Acţiune în constatare. Decizia nr. 1861/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1861/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 22569/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.1861 R
Ședința publică de la 03 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. STELUȚA C.
JUDECATOR - M. S.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant R. A., împotriva sentinței civile nr. 1926/04.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin Primarul General și P. S. 1 București.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001” .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind strigată la ordinea dosarelor cu părțile prezente și care nu comportă discuții, se prezintă: recurentul reclamant R. A., prin apărător, avocat D. F.-D., cu împuternicirea ./_/2014, lipsind intimații pârâți M. București prin Primarul General și P. S. 1 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la 02.12.2014, P. sectorului 1- Direcția Cadastru, fond funciar, patrimoniu și evidență electorală, a comunicat instanței relațiile solicitate.
Recurentul reclamant R. A., prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de relațiile comunicate de P. S. 1- Direcția Cadastru.
Curtea, după deliberare, respinge cererea recurentului reclamant R. A. de amânare a cauzei pentru a lua cunoștință de relațiilor comunicate de P. sectorului 1 - Direcția Cadastru, fond funciar, patrimoniu și evidență electorală, urmând a lăsa dosarul la sfârșitul ședinței de judecată pentru a da posibilitate apărătorului recurentului reclamant să ia cunoștință de relațiile comunicate.
La reluarea cauzei se prezintă: recurentul reclamant R. A., prin apărător, avocat D. F.-D., cu împuternicirea ./_/2014, lipsind intimații pârâți M. București prin Primarul General și P. S. 1 București.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, după efectuarea primului apel în cauză, recurentul reclamant a depus un set de înscrisuri.
Recurentul reclamant R. A., prin apărător, arată că insistă în acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri având în vedere că în adresa Primăriei sectorului 1 București se face referire la o hotărâre pronunțată de instituția prefectului. Arată că, astfel cum s-a obligat la termenul anterior, a făcut demersuri însă nu la primăria sectorului 1, ci la instituția prefectului, de unde i s-a comunicat faptul că documentația a fost depusă. Prezintă instanței, astfel cum s-a dispus de către instanță la termenul anterior, originalul înscrisului de la fila 4 din dosarul instanței de fond și un bon emis se P. sectorului 1 - Registratura Generală având număr de intrare_/23.10.2001, număr care se regăsește și pe cererea prezentată astăzi în original și aflată în copie la fila 4 din dosarul instanței de fond și intitulată „contestație”. Solicită ca această contestație să fie calificată ca notificare.
Curtea, după verificarea originalului cererii intitulată „contestație”, cu fotocopia aflată la dosarul instanței de fond, fila 4, și respectiv originalul bonului de registratură cu fotocopia acestuia, aflată la fila 33 din prezentul dosar, restituie apărătorului recurentului reclamant R. A., cele două înscrisuri în original.
Curtea, respinge cererea apărătorului recurentului reclamant de amânare a cauzei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurentul reclamant R. A., prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și înaintarea notificării, către unitatea deținătoare, în vederea soluționării. Solicită să se constate că, deși nu a fost calificată, în mod expressis verbis, sub formă de notificare pe Legea nr.10/2001, contestația face referire la un imobil care face obiectul dispozițiilor acestei legi. Din conținutul adreselor aflate la dosarul cauzei, rezultă, aceeași împrejurare și anume că procedura de acordare pe Legea nr.18/1991, s-a suspendat, iar după o perioadă s-a închis. Arată că în anul 2012, recurentul a primit o îndrumare de la instituția prefectului să se adreseze potrivit legislației speciale, Legea nr.10/2001. Greșita nominalizare a contestației și chiar greșita ei introducere, sunt prevăzute în avantajul petiționarului ,de către legislația specială, dar și de către practica constantă în materie. Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre criticabilă când a calificat această contestație ca fiind referitoare strict la dispozițiile Legii nr.18/1991, această împrejurare reieșind și din înscrisurile administrate în faza recursului. Solicită să se constatate că cererea sa nu s-a soluționat în termen, că s-a tergiversat după depășirea tuturor termenelor prevăzute de Legea nr.10/2001, după care chiar instituția prefectului dă aceea îndrumare, la care a făcut referire, și anume să se adreseze conform Legii nr.10/2001. Apreciază că recurentul reclamant este îndreptățit la calificarea contestației ca fiind notificare pe Legea nr.10/2001, din obiect, din modalitatea depunerii și din termenul depus, rezultând finalitatea cererii. De asemenea solicită să se constate că imobilul de încadrează în dispozițiile Legii nr.10/2001 și nu în dispozițiile Legii nr.18/1991, așa cum recunoaște chiar instituția notificată, prin adresa din anul 2012. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 18.06.2012, sub nr._ reclamantul R. A., în contradictoriu cu M. București prin Primar General, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul la restituirea în natură a imobilului teren situat în București, ..5, sector 1, în suprafața de 188 mp, conform Legii 10/2001, iar în cazul în care se va stabili faptul că terenul că nu se poate restitui în natură, în subsidiar solicită a se constata dreptul de a lua masurile reparatorii potrivit Legii nr.10/2001, iar pe cale de consecință obligarea pârâtului să emită, în principal, dispoziție de restituire în natură a imobilului teren descris la capătul 1 din cerere, și în subsidiar obligarea pârâtului să emită dispoziție privind masuri reparatori conform Lg. 10/2001 pentru imobilul teren preluat abuziv și imposibil de restituit în natură.
În subsidiar, dacă în urma administrării probelor, a rezultat faptul că se poate restitui terenul în natură, însă în parte, pentru diferența de teren care nu se poate restitui în natură, solicită să se dispună obligarea pârâtului să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Lg. 10/2001 (bineînțeles cu obligarea pârâtei să emită dispoziție pentru restituirea în natură în parte a terenului).
În motivarea cererii de chemare în judecată a arătat că prin notificarea nr._/27.10.2001 înregistrată la P. S. 1 București a solicitat emiterea titlului de proprietate pentru terenul situat în Ș. N. nr.5.
Notificarea a fost înregistrată în termenul de formulare a notificărilor întemeiate pe dispozițiile Lg.10/2001, a fost înregistrată la registratura Primăriei S. 1. Faptul că, petentul a intitulat-o "contestație", iar din lipsă de pregătire juridică, si-a întemeiat-o pe disp, Legii 18/1991 nu are nici o relevanță juridică.
Reclamantul a arătat că prin aceasta notificare revendicat în natură imobilul situat în București, ..5, sector 1, iar prin faptul că a solicitat emiterea titlului de proprietate și-a manifestat intenția clară de a dobândi în natură imobilul
Se mai arata că la dosarul administrativ au fost depuse o . înscrisuri care dovedesc dreptul de proprietate, actul de vânzare-cumpărare nr.5570/17.06.1971 autentificat de notariatul de Stat Sector 1 București, adresa prin care au fost înștiințați că au fost expropriați, certificatul de moștenitor de pe urma soției sale defuncte, din care rezultă că este singurul moștenitor și îndreptățit la restituirea în natură, eventual la măsuri reparatorii.
Se susține ca terenul este complet liber, este situat în intravilanul localității, în centrul Capitalei și se poate restitui în natură integral, având în vedere și prevalenta restituirii în natură.
La data de 04.02.2013 s-a depus cerere prin care s-a completat cererea de chemare in judecata, in sensul ca s-a solicitat introducerea in cauza în calitate de pârâta și a Primariei Sector 1 Bucuresti, pentru a fi obligata sa transmita notificarea cu nr._/27.10.2001 catre M. Bucuresti prin primar General.
Tribunalul a solicitat depunerea dosarului administrativ, referitor la imobilului din Bucuresti, .. 5, sector 1, însă pârâtul a depus acte care fac parte din dosarele administrative nr._ si_, avand ca obiect imobilul din Bucuresti, .., sector 1 si din .. 1, sector 1.
La solicitarea tribunalului, Primaria Municipiului Bucuresti a înaintat adresa nr._/04.10.2013 - f. 433 în care a mentionat ca nu figureaza cerere de restituire în natura/acordare de masuri reparatorii în echivalent formulata de R. A. pentru imobilul din Bucuresti, .. 5, sector 1.
