Revendicare imobiliară. Decizia nr. 748/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 748/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 9447/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.748R
Ședința publică de la 5 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentele-reclamante C. E. F., D. G., N. L. și S. C. I., împotriva deciziei civile nr.982A/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._./300/2005, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . ca obiect „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 15 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 22 martie 2013, la 29 martie 2013 și apoi la 5 aprilie 2013.
CURTEA
Prin decizia civilă nr.982A/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a admis apelul formulat de apelanta parata S.C.P. S.A, împotriva sentintei civile nr.2738/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria sector 2 Bucuresti ,în contradictoriu cu intimatele reclamante D. G., C. E. F., N. L. și S. C. I.; a schimbat în tot sentinta apelata, în sensul ca respinge actiunea în revendicare ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că în ce priveste calitatea procesuala activa a reclamantelor, instanta de fond a retinut în mod corect ca prin sentința civilă nr.8524/11.06.1999, admitand-se actiunea in revendicare formulata de reclamante in favoarea acestora s-a statuat calitatea procesuala activa, sustinerile apelantei in sensul ca nu s-a dovedit identitatea dintre F. M.I. si F. M.I. fiind contrare celor retinute de Curtea de Apel Bucuresti in considerentele deciziei civile 642/13.04.2009, in care se arata ca in decizia de preluare a imobilului este consemnat ca proprietar F. M.I., iar potrivit art.24(1) din legea nr.10/2001persoana individualizata in actul normativ de preluare sau de autoritate prin care s-a pus in executare masura preluarii abuzive, este presupusa ca detine imobilul sub nume de proprietar, deci calitatea de proprietar este prezumata.
Critica privind nulitatea raportului de expertiza este nefondata.
Din continutul raportului de expertiza efectuat de expert D. M., rezulta ca aceasta a raspuns obiectivelor stabilite de instanta, identificarea terenului fiind facuta in raport de actelor de proprietate înfățișate de parti, expertul identificand suprafata de teren aflata in patrimoniul apelantei parate, la identificare experta tinand seama de actul de împărțeala nr._/1935, referirea la sentința civila nr. 8524/1999 fiind facuta doar în a se arata succesiunea dreptului de proprietate in timp, fara ca aceasta sa fie considerata titlu de proprietate.
Expertul arata că terenul a fost identificat si masuratorile efectuate cu aparat electrooptic elta 5, s-a aratat ca terenul revendicat de reclamanți se regăsește în realitatea din teren, au fost indicate vecinatatile, suprafata, in ce masura se suprapune peste terenul proprietatea apelantei.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii solutionata de instanta prin incheierea de sedinta din data de 23.02.2010, tribunalul constata ca in mod corecta s-a apreciat ca prin sustinerea acestei exceptii parata a invocat imprejurarea ca imobilul a trecut in patrimoniul statului cu titlu valabil, aceasta reprezentand o aparare asupra fondului pricinii si nu o exceptie ce ar face inutila analiza fondului.
Pe aspectul temeiniciei actiunii in revendicare, tribunalul a constatat ca urmare pronuntarii sentintei civile nr. 8524/1999 s-a apreciat ca titlul statului s-a apreciat ca nevalabil constituit, astfel ca prezenta cauza are ca obiect revendicarea pe ipoteza in care ambele parti depun titluri de proprietate.
In conditiile existentei unei asemenea ipoteze cele doua titluri vor fi comparate din perspectiva preferabilitatii lor.
Tribunalul a apreciat ca titlul apelantei parate e mai bine caracterizat urmand a-i da preferabilitate in fata titlului intimatelor reclamante pentru urmatoarele consideratii.
Imobilul a trecut în patrimoniul statului in temeiul decretului nr.111/1951, astfel ca situatia acestui imobil a fost reglementata prin legi speciale, respectiv legea nr.112/1995 si legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificata si completata.
