Legea 10/2001. Decizia nr. 730/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 730/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 71302/3/2011
Dosar nr._
(227/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă 730
Ședința publică de la 29.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - N. C. I.
*********
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primar General, împotriva sentinței civile nr.988 din 16.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M., cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și intimatul-intervenient R. E. N..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, avocat N. B., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. M., în baza împuternicirii avocațiale nr.35 din 06.11.2011 emisă de Baroul Sibiu, aflată la fila 6 din dosarul Tribunalului București, avocat I. F. V., în calitate de reprezentant al intimatului-intervenient R. E. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/23.04.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar, lipsind reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs, fiind comunicate părților, potrivit mențiunilor existente pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la dosarul cauzei.
Totodată se arată că intimatul-reclamant S. M. și intimatul-intervenient în nume propriu R. E., au formulat și depus întâmpinare, la data de 23.04.2014, comunicată recurentului la aceeași dată.
Curtea luând act că nu se solicită administrarea unor probe noi în recurs, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, precum și asupra chestiunii calității M. București prin Primar General, de unitate deținătoare, în raport de dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea 10/2001 și, de asemenea, direcționarea notificării către A..
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primar General pune concluzii de admitere a recursului promovat împotriva sentinței 988/16.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, în ce privește calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii prin puncte, potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013. Solicită cenzurarea criticilor privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, și direcționarea notificării către A.V.A.S. În raport de decizia nr.88/2014 pronunțată de Curtea Constituțională, arată că înțelege să renunțe la excepția prematurității cererii, invocată în cuprinsul motivelor de recurs.
Intimatul-reclamant S. M., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea, ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul expertului, achitat la instanța de fond.
Intimatul-intervenient R. E. N., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, înlăturarea criticii referitoare la excepția de prematuritate, având în vedere data la care s-a soluționat cauza în fața instanței de fond, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
În ce privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de expert în cuantum de 1500 lei, apreciază că este neîntemeiată, având în vedere că recurentul este partea căzută în pretenții, fiind pe deplin aplicabile prevederile art.274 C.pr.civ.
În privința chestiunii invocată din oficiu de către instanță, arată că M. București prin Primar General, este unitatea deținătoare, învestită cu soluționarea notificării.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul S. M. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: soluționarea pe fond a notificării nr.1166/13.08.2001 și stabilirea dreptului reclamantului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării prezentei hotărâri, valoare stabilită conform standardelor internaționale de evaluare (conform cu art.10 alin.9 din Legea 10/2001) pentru valoarea imobilului din București, Piața Amzei nr.15, sector 1, valoare aferentă acțiunilor deținute de autorii reclamantului la Imobiliara Amzei SAR - fostul proprietar al imobilului descris mai sus - alcătuit din teren în suprafață de 1206 mp și construcțiile de pe acesta cu subsol, parter și 6 etaje cuprinzând spații comerciale și peste 50 de apartamente; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 17.000.000 EUR (șaptesprezece milioane euro) reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării prezentei hotărâri, stabilite conform standardelor internaționale de evaluare (conform cu art.10, alin.9 din Legea 10/2001), pentru valoarea imobilului de mai sus aferentă acțiunilor deținute de autorii reclamantului la Imobiliara Amzei SAR - fostul proprietar al Imobilului.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul a fost proprietatea "Imobiliara Amzei" SA., o societate comercială având ca acționari pe K. E. și K. N.. Terenul parte a imobilului fusese dobândit de menționata societate de la K. E. în baza Actului de vânzare cumpărare autentificat cu nr._/02.07.1935 la Tribunalul Ilfov-Secția notariat. Pe respectivul teren s-a construit o clădire având spații comerciale la parter și apartamente de locuit cu 6 etaje. Această investiție imobiliară s-a făcut prin intermediul unei societăți comerciale (de familie) care avea ca acționari principali pe K. E. și K. N., după cum rezultă din Cererea de înmatriculare în Registrul Comerțului înregistrată cu nr._ din 25.06.1935 la Camera de Comerț și Industrie București - Oficiul Registrului Comerțului privind înmatricularea în Registrul Comerțului a societății anonime "Imobiliara Amzei" S.A.R.
