Legea 10/2001. Decizia nr. 943/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 943/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 15169/3/2011*
Dosar nr._
(545/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.943
Ședința publică din 04.06.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - N. C. I.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele reclamante P. E. D., P. A. M. și D. (fostă P.) A., împotriva sentinței civile nr.2123 din 05.12.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
Cauza are ca obiect acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza delegației ce o depune la dosar, lipsind recurentele-reclamante.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, motivele cererilor de recurs au fost comunicate intimatului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General, solicită respingerea recursurilor formulate de reclamantele P. E. D., P. A. M. și D. (fostă P.) A., și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 februarie 2011 reclamanții P. A. M., P. E. D. și D. (P.) A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, obligarea acestuia de a emite o decizie de restituire prin acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, .. 31, sector 2 compus din teren în suprafață de 224 m.p. plus imobilul construcție corp B în suprafață construită de 220 m.p.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoz. Legii 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 104/20 ian.2012 Tribunalul București Secția a III – a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată reținând în esență că prezentul dosar vizează notificarea nr. 2058 ce a făcut obiectul dosarului administrativ nr._/2001, iar din actele acestui dosar rezultă că reclamanții sunt succesorii defunctului P. G. A., în timp ce imobilul a aparținut numitului inginer P. S. Gh. Și a fost preluat abuziv prin decret de naționalizare nr. 92/1950 de la numitul P. Ghe. înscris în anexa decretului la poziția nr. 5851.
În aceste condiții, tribunalul reținând că sunt neconcordanțe majore cu privire la acest nume, iar reclamanții nu au făcut dovada că sunt moștenitorii, dacă nu ai numitului P. Gh., măcar ai lui P. S. Gh., cel înscris ca proprietar în Cartea funciară cu privire la imobil, precum și faptul că în privința reclamantei D. (P.) A. nu există la dosar nici o dovadă care să ateste calitatea acesteia de persoană îndreptățită, respectiv moștenitoare a numitului P. C. – a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Recursul reclamanților declarat împotriva acestei sentințe a fost admis de C. prin decizia civilă nr. 1529/17 aprilie 2012, care a dispus casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei de casare s-a arătat că în mod corect prima instanță a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtului de a emite o decizie de restituire prin acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, .. 31, sector 2, în compunerea arătată prin notificarea nr. 2058 în condițiile în care s-a constatat un refuz al pârâtului de restituire ca urmare a nesoluționării până la momentul învestirii instanței a notificării menționate.
În ce privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, respectiv a autorului lor, Curtea a reținut că în cauză această dovadă a fost făcută, din actele dosarului rezultând că de pe urma defunctului P. G. A. au rămas ca moștenitori reclamanta P. A. M. în calitate de nepoată de fiu, reclamanta P. E. D. în calitate de vară și P. C. în calitate de nepot de fiu, acesta decedând la 21 mai 2007 (ulterior depunerii notificării) iar conform actelor de stare civilă depuse la dosar – rezultă faptul că D. (P.) A. este fiica acestuia.
De altfel sub acest aspect calitatea numitei D. A. de persoană îndreptățită la restituire a fost probată în fond după casare prin depunerea la dosar a certificatului de calitate de moștenitor nr. 54/18 iulie 2007 din care rezultă că este unica moștenitoare a numitului P. C. (titular al notificării nr. 2058 alături de ceilalți reclamanți).
Sub aspectul dovedirii calității de proprietar al autorului notificatorilor la data preluării abuzive a imobilului ce face obiectul notificării Curtea a reținut că această împrejurare a fost probată în cauză prin sentința civilă nr._/12 nov.2001 a Judecătoriei Sectorului 2 rămasă definitivă și irevocabilă, sentința prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul în discuție a fost proprietatea lui Gh.P. care a fost una și aceeași persoană cu Petriniu Gh.A. – autorul reclamanților precum și faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului conform anexei nr. 5851 la Decret 92/1950 de la aceeași persoană, măsura naționalizării fiind una abuzivă.
