Pretenţii. Decizia nr. 122/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3446/2/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 122A
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B. T.
JUDECĂTOR: S. T.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant A. C. B. cu domiciliul ales la cabinet av. T. M., împotriva sentinței civile numărul 258/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul - reclamant A. C. B. prin avocat T. M., cu împuternicire avocațială aflată la fila 16 din dosar, lipsă fiind intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimaților – pârâți le-au fost comunicate motivele de apel.
Reprezentanta apelantului – reclamant A. C. B. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv adrese emise de ., pentru dovedirea legalității încheierii contractului de vânzare - cumpărare și a faptului că acesta a fost încheiat în anul 1996; o încheiere de ședință care atestă data introducerii în cauza aflată pe rol, între reclamanții moștenitori și pârâtul Consiliul General al Municipiului București; o încheiere de ședință a Curții de Apel București și copia Legii 112/1995. De asemenea, dacă proba cu înscrisuri solicitată urmează a fi încuviințată, solicită amânarea judecății pentru ca părțile adverse să poate lua cunoștință de aceste înscrisuri.
Curtea, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reprezentanta recurentului-reclamant, este utilă, pertinentă și concludentă putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 295 C.pr.civ. o încuviințează. Având în vedere dispozițiile procedurale aplicabile în prezentul litigiu respinge cererea de amânare a judecății cauzei ca neîntemeiată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentanta apelantului – reclamant A. C. B. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței atacate. Privind aspectul bunei credințe arată că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, deoarece art. 1 din Legea 112/1995 coroborat cu art. 1 alin.(1) și (2) din Normele Metodologice la lege declară imobilele preluate prin Decretul 92/1950, ca fiind imobile preluate cu titlu de către stat. Privind aspectul bunei credințe, cu referire la respectarea prevederilor art. 9 coroborate cu art. 14 din Legea 112/1995, care se referă la posibilitatea încheierii contactelor de vânzare cumpărare după trecerea termenului de 6 luni de la . Legii 112/1995, arată că și sub acest aspect, din probele depuse la dosar, s-a dovedit buna credință. Referitor la motivarea instanței de fond în considerentele sentinței a aspectului privind nerespectarea termenului de 6 luni, cât și preluarea fără titlu valabil a imobilului, arată următoarele: considerentele unei hotărâri nu prezintă autoritate de lucru judecat, ci sunt doar o motivație a instanței, în justificarea soluției pronunțate, iar aceste aspecte nu au fost constatate prin dispozitivul Hotărârii 397 și nu corespund realității. În final solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și validarea expertizei.
CURTEA,
Prin sentința civilă apelată, TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ a dispus: „Respinge cererea formulată de reclamantul A. C. B. cu domiciliul ales la C. de Avocat T. M., cu sediul în București, .. 36, .. C, ., în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin Primar General cu sediul în București, .. 291 – 293, sector 6, și M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București ., sector 5, ca neîntemeiată.
Dispune amendarea reclamantului cu suma de 500 lei, în temeiul art. 723 C.pr.civ. raportat la art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) C.pr.civ.”.
A arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 29.09.2011, sub nr._/3/2011, reclamantul A. C. B. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună repunerea în situația anterioara anularii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/_/16.12.1996 încheiat cu Primăria Municipiului B.rești si sa fie obligați pârâții la restituirea diferenței de preț a imobilului din .. 80, ., București, în cuantum de 507.555,83 lei (RON) calculat până la valoarea actuala a prețului de piața, că preluarea imobilului de către stat în anul 1950 s-a efectuat cu titlu valabil și că încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/_ din 16.12.1995 a fost efectuata cu respectarea prev. Legii 112/1995, iar reclamantul, în calitate de cumpărător, a dat dovada de buna-credința.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința civila nr._/19.06.2006 a Judecătoriei Sectar 1 București, rămasa definitivă și irevocabilă, a fost obligata Primăria Municipiului București sa achite reclamantului sporul de valoare adus imobilului în discuție, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat, prin repunerea în situația anterioara, sa-i restituie prețul ce l-a achitat.
Conform prev. art. 501 (1) Legea 10/2001, așa cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prev. Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, conform standardelor internaționale de evaluare.
Cu notificările nr. 1426/05.07.2011 și 1427/07.07.2011 reclamantul a solicitat paratelor sa-i restituie diferența de preț, dar aceste demersuri au rămas fara rezultat.
Reclamantul a formulat apărări cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispozițiilor legale.
