Anulare act. Decizia nr. 281/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 281/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 1423/3/2012
Dosar nr._
(2374/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.281 A
Ședința publică de la 26.06.2104.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G. GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant T. V. G., împotriva sentinței civile nr. 573 din 19.03.2013, pronunțată de Tribunalului București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI și M. C. ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL.
P. are ca obiect: anulare act - constatare nulitate absolută donație.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 19.06.2014, apoi la data de 26.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a V a Civilă la data de 17.01.2012, sub nr._, reclamanta A. G. Constanta a solicitat în contradictoriu cu parații M. București, reprezentat prin primarul general, M. C. și cultelor și M. N. de Arta, constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 1836/18.11.1950 de către notariatul de Stat București Biroul 5 și repunerea parților în situația anterioara, în sensul restituirii celor 106 tablouri care au făcut obiectul acestei donații, identificate în inventarul anexa la contract.
În motivare, reclamanta a arătat ca, în 1950, familia D. a fost deposedata de mai multe imobile (clădiri și terenuri) aflate în proprietatea sa. Cea mai mare parte a averii autorilor săi era reprezentata de colecția de arta compusa din peste 1500 de piese, pictura și sculptură româneasca și europeana, mobilier de arta, obiecte decorative, metale prețioase și altele. Având în vedere faptul ca toate aceste bunuri au fost preluate în fapt în momentul naționalizării caselor în care erau expuse, dar fără a se realiza niciun fel de formalitate de preluare a acestor bunuri mobile, doctorului D. i s-a pus în vedere sa doneze statului (în loturi) întreaga colecție, care, de altfel, se și afla în stăpânirea autorităților.
Fiind pus într-o astfel de situație de contextul istoric și politic al vremii, pentru a-și proteja familia, doctorul D. fără a avea el însuși intenția de a gratifica a acceptat cu greu, propunerea autorităților de a masca preluarea abuziva a tablourilor printr-o prima donație care cuprindea un lot de 106 tablouri de mare valoare.
Actul de donație încheiat sub numărul 1836/18.11.1950 de către Notariatul de Stat București Biroul nr. 5 este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa cauzei, deoarece în momentul semnării lui autorii săi nu aveau intenția de a gratifica statul roman cu aceasta colecție de tablouri.
Acest lucru rezulta foarte clar din modul în care s-au succedat evenimentele în anul 1950, când aceștia au fost mai întâi deposedați de toate imobilele prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, urmând a fi evacuați. În aceasta situație, sub imperiul presiunii create de regimul comunist, care prin Comitetul Provizoriu al Capitalei a emis hotărârea nr. 152/20.05.1950 cu mult înainte de semnarea donației, pentru a da impresia autorilor săi ca nu mai exista o alta cale, au fost nevoiți sa accepte aceasta situație de compromis.
În drept au fost invocate disp. art. 948 pct.4 coroborat cu art. 966 C.civ.
Paratul M. C. și Patrimoniului N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere ca reclamanta a mai făcut un demers pentru anularea contractului de donație nr. 1836/1950 și restituirea celor 106 tablouri, litigiul purtând intre aceleași părți, având același obiect și aceeași cauza. Astfel, prin sentința civila nr.4625/2002, pronunțata în dosarul nr. 799/2002, Judecătoria Sectorului 1 București, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesuala activa.
În rejudecarea apelului, prin decizia civila nr.562/27.04.2007, pronunțata în dosarul nr. 4036/2005, instanța de apel, Tribunalul București, sectia a V-a civila, a schimbat în parte sentința apelata în sensul ca a admis în parte acțiunea formulata de apelantul-reclamant A. G. S. C. N. și continuata de moștenitoarea acestuia, A. G. Constanta în contradictoriu cu intimații-parați M. C. și Cultelor, M. N. de Arta al României și M. Municipiului București, a constatat nulitatea absoluta a actului de donație autentificat sub nr. 1836/1950 la Notariatul București biroul 5 și a dispus obligarea paraților sa lase reclamantei în deplina proprietate și liniștita posesie cele 106 tablouri menționate în procesul-verbal din 09.10.1951, încheiat la solicitarea Sfatului Popular al Capitalei RPR- Secțiunea Administrativa, de Comisia de Evaluare. Instanța de recurs, Curtea de Apel București, secția a IV-a civila, în dosarul nr._/3/2005, prin decizia civila nr. 942/2008, soluționând irevocabil recursurile declarate de recurenții-parați M. C. și Cultelor și M. N. de Arta al României, a admis aceste recursuri și a modificat decizia recurata nr. 562/2007, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondata.
