Pretenţii. Decizia nr. 428/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 2271/94/2009
Dosar nr._
(2555/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.428
Ședința publică de la 11 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți A. I. și A. G., împotriva deciziei civile nr. 504 A din 14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. G..
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții-pârâți A. I. și A. G., personal și asistați de avocat B. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 28.01.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 38 și avocat D. R. C., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante T. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 28.01.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul intimatei-reclamante depune la dosar dovada care atestă calitatea de reprezentant, respectiv de apărător ales a domnului avocat pentru intimata-reclamantă, astfel cum aceste dovezi au fost solicitate de instanță la termenul de judecată anterior.
Avocatul recurenților-pârâți învederează că nu mai are probe de solicitat în afara înscrisurilor atașate motivelor de recurs.
Avocatul intimatei-reclamante invocă excepția nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 din codul de procedură civilă raportat la art.302 ind.1 din Codul de procedură civilă, apreciind că recursul este nemotivat chiar dacă a fost invocat ca și temei de drept dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă nici unul dintre motivele de fapt ale acestui recurs nu critică pentru nelegalitate hotărârea instanței de apel, astfel încât să existe o strânsă legătură între motivele în fapt și motivele în drept a prezentului recurs.
Menționează că de această părere este și Curtea de Apel București care prin decizia civilă nr.456/2002 a statuat că simpla exprimare a nemulțumirii față de soluția pronunțată, solicitarea de a se face o nouă judecată în uniunea hotărârii primei instanțe nu permite instanței de recurs o cenzurare a deciziei tribunalului.
În consecință, apreciază că nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac.
Față de aceste considerente, solicită admiterea excepției nulității recursului și pe cale de consecință să se constate nulitatea recursului.
Curtea unește excepția cu fondul recursului și acordă cuvântul asupra excepției și pe fond.
Avocatul recurenților–pârâți solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că ambele instanțe de judecată, atât cea de fond cât și cea de apel, nu au ținut cont de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți și au respins-o, în sensul că, pârâții nu au fost parte la încheierea niciunui contract și nu au fost de acord cu edificarea, de către reclamantă a mansardei la casă.
Menționează că reclamanta a depus la dosar facturi care sunt emise pentru imobilul mamei sale pentru imobilul situat în ., JudețulIlfov, iar imobilul pârâților se află la adresa din . A.
De asemenea, reclamanta a depus la dosar chitanțe emise de către . Export SRL firma cu care și pârâții au edificat construcția acestora, astfel că reclamanta nu a investit nici un ban în imobilul proprietatea pârâților, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate și pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și a se avea în vedere că situația de fapt a fost expusă și reținută în mod corect de către instanța de apel.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2009, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamanta T. G. a solicitat obligarea pârâtului A. I. la plata sumei de 40.000 euro, respectiv 172.000 lei la un curs de 4,3 lei/euro; cu cheltuieli de judecată.
La data de 15.06.2009 reclamanta a depus cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv în sensul că înțelege să se judece și cu A. G., soția pârâtului chemat inițial în judecată.
Prin sentința civilă nr. 2826/30.05.2011 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. I. și A. G., a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 122.827,84 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare a mansardei la imobilul proprietatea acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, corespunzător pretențiilor admise, respectiv 3.484 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în vara anului 2008, între reclamantă și pârâți a fost încheiată o înțelegere verbală cu privire la edificarea unui imobil compus din parter, un etaj și mansardă, în sensul ca reclamanta să suporte cheltuielile ocazionate de edificarea mansardei, iar ulterior pârâții să-i transmită dreptul de proprietate asupra acesteia.
În acest scop, la data de 5 iunie 2008, între reclamantă și S.C. Sinita PC Import Export S.R.L. a fost încheiat un contract de execuție a unei locuințe unifamiliale compusă din mansardă în suprafață de 178,94 m.p. și o prelungire a balconului frontal, în total 181,70 m.p. la adresa din ., comuna Găneasa, ., proprietatea pârâților. Ulterior, la data de 09.09.2008, a fost încheiat între societatea comercială menționată mai sus și pârâtul A. I. procesul – verbal final de predare – primire a locuinței edificate. În cuprinsul acestui proces – verbal a fost specificat faptul că titular al contractului de execuție a lucrărilor este reclamanta T. G..
Astfel cum reiese din cuprinsul facturilor fiscale și al chitanțelor depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, aceasta a achitat firmei de construcții sume de bani în vederea edificării mansardei menționate mai sus, după cum urmează: 36.284 de lei la data de 05.06.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/05.06.2008), 4.998 de lei la data de 17.06.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/17.06.2008), 4.998 de lei la data de 18.06.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/18.06.2008), 4.683,84 lei la data de 19.06.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/19.06.2008), 36.284 lei la data de 30.07.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._.07.2008), 14.580 de lei la data de 22.07.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/22.07.2008), 21.000 de lei la data de 21.08.2008 (pentru care a fost emisă factura fiscală nr._/ 21.08.2008), cuantumul total al acestora fiind de 122.827,84 lei.