În cadrul "Imobiliara Amzei" S.A., din totalul de acțiuni al societății de 20.000 acțiuni, K. E. deținea 5.570 acțiuni iar K. N. deținea 8.980 acțiuni. În consecință, autorii reclamantului dețineau în total un procent de 72,75% din capitalul social al societății comerciale.
În baza Decretului nr.92/1950, imobilul a fost preluat de stat prin naționalizare, preluarea fiind abuzivă și fără titlu valabil, efectuată oricum cu încălcarea a înseși prevederilor respectivului decret de naționalizare, deoarece decretul avea aplicare față de proprietari persoane fizice, și nu față de proprietari-persoane juridice, astfel cum era "Imobiliara Amzei" S.A.R.
K. E. a fost moștenit de fiii săi K. N. și de Vismes de Ponthieu A., conform certificatului de moștenitor nr. 2868 din 01 octombrie 1953 emis de Notariatul de Stat Principal al Raionului T. V.-Regiunea București. La rândul său, K. N. (care apare în unele acte și cu numele de K. Caracciolo Nicolas) a fost moștenit de legatara sa universală K. Caracciolo Quaranta di Zullino E. conform Certificatului de moștenitor nr. 194 din 11.02.1992 emis de Notariatul de Stat Câmpina, iar conform certificatului de moștenitor reclamantul este unicul moștenitor al lui K. Caracciolo di Zullino E..
Prin notificarea cu nr.1166/13.08.2001 depusă la Primăria Mun. București, autoarea reclamantului K. Quaranta di Zullino E. alături de moștenitorii celorlalți acționari ai societății "Imobiliara Amzei" S.A.R. au notificat unitatea deținătoare a Imobilului - M. București, solicitând să li se restituie în deplină proprietate și posesie imobilul notificat format din terenul și construcțiile aflate pe acesta.
Deși au trecut mai bine de 10 ani de la depunerea notificării de mai sus pe Legea 10/2001 și deși autoarea reclamantului K. Quaranta di Zullino E. și ceilalți petenți au depus la entitatea notificată Primăria Mun. București toate actele doveditoare cerute de lege în sprijinul notificării conform art. 23 din Legea 10/2001 după cum a precizat mai sus, instituția notificată nu s-a pronunțat în niciun fel asupra notificării, deși avea obligația să facă acest lucru în termen de cel mult 60 zile (conform art. 25 din Legea 10/2001), încălcând astfel dispozițiile clare ale Legii 10/2001.
În aceste condiții, solicita ca instanța să stabilească dreptul reclamantului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării prezentei hotărâri, aferentă acțiunilor deținute de autorii reclamantului la Imobiliara Amzei SAR - fostul proprietar al Imobilului descris mai sus situat în București, Piața Amzei nr.15, sector 1.
Arata ca dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării prezentei hotărâri, pentru partea aferentă acțiunilor deținute de autorii reclamantului este ferm și irevocabil stabilit printr-o lege organică, Legea 10/2001, nemaiputând fi redus, naționalizat sau luat în nici un mod titularului. Odată stabilit acest drept prin lege, el a devenit de drept de la data stabilirii lui, în integralitatea lui bun în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului, aflându-se sub protecția acestei convenții.
Este o certitudine faptul că modalitatea de reparație oferită prin emitere de titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Acordarea despăgubirilor și acțiuni la Fondul „Proprietatea", respectiv procedura prevăzută abuziv de Titlul VII din Legea 247/2005 nu este o modalitate „reală" de reparație, aceasta fiind stabilită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, chiar dacă prin absurd am considera că modalitatea de reparație oferită de Fondul „Proprietatea" ar fi o modalitate „reală" de reparație, oricum această metodă nu este și o modalitate „efectivă" de reparație, deoarece însuși sistemul acțiunilor de la Fondul „Proprietatea" este unul total nefuncțional, iar S. român nu poate despăgubi pe nimeni în acest mod.