Parata a invocat, de asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calitatii procesuale pasive, apreciind că din examinarea motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecata nu rezulta în ce consta raportul juridic obligațional al M. C. și Patrimoniul N. în cauza dedusa judecații. Astfel, M. C. și Patrimoniului N. este instituție a administrației publice de specialitate și nu deținător de bunuri culturale mobile, în posesia sa neaflându-se niciodată bunurile revendicate, acesta nu are calitate procesuala pasiva în cauza.
Paratul M. N. de Arta al României a formulat, întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantei. Astfel, reclamanta nu are un titlu și nici nu justifica un drept opozabil statului care ar îndreptați-o sa formuleze o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului statului.
La data de 22.07.2005, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1112/2005 la BNO F. D., reclamanta și-a vândut contra sumei de 1.000.000 euro, drepturile litigioase privind cele 106 de tablouri ce alcătuiesc Colecția Dr. D. ce făceau obiectul dosarului nr. 799/2002, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 1, aflat în acel moment în apel (dosar 3632/2003) înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a. A fost invocata și excepția lipsei de interes a reclamantei întrucât nu poate obține niciun folos din demersul sau juridic astfel încât, chiar și în ipoteza în care se constata nulitatea absoluta a actului de donație, colecția nu ii revine acesteia, ci este preluata de cumpărătorii drepturilor litigioase. Parata a invocat și excepția autorității de lucru judecat, arătând că prin decizia civilă nr. 942/28.05.2008, definitiva și irevocabila pronunțata în dosarul nr._/3/2005, Curtea de Apel București, sectia IV-a Civila, a tranșat în mod definitiv acțiunea în revendicare a Colecției E. și dr. Iosiff N.D., instanța de recurs reținând legalitatea dobândirii colecției de către stat și pe cale de consecința respingând cererea având ca obiect revendicarea celor 106 tablouri ce alcătuiesc colecția.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiata. Astfel, parata a arătat ca violenta statului comunist invocata de reclamanta, nu constituie și nu poate constitui viciu de consimțământ întrucât prin legile edictate după 1990 nu s-a prevăzut expres acest fapt și nici nu a fost instituita o prezumție de violenta datorata statului comunist. În orice caz, fiind un viciu temporar, potrivit art. 962 C.civ., violenta e sancționata cu nulitatea relativa, care trebuia invocata în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 9 din Decretul 167/1958.
Pe de alta parte, titlul statului reprezentat de actul de donație este consolidat întrucât fiind supus controlului judecătoresc de legalitate sub aspectul vicierii consimțământului prin violenta statului, acesta a fost reconfirmat de Curtea de Apel București prin decizia definitiva și irevocabila nr. 942/28.05.2008.
În speță, intenția donatorilor de a mari patrimoniul cultural expozițional și comemorativ al statului roman, rezulta explicit din chiar conținutul actului de donație autentificat sub nr. 1836/1950.
În condițiile în care consimțământul donatorilor a fost exprimat liber și în fața funcționarului competent sa încheie astfel de acte, animus donandi este clar și neechivoc exprimat, chiar daca în fapt este un element abstract și deopotrivă subiectiv. Decizia nr. 152 a Comitetului Provizoriu al Capitalei nu putea influenta voința donatorilor exprimata în 18.11.1950 la perfectarea donației întrucât decizia a fost emisa abia în anul 1957, iar aceasta era un act administrativ prin care Colecția D., urmare a descentralizării dispuse de Plenul CC al PCR în decembrie 1956, trecerea în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional.
Mai mult chiar animus donandi rezulta în mod neechivoc și din alte acte întocmite în epoca de donatori, corespondenta purtata cu autoritățile și, nu în ultimul rând din compartimentul social al acestora prin raportare la donația realizata. Deși se susține prigonirea colecționarilor de către stat în epoca, în realitate aceștia erau liberi sa colecționeze opere de arta, fiind în epoca.
În drept au fost invocate disp. art. 115 C.pr. civ., art. 136 alin.4 din Constitutie, art. 948 pct.4 și art. 966-968 C.civ., art. 1200 pct.4 C.civ. cu referire la art. 1202 alin.2 C.civ., art. 1, 2, 20 din Legea nr. 146/1997, Legea nr. 182/2000, Legea nr. 311/2013.
Prin încheierea de ședința din data de 06.11.2012 s-a luat act de transmiterea calitatii procesuale active de la reclamanta A. G. Constanta către T. V. G..