Asupra exceptiei lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtei Primariei Sector 1 Bucuresti, retine urmatoarele:
Primaria nu are personalitate juridica pentru a avea calitatea de parte in judecata, aspect ce rezulta din art. 20 al. 1 din legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale - comunele, orașele, municipiile și județele sunt unitati administrativ teritoriale în care exista autonomie locala si în care se organizeaza si functioneaza autoritati ale administratiei publice locale. Conform art. 21 unitatile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, acestea fiind titularele drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în conditiile legii.
Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 primaria unitatii administrativ teritoriale este o structura functionala cu activitate permanenta constituita din primar, viceprimar, secretarul unitatii adminstrativ teritoriale si aparatul de specialitate al primarului, structura care duce la îndeplinire hotararile consiliului local si dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale.
Din aceste prevederi, se deduce ca primăria nu are personalitate juridica pentru a avea calitatea de parte în judecata, asa cum se prevede în art. 41 al. 1 C.p.c. –orice persoana care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte în judecata, astfel ca va admite excepția invocata din oficiu si va respinge cererea formulată de reclamantul R. A., domiciliat în .-4, ., ., în contradictoriu cu parata Primaria S. 1 Bucuresti ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără capacitate procesuala de folosința.
Prin sentința civilă nr.1926/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a admis excepția capacității procesuale de folosinta a pârâtei Primaria S. 1 Bucuresti; s-a respins cererea formulată de reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâta Primaria S. 1 București ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără capacitate procesuala de folosința; s-a respins cererea in contradictoriu cu paratul M. București prin Primar General, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr.291-293 ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea intitulata „Contestatie” înregistrată sub nr._/23.10.2001 depusa la Primaria Sector 1 București –f. 4 s-a solicitat de catre R. A. emiterea titlului de proprietate pentru terenul situat în Bucuresti, .. 5, sector 1.
Pe situatia de fapt, tribunalul a reținut urmatoarele:
Dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 188 mp a fost dobandit in proprietate de catre soții R. A. si R. conform contractului de vanzare cumparare nr. 5570/17.06.1971 – f. 17.
Conform certificatului de mostenitor nr.212/200-f. 6 de pe urma defunctei R. E. au ramas ca mostenitori R. A. si B. M..
Acest imobil a fost expropriat prin Decretul nr. 143/1974, pozitia 13, iar din decizia civila nr. 1899/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV a Civila în dosarul nr._/299/2006-f. 19 retine ca terenul nu a fost restituit în natura în conditiile legii nr. 18/1991 întrucât este situat între doua condominii, avand destinatia concreta de spatiu verde, trotuare si parcare amenajata.
Din adresa nr._/09.08.2013 emisa de Primaria Sector 1 Bucuresti-f. 233 se retine ca nu s-a emis nici un titlu de proprietate pentru imobilul teren situat în Bucuresti, .. 5, sector 1.
Tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul nu a înregistrat notificarea la Primaria Municipiului Bucuresti.
In aceste conditii, tribunalul nu a putut proceda la solutionarea cererii sale în mod favorabil, întrucat actiunea sa în judecata trebuia sa fie dublata de existenta unei notificari înregistrate la unitatea deținătoare a imobilului, conform art. 22 din legea nr. 10/2001. Potrivit acestei dispozitii persoana îndreptățita trebuia sa notifice în termen de 1 an de la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, adica pana la data de 14.02.2002, persoana juridica detinatoarea imobilului. Nerespectarea termenului legal de 1 an prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita acordarea de masuri repararatorii în natura sau în echivalent.
Tribunalul nu a putut fi de acord cu sustinerile reclamantului, în sensul ca înregistrarea la registratura Primăriei S. a cererii intitulata "contestație", întemeiata pe disp. Legii 18/1991 prin care a revendicat în natură imobilul situat în București, ..5, sector 1, echivaleaza cu o notificare pe baza Legii nr. 10/2001, întrucât rezulta fara dubiu ce a solicitat initial. In aceste condiții, Primaria Sector 1 careia i s-a înaintat respectiva cerere nu putea sa aprecieze ca este o cerere care se întemeiază si pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât pe de o parte nu rezulta acest aspect din continutul sau iar pe de alta parte nu a cerut expres sa fie înaintata Municipiului Bucuresti pentru a fi solutionata ca si notificare pe legea nr. 10/2001.
