Pretenţii. Decizia nr. 1934/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1934/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 4099/302/2010
Dosar nr._
(1225/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1934
Ședința publică din 27.11.2013
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. D. T.
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă Z. T., împotriva deciziei civile nr.420 A din 17.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. R. și cu intimata-intervenientă S.C. E. & E. Pyt S.R.L.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 13 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 20 noiembrie, apoi la 27 noiembrie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 10.03.2010 sub nr._, reclamanta Z. T. a chemat în judecată pe pârâta P. R. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 26.550 Euro – 108.873,6 lei, reprezentând sumă împrumutată și nerestituită până în prezent.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 18.06.2007 a încheiat cu pârâta un contract de împrumut având ca obiect împrumutul sumei de 33.000 Euro astfel: 13.000 Euro cash și 20.000 Euro prin transfer bancar, termenul de rambursare fiind de maxim 3 luni de la data încheierii contractului, respectiv 18.09.2007, plata urmând a fi făcută în numerar la domiciliul reclamantei.
Deși termenul de rambursare era, conform contractului, de maxim 3 luni de la data încheierii contractului, respectiv 18 septembrie 2007, pârâta nu s-a conformat și după solicitări repetate a achitat eșalonat suma de 6450 euro astfel: 150 euro la data de 09.02.2008, 6000 euro la data de 24.06.2008, 150 euro la data de 06.03.2009 și 150 euro la data de 10.04.2009. Reclamanta a menționat că la data de 13.05.2009 a solicitat pârâtei restituirea sumei împrumutate prin notificarea nr.287 a Biroului Executorului Judecătoresc E. L., fără a primi însă răspuns.
Reclamanta a mai învederat instanței că a solicitat emiterea unei somații de plată, cererea fiindu-i admisă de către Judecătoria Sectorului 5 prin sentința civilă nr.5712/14.07.2009, însă pârâta a formulat cerere în anulare și instanța a admis cererea și a anulat sentința de mai sus.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art.948, art.1191 alin.1, art.1576 și urm., art.1584 C.civ., art.1578 și urm. C.civ.
La data de 25.05.2010, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția inexistenței înscrisului reprezentând contractul de împrumut în forma sa originală sau autentică, înscrisul fiind fals și excepția lipsei de interes.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta a arătat că în realitate părțile au purtat discuții cu privire la încheierea unui contract de împrumut motiv pentru care au redactat o ciornă de contract, în situația înmânării efective a sumei urmând să perfecteze acest contract la notar. În cele din urmă acest început de înțelegere de împrumut nu a mai fost pus în practică.
Pârâta a mai precizat că înscrisul depus de reclamantă nu face dovada existenței creanței invocate de reclamantă întrucât prin folosirea sintagmei a acordat/a împrumutat înscrisul face referire la împrumuturi anterioare datei încheierii contractului și în privința cărora sunt incidente dispozițiile din contract privind încetarea prin restituirea sumei împrumutate. Totodată, pârâta a invocat faptul că nu cunoaște persoana arătată ca martor în înscris care nu poate fi identificată întrucât nu sunt precizate datele sale de identitate.
Sub aspectul lichidității creanței, pârâta a susținut că în baza dovezilor furnizate chiar de către reclamantă câtimea datoriei nu este determinabilă. Prin lipsa dovezilor privind îndeplinirea obligațiilor reclamantei de înmânare a sumelor menționate în motivarea acțiunii, iar pe de altă parte prin lipsa dovezii privind efectuarea vărsământului în scopul și în condițiile menționate în art. 2 din înscrisul depus, se creează îndoieli serioase în ceea ce privește posibilitatea determinării precise a existenței unei datorii în sarcina pârâtei.
Totodată, pârâta a mai susținut că termenul stabilit în contract este un termen de recomandare iar nu de scadență și că reclamanta nu a remis în realitate suma pretinsă pârâtei astfel că obligarea sa la plata sumei de 26.550 euro ar constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei simbolice de 50 lei daune morale și la scuze prin publicitate, publicate într-un ziar de largă circulație pe durata unei săptămâni și cheltuieli de judecată.
