Partaj judiciar. Decizia nr. 1704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1704/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 10935./300/2008

Dosar nr._

(1218/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1704

Ședința publică de la 13.11.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC

JUDECĂTOR - I. D.

JUDECĂTOR - M. I.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-intervenientă S.C. C.G. I. 2022 S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 251 A din 28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante S. H. C. și S. M. C. și cu intimata pârâtă O. M..

P. are ca obiect – partaj judiciar.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 30.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 06.11.2014, apoi la data de 13.11.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2008, sub nr._ , reclamantele S. H. C., minoră, asistată de mama sa C. H. C. și S. M. C., în contradictoriu cu pârâții Guelmi O. M. și Guelmi Hachemi, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în București, ., sector 2.

Prin sentința civilă 7658/16.05.2012, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ , s-a admis cererea precizată formulată de reclamanții S. H. C. și S. M. C. și domiciliu ales la Cabinet de Avocat M. Șcheaua în contradictoriu cu pârâtul Guelmi Hachemi, citat prin publicitate, și intervenientul S.C. N. I. S.A.; s-a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta O. M., pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a admis cererea precizată de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul S.C. N. I. S.A.; s-a sistat starea de indiviziune dintre părți prin atribuirea în natură către intervenientul S.C. N. I. S.A. a imobilului situat în București, ., sector 2, teren și construcție identificate de expert C. G. prin planul de amplașament și delimitare a imobilului scara 1:1000 – fila 183 dosar, avizat de OCPI.

A fost obligat intervenientul la plata: • către reclamanta S. H. C. a unei sulte în cuantum de 5.419.428 lei; • către reclamanta S. M. C. a unei sulte în cuantum de 5.419.428 lei; • către pârâtul Guelmi Hachemi a unei sulte în cuantum de 1.344.017 lei; ce vor fi plătite acestora în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de asociere (filele 52-55), autorul reclamantelor, S. C., pârâtul Guelmi Hachemi și autorul intervenientului, (fostă Guelmi) O. M., au constituit S.C. Europa Standard S.R.L., înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar cotele lor de contribuție (fila 53) au fost următoarele: S. C. – 532 părți sociale; Guelmi Hachemi – 66 părți sociale; Guelmi O. M. – 67 părți sociale.

Prin sent.. la 9.04.2008 de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr._ (1208/2003) s-a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva societății S.C. Europa Standard S.R.L., radierea acesteia și ca bunurile ce aparțin societății, inclusiv imobilul construcție și teren situat în București, ., sector 2, dobândit de societatea debitoare la data de 24.10.1994 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.10.1994, transcris sub nr._/1994, să treacă în proprietatea indiviză a asociaților S. M. C., S. E. C., Guelmi Hachemi și Guelmi O. M., corepunzător cotelor de participare la capitalul social (filele 5-6 dosar nr._ ).

Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi autentificat sub nr. 110/27.01.2007 de BNP B. N. (filele 23-27) și actul adițional la acesta autentificat sub nr. 2109/18.06.2010 de BNPA „B. și Asociații” (filele 28-30), O. M. și-a vândut cota de 10,08% din dreptul de proprietate a imobilului în favoarea intervenientului S.C. N. I. S.A.

Astfel, părțile sunt coproprietarii imobilului cu următoarele cote de proprietate ideale și abstracte: reclamantele dețin fiecare 40% din imobil, pârâtul Guelmi Hachemi – 9,92% și intervenientul S.C. N. I. S.A. – 10,08%.

Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expert G. C. și avizat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară (filele 142-158, 161-164, 177-188 și 224-227), a fost identificat terenul ce face obiectul cauzei având o suprafață de 8.801,56 mp conform planului de amplasament (fila 183).

Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile, întocmit de expert R. S. (filele 193-202 și 229-234), s-a stabilit valoarea întregului imobil format din teren și construcție (proprietatea părților, cu excepția tarabelor care nu fac obiectul cauzei) la suma de 13.548.570 lei.

Expertul a calculat și valoarea cotelor părților (fila 201), astfel: • reclamanta S. H. C. - 5.419.428 lei;• către reclamanta S. M. C. - 5.419.428 lei; • către pârâtul Guelmi Hachemi - 1.344.017 lei; • intervenientul S.C. N. I. S.A. – 1.365.695 lei.

În drept, potrivit art. 728 Cod civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Cererea de sistare a stării de indiviziune întemeiată pe art. 728 C.civ. și art. 6731 și urm. Cod procedură civilă presupune existența între părți a unei stări de indiviziune sau de coproprietate asupra unor bunuri sau asupra unui bun.

Coproprietatea reprezintă acea modalitate juridică a proprietății căreia îi este caracteristic faptul că bunul, nefracționat în materialitatea lui, aparține concomitent mai multor titulari, dreptul de proprietate al fiecăruia fiind determinat în mod abstract, sub forma unei fracțiuni matematice. Dreptul fiecărui proprietar se referă și se întinde asupra întregului bun, întâlnindu-se cu drepturile celorlalți coproprietari în fiecare parte a bunului.

Este de esența coproprietății ca nici unul dintre coproprietari să nu fie titularul exclusiv al vreunei fracțiuni din bun. Altfel spus, drepturile coproprietarilor se manifestă printr-o generalizare a dreptului fiecăruia în fiecare moleculă asupra bunului indiviz.

Din probele administrate în cauză rezultă că părțile se află în indiviziune, fiecare parte având un drept de proprietate asupra unei părți determinate din terenul în cauză.

Modul specific de încetare a coproprietății temporare este partajul, acesta reprezentând operația juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părți sunt împărțite, în materialitatea lor, între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau părți materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietății.

Potrivit dispozițiilor art.67310 alin.4 Cod proc.civ., la cererea intervenientului și cu acordul reclamantelor, instanța îi va atribui întregul bun, stabilind totodată sumele care se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.

Instanța a arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 67311 Cod proc.civ. care prevăd vânzarea prin bună învoială ori executor pentru cazul în care niciuna dintre părți nu solicită atribuirea, intervenientul solicitând aceasta.

Pentru aceste motive, instanța a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți prin atribuirea în natură către intervenientul S.C. N. I. S.A. a imobilului situat în București, ., sector 2, teren și construcție identificate de expert C. G. prin planul de amplasament și delimitare a imobilului scara 1:1000 – fila 183 dosar, avizat de OCPI, și a obligat intervenientul la plata sultelor către ceilalți coproprietari, urmând a fi plătite acestora în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal a formulat apel intervenienta în nume propriu S.C. N. I. S.A.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data 22.10.2012.

Apelanta intervenientă a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în temeiul prevederilor art. 296 din Codul de Procedura Civila; sistarea stării de indiviziune dintre părți cu privire la imobilul (teren și construcție) situat în București, ., Sector 2 prin partajarea în natura a acestuia și atribuirea loturilor corespunzătoare cotelor-părți din dreptul de proprietate deținute de fiecare parte asupra imobilului, conform dispozițiilor art. 6735 alin. (2) din Codul de Procedura Civila, pentru următoarele, motive:

1.Hotărârea instanței de fond este nelegala pentru ca a fost pronunțata cu încălcarea art. 129 Cod de Procedura Civila. Deși nu a fost investita cu o alta cerere de atribuire în natura a imobilului decât cea formulata de reclamantele S. H. C. și S. M. C., a depășit limitele obiectului cererii deduse judecații.

Instanța de judecată a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegala încălcând principiul rolului activ al judecătorului.

Prin omologarea expertizelor care stau imposibilitatea de lotizare a imobilului supus partajului și regula statuata de dispozițiile legale în materie de Împărțeala judiciara, dar și de jurisprudența, referitoare la împărțeala în natura.

Instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu încălcarea grava a unor dispoziții ale Codului de Procedura Civila, pe lângă cele referitoare la mandat, art. 67 și urm. tratate deja la motivele anterioare, astfel: art. 6735, art. 6736 ce privesc obligația instanței de judecată de a pronunța o încheiere de admitere în principiu a cererii de partaj; art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 6737 ce privesc obligația judecătorilor de a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului; art. 87 coroborat cu art. 1141 alin 4 ce privesc procedura de citare a celor care locuiesc în străinătate;

Astfel, apelanta arata în dezvoltarea motivelor de apel ca în data de 08.12.2010, societatea a solicitat introducerea sa în cauza pendinte la Judecătoria sectorului 2, deoarece încheiase cu O. M. (parata la acea vreme) un Contract de vânzare cumpărare de drepturi, autentificat sub nr. 110/27.07.2007 și actul adițional la acesta autentificat sub nr.2109/18.06.2010 de BNPA B. și Asociații. Prin acest act a dobândit cota de 10,08% din dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui împărțire face obiectul dosarului de față.

Calea procedurala aleasă de avocat a fost aceea a unei cereri de intervenție în interes propriu întemeiata pe dispozițiile art. 49 alin 2 din Codul de Procedura Civila. Din punct de vedere al normelor procesuale a fost singura cale posibila, în condițiile în care autoarea sa, O. M., nu formulase nicio cerere de arătare a titularului dreptului conform art. 64, 65 cod procedura civila, cu toate ca se afla în proces de mai bine de doi ani.

În fapt, deși cererea a îmbrăcat forma arătata mai sus, ea nu era pe fond decât o subrogare drepturile paratei O. M. pentru cota sa indiviza. Acest lucru este confirmat și de conținutul acestei cereri, prin care nu a solicitat altceva decât "introducerea sa în cauza (....) pentru ca dispozițiile statuate prin hotărârea ce se va pronunța sa îi fie opozabile".

În plus, aceasta situație trebuia sa apară cu atât mai evidenta instanței de fond cu cat prin încheierea de ședința din data de 08.12.2010 (fila 32 din dosar), aceasta a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei O. M. invocata de avocatul reclamantelor, raportându-se strict la Contract de vânzare-cumpărare de drepturi, autentificat sub nr. 110/27.07.2007 depus la acel termen.