Mai mult decât atât, a susținut reclamantul că este contrar tuturor regulamentelor interne și internaționale, ca o persoană să fie amânată în mod injust și „sine die" fără a i se acorda un termen până la care să i se plătească despăgubirile la care este îndreptățită prin legea organică - Legea 10/2001.
Față de împrejurarea că reclamantul si autoarea sa, K. Quaranta di Zullino E., au fost amânați mai bine de 10 ani în ce privește soluționarea notificării depuse, în lumina practicii Curții Europene a Drepturilor Omului care în mod constant a statuat nefuncționalitatea și neeficacitatea instituțiilor din România în ce privește plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv aflate sub incidența Legii 10/2001, s-a solicitat ca pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat direct la plata acestor despăgubiri către reclamant.
În drept au fost invocate dispozițiile art.10 alin.9, art.3 alin.1 lit.b, art. 21 și urmat, și celelalte din Legea 10/2001.
R. E. N. a formulat cerere de intervenție în interes propriu (principală), înregistrata la data de 30.04.2013, în contradictoriu cu M. București, prin Primar General, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, iar pe fond, soluționarea notificării nr.1166/13.08.2001, și să se stabilească dreptul său de a primi măsuri reparatorii prin echivalent (în cuantum de 8.309.883 RON, echivalent a 1.889.898 Euro) pentru valoarea acțiunilor deținute de autorii săi (acțiuni reprezentând 35,925% din capitalul social total) la societatea Imobiliara Amzei SAR - fosta proprietară a imobilului situat in București, Piața Amzei nr. 15, sector 1, alcătuit din teren in suprafața de cea. 1.206 m.p. și construcțiile de pe acesta cu subsol, parter și 6 etaje cuprinzând spații comerciale la parter si peste 50 de apartamente, numit aici si in continuare „Imobilul", ce face obiectul notificării nr. 1166 din 13.08.2001.
În motivarea cererii de intervenție astfel formulate s-a arătat în esență că:
Cererea reclamantului S. M., are ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea acțiunilor deținute de autorii reclamantului ( reprezentând 60,825% din capitalul social total) la societatea Imobiliara Amzei SAR - fosta proprietară a imobilului situat in București, Piața Amzei nr. 15, sector 1. La rândul sau, intervenientul solicita măsuri reparatorii pentru valoarea acțiunilor deținute de autorii săi (reprezentând o altă cotă de 36,925% din capitalul social total) la societatea Imobiliara Amzei SAR.
În continuare, intervenientul a expus aceleași aspecte care se regăsesc și în cererea principală, referitor la modalitatea de dobândire a terenului, și de edificare a construcției care formează imobilul pentru care se solicită măsurile reparatorii, precum și în legătură cu modalitatea de preluare de către stat a acestui imobil.
S-a mai arătat că intervenientul, împreuna cu K. Quaranta din Zulino E. și S. N., în baza legii nr.10/2001, au solicitat, prin notificare nr.1166 din 13.08.2001, restituirea în natură imobilul din București, Piața Amzei nr.15, sector 1, care a aparținut familiei K., aceasta deținând 96,5% din capitalul social total al societății Imobiliara Amzei SAR.
In aceste condiții, solicita ca instanța să stabilească dreptul de a primi masuri reparatorii prin echivalent la valoarea de piață de la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru valoarea imobilului de mai sus, aferentă acțiunilor deținute de autorii intervenientului (35,925% din total acțiuni) la Imobiliara Amzei SAR - fostul proprietar al Imobilului din București, Piața Amzei nr.15, sector 1.