La data de 19.06.2010, reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că prin acțiunile sale a urmărit recuperarea sumei împrumutate pârâtei și nu lezarea onoarei, demnității și reputației pârâtei.
Prin încheierea din data de 25.05.2010, instanța a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă, dispunând reducerea taxei de timbru datorată de aceasta de la 3.788,47 lei la 1.894,24 lei și a eșalonat plata taxei judiciare de timbru reduse în 15 rate lunare egale, în sumă de 128,28 lei fiecare, ce urmau a fi achitate in perioada iunie 2010 - august 2010 până la data de 20 a fiecărei luni.
La termenul de judecată din data de 26.06.2010 instanța a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării și excepția lipsei de interes și a calificat excepția lipsei pretinsului înscris reprezentând contractul de împrumut în forma sa originală sau autentică, ca o apărare de fond.
La termenul din data de 05.10.2010 pârâta-reclamantă a depus o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. 3, 15 alin.1 și 18 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în raport de dispozițiile art.16, 21, 24 și 31 din Constituție.
Prin cererea depusă la data de 25.10.2010, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția nelegalei repartizări a dosarului.
La solicitarea instanței, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București a efectuat verificări cu privire la repartizarea dosarului, rezultatul acestora fiind consemnat în înscrisul atașat la f. 141.
La data de 04.04.2011, . SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei P. R., prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, nefondată și promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Prin încheierea din 05.04.2011, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 14 alin. 3, art. 15 alin. 1 și art. 18 din OUG nr. 51/2008, a respins excepția nelegalei repartizări a dosarului și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul din 10.05.2011, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de . SRL.
Prin sentința civilă nr.5367/22.06.2011 instanța de fond a admis acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă; a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 26.550 euro (în echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plății) reprezentând împrumut nerestituit.; s-a respins cererea reconvențională ca nefondată; s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului de împrumut încheiat de părți la data de 18.06.2007, reclamanta a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 33.000 euro, astfel: 13.000 euro cash și 20.000 euro prin transfer bancar, pârâta obligându-se să restituie această sumă cel mai târziu la data 18.09.2007, la domiciliul reclamantei, în numerar.
Potrivit art. 1584 Cod civil, împrumutatul are obligația de a restitui la scadență suma împrumutată.
Instanța a mai reținut că, deși pârâta a negat încheierea contractului de împrumut exhibat de reclamantă, din cele 4 ordine de plată de la f. 8-11 rezultă că pârâta i-a achitat reclamantei, în perioada 09.02._09, suma de 6.450 euro reprezentând restituire împrumut, plățile parțiale efectuate constituind o recunoaștere tacită a pretențiilor invocate de reclamantă.
La interogatoriu, pârâta a susținut că suma achitată reclamantei reprezintă rambursarea altor împrumuturi (răspunsul la întrebarea 9); această apărare nu a fost însă reținută de instanță, nefiind dovedită.
Conform regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenta creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea. În cauză, prin probele mai sus arătate, reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe în cuantumul solicitat, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată corelative, deși conform regulilor expuse anterior și disp. art. 129 alin. 1 teza finala C.p.c., ei îi incumba sarcina acestei probe.
Față de considerentele ce preced, instanța a admis acțiunea principală și a obligat pe pârâta să-i plătească reclamantei suma de 26.550 euro (în echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plății) reprezentând împrumut nerestituit.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că aceasta are ca obiect obligarea reclamantei la plata sumei de 50 lei cu titlu de daune morale precum și la scuze publice, publicate într-un ziar de largă circulație pe durata unei săptămâni, pentru atingeri aduse onoarei, demnității și reputației pârâtei.
