Pretenţii. Decizia nr. 1027/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1027/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 17669/302/2010

Dosar nr._

(827/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1027

Ședința publică de la 5.06.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. A. H. P.

JUDECĂTOR - E. V.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurentul-reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1206 A din 11.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, N. T., N. Y. C., N. P. A. și N. L. A..

P. are ca obiect - pretenții.

Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.05.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 5.06.2013, hotărând următoarele:

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 22.10.2009, sub nr._ /2009, reclamantul M. București, reprezentat legal prin Primarul General Prof. Dr. S. M. O., i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, N. T., N. Y. C., N. P. A., N. L. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea sumei de 497.677,64 lei, reprezentând prețul achitat pentru achiziționarea apartamentului nr.6, din București, ..41, ., actualizată în raport cu indicele de inflație, spor de valoare adus apartamentului în litigiu și cheltuieli de judecată. Totodată, a solicitat obligarea pârâților N. T., N. Y. C., N. P. A. și N. L. A. la restituirea sumei de 15.217 lei, reprezentând îmbunătățiri necesare și utile aduse apartamentului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 2514/23.03.2011, pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Sector 5 București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. București reprezentat de Primarul General, în contradictoriu cu pârâții M. Finantelor Publice, N. T., N. Y. C., N. P. A., N. L. A..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6540/10.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, s-a dispus obligarea pârâtului M. București la plata către reclamanții G. Lucreția și G. S. L. a sumei de 15.217 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/_/19.03.1997. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 14.981,64 lei, reprezentând prețul achitat de aceștia potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/_/19.03.1997, actualizat cu rata inflației pentru perioada martie 1997 la zi, precum și obligarea pârâtului . la plata către reclamanți a sumei de 149,81 lei, reprezentând comisionul de 1% din prețul achitat de aceștia potrivit contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu rata inflației.

Prin decizia civilă nr.1226A/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ a fost admis apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 6540/10.10.2007 și, în consecință, a fost obligată Primăria Municipiului București la plata sumei de 14.981,64 lei, reprezentând prețul achitat de reclamanți potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/1997, actualizat cu rata inflației pentru perioada martie 1997 la zi și s-a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 197/04.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul formulat împotriva sentinței anterior menționate, în sensul că s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului București la plata sumei de 481.146 lei către reclamanți, reprezentând sporul de valoare al imobilului.

În cauză, reclamantul solicită obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor acordate reclamanților prin hotărârile judecătorești menționate anterior.

Instanța a constatat însă că prin aceste hotărâri judecătorești a fost analizată chestiunea calității procesuale pasive a reclamantului, fapt ce determină trecerea acesteia în puterea lucrului judecat, cu consecința imposibilității reluării acestei analize în cadrul unui nou proces.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel M. București prin Primar General criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în motivare arătând următoarele:

Prin sentința civila recurată, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată motivat de faptul că există deja hotărâri judecătorești care au analizat chestiunea calității procesuale a celui care are obligația restituirii prețului achitat de Găina L. și Găina S. L., fapt ce determina trecerea acesteia în puterea lucrului judecat, cu consecința imposibilității reluării acestei analize în cadrul unui nou proces.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 1226A /10.10.2008 s-a arătat, în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea prețului actualizat către Găina L. și Găina S. L., că prin sentința civilă nr.9304/30.09.2005 a Judecătoriei Sectorului 1, s-a admis doar acțiunea în revendicare, fără a se anula contractul de vânzare-cumpărare. Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că Ministerul Finanțelor Publice nu justifică calitatea procesuală pasivă, ca parte ce poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății.

Ori, în dispozițiile art.l, pct.5 teza I din OUG nr. 184/2002, se prevede în mod clar că, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie obligat la plata sumei provenită din contractul de vânzare cumpărare, deoarece aceste sume s-au vărsat în conturile create special de Ministerul Finanțelor Publice.

Însă, chiar dacă în cauză ar fi vorba despre o răspundere pentru evicțiune, așa cum se susține, se ignora faptul indiscutabil că prețul plătit de către pârât a fost încasat și folosit în mod efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice și nu de către M. București.

Atâta timp cât legiuitorul a stabilit în mod expres în conținutul Legii nr.112/1995 (prin art.13 alin.6) că prețul plătit de către chiriașii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, este foarte clar că prețul pe care l-au plătit reclamanții a fost virat în contul acestui minister (în fondul extrabugetar) care l-a și folosit efectiv pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995.