In cea ce privește cota de acțiuni de 35,925% din total capital social al Imobiliara Amzei SAR, pentru care solicita stabilirea dreptului la despăgubiri, aceasta rezultă astfel:
- K. E. a deținut 5570 acțiuni = 27,85%
- K. E. a deținut 800 acțiuni = 4%
- K. E. a decedat la data de 17 august 1952, conform certificatului de moștenitor nr.2868 emis de fostul Notariat de Stat la data de 1 octombrie 1953, iar K. E., decedat la data de 19 august 1952, conform certificatului de moștenitor nr.2868 emis de fostul Notariat de Stat la data de 1 octombrie 1953,;
- K. E. și K. E. (soți) au fost moșteniți de copii lor, K. N. și Alexandrine de Ponthieu de Vismes, fiecare în cote egale de câte ½.
K. N. (cunoscut și sub numele de K. Caracciolo Nicolas), decedat la data de 17 noiembrie 1985, conform certificatului de moștenitor nr.194, emis de fostul Notariat de Stat, a deținut in nume personal un număr de 8.980 acțiuni la societatea comerciala Imobiliara Amzei S.A.R. In urma decesului lui K. E. și K. E., fiul acestora, ar fi moștenit o cota parte de 50% din întreaga avere a părinților sai (impreună cu sora sa, Vismes de Ponthieu A.), inclusiv un număr de 3.185 acțiuni la societatea comerciala Imobiliara Amzei S.A.R., respectiv 50% din numărul total de 6.370 acțiuni pe care K. E. K. E. le dețineau la respectiva societate (5570 + 800 acțiuni), rezultând faptul ca, la data decesului său K. N. ar fi deținut un număr total de 12.165 acțiuni la societatea comercială Imobiliara Amzei S.A.R. ( 8980 + 3185). reprezentând 60,825% din capitalul social total ( format din 20.000 acțiuni).
Alexandrine de Ponthieu de Vismes, decedată la data de 2 feb. 1988, conform certificatului de moștenitor nr.824, emis de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București la data de 4 iulie 1989, a deținut in nume personal un număr de 4.000 acțiuni la societatea comerciala Imobiliara Amzei S.A.R. In urma decesului lui K. E. și K. E., fiica acestora, a moștenit o cota parte de 50% din întreaga avere a părinților sai, respectiv 50% din numărul total de 6.370 acțiuni pe care K. E. K. E. le dețineau la respectiva societate ( 5570 + 800 acțiuni), rezultând că, la data decesului său, Alexandrine de Ponthieu de Vismes ar fi deținut un număr total de 7.185 acțiuni la societatea comercială Imobiliara Amzei S.A.R. ( 4.000 + 3185) reprezentând 35,925% din capitalul social total ( format din 20.000 acțiuni).
Intervenientul este unic moștenitor al Alexandrinei de Ponthieu de Vismes, conform certificatului de moștenitor nr.824, emis de fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București la data de 4 iulie 1989, și, în aceasta calitate are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de legea 10/2011, modificată și completată pentru acțiunile ce ar fi fost deținute de autoarea sa.
In drept, au fost invocate prevederile art. 49 alin. 2, art. 50 alin. 2 C. proc.civ., art. 10 alin. 9, art. 3 alin 1 lit. b, art. 21 si urm. din Legea 10/2001
Reclamantul S. M. a formulat cerere de renunțare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, cererea care a fost inregistrata la termenul din 30.04.2013. Potrivit disp. art. 246 c.p.civ., Tribunalul a luat act de acest act de dispozitie al partii.