În speță, pretinsele afirmații făcute de reclamantă, în public, în cartierul în care pârâta locuiește, în prezența vecinilor pârâtei, în sensul că aceasta nu i-ar fi restituit un împrumut, motiv pentru urmează să-i execute silit locuința, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, nu pot fi considerate ca având un caracter ofensator atâta vreme cât din probele administrate a rezultat în mod cert că pârâta îi datorează reclamantei suma de 26.550 euro.
Constatând că în speță, din niciun mijloc de probă nu a reieșit că reclamanta ar fi săvârșit o faptă ilicită prin care să-i creeze pârâtei un prejudiciu moral, instanța a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta P. R. cât și intervenienta . SRL, criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă la data de 03.04.2012, sub nr. de dosar_ .
În dezvoltarea motivelor de apel așa cum au fost completate, apelanta pârâtă P. R. a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 5 București este nelegală și netemeinică având în vedere următoarele considerente:
S-a invocat încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de modul cum a decurs procesul în primă instanță.
S-a susținut nemotivarea hotărârii, conform art. 304 pct.7 C.proc.civ., precum și motivul de recurs prev. de disp. art. 304 pct.8 C.proc.civ., față de următoarele:
Deși apelanta a solicitat în mod repetat depunerea originalului la grefa instanței pentru verificarea de scripte și chiar mai mult, această instanță i-a pus în vedere la un termen anterior prezentarea acestuia, reclamanta nu s-a conformat, impunându-se sancțiunea legală.
Se înscrie in fals împotriva înscrisului reprezentat de pretinsul contract de împrumut si solicita verificare de scripte în ce privește acest înscris urmata de expertiza grafoscopică la S. Criminal Police Office Northrhine-Westfalia - Departament of Forensic Science Dusseldorf - Germania, a exemplar original depus la grefă de către intimata Z. T..
În dovedirea lipsei de temei a cererii de chemare în judecata, solicită ca instanța sa oblige partea pretinsa creditoare Z., sa depună la grefa instanței originalul contractului de împrumut încheiat intre parți, in vederea expertizării grafoscopice pentru identificarea: autorilor scrisului, a semnăturilor persoanelor si a datei de încheiere a acestuia precum si a existentei mențiunii bun si aprobat pentru suma de (cu precizarea sumei in litere) ope legis.
Judecătorul fondului a greșit grav atunci când - deși depusa la dosar o expertiza grafoscopică efectuată in afara cadrului legal si chiar pusa in dezbatere - nu a procedat la analiza acesteia in cadrul încheierii atacate sentința civila nr. 5367/22.06.2011.
Totodată, apreciază că se impune cercetarea suplimentară pe aspectul prealabil al acordării ajutorului judiciar către reclamanta Z. cu lămuriri, dovezi și informații scrise ale autorităților competente, în scopul evitării fraudării bugetului de stat.
In mod netemeinic si nelegal judecătorul fondului a ocolit proba esențiala a expertizei de la dosar, nefăcând referire la acesta, iar motivarea deciziei privind existenta unei datorii dovedite s-a întins pe mai puțin de jumătate de pagina - aspect inadmisibil la nu mai puțin de 3 ani de judecata la fond si in somație din care 2 ani fondul.
In mod netemeinic si nelegal judecătorul fondului nu a reținut cerința esențiala a legii privind dovedirea fără dubiu a pretențiilor decurgând dintr-un împrumut.
Probele privesc interesul direct al reclamantei în perioada mai-lunie 2007, de a intra ca administrator în conducerea societății E. & E. Pyt SRL, cu promisiunea unui plasament de capital în scopul unui câștig propriu, prin preluare de acțiuni dar și prin promisiunea constituirii unei garanții de bună administrare (contract de management) în favoarea societății.
Aceasta fiind explicația prealabilă a unui vărsământ bancar indicat de reclamanta Z. în cauză, învederează că acesta nu are nici o legătură cu acel pretins contract, deoarece la acel moment (iunie 2007) el reprezenta o operațiune financiară ce privea . SRL.
Învederează aspectul că pârâta P. R. nu a fost niciodată beneficiara acestui pretins contract, iar reclamanta Z. T. face doar simple alegații nesusținute prin nearătarea în instanță a unui înscris (Contract) autentic, pentru simplul motiv că acesta nici nu a existat.
