Acţiune în constatare. Decizia nr. 1709/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1709/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 687/94/2011
Dosar nr._
(1980/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1709
Ședința publică de la 13.11.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă F. D., împotriva deciziei civile nr. 256 A din 27.05.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. F. și cu intimata intervenientă V. C.-F..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 6.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.04.2011, sub nr._, reclamantul A. F. în contradictoriu cu pârâtul V. F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul său de comodat care rezultă din contractul de antrepriză încheiat între părți la data de 28.01.2008 și obligarea pârâtului la respectarea drepturilor ce i se cuvin conform clauzei de comodat; să se instituie un drept de retenție asupra imobilului situat în Orașul Otopeni, ., județul Ilfov, compus din teren și construcție (apartamente) având număr cadastral 3171/3/1.
În fapt, a arătat că, în data de 28.01.2008, a încheiat un contract de antrepriză cu pârâtul care a primit dată certă sub nr. 658/15.04.2010 la BNP „Ș. R. O.”, având ca obiect constituirea de către reclamant, în calitate de executant, a imobilului cu regim de înălțime P+2, compus din 3 apartamente pe terenul intravilan în suprafață de 697,33 mp. situat în Orașul Otopeni, ., județul Ilfov, având nr. cadastral 3171/3/1, lotul nr. 1 înscris în C.F. nr.5009. A arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contract și a executat lucrările de construcție, în schimb pârâtul nu și-a achitat suma înscrisă în contract, deși i-a fost înaintată fișa de decont. Printre clauzele care privesc obligațiile beneficiarului este inclusă și obligația de a acorda dreptul de folosință asupra spațiului destinat organizării de șantier până la stadiul în care spațiul primului apartament va fi executat, apoi dreptul de folosință al acestui apartament, înainte și după recepția și intabularea clădirii, până la reglementarea modului de recompensare a activității desfășurate de executant pentru edificarea clădirii proprietarului. Față de faptul că pârâtul datorează nu numai suma de 78.000 USA, ci și alte sume a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului construit, până la achitarea sumelor ce se cuvin pentru activitatea depusă.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 111C. proc. civ., art. 1073-1077 C. civ., art. 969 C.civ.
Pârâtul, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea parțială a contractului de antrepriză din 28.01.2008, să fie obligat reclamantul de a preda lui V. F. și V. C. F. toate înscrisurile ce fac parte sau referire la acest contract; să se constate că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și, totodată, să fie obligat reclamantul să-și precizeze capătul 2 de cerere cu privire la cuantumul tuturor sumelor datorate.
În fapt, a arătat că, în data de 11.01.2008, i-a acordat numitei F. D. o procura autentificată în fata notarului public al orașului Los Angeles, D. A., prin care să obțină autorizația de construcție pentru edificarea unui imobil pe terenul proprietatea sa și a soției sale V. C.-F., precum și să efectueze toate celelalte operațiuni referitoare la edificarea construcției.
Astfel imobilul ce urma a fi construit pe proprietatea sa și a soției trebuia să aibă o secțiune construita la calcan cu proprietatea mandatarei. Totodată, a arătat că i-a dat acesteia și o Declarație, în fata aceluiași notar din SUA, Dorul A., la aceeași data, 11.01.2008, Declarație în care se menționează faptul ca mandatara sa este autorizata să efectueze lucrări de construire a unui imobil P+2E, cu 3 apartamente, pentru mandatară și familia sa.
A menționat faptul că la data autentificării Procurii și Declarației, F. D., cât și A. F., cunoscuți de-ai familiei sale de mulți ani, se aflau în SUA, în vacanta de sărbători, fiind oaspeții săi și ai soției sale.
În data de 28.01.2008, după revenirea în România, F. D., a încheiat în calitate de mandatara a sa, în numele său, un contract de antrepriza cu A. F., contract de existenta căruia a aflat cu ocazia acestei acțiuni, în vederea edificării construcției P+2E situata în ., Oraș Otopeni, jud. Ilfov, proprietatea sa și a soției.
A mai arătat acesta că mandatul acordat lui F. D., nu prevedea altceva decât dispoziții cu privire la obținerea autorizației de construcție și a celorlalte documente referitoare la edificarea viitoarei construcții, precum și la edificarea propriu-zisa a imobilului litigios. Astfel, mandatara a acționat practic fără mandat la încheierea contractului de comodat din cuprinsul contractului de antrepriza, aceasta însemnând ca a încheiat actul în nume propriu și nu pe seama și în numele mandantului. Pe de alta parte, potrivit art. 1546 alin. 1 teza 1 C.civil, mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afara de limitele puterilor sale. Mai mult, la încheierea unui contract de comodat valabil trebuia sa existe și acordul de voința al celuilalt coproprietar, soția, V. C.-F.. Clauza de comodat de care reclamantul uzează și a cărui existenta și legalitate se cere a fi constatat de către instanța este nula absolut și nelegala. Este lovita de nulitate absoluta, deoarece la încheierea acesteia era necesar acordul de voința al tuturor coproprietarilor, iar bunul în materialitatea lui nu exista, ci urma a fi edificat pentru folosul și în numele beneficiarilor lui, nu pentru a institui un drept de folosința în interesul antreprenorului, respectiv al mandatarului. Pe de alta parte, contractul de antrepriza are un obiect strict determinat în sensul ca antreprenorul executa lucrarea în schimbul unui preț.
Astfel, apare ca inadmisibila obligarea proprietarului de a acorda antreprenorului dreptul de folosința asupra imobilului proprietatea sa în schimbul prestației sale (edificarea propriu zisa).
Antrepriza se deosebește de mandat, întrucât mandatul are ca obiect principal încheierea de către mandatar de acte juridice, cu terțe persoane pe seama mandantului pe care-l reprezintă, iar antrepriza are ca obiect o lucrare efectuata de antreprenor pentru client, antreprenorul neavând putere de reprezentare, pentru aceasta, Beneficiarul avea desemnat un mandatar.
Având în vedere faptul ca în contractul de antrepriza nu este stipulat niciun termen de începere a lucrărilor, precum niciunul de finalizare a acestora, a solicitat instanței punerea în întârziere a executantului pentru nefinalizarea lucrărilor, deoarece conform procesului-verbal de recepție nr. 379/_ din 22.12.2008, pct. 5 al acestuia indica un termen de 90 de zile de terminare a lucrărilor interioare și exterioare, ceea ce concorda cu data de 21.03.2009.
În prezent, termenul de 90 de zile de terminare a lucrărilor a expirat.
