Pretenţii. Decizia nr. 163/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 17119/3/2012
Dosar nr._
(2593/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.163
Ședința publică de la 31.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă O. G. ALESANDRA, împotriva sentinței civile nr. 1115 din 21.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și O. S..
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Toia P., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante O. G. Alesandra, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimatul pârât O. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul Toia P. învederează instanței împrejurarea că are mandat de reprezentare și pentru recurenta reclamantă S.C. Real G. Invest S.A., însă a constatat că aceasta nu a fost conceptată și citată pentru acest termen de judecată.
Curtea aduce la cunoștință reprezentantului recurentei reclamante faptul că instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1115/21.05.2012, s-a pronunțat numai în contradictoriu cu reclamanta O. G. Alesandra, nu și cu . SA.
Avocatul Toia P. solicită a se lua act de faptul că în cauza de față calitate de recurentă reclamantă urmează să aibă numai reclamanta O. G. Alesandra, sens în care procedează la modificarea și semnarea cererii de recurs în sensul menționat.
Mai arată că partea pe care o reprezintă înțelege să renunțe la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1115 din 21.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, solicitând instanței să ia act de această cerere în conformitate cu dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, cerere pe care o formulează și în scris.
Reprezentantul intimatului M. București prin Primarul General solicită a se lua act de cererea formulată de recurenta reclamantă O. G. Alesandra privind renunțarea la judecarea recursului exercitat în prezenta cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 894/13.04.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins cererile formulate de reclamanta O. G. Alesandra, având ca obiect: soluționare pe fond notificare, obligarea Municipiului București, prin Primarul General, de a transmite direct către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, dosarul administrativ și obligarea CCSD de a înregistra dosarul administrativ, ca rămase fără obiect; a obligat pârâtul M. București să plătească reclamantei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a disjuns soluționarea cererii formulată de reclamanta, având ca obiect obligarea pârâților M. București prin Primarul General și S. O., în solidar, la plata de despăgubiri, fiind format un nou dosar înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 11.05.2012.
Prin cererea precizatoare disjunsă, reclamanta a solicitat obligarea celor doi pârâți la plata unei despăgubiri de 10.000 lei, compusă din prejudiciu efectiv, constând în diferența dintre valoarea de piață a imobilului de la data la care trebuia soluționată notificarea nr.3143/5.11.2001 respectiv la data de 16.01.2011 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării, respectiv la 27.03.2012; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată (dobânda de referință BNR) la suma menționată anterior și calculată de la momentul soluționării notificării, respectiv 27.03.2012, până la momentul transmiterii dosarului către Prefectură (în vederea efectuării controlului de legalitate al dispoziției, ce urmează a se calcula la momentul executării; obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.1115/21.05.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată această cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea de chemare în judecată are la bază răspunderea civilă delictuală a celor doi pârâți, apreciați de reclamantă ca fiind responsabili pentru prejudiciul creat prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina lor de dispozițiile legale.
Tribunalul a arătat că, în principiu, neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege în sarcina unei instituții publice sau a unei persoane care îndeplinește o funcție cu anumite atribuții publice, îmbracă forma faptei ilicite care, în măsura în care creează un prejudiciu, dă naștere dreptului persoanei prejudiciate la repararea acestuia prin plata unei despăgubiri.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.25 alin.2 din Legea nr.10/2001, notificările trebuiau soluționate într-un termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23.
Potrivit pct.25.1 alin.2 și 3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora. În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
În privința legii aplicabile, tribunalul a arătat că atâta timp cât notificarea a fost soluționată în anul 2012, reclamantei i se aplică dispozițiile de la momentul soluționării notificării, aceasta fiind forma în vigoare a legii, la data aplicării ei.
În cauză, s-a constatat că între momentul depunerii notificării și până la 7.01.2011 reclamanta nu a completat dosarul administrativ cu toate actele necesare pentru soluționarea notificării. Abia la 7.01.2011, prin cererea înregistrată sub nr._/7.01.2011, a completat documentația cu actele pe care le-a considerat necesare și a apreciat că nu mai sunt alte acte de depus, împrejurarea care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, reprezenta momentul de la care începea să curgă termenul de 60 de zile, care afecta obligația pârâtului de a soluționa notificarea.