Prin sentința civilă nr.988/16.05.2013 a fost admisă, în parte, cererea expertului, s-a dispus majorarea onorariul la suma de 1500 de lei; s-a luat act de renunțarea la judecata cererii împotriva STATULUI R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE; au fost admise cererea principală formulată de reclamantul S. M. și cererea de intervenție principală formulată de R. E. N., și, pe cale de consecință, s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a reclamantului și a intervenientului (pentru cota de 60,82% și respectiv 35,42%) la măsuri reparatorii pentru imobilul din București, Piața Amzei nr. 15 (teren în suprafață de 1004 mp și construcții).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că cererea de majorare a onorariului de expert a fost admisă având in vedere ca un număr de 48 de ore menționat in devizul pentru întocmirea lucrării este considerat prea mare, un număr de 24 de ore (corespunzător a trei zile lucrătoare fiind considerat suficient).
Din probele administrate Tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 02 iulie 1935, societatea Anonima Imobiliara Amzei a dobândit terenul din ., in suprafața de 850-900 mp. In procesul-verbal din 6 martie 1940 pentru înscrierea in cartea Funciara suprafața menționata a terenului este de 1206 mp. In același înscris este menționată si construcția cu subsol parter si șase etaje de la aceeași adresa.
Imobilul a fost naționalizat prin decretul nr.92/1950, fiind preluate de la Imobiliara Amzei un număr de 49 de apartamente, astfel ca i se aplica dispozițiile art.2 lit.a din Legea nr.10/2001, fiind imobil preluat abuziv, aflat in deținerea unității administrativ teritoriale și supus restituirii în natura sau în echivalent.
Având în vedere că prin notificarea din_, adresata Primăriei Municipiului București, autoarea reclamantului–K. Quaranta Z. E.-, intervenientul R. E. și numitul Savoiu N. au solicitat restituirea imobilului, iar notificarea nu a fost soluționata, Tribunalul a procedat la verificarea temeiniciei cererii de restituire.
Astfel, s-a reținut că reclamantul este moștenitorul lui K. Quaranta Z. E., decedata in 21 ianuarie 2008, potrivit certificatului de mostenitor03/17.01.2012, aceasta din urmă fiind moștenitoarea lui K. N., potrivit certificatului de moștenitor de la fila 102.
K. N. a fost moștenitor al lui K. E. si E., potrivit certificatului de moștenitor de la fila 17.
Astfel, a fost reținută ca dovedită calitatea prevăzuta de art.4 alin.2 cu aplicarea 3 lit. b din Legea 10/2001.
Intervenientul este moștenitorul lui Vismes de Ponthieu A., potrivit certificatului de moștenitor de la fila 103, aceasta din urmă fiind moștenitoare a lui Kreztulescu E. si E., potrivit certificatului de moștenitor de la fila 67.
Potrivit listei acționarilor prezenți la ședința din 30 martie 1949, K. N. a fost titular al unui număr de 8980 de acțiuni ale societății Imobiliara Amzei, K. E., titular al 5.570 de acțiuni, A. L de Vismes a fost titulara a 4000 de acțiuni, K. E. a fost titulara a 800 de acțiuni. Restul de a 650 de acțiuni au aparținut altor persoane, enumerate in lista.
Potrivit adresei de la fila 74, la data de 27.02.2003, în imobil exista 5 spatii închiriate nevândute. La filele 75- 76 exista lista apartamentelor din imobil înstrăinate, nefiind lămurit dacă există spatii aflate încă în proprietatea unității administrativ teritoriale. Reclamantul a solicitat masuri reparatorii prin echivalent, iar intervenientul a arătat ca înțelege sa preia procedura in starea in care se afla, fără a solicita probe pentru lămurirea existentei spațiilor care pot fi restituite în natura.
De aceea, pentru imobil se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent - despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 și 10 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30.01.2014.
În motivarea recursului, recurentul – pârât a arătat în esență că sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Dezvoltând motivul de recurs astfel evocat, arată recurentul că:
Potrivit mențiunilor din lista anexă, a fost preluat de stat în baza Decretului nr.92/1992, figurând la poziția nr.3908.
Legiuitorul a stabilit, prin art.22 din legea nr.10/2001, că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Invocă recurentul excepția de prematuritate a cererii, față . legii nr.165/2013, și de reglementarea din cuprinsul art. 33 (1) din acest act normativ.