Prin sentința civilă nr.573/19.03.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepțiile puterii de lucru judecat și prescripției, invocate de parați, a admis excepția lipsei calitatii procesuale active, invocată de pârâtul M. N. de Arta al României și a respins cererea formulata de reclamanta A. G. Constanta și continuata de T. V. G., în contradictoriu cu parații M. București, reprezentat prin Primarul General, M. C. și Patrimoniului N. și M. de Arta al României, ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesuala activa.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că puterea de lucru judecat este reglementata în art.166 din Codul de procedură civilă, ca o excepție de fond, peremtorie și absolută. Pentru a exista putere de lucru judecat este necesar sa se stabilească tripla identitate de părți, obiect și cauza.
Prin cererea de chemare în judecata, astfel cum a fost modificata, ce a format obiectul dosarului nr._/3/2005, soluționat irevocabil prin decizia civila nr. 942/28.05.2008, reclamantul A. G. S. C. N. a solicitat ca, în contradictoriu cu parații M. N. de Arta al României, M. C. și Cultelor și M. Municipiului București, sa se constate nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a bunurilor culturale mobile reprezentate de cele 106 tablouri menționate în anexa actului de donație încheiat la data de 18.11.1850 intre autorii săi, E. și I. D., și Statul R., pentru lipsa consimțământului și violenta fizica și morala și obligarea pârâților sa ii lase în deplina proprietate și liniștita posesie tablourile.
Daca întrunirea primelor două cerințe, respectiv identitatea de părti și de obiect intre prezenta cerere și cea care înregistrata sub nr._/3/2005, este evidenta, s-a apreciat, însă, că nu este îndeplinită condiția existentei identității de cauza pentru a de puterea retine puterea de lucru judecat. Astfel, în prima acțiune s-a solicitat anularea contractului de donație pentru lipsa consimțământului donatorilor și violenta fizica și morala, iar în cauza de față s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație pentru lipsa cauzei.
Intrucât nu există identitate de cauza intre cele doua cereri de chemare în judecata, instanța a constatat că excepția puterii de lucru judecat, invocata de parați este neîntemeiata, fiind respinsă ca atare.
De asemenea, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acțiunea prin care se solicita constatarea nulității absolute a unui act juridic civila este imprescriptibilă extinctiv.
În ceea ce privește excepția lipsei calitatii procesuale active, instanța a reținut ca prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr.1112/22.07.2005 de BNP F. D., reclamanta a transmis cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest „toate drepturile litigioase ce rezulta din dosarul nr. 3632/2003 al Curții de Apel București, având ca obiect revendicare bunuri mobile, respectiv o parte din colecția de tablouri cunoscuta în lumea artelor plastice și a criticilor de arta, drept colecția „Dr. D.”.
Dreptul invocat de reclamanta și dedus judecății în dosarul nr. 3632/2003 este dreptul de proprietate asupra tablourilor donate statului de către autorii sai. Având în vedere caracterul translativ de proprietate al contractul de vânzare-cumpărare, instanța a constatat că, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1112/22.07.2005, dreptul de proprietate pretins de reclamanta s-a transmis în patrimoniul cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest.
Conform disp. art. 1325 C.civ. ( aplicabil în temeiul art. 6 alin.2 și 3 din N.C.civ și art. 102 alin. din Legea nr. 71/2011, legea aplicabila executării obligațiilor asumate de părți fiind legea în vigoare la data încheierii contractului) “obligația de a preda lucrul vândut cuprinde accesoriile sale și tot ceea ce a fost destinat la uzul sau perpetuu”. În categoria accesoriilor se includ și drepturile și acțiunile atașate lucrului vândut și care se transmit odată cu acesta. Acțiunile privind lucrul vândut se transmit daca sunt indisociabile de acesta, când nu prezintă interes decât pentru proprietarul bunului și nu sunt susceptibile de a fi exercitate decât de acesta.
Aplicând aceste considerente teoretice în cauza de față, se observă că prin transmiterea dreptului dedus judecătii în dosarul având ca obiect revendicare bunuri mobile, A. G. Constanta a transmis implicit, ca accesoriu, și dreptul de a cere constatarea nulității absolute a contractului de donație, deoarece exercitarea acestei acțiuni este strict legata de acțiunea în revendicare și prezintă interes pentru cesionarului dreptului litigios.
Tot astfel, folosind regulile de interpretare a efectelor actului juridic civil prevăzute de art. 977 C.civ. – “interpretarea contractelor se face după intenția ., iar nu după sensul literar al termenilor”, art.970 alin.2 C.civ. – convențiile “obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa”, în opinia instanței, dreptul de a cere constatarea nulității absolute a contractului de donație a format obiectul contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1112/22.07.2005 întrucât exercitarea acțiunii în revendicare, prin care se apăra dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile, presupunea, în cazul de fata, constatarea nulității contractului de donație.
