Obligaţie de a face. Decizia nr. 1287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1287/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 22769/302/2012
Dosar nr._
(1087/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1287
Ședința publică de la 18.09.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți P. S. 5 BUCUREȘTI și C. L. SECTOR 5 BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr. 426 A din 04.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. S. A., T. A. și T. G. și cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și C. GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI -ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul E. D., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante T. S. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurenții pârâți P. S. 5 București și C. L. Sector 5 București, intimații reclamanți T. A. și T. G. și intimatul pârât C. General al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 06.06.2014, a Hotărârii C.G.M.B. nr.42/2003, respectiv la data de 17.06.2014 a taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocatul intimatei reclamante, în combaterea motivelor de recurs, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un exemplar fiind comunicat și reprezentantului intimatului pârât.
Reprezentantul intimatului pârât M. București prin Primarul General, având cuvântul asupra cererii formulate, arată că nu se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, Curtea încuviințează pentru intimata reclamantă T. S. A. proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Totodată, constată că proba a fost deja administrată.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei reclamantei T. S. A. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Cu privire la motivul de recurs ce vizează excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei S. 5 București, învederează faptul că în primul ciclu procesual partea pe care o reprezintă a precizat că înțelege să se judece cu Sectorul 5, prin Primar, însă, practica Judecătoriei S. 5 București este în sensul că P. S. 5 București are capacitate de folosință și calitate procesuală pasivă; nu face nicio diferență între P. S. 5 și Sectorul 5, prin Primar.
Arată că și opinia sa este în același sens, respectiv că P. S. 5 București are capacitate de folosință și calitate procesuală pasivă.
Un al doilea motiv de recurs, vizează faptul că imobilul ar fi locuință socială.
Solicită a se avea în vedere faptul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că spațiul de locuit situat în București, .. 21, sector 5, este proprietatea Municipiului București.
Consideră că în mod greșit s-a reținut de către recurentă faptul că imobilul are destinația de locuință socială, criteriile de atribuire a acestor locuințe nefiind aplicabile în speță.
Mai arată că situația juridică în cazul locuințelor sociale se stabilește prin hotărâre a C.G.M.B. în funcție de fondurile din care au fost construite imobilele, iar în cazul de față nu există o astfel de hotărâre care să ateste că imobilul a fost construit din fonduri speciale pentru locuințele sociale.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 5 București la data de 14.12.2009 sub nr._/302/2009 reclamanții T. A., T. G. și T. S. A. au chemat I judecata pârâții M. București prin Primar General și C. - Administrația Fondului Imobiliar solicitând obligarea pârâților să încheie contract de închiriere în baza Legii nr. 114/1996 și a OUG 44/2009 cu privire la spațiul de locuit situat în București, . 21, sector 5.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că ocupă locuința de la adresa menționata conform contractului de închiriere nr. 115/8.03.2000 încheiat în baza Legii nr. 114/1996, contract încheiat cu ., iar primul contract de închiriere a fost încheiat cu Întreprinderea de C. UCR, iar din adresele nr._/3.07.1959 și_/27.02.2009 rezulta ca imobilul a fost trecut în administrarea Uzinelor Chimice Romane de la Întreprinderea de Administrarea Locativa a Sfatului Popular al Raionului V I Lenin, ulterior imobilul revenind în administrarea Întreprinderii de Administrare Locativa ICRAL Cotroceni. Mai arata reclamanții ca după anul 1989 societatea Uzinele Chimice Romane a considerat ca este proprietara corpului de clădire în discuție, însa nu a făcut dovada dreptului de proprietate întrucât actele administrative pe care le invoca nu se aplica cu privire la imobilul în cauza, imobilul la data intrării în vigoare a actelor normative era în administrarea ICRAL Cotroceni.
Totodată, prin sentința civilă nr. 5905/24.07.2009 pronunțata în dosar nr._ de Judecătoria sectorului 5 București a fost respinsa cererea prin care au solicitat ca parata . SA să reînnoiască contractul de închiriere, ca fiind promovata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
F. de cele arătate, susțin reclamanții ca rezulta ca spațiul de locuit situat în București B.dul T. V. nr 21 sector 5 este proprietatea paratului M. București prin Primar General, iar contractul de închiriere în aceasta situație se va încheia de parata C. AFI în calitate de mandatar al proprietarului.
La data de 16.03.2010 parata AFI a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. AFI.
