Accesiune. Decizia nr. 826/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 10769/302/2011
Dosar nr._
(349/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.826
Ședința publică de la 15.05.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1059 A din 04.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M., N. D. și N. I. și cu intimații pârâți N. I., C. V. și I. G..
P. are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, intimații reclamanți N. M., N. D. și N. I. și cu intimații pârâți N. I., C. V. și I. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 14.05.2014, a ordinului de plată nr. 2128 din 27 martie 2014, privind achitarea sumei de 5.272,80 lei cu titlu de taxă judiciară de, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Curtea aduce la cunoștința reprezentantului recurentului pârât faptul că din eroare partea pe care o reprezintă a fost citată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 5.272,80 lei, având în vedere împrejurarea că prin rezoluția administrativă instanța a stabilit o taxă judiciară de timbru în valoare de 2636, 4 lei.
Reprezentantul recurentului pârât arată că urmează să aprecieze cu privire la acest aspect.
Învederează instanței împrejurarea că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de către M. București, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește instituția pe care o reprezintă.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că M. București are calitate procesuală pasivă, solicită a se reține neincidența în cauză a dispozițiilor art. 1846 în sensul exercitării unei posesii utile, publice, continue și netulburate.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulata și înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 08.06.2011 sub nr._ reclamanții N. M., N. D. și N. I. au chemat în judecata pârâții M. București prin Primarul General, N. I., C. V., și I. G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate ca au devenit prin uzucapiune proprietarii terenului în suprafața de 270 mp din București, ., sector 5, ca, prin accesiune, au devenit proprietarii construcției edificate pe acest teren, compusa din 2 corpuri de clădire, un corp cu 2 camere, bucătărie și baie și alt corp compus din parter și etaj .
În motivarea cererii reclamanții arată că la data de 16.02.1058 N. I. împreuna cu soțul sau N. I. au convenit cu numitul C. I. sa le vândă terenul proprietatea sa în suprafață de 150 mp situat în București, .. Epigramei nr.27, sector 5, iar la data întocmirii chitanței au achitat prețul vânzării și au intrat efectiv în posesia terenului, terenul învecinându-se cu N. G.. Arata ca având în vedere ca suprafața de teren cumpărată nu era suficient de mare pentru familia lor au mai cumpărat încă 120 mp astfel că în anul 1970 au convenit cu numitul N. G. sa le vândă terenul proprietatea sa în suprafață de 120 mp situat în București, ., actualmente ., înțelegerea materializându-se prin înscris sub semnătură privată iar la data întocmirii chitanței au achitat prețul vânzării și au intrat efectiv în posesia terenului. Arata ca deși cele doua terenuri au fost cumpărate de la proprietari diferiți și la nivelul anului 1958 și 1970 aveau adrese diferite în prezent figurează la aceeași adresă – ., sector și formează un tot unitar. Reclamanții mai arata ca după ce au cumpărat prima suprafața de teren au început edificarea unei construcții iar după decesul soțului în anul 1990 au exista construcția existenta și au început edificarea unui alt corp de clădire, care nu este încă finalizat. Arata ca în anul 1990, în urma decesului lui N. I. au rămas ca moștenitor N. I., soție supraviețuitoare, N. M. și N. D. în calitate de descendenți și atât ei cât și părinții lor au stăpânit în mod continuu, util, public și sub nume de proprietar imobilul. Cu privire la chemarea în judecata a autorității administrative apare perfect justificata în condițiile în care M. București Consiliul Local sector 5 a indicat ca titular de rol pe defunctul N. I., autorul lor, fără a cunoaște un alt proprietar.
Prin sentința civilă nr. 8170 din 18 oct.2012 Judecătoria Sectorului 5 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților.
