Legea 10/2001. Decizia nr. 175/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 76/3/2011
Dosar nr._
(1277/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 175
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1791/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. M., intimații-pârâți, M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE și intimații intervenienți în nume propriu, B. I., B. E., M. C..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, consilier juridic, A. C., în calitate de reprezentant al recurentului pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar, intimata-reclamantă, A. M., personal și asistată de avocatul, Cudarci E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, același avocat reprezentând și interesele intimaților intervenienți în nume propriu, B. E., M. C. și B. I., acesta din urmă fiind prezent și personal, lipsește intimatul-pârât, M. M. și Schimbărilor Climatice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care părțile prezente, învederează faptul că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Se referă faptul că avocatul intimatei-reclamante și al intervenienților în interes propriu, a depus la dosar în data de 17.01.2014, note de ședință cu privire la recursul de față.
Curtea ia act de precizarea părților, în sensul că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Consilierul juridic al recurentului-pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă.
Arată că măsurile reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, potrivit art. 1 din Legea 10/2001, se acordă de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată.
Or, în cauză, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al statului, nu are calitatea de unitate deținătoare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și că din verificările efectuate, rezultă clar că deținătorul imobilului în litigiu este Administrația Națională ” Apele Române” .
Dovada celor mai sus menționate o face prin adresa existentă la dosar, nr._/2010 a Ministerului Finanțelor Publice, însoțită de anexa, reprezentând fila de inventar aferentă bunului, din care rezultă că în bunurile aflate în domeniul public, este înscris în calitate de ordonator principal de credite, M. M. și Pădurilor, iar la rubrica administrator, este înscrisă, Administrația Națională ”Apele Române”.
Avocatul intimatei-reclamante și al intervenienților în interes propriu, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, iar pe cale de excepție, înțelege să invoce nulitatea recursului, pentru lipsa motivării.
Potrivit art. 3021 alin.3 C.p.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs, nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.p.civ.
În speță, recurentul-pârât nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și nu a formulat critici, care să poată fi încadrate din oficiu în unul din cazurile de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 C.p.civ.
În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Ministerului de Finanțe, arată că acesta nu poate fi considerat „ unitate deținătoare” într-un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, acest minister fiind un reprezentant al statului doar în raport de concesiune, născut în temeiul HG nr. 855/2002, pentru aprobarea concesionării bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiții „ Acumulare L. Văcărești”, în vederea realizării și exploatării unui Complex Cultural Sportiv.
Consideră că titularul dreptului de proprietate este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și că cheia acestui recurs, constă în existența extrasului de carte Funciară, care oferă instanței, informații certe, necontestate și care nu pot fi înfrânte de susținerile părții potrivnice.
Faptul că se face referire de partea adversă prin adresa depusă la dosar datată din anul 2010, care este procausa și prin care se arată că ordonatorul principal de credite este Compania Apele Române, consideră nerelevantă această adresă.
Solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit art. 12 alin.4,5,6, din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora, se arată cine este unitatea deținătoare, respectiv, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001, or, simpla împrejurare că în aplicarea unui contract de concesiune în anul 2002, M. M. și Pădurilor a încheiat acest contract, de asemenea în opinia sa nu are relevanță, întrucât, acesta era un simplu administrator.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1791 din 04 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. M. și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. M. și a intervenienților în interes propriu B. I., B. E. și M. C.; s-a admis în parte acțiunea principală, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâții M. M. Și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost modificată, formulată de intervenienții B. I., B. E. și M. C., în contradictoriu cu pârâții M. M. Și Pădurilor și S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat că reclamanta A. M. și intervenienții în interes propriu B. I., B. E. și M. C. sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, . (fostă .), sector 4, compus din teren în suprafață totală de 992,13 mp., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar B. G., reclamanta pentru cota de 30% și intervenienții pentru cota de 70% din contravaloarea imobilului; a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită în favoarea reclamantei A. M. (pentru cota de 30%) și intervenienților în interes propriu B. I., B. E. și M. C. (pentru cota de 70%) decizie motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, . (fostă .), sectorul 4, compus din teren în suprafață totală de 992,13 mp; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum au fost modificate, formulate în contradictoriu cu pârâtul M. M. și Pădurilor; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă și intervenienți, privind restituirea în natură a imobilului; s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanta A. M. privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâtul M. M. și Pădurilor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă sub nr._, reclamanta A. M. a chemat în judecată pe pârâții M. M. și Pădurilor și Ministrul M. Si Pădurilor, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sectorul 4, pentru care s-au formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificările nr. 1480 din 17 iulie 2001 (dosar nr. 6169/2001), nr. 1478/2001 (dosar nr._/2001) și nr. 1479/2001 (dosar nr. 6171/2001), iar, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul menționat; să se stabilească un termen de maxim 30 de zile de la pronunțarea hotărârii pentru îndeplinirea acestei obligații, sub sancțiunea plații unor penalități de 100 lei/ron pentru fiecare zi de întârziere, penalități calculate de la termenul stabilit de instanța pana la data îndeplinirii obligației.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificările nr. 1480 din 17 iulie 2001 (dosar nr._/2001) și nr. 1479/2001 (dosar nr. 6171/2001) formulate de către B. C., B. E., B. P., s-a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a terenului situat în București, ., sectorul 4.