Martorul T. I. D. a declarat că după ce s-a început edificarea construcției, între reclamantă și pârâți au intervenit neînțelegeri privind suprafața de teren aferent construcției ce urma să îi revină reclamantei, aceasta din urmă susținând că pârâții nu au respectat înțelegerea inițială cu privire la acest aspect, precum și neînțelegeri privind modul de amplasare a coșului de eliminare a noxelor și a conductei de scurgere a apelor reziduale.
În drept, instanța a reținut că în Codul civil nu există un text care să consacre principiul îmbogățirii fără justă cauză ca izvor de obligații de sine stătător. Pe de altă parte, codul civil cuprinde mai multe texte care fac aplicarea acestui principiu prin aceea că se instituie o obligație de restituire atunci când are loc mărirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului unei alte persoane, printre care și art. 494 C. civ. care prevede că persoana care construiește pe terenul altuia va trebui indemnizat de proprietarul terenului care reține construcția.
În speță, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 494 c.civ. și sunt îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale principiului îmbogățirii fără just temei, în ceea ce privește patrimoniul pârâților.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că a avut loc o mărire a patrimoniului pârâților, urmare a îmbunătățirilor aduse imobilului – construcție, constând în suportarea de către reclamantă a contravalorii lucrărilor de edificare a mansardei la imobilul proprietatea acestora. Concomitent a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantei ca o consecință a măririi patrimoniului pârâților, cea dintâi devenind în acest fel titulara acțiunii în restituire. În același timp, între sporirea patrimoniului pârâților și diminuarea celui al reclamantei există o evidentă legătură. De asemenea, s-a constatat că nu există o cauză legitimă a măririi patrimoniului pârâților în detrimentul celui al reclamantei, aceasta din urmă neavând un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, unită cu fondul cauzei, a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât inexistența unei convenții scrise încheiate între părți nu echivalează cu absența unui raport juridic civil născut între acestea și întemeiat în speță, astfel cum s-a arătat mai sus, pe principiul îmbogățirii fără just temei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 - 276 C. pr. civ., a admis în parte cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, corespunzător pretențiilor admise, respectiv 3.484 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții A. I. și A. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel au arătat că instanța a admis cererea întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, apreciind că pretențiile reclamantei au fost dovedite prin chitanțele și facturile depuse la dosar, care nu sunt originale și prin depoziția martorului T. I. D., avocat de profesie și prieten cu reclamanta.
Au arătat că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pârâții au invocat în permanență faptul că facturile și chitanțele prezentate de reclamantă nu sunt originale și nu pot fi utilizate în cauză, impunându-se aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 139 alin.1 C.pr.civilă, în sensul înlăturării acestora, astfel cum a indicat instanța de recurs care a casat încheierea de suspendare și a dispus repunerea cauzei pe rol.
Au mai arătat că a fost audiat un singur martor care nu a depus jurământul, care este de profesie avocat, care este prieten intim cu reclamanta și care, în depoziția sa, a revenit în nenumărate rânduri asupra celor spuse, adăugând tot ce era nevoie să se audă de la acesta.
Au arătat că reclamanta era plecată în străinătate când a început construirea mansardei și totuși a făcut plăți succesive și nu a dat toți banii odată.
Au arătat și că, în mod greșit s-a reținut că ar fi aplicabil art. 494 C.civil, care nu prevede că persoana care construiește pe terenul alteia va trebui indemnizat de proprietarul terenului care reține construcția. Și dacă ar fi aplicabilă o astfel d e dispoziție, ar trebui dispusă o expertiză în cauză care să dovedească valoarea certă a unei așa-zise investiții.
Prin întâmpinarea formulată la 19.03.2012, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
După prezentarea situației de fapt, a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că, între sporirea patrimoniului pârâților și diminuarea patrimoniului reclamantei, există legătură, dar nu există o cauză legitimă; în ceea ce privește aplicabilitatea art. 494 C.civil a arătat că, potrivit profesorului Hamangiu, proprietarul pe terenul căruia s-au făcut construcții este dator să îl despăgubească pe constructor, chiar și de rea credință fiind acesta; a arătat că exemplarele roșu și verde ale facturilor și chitanțelor fiscale, prezentate de către reclamantă reprezintă exemplare originale potrivit prevederilor Ordinului nr. 30/14.01.2003 al Ministerului Finanțelor Publice; a arătat că audierea martorului s–a făcut cu respectarea art. 193 alin. 6 C.pr.civilă.