Desi aplicabile aceste acte normative, reclamantele nu au înteles sa uzeze de posibilitatea formularii cererilor în reparatie reglementate de legile speciale, primul demers fiind cel judiciar demarat in 1998 si finalizat prin pronuntarea sentintei civile nr. 8524/11.06.1999.
Incercarea de intrare în posesia imobilului s-a facut anterior intrarii in vigoare a legii nr.10/2001, reclamantele optand in a nu formula pe temeiul acestei legi, cerere in acordarea de masuri reparatorii.
Toate aceste inactiuni ale reclamantelor au condus la consolidarea titlului paratei care, nefiind parte în sentinta civila nr. 8524/11.06.1999, ce recunostea un drept al reclamantelor asupra imobilului, se confrunta cu contestarea titlului sau, la data de 23.11.2005.
Dincolo de caracterul abuziv al preluarii imobilului in patrimoniul statului, existenta in favoarea paratei apelante a unui titlu de proprietate nedesfiintat, face ca actiunea in revendicare sa fie analizata din perspectiva existentei atat in favoarea reclamantului cat si a paratului a unui titlu de proprietate, instanta fiind chemata sa dea preferinta unuia dintre aceste titluri.
In speta titlu apelantei parate s-a constituit in temeiul legii, lege care a fost respectata la momentul încheierii contractului de vanzare cumparare cata vreme reclamantele intimate nu a rasturnat aceasta prezumtie absoluta de validitate, nu au contestat si nu au desfiintat acest titlu, anterior promovarii actiunii in revendicare.
Dispozitiile art.1 din Protoclul nr.1 la CEDO retinute de instanta de fond in aprecierea temeiniciei actiunii in revendicare pot fi aplicabile apelantei parate, aceasta fiind cea care poate justifica existenta unui bun actual, intrucat Conventia nu garanteaza dreptul de a redobandi un bun.
Notiunea de bun din perspectiva Protocolului nr.1 la CEDO presupune ca reclamantele intimate sa fi avut cel putin o speranta legitima cu privire la acest bun, situatie ce nu se poate regasi in speta intrucat desi beneficiare ale unor dispozitii din legi speciale aplicabile imobilelor trecute in patrimoniul statului dupa 6 martie 1945, au stat in pasivitate, demersurile lor fiind ulterioare momentului la care apelanta parata a dobandit bunul, astfel ca la momentul formularii prezentei actiuni reclamantele nu mai puteu invoca nici existenta in patrimoniul lor a unui bun actual nici speranta legitima ca bunul le apartine.
In acelasi context CEDO a apreciat ca diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeeze prejudicii desproportionate, tertii dobanditori nu trebuie sa suporte consecintele abuzurilor statului.
Cum titlu apelantei parate se bucura de prezumtia absoluta de validitate acesta este preferabil titlului intimatelor reclamante care au pierdut posesia bunului, abuzul invocat ca modalitate de trecere a imobilului in patrimoniul statului neputand fi retinut ca si criteriu de preferabilitate in favoarea titlului reclamantelor cata vreme acestea nu au inteles sa-l valorifice in conditiile legii speciale, astfel ca apelanta parata se poate bucura de prerogative proprietatii conferite de art.480 c.civ., potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantele C. E. F., D. G., N. L. și S. C. I..
În motivarea recursului declarat de reclamante s-a arătat că în art.304 pct.8 a fost încălcat de instanța de apel deoarece:
Prin motivele de apel, . invocat exceptia - lipsei calitatii procesual active - pct.l, exceptie asupra careia instanta de apel s-a pronuntat in sensul netemeiniciei ca motiv de apel si nu ca exceptie .Exceptia nu a fost discutata anterior fondului apelului, sens in care au fost incalcate dispozitiile art.l37C.p.c si art.6(l) CEDO - dreptul la aparare, (motivat de faptul ca nu a fost discutata in contradictoriu)
Prin motivele de apel, . invocat exceptia inadmisibilitatii - pct.3 lit A, a actiunii in revendicare, dupa aparitia LG 1 0/200 1 si a DECIZIEI 33/2008 a ICCJ, exceptie asupra careia instanta de apel s-a pronuntat in sensul netemeiniciei ca motiv de apel si nu ca exceptie .Exceptia nu a fost discutata anterior fondului apelului, sens in care au fost incalcate dispozitiile art.137C.p.c si art.6(l) CEDO - dreptul la aparare,( in sensul ca nu a fost discutata in contradictoriu) .
