Pretenţii. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 46323/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.356A
Ședința publică de la 3 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant M. P., cu domiciliul ales la avocat I. L., în București, ..36, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.265/10.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București, cu sediul în bucurești, . Gerita nr.13, sector 2, cauza având ca obiect „pretenții – daune moratorii”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că apelantul-reclamant a solicitat prin motivele de apel judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea din data de 03.12.2012, reclamantul M. P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
- obligarea paratului la plata sumei de 143.295 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 410.000 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, respectiv, diferența între cotația maximă cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București, cantitatea de 410.000 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea (vândute pe piața nereglementata) si valoarea nominala la care i-au fost atribuite - 1 leu/acțiune;
- obligarea paratului la plata sumei de 599.488 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării pe bursa a restului de 1.064.940 de acțiuni deținute la emitentul FP, din creanța garantata asupra statului in cuantum de 1.474.940 lei conferita de titlul de despăgubire nr. 7224/18.11.2009 - titlu de conversie nr. 135/25.02.2010 emise de Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- obligarea paratului la plata unei sume de bani reprezentând actualizarea sumei de 1.474.940 lei cu indicele de inflație, începând cu data de 18.11.2009 si pana la momentul plații efective a sumei mai sus arătata;
- obligarea paratului la plata sumei de 200 lei reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 30-a zi de la data rămânerii definitive si executării a hotărârii ce va soluționa prezenta cauza.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a notificat in baza Legii 10/2001, Primăria Municipiului București, pentru restituirea prin echivalent a imobilului-teren în suprafața totala de 336 m.p. situat in București, ., afectat in totalitate de elemente de sistematizare, imobil ce i-a aparținut in deplina proprietate si liniștita posesie si trecut in mod abuziv în proprietatea statului, fără titlu, în baza Decretului nr. 404/1986.
Primăria Municipiului București a emis dispoziția nr. 5720/02.05.2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul mai sus menționat.
Ulterior, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 7224/18.11.2009 reprezentând titlul de despăgubire in cuantum de 1.474.940 lei, care incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra Statului R., corespunzător despăgubirilor acordate.
Titlul de despăgubire aferent deciziei mai sus menționate a fost convertit, prin titlul de conversie nr. 135/25.02.2010 emis de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, într-un număr de 1.474.940 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.
Întrucât s-a confruntat cu grave probleme familiale și nemaiavând încredere în promisiunile repetate ale pârâtului cum ca Fondul Proprietatea va fi într-un final listat la bursa, până în data de 25.01.2011, momentul listării la B. de Valori București a Fondului Proprietatea, a înstrăinat prin intermediul pieței de capital nereglementate un număr de 410.000 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea din titlul de conversie nr. 135/25.02.2010.
Deoarece aceste acțiuni au fost valorificate pe piața gri, anterior listării la B. de Valori București a Fondului Proprietatea, si având în vedere diferența dintre, pe de o parte, cotația maximă (atinsa in data de 25.01.2010 - 0,6495/acțiune) cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 410.000 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, iar de cealaltă parte valoarea nominală la care i-au fost atribuite - 1 leu/acțiune, se consideră îndreptățit la aceasta diferența de valoare în ceea ce privește creanța garantată asupra statului mai sus menționată.
A arătat că S. R. prin instituțiile sale, respectiv Guvernul României, nu a respectat termenul inițial de 4 luni prevăzut de dispozițiile art. 12 pct. (2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, înlăuntrul căruia urma să se desfășoare listarea la bursa a Fondului Proprietatea, acesta din urma fiind depășit cu 2 ani și 7 luni. Ulterior și termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.G. 81/2007 a fost încălcat cu 11 luni, întrucât caietul de sarcini și regulamentul de organizare a licitației internaționale pentru desemnarea societății de administrare a Fondului Proprietatea, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de abia la data de 19.11.2008, odată cu aprobarea H.G. nr. 1514/19.11.2008 publicată în M.O. nr. 806/03.12.2008, motiv pentru care listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata în mod abuziv timp de 5 ani de zile.
A arătat că pârâtul, ignorând cu rea-credința discountul semnificativ (intre 30 - 60% - in prezent de 55%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), raportat la mijlocul de plata ales in mod unilateral, l-a silit ca în cazul valorificării pe BVB a restului de 1.064.940 de acțiuni atribuite la valoarea nominala de 1 leu/acțiune, să primească în plata doar o parte din creanța, aproximativ 55% din cuantumul acesteia.