Prin urmare învederează instanței că un contract de împrumut care să o privească în mod real pe pârâta P., nu a existat și nu avea nici un motiv să existe.
De altfel nici documentul bancar de vărsământ cu suma de 20.000 euro nu face nici cel puțin referire la acest contract, deși temporal este datat bancar la 22.06.2007, iar pretinsul Contract de împrumut (copie xerox, redactat electronic) reclamanta Z. îl prezintă ca fiind datat la 18.06.2007.
Mai mult, însăși reclamanta Z. în acțiunea sa arată că a împrumutat pe pârâta P. la data de 18.06.2007 cu suma de 33.000 euro aspect total neadevărat.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta intervenientă accesorie . SRL a arătat că în mod greșit a fost respinsă cererea de intervenție accesorie, câtă vreme scopul său era lămurirea destinației reale a vărsământului sumei de 20 000 euro.
Prin decizia civilă nr.420 A/17.04.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de intervenienta accesorie . SRL, împotriva sentinței civile nr.5367/22.06.2011, pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul civil nr._ /2011, a admis apelul declarat de pârâta P. R., împotriva sentinței civile nr. 5367/22.06.2011 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul civil nr._ /2011 în contradictoriu cu reclamanta Z. T., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat intimata – reclamantă să plătească apelantei - pârâte suma de 1.895 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la motivele de apel formulate de apelanta P. R., tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a considerat neîntemeiat acest motiv de apel, având în vedere că nu se poate reține încălcarea principiului egalității armelor și accesului la o instanță imparțială și obiectivă prin simplul fapt că pârâtei apelante i-au fost respinse unele cereri legate de probatoriu. Modul de soluționare a acestor cereri va fi supus analizei în prezenta cale de atac, putând reprezenta, eventual, o greșită aplicare a legii situației de fapt prezentate în acțiune, nefiind însă arătate elemente care să ducă la concluzia încălcării principiilor fundamentale menționate de apelantă.
Nici critica apelantei privind nemotivarea sentinței de prima instanță nu a fost primită de tribunal, instanța întemeindu-și atât în fapt cât și în drept concluziile.
În ceea ce privește criticile apelantei pârâte legate de fondul cauzei, tribunalul le-a considerat întemeiate, astfel:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Z. T. a solicitat obligarea pârâtei P. R. la plata sumei de_ euro, întemeindu-și acțiunea pe contractul de împrumut dovedit cu înscrisul atașat în fotocopie la fila 5 din dosarul primei instanțe.
Deși pârâta a solicitat pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță înfățișarea originalului acestui înscris, reclamanta nu a putut prezenta acest original. Cererea a fost reiterată de apelanta pârâtă și în apel, tribunalul încuviințând cererea în conformitate cu disp. art. 139 C.proc.civ., în conformitate cu care „partea care a depus înscrisul în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului, sau să-l depună mai înainte la păstrarea grefei, sub sancțiunea de a nu se ține cont de înscris”.
Având în vedere că intimata reclamantă nu a putut prezenta originalul înscrisului denumit „contract de împrumut” pe care și-a întemeiat pretențiile, că acest înscris purtând semnătura pârâtei în original nu se află nici în păstrarea ING Bank, așa cum a afirmat reclamanta, din răspunsul la adresa emisă de tribunalul rezultând că această bancă nu deține originalul înscrisului menționat, tribunalul, conform art. 139 C.proc.civ. nu a ținut cont de acest înscris.
În lipsa înscrisului denumit „contract de împrumut” pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței contractului de împrumut, ca act juridic, respectiv a acordului de voință a părților în sensul încheierii unui contract de împrumut.