Considerentele hotărârii .judecătorești nr. 397/24.02.03 a C.A.B. Secția a IV–a Civilă nu prezintă autoritate de lucru judecat, ele reprezintă doar o motivație a instanței, fata de dispozitivul ce 1-a dat prin aceasta hotărâre, prin care a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare. Conform situatiei reale, imobilul a fost preluat cu titlu vaiabil. Hotărârea nu prezintă autoritate de lucru judecat sub acest aspect si pentru ca acțiunea de față are alt obiect, fiind vorba de diferența preț, suma care nu se suprapune în materialitatea ei cu suma inițial acordata.
Întrucât au fost respectate prevederile Legii 112/1995, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a concluzionat ca a dat dovada de buna-credința.
Conform prevederilor art. 501 (2) din Legea nr. 10/2001, în cadrul dos._/3/2010 al Tribunalului București Sectia 5 Civila, cu nr. anterior_, al Judecătoriei Sector 1 București, s-a efectuat o expertiza .judiciara pentru stabilirea prețului de piața al imobilului, care a concluzionat că prețul de piața este de 120.000 EURO, adică 508.700 RON, sumă din care reclamantul a scăzut suma de 1114,17 RON. pentru care are hotărâre judecătoreasca, respectiv sentința civila nr. 15.225/19.10.2006 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă definitiva si irevocabila, fapt pentru care, în prezenta cerere a solicitat restituirea sumei de 507.555,83 RON.
Se mai consideră, de către reclamant, ca nu este cazul sa fie scăzuta si contravaloarea îmbunătățirilor ce i-au fost acordate prin aceeași sentința, deoarece prezenta expertiza s-a efectuat în baza tuturor înscrisurilor folosite în dosar și în special a Borderoului fostului Sfat Popular al Raionului I.V. Stalin si a sentinței 15.225/2006 a Judecătoriei Sector 1 București.
In drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe prev. art. 501 (1) si (2) Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata inclusiv prin Legea nr. 1/2009, pe prev. Legii 112/1995, dispozițiile codului de procedura civilă.
În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La data de 07.02.2012 pârâta Primăria Municipiului București a depus întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință de la 04.04.2012 tribunalul a dispus înaintarea prezentului dosar la Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă în vederea discutării excepției de litispendență față de dosarul nr._/3/2010 al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă (nr. 2186/2011).
Împotriva acestei încheieri de ședință reclamantul a declarat recurs, ce a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr.1446 R/11.09.2012.
Analizând probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată. Astfel, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009 „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.Prin aceste dispoziții s-a prevăzut că restituirea prețului de piața al imobilelor sau a prețului actualizat, in cazul contractelor de vânzare-cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 din Legea 112/1995.
Prin noțiunea de „contracte desființate” legiuitorul a avut in vedere atât situația in care cumpărătorii au fost deposedați de bunul, obiect al contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a admiterii unei acțiuni in anulare, cât si ipoteza in care a fost admisa acțiunea in revendicare, promovata de foștii proprietari (aspect ce rezulta cu claritate din disp. art. 20 alin.2 ind.1 din Legea 10/2001, conform cărora „...chiriașii care au cumpărat cu buna-credința imobilele in care locuiesc si ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni in anulare, fie ca urmare a unei acțiuni in revendicare...”).
Motivul pentru care legiuitorul a înțeles sa stabilească in sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a restitui foștilor chiriași prețul actualizat sau prețul de piața pentru apartamentele cumpărate in temeiul Legii 112/1995, si, prin aceasta, si calitatea procesuala pasiva a acestuia in astfel de acțiuni, este evident daca avem in vedere ca fondul extrabugetar constituit conform art. 13 din legea 112/1995 se alimenta din sumele obținute din vânzarea apartamentelor ce nu s-au restituit in natura foștilor proprietari, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor. Prin urmare, deși vânzarea apartamentelor se făcea de unitățile administrativ teritoriale, prin unitățile specializate, prețul era încasat de Ministerul Finanțelor Publice.
Întrucât aspectul privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul a fost soluționat cu putere de lucru judecat prin decizia civila nr. 397/24.02.2003, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, irevocabilă, fiind unul dintre considerentele care explica si, ca urmare, fac corp comun cu dispozitivul, iar aspectul negativ al puterii de lucru judecat împiedica repunerea sa in discuție, instanța apreciază că cererea reclamantului privind constatarea ca încheierea respectivului contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 nu mai poate fi reluată.