În ședința publica din 22.03.2010 reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere de completare a acțiunii în sensul ca au solicitat introducerea în cauză a Primăriei sector 5, în calitate de parata.
Instanța a dispus citarea Primăriei sector 5 în cauza în calitate de parat, iar la data de 28.04.2010 parata P. sector 5 a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosința și excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere ca nu are personalitate juridică, imobilul în cauza nu se afla și nu s-a aflat în administrarea sa, iar potrivit Legii nr. 114/1996 locuințele din fondul locativ de stat aparțin unităților administrative teritoriale, însa nu se repartizează de primăria de sector. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
La data de 7.05.2010 . la dosar adresa prin care a arătat că imobilul în cauză nu a fost administrat de această instituție.
La termenul de judecata din 10.05.2010 instanța a reținut, ca urmare a precizării realizate de către reclamanți, ca în cauza are calitatea de parat Sectorul 5 prin Primar.
Prin sentința civilă nr.3911/9.05.2012 Judecătoria sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale de folosința a Primăriei sector 5 București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâții C.- AFI și sector 5 prin Primar și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civila nr. 415 A din 18.04.2012 Tribunalul București Secția a V-a Civila a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Urmare acestei decizii cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei S. 5 București sub nr._ .
La termenul de judecata din 27.09.2012 instanța a reținut ca în cauza reclamanta este doar T. S.. Reclamanții T. G. și T. A. au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratura, cerere de renunțare la judecata, în temeiul disp.art.246 alin.1 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 8645/01.11.2012, Judecătoria S. 5 București a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia civila 415A/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București, instanța de apel a stabilit că pentru cererea reclamantei având ca obiect emiterea ordinului de repartiție pentru spațiul de locuit situat în București, B.dul T. V. nr.21, sector 5 are calitate procesuala pasiva Sectorul 5 (potrivit dispozițiilor HCGMB 42/2003 și art. 21 și 30 din HG 1275/2000 pentru punerea în aplicare a Legii 114/1996; pentru cererea privind încheierea contractului de închiriere, calitatea procesuala pasiva revine C.-AFI, în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparține domeniului public din patrimoniul municipiului București (potrivit dispozițiilor art. 24 din HG 1275/2000).
Din înscrisurile administrate în cauza, instanța de fond a reținut ca reclamanta T. S. A. domiciliază în spațiul de locuit situat în București, B.dul T. V. nr 21, sector 5. Inițial, dreptul locativ al reclamantei (și reclamanților inițiali) a derivat din contractul de închiriere încheiat cu Întreprinderea de C. UCR nr. 115/8.03.2000, apoi din contractul încheiat în baza Legii nr. 114/1996 cu ..
Din adresele nr._/3.07.1959 și_/27.02.2009 rezulta ca imobilul a fost trecut în administrarea Uzinelor Chimice Romane de la Întreprinderea de Administrarea Locativa a Sfatului Popular al Raionului V. I. Lenin, ulterior imobilul revenind în administrarea Întreprinderii de Administrare Locativa ICRAL Cotroceni.
După anul 1989 societatea Uzinele Chimice Romane a considerat ca este proprietara corpului de clădire în discuție, însa nu a făcut dovada dreptului de proprietate întrucât actele administrative pe care le invoca nu se aplica cu privire la imobilul în cauza, imobilul la data intrării în vigoare a actelor normative era în administrarea ICRAL Cotroceni. Lipsa calității de proprietar a Uzinelor Chimice Romane a fost verificata prin sentința civilă 5905/24.07.2009 pronunțata în dosar_ de Judecătoria sector 5 în care a fost respinsa cererea prin care reclamanții au solicitat ca parata . SA să reînnoiască contractul de închiriere, ca fiind promovata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În raport de prevederile înscrise în art. 43 și art. 30 din Legea 114/1996, s-a reținut că pentru repartizarea unei locuințe sociale trebuie urmate prevederile de solicitare și atribuire pe cale administrativa, instanța neputându-se subroga în atribuțiile administrative ale entităților special instituite, considerent pentru care cererea având ca obiect obligarea paratului Sectorul 5 sa elibereze un ordin de repartiție pentru imobilul în cauza a fost apreciată ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. S. A. criticând soluția primei instanțe, arătând că în mod greșit prima instanță a reținut că imobilul ar avea destinația de locuință socială, criteriile de atribuire a unor astfel de locuințe nefiind aplicabile în cauză și că nu s-a reținut faptul hotărâtor că proprietar este M. București i nu Uzinele Chimice Române SA, locuința fiind deținută în continuare în baza contractului de închiriere nr. 703/1990.