Prin decizia civilă nr.504/A/14.05.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că din cuprinsul încheierii de ședință din 16.05.2011, rezultă că au fost depuse la dosar exemplarul roșu al chitanțelor seriei B VRO nr._-_ și exemplarele roșu și verde al facturilor fiscale . VEC nr._-_.
Tribunalul a apreciat în raport de dispozițiile Ordinului nr. 30/14.01.2003 al Ministerului Finanțelor Publice, referitoare la aprobarea formular specific cu regim special privind activitatea financiară și contabilă, că și exemplarele roșu și verde au valoarea de original alături de exemplarul albastru, singura diferență între exemplare fiind cea a destinației, în sensul că exemplarul albastru se înmânează cumpărătorului, iar celelalte rămân la furnizor.
În aceste condiții, este evident că, în situația în care exemplarul albastru a fost pierdut sau distrus, celelalte exemplare originale fac dovada operațiunii plății neimpunându-se înlăturarea acestora conform art.139 C.pr.civilă, cum au solicitat apelanții pârâți.
În privința depoziției martorului audiat, Tribunalul a reținut că potrivit art.193 alin. 6 este permisă și audierea martorilor care, din motive de conștiință sau confesiune, nu doresc să rostească jurământul prevăzut de art. 193 alin. 1 C.pr.civilă.
Prin urmare, lipsa jurământului nu atrage înlăturarea depoziției sau alterarea puterii probatorii a acesteia.
De asemenea, împrejurarea că martorul este avocat sau în relații de prietenie cu reclamanta, nu în lătură puterea probatorie a depoziției sale, întrucât aceste împrejurări nu se încadrează între ipotezele reglementate de art. 189 C.pr.civilă, pentru persoanele care nu pot fi ascultate ca martor.
Tribunalul a reținut că apelanții pârâți înțeleg să se apere invocând aspecte de ordin formal privitoare la probele administrate, fără a face însă dovada că aceștia au fost cei care au plătit materialele de construcție pentru edificarea mansardei la imobilul proprietatea apelanților.
Împrejurarea că reclamanta era plecată în străinătate când a început construirea mansardei sau că a făcut plăți succesive și nu a dat toți banii odată, invocate de apelanți, sunt nerelevante.
Dispozițiile art. 494 C.civil au fost corect aplicate de către instanța de fond, proprietarul fondului fiind dator a restitui valoarea materialelor și a manoperei, ipotezei reglementate de art.494 alin. 3 teza I C.pr.civilă (atunci când construcția a fost edificată de un terț, cu mijloacele sale) fiindu-i asimilată pentru identitate de rațiune și ipoteza în care construcția a fost edificată chiar de proprietarul fondului cu mijloacele puse la dispoziție de un terț.
Reclamanta a solicitat restituirea sumelor pe care aceasta le-a plătit pentru edificarea mansardei, iar valoarea acestora rezultă din înscrisurile care dovedesc efectuarea plăților, nefiind necesară o expertiză specialitatea construcții, în condițiile în care nu s-a solicitat plata sporului de valoare pe care l-ar fi dobândit construcția prin adăugarea mansardei.
În consecință, în temeiul art. 296 C.pr.civilă, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs A. I. și A. G.,.
În motivele de recurs s-a susținut că ambele instanțe nu au ținut cont de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenți, au depus la dosar înscrisuri din care rezultă că la edificarea mansardei, recurenții au fost cei care au contractat și au achitat sumele de bani aferente lucrării de construire.
Reclamanta a depus la dosar facturi, care nu sunt originale și care sunt emise pentru imobilul mamei sale de la adresa din . – ., Județul Ilfov, în timp ce recurenții au adresa în ., ., județul Ilfov.
Reclamanta a mai depus o . chitanțe, iar martorul audiat nu a avut o declarație concludentă, în concluzie, reclamanta nu a investit nici un ban în proprietatea lor.
Curtea a pus în discuție nulitatea recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art.304 C.proc.civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac și se poate exercita doar pentru nerespectarea cerințelor de legalitate, motivele de recurs fiind limitate expres la pct.1-9 din art.304 C.proc.civ.
Niciunul din motivele menționate în cuprinsul memoriului de recurs nu poate fi calificată ca o critică a deciziei pronunțate în apel, fiind în fapt o expunere a situației de fapt a dosarului, astfel încât procedând din oficiu, Curtea nu poate încadra aceste susțineri în niciuna din criticile de nelegalitate prevăzute de lege.
Astfel fiind, în temeiul art.306 C.proc.civ., recursul va fi declarat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenții pârâți A. I. și A. G. împotriva deciziei civile nr.504/A/14.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă T. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/18.03.2013
------------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – E.F.
- E.P.-J.
Jud.B. – M.E.
| ← Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Decizia nr. 823/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 1727/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