În vederea valorificării restului creanței garantata asupra statului in cuantum de 1.064.940 lei conferita de titlul de despăgubire nr. 724/18.11.2009 - titlu de conversie nr. 135/25.02.2010 emise de Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, in perioada cuprinsa intre 17.10._11, a vândut pe B. de Valori București restul de 1.064.940 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, pentru care a încasat cumulat suma totala de 465.452 lei. A menționat că pârâtul a ignorat în mod abuziv si cu rea-credința dispozițiile art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin dispozițiile art. 16 din O.U.G. 81/2007. Astfel, termenele limita mai sus arătate de 30.09.2007 și respectiv 31.12.2008 au fost demult depășite, iar pana în prezent S. R. nici măcar nu a inițiat ofertele publice de vânzare pentru minimum 5% din pachetele de acțiuni la societățile comerciale atestate in anexa Titlului VII si la care acesta din urma era acționar majoritar, împrejurare care a avut un impact negativ, direct si efectiv, in ceea ce privește tranzacționarea acțiunilor FP la bursa cu mult sub valoarea activului net unitar, cu un discount major, de aproximativ 55%. De altfel, aceste termene au fost prelungite o data in plus de către parat in baza Legii nr. 302/2011.
În drept, a invocat dispozițiile art. 998 - 999 din Vechiul cod civil raportat la dispozițiile art. 1357 alin. (1) si 1349 din Noul Cod Civil, dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Curtea Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 6, 13 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 si art. 44 din Constituție, art. 1073, art. 1075, art. 1082, art. 1091 si art. 1101 din vechiul Cod Civil, dispozițiile art. 2, art. 5 si art. 9 pct. (4) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, dispozițiile art. 1357, art. 1349, art. 1469, art. 1480, art. 1488, art. 1490, art. 1492, art. 1516, art. 1516, art. 1518, art. 1530, art. 1531, art. 1535 si art. 1536 din Noul Cod Civil, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Municipiul București, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii, în raport de Decizia 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea de ședința din 02.05.2013, tribunalul a respins cele doua excepții.
Prin sentința civilă nr. 265/10.03.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale generate de nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea, considerând că sistemul este funcțional doar pentru cei care au primit acțiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, iar pentru cei care au primit acțiuni înainte de listarea Fondului, acesta este nefuncțional și discriminatoriu, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parțială, creanța stabilită prin titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral.
Deși aparent distincte, primele trei capete de cerere ale acțiunii își au sorgintea în decizia nr. 7224/18.11.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 1.474.940 RON pentru care acesta a solicitat convertirea titlului de despăgubire în titlu de conversie (despăgubiri în acțiuni).
Despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005. Foștii proprietari de imobile naționalizate, cărora nu li se mai pot restitui aceste imobile în natură, nu pot obține aceste despăgubiri decât prin mecanismul prevăzut de Titlul VII, iar pentru sursele financiare necesare acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înființează Fondul „Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiții financiare.
Cu toate acestea, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun, respectiv, art. 998-999, art. 480 C. civ., dar a făcut referire și la Legea specială nr. 247/2005, și legislația europeană privind drepturile fundamentale ale omului.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat practic diferența de valoare dintre suma primită urmare a cesiunii acțiunilor înainte de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea și valoarea acestor acțiuni după această listare, această diferență fiind apreciată ca prejudiciu suferit ca urmare a faptei culpabile a statului de a nu asigura un plafon maxim al despăgubirii.
Este riguros exactă afirmația reclamantului în sensul că dreptul său la despăgubire este un bun în accepțiunea art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În considerarea acestor dispoziții comunitare și a legilor speciale naționale de reparație a fost emisă decizia nr. 7224/18.11.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezentând titlul de despăgubire in cuantum de 1.474.940 lei.
Cu privire, însă, la fapta ilicită a pârâtului, tribunalul a constatat că în situația în care reclamantul aprecia prejudiciabilă decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea posibilitatea contestării ei în condițiile Legii nr. 554/2004, însă nu numai că nu a contestat această decizie, dar a înțeles să-și însușească dispozițiile sale prin valorificarea titlului de despăgubire, în acord cu dispozițiile art. 181 alin. (2), capitolul VIl din Legea nr. 245/2005, potrivit cu care titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina pârâtului o faptă culpabilă generatoare de prejudicii, câtă vreme decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost emisă în acord cu dispozițiile legale, iar reclamantul nu a contestat-o.