Așadar, la data introducerii cererii de chemare în judecata, reclamanta nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra tablourilor ce au făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr.1836/18.11.1950 de Tribunalul de Stat București Biroul nr.5 și nici a dreptului accesoriu de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de donație. Astfel spus, reclamanta nu mai era titulara dreptului dedus judecății, astfel ca fost a admisă excepția lipsei calitatii procesuale active și, pe cale de consecința, a respins cererea ca fiind formulata de o persoana fără calitate procesuala activa.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul T. V. G., solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și, menținând celelalte dispoziții, trimiterea cauzei spre continuarea judecății la instanța de fond.
În motivare, apelantul reclamant arată că prin sentința civila mai sus menționată, în mod nelegal, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. G. Constanta, care, în calitate de unică moștenitoare de defunctului sau soț, A. G. Ș. N., a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.1836/18.11.1950 de către Notariatul de Stat București Biroul 5 și repunerea în situația anterioară, în sensul restituirii celor 106 tablouri care au făcut obiectul acestei donații și sunt identificate în inventarul anexă la contract.
Apreciază că prima instanța a reținut, în mod injust, faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1112/22.07.2005, A. G. Constanta a transmis, odată cu drepturile litigioase care făceau obiectul dosarului nr. 3632/2003 al Curții de Apel București și dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile ce urmau a fi revendicate în acel dosar respectiv că instanța de fond a făcut o grava confuzie în ceea ce privește interpretarea caracterului translativ al contractului de vânzare de drepturi litigioase, deoarece prin acest contract nu s-au transmis decât drepturile litigioase fondate pe o anumită cauză juridică, privind acele tablouri și nicicum dreptul de proprietate asupra acelor tablouri.
Justificarea legală a acestei susțineri este dată de însăși caracterul aleatoriu al contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, care deși este o varietate a vânzării, se distinge de contractul clasic de vânzare-cumpărare prin aceea că dobândirea drepturilor patrimoniale asupra bunurilor care fac obiectul unui litigiu se produce numai atunci când cel care cumpăra drepturile litigioase câștiga acel litigiu în care a dobândit respectivele drepturi litigioase.
Or, în cazul dosarului nr.3632/2003 al Curții de Apel București, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr.1112/22.07.2005, A. G. Constanta a pierdut definitiv și irevocabil acel dosar. Așadar, atâta timp cât A. G. Constanta nu a dobândit nici un drept patrimonial asupra bunurilor mobile care a făcut obiectul acelui dosar, nici cumpărătorii drepturilor litigioase de la acea vreme nu au dobândit în patrimoniul lor nici un fel de drept de proprietate asupra acelor tablouri.
În acest context, afirmația instanței de fond potrivit căreia tablourile s-ar afla în prezent în patrimoniul cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest, este de-a dreptul hilară.
Apreciază, totodată, inadecvată, referirea instanței la aplicabilitatea dispozițiilor art.1325 cod civil, deoarece constituie o continuare a aceleiași interpretări care pornește de la premisa falsă a pretinsului transfer patrimonial către cumpărătorii de drepturi litigioase din 2005. Invocă în acest sens, prevederea de Ia pagina 1, ultimul alineat, din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr.1112/22.07.2005 unde, în mod explicit, cumpărătorii declară că „...noi, cumpărătorii, declarăm că, indiferent de soluția care se va da în acest dosar, nu vom ridica nici o pretenție față de vânzătoarea de drepturi litigioase...".
Prin urmare, apelantul solicită a se observa interpretarea eronată a instanței de fond, care se întinde atât asupra dispozițiilor legale aplicabile în prezenta materie, cât și asupra clauzelor esențiale ale celor două contracte analizate și avute în vedere în motivarea asupra excepției vizate.
Reclamanta a justificat calitatea ei prin certificatul de calitate depus la dosarul cauzei, care legitimează dreptul acesteia de a promova orice acțiune considera necesară în vederea obținerii unor bunuri care au aparținut autorilor soțului ei. Mai mult din actele de stare civilă rezultă că există o continuitate neîntreruptă între autorii reclamantei inițiale și însăși, reclamanta.
Prin urmare, nu se poate reține că reclamanta este un terț față de noul contract de cesiune semnat de ea însăși, deoarece dreptul litigios care face obiectul dosarului sus menționat este fondat pe o cauză nouă, astfel nu există nicicum identitate între dosarul soluționat anterior irevocabil și prezentul dosar.
Intimatul pârât M. Național de Artă al României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimatul pârât susține că hotărârea apelată este legală și temeinică, în mod corect instanța de fond reținând că apelantul
nu are calitate procesuală activă, din moment ce chiar vânzătoarea dreptului litigios, A. G., nu mai avea acest drept în patrimoniul său la data perfectării vânzării.