Este adevărat că la fila 6 din dosarul primei instanțe a fost atașată dovada că reclamanta a virat în contul pârâtei suma de 20 000 euro, despre care reclamanta a pretins că reprezintă parte din suma de 33 000 euro împrumutată pârâtei, însă, tribunalul a reținut că acest virament bancar nu poate face dovada încheierii contractului de împrumut pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, pentru următoarele considerente:
- acest înscris nu poate reprezenta un început de dovadă scrisă împotriva pârâtei pentru dovedirea acordului de voință în sensul încheierii contractului de împrumut, deoarece el nu emană de la pârâtă și nu face pretins a fi crezut faptul pretins, respectiv din cuprinsul său nu rezultă acordul în vederea împrumutării unei sume:
- deși acest înscris face dovada remiterii sumei de bani de 20 000 euro de către reclamantă pârâtei, pentru dovedirea contractului de împrumut pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile este necesară dovedirea în primul rând a acordului de voință în sensul încheierii împrumutului, remiterea sumei de bani (ca element real al contractului de împrumut) nefiind suficientă.
De altfel, cât timp în cauză pârâta a pretins că remiterea acestei sume de 20 000 euro a fost făcută cu alt titlu, în condițiile relațiilor comerciale dintre părți, iar reclamanta, așa cum am arătat mai sus, nu a dovedit existența acordului de voință în sensul încheierii unui contract de împrumut, pretențiile reclamantei nu au fost primite.
La fel, plata către reclamantă de pârâtă a unor sume de bani, despre care reclamanta pretinde că reprezintă parte din împrumutul acordat, nu poate face dovada existenței acordului de voință pentru împrumutul ce face obiectul acțiunii, nefiind dovedit că aceste sume reprezintă restituirea parțială a pretinsului împrumut.
Acordul de voință în sensul încheierii contractului de împrumut nu a fost dovedit nici prin alte mijloace de probă, în cauză nefiind invocată imposibilitatea morală a încheierii unui înscris pentru a se solicita dovedirea acordului de împrumut prin proba testimonială.
Tribunalul a mai reținut că, deși părțile au făcut referiri în cadrul concluziilor pe fondul cauzei la o declarație olografă prin care pârâta P. R. ar fi recunoscut că a împrumutat de la reclamanta Z. T. suma de 13 000 euro, pe de o parte, reclamanta nu și-a întemeiat pretențiile pe acest înscris, iar, pe de altă parte, acest înscris nu a fost depus în original la dosar, pentru a putea fi avut în vedere, ci, chiar mai mult, expertiza efectuată în dosarul penal (filele 196-208 din dosarul primei instanțe) care privea acest înscris s-a efectuat tot avându-se în vedere o copie despre care s-a pretins a fi copia fidelă a originalului. Mai mult, chiar și din concluzia rezultată din analiza acestei copii, a rezultat că acest înscris, deși cuprinde semnătura pârâtei P. R., nu a fost scris de către aceasta, conform art. 1180 Cod civil, ci de o persoană care a reprodus scrisul acesteia, situația în care nici acest înscris nu poate fi avut în vedere ca început de dovadă scrisă pentru dovedirea împrumutului.
Pentru considerentele de mai sus, întrucât reclamanta nu a dovedit existența contractului de împrumut pe care și-a întemeiat pretențiile, tribunalul, în baza art. 296 C.proc.civ., a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În ceea ce privește apelul intervenientei accesorii . SRL, tribunalul a reținut că singurul aspect pe care această parte îl poate critica este respingerea de prima instanță a cererii de intervenție ca inadmisibilă.
Criticile apelantei sub acest aspect au fost găsite neîntemeiate, deoarece, așa cum a reținut și prima instanță, intervenienta nu a dovedit un interes propriu care să justifice susținerea poziției pârâtei, atâta timp cât raporturile juridice deduse judecății rezultau dintr-un pretins contract de împrumut încheiat între reclamantă și pârâtă, independent de relațiile comerciale pe care intervenienta le-ar fi avut cu părțile din acest dosar.