Cu privire la titlul recurentelor - reclamante, sentinta nr. 8524/1999 - pct.3 lit B, instanta de apel a preferat titlul apelantei .>
Cu privire la pct.2 al motivelor de apel, critica Raportului de expertiza, acesta a fost respins de instanta de apel.
Cu privire la pct.3 lit. C al motivelor de apel - "imobilul a trecut cu titlu in patrimoniul statului", instanta de apel NU s-a pronuntat concret
Și nu în ultimul rand, în ultima fraza a motivelor de apel, apelanta . solicitat " desfiintarea sentintei civile 2738/25.01.2011 si a incheierii de sedinta din 23.02.2010 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti", fata de care instanta de apel pe langa ca nu a pus in discutia partilor - incheierea de sedinta din 23.02.2010, dar nici nu s-a pronuntat si cu privire la acest aspect, incalcand art.6( 1) CEDO, dreptul la aparare si contradictorialitatea .
Cu privire la încheierea de sedinta din data de 23.02.2010, instanta de apel nu face nici un fel de trimitere sau motivare, nici in considerentele deciziei recurate si nici in dispozitivul deciziei recurate, ceea ce echivaleaza cu omiterea instantei de apel de a se pronunta pe acest motiv de apel
În privinta temeiniciei actiunii în revendicare", s-a criticat decizia apelata, fata de următoarele argumente:
Titlul de proprietate al recurentelor îl reprezinta actul de împarteala, înscris la Tribunalul Ilfov - Sectia notariat sub nr. 12.404/18.04.1935 si transcris sub nr.7690/18.04.1935(urmare a petitiei înregistrate sub nr. 12.574/18.04.1935), însotit de schitele terenului /18.04.1935, unit cu sentinta civila nr.8524/11.06.1999,pronuntata în dosarul civil nr._/1998 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, acompaniata de dispozitia Primarului General nr. 1737/1999 si procesul verbal nr. 1258/01.02.2000 de punere in posesie a terenului. Niciodata terenul nu a iesit din proprietatea autoarei comune a reclamantelor ¬recurente
Titlul de proprietate al paratei - intimate este reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate ./2900/11.06.1996. . comerciala înființata prin HG 1213/20.11.1990, i-a fost atribuit in proprietate în baza LG 15/1990, suprafata de teren de 989,37 m.p. teren, situat în Bucuresti, ., sector 2. Act transcris la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr.375/12.06.1998.
Actul de împarteala este un act autentic, este transcris in registrul de transcriptiuni si inscriptiuni in data de 18.04.1935, produce efecte juridice in ceea ce priveste dobandirea dreptului de proprietate
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ, eliberat in baza HG 834/1991, transcris in data de 12.03.1998
De remarcat ca instanta de apel nu a analizat vechimea transcrierilor, conform dispozitiilor Codului civil cat si care dintre transcriptiuni are prioritate.
Analizand vechimea transcrierilor, rezulta indubitabil faptul ca actul re curentelor transcris in data de 18.04.1035 are prioritate fata de actul intimatelor din 12.03.1998 si aceasta datorita faptului ca autoarea reclamantelor niciodata nu a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, motivat de situatia ca terenul a intrat fara titlu in proprietatea statului, solutie pronuntata prin sentinta 8524/1999 si care a intrat sub puterea lucrului judecat .
Mai mult prin emiterea deciziei primarului general si a Procesului verbal de punere in posesie, deschiderea rolului fiscal, recurentele au fost puse in posesia terenului in litigiu
In ceea ce priveste Cartea de judecata civila 405/29.03.1952, prin care imobilul a fost preluat de la floarea m. I., acest act nu este opozabil recurentelor, deoarece nu a fost comunicat lui F. M. I., nu a fost transcris.