A admis acțiunea formulată de reclamanții N. M., N. D. și N. I. împotriva pârâților M. București prin Primar General, N. I., I. G. și C. V., și în consecință, s-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul prescripției achizitive de lungă durată cu joncțiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 296 mp situat în București, ., sector 5, având următoarele vecinătăți: la nord, cu proprietarul din .-6, pe o lungime de 12,45 m; la est, cu proprietarul P. G. de la nr 25 din . lungime de 26,84 m; la sud, cu proprietățile de la numerele 30 (Zarmoian), 30A (N. I.) și 32 (N.), pe o lungime de 12,50m; la vest, cu proprietarul S. A., de la nr.29 din . lungime de 22,02m. totodată, s-a constatat ca reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul anterior descris, după cum urmează: Corp C1, casa de locuit, parter, având camera, camera, hol,hol, bucătărie, baie; Corp 2, casa de locuit, subsol (pivnița), parter (garaj, hol, camera1, camera 2, bucătărie, baie) și etaj (hol, camera 1, camera 2, camera 3, bucătărie, baie, terasa) și s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 16 februarie 1958 N. I. au convenit cu numitul C. I. să le vândă terenul proprietatea sa în suprafață de 150 m.p. situat în București, .. Epigramei nr. 27 sector 5) iar la data întocmirii chitanței au achitat prețul vânzării și au intrat efectiv în posesia terenului. Ulterior în anul 1970 aceleași persoane au convenit în numitul N. G. să le vândă terenul proprietatea acestuia, aflat în vecinătate în suprafață de 120 m.p. situat în . (în prezent .) semnătură privată. La data încheierii chitanței reclamanții au achitat prețul și au intrat efectiv în posesia terenului.
A reținut instanța că deși cele două terenuri au fost cumpărare de la autori diferiți și la nivelul anilor 1958 și 1970 aveau adrese diferite, în prezent acestea figurează la aceeași adresă – . formând un tot unitar – aspecte dovedite atât cu istoricul de rol fiscal cât și cu raportul de expertiză efectuat în cauză, expertiză care a concluzionat și asupra faptului că în prezent suprafața stăpânită în fapt de către reclamanți este de 296 m.p.
S-a mai reținut că în anul 1990 în urma decesului lui N. I. au rămas ca moștenitori N. I. – soție supraviețuitoare, N. M. și N. D. în calitate de descendenți care au stăpânit atât ei cât și părinții lor în mod continuu, util, public și sub nume de proprietari, respectivul teren, achitând taxele și impozitele legale – aspecte ce au îndreptățit instanța să constate că în cauză au fost dovedite cerințele impuse de disp. art.1846 – 1848 și 1859 cod civil pentru a constata dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată și ca efect al joncțiunii posesiilor.
În privința construcției edificată pe teren, instanța a reținut de asemenea că în cauză sunt incidente disp. art. 492 – 494 Cod civil, motiv pentru care a constatat dobândit de către reclamanți și a dreptului de proprietate asupra acesteia ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, pârâtul municipiul București prin Primarul General a declarat recurs, cale de atac calificată de tribunal, în raport de valoarea obiectului cauzei deduse judecății ca fiind apel, criticând-o în esență pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei rețineri de către instanță a calității sale procesual pasive precum și sub aspectul greșitei rețineri de către aceasta ca fiind dovedite în cauză condițiile necesare pentru a uzucapa astfel cum sunt prevăzute de disp. art. 1890 Cod civil în ce privește împlinirea termenului de 30 de ani și în ce privește joncțiunea posesiilor.
Prin decizia civilă nr.1059/A/4.11.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de pârât, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că, în ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a apelantei, criticile formulate pe acest aspect sunt neîntemeiate, atâta timp cât soluționarea cauzei în contradictoriu cu acest pârât a fost făcută doar pentru opozabilitate, autorul reclamanților N. I. fiind persoana care a figurat ca titular de rol fiscal pentru imobilul în litigiu, calitatea procesual pasivă a pârâtului rezultând și din adresa eliberată de acesta (fila 46) din care reiese că respectivul imobil a fost înscris în evidențele cadastrale ca proprietate de stat cu posesor de parcelă ICRAL Cotroceni.
Pe fondul cererii, tribunalul a constatat că motivele de apel invocate de pârât sunt neîntemeiate, ansamblul probator administrat în cauză dovedind îndeplinirea de către reclamanți în raport de data intrării acestora efective în stăpânirea imobilului – 1958, respectiv 1970 – a termenului de 30 de ani necesar pentru a uzucapa, a posesiei utile și publice a imobilului exercitată atât de autorul reclamanților cât și de către aceștia din urmă – posesie ce nu a fost contestată atâta timp cât pentru teren reclamanții au achitat taxele aferente, manifestându-se ca adevărați proprietari.