Nu a finalizat și finisat (amenajat) interioarele (apartamentele) de la etajele 1 și 2 ale imobilului, nu a terminat de finisat casa scării și împrejmuirea perimetrului cu gard, nu a amenajat incinta cu spatii pietonale și auto, precum și spatii verzi, astfel cum acestea apar înscrise atât în autorizația de construire nr. 7/_ din 17.01.2008, cat și în proiectul de execuție.
În dovedirea întâmpinării a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimoniala, precum și orice alta proba ar reieși din dezbateri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ., art. 948 pct. 2 C.civil, art. 1073-1075 C.civil, art. 1079-1081 C.civil, art. 274 C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință de la data de 27.06.2011, instanța a calificat întâmpinarea ca fiind cerere reconvențională.
La data de 13.10.2011, V. C. F. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat nulitatea absolută a contractului (clauzei) de comodat ce derivă din contractul de antrepriză din 28.01.2008.
În drept, a invocat dispozițiile art. 49 și urm. codul de procedură civilă și art. 274 Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 6037/21.11.2011, instanța de fond a admis în parte cererea, a constatat în favoarea reclamantului - pârât existența unui drept de comodat care rezultă din contractul de antrepriză încheiat între acesta și pârâtul - reclamant la data de 28.01.2008, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenție în interes propriu ca neîntemeiată și a obligat pe pârâtul-reclamant la plata către reclamantul-pârât a sumei de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că, la data de 28 ianuarie 2008, între reclamant, în calitate de executant (antreprenor) și pârât, în calitate de beneficiar, a fost încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, un contract de antrepriză (f. 4-7). Obiectul acestui contract era desfășurarea de către executant a tuturor operațiunilor necesare pentru organizarea șantierului și edificarea unui imobil P+2, cu trei apartamente, pe terenul intravilan în suprafață de 697,33 m.p. situat în localitatea Otopeni, ., județul Ilfov, număr cadastral 3171/3/1.
În ceea ce privește obligațiile beneficiarului, în contract (f. 6) a fost stipulat faptul că acesta are obligația de a acorda executantului dreptul de folosință asupra spațiului destinat organizării șantierului până la stadiul în care spațiul primului apartament va fi executat, apoi dreptul de folosință asupra acestui apartament, înainte și după recepția și intabularea clădirii până la reglementarea modului de reglementare a activității desfășurate de executant pentru edificarea clădirii proprietarului. Pentru pârâtul - beneficiar al lucrării edificate a semnat în calitate de împuternicită, numita F. D., conform procurii de reprezentare cu drepturi depline.
La solicitarea instanței de judecată, pârâtul a depus la dosarul cauzei împuternicirea acordată numitei F. D. (f. 86). Din cuprinsul acestui înscris, reiese faptul că numita F. D. a fost împuternicită de către pârât să îl reprezinte cu drepturi depline în fața oricăror persoane fizice sau juridice, autorități sau organe competente, în toate raporturile juridice în vederea obținerii autorizației de construcție pentru edificarea unui imobil cu regim de înălțime P+2, cu trei apartamente. În acest scop, mandatara a fost împuternicită inclusiv să încheie contracte de antrepriză, subantrepriză și să stabilească clauzele acestora, ceea ce nu exclude, în aprecierea instanței de judecată, dreptul de se stipula o clauză de comodat.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 111 C. pr. civ., instanța a admis primul capăt al cererii principale, în sensul că a constatat în favoarea reclamantului existența unui drept de comodat care rezultă din contractul de antrepriză încheiat între acesta și pârât la data de 28.01.2008.
În privința capătului al doilea al cererii reconvenționale (f. 26), instanța de fond l-a respins ca neîntemeiat. Pârâtul-reclamant a solicitat prin această cerere obligarea reclamantului la predarea tuturor înscrisurilor care fac parte ori se referă la contractul de antrepriză (fișe decont, devize justificative de plată parțială și totală, modalități de plată a materialelor, fișe de magazie, dispoziții de șantier, procese – verbale de inspecție, cartea tehnică a construcției). Din examinarea contractului de antrepriză încheiat între părți, nu reiese faptul că reclamantul-pârât și-ar fi asumat o astfel de obligație. Pe de altă parte, pârâtul-reclamant nu a dovedit, în condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ., faptul că înscrisurile enumerate mai sus sunt proprietatea sa ori că are dreptul de a-i fi predate, astfel că cererea sa în acest sens a fost apreciată neîntemeiată.
Prin cel de-al treilea capăt al cererii reconvenționale s-a solicitat să se constate că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, că este de drept în întârziere și să fie obligat la terminarea lucrărilor, ori să fie autorizat pârâtul-reclamant la finalizarea acestora pe cheltuiala reclamantului. Din examinarea contractului de antrepriză încheiat între părți, reiese faptul că reclamantul-pârât și-a asumat obligația de aprovizionare cu materiale, organizarea șantierului, supravegherea clădirii și executarea lucrărilor de construcție. Totuși, s-a constatat că nu a fost prevăzut un termen de finalizare a lucrărilor, astfel încât instanța nu a putut concluziona că reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate ori că ar fi de drept în întârziere cu privire la executarea acestora. Pe de altă parte, s-a constatat faptul că prin cererea de intervenție în interes propriu (f. 50), s-a susținut de către intervenientă că alături de reclamant, aceasta este coproprietară a imobilului situat în ., oraș Otopeni, județul Ilfov, format din teren și construcție (P+2E), în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1178/21.12.2007, a autorizației de construire nr. 7/_/17.01.2008 și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 379/_/22.12.2008, ceea ce a condus instanța la concluzia că reclamantul-pârât și-a respectat obligația de edificare a lucrărilor conform contractului de antrepriză încheiat. Prin urmare, față de considerentele expuse mai sus, instanța a respins și al treilea capăt al cererii reconvenționale ca fiind neîntemeiat.
În privința cererii de intervenție în interes propriu, aceasta a fost apreciată neîntemeiată. Intervenienta a reclamat faptul că mandatara F. D. și-ar fi depășit limitele mandatului încredințat de către pârât. Această susținere a fost găsită nefondată, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, prin procura încredințată numitei F. D. (f. 86), aceasta a fost mandatată să încheie contracte de antrepriză, subantrepriză și să stabilească clauzele acestora, ceea ce nu a exclus, în aprecierea instanței de judecată, dreptul de se stipula o clauză de comodat. În privința declarației de revocare a procurii (f. 87), aceasta este emisă la data de 10.12.2010, ulterior încheierii contractului de antrepriză (28.01.2008), astfel încât nu a mai produs nici un efect în privința acestuia.
Împotriva sentinței a formulat cale de atac pârâtul și intervenienta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06.01.2012, sub nr._ .
