Legea 10/2001. Decizia nr. 136/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 3651./299/2008*
Dosar nr._
(2063/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.136
Ședința publică din 29.01.2014
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.621 A din 14.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M., C. L., cu intimatul pârât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și cu intimata chemată în garanție S.C. R.-V. S.A.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata reclamantă C. M. și lipsesc recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, intimatul reclamant C. L., intimatul pârât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și intimata chemată în garanție S.C. R.-V. S.A.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Intimata reclamantă C. M. arată că nu are alte cereri de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimata reclamantă C. M. solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Susține că, în mod greșit apreciază Ministerul Finanțelor Publice că nu are calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Cum reclamanții au demonstrat că sunt cumpărători de bună credință, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit prin expertiză.
Susține toate apărările din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.03.2008, reclamanții C. M. și C. L. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata către reclamant a contravalorii reactualizate la valoarea de circulație pe piața imobiliară a apartamentului din București, . nr.36, ..
Prin sentința civilă nr.7714/06.06.2008, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de reclamanți, a admis cererea de chemare în garanție a . și a obligat pârâtul la plata contravalorii reactualizate a prețului apartamentului, conform indicelui de inflație, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat cu ., reclamanții au cumpărat imobilul din București, . nr.36, ..
Acesta a fost redobândit de fostul proprietar, prin sentința civilă nr.1674/2003, irevocabilă prin decizia civilă nr.398/2005.
Instanța a constatat că, drept urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar cu privire la apartamentul situat în București, . nr.36, ., devin incidente, în raporturile dintre stat, ca vânzător al acestui apartament și reclamanți, în calitate de cumpărători, dispozițiile de drept substanțial referitoare la garanția pentru evicțiune.
Însă în această privință, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a derogat de la normele dreptului comun cuprinse în Codul civil cu privire la efectele evicțiunii consumate, instituind norme speciale care reglementează obligația de restituire a prețului plătit.
Chiar dacă art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 face referire doar la situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate de către instanțele judecătorești, instanța a apreciat că aceste dispoziții se aplică, în baza argumentului de interpretare a fortiori, nu numai în situația în care titlul de proprietate al reclamantului a fost desființat ca urmare a constatării nulității acestuia, ci și în cazul admiterii unei acțiuni în revendicare, introdusă de fostul proprietar. Aceasta deoarece efectul admiterii acțiunii în revendicare constă în pierderea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în discuție, iar efectul admiterii acțiunii în anularea a unui contract de vânzare cumpărare constă în faptul că actul juridic este lipsit de efectele juridice în vederea căruia a fost încheiat și în repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului. Chiar dacă în speță nu a avut loc o desființare pe cale judecătorească a titlului reclamantului, prin admiterea acțiunii în revendicare promovată cel de la care imobilul fusese preluat în mod nelegitim practic s-a produs o ineficientizare a titlului reclamantului, apropiată în efecte de o veritabilă desființare a acestui titlu. Așadar, instanța a apreciat că scopul urmărit de legiuitor prin art. 50 din Legea nr.50/1991 își găsește aplicarea în ambele situații menționate anterior. Se pune, într-adevăr, problema repunerii în situația anterioară, potrivit principiului „restitutio în integrum" ce guvernează efectele nulității, devenind incidentă astfel obligația de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul contractului desființat ce reprezintă unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil, fundamentat pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, instanța a admis cererea și a obligat pe pârât la plata, către reclamanți, a contravalorii reactualizate conform indicelui de inflație a apartamentului.
Prin decizia civilă nr.1624/02.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții - reclamanți C. M. și C. L., împotriva sentinței civile nr.7714/06.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, deși reclamanții au solicitat prețul plătit la valoarea de piață a apartamentului, instanța de fond, fără a urmări limitele investirii a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, în sensul că nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat, obligând pârâtul la plata contravalorii reactualizate a prețului apartamentului, conform indicelui de inflație.