Reținând întrunirea în cauză a condițiilor prev. de art.1859 Cod civil în privința terenului dobândit în modalitatea mai sus menționată în mod corect prima instanță a apreciat că în privința construcției edificată de reclamanți pe teren sunt incidente disp. art.492 – 494 Cod civil, referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra acesteia ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând modificarea hotărârii recurate și, în principal, respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul pârât susține că instanța de judecată a constatat dreptul de proprietate al reclamanților în contradictoriu cu pârâtul, fără a analiza în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie calitatea procesuală pasivă a municipalității.
Astfel, pentru ca reclamanta să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea în contradictoriu cu pârâtul recurent, trebuia să facă mai întâi dovada că recurentul este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active, cât și a celei pasive incumba reclamantei.
Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu, din contră rezultă că terenul a fost dobândit prin înscris sub semnătură privată de la terțe persoane.
În opinia recurentului, calitatea municipalității nu poate fi reținută, astfel cum face instanța de apel, pe considerente de opozabilitate.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în prezenta cauză, motiv pentru care recurentul solicită admiterea excepției invocate.
Pe de altă parte, pentru a constata dreptul de proprietate al reclamanților, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispoz.art.1846 și urm. C.civ. și art.1890 C.civ., fiind necesar ca reclamanții să dovedească existența unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege.
Conform art.1847 C.civ., este considerată utilă posesia continuă neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar exercitată cu bună credință, iar termenul cerut de lege pentru a prescrie este de 30 de ani.
Conform dispoz.art.1846 C.civ. posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru.
În cazul de față, deși s-a folosit terenul timp de 30 de ani, reclamanții nu au exercitat o posesie în sensul legii, fiind doar detentor precar. Pentru a exista posesia, persoana care o invocă trebuie să dovedească că întrunește ambele elemente ale posesiei, respectiv animus și corpus. Reclamanții au dovedit doar faptul că au exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul că folosința exercitată asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar.
Recurentul pârât apreciază total eronate argumentele instanței de judecată din considerentele hotărârii, câtă vreme neîndeplinirea acestei condiții nu poate duce potrivit legii la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia nefăcându-se și sub nume de proprietar, ci doar în calitate de detentor precar.
Așadar, recurentul consideră că folosința exercitată asupra bunului nu s-a făcut sub nume de proprietar, iar pe parcursul timpului nu s-a intervertit precaritatea în posesie conform art.1857 C.civ. și ca atare, posesia exercitată de către reclamanta nu a fost una utilă pentru a prescrie achizitiv bunul.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcției, recurentul consideră că argumentul instanței de judecată, în sensul că realizarea construcției a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr.50/1991, nu are nici un suport legal câtă vreme și anterior acestei legi existau acte normative ce reglementau problematica construcțiilor, respectiv Decretul nr.144/1958, iar temeiul de drept invocat de către reclamantă este art.488 C.civ.
Prin definiție, accesiunea reprezintă incorporarea materială a unui lucru mai puțin important în un lucru mai important, adică în sensul mai larg dat de art.482 C.civ.; „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește drept de accesiune”.
Întrucât, în cazul în care cele două lucruri aparțin unor proprietari diferiți, titularul dreptului asupra lucrului mai important devine și titularul dreptului asupra lucrului mai puțin important, accesiunea apare și ca un mod de dobândire a proprietății.
În speță, recurentul consideră că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art.489 C.proc.civ., în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor sau că ar pretinde un astfel de drept.
Pe de altă parte, recurentul pârât arată că, în astfel de spețe în care, prin eludarea dispozițiilor legale se încearcă . obținerea unei autorizații de construcție, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantei în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate este primăria de sector care, potrivit O.G. nr.5/2002, este autoritatea publică competentă în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu pârâtul recurent.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în acel raport juridic, ceea ce nu se regăsește în speță, ca atare, legitimitatea procesuală pasivă a municipalității nu poate fi justificată nici pe considerente de opozabilitate și nici prin raportare la dispozițiile Legii nr.215/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, în conformitate cu prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă.