Reclamanta a mai arătat că, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 633 din 04 iunie 2010 de Biroul Notarilor Publici „Ghizdavat-V. A. C.”, a dobândit de la B. I., B. E. si M. C. cota de 30% din dreptul la restituirea în natură, respectiv măsuri reparatorii pentru imobilul menționat.
S-a mai învederat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 47 din 20 iulie 2009, masa succesorală a defunctului B. P. a fost dobândită de către fiul acestuia, B. I..
S-a mai precizat că notificările formulate nu au fost soluționate până în prezent, încălcându-se astfel dispozițiile și termenele imperative prevăzute de art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanța este competentă să se pronunțe direct asupra fondului cauzei cu privire la restituirea în natură, respectiv să propună acordarea de despăgubiri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, sens în care a fost invocată Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție.
În ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri, reclamanta a arătat că stabilirea efectivă a sumei care urmează să fie acordată ca despăgubire se realizează în conformitate cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, iar în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, contract de cesiune de drepturi, certificat de moștenitor.
La data de 11 aprilie 2011, pârâtul M. M. și Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pe calea Legii nr. 10/2001, arătând că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul – Secția Civilă poate fi învestit cu o cerere de chemare în judecată numai în condițiile în care persoana ce se pretinde îndreptățită nu este mulțumită de decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalului București – Secția Civilă, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, apreciind că reclamanta ar fi trebuit să se adreseze cu prezenta cerere secției de contencios administrativ a Tribunalului, invocând în acest sens un eventual refuz de soluționare a cererii, competența de soluționare a cererii aparținând Secției de C. Administrativ a Curții de Apel.
Pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M. și Pădurilor, arătând că, în cauză, obiectul cererii îl constituie revendicarea unui bun proprietate publică, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, dacă bunul care face obiectul litigiului având ca obiect dreptul de proprietate se află în administrare, concesiune sau folosință, titularul dreptului real derivat din dreptul de proprietate publică este obligat să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit Codului de procedură civilă.
Astfel, pârâtul a arătat că bunul obiect al litigiului situat la adresa din București, ., sector 4, se află în zona „Lacul Văcărești”, toate terenurile situate în această zonă fiind scoase din circuitul agricol, în vederea realizării obiectivului de investiții „Lacul Văcărești”, această investiție fiind aprobată de către Direcția Generală pentru Agricultură a Municipiului București prin avizul nr. 216 din 24 octombrie 1989, ulterior aprobată de Primarul General al Capitalei.
Ulterior, prin HG nr. 855/2002, s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare L. Văcărești” în vederea realizării și exploatării unui complex cultural sportiv, contract încheiat între MMP în calitate de concedent și Royal Romanian Corporation în calitate de concesionar.
În baza dispozițiilor art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, pârâtul a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, urmând a fi admisă excepția invocată, iar pe cale de consecință să se dispună scoaterea din cauză, concomitent cu introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor, ca reprezentant al Statului R..