Prin adresa de răspuns la cererea reclamantei înregistrată sub nr._/7.01.2011, Primăria Municipiului București a comunicat faptul că dosarul nr._/2001 a fost înaintat comisiei interne pentru analiza notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001. De precizat că reclamanta a menționat în cuprinsul solicitării adresate Primăriei Municipiului București, că nu mai are alte documente de depus, iar dosarul este complet pentru a fi soluționată notificarea.
Aceeași cerere a fost reiterată și la 22.02.2011. Notificarea a fost soluționată la 27.03.2012, prin emiterea dispoziției nr._, așadar cu încălcarea termenului de 60 de zile, prevăzut de lege.
Cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, tribunalul a reținut că acestea nu au fost îndeplinite cumulativ, motiv pentru care cererea este neîntemeiată.
S-a reținut că fapta ilicită există, fiind reprezentată de neexecutarea unei obligații legale, reglementate de art. 25 din legea nr.10/2001. Cât privește persoana responsabilă în cazul de față, fiind în prezența unui imobil, teren și construcție demolată, aflat pe raza Municipiului București, obligația soluționării notificării revenea în conformitate cu art.32 alin.1 din Legea nr.10/2001 Primarului General al Municipiului București. Având în vedere însă, că potrivit art. 62 din Legea nr.215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu autoritățile publice, cu alte persoane juridice și cu persoanele fizice, se impune concluzia că, în cauză, și M. București, ca unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică este ținut să răspundă pentru prejudiciile ce s-ar putea produce din neîndeplinirea la timp a unei obligații legale.
Nu a fost dovedit însă prejudiciul.
Pentru a se reține existența prejudiciului, este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă. În măsura în care prejudiciul este eventual, acesta nu este susceptibil de reparație, neputând fi angajată răspunderea civilă delictuală a celui care și-a executat cu întârziere o obligație legală.
Prejudiciul pretins de reclamantă este reprezentat de scăderea valorii de circulație a imobilului preluat abuziv, pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești, între data la care reclamanta apreciază că ar fi trebuit să fie soluționată notificarea și până la momentul emiterii dispoziției.
Tribunalul a arătat că reperele temporale indicate de reclamantă conferă prejudiciului pretins un pur caracter eventual. Aceasta pentru că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin.5 din Legea nr.10/2001, momentul în raport cu care se stabilește valoarea despăgubirii este cel al datei soluționării notificării, fără a se face distincție între momentul la care ar fi trebuit să fie soluționată notificarea și cel la care a fost în mod concret soluționată.
În plus, tribunalul a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, obligația stabilirii valorii despăgubirilor bănești este de competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În cauză, s-a constatat că pentru imobilul ce face obiectul notificării nu s-a stabilit încă cuantumul despăgubirilor, procedura administrativă fiind în curs de derulare, împrejurare care exclude, la acest moment, orice posibilitate de evaluare a unui eventual prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta O. G. Alesandra, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate și în temeiul art.312 alin.3 C.proc.civ., casarea hotărârii referitor la acest capăt de cerere și trimiterea dosarului către aceeași instanță pentru rejudecare, în vederea administrării probei cu expertiză tehnică evaluatoare.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.proc.civ., recurenta reclamantă apreciază că instanța de fond în mod nelegal și neîntemeiat a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților M. București prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București, în solidar, la plata de despăgubiri, către reclamanți, pentru repararea prejudiciului produs prin nesoluționarea în termenul legal a notificării.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, prin respingea acestei cereri, având în vedere că vinovăția pârâților este probată prin însăși admiterea acțiunii ce a format obiectul dosarului nr._/3/2011, prin care a fost soluționată pe fond notificarea privind imobilul în litigiu, în temeiul art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la dispozițiile art. 25 alin.1 din aceeași lege și decizia nr. XX/2007, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile ce trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâților.
Atâta timp cât M. București, în calitate de unitate deținătoare a imobilului preluat abuziv de stat, nu a soluționat în termenul legal stabilit de art.25 alin.1 din Legea 10/2001, notificarea precizată, deși dosarul aferent cuprinde toate înscrisurile doveditoare stabilite de art. 23 din lege, astfel cum s-a probat prin depunerea dosarului administrativ, culpa acestuia este evidentă.