Intervenienta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterea în tot a cererii de intervenție, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta a făcut precizarea ca nu a mandatat pe nimeni, cu atât mai puțin pe F. D., sa încheie în numele său acte de dispoziție (comodatul în speța), iar în ipoteza ca ar fi putut fi mandatata în acest sens, atunci ar fi trebuit sa acționeze în baza unui mandat special, expres.
Clauza de comodat de care reclamantul uzează și a cărui existenta și legalitate se cere a fi constatată de către instanța este nula absolut și nelegala. Este lovita de nulitate absoluta deoarece la încheierea acesteia era necesar acordul de voința al tuturor coproprietarilor, iar bunul în materialitatea lui nu exista, ci urma a fi edificat pentru folosul și în numele beneficiarilor lui, nu pentru a institui un drept de folosința în interesul antreprenorului, respectiv al mandatarului. Mandatara a acționat practic fără mandat la încheierea clauzei de comodat din cuprinsul contractului de antrepriza, aceasta însemnând ca a încheiat actul în nume propriu și nu pe seama și în numele mandantului.
Astfel, contractând în nume propriu, înstrăinând dreptul aparținând unei alte persoane, se poate considera ca adevăratul titular, adevărații titulari, în speța intervenienta și apelantul-parat, sunt terți fata de acest contract, sancțiunea fiind inopozabilltatea acestuia fata de mandant, cu consecința preconizata de art. 1546 alin. 2 C.civ., aceea a absentei vreunei obligații asumate în temeiul actului la care nu a consimțit.
A mai susținut aceasta că instanța și-a depășit atribuțiile acordând mai mult decât s-a solicitat în sensul ca prin sentința data se știrbește dreptul de proprietate al intervenientei și pe cel al apelantului-parat, făcând acte de dispoziție neîntemeiate asupra imobilului acestora.
În ceea ce privește taxa de timbru referitoare la cererea intervenție, menționează apelanta că aceasta a fost legal timbrata, cu 8 lei și 0,30 lei timbru judiciar, conform Legii nr. 146/1997. Cererea de intervenție se timbrează ca și cererea principala, astfel încât considera apelanta ca este eronata și neîntemeiata rezoluția instanței de apel privind obligarea intervenientei la plata taxei de timbru în cuantum de 3078 lei și 2,801ei timbru judiciar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc.civ., art. 274 C.proc.civ.
Apelantul V. F. a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de constatare a unui drept și admiterea în tot a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
A considerat apelantul ca acțiunea instanței de fond este nelegala și netemeinica, în mod greșit admițând acțiunea intimatului-reclamant, în sensul constatării în favoarea acestuia, a existentei unui drept de comodat „care rezulta din contractul de antrepriza" încheiat intre acesta și apelant la data de 28.01.2008.
Prin întâmpinarea formulata și calificata de instanța de fond ca fiind cerere reconvențională a solicitat sa se constate pe capătul 1 al cererii, nulitatea contractului de comodat care deriva din contractul de antrepriza, pentru lipsa consimțământului apelantului, acțiune neevaluabila în bani, atât ca obiect cat și ca efecte juridice.
Instanța de fond a calificat-o ca pe o acțiune evaluabila în bani, raportând-o strict la contractul de antrepriza încheiat intre părți, îngreunându-i astfel situația procesuala și impunându-i asumarea unor obligații în afara cererii, prin stabilirea și obligarea sa la plata unei taxe de timbru de 6140 lei, fără ca sa i se aducă la cunoștința modul de calcul al acesteia.
Prin încheierea din data de 05.09.2011, instanța i-a anulat capătul 1 al cererii reconvenționale ca insuficient timbrat prin excepția invocata din oficiu, neluând în considerare nici faptul ca a timbrat corespunzător cu legea taxelor de timbru, conform art. 3 lit. b, cu suma de 10 lei, deoarece a solicitat anularea unui drept de folosința și nu a luat în considerare nici solicitarea de a fi luat acest capăt de cerere ca apărare, ca întâmpinare.
Conform art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997 s-a timbrat capătul 1 de cerere cu suma de 10 lei, astfel încât apelul de fata va fi timbrat corespunzător, cu jumătate din valoarea plătita la fond, respectiv cu 5 lei, și nu cum din eroare și neîntemeiat s-a stabilit plata unei taxe de 3070 lei. Raportat la dreptul pretins, aceasta taxa este nejustificat de mare și împovărătoare.
A mai arătat apelantul că nu s-a luat în considerare nici susținerea cum ca intimatul-reclamant nu a timbrat corespunzător cererea de chemare în judecata pe capătul 1 al acesteia din urma, capăt de cerere prin care a reclamat un drept de folosința și o constatare, sau amândouă deopotrivă.
Conform art. 2 alin. 1 ind. 1 din legea taxelor de timbru, acțiunea în constatare se timbrează la valoarea dreptului pretins. Ori daca contractul dintre parti este de antrepriza, iar instanța prin cererea reconvenționala l-a calificat ca fiind evaluabil în bani, atunci ar fi trebuit ca și reclamantul să timbreze corespunzător.
Instanța a interpretat greșit cauza dedusă judecății cu privire la constatarea unui drept de comodat ce rezultă sau derivă dintr-un contract de antrepriză și nu a ținut cont de faptul că mandatara sa și-a depășit limitele mandatului acordat și a încheiat cu intimatul o clauză de comodat fără a avea consimțământul proprietarilor de drept al imobilului în speță.
Clauza de comodat de care reclamantul uzează și a cărui existenta și legalitate se cere a fi constatată de către instanța este nula absolut și nelegala. Este lovita de nulitate absoluta, deoarece la încheierea acesteia era necesar acordul de voința al tuturor coproprietarilor, iar bunul în materialitatea lui nu exista, ci urma a fi edificat pentru folosul și în numele beneficiarilor lui, nu pentru a institui un drept de folosința în interesul antreprenorului, respectiv al mandatarului și pentru o perioadă nelimitată de timp.
Instanța nu s-a pronunțat întemeiat și în mod legal nici cu privire la capetele 2 și 3 ale cererii reconvenționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ.
În ședința din 20.05.2014, luând act de decesul intimatului A. F., tribunalul a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acestuia, F. D..