Mai mult, în încheierea de ședința din data de 16.02.2011 (fila 45 din dosar) sunt consemnate susținerile apelantei în sensul ca "deși s-a admis cererea de intervenție în interes propriu, înțelege sa ia locul paratei O. M.", iar în încheierea de ședința din data de 16.03.2011 (fila 63 din dosar) susținerile potrivit cărora "solicita restituirea taxei de timbru achitate motivat de faptul ca am solicitat sa luam locul în proces al paratei O. M. și nu dorim sa fim intervenienta"

La simpla lectura a cererii de intervenție în interes propriu (fila 21 din dosar), instanța de fond putea observa ca nu exista nicio solicitare expresa din partea apelantei care sa privească atribuirea în natura a imobilului al cărui partaj face obiectul prezentei cauze.

În raport de această situație de fapt, în temeiul art. 84 Cod Procedură Civilă instanța avea obligația de a califica cererea ca fiind de fapt o cerere de arătare a titularului dreptului de coproprietate.

În ceea ce privește susținerile din finalul procesului, în faza lor de concluzii în fond, menționează că ele au fost apreciate dintr-o grava eroare ca reprezentând expresia mandatului avocațial primit. Valorând un adevărat act de dispoziție, susținerile avocatului colaborator al Cabinetului Individual de Avocatura A. A. A., dra. avocat O. Stirbulescu, reclamau un mandat special pe care cabinetul nu l-a avut. Așa cum se consemnează la obiectul Contractului de Asistenta Juridica, mandatul privea reprezentarea societății noastre în procesul de ieșire din indiviziune cu S. H. C., S. M. C. și Guelmi Hachemi prin partajarea în natura și atribuirea către noi a unui lot favorabil, aferent cotei de 10,08%.

În conformitate cu art. 69 din Codul de Procedura Civila "Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale." Art. 108 din Statutul Profesiei de Avocat prevede "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistenta juridica, încheiat în forma scrisa intre avocat și client ori mandatarul acestuia; (3) Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu excepția cazurilor prevăzute de lege."

Mandatul acordat reprezentantului convențional apare astfel ca fiind limitat, cu excluderea dreptului de efectuare a unor acte de dispoziție, cum este cazul celui de solicitare a atribuirii imobilului în litigiu - ca modalitate de sistare a stării de indiviziune -, drept recunoscut exclusiv titularului .

În aceste condiții, apărătorul apelantei nu avea posibilitatea de a solicita atribuirea imobilului cu consecința plații unor sulte către ceilalți coproprietari numai în baza delegației (împuternicirii) avocațiale, întrucât în temeiul acesteia putea efectua numai acte procedurale pentru conservarea drepturilor noastre în proces, nu și actele de dispoziție, în lipsa unui mandat special acordat în acest sens și verificat de instanța de judecată înainte de a se pronunța pe fond în respectarea rolului sau activ prevăzut de art. 129 din Codul de Procedura Civila. încuviințarea unei asemenea cereri, calificate ca fiind precizatoare, în lipsa unui mandat special din partea celui care o face, este lovita de nulitate în conformitate cu art. 105 alin 2 din Codul de Procedura Civila.

De altfel, întreaga sa conduita procesuala confirma aceasta poziție. Se poate adaugă încă un fapt care nu mai lasă niciun echivoc asupra intențiilor sale. Acela de a nu fi obiectat la evaluarea realizata prin raportul de expertiza depus în cauza de arh. R. Stanciou (fila 199 din dosar). Acesta stabilește o valoare exagerată a terenului, mult peste prețul real în zona la acea data, de 13.158.330 RON - cca 73.016.580 euro). Dacă și-ar fi dorit întreaga suprafața, întrucât avea o cota procentuala foarte mica în raport cu ceilalți copărtași, era evident ca ar fi urmat sa achite aproape întreaga suma cu titlu de sulta. Fie doar prin prisma acestui fapt, păstrarea unei asemenea soluții este profund nelegala și în contradicție cu principiul echității împărțelii întrucât valoarea de circulație a terenurilor a scăzut drastic pe fondul crizei economice, cel în cauza fiind evaluat, la o data apropriata de data pronunțării hotărârii, la cea. 1.426.000 euro (conf. raportului de expertiza extrajudiciara anexat), ducând la un evident dezechilibru intre copărtași și implicit la împovărarea subscrisei.

Oricum, susținerea avocatului care a reprezentat-o din partea Cabinetului de avocatura a fost catalogata netemeinic de instanța drept cerere precizatoare/modificatoare și admisa nelegal cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 din Codul de Procedura Civila și a celor ale Legii 146/1997 modificata în anul 2010, care impuneau în conformitate cu art. 3, lit c, completarea taxei de timbru în raport cu valoarea prevăzuta în expertiza.

B. Cu privire la cererea introductiva formulata de reclamantele S. H. C. și S. M. C. și la cererile precizatoare/modificatoare depuse ulterior;

Prin acțiunea introdusa la data de 01.10.2008 (fila 4 din dosar înainte de suspendare) reclamantele S. H. C. și S. M. C. au solicitat "pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună ieșirea din indiviziune" iar în ce privește modalitatea de partajare au solicitat "ca aceasta sa se facă în natura întrucât considera ca imobilul este comod partajabil în natura iar în cazul în care se va aprecia ca imobilul nu este comod partajabil în natura sa se atribuie imobilul în favoarea lor".

Acesta este petitul acțiunii introductive care a stabilit cadrul procesual și obiectul litigiului și a rămas neschimbat pana la sfârșit.

În tot cursul judecații de fond instanța, a tratat cu superficialitate conduita procesuala a părților, și-a neglijat propriile dispoziții consemnate ca atare în încheierile de ședința, a încălcat norme procedurale esențiale și a pronunțat în final o hotărâre nelegala încălcând grav limitele obiectului pricinii cu care a fost investiția.

Astfel, prin încheierea de ședința din data de 08.12.2010 (fila 32 din dosar) instanța "pune în vederea apărătorului reclamantelor (...) sa facă dovada calității de reprezentant prin depunerea la dosar a unor împuterniciri avocațiale semnate de părțile pe care le reprezintă (n.n. S. H. C. și S. M. C.) sau contractele de asistenta juridica în copii certificate pentru conformitate cu originalul" și, se consemnează mai încolo ca "Instanța având în vedere situația speciala din dosarul de față și faptul ca reclamanta S. M. C. era minora la momentul formulării acțiunii și nu se atesta de reprezentantul legal al acesteia mandantul dat, menține în sarcina apărătorului reclamantelor obligația de a face dovada calității de reprezentant prin depunerea la dosar a unor împuterniciri avocațiale semnate de părțile pe care le reprezintă sau contractele de asistenta juridica în copii certificate pentru conformitate cu originalul."

Menționează ca la data acestei încheieri existau la dosar pentru reclamante, o delegație avocațiala nr. 89/01.10.2008 ( fila 8 din dosar înainte de suspendare) nesemnata de părți și o alta cu nr. 29/07.12.2010 (fila 7 din dosar) de asemenea nesemnata.

Deși pana la finalizarea dezbaterilor, patru ani mai târziu, reprezentantul celor doua reclamante înțelege sa nu se supună cerințelor instanței și nu produce la dosar dovezile cerute ale mandatului sau, instanța de fond nu suspenda pricina în temeiul art. 1551, ci îi primește acestuia, pe parcursul procesului, toate susținerile. Face din nou trimitere la dispozițiile legale în materie, art. 69 din Codul de Procedura Civila "Recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale." Art. 108 din Statutul Profesiei de Avocat prevede "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistenta juridica, încheiat în forma scrisa intre avocat și client ori mandatarul acestuia; (3) Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu excepția cazurilor prevăzute de lege."

Astfel se ajunge la situația incredibila în care instanța primește cereri precizatoare/modificatoare valorând adevărate acte de dispoziție, pe care acesta le produce la dosar ca și cum ar fi fost făcute de reclamante sau în numele lor, fără sa existe un mandat pentru acestea. Măsura luata de instanța de fond în lipsa unui mandat special al reprezentantului, este lovita de nulitate în conformitate cu art. 105 alin 2 din Codul de Procedura Civila.

În încheierea din data de 29.06.2011 (fila 132 din dosar) se consemnează o situație și mai inedita în ceea ce o privește pe S. M. C.. Avocatul invoca o denunțare de mandat din partea clientei sale, "care a arătat ca dorește sa isi angajeze un alt apărător, pentru ca se pare ca intre cele doua reclamante s-a ivit un conflict de interese (sic)" fără ca instanța sa își pună în cel de-al doisprezecelea ceas problema verificării autenticității mandatului avocațial. Situația se reia la termenul din 05.10.2011 și se consemnează în încheierea de la acea data (fila 171 din dosar), de asemeni fără nicio măsura din partea instanței în afara, culmea, a citării reclamantei tot la "domiciliul ales la cabinetul de avocatura" (fila 176 din dosar), cu mențiunea ca dacă nu răspunde înseamnă ca accepta același avocat. În fapt, instanța a ales calea cea mai simpla de a nu obține niciun răspuns de la parte, care ar fi trebuit citata la domiciliul personal cu o asemenea mențiune și nu la avocatul căruia ii retrage mandatul.

Aceeași neglijenta a instanței de fond în tratarea dispozițiilor procedurale și respectarea propriilor hotărâri a dus la situația incredibila pentru o normala administrare a justiției în care au fost primite la dosar și admise cereri precizatoare/modificatoare apărute prin intermediul aceluiași avocat care nu și-a confirmat mandatul. Cererea din partea reclamantei S. H. C. depusa în 29.06.2011 (fila 128 din dosar) și a reclamantei S. M. C. depusa în data de 25.04.2012 (fila 250 din dosar). Prin ambele cereri reclamantele renunța la "atribuirea în natura a termenului în favoarea lor" ceruta prin acțiunea introductiva.