Prin decizia civilă nr.426/A/18.04.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis cererea în parte; a obligat pârâta P. S. 5 București să emită în favoarea reclamantei ordin de repartiție cu privire la spațiul de locuit din București, .. 21, sectorul 5, ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 115/8.03.2000 închiriat cu Uzina Chimică Română; a obligat pârâta C.-AFI să încheie cu reclamanta un contract de închiriere cu privire la această locuință și a menținut dispoziția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și C. L. S. 5 București.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, așa cum a stabilit cu putere de lucru judecat instanța de apel din primul ciclu procesual, prin decizia nr. 415/2012 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, au calitate în cauză atât C. – AFI, în calitate de administrator al fondului imobiliar care aparține Municipiului București, cât și P. S. 5 București în privința emiterii ordinului de repartiție.
Dreptul de proprietate al Municipiului București rezultă din coroborarea datelor rezultând din adresa nr._/1959 a Sfatului Popular Raion V. I. Lenin, adresa nr._/2939/2009 a Primăriei Municipiului București – Direcția Evidenței Imobiliare și Cadastrale, deciziile nr. 40/1959 și 1082/1983 emise de C. popular al Municipiului București din care rezultă că, după preluarea imobilului în anul 1951 și darea în administrare către Uzinele Chimice Române, în anul 1986 imobilul figura ca aparținând statului, administrat prin ICRAL Cotroceni.
Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de a-i fi repartizat imobilul spre închiriere și de a fi obligat pârâtul C. – AFI la încheierea locațiunii se justifică prin aceea că locuința nu este niciuna de serviciu, astfel încât închirierea nu este accesorie la vreun contract de muncă cu fostele Uzinele Chimice Române, dar nici una socială, pentru a fi luate în considerare criteriile de repartiție luate în discuție de prima instanță.
Nu rezultă de nicăieri că ar fi vorba de o locuință socială, iar în condițiile în care reclamanta are în continuare folosința imobilului, după ce a locuit în spațiu în virtutea unui contract de închiriere prelungite succesiv, ultimul fiind contractul de închiriere nr. 115/2000 și în condițiile în care art. 27 din Legea nr. 114/1996, oferă celor care au locuit cu titularul închirierii posibilitatea prelungirii locațiunii în cazul părăsirii imobilului de către locatar, de unde rezultă, prin argumentul de interpretare a fortiori, că reclamanta are cu atât mai mult dreptul de a i se prelungi închirierea cu privire la spațiul deținut legal până în prezent.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâții P. S. 5 București și C. L. Sector 5 București, solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenții pârâți arată că prin decizia civilă nr.426/4.04.2013, instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a reținut că, potrivit deciziei civile nr.415/2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, calitate procesuală pasivă ar avea P. sectorului 5 București în privința emiterii ordinului de repartiție.
Potrivit deciziei civile mai sus menționate, „pentru cererea de emitere a ordinului de repartiție – nesoluționată de prima instanță (având în vedere că în hotărâre nu s-a menționat ca obiect distinct al acțiunii această cerere) – calitate procesual pasivă, din punct de vedere legal, aparține unității administrativ teritoriale – sectorul 5, potrivit dispozițiilor H.C.G.M.B. nr.42/2003 și art.21 și 30 din H.G. nr.1275/2000”.
Apreciază că instanța de apel, în mod cu totul greșit a reținut faptul că, cererea reclamantei de a-i repartiza imobilul spre închiriere se justifica prin aceea că locuința nu este nici de serviciu, dar nici una sociala. Din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei instanța de apel în mod netemeinic și nelegal a apreciat că, nefiind vorba de o locuință socială, reclamanta poate beneficia de ordin de repartiție deoarece locuiește efectiv în imobil.
Învederează că, recurenta P. S. 5 București nu are capacitate de folosință, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. l Cod procedură civilă. Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr.215/2001, republicată „unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezoreriei precum și la unitățile bancare...". P. nu are capacitate civilă și, pe cale de consecință, nici capacitate procesuală de folosință, nici prin raportare la dispozițiile art. 26 lit.e din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și la persoanele juridice, deoarece nu are un patrimoniu propriu, acesta aparținând unității administrativ-teritoriale, conform art.21 din Legea 215/2001.