În temeiul dispozițiilor art. 64 și următoarele Cod de procedură civilă pârâtul a formulat cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate, acesta fiind S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Compania Națională Apele Române SA și . SA, prin administrator judiciar Stefy Ipurl.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, întrucât în zona „Lacului Văcărești” sunt amplasate construcții de interes public sau de utilitate publică, iar în conformitate cu dispozițiile art. 135 din Constituția României și art. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, acestea, împreună cu terenurile pe care sunt amplasate, fac parte din domeniul public al statului.
Pârâtul a mai arătat că acțiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, precizând că aceasta nu este singura persoană care ar putea emite pretenții în calitate de persoană îndreptățită pentru revendicarea imobilului, având în vedere dispozițiile art. 47 Cod de procedură civilă.
În opinia pârâtului, în lipsa promovării acțiunii și de către ceilalți coproprietari, alături de reclamantă, respectiv B. I., B. E. și M. C., ca deținători asupra cotei de 70% din imobilul revendicat, acțiunea promovată este inadmisibilă, fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a mai arătat că terenul ce face obiectul cauzei a fost identificat prin adresa nr. 3649 din 11 martie 2008 a Primăriei Municipiului București, fiind regăsit în zona Lacul Văcărești, anterior fiind identificat la adresa . și pentru care s-a atribuit adresa poștală Splaiul Unirii nr. 174, fiind deținut în administrare de Administrația Națională Apele Române.
Acest teren este parte a domeniului public, datorită faptului că este afectat de investiții de utilitate publică.
Față de prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, pârâtul a învederat că terenul nu poate fi retrocedat, în considerarea faptului că acesta face parte din domeniul public al Statului, iar dreptul de proprietate publică este imprescriptibil, atât extinctiv cât și achizitiv, precum și insesizabil.
A mai precizat pârâtul că dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 i-a fost transmis de Primăria Municipiului București la data de 20 septembrie 2010, respectiv după zece ani de la înregistrarea notificărilor, iar acesta nu a manifestat un refuz de a răspunde solicitărilor din cuprinsul notificărilor, la dosar nefiind depuse documente esențiale, care au fost solicitate notificatorilor prin adresa nr. 3649/2008 a Primăriei Municipiului București.
Cu referire la capătul de cerere prin care se solicită instanței stabilirea unui termen de 30 de zile de la pronunțarea unei hotărâri, iar pentru neîndeplinirea acestei obligații să fie obligat pârâtul la plata unor penalități de 100 lei/ron pentru fiecare zi de întârziere, s-a arătat că această cerere este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 5803 Cod de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele, art. 64 și următoarele Cod de procedură civilă, dispozițiile Constituției României, astfel cum a fost republicată, pe cele ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Pârâtul a depus la dosar, în copie, actele din dosarele administrative conexate, constituite în baza notificărilor nr. 1480/2001, nr. 1478/2001 și nr. 1479/2001 (filele 53 – 132 dosar fond).
La data de 06 iunie 2011, B. I., B. E. și M. C. au formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu pârâtul M. M. și Pădurilor, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea acțiunii.
În motivare, s-a arătat că prin notificările nr. 1478/2001, nr. 1479/2001 și nr. 1480/2001, B. P., B. E. și B. C. (M. C. prin căsătorie) au solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în natură a imobilului în suprafață de 496 mp. situat în . (fost .), sectorul 4, București, respectiv în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, să se acorde masuri reparatorii în echivalent.
Cu privire atât la calitatea lor procesuală activă cât și la interesul în promovarea prezentei cereri, intervenienții au menționat că prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1951, autorii lor, B. C. și B. C. dobândesc de la E. N. terenul în suprafață de 496,13 mp. situat în București, .. 5.
Urmare decesului lui B. C. la data de 14 mai 1973, cu ultimul domiciliu in ., sectorul 4, București, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 488 din 15 iunie 1983, moștenitorii acestuia sunt: B. P. și B. J., în calitate de fii. Astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 489 din 15 iunie 1983, moștenitorii defunctului B. C., decedat la data de 09 august 1980, sunt B. P. și B. J., în calitate de fii. Urmare decesului lui B. J. la data de 19 noiembrie 1990, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 7 din 20 ianuarie 2000, moștenitorii acestuia sunt: B. C. și B. E..