Reținând ca dovedite aceste aspecte ce au constituit în opinia primei instanțe motive de respingere a cererii, Curtea a apreciat însă în privința întinderii dreptului de proprietate pretins prin notificarea formulată că în cauză se impune completarea materialului probator prin administrarea unei probe cu expertiză prin care să se determine exact care poarte a imobilului a fost afectată de sistematizare și ce corp de clădire a fost demolat și în ce suprafață.
Schița instanței de control judiciar s-a bazat pe faptul că potrivit procesului-verbal de carte funciară din 3 mai 1941 imobilul în discuție care se afla în proprietatea lui P. S. Gh. era compus din teren în suprafață de 969 m.p. și un singur corp de casă (fila 32 dosar fond) iar prin notificarea formulată reclamanții au solicitat prin echivalent 224 m.p. teren și un corp de construcție B – demolat, arătând că se solicită în același timp în natură și restituirea suprafeței de 742 m.p. teren și un corp de construcție A printr-o altă notificare care formează obiectul unui dosar aflat pe rol la C. (dosar nr. 1797/2001).
De asemenea reclamanții au mai arătat că exproprierea suprafeței de teren solicitată în echivalent s-ar fi realizat în urma sistematizării actualelor străzii în două etape, ocazie cu care s-a demolat și corpul respectiv, în acest sens existând la dosar și nota de reconstituire a amplasamentului imobilului (fila 24 dosar fond).
Întrucât în cauza nu se poate aprecia cu certitudine momentul edificării celui de-al doilea corp de clădire, respectiv întinderea întregului imobil preluat abuziv de la autorul reclamanților, Curtea a dispus casarea sentinței instanței de fond în vederea administrării probei cu expertiza mai sus menționată.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._ la data de 05.09.2013.
Prin sentința civilă nr.2123/5.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții P. A. M., P. E. D. și D. (P.) A. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
În fond după casare, deși tribunalul a pus în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiză conform deciziei de casare, potrivit disp. art. 315 C.pr.civ., acestea au refuzat efectuarea ei arătând că nu se mai impune în cauză administrarea acestei probe în raport de actele aflate la dosar și de concluziile expertizei extrajudiciare depuse în cauză.
În aceste condiții, tribunalul apreciind că în cauză, deși reclamanții au probat calitatea lor de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a aparținut autorului lor și care a fost preluat în mod abuziv de către stat, în lipsa dovezilor privind întinderea dreptului de proprietate pretins prin notificarea ce formează obiectul prezentei, cererea acestora nu poate fi apreciată ca întemeiată, motiv pentru care tribunalul a dispus respingerea ei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții.
Prin motivele de recurs formulate de reclamanta D. (fostă P.) A., se arată că hotărârea este nelegală, întrucât, față de probele administrate în cauză, era absolut nejustificată efectuarea unei alte expertize în condițiile în care expertul era din lista celor atestați, iar expertiza era bazată și pe referințe oficiale eliberate de cadastru. Dacă instanța de recurs consideră imperativă efectuarea unei alte expertize, recurenta își manifestă disponibilitatea de a o plăti, deși părțile din cauză nu dispun de venituri suficiente. Conform dispozițiilor legale, expertiza extrajudiciară trebuie luată în considerare, în condițiile în care niciuna din părțile din dosar nu se opune, situație legală aplicabilă în prezenta cauză.
De asemenea, recurentele P. E. D. și P. A. M. arată că hotărârea este nelegală întrucât:
Întinderea dreptului de proprietate privind imobilul din București, ..31, sector 2, compus din teren în suprafața de 224 m.p. plus imobilul construcție corp B, care face obiectul notificării pentru care reclamantele au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtei să emită o decizie de restituire prin acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești, este pe deplin dovedită cu următoarele acte din conținutul cărora rezulta clar următoarele:
- Din documentul intitulat "ACT DE EXPERTIZA" realizat în 20.03.1898 și a planului care face parte din act, anexate contractului de vindere încheiat în anul 1901, prin care a fost dobândit întregul imobilul din ..31, reiese clar întinderea dreptului de proprietate, specificându-se faptul că existau la acea dată 2 corpuri de clădire (A și B ), menționându-se explicit din ce este compus fiecare corp de construcție. Acest înscris a fost întocmit pentru „prețuirea proprietății” care a aparținut foștilor proprietari, M. și T. lonescu, de la care a cumpărat autorul reclamantelor, în vederea înscrierii unei ipoteci asupra imobilului, preluată de către cumpărător, așa cum se menționează în actul de vindere.
