Acţiune în constatare. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 376/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 30407/3/2006*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 376A
Ședința publică de la 9 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții reclamanți J. F. M. și S. G. ambii cu domiciliul ales la SCA P. & Papucîn București, . Intercontinental nr. 2-4, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1324/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA C. E. citată prin afișare la ușa instanței, FUNDAȚIA C. „TOACA” cu sediul în București, .. 106, ., sector 3 C. C. „CASA ARTELOR”, SECTOR 3 cu sediul în București .-4, sector 3 și în București, B d. M. V. nr.5, sector 3, C. L. SECTOR 3, PRIMĂRIA S. 3 PRIN PRIMAR cu sediul în București .-4, sector 3, M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect: revendicare imobiliară, acțiune în constatare, alte cereri.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 6.10.2014 și apoi la 9.10.1014.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12.09.2006 cu nr._, reclamanții B. D.-Buicesti D. A. P. și R. P. S. au chemat în judecată pârâții P. Municipiului București prin Primar General, P. Sector 3 București, Casa De Cultură Sector 3, Fundația “Toaca”, Asociația”C. E.”, solicitând să se constate lipsa titlului statului (a pârâților) asupra imobilului situat în București, ..5, sector 3, să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 5, sector 3, să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24.06.2009 cu nr._/3/2009, reclamanții S. G. și J. F. M., au chemat în judecată pârâții M. București prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Sector 3 Bucuresti, solicitând să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 5, sector 3, compus din teren în suprafață de 1695,10 mp.
Prin încheierea din data de 11.04.2013, cauza cu nr._/3/2009 a fost conexata la cauza cu nr._, constatându-se totodată ca a intervenit transmiterea calității procesuale active către reclamanții S. G. și J. F. M., în cauza cu nr._ .
Prin sentința civilă nr.1324/13.06.2013, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins acțiunile conexate.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că imobilul situat în București, ..5, sector 3, compus din teren în suprafață de 1695,10 mp. și clădirile aflate pe el a fost dobândit de N. B. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/31.08.1945 la notariatul de Stat ,reclamanții B. D.-Buicesti D. A. P. și R. P. S. fiind singurii moștenitori ai acestuia, așa cum a rezultat din Certificatul de Moștenitor din 04.03.1992 emis de Notariatul de Stat sector 1.
Tribunalul a reținut că imobilul a trecut în patrimoniul statului prin aplicarea Decretului nr. 92/1950, așa cum a rezultat din adresa emisă de Primăria Municipiului București sub nr._/938/04.02.2008, fiind preluat de la autorul reclamanților, în evidențele cadastrale de la nivelul anului 1986 figurând ca având destinația de Casa de Cultură a sector 3 București.
Tribunalul a reținut că, prin contractele de cesiune de drepturi autentificate sub nr. 1660/18.09.2006 și nr.1919/16.10.2006 la BNP Silvana B. T., reclamanții S. G. și J. F. M. au dobândit în indiviziune, în cote egale, drepturile cedenților B. D.-Buicesti D. A. P. și R. P. S..
Tribunalul a constatat că, din Încheierea de Carte Funciară nr._, a rezultat că pentru imobilul situat în București, .. 5, sector 3 a fost înscris dreptul de proprietate în Cartea Funciară Individuală nr._ a localității București, în favoarea Statului R. - M. București, Primăria sector 3 având un drept de administrare a imobilului.
Cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei Fundația Culturala “Toaca”, tribunalul a constatat că, în baza unui contract de asociere încheiat între Casa de Cultura sector 3 și Fundația C. “Toaca”, în data de 22.12.1998, pârâta are posesia asupra unor spații din imobil, pentru o perioadă de 15 ani.