Față de aceste aspecte, în baza art. 296 C.proc.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de intervenienta accesorie.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel, conform art. 274 alin.1 C.proc.civ., tribunalul a obligat intimata – reclamantă să plătească apelantei - pârâte suma de 1.895 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar achitate în apel.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta Z. T., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea in parte a deciziei recurate in sensul respingerii ca nefondat al apelului declarat de P. R. împotriva sentinței civile nr.5367/22.06.2011 pronunțata de Judecătoria Sector 5 în dosarul sus menționat si menținerea acesteia ca fiind legală si temeinică.
Susține recurenta – reclamantă că în anul 2007 a împrumutat-o pe pârâta P. R. cu suma de 33.000 Euro, din care 13.000 euro conform chitanței de mână din 14.03.2007 si 20.000 de Euro, conform contractului de împrumut semnat la 18.06.2007, banii fiind transferați la 22.06.2007, după cum rezultă din Ordinul de plată emis de ING Bank. Scopul acestui împrumut a fost acela ca P. R., care se afla in proces de partajare a moștenirii ramase de pe urma părinților săi, să-i plătească fratelui său sulta in sumă de 82.516,5 Euro urmând ca ei să i se atribuie in natură imobilul in care domiciliază și în prezent.
Termenul de rambursare a împrumutului era de 3 luni, de la data acordării împrumutului, respectiv septembrie 2007.
Susținerile pârâtei (așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriu) că aceea chitanță de mână prin care i s-a împrumutat suma de 13.000 Euro, nu ar fi fost semnată de ea, recurenta – reclamantă solicită să se observe că au fost infirmate de raportul de Raportul de constatare tehnico-științifică nr.388.728 din 19.03.2010, efectuat in Dosarul nr.7819/P/2009 al Direcției Generale de Politie a Municipiului București, Secția 18 Politie, Biroul Investigații Criminale, C. Cercetări Penale, din ale cărei concluzii reiese in mod clar ca atât scrisul cât si semnătura aparțin Rodicăi P. si nu cum susține că numai scrisul, semnătura fiind falsă.
Pârâta nu a achitat suma împrumutată la data stabilită de comun acord. După solicitări repetate din partea reclamantei, aceasta i-a restituit eșalonat suma de 6450 Euro, in trei tranșe de câte 150 Euro, la 09.02.2008, la 06.03.2008 si la 10.04.2009 si 6000 Euro la 24.06.2008.
Recurenta – reclamantă consideră decizia instanței de apel ca nelegală pentru următoarele motive:
In motivarea deciziei instanța susține că reclamanta nu a făcut dovada existenței contractului de împrumut pentru suma de 20.000 Euro si a chitanței de mâna din 14.03.2007 prin care a remis suma de 13.000 Euro către P.
R..
La termenul din 06.02.2013 reclamanta a prezentat instanței de judecată înscrisul intitulat chitanță de mână încheiat între reclamantă si P. R. la 14.03.2007, președintele completului vizându-l spre neschimbate. Ca atare, nu se poate susține că reclamanta nu a prezentat înscrisul in instanță si, de asemenea, nici faptul că nu și-ar fi întemeiat pretențiile pe acest înscris, din moment ce acest înscris a fost depus in copie încă de la fond si totodată a depus si raportul de expertiză efectuat in dosarul penal care privea acest înscris si in care se menționează că semnătura lui P. R. a fost semnată de aceasta.
Recurenta – reclamantă învederează instanței că si in cererea de chemare in judecată a făcut vorbire despre această sumă de bani pe care a remis-o cash, conform chitanței sus menționate.
Susținerile pârâtei (așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat la fond) că aceea chitanță de mână prin care s-a împrumutat suma de 13.000 Euro, nu ar fi fost semnată de ea, recurenta – reclamantă solicită să se observe că au fost infirmate de raportul de Raportul de constatare tehnico-științifica nr.388.728 din 19.03.2010, efectuat in Dosarul nr.7819/P/2009 al Direcției Generale de Politie a Municipiului București, Secția 18 Politie, Biroul Investigații Criminale C. Cercetări Penale, din ale cărei concluzii reiese in mod clar că atât scrisul cât si semnătura aparțin Rodicăi P. si nu cum susține că numai scrisul, semnătura fiind falsă.