Astfel, în acest act se arată „corpul B/dependințe/format din parter și etaj are: în parter 2 odăi, grajd și șopron; iar în etaj are: 2 odăi și pod cu magazine pentru furaj”.
Suprafața construită a corpului B este de 113 mp., iar evaluarea acestuia s-a făcut distinct de cea a corpului A.
Acest înscris nu a fost depus la dosar până în prezent, recurentele atașându-l cererii de recurs.
- Schița anexă a autorizației de construire nr.55F/reparații din anul 22.03.1940, reflecta clar atât corpul A, cât și corpul B, cu indicarea suprafețelor construite unde corpul B este indicat ca având o suprafață construită de 110 m.p. Atunci a fost modificată și structura camerelor în corpul B, însă a rămas tot parter plus 1 etaj.
- Procesul verbal din 3 mai 1941 la care face referire instanța de recurs în motivarea expertizei cuprinde atât corpul A, cât și corpul B, însă nu este specificat ca fiind corp B, ci, așa cum reclamantele au subliniat pe act „dependințe - în curte - la parter - 4 camere, la etaj - 3
camere; 1 garaj”.
. se menționează că imobilul este compus din "teren în suprafața de 969 m.p. cu un corp de casă având încăperile…" în care sunt enumerate cele din corpul A, însă și cele din corpul B, așa cum s-a arătat mai sus. În actul de expertiză - corpul B poartă denumirea de dependințe, așa cum apare și în acest proces verbal. Astfel este evident, verificând și comparând descrierea construcțiilor din cele 2 acte că este o eroare exprimarea în sensul existenței unui „ singur corp de casa”.
Din coroborarea tuturor actelor de mai sus rezultă că existau încă din anul 1898 conform expertizei întocmite 2 corpuri distincte de clădire, A și B, iar terenul total era în suprafața de 969 m.p. Corpul A are parter plus 2 etaje, iar corpul B avea parter plus 1 etaj.
În ceea ce privește nelămurirea instanței de recurs cu privire la întinderea dreptului de proprietate cu referire la faptul că au existat 2 notificări, una care reprezintă obiectul prezentei cauze prin care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru 224 m.p. teren și corp construcție B demolat, iar prin alta s-a solicitat restituirea suprafeței de 742 m.p. teren și corp de construcție A, recurentele arată următoarele:
- Așa cum rezultă din toate actele menționate în prezenta cerere de recurs, terenul în proprietatea autorului reclamantelor a fost de 969 m.p. astfel cum rezultă din procesul verbal din 3 mai 1941 de la Cartea Funciară. Din această suprafață, prin notificarea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantele au solicitat măsuri reparatorii pentru o suprafața de 224 m.p (compusă din 2 suprafețe - una la Nordul proprietății - pe care s-a
aflat corpul B, care a fost demolat, și una la Sudul proprietății care a fost expropriată), deoarece suprafața de 742 m.p pe care se află și azi corpul A le-a fost restituită în natură. Recurentele anexează prezentei, cadastrul întocmit și planul de amplasament pentru acesta din care rezultă suprafața de teren de 731,61 rn.p. și clădirea denumita C1 (fost
corpul A);
- Memoriul tehnic cu planul de situație 1/200 întocmit în 2002 indică atât terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, deoarece este ocupat în prezent (142,63 m.p.), cel expropriat (95,78 m.p.), cât și pe cel de 731,61 m.p. pe care există corpul A (actual C1).
În acest memoriu se specifică faptul că „au fost aplicate distanțele de pe planul din 13 martie 1940, reconstituindu-se vechiul contur al proprietății”. Totodată, se arată și că a fost demolată construcția din partea de Nord a proprietății și pe locul ei a fost ridicată o clădire cu 4 etaje (actuala Facultate de Geologie) având nr.35 pe . mai specifică și faptul că „În partea de Sud a vechii proprietăți, prin lărgirea străzii Batistei a fost expropriată o suprafață de teren de 95,78 m.p.