De asemenea, recurenții susțin recurenta P. S. 5 București nu are calitate procesual pasivă.
Potrivit art. 81 alin. 2 lit.f din Legea nr. 215/2001, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București, ori în cazul de față nu există o asemenea hotărâre.
Recurenta P. Sector 5 nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât potrivit Legii nr.114/1996, locuințele din fondul locativ de stat aparțin unităților administrativ teritoriale însă nu se repartizează de către primăriile de sector.
În speță, P. S. 5 București, nu este parte în raportul juridic dedus judecății, neavând în proprietate sau în administrare imobilul pentru care se solicita repartizarea spațiilor de locuit.
Având în vedere cele menționate mai sus, solicită instanței admiterea excepțiilor formulate și respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, se arată că imobilul în cauză nu s-a aflat și nici nu se află în administrarea instituției recurente.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile art.2 lit.c din Legea nr.114/1996, modificată, care definesc locuința socială ca fiind locuința care se atribuie cu chirie subvențională unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței ca și cele înscrise în art. 42 din Legea nr. 114/1996 care stabilesc condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită o locuință socială, categoriile de persoane care pot beneficia de o astfel de locuință, precum și faptul că aceste locuințe se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare, pe baza criteriilor stabilite anual de acestea.
Instituția recurentă a respectat în totalitate aceste prevederi legale, precum și dispozițiile art.12 din Hotărârea nr. 1275/07.121.2000, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței nr.114/1996, stabilind măsurile necesare pentru luarea în evidență și pentru analizarea solicitărilor primite, însă solicită a se constata că reclamata T. S. A. nu s-a adresat niciodată Primăriei S. 5 cu cerere în vederea emiterii unei repartiții și, în plus în prezent recurenții se confruntă cu probleme deosebite determinate de numărul limitat de locuințe sociale puse la dispoziție de P. Municipiului București față de numărul mare de solicitări ale persoanelor îndreptățite la repartizarea unei astfel de locuințe.
Mai mult decât atât, față de cererea modificatoare a intimatei-reclamante, în sensul că acesta solicită obligarea pârâtului Sectorul 5 București prin Primar să încheie un contract de închiriere pentru spațiul locativ situat la adresa din București, .. 21, sector 5, recurenții apreciază că nu pot fi obligați la închirierea unui spațiu, când aceste sarcini nu intră în atribuțiile acestora.
Contractul de închiriere poate fi încheiat în calitate de locator fie de cel care este proprietarul lucrului, fie de cel care are un drept opozabil proprietarului care să îi confere posibilitatea închirierii cum este de exemplu uzufructuarul sau locatarul.
Având în vedere aceste aspecte, recurenții pârâți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a decizia civile recurată ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul menținerii deciziei în ceea ce privește pe intimatul-pârât C. L. Sector 5, iar pe fond, respingerea acțiunii formulată de intimata reclamantă, ca fiind neîntemeiată.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea intimatei reclamante.
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei sectorului 5 București – 14.12.2009- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În referire la critica vizând lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei S. 5 București si lipsa calității procesuale pasive a acestei recurente, motivat de faptul că acesta nu deține în administrare sau în proprietate imobilul pentru care se solicita repartizarea .
Critica este nefondată, în lumina considerentelor ce succed.
Astfel, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 215/2001 sunt persoane juridice de drept public comunele,orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ teritoriale. Ca urmare, aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții - art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea are în vedere, totodată, faptul că primăria unității administrativ-teritoriale este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, o structura funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale si aparatul de specialitate al primarului, structura care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local si dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public însă, instanțelor judecătorești, în baza rolului activ, le revine obligația de a califica și reține „denumirea” acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecății și de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecății.
Este și cazul Hotărârii nr. 42/13.02.2003, emisă de C., care în anexa cuprinzând Regulamentul de repartizare a locuințelor și a terenurilor aferente acestora, conform legii din fondul locativ de stat, în care, de exemplu, în cuprinsul articolului 7, prin care se reglementează modalitățile în care se soluționează cererile de repartizare a unei locuințe, se menționează că acestea se soluționează de „primăria sectorului” pe raza căreia au domiciliul stabilit solicitanții.