În consecință, analiza notificărilor întemeiate pe legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv legea nr.165/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispozițiile art.4 din legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, precizează că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai arată recurentul că, potrivit legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din legea nr.247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii în condițiile acestei legi conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16,si art.50 din legea nr.165/2013, M. București urmând a fi obligat sa emită dispoziția, în sensul art.1 .alin.2, respectarea prin puncte pentru imobilul in litigiu.
In ceea ce privește obligația recurentului de a suporta cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei, consideră recurentul că, in cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile art.274 alin.1 Cod de procedura Civila.
Având in vedere cele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecată ca prematură.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
La data de 23.04.2014 atât intimatul intervenient în nume propriu cât și intimatul – reclamant au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinărilor astfel formulate se arată în esență că este nefondată critica de recurs referitoare la excepția de prematuritate a cererii, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată, nu era în vigoare legea 165/2013;
Sentința civilă nr.988/2013 a fost pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă înainte de publicarea Legii 165/2013 în Monitorul oficial nr. 278 din 17.05.2013;
Termenele suplimentare de soluționare a notificărilor, astfel cum sunt reglementate prin art. 33 din Legea 165/2013, nu se aplică și dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării in vigoare a acestei legii nr.165/2013.
Chemare în judecată cât și cererea de intervenție au fost formulate în conformitate cu Decizia nr.XX/2007 a ICCJ.
In concluzie, excepția de prematuritate invocată de recurent este nefondată.
Critica de recurs referitoare la soluția greșită a instanței de fond privind inaplicabilitatea legii 247/2005 - Titlul VII sunt nefondate având în vedere că sentința civilă nr. 988/2013 a fost pronunțată de Tribunalul București anterior publicării legii nr.163/2013, deci în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea legii în vigoare la data soluționării litigiului;
Scopul principal al acțiunii era confirmarea de către instanță a calității de persoane îndreptățite la măsurile prevăzute de legea nr.10/2001 pentru imobilul din București, Piața Amzei, nr.15 precum și a întinderii dreptului lor potrivit cu cotele deținute de autorii lor anterior naționalizării. In acest context, modul de acordare de măsuri reparatorii - în natură sau în echivalent - era o chestiune subsidiară și accesorie re cunoașterii dreptului și stabilirii cotelor ce le reveneau.
Astfel, potrivit legii nr.10/2001, modificată prin legea nr.247/2005 pentru acea parte de imobil care nu mai putea fi restituită în natura - apartamente înstrăinate în mod legal in baza legii nr.112/1995 - erau îndreptățiți la despăgubiri corespunzătoare standardelor internaționale de evaluare. Ori este de observat că deși sentința civilă nr.988/2013 a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a legii nr.165/2003, dispozitivul sentinței arată că părțile aveau calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii fără să se precizeze expres nici cuantumul valoric al acestora și nici modalitate a de calcul sau de acordare a acestora.
In consecință sentința civilă nr.988/2013 nu este în contradicție cu legea nr.165/2013, care prevede că imobilele se restituie cu prioritate în natură, iar atunci când nu este posibil se acordă masurile reparatorii în echivalent prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitate a investită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III din legea 165/2013. De observat, în speță, că în clădirea din Piața Amzei nr.15 sunt 50 de apartamente din care o parte nu au fost vândute încă în baza legii nr.112/1995, ele însele putând constitui o parte din bunurile ce ar putea fi oferite în compensare, iar pentru cele care nu pot fi restituite urmează a se acorda măsurile compensatorii. Deci criticile formulate de recurent sunt nefondate atâta timp cât instanța de fond nu a obligat la plata unei sume cu titlu de măsuri reparatorii, existând în continuare posibilitatea de aplicare a dispozitivului sentinței nr.998/2013 în sensul prevăzut de legea nr.10/2001 modificată prin legea nr.165/2013, adică restituirea în parte, în natură a unor apartamente și/sau măsurile compensatorii prevăzute de capitolul III din legea nr.165/2013. De altfel, potrivit art.17 din legea nr.165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natura sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, s-a constituit Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care prin atribuțiile sale și în baza sentinței civile nr.998/2013 care prin dispozitivul acesteia le recunoaște calitatea de persoane îndreptățite potrivit legii nr.10/2001, modificată și întinderea dreptului lor, va stabili în mod concret modul în care intimații vor fi compensați în natura (eventual chiar cu apartamentele din clădirea din Piata Amzei nr. 15, nevândute în baza legii nr.112/1995 sau alte bunuri) și/sau acordarea altor măsuri reparatorii/compensatorii.