Din aceste documente reiese clar obiectul celor 2 notificări, cât și ceea ce cuprinde fiecare.
Astfel, suprafața de teren de 224 mp. din notificarea ce reprezintă obiectul prezentei cauze rezultă din diferența între suprafața totală a proprietății 969 m.p și suprafața restituită în natură 742 m.p (în fapt 731,61 mp.).
Clădirea A se afla situată pe suprafața de teren de 731,62 mp, restituită în natură. Suprafața de teren solicitată prin notificare de 224 m.p., așa cum rezulta din memoriul tehnic din anul 2002, este compusă din 2 suprafețe - una la Nordul proprietății - pe care s-a aflat corpul B care a fost demolat - 142,63 m.p., și una la Sudul proprietății care a fost expropriată - 95,78 m.p. Adunate cele 2 suprafețe însumează 237,41 mp. conform datelor expertului autorizat, însă prin notificare reclamantele au solicitat 224 m.p. Corpul B a fost demolat și în locul său, după ce a fost naționalizat imobilul a fost ridicată o clădire cu 4 etaje, motiv pentru care au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea în natură a acestei părți din imobil.
Având în vedere toate aceste acte, se poate aprecia cu certitudine că cel de-al doilea corp B a fost dobândit din 1901 prin cumpărare de la soții T. și M. lonescu, acesta făcând parte din proprietatea vândută și existând și în 1898 când s-a realizat expertiza pentru creditul ipotecar. Totodată, din memoriul tehnic întocmit în anul 2002 reiese și suprafața de teren expropriată în urma sistematizării (la Sudul proprietății), cât și suprafața de teren pe care se afla corpul B care a fost demolat (la Nordul proprietății), figurând și pe planul anexat acestuia.
Aceste acte indică exact care parte a imobilului a fost afectată de sistematizare (terenul de 95,78 mp. de la Sudul proprietății - conform memoriului tehnic și schiței anexe din 2002) și ce corp de clădire a fost demolat respectiv, corpul B aflat pe suprafața de 142.63 m.p. situată la Nordul proprietății, având compunere rezultată din actele menționate la pct.I.1, cu indicarea suprafețelor, obiective care erau stabilite de către instanța de recurs (împrejurări care trebuie pe deplin lămurite).
Totodată, atât timp cât corpul B figurează existent încă din anul 1898 și a fost transmis prin vindere autorului reclamantelor, nu prezintă relevanță când a fost construit. Ar fi avut relevanță numai dacă ar fi fost ridicat ulterior cumpărării imobilului din 1901, însă așa cum rezultă din acte, corpul B a fost transmis prin actul de vindere din 1901.
Recurentele reclamante fac o singură mențiune în ceea ce privește suprafața construită a corpului B, deoarece în toate hotărârile pronunțate apare ca fiind indicată de către acestea de 220 m.p., însă este o eroare, deoarece așa cum rezultă din toate actele suprafața construită a corpului B era de 110 m.p.
Reiese clar că instanța de fond, după casare, nu a mai făcut o analiză a actelor, ci s-a limitat a respinge cererea cu motivarea că, deoarece nu s-a realizat expertiza, nu ar putea fi determinată această întindere a dreptului de proprietate și nu a mai cercetat fondul cauzei în concret, nefăcând nicio referire nici cu privire la actele indicate de către apărătorul reclamantei D. A..
Recurentele reclamante nu au fost prezente în ședință, astfel încât nu și-au exprimat opinia cu privire la expertiză, deși instanța face referire la toate reclamantele.
În acest context, sunt incidente prevederile art.304 pct.7 coroborat cu art.105 alin.2 C.proc.civ. deoarece instanța de fond nu a motivat hotărârea sa, cu arătarea motivelor de fapt și de drept în conformitate cu art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ., limitându-se la a menționa la cum s-a motivat în decizia instanței de recurs, fără să intre în cercetarea fondului prin analizarea actelor dosarului.