Pe cale de consecință, chiar dacă în cauză poate fi reținută răspunderea pentru evicțiune și admiterea cererii în sensul restituirii prețului, această obligație trebuie stabilită numai față de Ministerul Finanțelor Publice (care a încasat și utilizat prețul) și nu față de M. București prin Primarul General care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, "restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin. 6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare".

S-a constatat că prin această reglementare, cu caracter special, legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun în materia evicțiunii (art.1377 și urm. C.civil) impunând altei persoane (M. Economiei și Finanțelor) decât vânzătorul bunului, obligația de restituire a prețului vânzării. Este adevărat că textul legal menționat face referire la situația în care contractul de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legea nr. 112/1995 a fost declarat nul prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, insă, după cum s-a arătat constant în practica judecătorească, el se aplică prin analogie și în situația în care cumpărătorul în temeiul Legea nr. 112/1995 a fost evins de fostul proprietar chiar fără a i se desființa contractul de vânzare-cumpărare. Ar fi ilogic ca legiuitorul să oblige M. Economiei și Finanțelor la restituirea prețului în situația în care vânzătorul M. București ar fi fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau ar fi încălcat dispozițiile legale în vigoare la acel moment, iar în situația în care ar fi fost de bună-credință și ar fi respectat normele legale să-l oblige la restituirea prețului. De altfel, este evident că la stabilirea persoanei în a cărei sarcină s-a impus obligația de restituire a prețului actualizat s-a avut în vedere de legiuitor beneficiarul direct al sumelor încasate cu titlu de preț al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. acesta fiind, în opinia apelantului, M. Economiei și Finanțelor.

Astfel, din coroborarea alineatelor 2 și 2 ind. 1 ale art.50 din Legea nr.10/2001, rezulta că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze, anume restituirea către cumpărători a prețului actualizat în funcție de indicele de inflație și restituirea prețului de piață.

In primul caz, contractele au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că instanța a constatat nulitate lor și întrucât se folosește de fiecare dată sintagma „desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, rezultă că a doua ipoteză privește cu necesitate admiterea unor acțiuni în revendicare prin comparare de titluri, operațiune în urma căreia contractele încheiate de foștii chiriași rămân fără eficiență juridică.

Față de cele mai sus menționate, rezulta fără putință de tăgadă că obligația de plată a prețului plătit pentru imobilul revendicat în speță, revine Ministerului Finanțelor Publice.

Dacă s-ar pune în discuție răspunderea pentru evicțiune, aceasta presupune două elemente cumulativ prevăzute de lege, respectiv, plata prețului și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

In speță, cele două elemente prevăzute de lege pentru existența răspunderii pentru evicțiune nu sunt întrunite. Acțiunea de față este una în pretenții, respectiv obținerea unei sume de bani care, potrivit Legii nr.112/1995 și HG nr.20/1996 nu au intrat în bugetul PMB așa cum s-a arătat mai sus, ci au intrat în contul Ministerului de Finanțe. Solicită să se observe că unul din elementele esențiale ale răspunderii pentru evicțiune - prejudiciul, nu a fost indicat, dovedit, iar despăgubirile pentru acest prejudiciu nu au fost arătate și nu au fost timbrate.

Nu în ultimul rând, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea persoanelor fizice N. T., N. Y. C., N. P. A., N. L. A. la plata sumei de 15.217 lei reprezentând îmbunătățirile necesare și utile aduse apartamentului în litigiu, având în vedere că aceste îmbunătățiri profita terțul evingător, în speță pârâților persoane fizice și, ca atare, ele vor trebui obligate, în primul rând, să despăgubească pe cumpărători, iar vânzătorul va fi garant doar în subsidiar. Astfel, numiți Găina Lucreția și Găina L. ar fi trebuit să pretindă sporul de valoare de la cei care profita de aceste îmbunătățiri, respectiv proprietarii actuali, pârâții persoane fizice din prezenta cauză. Mai mult, potrivit art. 49 din Legea nr. 10/2001 « chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin îmbunătățirile necesare și utile». Astfel, textul de lege condiționează dreptul la despăgubire de calitatea de chiriași a beneficiarului, asta înseamnă că reclamanții trebuiau să facă dovada că aceste îmbunătățiri le-a făcut în perioada în care dețineau imobilul în calitate de chiriaș. Dacă acestea sunt făcute ulterior, respectiv după încheierea contractului de vânzare cumpărare, textul menționat nu are aplicabilitate.

Ori, așa cum rezultă din probatoriul administrat, reclamanții Găina Lucreția și Găina L. au pretins sume de bani care reprezintă îmbunătățiri aduse imobilului după ce au dobândit calitatea de proprietare. De asemenea, potrivit art.49.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, «dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute la cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare», ceea ce înseamnă că fără un astfel de acord unitatea deținătoare nu poate fi obligată la astfel de despăgubiri.