Față de această situație, in speța devin aplicabile disp. art. 50 alin.2 si 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea disp. Legii 112/1995 au dreptul la restituirea prețului actualizat, care urmează sa se facă de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin.6 din Legea 112/1995.
Aceasta soluție se desprinde si din interpretarea per a contrario a art. 50 ind.1 din același act normativ, care prevede dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor numai in favoarea proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995.
Prin sentința civilă nr._/19.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea paratului Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamantul din prezenta cauză, a sumei de 1144,17 ron, actualizata in raport de rata inflației pana la data plății efective, suma reprezentând prețul la care reclamantul a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995.
În cauza de față reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să-i plătească valoarea de piață actuală a imobilului de care a fost deposedat.
Conform art. 501alin. 1 din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.
Astfel, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În cazul de față, reclamantul a dovedit că, prin decizia nr. 397/2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/_ din 16 decembrie 1996, hotărârea judecătorească fiind definitivă și irevocabilă, însă nulitatea actului juridic s-a pronunțat tocmai pentru că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, situație care atrage reaua-credință din partea cumpărătorului.
Cum nu se poate reține că contractul de vânzare-cumpărare nr. 2177/_ din 16 decembrie 1996, desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, tribunalul constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de bază pentru admiterea cererii, conform art. 501alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel că cererea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită obligarea paratului M. București la plata diferenței dintre prețul de piața si prețul actualizat al imobilului, instanța apreciază ca despăgubirile de care pot beneficia foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sunt cele stabilite prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 1/2009, dispoziții legale cu caracter special si care urmează a fi aplicate cu prioritate, conform regulii specialia generalibus derogant, față de reglementarea de drept comun privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.
Nu se poate retine nici obligația paratului M. București de plata a despăgubirilor pe temeiul răspunderii civile delictuale întrucât intre părți s-au stabilit raporturi juridice contractuale, iar răspunderea civila contractuala are caracter special si regulile sale se aplica cu prioritate față de răspunderea civila delictuala, ce reprezintă dreptul comun in materia răspunderii civile.
De altfel, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, temei juridic în baza căruia numai Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat fie la prețul actualizat, fie la valoarea de piață a imobilului.
Trebuie precizat, în acest context, faptul că, in cauza T. T. contra României (hotărârea din 24.03.2009), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca restituirea prețului de piața indexat, precum si restituirea cheltuielilor necesare si utile efectuate de foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, reprezintă o reparație echitabila.
În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul apreciază că soluția care se impune este aceea a respingerii cererii ca neîntemeiată.
Având în vedere maniera în care reclamantul a înțeles să-și exercite drepturile procedurale, tribunalul urmează a dispune amendarea acestuia cu suma de 500 lei, în temeiul art. 723 C.pr.civ. raportat la art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) C.pr.civ.
Pentru a dispune în acest sens tribunalul are în vedere faptul că reclamantul a investit două instanțe cu cereri având același obiect, cea de-a doua cerere fiind formulată abia după respingerea primei cereri prin sentința civilă nr. 314/15.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010, că, prin notele depuse la dosarul de față la data de 19.03.2012, a susținut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului menționat anterior are ca obiect doar restituirea prețului actualizat, nu și prețul de piață al imobilului (deși dosarul nr._/3/2010 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București ca urmare a declinării cauzei de la Judecătoria Sectorului 1, întrucât valoarea pretențiilor depășea suma de 500.000 lei noi). De asemenea, tribunalul constată că, în dosarul nr._/3/2010, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., la solicitarea reclamantului din prezenta cauză, tocmai pentru a se soluționa prezentul dosar, deși, în dosarul nr._/3/2010, exista deja o hotărâre judecătorească pronunțată de către prima instanță investită în acest sens.
Totodată, trebuie menționat faptul că, în recursul declarat de reclamant împotriva încheierii de ședință de la 04.04.2012 pronunțată în acest dosar, prin care s-a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel București pentru discutarea excepției de litispendență, la termenul din 11.09.2012, tot reclamantul a fost cel care a solicitat ca acest dosar să fie înaintat la Curtea de Apel București Secția a III-a civilă în vederea conexării cu dosarul nr._/3/2010.
Mai mult decât atât, în toate dosarele și căile de atac exercitate de reclamantul din prezenta cauză, acesta a fost reprezentat de același apărător ales, astfel că nu se poate susține că partea nu avea cunoștință de cele solicitate.