Atunci când a admis aceste cereri precizatoare/modificatoare instanța a incalcat pe lângă normele legale referitoare la mandat prevăzute de art. 67 și urm. și normele procedurale esențiale, prevăzute de art. 132 alin 1 și art. 129 alin 4 și 5 din Codul de Procedura Civila, actele sale fiind lovite de nulitate.

Ambele cereri au fost depuse în afara termenului prevăzut de art. 132 alin 1. În speța de față prima zi de înfățișare a fost 05.11.2008, așa cum este consemnata în încheierea de la acea data (fila 13 din dosar înainte de suspendare).

Întrucât norma procedurala înscrisa în art.132 alin. (1) Cod de Procedura Civila conține prevederi ce sunt statornicite în interesul paratului, ei i se conferă și un caracter imperativ, neefectuarea modificării la prima zi de înfățișare, urmând sa atragă sancțiunea decăderii din dreptul de a o mai îndeplini.

Ambele cereri au fost admise de instanța de fond cu încălcarea grava a principiului contradictorialității prevăzut de art. 129 alin. 4 și 5. Cererea reclamantei S. H. C. depusa la 29.06.2011 (fila 128 din dosar) este admisa fără ca ea să fie supusa dezbaterii părților. În încheierea din data de 29.06.2012, instanța consemnează "apărătorul reclamantelor depune la dosar o cerere modificatoare..." iar mai jos "instanța ia act de cererea modificatoare formulata de reclamanta S. H. C.". Cererea reclamantei S. M. C. depusa în data de 25.04.2012 (fila 250 din dosar), prin registratura, după închiderea dezbaterilor), la ora 14.10, nu este nici măcar consemnata în încheierea de ședința de la aceeași data (fila 247 din dosar). Ea a fost admisa fără sa fie pusa în dezbaterea pârtilor!

În condițiile în care a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, prin așa-zisa cerere de intervenție în interes propriu, aceasta nearătând obiectul pretențiilor noastre și nesolicitând niciodată atribuirea imobilului în litigiu, cu consecința plații unor sulte către ceilalți coproprietari, rezulta în mod neechivoc faptul ca prima instanța a încălcat limitele obiectului cererii de chemare în judecată formulate de reclamante, cu a cărei soluționare a fost investita.

Practic, instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute de subscrisa prin cererea formulata (atribuirea imobilului) și de către reclamante prin acțiunea introdusa, mai exact prin cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecații, care se reflecta în dispozitiv.

Ca atare, pronunțarea de către prima instanța a soluției atribuirii imobilului, și nu cea a partajării acestuia în natura sau a vânzării sale, ilustrează în mod cert inadvertențele existente intre obiectul cauzei deduse judecații și soluția pronunțata în cauza.

II. Instanța de judecată a pronunțat o hotărâre netemeinica și nelegala încălcând principiul rolului activ al judecătorului prin omologarea expertizelor care atestau imposibilitatea de lotizare a imobilului supus partajului și regula statuata de dispozițiile legale în materie de împărțeala judiciara, dar și de jurisprudența, referitoare la împărțeala în natura și atribuirea concreta a loturilor către copărtași.

Prin încheierea din 16.03.2011 (fila 63 din dosar) instanța a încuviințat efectuarea a doua expertize în cauza, în specialitatea construcții civile, exp. S. R. și topografie, exp. C. G.. Expertiza ca mijloc de proba este esențiala în orice dosar de partaj judiciar. Ea nu reprezintă doar convertirea concreta a unor cote ideale indivize . dar și transpunerea în fapt a principiului statuat în art. 673 ind. 5 din Codul de Procedura Civila, "Instanța va face împărțeala în natura".

Ambele rapoarte de expertiza, atât cel topografic, depus pentru termenul din data de 29.06.2011 (fila 99 din dosar),cat și cel în specialitatea construcții civile depus pentru termenul din 30.11.2011 (fila 193 din dosar) au stabilit imposibilitatea de a face propuneri de lotizare. De fapt au stabilit imposibilitatea de a măsura.

În pofida obiecțiunilor pârtilor, instanța de judecată a acceptat "părerile" celor doi specialiști și le-a omologat rapoartele de expertiza! Procedând astfel, ea și-a încălcat nu numai rolul activ, care o obliga sa stăruie în dezlegarea pricinii dar și un principiu doctrinar fundamental "împărțeala se face în natura"!

Deși, în considerente, își întemeiază raționamentul pe dispozițiile art. 67310 instanța de fond a încălcat prin hotărârea pronunțata tocmai aceste dispoziții. În tezele acestui articol, la alin 1 și alin. 4 se vorbește de posibilitatea atribuirii către un copartaj a bunului doar în "cazul în care împărțeala în natura a unui bun nu este posibila..." și "pentru motive temeinice".

În urma soluției de fond, cunoscând realitatea din zona și știind ca fiecare dintre copărtași este și proprietarul exclusiv al altor suprafețe de teren care se învecinează cu lotul dedus judecații, făcând astfel mai ușoara împărțirea echitabila, am solicitat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare care a avut ca obiective să se stabilească dacă imobilul/teren plus construcție situat în București, ., sector 2, aflat în coproprietate, este apt a fi partajat în natura, iar în caz afirmativ, sa se facă propuneri de lotizare; stabilirea valorii de circulație a terenului și construcției în situația actuala a pieții imobiliare.

Concluziile raportului de expertiza (atașat) stabilesc cinci variante de partajare în natura a terenului și a construcției, concretizate în planurile de situație (Anexele 14,15,16 și 18,19,20 din Raport).

Variantele de lotizare au la baza doua studii, astfel: 1.lotizare teren ținând cont de terenurile aflate în vecinătatea imediata a acelorași proprietari, situate în București, ., sector 2 și 2. lotizare teren în cauza, situat în București, ., sector 2, fără sa se tina cont de vecinătăți.

Toate cele cinci variante de lotizare arata, fără echivoc, ca imobilul teren/construcție poate fi comod lotizat, cu respectarea principiului echității în materia împărțelii judiciare, loturile fiind justificate, cu cat mai puține compromisuri și bine relaționale cu vecinătățile!

III. Instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu încălcarea grava a unor dispoziții ale Codului de Procedura Civil, pe lângă cele referitoare la mandate art. 67 și urm. tratate deja la motivele anterioare: art. 6735, art. 6736 ce privesc obligația instanței de judecata de a pronunța o încheiere de admitere în principiu a cererii de partaj; art. 129 alin. 5 coroborat cu art. 6737 ce privesc obligația judecătorilor de a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului; art. 87 coroborat cu art. 114 ind. 1 alin 4 ce privesc procedura de citare a celor care locuiesc în străinătate;

În urma analizei întregului material procedural întocmit în cauza, instanța urmează sa constate ca în judecarea fondului a fost omisa etapa admiterii în principiu a masei partajabile, cu stabilirea calității de coproprietar a părților din dosar și a cotei parți ce se cuvine fiecăruia.

Nepronunțarea unei asemenea încheieri, conduce la nulitatea actelor care i-au urmat în conformitate cu art. 105, 106 din Codul de Procedura Civila.

Lipsa încheierii creează prejudicii tuturor pârtilor din proces. Acestea urmează a fi reparate prin schimbarea în tot a sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Dacă ar fi procedat judicios, stabilind de la început prin încheierea prevăzuta de art. 6735, masa partajabila și coproprietarii nu s-ar fi ajuns la soluția complet nelegala a pronunțării unei hotărâri în contradictoriu cu o persoana fără calitate (El Guelmi Hachemi).

Astfel, la termenul din 08.12.2010 O. M. a depus la dosarul cauzei un Certificat de Grefa care atesta existenta dosarului cu nr._/300/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2, "privind pe reclamanta O. M. și pe paratul EL HACHEMI GUELMI, având ca obiect: acțiune în constatare și partaj judiciar cu privire la: imobilul situat în ., sector 2, București, [...] cu termen administrativ de judecata la data de 18.03,2011". La termenul din data de 18.03.2011, instanța a dispus suspendarea acestei cauze, în temeiul art. 114 alin.3 și 4 din Codul de Procedura Civila.

În data de 24.04.2012 O. M. (pentru care se constatase deja lipsa calității procesuale pasive prin intervenția subscrisei în cauza), ne-a comunicat ca a existat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 și un alt dosar de partaj judiciar al bunurilor comune, înregistrat cu nr._, în care s-a constatât dreptul sau exclusiv de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu numitul El Hachemi Guelmi. În mașa partajabila era inclusa și cota din imobilul teren și construcție ce face obiectul prezentei cauze.

Prin aceasta sentința civila de ieșire din indiviziune (partaj bunuri comune după desfacerea căsătoriei dintre cei doi) El Guelmi Hachemi cedează către O. M. întreg patrimoniul sau de bunuri, adică implicit cota sa de 9,92% din imobilul teren și construcție, situat în București, sectorul 2, ..

La termenul din 25.04.2012 dra. av. O. Stirbulescu a învederat instanței de judecata aceste aspecte, solicitând acordarea unui nou termen de judecata pana la care sa poată face dovada celor spuse, însă instanța în mod nelegal ia respins cererea "întrucât nu s-a făcut un început de dovada în acest sens" (fila 247 din dosar), cu toate ca la dosarul cauzei exista încă din 08.12.2010 Certificatul de Grefa depus chiar de parata O. M..

Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului și în consecința la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, ceea ce presupune ca judecătorul este în drept sa stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept. ( a se vedea G. B., codul de procedură civilă comentat și adnotat, voi. I, Editura AII B., București, 2001, p. 140-141).