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei Sector 5 București – 08.06.2011- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Tot astfel, în ceea ce privește normele de drept substanțial aplicabile cauzei, Curtea retine incidența art. 82 din Legea nr. 71/2011, potrivit cu care: „Dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864”. Or, potrivit situației de fapt stabilite în cauză și necontestată în recurs sub acest aspect, posesia asupra imobilului în litigiu a început în anul 1958. În consecință, în cauza sunt aplicabile prevederile înscrise în art. 1837 și următoarele din Codul civil de la 1864.
Analizând legalitatea deciziei civile recurate prin prisma criticilor cu care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauze, Curtea retine următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei Sector 5 București – 08.06.2011- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Tot astfel, Curtea reține incidența art. 82 din Legea nr. 71/2011, potrivit cu care: „Dispozițiile art. 930- 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de . Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864”.
Referitor la prima critică formulată în recurs și care are ca obiect greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât, Curtea reține că, potrivit art. 109 din Codul de procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă.
Așa cum s-a stabilit pe cale doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, deci persoana căreia titularul dreptului poate să-i pretindă o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza.
Curtea reține, totodată, că în conformitate cu prevederile din Codul civil de la 1864, art. 1837 și urm., uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent, având în vedere că acesta, prin pasivitatea sa îndelungată, s-a desesizat de bun, permițând . în posesia acestuia.
Aplicând această regulă de drept în cazul acțiunii de față, se reține că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, este o sancțiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel încât acțiunea având un asemenea temei trebuie formulată în contradictoriu cu vechiul proprietar.
În recurs, se susține că proprietarul cunoscut al imobilului în litigiu, este o terță persoană, în considerarea faptului că reclamanții au dobândit proprietatea asupra imobilului în temeiul unei convenții sub semnătură privata.
Sub acest ultim aspect însă, deși recurentul invocă faptul că bunul care face obiectul dreptului litigios a intrat în patrimoniul intimaților prin act de vânzare cumpărare, în cauza de față, așa cum s-a stabilit în cadrul situației de fapt, actele juridice încheiate între N. I. și promitenții vânzători, menționați în cuprinsul chitanțelor sub semnătură privata anexate la dosar, nu au fost apte de a transmite însăși dreptul de proprietate ci doar posesia asupra imobilului, nefiind încheiate în formă autentică.
Câtă vreme, criticile din recurs nu vizează modul în care instanțele de fond au interpretat aceste acte juridice, faptul că autorul intimaților a dobândit pe calea unei convenții posesia imobilului de la o altă persoană fizică, nu putea fi de natură a conduce la o altă concluzie în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentului.
În plus, deși în cauza de față, a fost depus la dosarul de fond contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/31.07.1928, de către Tribunalul Ilfov, secția notariat, din care rezultă că numiții N. S. și N. I., au cumpărat un teren în suprafața de 6250 mp., situat în cătunul Lupeasca, pe Drumul Vârtejului, cătun pendinte de Mun. București, din situația de fapt, stabilită în cauză - care nu poate fi reapreciată în recurs, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac în cadrul căreia realizarea controlului jurisdicțional este unul exclusiv de legalitate care se grefează pe situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită definitiv de instanța de apel – nu rezultă că aceste persoane, sau succesorii lor, au deținut în mod cert, calitatea de proprietar al terenului situat în București, ., sector 5, calitate care să fie păstrată și în prezent.
Or, stabilirea și verificarea calității procesuale pasive a pârâților împotriva cărora reclamanții și-au îndreptat pretențiile se impune a fi raportată la starea de fapt existentă la data formulării acțiunii.
În același sens, Curtea retine că potrivit certificatului de moștenitor nr. 4/01.02.2006, eliberat de Biroul Notarului Public A. C. M., ca efect al dezbaterii succesiunii defunctului N. G., rezultă că în masa succesorală rămasa de pe urma acestuia se află cota de 8/32 din dreptul de proprietate asupra terenului arabil intravilan, în suprafața de 6250mp., situat în București, .. 10, sector 5, iar potrivit adresei nr. 3097/2012 eliberată de OCPI, rezultă că pentru terenul ce face obiect al litigiului nu a fost deschisa carte funciară.