Situația ivită după emiterea acestei decizii, în sensul listării la Bursă a Fondului Proprietatea, împrejurarea că reclamantul ar fi obținut despăgubiri într-un cuantum superior dacă nu ar fi vândut acțiunile ar putea reprezenta cel mult un prejudiciu eventual și nu cert, opțiunea reclamantului în emiterea titlului de conversie fiind liberă, nefiind dovedită o împrejurare prin care reclamantul a fost obligat a opta pentru despăgubiri în acțiuni.
A constatat că, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, bunul reclamantului sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acțiuni, iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluția pieței bursiere.
Cum valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, atât anterior, cât și ulterior listării acestuia la B. de Valori este fluctuantă, valorificarea acestora este la aprecierea exclusivă a reclamantului, care alege momentul pentru valorificarea acțiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru el. Este cunoscut faptul ca la bursa cotația acțiunilor este variabila; chiar daca a vândut prin BVB o parte din acțiuni la o valoare mai mica in aceeași măsura ar fi putut vinde acțiunile la o cotație mult mai mare.
În atare situație, vânzare acțiunilor la un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a reclamantului, care, devenind acționar la Fondul Proprietatea, suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile art. 998-999 C. civ.
A fost găsită neîntemeiată și critica privind nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea, întrucât însuși reclamantul a fost beneficiarul acestui sistem, iar în ceea ce privește favorizarea celor care au primit acțiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, critica este neîntemeiată având în vedere fluctuațiile bursei de valori și caracterul incert al prejudiciului pretins.
Criticile formulate de reclamant potrivit cărora stabilirea valorii unei acțiunii ulterior listării la bursa de valori a Fondului Proprietatea sub valoarea nominală, reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. raportat la art. 14 din Convenție, determinată de fapta culpabilă a pârâtului care nu a creat un sistem de despăgubire funcțional, sunt nefondate, deoarece, ulterior convertirii dreptului de creanță în despăgubiri în acțiuni, reclamantul deține un bun cu privire la acestea, în sensul normei convenționale, a căror valorificare este supusă normelor specifice ce reglementează piața bursieră, iar prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă nu s-a creat un regim diferențiat pentru persoane aflate în situații similare.
Pentru aceeași rațiune, respectiv lipsa contestației împotriva deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu se poate reține nerespectarea de către pârât a obligației de a despăgubi eficient și funcțional pe reclamant, realizarea creanței fiind pusă la îndemâna acestuia prin dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Toate considerentele învederate de reclamant cu privire la dispozițiile C.E.D.O. și cele constituționale încălcate, la existența unei discriminări prin aplicarea unor reglementării diferite situațiilor juridice analoge, lipsa de coerență a sistemului de reparație avut în vedere de pârât, ar fi putut constitui argumente în contestarea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Constatând că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că nu se poate reține în sarcina pârâtului o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel cum este aceasta reglementată prin dispozițiile art. 998-999 C. civ., potrivit cu care cel ce cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sau greșeala sa, este obligat a-l repara, tribunalul a respins cererea reclamantului, ca nefondată.
Tribunalul a mai reținut că potrivit jurisprudenței C.E.D.O., statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, urmare a aplicării legilor speciale de reparație.
În situația existenței unei decizii administrative prin care s-a stabilit dreptul de despăgubire, când părțile se pot prevala de existența unui bun în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a valorii patrimoniale stabilite prin deciziei administrativă.
Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O. s-a realizat de statul pârât în condițiile impuse de Legea nr. 247/2005, de dispozițiile căreia reclamantul a beneficiat.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței, în raport de temeiurile juridice de drept intern invocate, respectiv de dispozițiile art. 6, 13 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO precum și textele Consiliului Europei, pe care le-a dezvoltat și în susținerea acțiunii.
Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Astfel, constată că, deși prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, în considerente, și-a susținut soluția atât pe argumente de inadmisibilitate, în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât și pe argumente de netemeinicie.