Prin decizia civilă nr.256/A/27.05.2014, Tribunalul Ilfov a anulat ca netimbrată cererea de apel formulată de apelanta intervenientă V. C. F.; a admis apelul formulat de apelantul pârât V. F. în contradictoriu cu intimatul reclamant A. F. - moștenitor F. D.; a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea reconvențională; a obligat reclamantul-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să predea către pârâtul-reclamant V. F. toate înscrisurile ce fac parte sau referire la Contractul de antrepriză (fișe decont, devize justificative de plată parțiale și totale, modalități de plată a materialelor, fișe de magazie, dispoziții de șantier, procese-verbale de inspecție, cartea tehnică a construcției, etc.); a obligat reclamantul-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să finalizeze lucrările asumate prin Contractul de antrepriză, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert S. I. și autorizează pârâtul-reclamant V. F. să le finalizeze, pe cheltuiala reclamantului-pârât A. F. (moștenitor F. D.); a menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate și a obligat intimatul A. F. (moștenitor F. D.) la plata către apelantul V. F. a sumei de 3.724 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu referire la cererea de apel formulată de apelanta V. C. F., tribunalul a reținut următoarele:
Având în vedere că, prin încheierea de ședință din data de 17.04.2012, s-a admis excepția de insuficientă timbrare a cererii de apel formulată de apelanta intervenientă V. C. F., s-a apreciată că urmează a anula ca netimbrată această cerere de apel.
Cu referire la cererea de apel formulată de apelantul V. F., tribunalul a reținut următoarele:
1. În ceea ce privește motivul de apel referitor la greșita obligare la plata taxei judiciare de timbru la valoarea capătului din cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de comodat, tribunalul a reținut caracterul inadmisibil al acestuia pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din data de 27.06.2011 (fila 42 dosar fond), prima instanță a calificat întâmpinarea depusă de pârâtul V. F. ca fiind cerere reconvențională și a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru aferentă capătului 1 din cererea reconvențională la suma de 6.140 lei. A mai reținut tribunalul că pârâtul-reclamant a luat cunoștință de obligația stabilită în sarcina sa, la termenul de judecată menționat pârâtul fiind reprezentat de avocat.
Prin încheierea de ședință de la data de 05.09.2011 (fila 47 dosar fond), prima instanță a anulat ca insuficient timbrat capătul 1 din cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de comodat.
Astfel, tribunalul a reținut că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, pârâtul avea posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr.146/1997, act normativ în vigoare la data formulării cererii reconvenționale.
Așadar, apelantul nu are alegerea între calea de atac a apelului și cererea de reexaminare pentru a critica modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pe capătul 1 din cererea reconvențională, ci acesta era obligat să apeleze la mijlocul procedural al cererii de reexaminare, cale de atac specifică pentru contestarea modului de calcul a obligației de natură fiscală stabilită în sarcina sa.
Pe cale de consecință, tribunalul a respins ca inadmisibil acest motiv de apel.
2. Cu referire la motivul de apel vizând greșita soluționare a cauzei pe fond, tribunalul a reținut următoarele:
Necesitatea existenței acordului soției apelantului la încheierea contractului de comodat reprezintă un aspect ce vizează valabilitatea acestui contract. Or, după cum s-a menționat anterior, capătul din cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de comodat, inclusiv sub aspectul lipsei acordului soției apelantului la încheierea contractului, a fost anulat ca netimbrat de către prima instanță, soluție ce va fi menținută de tribunal, potrivit considerentelor anterioare, față de împrejurarea că partea apelantă ar fi trebuit să exercite cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar nu cererea de apel.
Prin urmare, tribunalul a constatat că apelantul formulează critici cu privire la fondul cererii de chemare în judecată în condițiile în care cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.
Cu toate acestea, analizând chiar și pe fond susținerile apelantului, tribunalul a reținut că, pentru încheierea contractului de comodat nu era nevoie de acordul soției apelantului, printr-un asemenea act juridic neoperând transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, ci doar punerea la dispoziția comodatarului a folosinței temporare asupra acestuia. Așadar, nefiind vorba despre un act de dispoziție, ci de administrare, acordul coproprietarului nu era necesar pentru transmiterea folosinței bunului.
În ceea ce privește critica vizând depășirea de către mandatar a limitelor mandatului, tribunalul a înlăturat-o, de asemenea, ca nefondată. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că procura în temeiul căruia mandatarul a acționat nu exclude posibilitatea de a încheia un contract de comodat. Astfel, în cuprinsul procurii se menționează, printre altele, că mandatarul va încheia contracte de antrepriză, subantrepriză, va stabili toate clauzele acestora, va încheia contracte cu furnizorii, solicitând și îndeplinind toate formalitățile pentru semnarea lor, etc. Prin urmare, posibilitatea stabilirii unei clauze de comodat în cuprinsul contractului de antrepriză se circumscrie limitelor mandatului acordat, astfel încât se va respinge și această critică.
3. Privitor la motivul de apel vizând greșita respingere a celui de-al doilea capăt din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului la predarea tuturor înscrisurilor ce fac parte sau referire la contractul de antrepriză, tribunalul a reținut următoarele:
În privința capătului al doilea al cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că, din examinarea contractului de antrepriză încheiat între părți, nu reiese faptul că reclamantul-pârât și-ar fi asumat o astfel de obligație. Pe de altă parte, s-a reținut că pârâtul-reclamant nu a dovedit, în condițiile prevăzute de art.1169 din Codul civil de la 1864, faptul că înscrisurile enumerate mai sus sunt proprietatea sa ori că are dreptul de a-i fi predate, astfel că cererea sa în acest sens este neîntemeiată.
Procedând la analizarea acestui motiv de apel, tribunalul a constatat, în primul rând, că temeiul de drept invocat de pârâtul-reclamant în cuprinsul cererii reconvenționale este art. 1073-1075 din Codul civil de la 1864, ceea ce înseamnă că fundamentul juridic al cererii este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, iar nu contractuală, astfel cum a reținut în mod greșit prima instanță.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că intimatului reclamant, în calitate de executant, i-a revenit obligația de a desfășura toate operațiunile necesare pentru organizarea șantierului și edificarea, conform proiectelor și autorizațiilor, a unui imobil cu regim de înălțime P plus 2, cu 3 apartamente. Totodată, intimatului reclamant îi incumba și obligația de a aproviziona în numele proprietarului toate materialele, echipamentele și mijloacele necesare. Rezultă, așadar, că orice lucrare de edificare a unei construcții presupune îndeplinirea anumitor formalități juridice și tehnice, concretizate în anumite înscrisuri, precum fișe decont, devize justificative de plată parțială și totală, modalități de plată a materialelor, fișe de magazie, dispoziții de șantier, procese-verbale de inspecție, cartea tehnică a construcției, etc.