În ceea ce privește înlăturarea înscrisului "contract de împrumut", depus de reclamantă in copie, consideră că în mod greșit instanța a procedat in acest mod.
Recurenta – reclamantă a învederat instanței la termenul de judecată din 06.02.2013, că nu este în posesia actului în original deoarece el a fost redactat într-un singur exemplar pe care l-a reținut P. R., iar o copie conformată cu originalul de către P. R. se afla in păstrarea ING Bank, care altfel nu ar fi încuviințat transferul sumei de 20.000 Euro, către P. R..
Ca atare, instanța de apel trebuia să aibă in vedere că existența materială a înscrisului constatator al convenției dintre părțile în proces, având conținutul ce se regăsește în fotocopia - certificată pentru conformitate cu originalul, conform rigorilor art.112 alin. 2 C.pr.civ. - aflată la fila 5 din dosarul primei instanțe nu poate fi pusă sub semnul îndoielii în raport de ansamblul pieselor dosarului.
Cu privire la susținerea că reclamanta ar fi avut relații comerciale cu pârâta si ar fi avut un interes direct in obținerea unor acțiuni la societatea E. & ECO PYT S.R.L. precum si promisiunea unei garanții de buna administrare, contract de management in favoarea societății sunt complet neadevărate. Susține recurenta că nu a avut cunoștințe de management, niciodată nu și-a dorit să preia acțiuni de la această societate, motiv pentru care nu s-a încheiat nici un contract de cesiune de acțiuni si niciun contract de management. De asemenea, menționează că nu a făcut niciun act de administrare, nu a semnat nici un document in numele societății.
Recurenta – reclamantă arată că este o simplă pensionară, nu se pricepe la afaceri, nu a făcut niciodată afaceri, profesia sa fiind aceea de desenator tehnic, fiind angajată într-o întreprindere de stat, de unde a si ieșit la pensie. Menționează recurenta – reclamantă că, suma de bani împrumutată a fost obținută de ea din vânzarea propriului apartament, sumă de bani ce urma să-i asigure o bătrânețe decentă după o viață întreagă de muncă, pensia ei fiind in jur de 750 de lei.
Așa cum s-a arătat mai sus, suma de bani dată cu împrumut a fost destinată Rodicăi P., in vederea achitării sultei la care fusese obligate in procesul de partaj si nu societății comerciale sau numitei dr. V. Piticarii. Solicită să se observe că restituirile sumelor de bani au fost efectuate de către P. R. si nu de către alte persoane.
Dacă sumele împrumutate ar fi reprezentat "garanții de bune administrare" ori "contravaloare preț acțiuni", așa cum susține apelanta, aceasta nu ar fi restituit o parte din sume, iar pe ordinele de plată nu ar fi făcut mențiunea "restituire împrumut".
Având in vedere, prevederile art.1584 Cod Civil, in care se arată că principala obligație a împrumutatului este să "restituie lucrurile împrumutate in aceeași calitate si cantitate, si la timpul stipulat", coroborat cu art.1578 Cod Civil, pârâta urmează a restitui suma de bani (26.550 Euro), in lei la cursul din ziua plății.
Pentru toate aceste motive, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei apelate, în sensul respingerii apelului declarat de P. R. împotriva sentinței civile nr.5367/22.06,2011 pronunțată de Judecătoria Sector 5 in dosarul sus menționat si menținerea acesteia ca fiind legală si temeinică.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Primele două critici formulate vizând existența contractului de împrumut și a chitanței de mână din 14.03.2007 nu sunt întemeiate.
Prealabil, Curtea reține că dovada contractului de împrumut este supusă regulilor generale în materie, așa încât trebuie să existe măcar un înscris sub semnătură privată.
Cu privire la înscrisul intitulat „contract de împrumut” depus de recurentă în copie, Curtea constată că acesta nu poate fi avut în vedere în raport de dispozițiile art. 139 C.pr. civ., întrucât partea a fost în imposibilitate de a prezenta instanței originalul înscrisului.
