Pretenţii. Decizia nr. 1277/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1277/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 3044/87/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1277R
Ședința publică de la data de 21.06.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - S. G.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat doamna procuror I. E..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant R. T. împotriva sentinței civile nr. 691/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect „despăgubiri Legea nr.221/2009”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de 19.06.2013 la registratura secției s-au înregistrat notele de concluzii formulate de recurentul-reclamant R. T., prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurentul-reclamant.
Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită admiterea cererii și a se dispune în temeiul art. 245 C.pr.civ. repunerea cauzei pe rol.
Curtea, după deliberare, încuviințează cererea formulată de recurentul-reclamant și în temeiul art. 245 C.pr.civ., dispune repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, având în vedere că se solicită de către recurentul-reclamant, prin notele scrise depuse la dosar, judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Reprezentanta Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu mențiunea că nu se aplică dispozițiile Legii nr.221/2009, măsura administrativă luată împotriva bunicului recurentului-reclamant, deoarece deportarea nu s-a făcut de către statul român.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman sub nr._, reclamantul R. T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii deportării bunicului său, defunctul V. Strelțov; și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 euro.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă din certificatul nr. 21(3) – 3323/90 – 6526, emis de Procuratura Generală a Republicii M. la data de 25.08.2008, bunicul său Strlițov (Strelțov) V. a fost deportat nelegal în baza deciziei organelor extrajudiciare.
A arătat că familia sa a avut de suferit, atât înainte de deportarea bunicului său cât și după aceea, chiar și în România, după ce părinții săi s-au stabilit în orașul Z., județ Teleorman.
Reclamantul a mai arătat că bunicul său a fost reabilitat la data de 16 aprilie 1989 de către Procuratura RSSN din URSS, însă această reabilitare nu a fost în măsură să șteargă suferințele familiei, fiind cunoscute represiunile sistemului comunist.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă nr. 691/5.11.2012 Tribunalul Teleorman Secția Civilă a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii deportării, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman; și a respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere; a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în a solicita plata daunelor morale, invocată de pârât; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata daunelor morale, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibil acest capăt de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Din certificatele nr. C – 3329/17.12.1990 și 21(13) – 3323/90 - 6536/25.08.2008 eliberate de Comitetul Securității de Stat al Republicii M., respectiv, de Procuratura Generală a Republicii M. (f. 19, 22) rezultă că numitul Strlițov (Strelțov) V. C., bunicul reclamantului, a fost arestat la data de 21.06.1941, pentru agitație antisovietică și deportat în Raionul Daursk, fiind reabilitat la data de 16 aprilie 1989, de către Procuratura RSSN.
În ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii deportării, din interpretarea dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009 tribunalul a reținut că sunt considerate ca având caracter politic, condamnările, respectiv, măsurile administrative dispuse de organele fostei miliții sau securități pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul comunist din România, fapte prevăzute de legislația națională, în vigoare la acea dată.
Or, în speță, reclamantul solicită să se constate caracterul politic al deportării bunicului său, deși măsura a fost dispusă pe teritoriul unui alt stat, de către instituțiile acelui stat, „pentru agitație antisovietică” și nicidecum pentru împotrivire față de regimul comunist instaurat în România (art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009).
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta este nefondată întrucât cu actele de stare civilă a făcut dovada că este descendent al defunctului Strelțov V., respectiv că mama sa, numita R. D., este, la rândul său, decedată.
Și capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale este inadmisibil, având în vedere că, prin decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional.
Deciziile Curții Constituționale au fost publicate la data de 15 noiembrie 2010 iar reclamantul a formulat acțiunea la data de 7 iunie 2012, situație în care se va reține că temeiul juridic al capătului de cerere privind plata daunelor morale a încetat să existe, așa încât capătul de cerere este inadmisibil.
Împotriva sentinței civile nr. 691/05.11.2012 a declarat recurs reclamantul R. T..
În motivarea recursului, reclamantul critică sentința pentru următoarele motive:
Reclamantul arată că, într-adevăr, statul sovietic l-a deportat pe V. Strelțov, dar aceasta a fost făcută pe teritoriul Statului R., de la acea vreme, iar . teritoriului Basarabiei, așa cum rezultă din toate documentele vremii dovedesc faptul că teritoriul românesc nu a intrat de drept în granițele URSS decât după 1944 și 1947, adică după 12 septembrie 1944, când Guvernul român semnează Convenția de armistițiu cu Guvernele: Sovietic, Regatului Unit și SUA în care la punctul 4 se prevedea:" Se stabilește frontiera de stat între URSS și România, stabilită prin Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940.".
S. R. nu a întreprins nimic, nici la momentul ultimatului și nici după semnarea tratatelor care au fost încheiate după război și amintite mai sus, pentru cetățenii săi.
În legătură cu daunele morale, reclamantul arată că este la curent cu actele normative intrate în vigoare după apariția Legii nr. 221/2009, a deciziilor CCR și a RIL nr. 12/2011 a ÎCCJ a României, dar arată că nu au fost luate în considerare prevederile legislației europene privind drepturile omului, reparațiile ce se impun pentru nedreptățile făcute unor oameni care, cu prețul vieții, s-au opus unui regim opresiv.
Recurentul invocă jurisprudența instanței supreme, prin care s-a reținut repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. (Î.C.CJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011.)