Pe cale de consecință, constatând calitatea intimatului pârât de proprietar asupra imobilului edificat, tribunalul a apreciat întemeiat capătul din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului la predarea tuturor înscrisurilor ce fac parte sau referire la contractul de antrepriză și a dispus obligarea reclamantului-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să predea către pârâtul-reclamant V. F. toate înscrisurile ce fac parte sau referire la Contractul de antrepriză, respectiv fișe decont, devize justificative de plată parțiale și totale, modalități de plată a materialelor, fișe de magazie, dispoziții de șantier, procese-verbale de inspecție, cartea tehnică a construcției, etc.
4. Privitor la motivul de apel vizând greșita respingere a celui de-al treilea capăt din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului să finalizeze lucrările asumate prin Contractul de antrepriză, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la acest capăt de cerere, prima instanță a reținut că, din examinarea contractului de antrepriză încheiat între părți, reiese faptul că reclamantul-pârât și-a asumat obligația de aprovizionare cu materiale, organizarea șantierului, supravegherea clădirii și executarea lucrărilor de construcție. Totuși, prima instanță a constatat că nu a fost prevăzut un termen de finalizare a lucrărilor, astfel încât instanța nu poate concluziona că reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate ori că ar fi de drept în întârziere cu privire la executarea acestora. Pe de altă parte, instanța a constatat faptul că prin cererea de intervenție în interes propriu, s-a susținut de către intervenientă că alături de reclamant, aceasta este coproprietară a imobilului situat în ., oraș Otopeni, județul Ilfov, format din teren și construcție (P+2E), în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1178/21.12.2007, a autorizației de construire nr.7/_/17.01.2008 și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 379/_/22.12.2008, ceea ce conduce instanța la concluzia că reclamantul-pârât și-a respectat obligația de edificare a lucrărilor conform contractului de antrepriză încheiat.
Procedând la analizarea acestui motiv de apel, tribunalul a reținut că, în cuprinsul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.379/_/22.12.2008 (fila 40 dosar fond) se prevede că termenul de finalizare a lucrărilor interioare și exterioare este de 90 de zile. Astfel, urmează a se stabili dacă a fost respectat acest termen, sens în care, concluziile raportului de expertiză construcții efectuat în apel de expert S. I., evidențiază că, la data de 12.11.2012, următoarele lucrări sunt neterminate: - la terasă, zona acoperită - lipsa tencuielilor, finisajelor, tavanului, pardoselilor și tâmplăriei; - la terasă, zona neacoperită - lipsa paziei parapetului, lipsa pardoselii finite, fiind executat numai stratul de șapă; - la holul central și casa scării (parter și 2 etaje), finisajele (tencuieli și zugrăveli) sunt neefectuate la pereți și tavane, iar pardoselile sunt neefectuate; - la etajul 2, sunt neefectuate în totalitate tencuieli și finisaje (zugrăveli, vopsitorii, placaje), pardoseli, instalații sanitare fără racorduri, robineți și fără montarea obiectelor aferente instalațiilor sanitare, instalația de încălzire este neefectuată, inclusiv CT nemontată, instalația electrică este nefinalizată și fără obiectele electrice montate, tâmplăria interioară este nemontată, zidăria aferentă peretelui de legătură cu lotul 2 - axul A este neexecutată, iar racordul la utilități este neefectuat; - la etajul 1, pardoselile parchet sunt neefectuate, instalațiile sanitare sunt efectuate parțial, fără racorduri, robineți și fără montarea obiectelor aferente instalațiilor sanitare, instalația de încălzire este neefectuată, inclusiv CT nemontată, instalația electrică este nefinalizată și fără obiectele electrice montate, zidăria aferentă peretelui de legătură cu lotul 2 - axul A, neexecutată, iar racordul la utilități este neefectuat; - lucrări exterioare: împrejmuirea este neefectuată, parcarea de 6 locuri este neefectuată, terenul este neamenajat.
Cu referire la stația de epurare și puțul forat, tribunalul a reținut că acestea au fost menționate în memoriul general (filele 113-114 dosar apel) și în autorizația de construire, astfel încât urmează a fi avute în vedere în cadrul lucrărilor ce se impun a fi finalizate și predate pârâtului.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și împrejmuirea și amenajarea incintei, lucrări care, deși nu sunt prevăzute în contractul de antrepriză, sunt menționate în memoriul general și în autorizația de construire.
Referitor la valoarea lucrărilor ce urmează a fi finalizate, tribunalul s-a raportat la sumele reprezentând lucrările efectuate în regie proprie, reținând că, în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor se menționează că lucrările au fost efectuate în regie proprie.
Prin urmare, având în vedere concluziile raportului de expertiză, tribunalul a obligat reclamantul-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să finalizeze lucrările asumate prin Contractul de antrepriză, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert S. I. și va autoriza pârâtul-reclamant V. F. să le finalizeze, pe cheltuiala reclamantului-pârât A. F. (moștenitor F. D.).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., tribunalul a anulat ca netimbrată cererea de apel formulată de apelanta intervenientă V. C. F. și a admis apelul formulat de apelantul pârât V. F., urmând a schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea reconvențională, a obligat reclamantul-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să predea către pârâtul-reclamant V. F. toate înscrisurile ce fac parte sau referire la Contractul de antrepriză (fișe decont, devize justificative de plată parțiale și totale, modalități de plată a materialelor, fișe de magazie, dispoziții de șantier, procese-verbale de inspecție, cartea tehnică a construcției, etc.). Totodată, a obligat reclamantul-pârât A. F. (moștenitor F. D.) să finalizeze lucrările asumate prin Contractul de antrepriză, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert S. I. și va autoriza pârâtul-reclamant V. F. să le finalizeze, pe cheltuiala reclamantului-pârât A. F. (moștenitor F. D.). A menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat intimatul A. F. (moștenitor F. D.) la plata către apelantul V. F. a sumei de 3.724 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru (4 lei plus 4 lei pentru cele două capete de cerere din cererea reconvențională admise în apel, 8 lei plus 8 lei pentru aceleași capete de cerere de la fond), timbre judiciare (0,15 lei plus 0,15 lei pentru cele două capete de cerere din cererea reconvențională admise în apel, 0,3 lei plus 0,3 lei pentru aceleași capete de cerere de la fond), 1.300 lei onorariu expert și 2400 lei, onorariu avocat, acordat în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C. proc. civ., reținând că nu au fost admise toate motivele de apel, cu privire la care apelantul rămâne pe deplin responsabil.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta F. D., criticând-o pe motive de nelegalitate în temeiul dispoz.art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.
I. În motivare, recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că reclamanta nu a predat înscrisurile ce fac parte sau au legătură cu contractul de antrepriză.