În lipsa originalului, despre care recurenta pretinde că a existat un singur exemplar, în posesia intimatei – pârâte, parte care de altfel a contestat existența acestui înscris și chiar a contractului în sine, în mod corect tribunalul nu l-a reținut pe cel depus în copie.
De altfel, era necesar, pentru a face dovada contractului de împrumut, ca înscrisul doveditor al contractului, pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, să emane de la împrumutat, și sub acest aspect instanța fiind în imposibilitate să stabilească realitatea în ceea ce privește persoana care a redactat pretinsul contract,în condițiile în care împrumutata a contestat existența înscrisului și conținutul său și în lipsa originalului nu s-a putut dispune nici o expertiză grafologică, în cauză.
Pe de altă parte, susținerile recurentei privind existența unei copii conforme cu originalul ce s-ar afla în păstrarea ING Bank nu au fost confirmate de probatoriul administrat în cauză, această bancă răspunzând explicit instanței de apel că nu este în posesie unui astfel de înscris.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că existența contractului de împrumut poate fi dovedită și printr-un început de dovadă scrisă, dovadă ce ar fi putut fi completată cu alte probe.
Ori, pretinsa chitanță de mână încheiată, astfel cum susține recurenta în 14.03.2007, nu poate reprezenta în nici un caz un început de dovadă scrisă, respectiv o recunoaștere de datorie de către împrumutată pentru un împrumut ce s-ar fi încheiat 3 luni mai târziu, fiind de neconceput un asemenea aspect. Cu alte cuvinte, nu poate fi recunoscută o datoria în martie 2007, iar împrumutul ce ar fi generat acea datorie să se fi încheiat abia în iunie 2007, aceste date fiind invocate chiar de recurentă în acțiune.
Pe de altă parte, astfel cum corect a apreciat și tribunalul această chitanță de mână este realizată, conform expertizei grafologice întocmite în dosarul penal prin „copierea, în ceea ce privește scrisul din jumătatea superioară, respectiv jumătatea inferioară până la mențiunile olografe CNP, unui document anterior”. Mai departe, expertul concluzionează că această copie a documentului a fost realizată prin folosirea unei imprimante color cu jet cerneală, doar semnăturile în litigiu și mențiunea datei „14.03.2007 – din partea inferioară, fiind depuse direct pe suport”.
În raport de aceste constatări, neputându-se stabili cu certitudine că acest înscris emană de la intimata – pârâtă, în mod corect a fost înlăturat și nu a fost avut în vedere ca început de dovadă scrisă.
În lipsa dovedirii, conform legii, a existenței contractului de împrumut, toate susținerile recurentei privind lipsa unor relații comerciale între părți, și respectiv a destinației pe care ar fi avut-o banii împrumutați, de achitare de către pârâtă a unei sulte nu prezintă nici un fel de relevanță.
Curtea constată că, în condițiile în care recurenta nu a putut face dovada existenței contractului de împrumut, sarcina probei aparținându-i nu poate face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.1584 cod civil coroborat cu art.1578 Cod civil pentru a obliga pârâtă să-i restituie vreo sumă de bani.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că unicul aspect stabilit cu certitudine în cauză a fost acela ar virării de către recurentă a unei sume de 20.000 de euro către intimată, prin transfer bancar, dar, în lipsa unor dovezi certe privind titlul virării acestei sume și contextul, nu poate reține că ar fi o dovadă a împrumutului despre care recurenta pretinde că l-ar fi încheiat cu intimata în iunie 2007.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod de procedură civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELȘE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă Z. T., împotriva deciziei civile nr.420 A din 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. R. și cu intimata-intervenientă S.C. E. & E. PYT S.R.L.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 27.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./16.12.2013
TB-S.4 – A. P.; A.G. Țambulea
Jud.S.5 – F.F.
| ← Cereri. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Strămutare. Sentința nr. 85/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