Urmare decesului lui B. P., astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 47 din 20 iulie 2009 emis de către Biroul Notarilor Publici Asociați „M. M., C. M. și I. R. M.” moștenitorul acestuia este B. I..
Prin contractul de cesiune de drepturi nr. 633 din 04 iunie 2010, intervenienții B. I., B. E. și M. C. au cesionat doamnei A. M. 30% din dreptul privind restituirea în natură sau măsuri reparatorii a imobilului notificat.
Prin adresa nr._ din 20 septembrie 2010, Primăria Municipiului București le-a comunicat că notificările au fost transmise către M. M. și Pădurilor, ca unitate deținătoare, spre competentă soluționare, însă nici până la acest moment notificările nu au fost soluționate, încălcându-se astfel dispozițiile și termenele imperative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În aceasta situație, intervenienții au apreciat că instanța este competentă să se pronunțe direct asupra fondului cauzei cu privire la restituirea în natură respectiv să propună acordarea de despăgubiri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 și 26 din Legea 10/2001, iar în temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 10 octombrie 2011, reclamanta A. M. a formulat cerere de modificare a acțiunii introductive, solicitând în contradictoriu cu pârâții M. M. și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului situat în ., sectorul 4, București, iar, în subsidiar, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, s-a solicitat a se dispune acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru imobilul menționat.
La aceeași dată, intervenienții B. I., B. E. și M. C. au depus la dosar cerere de modificare a cererii de intervenție în interes propriu, în contradictoriu cu pârâții M. M. și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2011, Tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu, față de dispozițiile art. 50 și 52 Cod de procedură civilă, constatând că intervenienții justifică un interes propriu, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
La același termen de judecată, Tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârât, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii și excepția necompetenței materiale.
Prin încheierea din data de 12 decembrie 2011, Tribunalul a încuviințat pentru reclamantă și pentru intervenienții în interes propriu proba cu înscrisuri, iar la termenul din 06.02.2012, a fost încuviințată proba cu expertiză topografică și proba cu expertiză evaluatorie.
La solicitarea Tribunalului, au fost comunicate relații privind situația juridică și rolul fiscal al imobilului.
La data de 20 martie 2012, s-a depus la dosar raportul de expertiză topografică întocmit de expertul B. G. (filele 211 – 220 dosar fond), iar la data de 17 mai 2012, s-a depus raportul de expertiză evaluatoare întocmit de expertul C. F. (filele 244 – 249 dosar fond).
Prin încheierea de la termenul din 11 iunie 2012, Tribunalul a constatat nulitatea rapoartelor de expertiză, față de neconvocarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus refacerea acestora, raportul de expertiză topografică refăcut fiind depus la data de 07 august 2012 (filele 278 – 286 dosar fond).
La data de 11 iunie 2012, reclamanta și intervenienții în interes propriu au depus la dosar cerere precizatoare cu privire la suprafața terenului, ca urmare a reunirii celor trei notificări, indicând suprafața corectă a terenului ca fiind de 992,13 mp., în loc de 493 mp. De asemenea, s-a precizat că are calitatea de pârât M. mediului și Pădurilor, nu și Ministrul M. și Pădurilor.
Analizând materialul probator administrat, tribunalul a reținut următoarele:
Prezenta cerere constituie o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. După cum rezultă din înscrisurile depuse în copie la filele 61, 68 și 77 din dosarul de fond, B. P., B. E. și B. C. au transmis prin Biroul Executorului Judecătoresc „A. P.” notificările nr. 1478 din 17 iulie 2001, nr. 1479 din 17 iulie 2001 și nr. 1480 din 17 iulie 2001, adresate Prefecturii Municipiului București, respectiv Primăriei Municipiului București, formându-se dosarele administrative nr. 6171, nr._ și nr. 6169, conexate.
Prin notificările nr. 1479 din 17 iulie 2001 și nr. 1478 din 17 iulie 2001, s-a solicitat restituirea în natură, respectiv despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 496,13 mp., situat în București, . (fostă .), sector 4, iar prin notificarea nr. 1480 din 14 iulie 2001, s-a solicitat restituirea în natură și în subsidiar despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 496 mp, situat în București, . (fostă .), sector 4.