În acest context, în opinia prezentei instanțe, omisiunea instanței de apel, de a proceda, în rejudecare, la o atare calificare, nu poate avea drept consecință, respingerea de plano a acțiunii reclamantei, în temeiul excepțiilor invocate în recurs, fiind excesiv a se statua exclusiv în aprecierea exigențelor formale ale judecății, întrucât s-ar ajunge la un dezechilibru procesual, între interesele procesuale ale părților si posibilitățile lor efective de a le valorifica, care sunt de natura a vicia substanța principiului egalității de arme și a accesului acestora la justiție.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că așa cum rezultă neîndoielnic din cuprinsul sentinței civile nr. 3911/09.05.2011 a Judecătoriei S. 5 București și al deciziei civile nr.415A/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în prezentul litigiu, cadrul procesual pasiv, a fost stabilit irevocabil încă din primul ciclu procesual, reținându-se că reclamanții și-au îndreptat pretențiile împotriva S. 5 al Mun. București.
Astfel, prin sentința civilă nr. 3911/09.05.2011, Judecătoria S. 5 București a respins excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei S. 5 București, reținând că reclamanții au procedat la „precizarea” acțiunii introductive, în sensul că are calitatea de pârât, Sectorul 5 al Municipiului București.
Această chestiune, astfel dezlegată nu a făcut obiect de critică în apelul soluționat prin decizia civilă nr.415A/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în calea de atac, astfel soluționată, reținându-se, irevocabil, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât - Sectorul 5 al Mun. București.
Tot astfel, din verificarea actelor de procedură realizate ulterior pronunțării deciziei civile nr. 415A/18.04.2012, nu rezultă că reclamanta a formulat o altă cerere modificatoare în cauză, în rejudecare, care să vizeze cadrul procesual subiectiv.
În acest context, în aplicarea art. 297 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, care statuează în sensul caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept de către instanța de apel, Curtea nu poate decât să concluzioneze că excepțiile invocate de recurenți nu sunt fondate, fiind evident că trimiterea din cuprinsul deciziei recurate, la „P. sectorului 5”, în contextul în care în primul ciclu procesual, s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra incidenței Hotărârii nr. 42/2003 a C., nu a avut drept consecință schimbarea cadrului procesual subiectiv și nici o altă statuare asupra capacității procesuale de folosință respectiv asupra calității procesuale pasive a părților litigante, care să contrazică statuările anterioare intrate în putere de lucru judecat ci, denotă doar preocuparea instanței de apel de a pune în acord mențiunile din dispozitiv cu cele cuprinse în prevederile normative incidente.
În referire la criticile vizând fondul cauzei.
Criticile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește susținerea vizând aplicarea greșită în cauză a prevederilor înscrise în art. 2 lit. c și art. 42 din Legea nr. 114/1995, Curtea reține că în fapt, în motivarea acesteia recurenții invocă exclusiv împrejurarea că locuința ce face obiect al litigiului este o locuință socială, fără a argumenta în concret rațiunile care ar conduce la concluzia caracterului social al locuinței ocupate de reclamantă.
În cauză, Curtea reține că în faza devolutivă a apelului, tribunalul a procedat la verificarea incidenței normelor anterior reliefate reținând, în urma evaluării probatoriilor administrate de părțile litigante în condiții de contradictorialitate și publicitate că locuința asupra căreia poartă litigiul nu este o locuință socială.
În acest sens, s-a avut în vedere că deși dreptul de proprietate al Municipiului București rezultă din coroborarea datelor rezultând din adresa nr._/1959 a Sfatului Popular Raion V. I. Lenin, adresa nr._/2939/2009 a Primăriei Municipiului București – Direcția Evidenței Imobiliare și Cadastrale, deciziile nr. 40/1959 și 1082/1983 emise de C. popular al Municipiului București din care rezultă că, după preluarea imobilului în anul 1951 și darea în administrare către Uzinele Chimice Române, în anul 1986 în care imobilul figura ca aparținând statului fiind administrat prin ICRAL Cotroceni, o atare natură a locuinței nu rezultă din nici un act emis de pârâți sau alte autorități publice, reclamanta dobândind folosința imobilului, după ce a locuit în spațiu în virtutea unor contracte de închiriere încheiate de Uzinele Chimice Române iar nu în condițiile stabilite de art. 42 și următoarele din Legea nr. 114/1995.
