Legea 10/2001. Decizia nr. 603/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 603/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 43429/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.603R
Ședința publică de la 21 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr.1091/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. de Telecomunicații Speciale, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, pretenții, obligație de a face”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 14 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 21 martie 2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 12.11.2012 sub nr._, reclamanta C. M., a chemat în judecata pe pârâtul S. Telecomunicații Speciale solicitând acordarea de despăgubiri în valoare de 11.240.000 euro pentru imobilul teren în suprafața de 11 240 mp situat în București, . pe care îl deține.
În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta că la apariția Legii nr. 10/2001 a notificat paratului cererea de acordare masuri reparatorii pentru terenul de 26.000 mp situat în București, ., sector 6, dar notificarea înregistrata sub nr. 2062 din 3 august 2001 a fost soluționata nefavorabil, motiv pentru care s-a adresat Tribunalului București solicitând restituirea în natura a acestuia sau despăgubiri.
Reclamanta a mai arătat că, după doua cicluri procesuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia civila nr.6603 din 12 iunie 2009 prin care:,,Constata ca apelanta reclamanta este îndreptățită la masuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafața de_ mp. situat în București, ., în limitele valorii de 11.240.000 euro, echivalent în lei, ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor."
Cum, până în prezent, pârâtul nu a înțeles să emită o dispoziție în sensul prevederilor art.25 din Legea nr. 10/2001, a menționat reclamanta că a înțeles să formuleze prezenta acțiune.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.25-26 din Legea nr. 10/2001 și art. 1073 c.civ.
Pârâtul S. de Telecomunicații Speciale a depus întâmpinare (f.37-41) prin care a învederat, în esență, faptul că reclamanta a ales pentru rezolvarea pretențiilor calea contencioasă, astfel încât nu mai sunt aplicabile dispozițiile referitoare la procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, neexistând în sarcina sa obligația de a emite dispoziție de restituire prin echivalent valoric, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6603/12.06.2009.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1091/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta C. M.,în contradictoriu cu pârâtul S. Telecomunicații Speciale, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta, C. M., prin notificarea nr. 2062/03.08.2001 a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru suprafața de 26.000 mp teren situat în București, ., sector 6.
Prin decizia nr. 6603/12.06.2009, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că „apelanta reclamanta este îndreptățită la masuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafața de_ mp. situat în București, ., în limitele valorii de 11.240.000 euro, echivalent în lei, ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor" (f. 18-23).
Prin prezenta cerere a solicitat reclamanta obligarea pârâtului S. de Telecomunicații Speciale la emiterea deciziei de restituire conform celor statuate cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Solicitarea acesteia apare, însă, ca neîntemeiată, în condițiile în care prin decizia nr. XX/19.03.2007 secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii și au decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Or, în temeiul acestei decizii, instanța, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție, ci în măsura în care constată îndeplinite cerințele legii speciale va dispune ea însăși, în mod direct asupra restituirii în natură ori prin echivalent, ceea ce s-a întâmplat în speța de față.
De aceea, văzând și prevederile art. 329 alin. 3 C. proc. civ., tribunalul a considerat că nu se impune obligarea entității deținătoare la emiterea vreunei dispoziții de restituire, decizia nr. 6603/12.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind cea în temeiul căreia se va finaliza procedura administrativă de emitere a titlului de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, se va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.1091/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat recurs reclamanta C. M..
În motivarea recursului, recurenta reclamantă critică sentința pentru următoarele motive:
Reclamanta a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentintei civile nr.1091 din 28.05. 2013; modificarea hotararii atacate si pe fond admiterea acțiunii asa cum a fost formulata si obligarea paratului sa emita o decizie care sa conțină propunerea de a i se acorda despăgubiri în suma de 11.240.000 EURO.
Motivând recursul declarat în temeiul prevederilor art. 304 pct.9 Cod de proc.civilă a susținut ca instanța de judecata a pronuntat o hotarare cu ignorarea prevederilor art. 16 alin.{l) din Legea 247/2005.
Textul invocat a prevăzut: "Deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau dupa caz ~ conducatorilor administratiei publice centrale investite cu soluționarea notificarilor si în care s-au consemnat sume care urmeaza a se acorda despagubire însotite dupa caz de situatia juridica actuala a lui obiect al restituirii si întreaga documentatie aferenta acestora, orice înscrisuri care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana îndreptatita si/sau regasite în arhivele proprii se predau pe baza de proces verbal secretariatului Comisiei Centrale pe judete, conform eșalonării stabilite de acestea dar nu mai tarziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Reținerea instantei de fond privind aplicabilitatea dispozitiilor deciziei nr.XX din 2007 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la competenta instanței de judecata de a solutiona, pe fond, atat contestatia persoanei îndreptățite împotriva deciziei /dispozitiei entitatii investite cu cererea de retrocedare în natura sau echivalent a imobilului cat si refuzul nejustificat de rezolvare a cererii conținute în notificare este corecta si conforma cu dispozițiile invocate.