Întrucât cererea de probe formulată la termenul din 21 mai 2012 a fost admisă în parte (acte), instanța ar putea aprecia asupra întrunirii condițiilor angajării răspunderii civile delictuale în ceea ce privește M. București și a răspunderii comitentului pentru prepuși, în cazul Primarului General. Pentru a dispune cu privire la întinderea despăgubirilor, instanța ar putea aprecia ca utile informațiile cu privire la pierderea suferită de notificator, câștigul pe care acesta ar fi putut să îl realizeze dacă notificarea sa era soluționată în termenul de 60 de zile de la momentul completării dosarului administrativ cu toate documentele necesare emiterii dispoziției. În această situație, măsurile reparatorii în echivalent ar fi fost stabilite la o valoarea de piață superioară celei pe care imobilul ar avea-o în prezent, această diferență de valoare fiind un prejudiciu cert, actual, determinat de fapta pârâților, respectiv de pasivitatea acestora în finalizarea procedurii administrative.
Referitor la dovada prejudiciului și a întinderii acestuia, reclamanta a solicitat instanței să admită efectuarea unei expertize evaluatorii, pentru a se stabili valoarea de piață a imobilului, imposibil să fie restituit în natură, ca diferență între valoarea de piață la data la care notificarea trebuia soluționată de către unitatea deținătoare, adică data de 07.03.2011, care corespunde datei limită de soluționare a notificării, socotită în raport de data depunerii tuturor înscrisurilor doveditoare, după scurgerea celor 60 de zile stabilite de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, cât și data soluționării notificării de către instanță.
Prin respingerea acestei probe, este evident că reclamanta nu a avut mijlocul legal și procedural pentru a face proba prejudiciului înregistrat de către aceasta, prin fapta ilicită a pârâților, urmare nesoluționării în termenul legal a notificării.
Prejudiciul este consecința directă și nemijlocită a neîndeplinirii, de către pârâți, a obligației legale de a soluționa notificarea, întârzierea înregistrată în soluționare având ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță al s reclamantei ar fi fost stabilit în mod efectiv și cert, prin calcularea valorii despăgubirilor, în echivalent pentru imobilul în litigiu, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In cauza prezentă, prejudicial este cert, deși va deveni efectiv la data la care se va calcula și stabili, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, valoarea în echivalent a imobilului în litigiu, ca echivalent al valorii de piață a acestuia, calculată la data soluționării notificării. Or, întrucât pârâții nu au soluționat notificarea în anul 2009, când erau obligați conform dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea 10/2001, dosarul aferent notificării fiind complet, iar în acel an valoarea de piață a imobilului era mai mare ca în anul 2012, urmare scăderii pieței imobiliare, este evident că pârâții i-au produs un prejudiciu, reclamanta urmând să suporte diferența de valoare a imobilului, deși nu are nici o culpă.
În ședința publică de la 31.01.2013, recurenta – reclamantă, prin reprezentant convențional, a arătat că înțelege să renunțe la judecarea recursului formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate în ceea ce privește cererea de renunțare la judecarea recursului, Curtea reține următoarele:
La data de 31.01.2013, în ședința publică, recurenta – reclamantă, legal reprezentată de avocat cu împuternicire aflată la fila 10 dosar recurs, a solicitat instanței de recurs să ia act de renunțarea la judecata recursului pe care l-a formulat.
Potrivit art. 246 Codul de procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă iar potrivit art. 316 codul de procedură civilă raportat la art. 298 Codul de procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în prima instanță se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
Tot astfel, potrivit art. 67 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „ Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar” .
În același timp, în cauză mandatul dat avocatului de recurenta reclamantă, îndeplinește condițiile cerute de art. 69 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acesta fiind împuternicit expres să renunțe la judecarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de solicitare prejudiciu formulată în contradictoriu cu Municipiului București și cu Primarul General al Municipiului București, cerere care a făcut inițial obiectul dosarului nr._/3/2011 iar în urma disjungerii, a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1115/21.05.2012.
Având în vedere manifestarea de voință exprimată de recurenta –reclamantă, prin reprezentant cu împuternicire specială, în ședința publică și apreciind ca fiind îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 246 Codul de procedură civilă, reținând totodată că potrivit principiului disponibilității, părțile pot să exercite acte de dispoziție prin care să pună capăt procesului conform voinței lor, ca și lipsa opoziției celorlalte părți, față de această solicitare, Curtea va lua act de renunțarea la judecarea cererii de recurs cu care a fost sesizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentei reclamante O. G. ALESANDRA la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.1115/21.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și O. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/ 06.02.2013
-----------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – A.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1849/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