Or, în raport de prevederile art. 2 lit. c și art. 38 din Legea nr. 114/1996, care definesc noțiunea de locuință socială, coroborat cu art. 17 din Regulamentul de repartizare a locuințelor și a terenurilor aferente acestora, anexa la Hotărârea nr. 42/13.02.2003, emisă de C., Curtea retine că o atare calificare a locuinței trebuie raportată la împrejurarea că ea aparține domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, fiind inalienabilă iar pe de altă parte că, ea este destinată, în temeiul unor acte emise de unitățile administrativ teritoriale, care le evidențiază ca atare, atribuirii cu chirie subvenționată unor persoane sau familii cu situație economică care nu le permite cumpărarea sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
În același sens, Curtea are în vedere prevederile art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 19/1994 potrivit cu care: „Autoritățile publice locale, în cadrul competențelor conferite de prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, pot aproba ca locuințele prevăzute la alin. 1 să se constituie ca fond de locuințe sociale sau de necesitate, pentru rezolvarea unor probleme sociale deosebite, sau ca fond de locuințe pentru tineri, destinate închirierii”. Tot astfel, potrivit art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001, una din atribuțiile principale ale consiliului local este aceea de administrare a domeniul public și privat al comunei.
Din interpretarea sistematică a textelor de lege expuse anterior reiese că aceasta este modalitatea în care o locuință poate trece în categoria locuințelor sociale. Ceea ce prezintă relevanță nu este atât existența unei definiții legale, cât reglementarea expresă a modului în care o locuință construită din fondurile statului dobândește caracter de locuință socială. Pe cale de consecință, în lipsa unei asemenea hotărâri a autorității publice locale, necesară potrivit tuturor actelor normative evocate, nu se poate reține că locuința care formează obiectul litigiului constituie o locuință socială.
Prin urmare, reținând că locuința ocupată de pârâtă nu are natura unei locuințe sociale, nefiind administrate probe în acest sens, nu se poate concluziona că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, în cauză.
De altfel, în recurs, recurentele nu aduc argumente relevante în privința caracterului social al locuinței ce face obiect al litigiului, de natură a permite instanței de recurs, cenzurarea deciziei recurate, din perspectiva unor aspecte de nelegalitate în privința acestei chestiuni litigioase, ci se limitează la a afirma formal, faptul că acesta este o locuință socială, criticile acestora vizând aplicarea eronată în cauza a prevederilor legale cuprinse în art. 2 lit. c și art. 42 din Legea nr. 114/1995, texte de lege care definesc locuințele sociale respectiv reglementează criteriile de atribuire a acestor categorii de locuințe. În acest context, susținerile recurentelor apar ca vădit nefondate, normele legale invocate neputând fi reținute ca fiind incidente cauzei.
Este, de asemenea, nefondată și susținerea din recurs în sensul că în cauză au fost respectate prevederile art. 12 din Hotărârea nr. 1275/2000 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a a Legii nr. 114/1996, câtă vreme o atare critică este fundamentată de recurente pe împrejurarea că reclamanta T. S. A. nu s-a adresat Primăriei S. 5 București, cu o cerere în vederea emiterii unei repartiții. Sub acest aspect, Curtea are în vedere că așa cum rezultă din adresa nr._/05.10.2011, emisă de P. S. 5 București, Biroul spațiu de locuit și spatii cu altă destinație, probă administrată în recurs, reclamanta T. S. A. a formulat o atare solicitare, în urma căreia s-a constituit dosarul nr._/2011.
Pe de altă parte, potrivit Regulamentului de repartizare a locuințelor și a terenurilor aferente acestora, anexa la Hotărârea nr. 42/13.02.2003, emisă de C., pot face obiect al închirierii, conform procedurii reglementate în art. 7 din acest act normativ, care stabilește că cererile de repartizare a locuințelor disponibilizate sunt soluționate de P. sectorului pe raza căreia au domiciliul stabil, nu doar locuințele sociale ci și alte locuințe ce aparțin fondului locativ de stat repartizabil, astfel cum sunt acestea definite în art. 1 din Regulament.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, găsind nefondate criticile formulate în recurs, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți P. S. 5 BUCUREȘTI și C. L. SECTOR 5 BUCUREȘTI, împotriva deciziei civilenr.426/A/4.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. S. A., T. A. și T. G. și intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și C. GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehdact.M.I/B.I
2 ex./01.10.2014
------------------------------------
T.B-Secția a IV-a – I.Târțău
- L.E.F.
Jud.Sector 5 – I.C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1861/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1923/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