În ceea ce privește procedura de citare a paratului El Guelmi Hachemi, ea s-a petrecut în tot cursul procesului cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 87 coroborate cu cele ale art.114 ind.1 alin 4 din Codul de Procedura Civila ce reglementează procedura de citare a celor care locuiesc în străinătate.

Astfel, dacă nu ar fi tratat cu superficialitate și neglijenta lucrările dosarului, instanței de fond i-ar fi fost ușor sa ajungă la convingerea ca acest parat are domiciliul cunoscut în străinătate și ca în ceea ce ii privește trebuia sa se facă aplicarea dispozițiilor de mai sus.

La dosarul cauzei se aflau acte care ar fi putut conduce la concluzia corecta: Adresa reclamantei S. H. C. către Autoritatea Pentru Străini București, rămasa fără răspuns; (fila 46 din dosar după suspendare); adresa Consiliului General al Municipiului București către S. H. C. în sensul ca El Guelmi Hachemi nu figurează în evidentele acestuia; (fila 37 din dosar după suspendare); convenție Asupra Masurilor Atașate și a altor Reclamații, hotărârea de divorț pronunțata în Quebec; (fila 18 după suspendare); Contract pentru Constituirea societății cu răspundere limitata "Europa Standard SRL în care paratul GuelmiHachemi figurează cu domiciliul în Algeria, orașul Alger, Rue des sports B.T.D., Ruisseau. (fila 52 din dosar)

Reclamantele S. H. C. și S. M. C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefundat.

La termenul din 18.10.2013 tribunalul a constatat transmisa calitatea procesuala de la intimatul parat Guelmi Hachemi către O. M. și de la apelanta . către CG I. 2022 SRL.

Tribunalul a reținut prin decizie că în apel nu s-au administrat probe noi.

Prin decizia civilă nr.251A/28.02.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intervenientă în nume propriu C.G. I. 2022 SRL în contradictoriu cu intimatele-reclamante S. H. C., S. M. C. și intimata-pârâtă O. M., împotriva sentinței civile nr. 7658/16.05.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ și, pe cale de consecință a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecâtă către intimatele S. H. C. și S. M. C. în cuantum de_,67 lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin cerere de chemare în judecata reclamantele au solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, ., sector 2, iar în situația în care imobilul nu este comod partajabil în natura, au arătat ca doresc sa le fie atribuit.

În proces a intervenit . ca urmare a contractului de vânzare - cumpărare de drepturi nr.110/2007 și actului adițional nr.2109/2010, formulând o cerere de intervenție în interes propriu. În raport de aceasta cerere, prima instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. M. - în realitate fiind vorba de o transmitere convenționala a calității procesuale pasive. Totodată a încuviințat în principiu cererea de intervenție.

Pentru soluționarea litigiului prima instanța a dispus efectuarea expertizelor în construcții și topografica.

Expertiza topografica a fost depusa la dosarul cauzei la data de 27.06.2011.

La data ce 29.06.2011 reclamanta S. H. C. a depus la dosar o precizare a cererii în sensul ca nu dorește atribuirea imobilului, iar în situația în care nici ceilalți copărtași nu doresc atribuirea, să se dispună vânzarea. A arătat reclamanta ca . posesia terenurilor învecinate. Aceasta precizare a fost comunicata apărătorului intervenientei . a avut vreo obiecțiune.

La data de 1.09.2011 s-a depus la dosar raportul de expertiza topo refăcut, comunicat părților la termenul din 5.10.2011. La acest termen reclamantele formulează obiecțiuni la raport.

La data de 28.11.2013 s-a depus la dosar raportul de expertiza construcții. La acest raport reclamantele formulează obiecțiuni la data de 20.12.2011.

La termenul din 25.04.2012 instanța de fond respinge obiecțiunile la raportul de expertiza construcții formulate de reclamante și acorda cuvântul în dezbateri.

Atât prin concluziile orale cat și prin concluziile scrise, intervenienta . atribuirea imobilului în litigiu.

Reclamantele nu au solicitat atribuirea imobilului, ci vânzarea prin executor.

Prima instanța a avut în vedere concluziile părților și a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului către intervenienta.

Având în vedere poziția procesuala a părților, tribunalul a apreciat sentința instanței de fond legala și temeinica.

Tribunalul a constatat că intervenienta este cea care a solicitat atribuirea bunului și și-a însușit concluziile expertizelor prin aceea ca nu au formulat obiecțiuni în dosarul de fond.

Apelul formulat reprezintă în esența aspecte pe care partea avea posibilitatea sa le pună în discuție în față instanței de fond, o reevaluare a propriilor solicitări, în condițiile în care prima instanța s-a pronunțat în limitele investirii și ținând seama de principiul disponibilității.

Astfel, se susține prin motivele de apel ca hotărârea este nelegala întrucât nu a existat o cerere a intervenientei de atribuire a imobilului.

Critica este nefondata întrucât așa cum s-a arătat anterior atât prin concluziile orale cât și prin concluziile scrise, intervenienta . atribuirea imobilului în litigiu. Partea își invoca propria culpa în ceea ce privește apărătorul ales, însă tribunalul a constatât ca susținerile orale ale avocatului intervenientei au fost însușite de aceasta prin concluziile scrise care poarta ștampila societății. Nu era necesar un mandat special în opinia tribunalului mai ales ca partea însăși este cea care semnează cererea prin care solicita atribuirea imobilului. Faptul ca nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza nu reprezintă așa cum susține apelanta o confirmare a poziției sale procesuale în sensul ca nu a dorit atribuirea.

Cu privire la cererea introductiva și cererea precizatoare, tribunalul a constatat ca prima instanța nu a depășit limitele investirii întrucât la data de 29.06.2011 reclamanta S. H. C. a depus la dosar o precizare a cererii în sensul ca nu dorește atribuirea imobilului, iar în situația în care nici ceilalți copărtași nu doresc atribuirea, sa se dispună vânzarea. A arătat reclamanta ca . posesia terenurilor învecinate. Aceasta precizare a fost comunicata apărătorului intervenientei . a avut vreo obiecțiune, astfel ca nu poate invoca în apel modificarea tardiva a cererii de chemare în judecâta,apelanta fiind ea însăși decăzuta din acest drept. În ceea ce privește depășirea limitelor mandatului de către avocatul reclamantei, în opinia tribunalului nu intervenienta este cea care poate invoca aceasta chestiune ci partea reclamanta. Pozitia reclamantelor a fost reiterata și cu ocazia concluziilor orale, astfel ca instanța de fond a pronunțat hotărârea având în vedere solicitările părților litigante.

Așadar, tribunalul a constatat ca instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii având totodată în vedere și dispozițiile procedurale în materia partajului judiciar în sensul ca în ceea ce privește modalitatea de atribuire a ținut seama de cererile coproprietarilor. Faptul ca a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. și a încuviințat în principiu intervenția, deși era vorba de o transmitere convenționala a calității procesuale nu poate conduce la admiterea caii de atac câtă vreme apelanta intervenienta a avut calitatea de parte în proces în virtutea calității de coproprietar.

Criticile ce vizează rapoartele de expertiza nu vor fi reținute întrucât apelanta intervenienta este decăzuta din dreptul de a formula obiecțiuni. În dosarul de fond expertizele au fost comunicate părților care au avut posibilitatea sa formuleze obiecțiuni în condițiile art. 212 al. 2 Cod procedură civilă, însă numai reclamantele și-au exercitat acest drept.

Sunt neîntemeiate și criticile ce vizează aspectul nepronunțării încheierii de admitere în principiu, părțile având posibilitatea de a ataca hotărârea sub toate aspectele. Codul de procedura civila nu prevede obligativitatea pronunțării încheierii de admitere în principiu așa cum eronat se susține prin motivele de apel.

De asemenea, tribunalul a constatat că apelanta nu poate invoca o eventuala lipsa de procedura cu o alta parte din proces.

Împotriva acestei decizii, la data de 19.05.2014 a declarat recurs intervenienta . 2022 SRL care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.05.2014.

În motivarea recursului său, recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, are o motivare contradictorie și străina de natura cauzei – art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Decizia nu este motivata.

Temeiurile apelului formulat în cauza vizează chestiuni de drept, nerespectarea unor norme de drept procesual și de drept substanțial de către prima instanța de fond.

Apelul, astfel cum a fost completat și precizat (filele 1-11 și 151 - 161 din dosarul de apel), a evidențiat vătămări procesuale care au fost determinate prin sentința apelata, în raport de dispozițiile art.105 alin.(2) coroborat cu art.108 alin.(1) Cod procedură civilă.

Decizia recurata nu dezleagă chestiunile de drept pe care se întemeiază apelul, iar considerentele sunt imprecise, contradictorii și lipsite de concordanta cu faptele rezultate din actele și lucrările dosarului.

Deoarece motivarea data prin decizia recurată este incorecta și nu este în concordanta cu actele dosarului, iar procedeul adoptat de Tribunal echivalează cu nemotivarea și reprezintă o nesocotirea îndatoririi legale prevăzuta de art.261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, în raport de temeiurile apelului, se impune nulitatea hotărârii atacate.

A. Decizia nr. 251A/28.02.2014 nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Din analiza considerentelor (pag. 14 și 15 din decizie) rezulta ca apelul a fost respins prin aplicarea formala a art. 296 Cod procedură civilă, cu argumente de fapt, reținute greșit și contrazise de conținutul real al cererii de intervenție și al concluziilor scrise depuse la prima instanța, deoarece ambele acte de procedura nu sunt semnate de reprezentantul legal al societății interveniente și nu poarta stampila acesteia.

În esență, decizia și-a motivat soluția cu argumente generale, fără referire concreta la criticile formulate prin apel.