În consecință, față de cele reținute anterior, tribunalul urmează a dispune amendarea reclamantului cu suma de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul solicitând schimbarea ei ca netemeinică și nelegală. Susține că prima instanță a apreciat gresit că cererea de chemare in judecată era neîntemeiată și că imobilul s-ar fi preluat de stat fără titlu valabil.Cu privire la această preluare invocă Normele de Aplicare a Legii nr. 112/1995 și poziția de preluare nr. 572 din anexa Decretului nr. 92/1950, susținând că prima instanță trebuia să țină seama de îndeplinirea condițiilor Legii nr. 112/1995, în reglementarea din decembrie 1996, la momentul încheierii contractului de cumpărare.Imobilul a reprezentat locuința sa în care a fost chiriaș și pe care a cumpărat-o cu bună-credință. La data cumpărării 16.12.1996, nu exista formulată acțiune în justiție pentru retrocedare. Organul administrativ de aplicare a Legii nr. 112/1995 l-a îndreptățit pe reclamant să cumpere imobilul. Referatele aplicate pe cererea sa au avut caracter intern, nefiind deținute de acesta. Ele i-au fost comunicate în dosarul nr.1451/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București care a pronunțat s.c. 397/24.02.2003 . Mai susține că prima instanță trebuia să țină seama de expertiza evaluatorie extrajudiciară, din dosarul privind procedura de executare a sentinței civile nr._/19.10.2006, și că prima instanță a apreciat greșit că reclamantul nu ar fi fost de bună-credință la demararea procesului de față, nici dosarul suspendat în recurs nr._/3/2010 la C. Secția a II-a nedovedind contrariul, astfel că amenda de 500 lei i-a fost netemeinic și nelegal aplicată, sens în care sunt argumentele din cererea de reexaminare trimisă la Tribunalul București.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat repunerea în situația anterioară anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/_/16.12.1997 în sensul obligării pârâtilor PMB prin PG ȘI MFP la restituirea diferenței de preț al imobilului al cărui contract de cumpărare s-a anulat, în cuantum de 507.555,83 Ron, calculat până la valoarea actuală a prețului de piață, arătând că, prin s.c. nr._/19.10.2006 a JS1 din dosar nr._/299/2005, MFP a fost obligat la repunerea în situația anterioară doar prin restituirea prețului achitat iar PMB a fost obligată la plata sporului de valoare adus de reclamant imobilului. În drept a fondat cererea pe disp. art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 397/24.02.2003 pronunțată de C.-Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 3141/2001(copie filele 49-51 dosar prima instanță), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 2177/_/16.12.1997 încheiat de Alxievici Cătătlin B. și astfel a fost obligată Primăria MB să lase reclamanților B. Ivonne M. și O. T. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul(situație confirmată și de înscrisul de la filele 16-18 dosar prima instanță depus de reclamant prin avocată-s.c. nr._/19.10.2006 a JS1 din dosar nr._/299/2005).
Criticile reclamantului din apel că prima instanță din procesul de față ar fi stabilit greșit că imobilul s-ar fi preluat de stat fără titlu valabil și ar fi ignorat că acesta ar fi fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare sunt nefondate.
În dosarul nr._/3/2010, exista deja o hotărâre judecătorească pronunțată de către prima instanță investită în acest sens(filele 168-171 dosar prima instanță din procesul de față) și acea hotărâre judecătorească este cea care a reiterat considerentele legate cu autoritate de lucru judecat ale procesului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare(decizia nr. 397/2003 a C.-Secția a IV-a Civilă) și, astfel, a reținut reaua-credință a reclamantului la încheierea contractului de cumpărare a imobilului și că imobilul nu s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 ci cu încălcarea art. 9 din acea lege.
Astfel, ca urmare, și sentința din dosarul de față, pe baza autorității de lucru judecat din procesul de anulare a contractului de vânzare-cumpărare(decizia nr. 397/2003 a C.-Secția a IV-a Civilă) în care reclamantul a fost parte și pe care l-a pierdut, a reținut reaua-credință a reclamantului la încheierea contractului de cumpărare a imobilului și că imobilul nu s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 ci cu încălcarea art. 9 din acea lege. Ca atare, sentința apelată a respectat decizia nr. 397/2003 a C.-Secția a IV-a Civilă, neputând pronunța o soluție contrară unui proces care a tranșat deja cu autoritate de lucru judecat încălcarea Legii nr. 112/1995 și astfel a dispus anularea lui.