Vânzarea de drepturi litigioase este o vânzare care prezintă particularitatea că are ca obiect drepturile de fond care fac obiectul unei acțiuni în justiție. Fiind translativă de proprietate, vânzarea are drept efect transmiterea completă definitivă și irevocabilă a fondului dreptului în patrimoniul cumpărătorului. Fiind un contract aleatoriu, cumpărătorul suportă toate riscurile pierderii procesului după cum poate suporta toate beneficiile câștigării procesului devenind astfel proprietarul exclusiv al dreptului litigios dobândit prin cumpărare.
În considerarea efectelor contractului de vânzare de drepturi litigioase, prin vânzarea de drepturi litigioase autentificate sub nr.1112/2005 la BNP F. D., A. G. Constanta a transmis în patrimoniul cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest în schimbul prețului de 1.000.000 Euro, toate drepturile de fond privind proprietatea cele 106 tablouri ce alcătuiesc Colecția Dr.D..
În condițiile în care, dreptul real pretins asupra celor 106 tablouri a fost înstrăinat și ulterior infirmat definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.942/2008, A. G. nu mai era titularul vreunui drept în legătură cu aceste tablouri și prin urmare, contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase încheiat 7 ani
mai târziu și autentificat sub nr.99/2012 la BNP Asociații D. V. și S. A. G. era lipsit de obiect.
Legitimația ad causam este, potrivit unei definiții consacrate de literatura juridică și însușită de practica judecătoreasca, titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces. Cu alte cuvinte, acela care are un drept, are și calitatea de a interna o acțiune. În condițiile în care A. înstrăinase anterior drepturile aferente celor 106 tablouri către alte persoane și în condițiile în care instanța a reținut definitiv și irevocabil că acest drept nu există, în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că apelantul T. nu are un titlu și nici nu justifica un drept opozabil statului care l-ar îndreptați să formuleze o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului statului.
Drepturile litigioase vândute anterior nu pot eluda stabilitatea circuitului civil și nici nu pot crea într-un alt litigiu drepturi pentru o altă persoană, atât timp cât persoana care a înstrăinat dreptul litigios, nu mai avea Ia momentul vânzării drepturi. Persoana care a înstrăinat drepturile litigioase - prin mandatarul ei, B. N. - a uitat că anterior și-a vândut toate drepturile litigioase asupra acestei colecții, adică cu privire la aceleași bunuri, astfel că nu mai poate formula nici o acțiune în justiție pentru bunurile anterior înstrăinate.
Practic A. G. C. nu mai avea în patrimoniu bunurile, cu atât mai mult nu putea vinde ce nu avea, fiindcă făcuse cu privire la aceleași bunuri o înstrăinare anterioară.
În considerarea acestor aspecte, se impune menținerea hotărârii instanței de fond referitoare la excepția lipsei calității procesuale active.
Intimatul a susținut în acest sens, lipsa interesului personal, actual și legal al apelantului de a formula apel. Acesta nu vizează interesul său referitor la suma de bani plătită și în care se va îndrepta împotriva celei care i-a vândut drepturi litigioase, acțiune care nu privește și instituția pârâtă.
Lipsa de interes a apelantului rezidă în aceea că nu poate face apel într-o acțiune în care dreptul său - care i-a fost cedat - nu exista la momentul cedării și nici la momentul introducerii acțiunii la instanța de fond. Dacă apelantul T. știa că are un drept, pornea el acțiunea și nu se cantona în spatele reclamantei.
Este posibil ca A. G., de conivență cu apelantul T. V. G., să fi acționat în acest fel, pentru a înlătura autoritatea de lucru judecat, intimatul pârât amintind la fond că se impune a fi invocată cu titlu de principiu și Decizia nr.1055 din 8.10.2008 a Curții Constituționale, față de hotărârile judecătorești anterior pronunțate în cauză, privitor la aceleași părți și aceleași bunuri și care au consolidat dreptul intimatului de proprietate, care nu se mai poate rediscuta niciodată și cu niciun prilej, inclusiv în această cauză.
Intimatul pârât M. C. și Patrimoniului Național a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, a arătat că instanța de fond a respins întemeiat cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, având în vedere
dispozițiile art. 1402 și urm. din Codul civil,care stabilesc că drepturile sunt litigioase când există proces sau contestație asupra fondului dreptului.
Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, ca orice vânzare, este translativ de proprietate și are ca obiect, fondul dreptului, adică substanța dreptului vânzătorului, ce are la momentul respectiv, caracter aleatoriu, având în vedere ca face obiectul unui litigiu. Așadar, vânzătorul garantează numai existența procesului, iar nu și a dreptului ce face obiectul acelui proces, vânzarea de drepturi litigioase fiind astfel un contract aleatoriu.