În consecință, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii, respingerii excepției inadmisibilității constatării caracterului politic al detenției și deportării lui V. Strelțov precum și a excepției inadmisibilității acordării daunelor morale solicitate, având în vedere soluția dată primului capăt de cerere, judecându-se tot pe excepție și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu s-a trecut la judecarea în fond a cauzei.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii luate împotriva autorului reclamantului, de deportare în Raionul Daursk, Regiunea Krasnoiarsk, în data de 31 martie 1942, după arestarea sa în data de 21 iunie 1941 pentru agitație antisovietică față de punerea în aplicare a Consfătuirii speicale a NKVD al URSS, Curtea constată că soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 3041 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Nefiind menționată în mod expres de art. 3 din Legea nr. 221/2009, această măsura administrativă abuzivă a deportării nu are un caracter politic de drept, ci el trebuie să fie constatat de instanță, în baza criteriilor oferite tot de lege, respectiv de art. 4 alin. 2 din lege.
Or, acest din urmă text legal face trimitere la dispozițiile art. 1 alin. 3 din lege, care fac trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 (aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare), prevederi legale care definesc caracterul politic al unei măsuri administrative abuzive prin prisma scopului avut în vedere la săvârșirea unei infracțiuni sau a unei alte fapte ce a atras luarea unei măsuri de organele fostei miliții sau securități împotriva făptuitorului.
Din aceste dispoziții legale reiese că trebuie stabilit de către instanță, pentru a se putea constata caracterul politic potrivit Legii nr. 221/2009, faptul că autorul reclamantului a urmărit, la săvârșirea unei fapte ce a atras luarea împotriva sa a măsurii abuzive a deportării, unul din scopurile menționate de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, respectiv împotrivirea prin orice fel de acte sau acțiuni față de regimul comunist instaurat în România începând cu martie 1945.
Că acesta este scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 221/2009 reiese chiar din titlul actului normativ, potrivit căruia legiuitorul recunoaște caracterul politic al acelor condamnărilor și măsuri administrative asimilate acestora „pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”, adică după instaurarea regimului comunist în România. Or, măsurile de deportare în URSS, care au fost dispuse înainte de instaurarea regimului comunist, nu se datorează regimului comunist.
Faptul că, prin adoptarea Legii nr.221/2009, legiuitorul român a dorit să acorde măsuri reparatorii doar persoanelor ce au suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic aplicate de regimul comunist, reiese din perioada la care se face referire prin însuși titlul legii și din dispozițiile art. 1, care reglementează domeniul de aplicare.
În consecință, făcând interpretarea sistematică și gramaticală a întregului act normativ, instanța constată că măsurile de deportare în străinătate luate anterior datei de 6 martie 1945 nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009.
În numeroase cauze (cauza M. A. și alții vs. România, cauza M. vs. România etc.) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că Statele membre au o anumită marjă de apreciere în adoptarea unei legislații speciale având ca obiect înlăturarea nedreptăților comise de regimul comunist, fapt ce se explică prin aceea că opțiunea legiuitorului de a legifera într-un anumit fel reprezintă un atribut al suveranității Statului R..
În al doilea rând, Curtea constată că măsura la care a fost supus autorul reclamantului nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009 nici din punct de vedere temporal, având în vedere că, prin dispozițiile art. 1 este delimitat domeniului de aplicare al legii, în sensul că legea specială de reparație are în vedere doar prejudiciile suferite de persoanele împotriva cărora s-a dispus condamnarea sau s-a luat, de către organele fostei miliții sau securități, vreo măsură cu caracter administrativ - condamnarea fiind pronunțată, respectiv măsura fiind luată în perioada 06.03._89 - pentru fapte ce au avut ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945, adică față de regimul comunist.
Însă, după cum arată reclamantul și după cum rezultă din certificatul nr. C-3329/17.12.1990 eliberat de Comitetul Securității de Stat al Republicii M., depus la dosar de reclamant în traducere din limba rusă, măsura deportării a fost luată anterior instaurării regimului comunist, respectiv în data de 31 martie 1942.
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a deportării în URSS au fost respinse în mod corect de tribunal, având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010.
Curtea reține că în mod corect a reținut tribunalul decizia în interesul legii nr. 12/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. 14/2011 și publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Prin această decizie, instanța supremă a stabilit că: „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Or, Curtea constată că cererea de chemare în judecată dedusă judecății în dosarul de față a formulată la data de 7.06.2012, dată la care dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 - care prevedeau dreptul persoanei care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, al soțului sau al descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita instanței: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări - nu mai erau în vigoare, întrucât fuseseră declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, decizii care au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 716 din 15.11.2010, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Prezentul raport juridic, creat prin formularea acțiunii de către reclamant la data de 7.06.2012, a luat naștere după ce a fost înlăturată prezumția de constituționalitate, respectiv după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 1358/2010.
În virtutea principiului aplicării imediate a legii civile noi, forma nouă dobândită de Legea nr. 221/2009 este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după data la care decizia de constatare a neconstituționalității produce efecte juridice.
Prin urmare, prin constatarea neconstituționalității textului de lege care dădea reclamantului dreptul de a solicita în instanță acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin luarea unei măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, norma juridică nu mai întrunește condițiile prezumției de constituționalitate, efect care se produce erga omnes de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei privind constatarea neconstituționalității.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., raportat la art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant R. T. împotriva sentinței civile nr. 691/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. Steluța Z. D. S. G.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/2 ex.
28.06.2013
Jud. fond – S. L.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