Critica recurentului referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu expertiză tehnică, este considerată de intimați nefondată, întrucât recurentul a căzut în pretenții și sunt deplin aplicabile prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Față de motivele de fapt și drept mai sus expuse, intimații solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr.998/2013.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 29.04.2014, din oficiu, Curtea a pus în discuția părților, ca motiv de recurs de ordine publică, posibil a fi invocat în temeiul prevederilor art. 306 C.pr.civ., calitatea recurentului pârât de entitate obligată la soluționarea pe fond a cererii/notificării a cărei soluționare pe fond s-a solicitat instanței.
Curtea apreciază că această chestiune are natura unui motiv de recurs de ordine publică în raport de împrejurarea că dispozițiile legii 10/2001, referitoare la entitățile cărora le revine competența de a se pronunța asupra solicitărilor persoanelor îndreptățite vizând acordarea de măsuri reparatorii, au caracter imperativ, prin acestea reglementându-se practic o competență exclusivă a acestor entități de a se pronunța cu privire la existența și întinderea drepturilor persoanelor care se consideră îndreptățite în sensul legii, competență de la care aceste din urmă persoane nu sunt îndreptățite a deroga.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele de recurs susținute de recurent și de cel invocat de instanță din oficiu, precum și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Autorul reclamantului și intervenientul au trimis pârâtei recurente notificare, formulată în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București .. 15, sector 1 – imobil compus din teren și construcție.
Ca efect al primirii și înregistrării acestei notificări, s-a realizat sesizarea pârâtei recurente spre a analiza respectiva solicitare, și a pronunța o soluție asupra ei.
O atare analiză include și verificarea competenței de a se pronunța pe fondul notificării, respectiv de a se pronunța cu privire la calitatea notificatorilor de persoane îndreptățite a primi măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001, și cu privire la forma pe care o pot îmbrăca reparațiile cuvenite acestora.
În condițiile în care entitatea astfel notificată de reclamant și intervenient, respectiv Primăria Municipiului București, a rămas în pasivitate în îndeplinirea obligației legale de a se pronunța asupra cererii adresate de aceștia, acțiunea în justiție care formează obiectul prezentului litigiu are natura unei contestații exercitate conform cu prevederile art. 26 din Legea 10/2001, ea deschizând instanței – conform statuărilor făcute de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 20/2008 – posibilitatea de a se substitui entității notificate, și de a analiza în acest mod notificarea formulată de persoanele care au întreprins demersul judiciar.
Acestea fiind coordonatele formulării acțiunii pendinte, Curtea constată că este vădit nefondat motivul de recurs prin care se susține că entitatea notificată este singura abilitată de legiuitor să se pronunțe cu privire la măsurile reparatorii, critica astfel susținută fiind formulată cu neobservarea caracterului obligatoriu dobândit de Decizia nr. 20/2007 a ÎCCJ prin efectul prevederilor art. 330 ind. 7 alin. ultim din C.pr.civ.