Ca urmare a vânzării, dreptul litigios intră în patrimoniul cumpărătorului, care este obligat să-i plătească vânzătorului prețul. Fiind un contract aleatoriu, cumpărătorul suportă toate riscurile pierderii procesului după cum suportă toate beneficiile câștigării procesului, devenind astfel proprietarul exclusiv al dreptului dobândit prin cumpărare.
Ca urmare a vânzarii către O. M. E. și R. Orest a dreptului litigios aferent celor 106 tablouri ce alcătuiau Colecția E. și Dr. losif N, prin Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1112/2005, A. G. a devenit terț față de aceste drepturi, având în vedere că părțile au prevăzut că, cumpărătorii vor substitui vânzătoarea în toate litigiile și vor suporta riscul pierderii litigiului.
Prin Decizia civilă nr. 942/28.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2005, dreptul real asupra celor 106 tablouri, înstrăinat către O. M. E. și R., a fost infirmat definitiv și irevocabil, instanța reținând căstatul deține bunurile cu titlu. Astfel, A. G. nu mai putea înstrăina un drept care nu îl are, prin încheierea unui nou contract de vânzare de drepturi litigioase la data de 26.01.2012, către T. V..
În consecință, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta nu mai avea dreptul de a revendica bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr.1836/18.11.1950 de Tribunalul de Stat București - Biroul nr. 5 și nici a dreptului accesoriu de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de donație, nemaifiind titulara dreptului dedus judecății.
În apel, nu au fost administrate probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, prin prisma criticilor cu care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea retine caracterul fondat al apelului, în limitele și pentru considerentele ce succed.
Astfel, așa cum rezultă din acțiunea introductivă soluționată prin sentința civilă apelată, aceasta a avut ca obiect clar și neechivoc stabilit, constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.1836/18.11.1950 de către Notariatul de Stat București Biroul 5 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii celor 106 tablouri care au făcut obiectul acestei donații, identificate în inventarul anexă la contract pentru lipsa cauzei, reclamanta invocând faptul că în momentul semnării convenției, autorii săi nu aveau intenția de a gratifica statul roman cu această colecție de tablouri.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. G. Constanta, acțiune continuată de apelant, în calitate de cesionar de drepturi litigioase, reținând că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.1112/22.07.2005, reclamanta a transmis în patrimoniul cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest, odată cu drepturile litigioase care făceau obiectul dosarului nr. 3632/2003 al Curții de Apel București și dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile ce urmau a fi revendicate în acel dosar.
Procedând la verificarea acestui raționament, Curtea retine că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase sus menționat (filele 72-73 dosar fond) reclamanta A. G. Constanta a transmis în patrimoniul cumpărătorilor O. M. E. și R. Orest, drepturile litigioase care făceau obiectul dosarului nr. 3632/2003 al Curții de Apel București, dosar care a avut ca obiect, așa cum rezultă și din considerentele deciziei civile nr. 942/28.05.2008 și din cererile anexate în copie la dosarul de fond (filele 78-79, 81), revendicarea acelorași tablouri, invocându-se, totodată, nulitatea contractului de donație pentru lipsa consimțământului și violență fizică și morală.
Spre deosebire de o vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios este un contract în care părțile nu cunosc existența dreptului lor din momentul realizării acordului de voință. Tocmai de aceea, contractul este unul aleatoriu, iar vânzătorul nu poate niciodată garanta cumpărătorului că va câștiga procesul.
În ceea ce privește efectele acestei convenții, Curtea reține că spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, dobândirea drepturilor patrimoniale asupra bunurilor care fac obiectul unui litigiu se produce numai atunci când cel care cumpără drepturile litigioase câștigă acel litigiu, în care a dobândit respectivele drepturi litigioase.
Or, dosarul nr. 3632/2003 al Curții de Apel București, la care se face referire în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 1112/22.07.2005, a fost soluționat irevocabil, în sensul respingerii acțiunii formulate de autorul cedentei A. G. C.. Prin urmare nu se poate susține că cesionarii drepturilor litigioase au dobândit în patrimoniul lor dreptul de proprietate asupra obiectului donației.
Astfel, Curtea reține că așa cum rezultă neîndoielnic din clauzele convenției de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 1112/22.07.2005, prin această cesiune s-a transmis ceea ce a existat în patrimoniul cedentei, în calitatea sa de moștenitoare a donatorului, respectiv vocația la recunoașterea dreptului de proprietate înstrăinat în temeiul unui contract de donație și la redobândirea posesiei bunurilor donate, potrivit dreptului comun, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului donat statului, urmând a fi stabilită după epuizarea procedurii și numai în condițiile constatării caracterului abuziv al deposedării fostului proprietar ca efect al constatării nulității titlului exhibat de stat.