Chintesența motivării soluției este reprezentata de un considerent contrazis total de actele dosarului invocate în cuprinsul său și nu exista o motivare concreta, întemeiata în drept cu privire la: limitele legale ale principiului disponibilității în raport de actele de procedura efectuate prin mandatar convențional, când este vorba despre acte de dispoziție, limitele rolului activ al instanței pentru "prezumarea" exercitării dreptului de a cere atribuirea în natura a întregului bun, prin simpla formulare a cererii de intervenție, temeiurile de drept în raport de care se pot valida judiciar "cereri precizatoare", în realitate veritabile cereri modificatoare înaintate prin fax (fără verificarea realității și autenticității trimiterii scrise) după ultimul termen de judecata (25.04.2012), de a doua reclamanta, S. M.-C. (fila 250 din dosarul de fond), după închiderea dezbaterilor (ora 14: 10) și rămânerea cauzei în pronunțare (filei 250 din dosarul de fond); o astfel de cerere nu a fost supusa dezbaterii părților, iar prima instanța de fond nu și-a exprimat motivat soluția de a o primi sau îndepărta (fila 247 din dosarul de fond).

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la nici unul din aspectele sus-menționate, deduse judecății prin cererea de apel și cererea precizatoare - completatoare a motivelor de apel.

Prin cererea precizatoare a cererii de apel (f. 151 - 161, dosar Tribunal), s-au dedus judecății temeiurile de drept procesual care impuneau verificarea neregularităților procesuale săvârșite după dezbaterea în fond a cauzei, a căror invocare, în raport de art.108 alin. (1) Cod procedură civilă și art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă, nu putea fi făcută decât în apel.

Temeiurile cererii precizatoare au fost omise în totalitate de decizia recurata și nu au fost examinate.

B. Decizia nr. 251A/28.02.2014 cuprinde motive străine de pricină.

În cauza, sunt străine de pricina următoarele fapte reținute de instanța de apel și folosite drept motivare esențiala în hotărârea pronunțata:

a). „…tribunalul constata ca susținerile orale ale avocatului intervenientei au fost însușite de aceasta prin concluziile scrise care poarta stampila societății. ".

Fila 253 din dosarul de fond evidențiază exclusiv semnătura și ștampila avocatului și nu ale părții/societății interveniente (Anexa 1 la prezentul recurs).

Decizia instanței de apel, care în tot cuprinsul scurtelor "considerente" face referire la concluziile scrise și la valabilitatea lor ca "cerere", se întemeiază pe o eroare grava, decurgând nu numai dintr-o apreciere greșita a normelor privitoare la formularea cererilor ., ci și dintr-o apreciere greșita a actelor aflate la dosarul cauzei.

b), "Apelul formulat reprezintă în esența aspecte pe care partea avea posibilitatea sa le pună în discuție în fața instanței de fond ... ":

Afirmația este străina de cauza, deoarece:

- depășirea mandatului general al avocatului intervenientei, concretizata în solicitarea orala de atribuire în integralitate a imobilului către intervenienta, s-a făcut la ultimul termen de judecata și nu a putut fi cunoscuta de intervenienta și supusa remedierii judiciare decât în apel, în fața instanței ierarhic superioare, prin singura activitate procesuala ce putea fi efectuata după închiderea dezbaterilor.

Nu interesează raporturile dintre client și avocat, deoarece corecta soluționare a cauzei vizează raporturi procesuale a căror dezlegare este atributul exclusiv al instanțelor prin control judiciar efectiv;

- cererea modificatoare a celei de-a doua reclamante S. M.-C. (fila 250 din dosarul de fond) a fost formulata prin fax la ultimul termen de judecata - 25.04.2012, după închiderea dezbaterilor la fond și rămânerea cauzei în pronunțare (este consemnata pe respectiva cerere ora depunerii: 14: 10), nu a fost supusa dezbaterii părților, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra ei (fila 247 din dosarul de fond), astfel ca aceasta critica nu putea fi învederata decât instanței de apel;

- nelegala citare a unei părți la momentul dezbaterilor pe fond a putut fi verificata numai după comunicarea hotărârii, iar nerespectarea principiului contradictorialității justifica invocarea neregularității procedurale bazata pe validitatea partajului judiciar de care sunt interesați toți copartajanții.

C. Decizia nr. 251A/28.02.2014 este nemotivată și nu indica mijloacele de proba care au fundamentat sau puteau fundamenta soluția instanței.

Regula judecăților corecte este ca justa stabilire a situației de fapt este indisolubil legata de problematica probelor.

Simpla afirmație ca un fapt rezulta din "analiza actelor și lucrărilor dosarului", "din probele dosarului", fără sa se poată identifica în ce constau acestea, constituie o nemotivare.

Învederează ca în mod nereal s-a afirmat la pag. 13 din decizia recurată că "În apel nu s-au administrat probe noi".

În cadrul probei cu înscrisuri, la fila 21 și urm. din dosarul de apel s-a depus înscrisul intitulat "Raport de expertiza tehnica extrajudiciara".

Din cuprinsul înscrisului rezulta ca, în realitate, terenul supus partajului este comod partajabil în natura în cel puțin 5 variante echitabile pentru toți copărtașii.

Expertiza s-a efectuat în condițiile în care situația de fapt și de drept a terenului supus partajului s-a modificat substanțial după pronunțarea hotărârii primei instanțe.

Expertiza a avut în vedere Sentința civila nr.3468/28.02.2012 - pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București (Anexa nr. 3 la raport), prin care se "constata dreptul de proprietate exclusiva al reclamantei (O. M.) asupra bunurilor... cota de 20% în bunurile ce au aparținut societății radiate EUROPA STANDARD S.R.L., bunuri reprezentate de: imobil construcție și teren situat în București, ., sector 2, dobândit de societate la data de 24.10.1994 prin cumpărare, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.10.1994, transcris sub. nr._/1994".

Pârâta inițiala Guelmi O. M. a solicitat expres suspendarea prezentului litigiu a cărui corecta soluționare impunea verificarea legăturii cu litigiile sus-menționate (f. 32-33 încheierea din 8.12.2010 și f. 34-35 încheierea din 15.12.2010, Judecătorie).

Modificarea substanțiala a situației juridice privind coproprietățile a determinat reintroducerea în procedura, direct în apel, a paratei O. M. (f. 131, f. 139, f, 244 - încheierea din 18.10.2013, dosar Apel), a cărei cota de coproprietate dobândită prin sentința de partaj cu fostul soț nu a format obiect de preocupare judiciara reala din partea titularului dreptului, deoarece, la prima instanța, paratul Guelmi Hachemi a fost "lipsa în procedura", iar citarea sa prin publicitate a determinat prelungirea în timp a procedurii.

Neobservarea probei cu expertiza, întocmita în raport de situația bazată inclusiv pe înscrierea imobilului în Cartea funciara (situație inexistenta la prima instanța de fond), imposibila pâna la finalizarea litigiilor sus-menționate, a determinat, în realitate, ignorarea totala a probelor admise și administrate în apel.

Proba contrazice total sentința, care a concluzionat ca ar exista o imposibilitate de lotizare a imobilului în discuție.

În cadrul probei cu înscrisuri, la fila 398 din dosarul de apel, s-a depus "Contractul de asistenta juridica nr. 170.102/30.11.2010" din care rezulta neîndoielnic ca mandatul avocatului a fost limitat exclusiv la acte de administrare și conservare a drepturilor în litigiu, respectiv la asistarea și reprezentarea "în procesul de ieșire din indiviziune cu S. H. C., S. M. C. și Guelmi Hachemi pentru partajarea în natura și atribuirea către client a unui lot favorabil aferent cotei de 10,080/0." (Anexa 2 la prezentul recurs).

Omisiunea instanței de apel de a aprecia toate mijloacele de proba admise și administrate în apel, de natura sa schimbe soluția data litigiului la prima instanța sau ignorarea totala a unui fapt probator, relevant procesual pentru lămurirea corecta a pricinii, provoacă îndoieli asupra justeței concluziilor exprimate prin formula generica: "tribunalul apreciază ... ", "în opinia tribunalului ... ".

În lipsa oricăror trimiteri la probatoriul administrat în cauza, astfel cum a fost completat în apel, soluția data prin decizia recurata nu rezulta din probele administrate, nu se sprijină pe aprecieri directe și motivate date în apel, astfel ca motivarea formala a deciziei demonstrează că lipsește cercetarea efectiva a fondului litigiului în etapa devolutiva a apelului, potrivit art. 295 Cod procedură civilă

Deoarece condiția motivării legale a hotărârii implica determinarea și nominalizarea temeiului legal pentru fiecare motiv de apel examinat, precum și o argumentare a convingerii pentru care operează dispozițiile legale incidente, iar o astfel de condiție nu se verifica în speța, soluția este incorecta.

Jurisprudența a consacrat principiul potrivit căruia motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisa a exercitării corespunzătoare de instanța superioara a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigenta a art.21 alin.(3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Atât timp cât în considerente instanța nu analizează toate probele care au fost administrate, nu stabilește corect împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evoca normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speța, soluția exprimata prin dispozitiv rămâne nesusținuta și pur formala, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

Partajarea dispusa în aceste condiții cauzează o vătămare cere nu poate fi înlăturata altfel decât prin cașarea sentinței atacate pentru a asigura accesul la toate etapele de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi data în cauza.

II. Art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii.

1. Instanța de apel a apreciat incorect ca instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii și cu respectarea principiului disponibilității (P.. 14 și pag. 15 din decizia recurata).