De remarcat ca intimata nu a produs probe, care sa infirme dreptul de proprietate al autoarei recurentelor si implicit al recurentelor .
Gresit a statuat instanta de apel, in sensul ca imobilul a trecut cu titlul in proprietatea statului, cand de fapt imobilul a trecut in proprietatea statului fara titlu, bazata pe o posesiune" fundata si conservata " prin violenta in sensul art.1851 C.civ ( sent.8524/1999, cod civil - art.644.645,646,art.1851,1847, proprietatea nu se poate dobândi prin violenta ci prin moduri naturale si traditionale)
Acesta revine si arată ca o consecinta a lipsei titlului statului este faptul ca autoarea recurentelor nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului, lucru stabilit numai in contradictoriu cu statul - sent.civ 8524/1999
Acesta a mai revenit si a arătat ca Certificatul de atestare a dreptului dec proprietate ./2900/11.06.1996 nu constituie prin el însuși titlu de proprietate
Gresit a interpretat instanta de apel ca titlul intimatei parate are prioritate, cand de fapt titlul recurentelor - reclamante este anterior aparitiei LG 10/2001 si conform Deciziei 33/2008 cat si jurisprudentei CEDO, sentintele obtinute anterior aparitiei LG 10/2001 nu se supun LG 10/2001 .In acest sens sta si hotararea pilot S. .
Recurentele - reclamante nu se puteau adresa pe cale administrativa pent despagubiri, deoarece asa cum am precizat mai sus ele erau beneficiarele sentintei 8524/1999 unita cu punerea in posesie prin executorul judecatoresc.
Intimata - parata nu putea face parte din sentinta 8524/199, pentru ca sa cum am precizat mai sus, initial trebuia obtinuta sentinta fata de statul roman, urmand in pasul doi sa fie rezolvat restul spetei .
Instanta de apel, se pronunta în sensul urmator: " Dincolo de caracterul abuziv al preluarii imobilului in patrimoniul statului ( deci sent. nr.8524/1999 a intrat in puterea lucrului judecat) existenta in favoarea paratei apelante a unui titlu de proprietate nedesfiintat ( dar asa cum am spus la lit-l) - Certificatul nu reprezinta prin el insusi titlu de proprietate ) ... " si totusi instanta de apel da preferabilitate titlului intimatei parate.
Instanta de apel, conchide ca titlul intimatei - parate este constituit in temeiul legii, gresit deoarece acest certificat a fost dat in baza HG 834/1991
Mai mult potrivit art.1 din Primul Protocol Aditional CEDO, un bun actual nu poate fi justificat decat de recurentele - reclamante, fata de imprejurarea faptului ca imobilul niciodata nu a iesit din patrimoniul autoarei comune a recurentelor reclamante
Mai mult, nu poate fi primita teoria instantei de apel, cum ca bun actual nu poate exista decat in patrimoniul intimatei parate ,deoarece posesia imobilului nu poate fi obtinuta prin violenta, nu poate fi bazat pe o posesiune" fundata si conservata" prin violenta in sensul art.1851 C.civ
Nu poate fi primita argumentatia instantei de apel, cum ca recurentele nu ar avea o speranta legitima si au stat in pasivitate, cat timp statul a improprietarit pe parata intimata cu un bun care niciodata nu a iesit din patrimoniul adevaratului proprietar, iar . titluri, titlu de proprietate emanat de la recurente, provine de la verus do minus, (chiar prin actul mama - actul din 18.04.1935 ), este preferabil asa zisului titlu al paratei care este datat 1996 si care nu provine de la adevaratul proprietar ci de la un non dominus
Asa cum s-a precizat mai sus, intimata parata prin contractul de vanzare cumparare a cumparat actiuni si nu active .Prin prisma acestui act, intimata parata nici nu poate interveni . titluri cu recurentele, in sensul ca niciodata un titlu de proprietate nu se obtine prin frauda, dol, violenta, inselaciune, nationalizare, expropriere) fara justa despagubire), sau orice alte acte dolozive .Oricum intimata parata a dat dovada de o totala rea credinta, fata de faptul ca stia ca nu a cumparat active si terenul in litigiu apartine recurente lor .