Mai mult, atat în modificarile aduse Legii nr. 10/2001 cat în Legea nr. 165/2013 nu se prevede o repunere in termen pentru a notifica, iar potrivit art. 43 din legea nr. 165/2013 cererile depuse în temeiul art. 36 al. 5 din legea nr. 18/1991, nesolutionate pana la data intrarii în vigoare a Legii nr. 165/2013 se transmit comisiilor constituite pe langa autoritatile publice locale pentru aplicarea Lege nr. 10/2001 în vederea solutionarii. Or, în speta prin decizia civila nr. 1899/17.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IV a Civila in dosarul nr._/299/2006-f. 19 se retine ca terenul nu a fost restituit în natura în conditiile legii nr. 18/1991 întrucât este situat între doua condominii, avand destinatia concreta de spatiu verde, trotuare si parcare amenajata, fiind solutionata cererea în conditiile Legii nr.18/1991, nemaiputand fi înaintata unitatii detinatoare.
In consecinta, în contextul în care nu exista notificare înaintată unitatii detinatoare si nu este deschis dosar administrativ în acest sens, tribunalul a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul M. București ca neîntemeiata.
Împotriva sentinței civile nr.1926/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a declarat recurs reclamantul R. A., care critică soluția primei instanțe prin aceea că nu i-a analizat solicitările de restituire a imobilului adresate pârâtului, motivat de faptul că nu ar fi formulat o notificare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului din 23.10.2001 și înregistrată sub nr._ fiind o contestație formulată în temeiul Legii nr. 18/1991; recurentul arată că cererea sa a fost depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, face referire la restituirea unui imobil și a fost depusă la autoritatea publică locală, astfel încât putea fi calificată ca o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Intimatul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Curtea apreciază că, prin conținutul concret al contestației înregistrate sub nr._/23.10.2001, fără dubii, reclamantul solicitase, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, restituirea în proprietate a terenului din .. 5, acesta fiind liber, invocând, însă, greșit, dispozițiile Legii nr. 18/1991.
D. fiind contextul în care fusese formulată respectiva petiție, adică la puțin timp după apariția Legii nr. 10/2001 și cu privire la un imobil ce făcea obiectul respectivei legi, fiind exprimată fără echivoc intenția obținerii restituirii terenului, chiar dacă temeiul indicat era unul greșit și destinatarul solicitării era altul decât cel prevăzut de lege (Prefectura Municipiului București la acea dată), exista posibilitatea încadrării corecte a petiției în matricea juridică corectă în funcție de solicitarea concretă și de scopul urmărit de către petiționar, posibilitate permisă de dispozițiile art. 27 pct. 1 din HG nr. 250/2007; împrejurarea că cererea nu a fost depusă prin executor judecătoresc nu este de natură să oprească o calificare a acesteia ca notificare conformă Legii nr. 10/2001, întrucât solicitarea legii ca notificarea să se facă prin intermediul executorului urmărește obținerea unei probe certe în ceea ce privește data formulării acesteia, aspect care este suplinit și respectat în cauză prin înregistrarea necontestată a petiției la P. S. 1 la data de 23.10.2001, conform mențiunilor de pe cerere.
Prin urmare, în temeiul celor mai sus arătate, în baza art. 312 și art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul obligării Primăriei S. 1 București să dispună înaintarea cererii către P. Municipiului București spre analiza cererii de restituire a terenului în temeiul Legii nr. 10/2001, în termenele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant R. A. împotriva sentinței civile nr.1926/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în contradictoriu cu M. București prin Primarul General și Sectorul 1 prin Primar .
Modifică în tot sentința recurată, în sensul:
Admite acțiunea precizată.
Obligă intimata P. S. 1 București să înainteze cererea înregistrată sub nr._/23.10.2001 către Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 din cadrul Municipiului București pentru a fi soluționată ca notificare formulată în baza Legii nr.10/2001.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. Steluța C. M. S. L. E. F.
GREFIER,
G. – C. A.
RED.LEF
Tehnored. MȘ/PS 2 ex.
09.12.2014
← Anulare act. Decizia nr. 236/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1287/2014. Curtea de Apel... → |
---|