În aceste condiții, întrucât consolidarea dreptului de proprietate al celui deposedat care susține nevalabilitatea titlului statului, presupune îndeplinirea condiției ca titlul invocat de donatar, să fie constatat nul, nu se poate susține cu deplin temei că în temeiul contractului de cesiune anterior încheiat de aceeași reclamantă, cesionarii ar fi dobândit însăși dreptul de proprietate ci exclusiv o vocație la redobândirea bunurilor donate, afectată de această condiție.
Altfel spus, întrucât ceea ce a existat în patrimoniul cedentei, în calitatea sa de moștenitoare a fostului proprietar pretins deposedat abuziv de stat în perioada comunistă, a fost vocația la a solicita, conform dreptului comun, recunoașterea unui drept de proprietate, asupra bunurilor mobile donate, calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv de stat urmând a fi stabilită doar după epuizarea și soluționarea acțiunii de drept comun formulate de cedentă, această vocație a fost transmisă prin contractul de cesiune, cesionarilor, care nu au putut dobândi mai multe drepturi decât cele deținute de cedent, conform principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.
În același sens, Curtea are în vedere faptul că prima instanța a respins excepția puterii de lucru judecat, invocată de pârâți, reținând că între prezenta cerere și acțiunea soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 942/28.05.2008, nu există identitate de cauză, deoarece în primul proces s-a invocat nulitatea donației pentru lipsa consimțământului donatorilor și violența fizică și morală, iar în prezenta acțiune se invocă lipsa cauzei contractului de donație, aspect necontestat în apel de către intimații pârâți.
Or, făcând abstracție de existența cesiunii de creanță, în măsura în care se admite că nu funcționează excepția autorității de lucru judecat în legătură cu noua cerere promovată, consecința este aceea că donatorul sau succesorul acestuia poate deduce judecății o nouă cerere, întemeiată pe o altă cauză, putând obține inclusiv recunoașterea dreptului dedus judecății, fără a i se putea opune soluția din primul proces și a se putea socoti dreptul dedus judecății, în noul litigiu, ca fiind „epuizat”. Altfel spus, trebuie admis că acesta, chiar în condițiile în care dreptul de proprietate pretins în primul litigiu, nu a fost recunoscut, păstrează vocația de a i se recunoaște dreptul de proprietate, sub condiția ca, în noul litigiu, contractul de donație încheiat de autorul său cu statul să fie constatat nul pentru lipsa cauzei.
Așa fiind, în măsura în care este de necontestat că în litigiul anterior, acțiunea a fost respinsă irevocabil, nu se poate susține că cesionarii anteriori au dobândit însăși dreptul de proprietate și toate accesoriile acestuia, ci, așa cum rezultă neîndoielnic din clauzele contractului de cesiune nr. 1112/2005, intenția părților nu a fost aceea de transfera un drept real pur și simplu,ci un drept real de proprietate afectat de condiția suspensivă a admiterii acțiunii în cadrul litigiului expres menționat.
În aceste condiții, plecând de la premisa că, în acest caz, promovarea unei noi acțiuni în revendicare nu poate fi oprită, neexistând autoritate de lucru judecat, întrucât dreptul invocat are un fundament nou, reclamantei și implicit apelantului, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ce fac obiectul prezentului litigiu, trebuie să i se recunoască vocația de a dobândi recunoașterea dreptului de proprietate pretins, indiferent de soluția pronunțată în litigiul anterior.
Mai mult, Curtea are în vedere prevederile art. 984 din Codul civil de la 1864 (aplicabile în cauză potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011), potrivit cu care: „convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat”, respectiv pe cele înscrise în 982 din Codul civil de la 1864, care stabilesc că: „ toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg”.
Or, așa cum s-a arătat, obiectul cesiunii de creanță a fost clar determinat de părțile contractante, în alin. 2 al convenției, acestea precizând că înstrăinează respectiv, dobândesc drepturile litigioase ce rezultă din dosarul nr. 3632/2003 al Curții de Apel București Secția a III a civilă, cu termen la 31.10.2005, cumpărătorii fiind substituiți în toate drepturile cesionarei, fiind în drept a continua procesul, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Astfel, în raport de conținutul neechivoc al acestor clauze, care fac trimitere clară la un anumit litigiu, nu se poate aprecia că părțile au înțeles să transmită, respectiv să dobândească și drepturile litigioase care ar deriva din eventualele alte litigii cu același obiect, contractul trebuind să fie interpretat în limitele și în conformitate cu voința părților, astfel cum rezultă ea neechivoc din cuprinsul clauzelor inserate în cuprinsul convenției.