Dosarele administrative au fost transmise de Primăria Municipiului București către M. M. și Pădurilor, spre competentă soluționare, potrivit adresei nr._ din 20 septembrie 2010 (fila 53 dosar fond).
Constatând că unitatea deținătoare a refuzat în mod nejustificat să răspundă la notificări, în baza Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul este competent să soluționeze pe fond notificările, potrivit solicitării reclamantei și intervenienților în acest sens.
În ceea ce privește calitatea intervenienților în interes propriu de persoane îndreptățite, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că aceasta rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, imobilul teren din București, ., sector 4, în suprafață de 496,13 mp., a fost dobândit de B. C. și B. C., potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8987 din 20 decembrie 1951 de notariatul de Stat București (filele 69 – 70 dosar fond), iar terenul în suprafață de 496 mp., situat în București, ., sector 4, a fost dobândit de B. Jenică și B. P., în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 570 din 16 ianuarie 1952 (filele 84 – 85 dosar fond).
De pe urma defuncților B. C. și B. C. au rămas ca moștenitori B. P. și B. Jenică, potrivit certificatelor de moștenitor depuse la filele 74 -75 și 88 dosar fond. Conform certificatului de moștenitor nr. 47/2009 (filele 10 – 15 dosar fond), intervenientul B. I. are calitatea de unic moștenitor al defunctului B. P., iar moștenitoarele defunctului B. Jenică sunt intervenientele B. E. și B. E. și B. (M.) C., potrivit certificatului de moștenitor nr. 7/2000 (fila 79 dosar fond).
De asemenea, s-a constatat că, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 633 din 04 iunie 2010 (filele 8 – 9 dosar fond), intervenienții B. I., B. E. și M. C. au cesionat reclamantei A. M. cota de 30% din dreptul la restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul din București, ., sector 4.
Prin urmare, tribunalul a constatat că atât reclamanta cât și intervenienții în interes propriu au făcut dovada legitimării procesuale active în cauză, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a acestora, invocată de pârâtul M. M. și Pădurilor.
Potrivit situației juridice comunicate de . (filele 103 – 104 și 262 dosar fond), terenurile în suprafață de 496,13 mp., respectiv 496 mp., situate în București, . (fostă .), sector 4, au intrat în proprietatea Statului prin colectivizarea proprietăților private din anul 1962, de la foștii proprietari B. C., respectiv B. P., fără a fi acordate despăgubiri.
Conform situației juridice comunicate de Primăria Municipiului București (fila 106 și 178 dosar fond) și răspunsului Administrației Naționale Apele Române (fila 185 dosar fond), terenul este inclus în prezent în imobilul „Acumulare L. Văcărești”, având adresa actuală Splaiul Unirii nr. 174, iar obiectivul de investiții Lacul Văcărești aparține domeniului public de interes național, fiind dat în administrarea Ministerului M. și Pădurilor de către S. R., iar ulterior fiind dat în concesiune către . SRL de S. R. prin M. M..
Prin urmare, tribunalul a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, terenul fiind preluat fără titlu valabil, respectiv fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării. Astfel, Constituția din acea perioadă consacra și garanta proprietatea particulară, exproprierea pentru satisfacerea unui interes obștesc fiind posibilă numai în baza legii și cu plata unei juste despăgubiri. De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 481 cod civil garantau dreptul de proprietate și reglementau exproprierea pentru cauze de utilitate publică, cu acordarea unei despăgubiri.
În ceea ce privește calitatea de unitate deținătoare a imobilului ce face obiectul notificărilor, din înscrisurile existente la dosar tribunalul a constatat că aceasta aparține Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului R.. În această situație, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, rămânând totodată fără obiect cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâtul M. M. și Pădurilor.