Tot astfel, potrivit adresei nr._/1763/24.02.2012, emisă de Primăria Mun. București, Direcția Patrimoniu, artera de circulație care poarta în prezent denumirea de . purtat o altă denumire, străzile .. Oțeleni, fiind distincte.
De asemenea, extrasul din registrul agricol pentru perioada 1956-1958 anexat în copie la dosarul de fond-fila 13, atestă faptul că numitul C. I., figura înscris la adresa din .. Or, acest înscris nu face dovada proprietății.
În același timp, potrivit adresei nr. 350/2010 emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 5, titular de rol fiscal pentru terenul situat la adresa anterior menționată apare ca fiind înscris, începând cu anul 1956, N. I..
Totodată, conform situației juridice comunicate de Primăria Municipiului București cu adresa nr._/158/09.01.2012, terenul ce face obiect al litigiului, este consemnat în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, ca fiind proprietate de stat, cu posesor parcelă la data întocmirii evidentelor ICRAL Cotroceni. Or, faptul că la dosar nu s-a depus titlul în baza căruia imobilul a fost trecut în patrimoniul statului, nu înseamnă că aceste relații puteau fi ignorate de instanța de judecată.
În raport de cele anterior reliefate, coroborat cu inexistența unor afirmări de drepturi reale asupra acestui imobil de către terțe persoane, Curtea, complinind pe această cale considerentele tribunalului, apreciază că în mod judicios, s-a reținut în apel, pe baza unei prezumții simple, conform art. 1203 Cod civil, că acesta poate fi asimilat categoriei de res nullius (bunuri fără stăpân).
De asemenea, în cauză, nu s-a făcut dovada că terenul face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale, nefiind declarat ca bun de uz sau de interes public prin lege sau prin hotărâre a consiliului local, fiind așadar incidente prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr.213/1998.
În consecință, chiar dacă argumentul prim al instanței de apel, sub acest aspect, întemeiat pe considerente de opozabilitate, nu este judicios, calitatea procesuală pasivă neputând fi justificată pe considerente de oportunitate, în raport de prevederile art. 109 din Codul de procedură civilă, în mod corect au fost înlăturate susținerile apelantului pârât vizând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, prin raportare la circumstanțele de fapt anterior evocate și la prevederile legale anterior citate.
În referire la celelalte critici formulate, Curtea reține că potrivit art. 1890 Cod civil, uzucapiunea presupune o posesie utilă, adică neviciată. Posesorul trebuie să posede pentru sine, cu intenția de a se comporta ca proprietar pe tot termenul prevăzut de lege.
Astfel, potrivit art. 1837 din Codul civil, prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea iar potrivit art. 1846 din Codul civil, orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru. În același timp, art. 1847 din Codul civil, prevede: „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
În lumina prevederilor legale anterior citate, se reține, așadar, că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea posesiei neîntrerupte asupra unui bun, în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
Persoana care invocă dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real prin uzucapiunea de 30 de ani trebuie să dovedească îndeplinirea a două condiții: posesia utilă a bunului și exercitarea posesiei timp de 30 de ani.
Pe de altă parte, în concepția Codului civil de la 1864, posesia presupune existența a două elemente: un element material (corpus), adică faptele materiale de deținere și de folosire a lucrului, exercitarea în fapt a atributelor dreptului real asupra lucrului, inclusiv săvârșirea de acte juridice privind dreptul de proprietate și un element intențional (animus), care constă în aceea că cel ce săvârșește actele materiale de deținere sau de întrebuințare a lucrului are intenția de a le face pentru sine, adică așa cum le-ar fi exercitat titularul dreptului de proprietate. Elementul intențional al posesiei rezultă din art. 1847 Cod civil care arată că posesia se exercită sub nume de proprietar și din art. 1853 care prevede că în cazul precarității nu este posesie „sub nume de proprietar”.
Pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real principal, nu este suficientă întrunirea celor două elemente constitutive ale posesiei (elementul material-corpus, care presupune contactul direct, efectiv cu lucrul precum și elementul psihologic sau intențional - animus possidendi, care se caracterizează prin voința celui ce stăpânește lucrul de a se comporta față de acesta ca un proprietar ), ci, este necesar ca posesia să fie însoțită de anumite calități, adică să fie neviciată.
Or, în cauză, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în cauză, s-a reținut că reclamanta N. I. și soțul acesteia au exercitat o stăpânire neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra terenului în litigiu, pe care au ridicat o . construcții, exercitând astfel acte materiale asupra acestuia, au realizat formalitățile de înscriere în evidențele fiscale și au plătit taxele aferente, manifestându-se ca adevărați proprietari, acte de stăpânire care au fost continuate și ulterior decesului lui N. I., de către toți reclamanții.
În plus, raționamentul instanței de apel criticat de către recurentul pârât, legat de interpretarea și aprecierea atitudinii posesorilor terenului, constituie un element al analizei probelor administrate în scopul stabilirii îndeplinirii condițiilor uzucapiunii, excede controlului instanței de recurs.
Or, fiind dovedit în cauză elementul material al posesiei, Curtea constată că, drept urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 Cod civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanții au probat posesia exercitată, sub nume de proprietar, începând cu anul 1958 asupra imobilului.
De altfel, detenția precară presupune stăpânirea bunului pentru altul, or, din situația de fapt a cauzei, rezultă neechivoc intenția autorului reclamanților și a acestora de a poseda pentru sine și de a se comporta ca veritabili proprietari.
În raport de cele expuse, reținând exercitarea posesiei asupra terenului timp de 30 de ani și întrunirea condițiilor pe care trebuie sa le îndeplinească posesia, prevăzute de art. 1847 Cod civil, se constată că în mod corect tribunalul a apreciat drept neîntemeiată critica cu acest obiect formulată în apel.
În ce privește constatarea dobândirii unui drept de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, prin accesiune, calitatea procesuală pasivă poate aparține în asemenea situații fostului proprietar al terenului, care ar putea invoca faptul că este cel care a edificat-o și, implicit, calitatea de proprietar asupra acesteia.
Curtea are în acest sens în vedere pornind de la dispozițiile art. 488 din Codul civil, faptul că accesiunea constă în încorporarea materială a unui lucru mai puțin important într-un lucru mai important. În temeiul art. 482 din Codul civil proprietatea unui lucru dă drept asupra tot ce se unește sau se încorporează în acesta, accesiunea apărând astfel ca un mod de dobândire a proprietății asupra acestui din urmă bun.
Cum calitatea de proprietar nediligent asupra terenului a fost stabilită în sarcina Municipiului București, în mod corect instanța de fond a apreciat că acest pârât poate fi chemat a recunoaște calitatea de proprietar a constructorului de bună credință asupra construcției edificate pe acest teren, în acord cu dispozițiile art. 492 Cod civil, conform cărora proprietarul terenului se prezumă a fi și proprietarul construcției situată pe acesta.
Pe de altă parte, legislația specială în materia disciplinei în construcții stabilește limitele și condițiile în care o persoană poate construi în funcție de caracteristicile proprietății sale, în timp ce dispozițiile art.492 Cod civil, aplicate în cauză de instanțele de fond cu referire la construcțiile edificate pe terenul din . sector 5, București, instituie prezumția dreptului de proprietate în privința construcțiilor, plantațiilor, edificiilor de pe un teren, care joacă în favoarea proprietarului terenului.
Așa fiind, dispozițiile Legii nr.50/1991, republicată și modificată și nici cele inserate în Decretul nr. 144/1958, nu exclud de la aplicare dispozițiile art.492 Cod civil, după cum nici acestea din urmă nu au un asemenea efect în privința celor dintâi, fiecare reglementând raporturi juridice distincte și nesuprapuse.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, găsind nefondate criticile formulate, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr.1059/A/4.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți N. M., N. D., N. I., și intimații - pârâți N. I., C. V. și I. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/30.05.2014
---------------------------------------
T.B.Secția a III-a – A.C.T.
- M.P.
Jud.Sector 5 – I.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 829/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 988/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