Raportat la argumentele de inadmisibilitate dezvoltate în cuprinaul sentinței, Curtea reține că în speță, sunt incidente dezlegările date prin decizia în interesul legii nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând decizia atacată prin prisma motivului de ordine publică privind incidența, în speță, a Deciziei în interesul legii nr. 27/14.11.2011, Curtea reține că pin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, în temeiul dreptului comun, a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 6, 13 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În realitate, problema de drept care se pune în speță, este aceea dacă există posibilitatea de a se cere despăgubiri în justiție pe calea dreptului comun, în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială.
Această problemă de drept a fost dezlegată în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 27/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial al României nr.120/17.02.2012, fiind așadar aplicabilă în cauză și obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă.
Astfel, prin decizia în interesul legii nr. 27/14.11.2011 s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și ale art. 13 din Convenție, sunt inadmisibile.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în considerentele deciziei în interesul legii, că primirea unei astfel de acțiuni, în contextul existenței unei proceduri speciale de valorificare a măsurilor reparatorii în echivalent propuse prin dispoziția emisă conform Legii nr.10/2001, încalcă principiul „specialia generalibus derogant”.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, Înalta Curte a reținut că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri (Cauza P. împotriva României).
În condițiile în care Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Or, în această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr.10/2001 și de Legea nr.247/2005.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art.16 alin.6 și 7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de CEDO în jurisprudența sa, în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii, cum just a reținut de altfel și prima instanță, deși formal a respins excepția de inadmisibilitate.
Nici durata îndelungată a procedurii administrative finalizate cu emiterea dispoziției cuprinzând propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale nu justifică suprimarea etapei următoare prevăzute de legea specială, și anume etapa procedurii execuționale a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, deopotrivă obligatorie pentru persoanele îndreptățite.
Și în cazul în care imposibilitatea valorificării, până în prezent, a dispoziției privind măsurile reparatorii propuse pentru imobilul în litigiu ar fi cauzată de refuzul nejustificat al instituțiilor implicate în procedura Legii nr. 247/2005, de a-și îndeplini obligațiile stabilite de lege în sarcina lor, reclamantul nu ar avea deschisă calea acțiunii de față pentru argumentele deja arătate, întrucât decizia în interesul legii nu distinge în ceea ce privește soluția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport de cauzele care declanșează ineficiența procedurii prevăzută de Legea nr. 247/2005. Soluția este aceeași indiferent de motivele concrete ale neîncasării despăgubirilor integrale în procedura legii speciale, pe care reclamantul trebuie să o urmeze până la obținerea acestor despăgubiri și fără a fi incident art. 14 din C.E.D.O.
De asemenea, împrejurarea că, prin O.U.G. nr.62/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.446/1.07.2010, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII al Legii nr.247/2005 nu prezintă relevanță, deoarece, decizia în interesul legii nr.27/2011 a fost pronunțată ulterior acestei ordonanțe, deci, în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte a avut în vedere, implicit sau explicit, ansamblul actelor normative adoptate până la pronunțare (inclusiv O.U.G. nr.62/2010) și, cum s-a arătat deja, este obligatorie pentru instanțe, în condițiile art.3307 alin.4 Cod procedură civilă, având aceeași forță juridică, cu cea a unei legi.
În ceea ce privește încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul de acces la justiție, astfel cum s-a statuat și în decizia în interesul legii nr.27/2011, nu se poate reține că, prin imposibilitatea acționării directe a statului pentru despăgubiri, s-ar ajunge la nerespectarea dreptului în discuție, de vreme ce reclamantul are procedura legii speciale (Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005) pentru valorificarea măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele preluate, inclusiv căi de atac prevăzute de lege, în urma exercitării cărora instanțele de judecată învestite cu acestea au competența și obligația de a verifica legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de organele administrative implicate în aceste proceduri.
Față de considerentele expuse și, în raport de decizia în interesul legii nr.27/2011, incidentă în speță, acțiunea directă a reclamantului, de obligare a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu este inadmisibilă.
În raport de aceste considerente, examinarea pe fond a celorlalte motive de nelegalitate invocate prin motivele de apel apare ca inutilă.
Așa fiind, în raport de considerentele susmenționate, urmează a se respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant M. P., cu domiciliul ales la avocat I. L., în București, ..36, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.265/10.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. V. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. A.V.
Tehnored. GC – 4 ex.
16.10.2014
Jud. fond L. F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 762/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 730/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