Astfel, potrivit situației juridice menționate și relațiilor comunicate de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 (filele 197 – 201 dosar fond), terenul (având adresa actuală București, Splaiul Unirii, nr. 174, sector 4) aparține domeniului public al Statului, fiind concesionat de M. M. și Pădurilor către . SRL, situație în care pârâtul M. M. și Pădurilor nu poate fi considerat unitate deținătoare, având numai calitatea de reprezentant al Statului în raportul de concesiune, în temeiul HG nr. 855/2002. Așadar, având în vedere că M. M. și Pădurilor exercită în numele Statului calitatea de concedent, neavând în proprietate imobilul, Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de unitate deținătoare, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. 4, 5 și 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere însă că M. M. și Pădurilor reprezintă S. în raporturile de concesiune, având totodată în administrare imobilul, tribunalul a apreciat că se impune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Potrivit raportului de expertiză topografică refăcut, întocmit de expertul tehnic judiciar B. G. (filele 278 – 286 dosar fond), terenul situat în Bucuresti, fosta ., sector 4, are o suprafață totală de 992,13 mp., laturile și vecinătățile fiind evidențiate în schița ce constituie anexa 1 a raportului de expertiză.
Față de situația juridică a imobilului și concluziile raportului de expertiză topografică, tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului, acesta făcând parte din domeniul public al Statului și fiind inclus în Amenajarea Lacului de Acumulare Văcărești. Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că suprafața de teren este ocupată de amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Conform prevederilor art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, în situațiile prevăzute la alin. 2, 3 și 4, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Față de argumentele expuse, tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită în favoarea reclamantei A. M. (pentru cota de 30%) și intervenienților în interes propriu B. I., B. E. și M. C. (pentru cota de 70%) decizie motivată cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la imobilul situat în București, . (fostă .), sectorul 4, compus din teren în suprafață totală de 992,13 mp., a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de restituire în natură a imobilului.
Tribunalul a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanta A. M. privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 5803 alin. 5 Cod de procedură civilă, astfel cum au fost modificate în anul 2006, pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de acest articol, nu se pot acorda daune cominatorii. Astfel, textul de lege are în vedere obligațiile de a face intuituu personae, debitorul putând fi constrâns la executarea acestor obligații numai prin aplicarea unei amenzi civile, conform prevederilor art. 5803 alin. 1 Cod de procedură civilă, nu și prin obligarea sa la plata daunelor cominatorii.
Prin Încheierea de ședință din Camera de consiliu din data de 26 aprilie 2013, în temeiul art. 281 Cod de procedură civilă s-a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale în cauza civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001, privind pe reclamanta A. M. și intervenienții în interes propriu B. I., B. E. și M. C., în contradictoriu cu pârâții M. M. și Pădurilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei pronunțate la data de 04 octombrie 2012, precum și din dispozitivul sentinței civile nr. 1791 din 04 octombrie 2012, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, în sensul înlăturării dispoziției „Respinge ca neîntemeiată acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum au fost modificate, formulate în contradictoriu cu pârâtul M. M. și Pădurilor”.
Împotriva sentinței civile nr. 1791 din 04 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând-o pentru greșita respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive invocate în ceea ce privește acest pârât.
Soluția pe acest aspect este criticată ca fiind nelegală, cu ignorarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 care statuează că măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin decizie/dispoziție motivată – iar nu de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În speță, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Satului, nu are calitate de unitate deținătoare, potrivit Legii nr. 10/2001 și definițiilor date prin Normele metodologice de aplicare unitară, aprobată prin HG nr. 250/2001 noțiunilor de „entitate învestită cu soluționarea notificării”, sau „unitate deținătoare”.
Se face precizarea că din verificările efectuate, în mod clar, deținătorul imobilului în litigiu este Administrația Națională „ Apele Române”, entitate care potrivit art. 2 din OUG nr. 107/2002 administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute de art. 136 alin. 3 din Constituția României, respectiv bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 anexa 2.
Acest aspect s-a dovedit cu adresa nr._/2010 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Legislație și Reglementare în domeniul activelor statului însoțită de anexa reprezentând fila de inventar aferentă bunului în litigiu.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și-a exprimat în temeiul art. 2 lit. a din HG nr. 361/2005 și comunicat Ministerului Finanțelor Publice cu nr. RG/_/L 10/186 din 13 ianuarie 2011 (ce va din anexat) – același punct de vedere.