Pe fondul cauzei, în ce privește cererea prin care se solicita a se constata lipsa titlului statului asupra imobilului, tribunalul a considerat că, deși în practică s-a reținut că prevederile Decretului nr. 92/1950 contraveneau atât dispozițiilor Constituției de la 1948, art. 8, art. 480, art. 481 C.civ. care stabileau că orice persoana are dreptul la proprietate și nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, acest titlu există, nu a fost desființat, reclamanții nu au uzat de dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001, pentru a beneficia de prevederile acesteia în analiza titlului statului asupra imobilului.
Tribunalul a constatat lipsa demersurilor reclamanților în a obține măsuri reparatorii pentru imobil în temeiul legilor speciale. Deși beneficiari unor dispoziții ale legilor speciale aplicabile imobilelor naționalizate reclamanții au stat în pasivitate, astfel că la momentul formulării prezentei acțiuni reclamanții nu mai puteau invoca nici existența în patrimoniul lor a unui bun actual nici speranța legitimă că bunul le aparține.
Cum titlu pârâtului se bucură de prezumția absolută de validitate acesta este preferabil titlului reclamanților care au pierdut posesia bunului, abuzul invocat ca modalitate de trecere a imobilului în patrimoniul statului neputând fi reținut ca criteriu de preferabilitate în favoarea titlului reclamanților câtă vreme aceasta nu a înțeles să-l valorifice în condițiile legii speciale, astfel că pârâtul se poate bucura de prerogativa proprietății conferită de art. 480 c.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii în revendicare astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că, întrucât și posesorul neproprietar invocă în favoarea sa un titlu de proprietate, pentru justa soluționare a cauzei, se impune compararea de titluri. Titlul provine de la un terț, respectiv fostul proprietar, care a avut un titlu preferabil, constituit prin vânzare – cumpărare; titlul are o dată cu mult anterioară posesiei pârâților; titlul pârâtului este nelegal constituit, în acest sens fiind prezumția legală stabilită prin art. 2 lit.a din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările ulterioare, cu referire la preluarea abuzivă, raportat la dispozițiile Legii nr. 213/1998 potrivit cărora fac parte din proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ – teritoriale, cu referire la una dintre modalitățile de constituire a dreptului de proprietate publică, bunurile preluate în baza unui titlu valabil.
Apelanții reclamanți au arătat că ei nu aveau a proba nevalabilitatea titlului statului ci, exclusiv, constituirea acestuia prin preluare abuzivă, cu referire la aplicarea Decretului nr. 92/1950. Această dovadă a fost făcută în cauză. Pentru a putea fi respinsă acțiunea sa, pârâții trebuiau să facă dovada contrară, respectiv faptul că titlul de proprietate al statului a fost legal constituit, într-o altă modalitate decât cea a aplicării Decretului nr. 92/1950. Or, această dovadă nu a fost făcută. De altfel, pârâții nici nu au pretins sau afirmat existența unei alte modalități, legale, de constituire a titlului statului.
Apelanții reclamanți au arătat că au fost declanșate diverse proceduri, în mod repetat, în vederea redobândirii posesiei imobilului proprietatea privată, încă din anul 1991.
Apelanții reclamanți au arătat că nu există niciun text legal care, chiar dacă pretinsa lor pasivitate ar fi una reală, să justifice neacordarea protecției judiciare a dreptului lor de proprietate.
Apelanții reclamanți au arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prescripției achizitive, precum și că acestea nu vor fi niciodată îndeplinite în cazul preluării unui imobil în baza Decretului nr. 92/1950, ca singura ipoteză legală în care titularul dreptului de proprietate îndelung neexercitat pierde protecția statală.
Apelanții reclamanți au arătat că existența legii speciale nu exclude de plano acțiunea în revendicare; prin Decizia nr.33 din 09.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite nu a stabilit inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
Apelanții reclamanți au arătat că hotărârea este nelegală și sub aspectul reținerii validității titlului pârâților, întrucât „prezumția absolută de validitate” reținută de prima instanță nu există în realitatea juridică, în raport de textul legal menționat anterior, prin care este stabilit la nivel de lege organică o prezumție legală absolută, cu referire la constituirea unui drept prin abuz, împrejurare în raport de care titlul statului nu este valid.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Acțiunea în revendicare formulată de reclamanți are ca temei art. 480, 481 din Codul civil.