Titlul intimatei parate nu se poate bucura de prezumtia absoluta de validitate, deoarece nu provine de la adevaratul proprietar, parata intimata este susceptibila de rea credinta, iar imobilul niciodata nu a iesit din proprietatea recurentelelor reclamante .A nu se uita punerea in posesie a recurentelor si nevalabilitatea titlului statului cat si faptul ca parata intimata stia ca asupra acestui imobil planeaza viitoare actiune in revendicare, deoarece era preluat prin violenta de stat si totodata fara titlu .
Daca s-ar interpreta în sensul celor interpretate de instanta de apel, înseamna ca s-a încalcat dreptul de proprietate al recurentelor reclamante, care sunt adevaratele proprietate ale imobilului in discutie.
Acesta și revine si arată ca atata timp cat sentinta nr. 8524/1999 a intrat in puterea lucrului judecat, recurentele nu aveau de ce promova o cale administrativa, respectiv LG 10/2001 .
In apararea recurentelor, invoc dispozitiile art.l l, 20, 21, 44,46,148 din Constitutie ,art. 6 ( 1 ) CEDO, texte ignorate total de instanta de apel .In schimb art.1 din Primul Protocol CEDO a fost interpretat disporsionat si subiectiv, in favoarea intimatei parate .
Dec.33/2008, precizeaza destul de clar faptul ca existenta unei hotarari de retrocedare anterioare aparitiei LG 10/2001, duce la incetarea oricaror alte discutii cu privire la neadresarea pe cale administrativa in baza LG 10/2001 a petentului
Totodata Curtea de La Strasbourg, a statuat ca" lipsirea de bun, fara o despagurire corecta este contrara art.1 din Primul Protocol Aditional al CEDO "
A nu se uita ca Fondul Proprietatea nu functioneaza, statul roman nu a elobarat nici o lege cu privire la despagubiri fata de imobilele preluate abuziv de stat
Pentru toate cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinare intimatul . respingerea recursului ca nefondat întrucât în esență reclamantele nu au dovedit că terenul revendicat a fost naționalizate în baza unui titlu astfel că nu poate obiectul revendicării .
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
În majoritate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Titlul de care se prevalează recurentele reclamante – sentința civilă nr.8254/1999 – nu este opozabilă pârâtei având în vedere că „Actul de Împărțeală autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat sub nr._/1935 și transcris în Registrul de Transcripțiuni sub nr.7690/18.04.1935 nu reprezintă titlul de proprietate în contextul în care nu are nici o mențiune privind modul de dobândire a proprietății asupra acestui teren de către autorul comun al părților ce au încheiat actul de împărțeală și nici nu se precizează existența unui înscris prin care să se dovedească existența titlului pe teren, actul de împărțeală fiind transcris doar în baza declarațiilor părților semnatare.
Prin chiar decizia civilă pronunțată în recurs s-a constatat că titlul opus de către reclamante pârâtei nu este opozabil acesteia în condițiile în care actul de împărțeală autentificat sub nr._/1935 nu este un act constitutiv de drepturi ci act declarativ de drepturi.
Actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este Decretul nr.111/1951 care însă nu este opozabil pârâtei.
Pe de altă parte pârâta a dovedit că este titulara dreptului de proprietate cuprins în Certificatul de Proprietate . nr.2900/11.06.1996 emis de Ministerul Industriilor și transcris sub nr.3715/12.03.1998 în Registrul de Transcripțiuni a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Reclamantele dimpotrivă nu au dovedit un titlu valabil de proprietate pentru suprafața de teren revendicată situată în București, . C.