În condițiile în care formularea, de către reclamant și intervenient, a acțiunii pendinte a fost determinată de pasivitatea recurentului pârât în ce privește îndeplinirea obligației legale de a pronunța o soluție (oricare ar fi fost aceasta) asupra notificării trimise de cei dintâi, iar soluția de admitere a acțiunii astfel formulate evidențiază culpa procesuală a pârâtului pentru demersul procesual reprezentat de formularea și susținerea acțiunii în justiție, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele stabilite prin art. 274 alin. 1 C.pr.civ., respectiv există culpa procesuală a pârâtului căzut în pretenții în acțiunea promovată împotriva sa. Ca atare, și critica referitoare la dispoziția primei instanțe de obligare a recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată apare ca nefondată.
Pe de altă parte, Curtea reține că limitele analizei ce poate fi făcută de instanța astfel sesizată sunt date de limitele competenței ce ar fi revenit entității notificate, pentru că, astfel cum s-a reținut în precedent, consecința formulării unei acțiuni în justiție determinată de nesoluționarea notificării de către unitatea notificată, este aceea că instanța se substituie acestei unități. Ca atare, instanța judecătorească poate dispune doar în limitele acelor atribuții care ar fi revenit respectivei entități în temeiul legii speciale.
Din această perspectivă, Curtea reține că prima instanță a procedat la analiza pe fond a notificării, și, în aceste coordonate, la stabilirea calității reclamantului și intervenientului de persoane îndreptățite a primi măsuri reparatorii pentru imobilul ce a fost preluat în perioada de referință a Legii 10/2001 de la o societate comercială, respectiv de la Imobiliara Amzei SAR, fără ca în prealabil să verifica dacă pârâtului îi revenea competența (și implicit dreptul) de a se face astfel de constatări.
În raport de particularitatea conferită de faptul că titularul dreptului de proprietate, anterior preluării de către stat a imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii, a fost o societate comercială, iar reclamantul și intervenientul au reclamat măsuri reparatorii aferente unui număr de acțiuni (care nu acoperă numărul de acțiuni aferentei întregului capital social al fostei proprietare) la respectiva societate comercială, instanța trebuia să observe că Legea 10/2001 conține o reglementare care derogă de la prevederile art. 22 (conform căruia notificarea trebuie formulată către persoana juridică deținătoare a imobilului), și anume reglementarea care se regăsește în art. 31 alin. 1 și 3, prin care se prevede că: „(1) Persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(3) Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului”.
Conform art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea 10/2001 „Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;”.„
În lumina acestor din urmă reglementări, Curtea constată că excede competenței Primăriei Municipiului București orice analiză relativă la calitatea reclamantului și intervenientului de a primi măsuri reparatorii, și de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În consecință, hotărârea primei instanțe, prin care a fost efectuată o astfel de analiză, constituie rezultatul unei greșite aplicări a menționatelor norme juridice imperative, situație care atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În condițiile în care, în speță, autorul reclamantului și intervenientul au adresat notificarea unei entități care nu are competența de a se pronunța asupra fondului ei, se impune ca această din urmă entitate să procedeze la redirecționarea notificării primite către entitatea competentă potrivit legii, aplicând în mod corespunzător prevederile art. 27.1 din HG. 250/2007. – conform căruia „În cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate învestită cu soluționarea acesteia, după caz” – urmând ca în acest mod să se realizeze efectiv sesizarea instituției căreia îi revine dreptul de a se pronunța cu privire la temeinicia solicitării notificatorilor de a primi măsuri reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., admiterea recursului, și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul că va fi obligat M. București să direcționeze notificarea reclamantului și a intervenientului principal către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), pentru competentă soluționare, în temeiul art.31 al.3 din Legea nr.10/2001.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.988 din 16.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. M., cu intimatul – intervenient în nume propriu R. E. N. și cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâtul M. București să direcționeze notificarea reclamantului și a intervenientului principal către AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, pentru competentă soluționare, în temeiul art.31 al.3 din Legea nr.10/2001.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la admiterea acțiunii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2014.
REȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red.G.S
Tehnored.C.S.
Ex.2/06.05.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – L.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 356/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