Cum cererea de chemare în judecată nu poate fi soluționată direct pe fondul său în apel, fără a priva părțile de un grad de jurisdicție, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.297 Cod de procedură civilă, întrucât instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cu care a fost investită, astfel că a admis apelurile, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe de fond, care va avea în vedere, la soluționarea cauzei și celelalte motive de apel invocate de părți.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 05.05.2009.
Prin sentința civilă nr._/09.11.2009, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. L., în contradictoriu cu pârâtul S. Român - M. Economiei și Finanțelor și chemata în garanție . și a respins cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără interes.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a respins-o reținând că nu prezintă relevanță pentru soluționarea excepției persoana cu care reclamanta a încheiat contractul de vânzare, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina pârâtei obligația de a efectua plata prețului de piață în cazul în care sunt îndeplinite condițiile art. 50 indice 1 din această lege
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat între S.C. R.-V. S.A., în calitate de mandatar al Municipiului București, în calitate de vânzător, și reclamanți, în calitate de cumpărători, s-a transmis dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ., nr. 36, etaj 2, ..
Prin sentința civilă nr. 1674 din 10.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea în revendicare introdusă de moștenitorul fostului proprietar, reținându-se că statul nu deținea un titlu valabil cu privire la imobil.
Aceasta fiind situația de fapt, instanța a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, pentru ca reclamanta să aibă dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Potrivit textului de lege menționat, trebuie îndeplinite două condiții cumulative pentru a se dispune restituirea prețului de piață al imobilelor, respectiv: 1. contractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți să fie încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995; 2. acest contract să fie desființat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.
În speță, a reținut prima instanță nu este îndeplinită nici una dintre condițiile menționate mai sus.
Astfel, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr._, prin care reclamanții au cumpărat imobilul situat în București, ., nr. 36, etaj 2, ., nu au fost respectate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995. Conform acestor prevederi, dispozițiile Legii nr. 112/1995 s-au aplicat numai imobilelor trecute în proprietatea statului, cu titlu. Or, prin sentința civilă nr. 1674 din 10.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a stabilit că imobilul cumpărat de către reclamanți a fost trecut în proprietatea statului fără titlu, aspect cunoscut de subdobânditoare.
În concluzie, imobilul din care reclamanta a fost evinsă ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar nu era supus prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu putea fi cumpărat în temeiul art. 9 din această lege.
În acest sens, instanța a reținut că de puterea de lucru judecat se bucură atât dispozitivul hotărârilor, cât și considerentele avute în vedere la pronunțarea hotărârilor, în măsura în care acestea determină soluția pronunțată în dispozitiv. Astfel, nu mai pot fi puse în discuție aspecte cum încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, atâta vreme cât acestea au fost discutate cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 1674 din 10.03.2003.
A mai reținut prima instanță că nu este îndeplinită nici condiția desființării contractului încheiat de reclamanți prin hotărâre definitivă și irevocabilă, în speță pronunțându-se o soluție de admitere a unei acțiuni în revendicare, în urma căreia titlul reclamanților a fost comparat cu titlul mai vechi al autorului proprietarului inițial, însă nu a fost desființat.
Condiția impusă de lege nu poate fi în nici un fel extinsă pe cale de analogie, întrucât reprezintă o excepție de la regula restituirii către chiriașii dobânditori de imobile a sumelor cu care au fost prejudiciați, iar excepțiile sunt de strictă interpretare.
În același timp arată instanța de fond, nu sunt aplicabile prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, invocate inițial de reclamanți, întrucât acestea se referă la restituirea prețului actualizat achitat de chiriașii dobânditori de imobile în temeiul Legii nr. 112/1995 și nu la restituirea prețului de piață, astfel cum au solicitat reclamanții.
S-a mai reținut de către instanța de fond că nu sunt îndeplinite nici condițiile evicțiunii invocate de reclamanți, întrucât pe de o parte nu pârâtul este cel care a vândut imobilul către reclamanți, iar pe de altă parte, astfel cum s-a reținut și în sentința civilă nr. 1674/10.03.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pericolul evicțiunii era cunoscut de reclamanți.
Instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 și 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 sau art. 1337 și 1341 din Codul civil pentru a se dispune restituirea către reclamanți a prețului de piață al imobilului, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Față de soluția dată cererii principale, instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția admiterii cererii principale, necesară unei eventuale admiteri a unei cereri de chemare în garanție, aceasta rămânând fără interes, motiv pentru care în temeiul art. 60 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără interes.
Prin decizia civilă nr.265/16.03.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis ca fondat apelul formulat de apelanții reclamanți C. M. și C. L., împotriva sentinței civile nr._/09.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin M. Economiei și Finanțelor și intimata chemată în garanție ., a schimbat în parte sentința civilă nr._/09.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea reclamanților la plata sumei de 290.067 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului situat în București, . nr. 36 . admis cererea de chemare în garanție a . SA formulată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat chemata în garanție în favoarea pârâtului la plata comisionului de 1% încasat de aceasta societate la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr._, reactualizat și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat între S.C. R.-V. S.A., în calitate de mandatar al Municipiului București, în calitate de vânzător, și reclamanți, în calitate de cumpărători, s-a transmis dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ., nr. 36, etaj 2, ..
În anul 1997, prin sentința civilă nr._/01.10.1997, Judecătoria Sectorului 1, admite acțiunea și consideră că imobilul de la adresa din . 36, sector 1, se încadra în categoria celor exceptate de la naționalizare, sentință rămasă definitivă.
Ca atare, la data la care apelanții au cumpărat apartamentul, blocul în care se afla apartamentul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, inclusiv apartamentul din litigiu.
Ulterior prin sentința civilă nr. 1674 din 10.03.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea în revendicare introdusă de moștenitorul fostului proprietar, reținându-se că statul nu deținea un titlu valabil cu privire la imobil.
De subliniat este faptul că în situația validării titlului adevăratului proprietar, chiar dacă nu s-a desființat printr-o hotărâre judecătorească contractul de vânzare-cumpărare al dobânditorilor subsecvenți, titlul acestora, devine ineficient deci este desființat prin efectul aceleiași hotărâri judecătorești așa încât prevederile art.50. 52 din Legea nr.10/2001 devin aplicabile.
Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 52 alin.2, 3 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale art.1337 C.civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea lucrului vândut constatând că pretențiile reclamanților sunt întemeiate fiind îndreptățiți la valoarea de circulație a imobilului, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Totodată, s-a reținut culpa societății vânzătoare, respectiv a . la perfectarea vânzării apartamentului din litigiu, aceasta deși figura în procesul finalizat prin sentința civilă nr._/1.10.1997 a înstrăinat apelanților apartamentul din litigiu.
Ca atare, față de cele mai sus reținute, Tribunalul a apreciat criticile apelanților întemeiate, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă nr._/09.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice în favoarea reclamanților la plata sumei de 290.067 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului situat în București, . nr. 36 ..
Având în vedere și culpa societății vânzătoare, respectiv a . la perfectarea vânzării apartamentului din litigiu, instanța în baza dispozițiilor art.60 C.pr.civ. a admis cererea de chemare în garanție formulată de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, prin urmare, a obligat chemata în garanție în favoarea acestuia din urmă la plata comisionului de 1% reactualizat încasat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr.1572/28.11.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.265/16.03.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M. și C. L. și intimata - chemată în garanție ., a modificat în parte decizia în sensul că a admis apelul reclamanților C. M. și C. L. împotriva sentinței civile nr._/9.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că în acțiunea introductivă de instanță reclamanții a indicat în calitate de pârâți într-o formă echivocă, „S. Român – Ministerul Finanțelor Publice”.
În baza art.129 alin.5 Cod procedură civilă judecătorul fondului avea datoria să clarifice acest echivoc și să stabilească prioritar, cadrul procesual din perspectiva participanților.