De precizat că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu astfel cum rezultă din Cartea de Judecată nr.405/1952 precum și din relațiile comunicate de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală fiind evident că naționalizările în temeiul Decretului nr.111/1951 au avut ca efect faptul că persoana ale cărei bunuri a fost naționalizate a primit o justă despăgubire.
Jurisprudența CEDO statuează în sensul că dobânditorul de bună credință nu poate suporta responsabilitatea statului ce confiscase bunurile (cauza Pinc și Pincova c.Cehiei, cauza R. c.România ).
Din actele depuse la dosar nu rezultă identitatea între terenul revendicat și terenul naționalizat în anul 1952 și nici aceia dintre proprietarul terenului din 1952 și semnatarul actului de împărțeală din anul 1935.
Ca atare, se constată că reclamantele nu au făcut dovada că vin la împărțirea moștenirii defunctei I. M.F. nefiind dovedită la rândul său identitatea de persoană între I. F. și parte în cauză și F. M.I. semnatara actului de împărțeală.
Pe de altă parte există diferențe de număr poștal de amplasament al terenului în suprafață de 630 mp situat în . nr.118 și terenul revendicat din . nr.116 în condițiile în care terenul proprietatea pârâtei astfel cum rezultă din certificatul de proprietate este în suprafață totală de 965,5 mp și situată în ..
Pentru aceste considerente în majoritate recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. și art.312 alin.1 C.pr.civ.
Potrivit art.274 C.pr.civ. recurentele vor fi obligate la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentele-reclamante C. E. F., D. G., N. L. și S. C. I., împotriva deciziei civile nr.982A/25.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._./300/2005, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .>
Obligă pe recurenți la plata sumei de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 aprilie 2013.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. A. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED...MȘ/ 2 ex.
16.05.2013
Jud.apel – F.L.
- M.C.B.
Cu opinia separată a doamnei judecător
V. A., în sensul admiterii recursului,
modificării deciziei și respingerii apelului,
ca nefondat.
Opinez că soluție instanței de fond, respectiv cea din sentința civilă nr. 2738/25.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare, iar pârâta a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 575,31 mp, situat în București, ., sectorul 2, este legală și temeinică.
În speță, reclamanții invocă, în susținerea dreptului lor de proprietate, sentința civilă nr. 8524 din 11.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, care le recunoaște dreptul de proprietate asupra suprafeței de 630 mp teren intravilan, situat în București, . nr. 3B, sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert F. F. și obligă statul, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului București, să le predea în deplină proprietate și posesie acest teren.
Pârâta se pretinde proprietara aceluiași teren în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 2900/11.06.1996 emis de Ministerul Industriilor în baza HG nr. 834/1991, dată în aplicarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale … .
În operațiunea de comparare a celor două titluri de proprietate instanțele trebuie să stabilească, în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția României și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu aplicare directă în dreptul intern, care dintre titluri este preferabil și cine este titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În cauza M. A. și alții împotriva României din 12.10.2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (la care România este parte în baza Legii nr. 30/1994), decât în măsura în care hotărârea pe care o critică se referă la bunurile sale.
Noțiunea de bunuri cuprinde atât bunurile actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanță, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are, cel puțin, o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
Existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
Or, fiind beneficiarii sentinței civile nr. 8524 din 11.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă, care le recunoaște reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu și obligă statul, prin intermediul administrației locale, să li-l predea în deplină proprietate și posesie, aceștia sunt, fără doar și poate, titularii unui bun actual în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate exhibat de pârâtă nu poate avea preferabilitate în raport de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, opozabilă pârâtei atâta vreme cât statul, care i-a constituit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil a fost obligat la predarea acestuia către reclamanți.
În acest context, menținerea soluției din apel de respingere a acțiunii în revendicare constituie o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului din litigiu, cu consecința încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
De aceea, opinez că recursul trebuia admis, decizia din apel casată, iar apelul trebuia respins, ca nefondat.
JUDECĂTOR,
A. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
29.05.2013
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 1256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