În apel am arătat și am dovedit ca:

- singura cerere de atribuire, legal formulata și supusa contradictorialității, a fost cererea reclamantelor prin care s-a inițiat judecata în dosar (fila 3 din dosarul de fond), iar instanța nu s-a pronunțat în limitele acesteia;

- modificarea cererii inițiale de către reclamante (S. H.-C. la data de 29.06.2011 - fila 128 din dosarul de fond și S. M. C. la data de 25.04.2012 - fila 250 din dosarul de fond) nu putea fi considerata legala și nu putea produce efecte, deoarece cererile nu s-au încadrat în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.132 Cod procedură civilă: nu erau declarații verbale care să fie doar trecute în încheierea de ședința pentru ca nu se refereau la greșeli materiale, nu măreau/micșorau câtimea obiectului cererii inițiale, nu se refereau la un obiect pierit/pierdut și nici nu înlocuiau o acțiune în constatare cu una în realizare;

- cererile modificatoare ale reclamantelor au fost tardive, iar tardivitatea acestora nu s-a pus în discuție fie pentru lipsa de procedura, fie pentru ca cererea celei de a doua reclamante s-a transmis prin fax după dezbateri.

În plus, cererea primei reclamante s-a formulat în lipsa unui mandat valabil de reprezentare și cu depășirea limitelor impuse de mandatul avocațial. Cererea reclamantei S. H.-C. din data de 29.06.2011 (fila 128 din dosarul de fond) este o renunțare la exercitarea dreptului de partaj prin modalitatea de acceptare a atribuirii integrale a imobilului.

Exercitarea acestui drept potestativ implica totdeauna verificarea îndreptățirii de a se dispune asupra unui drept potestativ care, o data exercitat, în mod irevocabil pune capăt unei situații juridice de expectativa.

În consecința, nu se putea modifica legal petitul acțiunii de partaj, semnată de reprezentantul convențional fără calitate dovedita, căruia prima instanța de fond i-a pus în vedere încă din data de 08.12.2010 (fila 32, 35 verso, 46 din dosarul de fond) sa-și dovedească mandatul pentru ambele părți pe care le reprezenta.

Reprezentantul reclamantei nu și-a îndeplinit nici măcar obligația de a dovedi existenta reala a unui mandat general.

Cu atât mai puțin s-a dovedit existenta mandatului special, conform exigentelor impuse de art.69 Cod procedură civilă, art.3 din Legea nr.51/1995 privind profesia de avocat și art.127 lit. c) din Statutul profesiei de avocat;

- solicitarea reclamantei S. H.-C. din data de 29.06.2011 nu a fost pusa în discuția părților pentru a fi considerată legal primita de instanța de judecata și pentru a produce efectele vizate.

Potrivit Încheierii din 29.06.2011 (fila 132 verso din dosarul de fond) "instanța a luat act de cererea modificatoare formulata de reclamanta S. H.-C.".

Rezulta ca cererea nu a fost supusa dezbaterii părților pentru respectarea principiului contradictorialității.

Acordul intervenientei nu poate fi prezumat, așa cum a statuat instanța de apel, deoarece la fond, la termenul din 05.10.2011, termenul următor depunerii cererii, instanța nu a revenit asupra măsurii luate cu privire la cererea din 29.06.2011 (filele 171 și 172 din dosarul de fond).

Modalitatea primei instanțe de abordare a cererilor în discuție a lipsit părțile de o reprezentare clara a situației și a produs confuzie procedurala;

- cererea modificatoare înaintata la ultimul termen de judecata 25.04.2012 de cealaltă reclamanta, S. M.-C. (fila 250 din dosarul de fond), nu putea produce efecte deoarece a fost formulata după închiderea dezbaterilor (ora depunerii a fost consemnata ca fiind 14: 10) și rămânerea cauzei în pronunțare (fila 250 din dosarul de fond). Cererea nu a fost supusa dezbaterii părților.

Prima instanța nu și-a exprimat și motivat poziția fața de aceasta, de a o primi sau îndepărta (fila 247, dosar).

Fața de aceste neregularități procedurale, criticate în apel, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu aplicarea corecta a legii.

În consecința, instanța de apel în mod neîntemeiat a reținut ca "Reclamantele nu au solicitat atribuirea imobilului ... ".

În plus, constatarea potrivit căreia numai intervenienta N. I. S.A. a cerut atribuirea imobilului (pag. 14, decizie recurata) nu rezulta din actele și lucrările dosarului, examinate în raport de exigentele legii.

Lipsa unei cereri care să emane de la autoarea ut singuli a subscrisei (persoana juridica) este evidenta.

La dezbaterea în fond, avocatul reclamantelor a precizat ca pana la închiderea dezbaterilor"intervenienta în interes propriu nu a solicitat atribuirea în natura a imobilului ... " (f. 247 verso, jos, încheierea din 25.04.2012).

Nu exista nici un dispozitiv al încheierilor de sedinta precedente care sa stabilească fără echivoc ca s-a modificat acțiunea introductivă (în sensul ca nu se mai solicita atribuirea, ci atribuirea către alți copărtași sau vânzarea) ori ca s-ar fi formulat de intervenienta cerere de atribuire a bunului.

2. Instanța de apel a reținut incorect ca intervenienta a solicitat atribuirea imobilului, deoarece din actele și lucrările dosarului rezulta ca:

Cererea de intervenție nu cuprinde mențiuni care sa permită prezumția judiciara consacrata de decizia recurata, potrivit căreia ar fi existat o intenție "vădita" a intervenientei de "a adjudeca pentru sine" imobilul supus partajării.

Singura solicitare din cererea de intervenție a fost de introducere în cauza pentru ca dispozițiile hotărârii ce urma sa se pronunțe sa îi fie opozabile societății, iar actele procesuale sa fie îndeplinite și fața de aceasta (fila 21 din dosarul de fond).

Sintagma "intervenție în nume propriu/interes propriu" viza dreptul aferent cotei de 10,08% din imobil, deținuta în proprietate de intervenienta și nu atribuirea în integralitate a acestuia.

Cererea reprezenta modalitatea de a interveni în litigiul ce privea acest drept de coproprietate, însă rolul activ al instanței impunea sa califice cererile părților pe baza situației de fapt și de drept învederate, indiferent de denumirea sub care s-au formulat acestea.

În realitate, prima instanța ar fi trebuit sa constate transmiterea calității procesuale de la O./Guelmi M. către N. I. S.A., ca urmare a transmiterii convenționale a unei cote din dreptul asupra imobilului ce făcea obiectul litigiului dedus judecății, așa cum s-a reținut la fila 35 din dosar (Încheierea din 15.12.2010, din dosarul de fond).

În baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi s-a admis participarea procesuala a autoarei noastre O. M. și tot în baza acestuia a fost scoasă în afara cadrului procesual (fila 35 - Încheierea din 15.12.2011 din dosarul de fond).

Efectul este specific transmiterii calității procesuale, nu admiterii intervenției când toate părțile rămân în judecata.

Intervenienta, ca terț care a formulat aceasta cerere, nu a dobândit legal calitatea procesuala de intervenient în interes propriu, ci a preluat calitatea procesuala a părții care i-a înstrăinat dreptul în litigiu, respectiva paratei O. M., în limitele dreptului transmis, ca succesor cu titlu particular al acesteia".

Cererea intervenientei nu a reprezentat o cerere reconvenționala, nu conține solicitarea de atribuire în integralitate a imobilului.

Dispoziția instanței referitoare la taxa de timbru privitoare la cererea de intervenție a creat confuzii.

Așa se explica mențiunea expresa ca s-a solicitat restituirea (fila 32 - verso, 63-verso, 64 din dosarul de fond): Totodată apărătorul intervenientei în interes propriu solicita restituirea taxei de timbru achitate motivat de faptul ca solicita sa ia locul în proces al paratei O. M. și nu dorește să fie intervenienta."

Concluziile orale pe fond nu se confunda de lege/jurisprudența cu cererea unei părți, ele fiind reiterări ale solicitărilor deja înaintate și primite de instanța de judecata spre analiza înainte de terminarea cercetării judecătorești.

Din conținutul dosarului rezulta ca nu a existat o solicitare de atribuire din partea societății interveniente, concretizata ., conforma cu normele legale.

În lipsa unui mandat și a unei solicitări scrise, concluziile finale ale avocatului nu pot reprezenta o cerere separata, conforma cu normele procedurale legale.

3. Instanța de apel a apreciat incorect ca "Nu era necesar un mandat special în opinia tribunalului" pentru formularea cererii de atribuire a imobilului către intervenienta.

Solicitarea de atribuire în natura, formulata de avocatul autoarei subscrisei, a fost admisa fără ca instanța sa verifice mandatul special necesar pentru actele de dispoziție efectuate prin reprezentant, mai ales în cazul persoanelor juridice”.

Mandatul general al avocatului este reglementat de art.122 lit.c) din Statutul profesiei de avocat și art.3 din Legea nr.51/1995 privind profesia de avocat și este limitat la exercitarea de acte de administrare și de conservare a cotei de 10,08% deținuta în proprietate de subscrisa din imobilul în litigiu.

S-a statuat" ca mandatul este general ori de cate ori mandatarul este împuternicit sa îndeplinească orice acte folositoare mandantului.

Prin propunerea de atribuire în natura a imobilului cu plata de suite, avocatul a efectuat un act care depășea noțiunea de administrare și conservare obișnuita a bunului. Acest aspect nu reprezintă o chestiune ce tine de raporturile dintre parte și avocat și care ar trebui rezolvata în cadrul acestor raporturi, ci constituie un temei de nulitate a hotărârii, lucru statuat în practica de instanțele superioare".

Cererea formulată în concluziile finale, la ultimul termen de judecată, reprezintă o neregularitate pe care subscrisa nu a avut alt prilej de a o învedera decât prin cererea de apel.

Prin formularea apelului, subscrisa a arătat ca nu înțelege sa ratifice nici expres și nici tacit acest act excesiv al reprezentantului ales. În lipsa unei validări retroactive, acest act nu ne poate obliga sa ne asumam consecințele hotărârii de fond?