Având în vedere că temeiul de drept al acțiunii îl constituie prevederile art.50 și art.501 din Legea nr.10/2001, texte de lege care vizează direct și expres Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a apreciat că în cauză trebuia să se asigure participarea și a acestui pârât sau cel puțin, aspectul să fie pus în discuția părților.
Prin sentința civilă nr._/30.08.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice și chematul în garanție ., a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 78.299 euro, contravaloarea în lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr. 6 situat în imobilul din . C., nr. 36, etaj 2, sector 1, a admis cererea de chemare în garanție a . și a obligat chemata în garanție . la plata comisionului de 1% - reactualizat - încasat la data încheierii contractului de vânzare cumpărare către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, că nu prezintă relevanță pentru soluționarea excepției persoana cu care reclamanta a încheiat contractul de vânzare, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina pârâtei obligația de a efectua plata prețului de piață în cazul în care sunt îndeplinite condițiile art. 501 din această lege, motiv pentru care a apreciat că pârâta are calitate procesuală pasivă în speță, urmând a respinge excepția invocată ca neîntemeiată.
S-a reținut de către instanța că potrivit expertizei efectuate în cauză valoarea de circulație a imobilului în litigiu, la momentul pierderii posesiei este de 78.299 euro.
Potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză efectuata de instanța.
S-a reținut, de asemenea, ca potrivit dispozițiilor art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat sau, după caz, a prețului de piață se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, în temeiul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile, prin care s-a dispus restituirea prețului actualizat plătit de chiriaș, în cazul desființării contractelor încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sau, după caz, a prețului de piață al imobilelor, în cazul desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, în ceea ce privește pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că acțiunea este întemeiata pe Legea nr. 10/2001 și pe normele metodologice de aplicare a acesteia.
S-a reținut, de asemenea, faptul că nu a fost anulat contractul de vânzare - cumpărare ci pierdută proprietatea ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare care a avut în vedere și acest contract de vânzare cumpărare.
Față de toate aceste considerente, apreciind cererea de față drept întemeiată, instanța a admis-o ca atare și a obligat pârâtul M. Economiei și Finanțelor la plata către reclamantă a sumei de 78.299 euro – contravaloarea în lei la data plății, reprezentând valoarea de circulație a apartamentului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu ., instanța a reținut că imobilul a fost vândut de către această din urmă societate în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București încasând pentru această tranzacție un comision de 1% din prețul vânzării conform dispozițiilor art. 41 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, potrivit cu care unitățile specializate care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător și să rețină comisionul de 1% potrivit art. 13 lit. a din lege, iar suma rămasă să o vireze în contul vânzătorului.
Prin decizia civilă nr.621/A/13.06.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr._ din data de 30.08.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. M. și C. L., cu intimatul chemat în garanție . și cu intimatul-pârât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că susținerile apelantului M. Finanțelor în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză sunt neîntemeiate întrucât potrivit dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13alin. 6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
Este adevărat că apelantul din punct de vedere juridic nu răspunde pentru evicțiune, nefiind parte contractantă (vânzător) în contractul de vânzare-cumpărare, însă indiferent de această chestiune, în baza legii, în concret prețul de piață plătit de către chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate urmează a fi achitate de către Ministerul Finanțelor Publice, conform Legii nr.10/2001.
Așadar, ne aflăm în prezența a două chestiuni juridice distincte și anume, pe de o parte obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune, iar pe de altă parte, executarea efectivă în concret a obligației de plată care prin dispoziție specială incumbă Ministerului Finanțelor Publice conform Legii nr.10/2001.
Aceste dispoziții legale speciale sunt derogatorii de la dreptul comun, astfel încât, invocarea de către apelant a unor dispoziții din Codul civil, referitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicțiune sau a inexistenței unui raport juridic cu reclamantul sunt neîntemeiate, atâta vreme cât printr-o lege se prevede altfel, iar legea specială are întâietate în raport normele de drept comun în materie.