Recurenta a arătat că a predat toate înscrisurile pe care le-a deținut, înscrisuri referitoare la derularea contractului de antrepriză, predând aceste înscrisuri atât expertului care a efectuat expertiza tehnică imobiliară în faza apelului, cât și av.Finchilescu, care reprezintă interesele părților adverse în dosar. De altfel, aceste înscrisuri se află depuse și la dosarul cauzei, iar alte înscrisuri recurenta nu deține.
Recurenta a învederat că execuția construcției s-a făcut în regie proprie, fără angajarea vreunei societăți comerciale de specialitate, care să execute lucrarea - acesta este și motivul pentru care s-a dispus efectuarea raportului de expertiză care să evalueze costul construcției finalizate și valoarea lucrarilor ce urmează a fi finalizate.
Chiar dacă ar mai fi existat alte bonuri, chitanțe sau altele asemenea, ele nu ar fi avut nici o relevanță în cauză, deoarece imobilul a fost evaluat de către expert în funcție de valoarea sa reală, respectiv valoarea de piață.
Evaluarea făcută de către expert a fost însușită de către instanță și, în această situație, acest motiv de apel trebuia respins ca fiind rămas fără obiect.
II. În ceea ce privește admiterea motivului de apel privind greșita respingere a celui de al treilea capăt din cererea reconvențională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantului să finalizeze lucrările asumate prin contractul de antrepriză, iar în cazul în care nu vor fi efectuate de către A. F., pârâtul-reclamant V. F. să fie autorizat să le finalizeze, recurenta a învederat că instanța de apel a greșit atunci când a admis acest capăt de cerere.
Aceasta, deoarece cererea reclamantului a făcut corp comun cu celelalte capete de cerere ale cererii reconvenționale, întreaga cerere reconvențională fiind anulată, reclamantul neachitând taxa judiciară de timbru datorată, inclusiv pentru acest capăt de cerere.
În opinia recurentei, Tribunalul trebuia să procedeze și în acest caz așa cum a argumentat și la motivarea considerentului nr.1 din decizia de apel - în sensul că, dacă nu a timbrat, nu se judecă nimic pe fondul cauzei.
În atare situație, hotărârea este nelegală și în același timp motivarea considerentului nr.4 este în contradicție cu motivarea considerentului nr.1 din decizia de apel.
III. Instanța de judecată a obligat reclamanta la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.400 lei onorariu de avocat și 1.300 lei onorariu expert, arătând că a făcut și aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din C.proc.civ.
Recurenta a învederat că nu cunoaște modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art.274alin.3 din C.proc.civ., deoarece avocatul părții apelante nu a depus chitanța de onorariu în ședință publică și nu s-a discutat asupra aplicării unor dispoziții de reducere a onorariului. Oricum, în opinia recurentei, suma acordată este exorbitantă și apreciată în mod greșit față de dispozițiile art.274, alin.3 din C.proc.civ., deoarece nu au fost admise capetele de cerere principale ale cererii reconvenționale, ci numai două capete de cerere accesorii, lipsite de importanță, aportul avocatului nefiind considerabil.
De asemenea, raportul de expertiză efectuat a avut relevanță pentru toate părțile implicate, iar reclamanta nu a căzut în pretenții în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de antrepriză.
Așa fiind, și din această perspectivă, în opinia recurentei, dispozițiile art.274 din C.proc.civ., abrogat, s-au aplicat în mod greșit.
Intimatul pârât V. F. și intimata intervenientă V. C. F., solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește admiterea motivului de apel privind obligarea reclamatului la predarea tuturor înscrisurilor ce fac parte sau referire Ia contractul de antrepriza, intimații au solicitat menținerea acestei soluții ca fiind întemeiată, deoarece, la data edificării imobilului proprietatea acestora, chiar și în regie proprie, antreprenorul, A. F. (moștenitor F. D.) avea obligația de a păstra și preda ulterior toate înscrisurile solicitate și enumerate atât în cererea reconvențională, cât și în cea de apel, pentru două motive: unul este cel al decontării și descărcării de gestiune, iar cel de-al doilea de a face dovada în cadrul ulterioarelor inspecții și controale ale autorităților în legătură cu respectarea autorizației de construire eliberată pentru imobilul în discuție.
Pe de altă parte, temeiul de drept invocat la instanța de fond pentru acest capăt de cerere a fost acela al obligației, art.1073-1075 C.civ. de la 1864, ceea ce înseamnă ca potrivit răspunderii civile delictuale, antreprenorul avea obligația de a preda și de a da socoteala proprietarului cu privire la întocmirea și păstrarea tuturor documentelor aferente constricției. Afirmația că acestea au fost predate expertului, respectiv avocatului intimaților este lipsită de adevăr, înscrisurile nefiind depuse nici măcar la interpelarea instanței, chiar și cu mențiunea că, dacă nu vor fi predate, se va aplica măsura sancționatoare a amenzii judiciare.
Expertul a efectuat în cauză o evaluare tehnică a imobilului pentru a se stabili care este valoarea lucrărilor neterminate în condițiile în care, intimații au plătit edificarea unei construcții în regim de antrepriză cu o societate comercială, iar aceasta a fost efectuată în regim de regie proprie, ca și cum ar fi construit-o intimații personal. Acesta a și fost scopul urmărit: să se observe care este diferența între prețul plătit de intimați pentru edificarea construcției și costul real al edificării acesteia.
În ceea ce privește obligarea reclamantului să finalizeze lucrările asumate prin contractul de antrepriză, intimații au considerat că și acesta este întemeiat, iar recurenta a fost în eroare la formularea motivului de recurs referitor la acest capăt de cerere.
Intimații au susținut că s-a reținut greșit faptul că „întreaga cerere reconvenționala" a fost anulată și că nu s-a achitat taxa de timbru pentru acest capăt de cerere. Intimații învederează faptul că la instanța de fond, doar capătul l al cererii reconvenționale a fost anulat ca insuficient timbrat (cel cu privire la dreptul de comodat), în rest, celelalte capete de cerere (distincte /nu accesorii) au fost timbrate legal.
Pe de altă parte, obligativitatea finalizării lucrărilor rezultă din contract, autorizația de construire și din raportul de expertiză. Numărul mare al lucrărilor rămase de finalizat fiind enumerat și în decizia de apel la fila nr.9, cât și în celelalte înscrisuri de care s-a făcut vorbire, respectiv autorizația, procesul verbal de terminare a lucrărilor și contractul de antrepriză dintre părți.
Astfel, intimații au solicitat menținerea soluției instanței de apel cu privire la acest capăt de cerere ca fiind legală și întemeiată.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, prin obligarea părții care a pierdut procesul la plata acestora, aceasta este obligatorie, instanța putând reduce onorariul avocaților conform legii, făcând aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din C.proc.civ.