Nici solicitarea apelantului de a se avea in vedere în procesul de față Normele de Aplicare a Legii nr. 112/1995 în forma de la data încheierii contractului, cu privire la sintagma „cu titlu”, nu pot trece peste autoritatea de lucru judecat a procesului pe care l-a pierdut irevocabil pe acest aspect, în care contractul de vânzare-cumpărare i s-a anulat, lăsând la o parte faptul că, la anularea unui act juridic încheiat(contract) pe baza Legii nr. 112/1995, relevanță au dispozițiile acestei Legi nr. 112/1995 care au fost în vigoare la data încheierii lui, precizările ultimelor norme de aplicare a ei aplicându-se retroactiv de la data intrării în vigoare a Legii pe care o interpretează, Normele Metodologice de Aplicare neavând relevanță prin ele însele ci trebuind verificate în dispozițiile Legii pe care o interpretează.
Astfel, Curtea reține că criticile apelantului reclamant vizând soluția primei instanțe din procesul de față privind restituirea prețului de piață al apartamentului ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare anulat prin decizia nr. 397/24.02.2003 a C.-Secția a IV-a Civilă, cu deducerea din aceasta a prețului actualizat acordat de sentința nr._/19.10.2006(contract a cărui încheiere cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996 a fost relevată și prin sentința civilă nr._/19.10.2006 a cu privire la imobilul care nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995 care reglementa doar cumpărarea imobilelor preluate cu titlu de stat, nu a celor preluate fără titlu) sunt nefondate.
Art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 dispune: “Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețuluiactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.”Alineatul 3 prevede: „ (3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Apelantul-reclamant susține, prin criticile sale, ca temei juridic al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 501 și art. 50 alin. 21 din Legea 10/2001, republicată, după modificarea adoptată prin Legea 1/2009, formă a legii intrată în vigoare la data de 6 februarie 2009.
Criticile sunt nefondate, în mod legal prima instanță constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile acordării valorii de piață a imobilului de către MFP, care necesită să fi fost încheiat contractul cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, ceea ce nu era cazul în speță tocmai față de cele stabilite cu putere de lucru judecat (art. 1200 alin. 1 pct. 4 vechiul Cod civil) in procesul in care reclamantul a fost parte- decizia nr. 397/24.02.2003 a C.-Secția a IV-a Civilă.
Curtea constată că sunt corecte și legale considerentele primei instanțe referitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, prima instanță în mod corect constatând că dispozițiile art. 501 și art. 50 alin. 21 din Legea 10/2001, republicată, nu sunt incidente situației de fapt reținute în cauză cu privire la contractul anulat al reclamantului a cărui încheiere cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996 a fost relevată și prin sentința civilă nr._/19.10.2006 a JS 1, în care apelantul-reclamant a fost parte, având deja autoritate de lucru judecat statuarea judecătorească în sensul că nu a fost de bună-credință reclamantul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu MB care i-a vândut un imobil preluat fără titlu valabil(decizia nr. 397/24.02.2003 a C.-Secția a IV-a Civilă), contractul fiind deci încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1996, reținându-se totodată că apelantul însuși cu diligențele minime ale unui cumpărător de bunuri putea afla adevărata situație juridică a imobilului la data cumpărării lui.
Reglementată la art.1898 vechiul C.civ. în materia uzucapiunii, prezumția bunei credințe extinsă în dreptul comun presupunea credința cumpărătorului diligent că cel de la care cumpără este adevăratul proprietar, implicând prin ea însăși obiectivarea acestei atitudini(a cumpărătorului diligent) de a culege informațiile publice aflate la îndemâna sa despre imobilul pe care îl cumpără, respectiv de a dovedi că a făcut aceste minime diligențe pe baza cărora i se poate prezuma buna credință(ART. 1199 vechiul Cod civil: prezumțiile sunt consecințele ce legea trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut). Lipsa minimelor diligențe pentru cunoașterea adevăratei situații a imobilului, în speță contractul fiind anulat pe Legea 10/2001 de fostii proprietari cu efect retroactiv de la data cumpărării lui de către apelantul-reclamant de la un neproprietar, duce neîndoielnic la rea-credință(cum au arătat pe larg instanțele în procesele anterior soluționate cu autoritate- decizia nr. 397/24.02.2003 a C.-Secția a IV-a Civilă respectiv putere de lucru judecat- sentința civilă nr._/19.10.2006 a JS 1). Astfel, decizia nr. 397/24.02.2003 a C.-Secția a IV-a Civilă, în procesul inițial, a stabilit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995.