În raport de situația de fapt și de drept reținută în sentința civilă nr.1674/2003 a Judecătoriei Sector 1 București și care se bucură de putere de lucru judecat, tribunalul a constatat că apelul este nefondat întrucât proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, numai cu condiția ca aceste contracte de vânzare cumpărare să fie încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce este cazul în speța dedusă judecății.
Așadar, întrucât în cauză nu există o hotărâre judecătorească prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în cauză este îndeplinită condiția ca actul de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamanților să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel încât, pe cale de consecință, aceștia pot beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului.
Toate susținerile apelantului în sensul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.501 din Legea nr.10/2001 întrucât nu există o hotărâre judecătorească prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare au fost găsite neîntemeiate de către tribunal, întrucât a fost admis capătul de cerere având ca obiect revendicare și deci actualii reclamanți au pierdut proprietatea bunului, ceea ce determină incidența textului de lege sus menționat.
Tribunalul a apreciat că prin sintagma „contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, legiuitorul a avut în vedere nu numai situația în care se admite capătul de cerere privind constatarea nulității contractului, ci și situația în care chiriașii cumpărători au pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii unei acțiuni în revendicare, pentru că ambele situații se referă în realitate la cauze de ineficacitate a contractului de vânzare-cumpărare.
Așadar, legiuitorul a dorit să confere o protecție chiriașului cumpărător în orice situație în care a pierdut dreptul de proprietate asupra bunului, inclusiv în cadrul unei acțiuni în revendicare, iar dacă s-ar admite punctul de vedere contrar, s-ar ajunge la situația absurdă ca un cumpărător căruia i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, să beneficieze de restituirea prețului de piață al imobilului, iar un cumpărător căruia nu i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare, dar a pierdut în cadrul unei acțiuni în revendicare, să nu beneficieze de restituirea aceluiași preț, ceea ce nu se poate admite.
Totodată, tribunalul a constatat că în cauza R. contra României, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reținut că atenuarea vechilor atingeri nu poate crea noi greutăți distorsionate și că legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca personalele care și-au dobândit bunurile cu bună credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului, care cândva a confiscat aceste bunuri.
De asemenea, prin aceeași hotărâre Curtea a precizat că în cazul imposibilității restituirii în natură a apartamentului, se impune ca reclamantul cumpărător de bună credință a unui imobil în baza Legii nr.112/1995 să îi fie acordate daune materiale constând într-o sumă corespunzătore cu valoarea actuală a apartamentului.
Motivul trei de apel a fost găsit nefondat având în vedere că raportul de expertiză efectuat la instanța de fond nu a fost contestat de către apelant, deși acestuia i s-a comunicat acest raport (fila 131), iar potrivit art. 212 alin. 2 Cod de procedură civilă eventualele obiecțiuni sau expertiza contrarie trebuia cerută motivat la următorul termen de judecată, sancțiunea fiind aceea a decăderii din a mai se invoca eventuale neregularități ale raportului de expertiză.
Tribunalul a constatat totodată, distinct de acest aspect, că nu se poate pune problema unui preț exorbitant al imobilului în condițiile în care expertul a arătat în conținutul raportului motivele care l-au condus la reținerea unei valori de circulație de circa 78.000 euro, valoare apropriată de alte imobile similare, la data efectuării raportului, iar tribunalul nu a avut nici un motiv să nu ia în considerare acest raport de expertiză care constituie o probă efectuată de un specialist în domeniu.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale apelantului în sensul că nu ar trebui acordată valoarea de circulație de la momentul actual și că în felul acesta s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză, etc., tribunalul a apreciat că acestea sunt chestiuni irelevante și pur speculative atâta vreme cât art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009 prevede că reclamanții au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, prin urmare, aceasta este voința expresă a legiuitorului pe care tribunalul nu a cenzurat-o, pentru că în cauză instanța trebuie să facă aplicabilitatea unor măsuri legale și nu să aprecieze asupra moralității sau oportunității acestor dispoziții.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală, prin prisma art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- în mod eronat, instanța de apel a respins apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că în cauza dedusă judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice și stabilind în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți și Municipiul București prin Primar General este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
În conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și următoarele din Codul civil, recurentul solicită să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.
Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
- potrivit dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi_fost_desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În prezenta cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiție din cele două prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001, și anume contractul să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Consideră recurentul că hotărârea irevocabilă prin_care este admisă acțiunea în revendicare formulată de adevărații proprietari nu se încadrează, în prevederile Legii nr. 10/2001, această hotărâre neconstatând nulitatea acelui contract încheiat de reclamanți cu Primăria Municipiului București.
Or, de vreme ce reclamanții nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiul București, nu se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piață a imobilului în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății, în considerarea răspunderii pentru evicțiune, Curtea îl apreciază ca nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor, reprezentând prețul reactualizat, plătit de către chiriași ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in virtutea legii) și această normă specială derogă de la normele generale ale Codului civil privind efectele nulității si restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat prețul.
Susținerea potrivit căreia dispozițiile de drept comun, reprezentate de art. 1337 și 1341 Cod civil, nu pot fi înlăturate prin legea specială, sunt fără susținere legală. Inaplicabilitatea dreptului comun rezultă dintr-un principiu fundamental de drept, și anume „Specialia generalibus derogant" ("Legile speciale derogă de la cele generale"). Conform acestui principiu, în situația în care legea generală și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun.
De altfel, recurentul nu prezintă argumente legale în susținerea opiniei sale, astfel încât să și fundamenteze alegațiunile sale.
Dispozițiile art.50 și art.501 din Legea nr.10/2001 nu reglementează în mod expres situația în care chiriașii cumpărători în baza Legii nr.112/1995 pierd dreptul de proprietate, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare inițiată de fostul proprietar al imobilului.
În această situație, practica judecătorească a considerat că și acestor cazuri din urmă le sunt aplicabile dispozițiile susmenționate, întrucât, pe de o parte, prețul achitat de chiriașii cumpărători a ajuns într-un fond special constituit la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, conform Legii nr.112/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, Primăria Municipiului București neîncasând efectiv nici o sumă de bani.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii este și acela că prin modalitatea desființării contractelor ori a pierderii procesului în cadrul acțiunii în revendicare, chiriașii cumpărători pierd bunul în totalitate, fiind evinși total.
Pe de altă parte, dispozițiile legii sunt contradictorii, întrucât și în ipoteza prevăzut de art.50 și art. 501, chiriașul cumpărător pierde bunul, fie prin desființarea contratului, fie urmare admiterii acțiunii în revendicare, deși contractul a fost încheiat cu respectarea legii.
Față de această incoerență legislativă, Curtea va avea în vedere principiul potrivit căruia, o normă legală trebuie interpretată în sensul aplicării ei, precum și dispozițiile art.3 Cod civil, art.129 Cod de procedură civilă, potrivit cărora judecătorului îi este interzis să refuze o judecată pe motiv că legea nu prevede sau este neclară.
De asemenea, Curtea are în vedere și art.6 din C.E.D.O., în conformitate cu care este necesar să se asigure tuturor părților un proces echitabil.
Curtea mai reține și împrejurarea că prin sentința civilă irevocabilă nr.1647/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis acțiunea formulată de fostul proprietar și urmare a comparării de titluri, intimații reclamanți de azi, au fost obligați să lase în proprietate și posesie imobilul dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.
Aceste aspecte de drept, dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, urmând a se constata că, intimații reclamanți au pierdut bunul urmare a comparării titlurilor în acțiunea în revendicare, în cauză ne mai putându-se rediscuta nici buna –credință și nici validitatea contractului de vânzare – cumpărare.
În consecință, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.621 A din 14.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți C. M., C. L., cu intimatul - pârât S. ROMÂN, prin M. FINANȚELOR PUBLICE și cu intimata chemată în garanție S.C. R.-V. S.A.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./29.05.2014
TB-S.4 – I.Târțău; L.E.F.
Jud.S1. – E.M.S.
| ← Anulare act. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 614/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