De altfel, argumentele instanței de fond sunt contrazise de chiar probatoriul administrat în cauză, constând în contractul de cesiune - autentificat sub nr. 930/2012 (filele 75-75 dosar fond). Astfel, în măsura în care cesionarii însăși ar fi considerat că au dobândit vocația de a solicita în justiție recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunurilor donate, independent de cauza acțiunii dedusă judecății, iar nu limitat la dreptul ce a făcut obiectul dosarului nr. 3632/2003 al Curții de Apel București Secția a III a civilă, cu termen la 31.10.2005, cesionarul Robciug Orest nu ar mai fi procedat la încheierea acestei convenții ulterioare, care este, de asemenea, un contract de vânzare de drepturi litigioase, având ca obiect bunurile care au făcut obiect al aceleiași donații.
În aceste condiții, Curtea reține că este corectă aserțiunea apelantului în sensul că prin acest contract nu s-au transmis decât drepturile litigioase fondate pe o anumită cauză juridică, intenția părților contractante fiind aceea de transfera vocația de a dobândi dreptul litigios dedus judecății în litigiul expres și neechivoc menționat în convenție, vocație care urma a se consolida sau nu, în raport de soluția adoptată în respectivul litigiu și nicicum dreptul de proprietate asupra acelor tablouri.
Tot astfel, împrejurarea că potrivit art. 1325 din Codul civil, vânzătorul are obligația de a preda lucrul vândut împreună cu accesoriile sale și tot ceea ce a fost destinat la uzul său perpetuu nu poate susține interpretarea primei instanțe.
Astfel, nu se poate face abstracție de caracterul aleatoriu al convenției analizate, astfel că în ceea ce privește dreptul transferat, este necesar a se sublinia că acesta nu este un drept de proprietate pur și simplu, ci un drept condițional, a cărui existență depinde de șansa de câștig sau de riscul de pierdere a litigiului care îi conferă caracterul de drept litigios. Or, în raport de celea constatate, nu se poate susține cu deplin temei că, la momentul încheierii convenției, dreptul transmis este însăși dreptul de proprietate care trebuie predat cu toate accesoriile sale, așadar, inclusiv cu toate acțiunile menite să-i asigure protecția, în realitate, un atare drept, neluând naștere decât ulterior, odată cu tranșarea litigiului,printr-o soluție favorabilă cesionarului, ca efect al îndeplinirii acestei condiții.
În aceste condiții, Curtea concluzionează că excepția lipsei calității procesuale active a apelantului nu este fondată.
Tot astfel, deși intimatul M. de Artă susține că cedenta nu mai avea în patrimoniu bunurile și cu atât mai mult nu putea vinde ce nu avea, întrucât făcuse cu privire la aceleași bunuri o înstrăinare anterioară, nu poate fi primită nici apărarea acestuia, vizând lipsa de interes a apelantului în formularea căii de atac, întemeiată pe această susținere.
Astfel, Curtea reține că, pe de o parte, nu se poate contesta că apelantul a căzut în pretenții în fața primei instanțe, ca urmare a soluției adoptate, de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, iar pe de altă parte, că acesta are calitatea de cesionar al drepturilor litigioase ce fac obiectul prezentului litigiu, contract ale cărui existență și efecte nu sunt contestate de intimați și în temeiul căruia, așa cum s-a arătat în cele ce preced, apelantul a dobândit dreptul de a continua litigiul început de autoarea sa și vocația de a dobândi dreptul litigios dedus judecății, care urmează a se consolida sau nu, în raport de soluția ce va fi adoptată în prezentul litigiu.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior reliefate, reținând totodată, faptul că prima instanță a soluționat cauza în temeiul unei excepții, ce s-a constatat a nu fi fondată, fără a tranșa asupra fondului pricinii, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat, urmând a dispune în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, admiterea acestei căi de atac și anularea sentinței civile apelate.
În raport de solicitarea neechivocă a apelantului, formulată în cuprinsul cererii de apel de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea în aplicare art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum această normă a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes.
Admite apelul formulat de apelantul reclamant T. V. G., domiciliat în București, ..40, sector 2, împotriva sentinței civile nr.573/19.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, cu sediul în Calea Victoriei nr.49-53, sector 1, și M. C. ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL, cu sediul în București, ., sector 3.
Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul București.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. I. M.-A.
N.-G. GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I
6 ex/ 08.07.2014.
-------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – S.V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 437/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