Numai în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată – ceea ce nu este cazul în speță – poate fi chemat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să răspundă, conform art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și care nu este aplicabil.
Faptul că proprietar tabular este S. R., nu prezintă importanță din punctul de vedere al obligației de soluționare a notificărilor.
Dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevăd clar cine este competent și are obligația să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este deținătorul imobilului în litigiu și nu are competență conform Legii nr. 10/2001 să răspunsă notificării persoanei, îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
În sprijinul recursului s-au depus la dosar înscrisuri certificate: adresa Ministerului Finanțelor Publice – Direcția legislație și reglementare în domeniul activelor statului, care atestă în 2010, că bunul denumit „Acumulare Văcărești” este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr.1705/2006, în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” (198 ha), având anexată fișa tehnică de inventar și adresa nr._/8.02.2011 emisă la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care precizează competența de soluționare a cererilor de restituire formulate în baza Legii nr.10/2001, în sensul că aceasta revine „fie proprietarului bunului”, „fie o altă entitate decât proprietarul” care „exercită un drept de folosință, administrare, etc.”, din dorința legiuitorului în a asigura soluționarea cu celeritate a notificărilor (filele 18-22 dosar recurs).
În apărare, intimata reclamantă A. M. a depus la dosar un extras de carte funciară de la O.C.P.I. – Sector 4 București, pentru imobilul situat în București, Splaiul Unirii nr.174, sector 4, care figurează cu numărul cadastral 6103/2 înscris în cartea Funciară_ N, bunul fiind intabulat cu titlu de drept de proprietate – S. R. (Partea II- Foaie de proprietate) dobândit prin lege, conform H.G. nr.1223/2001 și nr.481/2002, Ordonanța Guvernului nr.107/2002 și având înscris dreptul de administrare de către Compania Națională Apele Române în temeiul contractului de concesiune nr.1/2003, emis de M. Apelor Române (concesiune notată pentru 49 ani în favoarea S.C. Royal Romanian Corporation S.A. (Partea a III-a – Foaie de sarcini), cu documentație cadastrală aferentă (filele 23 – 27 dosar recurs).
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că singura critică din recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice vizează lipsa de calitate procesuală pasivă în cauză, determinată de lipsa de calitate de „unitate deținătoare” în sensul Legii nr.10/2001 asupra bunului pentru care s-a formulat notificarea, recursul necuprinzând și critici privind fondul soluționării litigiului.
Din extrasul de carte funciară și fișa bunului, astfel cum rezultă din înscrierile comunicate de Ministerul Finanțelor Publice și O.C.P.I. Sector 4 București, rezultă că bunul ce a făcut obiectul notificării în cauza dedusă judecății constituie un activ, proprietatea publică având înscris ca proprietar prin H.G. nr.1223/2001 – așadar la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 – pe S. R., așadar acesta constituie entitatea deținătoare, reprezentată în instanțe prin Ministerul Finanțelor Publice – astfel cum în mod legal a reținut prima instanță – care este obligată să soluționeze notificarea cu privire la bunul în litigiu.
Contractul de cesiune a intervenit ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, în anul 2003, iar potrivit legii speciale, unitatea deținătoare stabilită la data intrării în vigoare a legii speciale de reparație va fi competentă, astfel cum rezultă și din prevederile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, să soluționeze notificarea.
În plus, M. Apelor Române are mandat de reprezentare a Statului R., începând cu anul 2003 de încheiere a contractului de concesiune a 198 ha către S.C. Royal Romanian Corporation S.A., strict în cadrul raporturilor de concesiune create prin încheierea actului juridic susmenționat, fără a prezenta vreo abilitate legală pentru ca în numele statului, să soluționeze notificările efectuate în baza Legii nr.10/2001.
Față de considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art.274 C.proc.civ., se va lua act că intimatul pârât M. M. și Schimbărilor Climatice nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ce nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1791/04.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. M., intimații-pârâți M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE și intimații intervenienți în nume propriu B. I., B. E. și M. C..
Ia act că intimatul pârât M. M. și Schimbărilor Climatice nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/10.03.2014
--------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – R.N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 437/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 829/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