4. Dispozițiile legale în vigoare, care impun societăților comerciale pe acțiuni, sub sancțiunea nulității, dobândirea unor bunuri (și asumarea unor obligații) de o valoare de tipul celei în disputa litigioasa (valoarea suitei aferente imobilului "ocupat" de construcții improvizate), fără aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, au fost ignorate la aprecierea existentei/inexistentei acordului expres al intervenientei S. C. N. I. S.A. Ia atribuirea întregului imobil în natura.

Dispozițiile legale în vigoare (atât la data de 27.01.2007 - data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare auto sub nr. 110/2007 la BNP B. N., depus la f. 11 - 15 dosar Judecătorie, prin care S.C. N. "95 S.A. a dobândit de la vânzătoarea O. M. cota de 10,08% din dreptul de proprietate asupra imobilului supus partajului,

cat și la 18.06.2010 - data semnării actului adițional la acest contract, prin care O. M. a ratificat actul inițial subsecvent rămânerii irevocabile a Sentinței comerciale nr.1696/9.04.2008 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII-a Comerciala în Dosarul nr._ privind falimentul S.c. Europa Standard S.R.L.) impuneau, potrivit "art.150 alin. (1) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale în forma modificata prin Legea nr. 441/2006, obținere prealabilă a aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru dobândirea/înstrăinarea bunurilor către sau de la societate, sub sancțiunea nulității.

Aceleași dispoziții legale au fost în vigoare la data formulării cererii de intervenție în interes propriu - 8.12.2010 (f. 32 verso, alin. 4, dosar Judecătorie) și la data la care s-au pus concluzii pe fond la Judecătorie - 25.04.2012 (f. 247 verso jos - f. 248 sus, dosar Judecătorie) .

Încetarea stării de coproprietate obișnuita prin operațiunea juridica de partaj, prin care drepturile reale principale pe cote-părți se transforma în drepturi pure și simple asupra unor bunuri sau asupra unor părți materiale din acestea, ori asupra echivalentului acestor bunuri, este condiționata de exercitarea dreptului de a cere partajul", Dreptul de a cere partajul este un drept potestativ.

Acest drept este exercitat prin manifestarea unilaterala de voința a titularului dreptului de coproprietate.

În raport de criteriul consecințelor cu privire la dreptul de proprietate sau la alt drept real principal, ori cu privire la obiectul acestuia, la o masa patrimoniala sau un patrimoniu în ansamblul sau, manifestările concrete ale dreptului de a cere partajul îmbracă forma unor acte de dispoziție juridică, ca orice act juridic prin care se exercita un drept potestativ.

Efectul declarativ de drepturi al partajului, potrivit căruia fiecare coproprietar, în urma partajului, va fi declarat retroactiv, din momentul nașterii stării de coproprietate, titular al dreptului de proprietate pur și simplu asupra bunului atribuit, impune concluzia ca dreptul de a solicita atribuirea în natura a bunului supus partajului (ca modalitate concreta a dreptului de a cere partajul) este un drept de dispoziție juridică și nu un act de administrare, deoarece este un act juridic de dispoziție care modifica sau stinge o situație juridica preexistentă.

Exercitarea acestui drept nu poate ignora situația speciala în care se afla titularul acestui drept.

Dacă titular al dreptului de coproprietate obișnuita asupra bunului supus partajului este o societate comerciala pe acțiuni - cum este cazul S.C. N. I. S.A. - sunt incidente dispozițiile art.150 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în forma modificata prin Legea nr. 441/2006, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității, pentru dobândirea/înstrăinarea bunurilor către sau de la societate, este necesara obținerea prealabila a aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

O astfel de dispoziție legala imperativa nu poate fi eludata .

În consecința, în lipsa unor mențiuni exprese subscrise și aprobate de reprezentantul legal al societății comerciale interveniente în procesul de partaj pendinte la Judecătoria Sectorului 2 București, nu se poate prezuma valabil ca simpla introducere a cererii de intervenție (în realitate, cererea de introducere în cauza ca urmare a dobândirii cotei-părți din bunul supus partajului de către titularul actual al dreptului) echivalează cu exercitarea dreptului de partaj aparținând S. C. N. I. S.A. în modalitatea cererii de atribuire în natura a întregului bun (cum au constatat incorect, în speța, ambele instanțe de fond).

Un astfel de drept nu poate fi exercitat valabil în contra dispozițiilor art.69 alin.(1) Cod procedură civilă 1865, care impun existenta unei procuri speciale pentru actele de procedura ce vizează orice act de dispoziție juridica cu privire la drepturile substanțiale deduse judecății, chiar și în condițiile în care actul de procedura este întocmit de mandatarul convențional avocat.

Soluția dată prin decizia recurata, care absolutizează nepermis principiul disponibilității și deplasează problematica dedusa judecății cu privire la eficienta juridica a "susținerilor" avocatului care a reprezentat intervenienta la dezbaterea cauzei în fond, la prima instanța de fond, pe tărâmul "invocării propriei culpe în ceea ce privește apărătorul ales" (pag. 14, alin. 10, Decizie) este incorecta.

Soluția se bazează pe deformarea conținutului probelor constând în înscrisuri, administrate în cauza ori a actelor de procedura întocmite de avocat (concluziile scrise).

Nu există în dosarul cauzei o "cerere... semnată de partea însăși" prin care să se fi solicitat atribuirea imobilului (astfel cum se reține la pag.14, alin.10, decizie) și nici "însușirea concluziilor orale" ale avocatului prin "stampilarea concluziilor scrise cu stampila societății" (pag. 14, alin. 10, decizie).

La f. 21 dosar Judecătorie este depusa cererea de intervenție, care, pe verso, nu poarta stampila societății interveniente.

La f. 251 - 253 dosar Judecătorie sunt depuse concluziile scrise, care nu poarta stampila societății interveniente.

per a contrario, decizia recurata statuează ca ar fi fost necesara ratificarea actului de dispoziție efectuat fără procura speciala de avocat, pentru ca numai astfel acesta ar fi putut avea valoarea juridica pe care legea o impune.

5. Instanța de apel a menținut o partajare cu o sulta nejustificata în fapt și în drept. Valoarea imobilului nu a fost corect și în mod concret stabilita. Dispozițiile art.295 alin.(2) c.pr. civ. au fost interpretate și aplicate incorect.

Completarea la raportul de expertiza întocmit de expertul R. S. arată, la filele 214, 228, 229 - 231 din dosarul de fond, ca valoarea inițial apreciata a terenului în litigiu este afectata/diminuata de existenta unor construcții din tabla aflate pe acesta, însa nu precizează valoarea în finalul completării, aspectul rămânând nelămurit:

În final judecătorul preia prima valoare pe care expertul nu și-a mai asumat-o, considerând-o nereala (Anexa 3 la prezentul recurs).

Expertiza extrajudiciara depusa în apel (fila 21 din dosarul de apel) este un înscris relevant privitor la valoarea de circulație a imobilului supus partajului.

Valoarea reala se impunea a fi lămurita în etapa devolutiva a apelului, deoarece suma totala de 3.106.040 Euro indicata estimativ la fond (potrivit mențiunilor de evaluare din expertiza tehnica judiciara construcții) nu este rezonabila în raport de suma de 1.480.450 Euro determinata prin expertiza extrajudiciara (Anexa 4 la prezentul recurs) .

Instanța de apel nu a analizat acest înscris.

Expertiza extrajudiciara dovedește caracterul eronat al rapoartelor de expertiza administrate la prima instanța de fond, fără cercetarea directa a terenului și construcțiilor aflate pe acesta.

În condițiile în care se demonstrează tehnic posibilitatea reala și efectiva a partajării în natura în cel puțin cinci variante de lotizare (!), care țin cont de vecinătăți dovedite ca realizate prin efectul hotărârilor judecătorești survenite intre pronunțarea sentinței și judecata cererii de apel (terenurile lipite de cel în litigiu aparțin copărtașilor), astfel ca toate laturile propuse pot avea ieșire la drum public, dreptul la realizarea împărțelii pe baza de măsurători și evaluări concrete, la fața locului și nu "din birou" sau "de pe un pod din apropiere!" a fost incorect refuzat de instanța de apel (Anexa 5 la prezentul recurs).

S-a respins incorect ca inutila cererea de a se completa probatoriul cu o noua expertiza, bazata pe măsurători și constatări efective, . faptic privind vecinătățile terenului, posibilitatea formarii de loturi cu caracter utilizabil în ceea ce privește accesul de la calea publica.

Dispozițiile art. 295 alin.(2) C.proc.civ. au fost interpretate și aplicate incorect, deoarece dreptul instanței de a aprecia ca administrarea în apel a unei noi probe este necesara nu este un drept discreționar, iar asupra probelor legea impune a se pronunța de către instanțele de fond aprecieri motivate.

Menținerea unei sentințe întemeiate exclusiv pe concluziile expertizelor tehnice întocmite la prima instanța de fond, în lipsa unor măsurători și evaluări la fața locului (fila 194 dosar Judecătorie), este incorecta.

A fost incorect menținuta sentința care se bazează pe proba constând în Nota telefonica a judecătorului de la prima instanța de fond, care a determinat ca expertul de specialitate "construcții" sa răspundă direct unor obiecțiuni transmise de reclamanta prin posta, intre termene, nedezbătute intre părți, dar comunicate expertului "prin telefon".

6. Instanța nu a respectat dispozițiile procesuale speciale privitoare la împărțeala judiciara.

Principiul împărțelii în natura, ca metoda de partajare cu caracter prioritar și caracterul subsidiar al soluției atribuirii bunului, principiul egalității și proporționalități în formarea și compunerea loturilor, ignorarea reglementarilor prevăzute de art. 67310 C.pr.civ, în condițiile în care voința expresa a celui căruia i se atribuie bunul nu este verificata prin consultarea reprezentanților legali, îndrituiți să angajeze obligații de plata a suitei fața de o societate comerciala cu regim legal prestabilit, au fost încălcate.