In drept au fost invocate art. 282-298 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.1206 A/11.12.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant M. București prin Primar General, împotriva sentinței civile nr.2514/23.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. T., N. Y. C., N. P. A., N. L. A. și Ministerul Finanțelor Publice.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii de apel pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar a fost justificat de modificarea cadrului legislativ în ceea ce privește restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr. 112/1995. Invocând dispozițiile art. 50, alin.3 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data prezentei acțiuni), apelantul pretinde că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezenta cauza efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu având un alt obiect decât cel din prezenta pricină.

O astfel de critică a apelantului ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Modificările legislative aduse Legii nr.10/2001 în ceea ce privește persoana obligată la restituirea prețului, invocate de apelanta în susținerea demersului judiciar nu pot avea o forță juridică superioară față de o hotărâre judecătoreasca irevocabilă, care a decis că M. București are calitatea de debitor în raportul juridic, aceste susțineri fiind contrarii principiului securității raporturilor juridice. Totodată, tribunalul a reținut că potrivit principiului constituțional reglementat de art. 15, alin.2 legea produce efecte numai pentru viitor, situațiile juridice intervenite și soluționate anterior în mod irevocabil, fiind excluse de la aplicarea noii legi.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1206A/11.12.2012 a formulat recurs reclamantul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă: „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia recurentului - reclamant, instanța în mod greșit a respins apelul Municipiului București și a menținut soluția instanței de fond prin care i s-a respins cererea de chemare în judecată motivat de faptul că există deja hotărâri judecătorești care au analizat chestiunea calității procesuale a celui care are obligația restituirii prețului achitat de Găina Lucreția și Găina S. L., fapt ce determina trecerea acesteia în puterea lucrului judecat, cu consecința imposibilității reluării acestei analize în cadrul unui nou proces.

Ori, în dispozițiile art.1, pct.5 teza l din OUG nr. 184/2002, se prevede în mod clar că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie obligat la plata sumei provenită din contractul de vânzare cumpărare, deoarece aceste sume s-au vărsat în conturile create special de Ministerul Finanțelor Publice. Insă, chiar dacă în cauză ar fi vorba despre o răspundere pentru evicțiune, așa cum se susține, se ignora faptul indiscutabil că prețul plătit de către pârât a fost încasat și folosit în mod efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice și nu de către M. București.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.3 alin. 6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.

S-a constatat ca prin această reglementare cu caracter special, legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun în materia evicțiunii (art.1377 și urm. C.civil) impunând altei persoane (M. Economiei și Finanțelor) decât vânzătorul bunului, obligația de restituire a prețului vânzării.

Este adevărat că textul legal menționat face referire la situația în care contractul de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legea nr.112/1995 a fost declarat nul prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, însă, după cum s-a arătat constant în practica judecătorească, el se aplica prin analogie și în situația în care cumpărătorul în temeiul Legea nr.112/1995 a fost evins de fostul proprietar chiar fără a i se desființa contractul de vânzare-cumpărare.

Față de cele mai sus menționate, rezultă fără putință de tăgadă că obligația de plata a prețului plătit pentru imobilul revendicat în speță, revine Ministerului Finanțelor Publice.

Dacă s-ar pune în discuție răspunderea pentru evicțiune, aceasta presupune două elemente cumulativ prevăzute de lege, respectiv, plata prețului și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Solicită să se observe că unul din elementele esențiale ale răspunderii pentru evicțiune - prejudiciul, nu a fost indicat, dovedit, iar despăgubirile pentru acest prejudiciu nu au fost arătate și nu au fost timbrate.

Nu în ultimul rând, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care a solicitat obligarea persoanelor fizice N. T., N. Y. C., N. P. A. și N. L. A. la plata sumei de 15.217 lei, reprezentând îmbunătățirile necesare și utile aduse apartamentului în litigiu, având în vedere că aceste îmbunătățiri profita terțul evingător, în speță, pârâților persoane fizice și ca atare ele vor trebui obligate, în primul rând să despăgubească pe cumpărători, iar vânzătorul va fi garant doar în subsidiar.

Mai mult, potrivit art.49 din Legea nr.10/2001 "chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin îmbunătățirile necesare și utile".

Astfel, textul de lege condiționează dreptul la despăgubire de calitatea de chiriași a beneficiarului, asta înseamnă ca reclamanții trebuiau să facă dovada că aceste îmbunătățiri le-au făcut în perioada în care dețineau imobilul în calitate de chiriași. Dacă acestea sunt făcute ulterior, respectiv după încheierea contractului de vânzare cumpărare, textul menționat nu-și mai are aplicabilitate.