Deoarece intimații nu au formulat recurs cu privire la hotărârea instanței de apel pe acest aspect, nu insistă în a critica soluția instanței, însă, în replică, consideră că recurenta nu are competența de a aprecia nici importanța capetelor de cerere ale cererilor intimaților și nici munca depusă de apărătorul acestora.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată următoarele:
În referire la prima critică de recurs, Curtea apreciază că prin susținerile subsumate acesteia recurenta nu invocă un motiv de nelegalitate concret, aceasta susținând că nu mai are alte acte ce pot fi predate părții adverse, acestea fiind date deja expertului care a efectuat expertiza ori avocatului acesteia.
Aspectele invocate de recurentă țin de situația de fapt, respectiv că în posesia acesteia nu s-ar mai afla alte acte care ar putea face obiect al cererii reconvenționale.
În ceea ce privește situația de fapt, Curtea apreciază necesar a expune aspectele de ordin legal și doctrinar în sensul că recursul, prin poziționarea sa Codul de procedură civilă, în Titlul V, intitulat „Căile extraordinare de atac”, reprezintă o cale de atac extraordinară care este pusă la dispoziția părților de către legiuitor numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Curtea are în vedere faptul că în calea de atac a apelului, cale devolutivă, se poate realiza o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili pe baza probatoriului administrat o altă situație de fapt decât cea reținută de către prima instanță.
Or, în calea de atac a recursului se realizează un control asupra hotărârii atacate fără posibilitatea de a se realiza o rejudecare în fond a pricinii prin prisma probatoriilor administrate.
Ținând cont de faptul că potrivit reglementării actuale, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac nedevolutivă, reanalizarea situației de fapt excedând competenței instanței de recurs, Curtea constată că nu mai are posibilitatea de a reanaliza împrejurările în care aceste documente au fost predate, așa încât, situația de fapt rămâne cea stabilită de către instanța de apel.
Mai mult, recurenta a învederat la termenul de judecată în fața instanței de recurs că această primă critică se întemeiază pe art. 1169 Cod civil, care în opinia sa impune părții adverse să facă dovada că ar mai poseda asemenea acte ce fac obiectul cererii reconvenționale.
Or, tribunalul a reținut motivarea primei instanțe în sensul că pârâtul nu a dovedit, în condițiile prevăzute de art. 1169 Cod civil, faptul că înscrisurile ce fac parte sau referire la contractul de antrepriză sunt proprietatea sa ori are dreptul de a fi predate. Procedând la analiza criticii cu acest obiect, tribunalul a constatat că temeiul de drept invocat de pârâtul reclamant este reprezentat de art. 1073 – 1075 Cod civil, ceea ce a condus instanța de apel la concluzia că fundamentul juridic al cererii este reprezentat de răspunderea civilă delictuală și nu contractuală, astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță. Constatând calitatea intimatului pârât de proprietar asupra imobilului edificat, tribunalul a apreciat întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamantului la predarea tuturor înscrisurilor ce fac parte sau referire la contractul de antrepriză.
Curtea urmează să aibă în vedere faptul că instanța de apel a emis prezumția simplă că reclamanta deține acte în legătură cu imobilul edificat proprietatea intimatului pârât, dovadă că a dispus obligarea moștenitoarei reclamantului să predea către pârâtul reclamant V. F. toate înscrisurile ce fac referire la contractul de antrepriză.
Ca urmare, recurenta avea posibilitatea de a formula o critică concretă prin raportare la acest temei juridic reținut de instanța de apel și de a răsturna această prezumție, respectiv de a indica toate documentele în legătură cu imobilul edificat cu referire la contractul de antrepriză și a preciza condițiile în care acestea au fost predate. Cu toate acestea, recurenta nu a criticat această soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere reconvențională de pe acest tărâm de drept reținut de instanța de apel capătului de cerere și nu a răsturnat această prezumție emisă de instanța anterioară, susținerile sale reducându-se la simple afirmații.
Totodată, deși la începutul criticii recurenta a învederat că a predat toate înscrisurile pe care le-a deținut, spre finalul susținerilor acestei critici a menționat: „Chiar dacă ar mai fi existat alte bonuri, chitanțe sau alte asemenea, ele nu ar fi avut nicio relevanță în cauză, deoarece imobilul a fost evaluat de către expert în funcție de valoarea sa reală, respectiv valoarea de piață”, mențiune care lasă de înțeles că ar mai putea exista asemenea acte în posesia sa. Or, instanța de apel a dispus predarea către pârâtul reclamant V. F. a tuturor înscrisurilor ce fac parte sau referire la contractul de antrepriză, făcând o enumerare a acestora nelimitativă, prin consemnarea prescurtării „etc.”, ceea ce înseamnă că enumerarea ar putea continua cu orice alte acte, indiferent de importanța acestora atribuită de parte, singura condiție ce trebuie îndeplinită fiind aceea de a fi în legătură cu contractul de antrepriză.
II. În referire la cea de-a doua critică, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, în mod greșit a susținut recurenta că cererea prin care s-a solicitat obligarea reclamantului să finalizeze lucrările asumate prin contractul de antrepriză, iar în cazul în care nu vor fi efectuate, pârâtul reclamant să fie autorizat să le finalizeze, nu trebuia cercetată pe fond de vreme ce întreaga cerere reconvențională a fost anulată ca urmare a neachitării taxei de timbru.
Potrivit încheierii de ședință din data de 05.09.2011, instanța de fond a admis excepția de insuficientă timbrare a capătului 1 din cererea reconvențională care viza constatarea nulității parțiale a contractului de antrepriză și a dispus anularea acestui capăt de cerere ca insuficient timbrat.
Potrivit considerentelor deciziei atacate care se coroborează cu dispozitivul acesteia, instanța s-a pronunțat pe fondul celui de-al doilea capăt de cerere în sensul respingerii acestuia ca nefondat. Apelantul V. F. a dedus instanței de apel o critică în legătură cu soluționarea capătului 1 din cererea reconvențională soluționat de prima instanță în sensul anulării acestuia ca netimbrat, instanța de apel menținând soluția primei instanțe. Cât privește celelalte capete de cerere din cererea reconvențională, acestea au fost soluționate pe fond, astfel că nu se poate spune, așa cum a afirmat recurenta, că întreaga cerere reconvențională a fost anulată.
Ca urmare, cum fiecare capăt de cerere din cererea reconvențională a primit o soluție de sine stătătoare, în raport de dispozițiile legale incidente, în mod greșit a susținut recurenta că motivarea considerentelor de la pct. 4 este în contradicție cu motivarea considerentelor de la pct. 1 din decizia de apel.