Totodată, recurentele menționează și exigentele art.6 paragraf.1 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește motivarea hotărârii instanței. Curtea de la Strasbourg a statuat că drepturile garantate de Convenție nu sunt teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța, fiind în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba ale părților. (a se vedea Hotărârea Albina contra României).
În baza art.315 alin.1 C.proc.civ, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecării fondului și în ceea ce privește administrarea unor probe.
Instanța de recurs, în considerente, a menționat că "Din analiza acestor înscrisuri nu rezultă cu certitudine momentul edificării celui de-al doilea corp de clădire, respectiv întinderea întregului imobil preluat abuziv de la autorul reclamantelor, împrejurări care se impun a fi lămurite pe deplin în cauză, eventual, prin administrarea unei probe cu expertiză prin care să se determine exact care parte a imobilului a fost afectată de sistematizare, stabilindu-se și corp de clădire a fost demolat, cu suprafața acestuia "(considerente deciziei instanța recurs pag. 11 alin. 3).
Din cele menționate în această decizie reiese că trebuie lămurite aspectele învederate de instanța de recurs fie prin înscrisuri, fie printr-o expertiză, deoarece este folosit cuvântul „eventual”, nefiind imperativă această probă în contextul dovedirii aspectelor arătate cu alte mijloace de probă (înscrisuri în cazul de față).
În acest context, instanța de fond dacă nu s-a considerat lămurită și ar fi considerat că este nevoie de administrarea probei cu expertiză ar fi trebuit să dispună administrarea acestei probe, să numească un expert și să stabilească onorariul expertului, iar în măsura în care reclamantele nu ar fi achitat onorariul, să dispună măsurile procedurale stabilite de lege.
Ținând seama că potrivit art.312 alin.6 C.proc.civ. casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond este posibilă numai o dată, iar în cazul de față a fost o dată trimisă cauza spre rejudecare, precum și având în vedere că în concret instanța s-a limitat a constata că datorită faptului că avocatul reclamantei D. A. a înțeles a nu se dispune expertiza fără a cerceta fondul procesului, recurentele solicită instanței, daca va considera că nu este lămurită cu privire la întinderea dreptului de proprietate din notificare din studiul actelor menționate la pct.l, așa cum le-a detaliat, ca în baza art.312 alin.6 teza finală coroborat cu art.315 alin.3 și alin.31 C.proc.civ., să dispună administrarea acestei probe.
Recursul este nefondat.
Prin decizia civilă nr.1529/27.09.2012 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă cu certitudine momentul edificării celui de-al doilea corp de clădire, respectiv întinderea întregului imobilul preluat abuziv de la autorul reclamantelor, împrejurări care se impun a fi lămurite pe deplin în cauză, eventual, prin administrarea unei probe cu expertiză prin care să se determine exact care parte a imobilului a fost afectată de sistematizare, stabilindu-se și corp de clădire a fost demolat, cu suprafața acestuia.
Rezultă așadar că, instanța de recurs a apreciat că materialul probator administrat în cauză până la data pronunțării deciziei nu este suficient pentru a se stabili cu certitudine data edificării celui de-al doilea corp de construcție și întinderea întregului imobil preluat abuziv.
Ca atare, susținerea recurentelor, în sensul că la dosar existau suficiente probe din care să rezulte aceste aspecte, este neîntemeiată.
De asemenea, față de îndrumările deciziei de casare, se impunea efectuarea unei expertize judiciare în fața instanței de fond, părțile fiind obligate să-și exercite drepturile procesuale cu bună-credință, înscrisurile depuse ca acte noi în recurs regăsindu-se în dosarul instanței de fond din primul ciclu procesual (filele 72 – 105).
Așa fiind și având în vedere că potrivit dispozițiilor art.315 (1) C.proc.civ., „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, instanța, în temeiul dispoz.art.312 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentele reclamante P. E. D., P. A. M. și D. (fostă P.) A., împotriva sentinței civile nr.2123 din 05.12.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER,
N. C. I.
Red.E.V.
Tehnored.B.I.
2 ex/28.07.2014
-------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – M.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1811/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