Ori, așa cum rezultă din probatoriul administrat, reclamanții Găina Lucreția și Găina L. au pretins sume de bani care reprezintă îmbunătățiri aduse imobilului după ce au dobândit calitatea de proprietari. De asemenea, potrivit art.49.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, "dacă îmbunătățirile necesare și utile au fost făcute Ia cererea expresă sau cu acordul expres al locatorului debitorul obligației de restituire a despăgubirilor este unitatea deținătoare", ceea ce înseamnă că fără un astfel de acord unitatea deținătoare nu poate fi obligată la astfel de despăgubiri.

Față de cele învederate, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, desființarea deciziei civile recurate iar, pe fond, admiterea acțiunii formulată de către Municipiului București, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea sumei de 497.677,64 Iei, reprezentând preț achitat pentru achiziționarea apartamentului nr.6 din București, ..41, actualizată în raport cu indicele de inflație, spor de valoare adus apartamentului în litigiu și cheltuieli de judecată, precum și obligarea pârâților persoane fizice la restituirea sumei de 15.217 lei, reprezentând îmbunătățiri necesare și utile aduse apartamentului în litigiu.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Curtea reține că, în litigiul anterior soluționat prin sentința civilă nr. 6540/10.10.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, definitivă prin decizia nr. 1226A/2008 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia nr. 197/2009 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamanților G. Lucreția și S. L., a fost obligat M. București la plata sumei de 14.981,64 lei reprezentând prețul achitat de reclamanți potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr. 3715/1997, actualizat cu rata inflației și a sumei de 481.146 lei către reclamanți reprezentând sporul de valoare al imobilului, fiind respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin prezenta cauză, reclamantul arată că, în urma executării hotărârilor judecătorești menționate anterior, se impune obligarea Ministerului Finanțelor Publice la restituirea acestor sume și a pârâților persoane fizice la restituirea sumei reprezentând îmbunătățirile aduse apartamentului.

În primul rând, curtea constată că, în mod corect tribunalul a reținut că prezenta acțiune nu este întemeiată, întrucât în litigiul anterior acțiunea a fost respinsă față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, astfel că acesta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă, într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului, acest beneficiu fiind dat de aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat. Aspectul pozitiv apare dacă identitatea de obiect și cauză nu este decât parțială și un lucru deja judecat este invocat, pe cale incidentală, într-un al doilea proces sau se valorifică pe cale principală.

Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la bază regula că o situație de fapt raportată la o anumită situație de drept nu poate fi analizată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazisă de o alta, aceasta în scopul unei administrări uniforme a justiției.

Sub un al doilea aspect, curtea constată că solicitarea recurenților de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea sumei de 497.677, 64 lei reprezentând prețul achitat de chiriașii cumpărători și sporul de valoare dobândit de către bun la momentul evicțiunii, este o chestiune de drept rezolvată irevocabil în litigiul anterior, instanțele statuând, în raport de aceleași dispoziții legale invocate și în susținerea prezentului recurs, respectiv dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, art. 3 alin. 6 din Legea nr.112/1995 și OUG nr.184/2002, că acesta nu are calitate procesuală, recurentul fiind cel obligat să răspundă pentru evicțiune. În aceste condiții, nu poate fi repusă în discuție calitatea Ministerului Finanțelor decât cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, modificările legislative aduse legii 10/2001 prin legea 1/2009 nu justifică reanalizarea acestei chestiuni a calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii.

În al treilea rând, pentru aceleași considerente nu poate fi primit nici motivul de recurs vizând obligarea foștilor proprietari ai imobilului la restituirea sumei de 15.217 lei reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu, întrucât și această chestiune de drept a aplicării dispozițiilor art. 48 alin 2 sau alin 3 din Legea nr.10/2001 a fost dezlegată în litigiul anterior, unde s-a statuat că obligația de despăgubire aparține tot recurentei, fiind aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 3 și nu cele ale alin. 2, întrucât este vorba de un imobil preluat fără titlu valabil.

Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1206 A din 11.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, N. T., N. Y. C., N. P. A. și N. L. A..

.. // ..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.D.T.

Tehdact.R.L./A.D.T.

2 ex./05.07.2013

TB-S.5 - M.G.; S.P.

Jud.S.5 – M.C.A.

← Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1423/2013. Curtea de...		Evacuare. Decizia nr. 719/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Pretenţii. Decizia nr. 1027/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1027/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI