnificația acceptării tacite a moștenirii în termenul prevăzut de lege.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit a reținut instanța de apel că intimații reclamanți pârâți au acceptat moștenirea autorului în termenul prevăzut de lege și justifică legitimare procesuală activă în cauză, decizia fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 700, 685 și art. 689 din Codul civil din 1864.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă -reclamantă, va modifica în tot decizia recurată și va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții – reclamanți - pârâți.
Văzând și disp art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă-reclamantă C. E. împotriva deciziei civile nr.345A/ 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți C. F., C. I. și S. L. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red/tehnored/M.A.M/04.10.2013
Tehnored. T.I. .
2 ex. Jud. apel:Ș. Ț.
I. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 67/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 189/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