Astfel, art. 501 din legea specială prevede: “Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.”
Premisele lui presupun: încheierea contractului de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract.
Desființarea, în mod obișnuit, conform reglementărilor consacrate anterior putea îmbrăca forma nulității sau rezoluțiunii unui act juridic, ea referindu-se în aceste cauze la desființarea actului cu efecte complete, atât retroactive pentru trecut(ex tunc), cât și viitoare(ex nunc).
Art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 dispune: “Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețuluiactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.”
Totodată, art. 50 alin. 21din același act normativ (introdus prin Legea 1/2009) prevede: “Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.”
Deși cele două norme au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de timbru, se poate stabili concluzia că la momentul anului 2009, când a fost introdus art. 50 alin. 21 prin Legea 1/2009, leguitorul admite coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii 112/1995 care se îndreaptă cu acțiune în pretenții bănești împotriva MFP:
-Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și
-Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor(pierdute în acțiuni în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat), privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
În prima situație, norma legală folosește o terminologie a raporturilor juridice de după constatarea lipsei de validitate a contractului de vânzare cumpărare, în considerarea teoretică a unei repuneri a părților în situația anterioară, întrucât calitatea precedentă a cumpărătorilor în baza Legii 112/1995 a fost aceea de chiriași, astfel cum norma îi desemnează pe destinatarii ei, situație în care este stabilită legal obligația restituirii prețului plătit actualizat cu inflația. Plata în asemenea caz a valorii de piață a imobilului ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Restituirea prețului plătit actualizat cu inflația reprezintă în acest caz despăgubirea rezonabilă cuvenită legal.
În cealaltă ipoteză - art. 50 alin. 21 coroborată cu art. 501 (citat și el anterior), leguitorul însuși îi indică, pe beneficiarii normei, ca fiind proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, potrivit situației acestora care au participat la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu intenția respectarii prevederilor Legii nr. 112/1995.Pentru proprietari este acordată valoarea de piață.
Constatându-se că reclamantul nu întrunește premisele aplicării art. 501 din Legea 10/2001, modificată prin Legea 1/2009, rezultă că în mod legal prima instanță a respins cererea de chemare in judecata din procesul de față, apelantul-reclamant obținând, așa cum i s-a cuvenit, prețul actualizat al apartamentului ce a făcut obiectul actului încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1996, prin sentința civilă nr._/19.10.2006 a JS 1.
În consecință, Curtea nu este legal îndreptățită la schimbarea sentinței apelate, în sensul dorit de apelantul-reclamant de admitere a cererii de acordare a valorii de piață a apartamentului.
Nu este fondată nici critica apelantului referitoare la amendarea judiciară pentru introducererea celei de-a doua cereri de chemare în judecată vădit netemeinice, cu rea-credință, pentru aspecte deja dezlegate cu autoritate de lucru judecat(art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 1 lit. a C.proc.civ.), cerere ce a făcut mai întâi obiectul soluției dispuse de prima instanță în procesul nr._/3/2010 în care reclamantul are la dispoziție calea legală de acțiune la completul judecătoresc învestit. Nu numai că potrivit art. 108 ind. 5 C.proc.civ. criticarea amenzii este limitată la o singură cale, specială de atac,-cerere de reexaminare-, dar, realmente, interesul reclamantului în a deduce judecății a doua cerere de chemare în judecată cu același obiect privind valoarea de piață a apartamentului este vădit nejuridic. Neavând un interes care să fie juridic, acesta a introdus neîntemeiat această cerere a doua de chemare în judecată, deși avea la dispoziție solicitarea judecății căii legale de acțiune din dosarul suspendat nr._/3/2010. Acest interes nejuridic vădește și reaua sa credință la introducerea cererii de chemare în judecată din procesul de față, în locul continuării judecății din dosarul nr._/3/2010.
Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea va respinge apelul formulat de apelantul - reclamant A. C. B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - reclamant A. C. B. cu domiciliul ales la cabinet av. T. M. cu sediul în București, .. 36, ., ., împotriva sentinței civile numărul 258/06.02.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6 și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. B. T. S. T.
GREFIER
P. B. B.
Red.CTB/th.red... - …………………………
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Judecător – C. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1277/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 578/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