Ceea ce a omis instanta de fond si ceea ce constituie obiectul criticii aduse de ea sentintei rezida în neobservarea prevederilor art.16 alin. (1) din Legea 247/2005.
Este adevarat ca prin decizia civila nr. 6603 din 12 iunie 2009 Inalta Curte de Casatie si Justitie stabileste ca sunt persoana îndreptatita la despagubiri în suma de 11.240.000 euro ce i se vor acorda de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor dar potrivit Legii nr.247/2005,art.16 alin.1 sesizarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor se face doar prin: deciziile /dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor (…) ce se predau pe baza de proces verbal de predare primire secretariatului Comisiei Centrale".
Reclamanta solicită să se observe, ca practica constanta a instanțelor de judecata, întemeiata pe textele citate mai sus, este de a obliga entitatea investita cu solutionarea notificarii în litigiile avand ca obiect fie solutionarea contestatiei persoanei îindreptatite împotriva dispozitiei/deciziei emise fie a reclamării nesolutionarii cererii conținute de notificare la emiterea actului administrativ potrivit dispozitiilor art.25-26 din Legea nr.10/2001.
Neemiterea unei decizii cu recunoasterea dreptului stabilit prin decizie civila nr.6603 din 12 iunie 2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie adica a unei decizii care sa contina propunerea de a i se acorda o despagubire de 11.240.000 euro, echivalent în lei, a determinat neobtinerea deciziei ce trebuie emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor necesara în obtinerea actiunilor la Fondul Proprietatea.
Desi, în opinia sa, nu are incidenta în cauza, se solicită sa se observe si art. 21 alin. (1) din Legea nr.165/20 13 prin care se reitereaza procedura instituita de art.16 alin (1) din Legea 247/2005 adica Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, ce îndeplineste atributiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (art. 18 alin. (3) din Legea nr.165/2013) este investita cu acordarea de "puncte" prin decizia/dispozitia entitatii investite cu solutionarea notificarii.
Concluzionand, se solicită instanței, sa se observe ca instanta de fond considerand ca obligarea intimatei parate la emiterea unei decizii prin care sa propuna acordarea de despagubiri în suma de 11.240.000 euro, nu se impune, întrucat "decizia nr. 6603 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie fiind cea în temeiul careia se va realiza procedura administrativa de emitere a titlului de despagubire" o pronuntat o solutie cu ignorarea legii - art.16 alin.1 din Legea nr.247/2005 - si în consecinta se impune a fi modificata prin admiterea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed .
Prin cererea introductivă de instanță,reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul să se emită o decizie conținând propunerea de despăgubiri în valoare de 11.240.000 euro în baza notificării nr.2062/2001 ,soluționată favorabil de ICCJ prin decizia civilă nr.6603/12 iunie 2009.
Practic ,reclamanta a obținut o hotărâre favorabilă care îi recunoaște drepturile solicitate însă, dorește ca unitatea administrativă să pronunțe o decizie asemănătoare ICCJ ,considerând că numai în acest mod își poate recupera contravaloarea măsurilor reparatorii.
Cererea reclamantei nu poate fi primită pentru considerentele ce urmează.
Într-adevăr, dispozitiile art. 25 alin. 1 Legea nr. 10/2001 republicata, prevăd că unitatea deținătoare era obligata sa se pronunțe asupra notificarii in termenul legal de 60 de zile.
Lipsa raspunsului unitatii detinatoare pâna la data formularii cereri în instanță, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului in natura sau echivalent, refuz ce a fost cenzurat de instanta, la sesizarea reclamantei, care nu poate fi lipsită de posibilitatea de a-si apăra drepturile recunoscute de lege.
In consecinta, instanța a fost chemată să analizeze dacă, in raport de dispozitiile Legii nr. 10/2001 pretentiile reclamantei invocate in notificare sunt întemeiate.
Mai mult, prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a statuat că instanța soluționează fondul notificării cu care a fost investită unitatea deținătoare.
Este, în mod evident, excesiv si total nejustificat in contextul cerințelor impuse de art. 6 din CEDO, ca după ce reclamanta a primit o recunoaștere judecătorească a drepturilor sale de către a instanță superioară, aceeași recunoaștere să fie dublată de recunoașterea și de către unitatea administrativă prin emiterea unei decizii.
Critica privind neobservarea prevederilor art.16 alin. (1) din Legea 247/2005 este nefondată întrucât aceasta se referă la situația în care notificarea ar fi fost soluționată de către unitatea administrativă. Așa după cum observă și recurenta pentru o justificare asemănătoare nici dispozițiile Legii nr 165/2013 nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele arătate în baza art 312 c pr civ, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă C. M. împotriva sentinței civile nr.1091/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. de Telecomunicații Speciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.FC17.04.2014
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
31.03.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Validare poprire. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