Raportul dintre Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Codului civil, care constituie temeiul acțiunii în cauza de față, a fost analizat în Decizia nr. 33/9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, decizie obligatorie conform art. 3307 din Codul de procedură civilă. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite a stabilit, în recursul în interesul legii, că nu este exclusă posibilitatea formulării acțiunii în revendicare și că trebuie acordată prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului.
În dispozitivul deciziei se arată că “în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun”.
De asemenea, în motivarea deciziei se arată că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
În consecință, Curtea va verifica în ce măsură reclamanții pot invoca în cauză încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care arată că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție prevăd că aceste dispoziții fac parte din dreptul intern, fiind ratificate de România. Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
În ceea ce privește existența în favoarea reclamanților a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că noțiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002-VII).
Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Jantner împotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, & 34, 4 martie 2003).
În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 35, CEDO 2004-IX).
În Hotărârea din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, dacă interesul patrimonial în cauză este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky, menționată mai sus, & 52). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
În cauză, nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu le-a recunoscut apelanților în mod definitiv un drept de a i se restitui imobilul în litigiu. Rezultă că, nici din acest punct de vedere, acest imobil nu reprezintă un "bun actual" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care apelanții s-ar putea prevala.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, de la . Legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri. În consecință, reclamanta are dreptul la o despăgubire în măsura în care sunt întrunite condițiile legale impuse pentru a beneficia de măsurile de reparație, și anume, formularea notificării, naționalizarea ilegală a bunului și dovada calității de moștenitor a fostului proprietar.
Pentru a contesta dispoziția emisă în procedura administrativă, legea a instituit calea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. O astfel de procedură reglementată de norma internă specială, nu este în principiu contrară dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acest drept nu este absolut, revenind statelor membre ale Convenției o anumită marjă de apreciere.
În procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, instanța poate proceda, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, la examinarea cererii de restituire și stabilirea măsurilor reparatorii. Astfel, printr-o jurisprudență unificată prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a recunoscut competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În consecință, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident că are pe deplin asigurat accesul la justiție.
Astfel, în faza jurisdicțională reglementată de Legea nr. 10/2001, instanța de judecată verifică întrunirea condițiilor legale pentru acordarea măsurilor reparatorii și stabilește felul acestor măsuri.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că demersul judiciar al apelanților reclamanți se situează în timp după . legii speciale și se rezolvă potrivit acestei legi, astfel cum s-a statuat cu efect obligatoriu prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel cum s-a arătat mai sus, acordarea măsurilor reparatorii către persoana îndreptățită are loc în cadrul procedurii speciale și este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
În aceste condiții, compararea titlurilor deținute de părți nu poate da câștig de cauză reclamanților, întrucât eficiența titlului acestora nu poate fi valorificată și invocată în calea dreptului comun, ci, pentru considerentele arătate mai sus, pe calea specială a Legii nr. 10/2001, până la „epuizarea” acesteia.
Reținând că motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți J. F. M. și S. G. împotriva sentinței civile nr. 1324/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți J. F. M. și S. G. ambii cu domiciliul ales la SCA P. & Papucîn București, . Intercontinental nr. 2-4, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1324/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA C. E. citată prin afișare la ușa instanței, FUNDAȚIA C. „TOACA” cu sediul în București, .. 106, ., sector 3 C. C. „CASA ARTELOR”, SECTOR 3 cu sediul în București .-4, sector 3 și în București, B d. M. V. nr.5, sector 3, C. L. SECTOR 3, PRIMĂRIA S. 3 PRIN PRIMAR cu sediul în București .-4, sector 3, M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 12 ex.
22.10.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1008/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1617/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