III. Recurenta a susținut că dovada plății onorariului de avocat nu a fost depusă în ședință publică și nu s-a discutat asupra aplicării unor dispoziții de reducere a acestuia.
Potrivit încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 25.02.2014, apelanții, prin avocat, au pus concluzii asupra apelului, solicitând acordarea de cheltuieli de judecată, depunând, totodată, concluzii scrise și chitanțe privind achitarea onorariului de avocat.
Această dovadă se află depusă la dosar la filele 167-168, anterior cererii de repunere pe rol a cauzei.
Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, această dispoziție vine în interesul părții în favoarea căreia a și fost aplicată, respectiv al recurentei, Curtea neregăsind un interes real al acesteia în formularea unei asemenea susțineri.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea are în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, însă și practica judiciară a instanței de contencios european care în numeroase cazuri a fost pusă în situația de a se pronunța asupra unor aspecte relevante pentru cauza de față.
Astfel, Curtea reține că potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, acest articol reprezentând fundamentul juridic al obligării unei părți la cheltuielile de judecată, aspect dedus în mod corect și de către instanța de fond.
Din interpretarea conținutului acestor dispoziții legale interne rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres ca temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată să fie reprezentat de culpa procesuală a părții, de remarcat fiind în acest sens expresia: „care cade în pretenții”.
Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată și presupune, fie înregistrarea pe rolul unei instanțe de judecată a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unei apărări neîntemeiate.
Or, prin admiterea în parte a cererii reconvenționale, intimata reclamantă a căzut în pretenții față de apelantul V. F., ceea ce înseamnă că susținerile acestuia, găsindu-se fondate, în parte, a învestit o instanță cu o cerere întemeiată în parte, care a antrenat cheltuieli din partea intimatului pârât pentru a-și susține cauza și a contracara susținerile părții adverse.
Mai mult, Curtea reține intenția legiuitorului de a oferi unele criterii judecătorului în stabilirea cheltuielilor de judecată la care să fie obligată partea căzută în pretenții, prin dispoziția legală citată dând posibilitatea instanței de a cenzura cheltuielile de judecată solicitate de partea care a obținut câștig de cauză.
Astfel, potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Din analiza acestei dispoziții legale rezultă că instanța trebuie să urmărească stabilirea unui cuantum al cheltuielilor de judecată în funcție de onorariile de avocați stabilite în tablourile onorariilor minimale, de valoarea pricinii, respectiv munca îndeplinită de avocat.
Or, în referire la primul criteriu, Curtea reține că în prezent nu mai există un asemenea tablou al onorariilor minimale ale avocaților.
În referire la cel de-al doilea criteriu, Curtea are în vedere că cererea reconvențională s-a soluționat în mod diferit, capătul prim de cerere fiind anulat ca insuficient timbrat, în timp ce celelalte două capete de cerere au fost soluționate pe fond în sensul admiterii lor.
În ce privește cel de-al treilea criteriu, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli, doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că onorariul avocatului poate fi încuviințat de instanța de judecată ca și cheltuială de judecată dacă este necesar - activitatea desfășurată de avocat este utilă instanței de judecată - este real și este rezonabil.
În cauză, caracterul real al cheltuielilor de judecată este dovedit prin faptul încheierii contractului de asistență juridică, aspect care se reflectă în împuternicirea avocațială aflată la fila 8 dosar apel, dovada privind plata onorariul achitat fiind atașată la dosar, așa cum s-a arătat deja.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată trebuie raportat la următoarele criterii: natura pricinii, atitudinea părților din proces, miza procesului pentru părți, munca depusă de avocat și pregătirea profesională a avocatului.
În acest sens, Curtea reține că interesele părților în fond nu s-au putut concilia, intimata reclamantă opunându-se admiterii cererii reconvenționale.
Curtea constată, totodată, că apărătorul apelantului V. F. a fost prezent la 11 termene de judecată în fața instanței de apel. Reprezentarea acestei părți în proces a presupus, așa cum rezultă din actele dosarului – redactarea cererii de apel și a motivelor de apel, formularea unei cereri de reexaminare, formularea de probatorii, pertinente și concludente pentru cauză, formularea interogatoriului propus a fi luat intimatei reclamante, întocmirea obiecțiunilor la raportul de expertiză, combaterea pertinentă a susținerilor părții adverse, dezbateri orale asupra tuturor chestiunilor necesare desfășurării procesului de față, dezbateri asupra apelului și depunerea de concluzii scrise.
Caracterul necesar al cheltuielilor de judecată trebuie raportat la activitatea efectivă desfășurată de avocat care trebuie să contribuie, în esență, la clarificări ale tuturor aspectelor de ordin procedural și ale tuturor aspectelor de fond, la cercetarea jurisprudenței și a doctrinei incidentă în cauza pendinte, la construcția juridică pe care a configurat-o și a propus-o instanței, la valorificarea probatoriului administrat în fața instanței de judecată etc. Or, din actele și lucrările dosarului, față de poziția neconciliantă a părților, Curtea constată îndeplinirea acestei condiții impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la caracterul necesar al cheltuielilor de judecată.
Față de temeiul de drept intern invocat, precum și față de criteriile stabilite în jurisprudența instanței europene, ce se cer a fi obligatoriu respectate, pentru cuantificarea sumei reprezentând cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că în mod corect intimata a fost obligată la 2.400 lei onorariu de avocat, jumătate din totalul onorariului achitat de acest apelant, potrivit chitanțelor de la filele 167- 67 dosar apel. Faptul că au fost admise cele două capete de cerere reconvențională care nu au importanța celui dintâi nu înseamnă a obliga intimata la o sumă infimă cu acest titlu, dat fiind cele arătate mai sus, precum și faptul că și aceste capete de cerere reconvențională au importanța lor, prin raportare la interesul apelantului V. F. de a-și vedea aceste cereri admise, neputându-se spune că sunt simple cereri accesorii de o însemnătate redusă.
Cât privește cererea vizând onorariul de expert, în sumă de 1.300 lei, în mod corect a fost obligată intimata la suportarea acestuia, de vreme ce acest raport de expertiză a fost valorificat în prezenta cauză, iar cuantumul acestui onorariu nu poate fi redus decât cu încălcarea art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă.
Ca urmare, în raport de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu referire la dispozițiile legale și convenționale invocate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă F. D. împotriva deciziei civile nr.256/A/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimatul pârât V. F. și intimata intervenientă V. C. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D
Tehdact.I.D/B.I
2 ex./24.11.2014
----------------------------------
T.Ilfov – E.M.O.
- C.D.
Jud.B. – M.E.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1341/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1290/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