Poziția procesuala a copărtașului O. M., care, prin preluarea în apel a litigiului - din considerentele duratei procesului de împărțeala a averii sale cu fostul soț - a "participat efectiv în procedura" numai în apel a fost total ignorata.

De principiu, un coproprietar nu poate fi constrâns judiciar sa primească în întregime un bun, dacă nu este de acord expres (în condițiile legii), cu dobândirea în natura a bunului și asumarea datoriei de plata a suitei.

7. Decizia se bazează pe interpretare și aplicare greșita a dispozițiilor privind obligativitatea încheierii de admitere în principiu în raport cu specificitatea litigiului.

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 673 alin.(5) și art.673 alin.(6) Cod procedură civilă, care stabilesc ca . instanța trebuie sa se pronunțe în principiu și motivat asupra masei partajabile.

Lipsa încheierii de admitere în principiu pe de o parte împiedica partea de a o mai ataca odată cu fondul, iar pe de alta parte anulează posibilitatea instanței superioare de a-și exercita controlul judiciar asupra acesteia"".

Drepturile coproprietarilor au luat naștere și s-au modificat prin diferite modalități:

- Sentința comerciala nr.1696/07.04.2013 pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII-a comercială, contractul de vânzare-cumpărare de drepturi nr.110/27.01.2007,

- Actul adițional nr. 2109/18.06.2010, contractul de vânzare-cumpărare intervenit direct în apel.

Complexitatea cauzei și modificarea cadrului procesual în apel, prin cererea de reintroducere în cauza a paratei O. M. și eliminarea pârâtului Guelmi Hachemi, schimbarea substanțiala a situației de fapt și de drept a bunului supus partajului, sunt evidente.

8. Decizia se bazează pe interpretarea și aplicarea greșita a legii în sensul că practic s-a soluționat cauza fără a se intra în cercetarea fondului, cele două hotărâri fiind nule.

În faza apelului S.C. CG I. 2022 S.R.L. s-a subrogat în drepturile S.C. N. I. S.A . Tot În faza apelului a fost introdusa În cauză numita O. M., în locul numitului Guelmi Hachemi, care a fost scos din cauză.

În același sens, în sentința de fond apare creditor numitul Guelmi Hachemi, dar care nu mai apare și în decizia nr.251/28.02.2014, unde apare numita O. M.. În ceea ce privește S.c. N. I. S.A. aceasta apare în dispozitivul Sentinței nr.7658 din 16.05.2012 dar în dispozitivul Deciziei 251A/28.02.2014 nu este preluata transmiterea drepturilor sale către subscrisa S.c. C.G. I. 2022 S.R.L..

Prin cele două hotărâri nu s-a ajuns la soluționarea cererii de ieșire din indiviziune ci doar la un schimb de proprietari asupra cotelor de proprietate, ceea ce înseamnă că nu s-a soluționat cererea în fond, astfel că ambele hotărâri sunt nule.

Pentru toate considerentele expuse, recurenta-intervenientă solicită admiterea recursului în sensul celor solicitate.

La data de 28.09.2014 intimatele-reclamante au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatele-reclamante au arătat că recursul este nefondat, iar hotărârea recurată este temeinică și legală.

Hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină (argumente pentru respingerea recursului întemeiat pe art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă)

În raport de circumstanțele de fapt, de (in)admisibilitatea cererilor, formulate prin apel și de (lipsa de) pertinență a argumentelor apelantei, este opinia intimatelor-reclamante că decizia civilă recurată nr.251A/28 februarie 2014 este motivată, simpla enumerare a considerentelor instanței de apel fiind suficientă pentru a reține caracterul nefondat al criticii aduse de recurentă.

Așa cum s-a reținut în doctrină și într-o jurisprudență constantă, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Torija c. Spaniei), judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, astfel că nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Ca urmare, Curtea este rugată să aibă în vedere că aprecierea asupra motivului de recurs prin care recurenta critica lipsa motivării hotărârii judecătorești trebuie făcută prin raportare la argumentele concrete aduse în apel de recurentă și la admisibilitatea acestora în raport de momentul la care s-au ridicat, la opozabilitatea acestora față de instanță și terți și la (ne)îndeplinirea condiției interesului.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa (Hotărârea din 19 decembrie 1997 în cauza Helle c. Finlandei, pct. 51), că măsura în care motivarea unei instanțe pentru respingerea unei cereri îndeplinește condițiile art.6 alin. (1) din CEDO trebuie analizată prin raportare la circumstanțele speței, inclusiv natura disputei.

Or, așa cum Curtea poate constata, în circumstanțele concrete ale dosarului de față, faptul că Tribunalul a arătat prin hotărârea reculată considerentele pentru care a apreciat că argumentele apelantei nu sunt admisibile răspunde exigențelor art. 6 § 1 CEDO, neexistând obligația Tribunalului să analizeze pe fond aceste argumente, din moment ce ele fuseseră ridicate cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru formularea lor.

Or, în raport de circumstanțele concrete, instanța de apel a procedat legal analizând admisibilitatea și pertinența apărărilor.

Trebuie avut în vedere că în jurisprudența CEDO (Helle c. Finlandei, pct. 55) se arată că art. 6 §1 nu poate fi interpretat ca cerând instanței să prezinte un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de petent.

Decizia nr. 251 A/28.02.2014 cuprinde motivele pe care se sprijină

Subsumat acestei critici, recurenta reia criticile aduse în apel cu privire la soluția de atribuire exclusivă a imobilului al cărui partaj judiciar a constituit obiectul litigiului. Curtea este rugată să respingă susținerile recurentei și să rețină că instanța de apel a menționat și evidențiat elementele esențiale care au dus la respingerea argumentelor recurentei, prin care aceasta a invocat nelegalitatea soluției de atribuire în natură la care s-a oprit prima instanță.

Așadar, instanța de apel și-a motivat legal decizia, enumerând considerentele (indicate și intra la pct. 1.1.), prezentând, deci, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Decizia nr. 251 A/28.02.2014 nu cuprinde motive străine de pricină.

Argumentele recurentei, subsumate acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, din moment ce - potrivit jurisprudenței și doctrinei - motivele străine de pricină sunt acele considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă.

Decizia nr. 251 A/28.02.2014 este motivată sub aspectul analizării mijloacelor de probă care au fundamentat soluția.

Deși încarcă excesiv memoriul de recurs cu analiza pe fond a raportului de expertiză, recurenta nu adresează chestiunea esențială cu privire la această probă: faptul că era decăzută din a mai critica rapoartele de expertiza administrate în fond; faptul nelegal si cel puțin neobișnuit că a produs un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul care redactase si raportul de expertiză judiciară în cauză, devenind astfel incompatibil.

Susținerile recurentei sunt deci nefondate. Era de prisos ca instanța de apel să analizeze această probă nelegală (respectiv un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul judiciar care fusese si expert judiciar în cauză si redactase raportul de expertiză judiciară) în condițiile în care deja Tribunalul reținuse că apelanta nu mai putea formula critici împotriva rapoartelor de expertiză în cauză, deoarece era decăzută, În raport de art. 212 alin. (2) Cod procedură civilă.

În aceste condiții, nu exista un temei pentru care Tribunalul să fi analizat suplimentar critici cu privire la rapoartele de expertiză, iar hotărârea este legală și sub acest aspect.

Față de argumentele expuse anterior, apreciem că se impune respingerea recursului întemeiat pe art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, ca nefondat.

Decizia recurată este temeinică și legală (argumente pentru respingerea recursului Întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)

Instanța de apel a apreciat corect că instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii. Intervenienta a avut intenția și a solicitat atribuirea exclusivă a imobilului .

Prin întregul comportament procesual al recurentei în fața instanței de fond, aceasta a vădit intenția de a-i fi atribuit în natură imobilul, această poziție fiind consecvent asumată de reprezentantul convențional al recurentei verbal și în scris (prin concluziile scrise) și în plus dovedită de faptul că intervenienta-recurentă a formulat o cerere de intervenție în interes propriu și a achitat taxa de timbru aferentă, a urmărit îndeaproape litigiul, a fost tot timpul reprezentată de apărător, s-a deplasat la expertize, a solicitat termene pentru a analiza conținutul expertizelor și a agreat asupra conținutului acestora, nesolicitând în termen procedural refacerea sau lămurirea acestora. Chiar prin concluziile scrise, formulate în fond, recurenta evocă acest comportament diligent, justificându-și suplimentar cererea de atribuire a imobilului de partajat.

Reclamantele își modificaseră acțiunea, respectiv renunțaseră la cererea de atribuire a imobilului în natură (f. 128, 129 si 250 dosar fond). Relevanța acestor cereri de modificare a acțiunii trebuie circumscrisă împrejurării că în concluziile verbale din fond și cele scrise apărătorul recurentei a arătat că solicită atribuirea în natură.

D. pentru a sublinia reaua-credință a interpretărilor recurentei, arătă că cererea de modificare de acțiune a intimatei reclamante Salitră H. C., f.128 a fost comunicată reprezentantului convențional al N. I. SA a cărei succesoare este recurenta, iar reprezentantului convențional al acesteia i s-au adus la cunoștință măsurile dispuse de instanță (deci implicit și modificarea de acțiune), deoarece avocatul nu se prezentase la ora stabilită (referat întocmit la f. 134 dosar fond). Reprezentantul convențional nu a ridicat nicio excepție referitoare la această modificare de acțiune, așa încât orice argument ridicat de recurentă la acest moment cu privire la situația în discuție denotă reaua-credință a recurentei.

Criticile aduse de recurentă cu privire la mandatul avocațial al reprezentantului convențional al intimatelor reclamante se impune să fie înlăturate, cu mențiunea că recurenta nu are interes în promovarea acestora.

Așa fiind, rezultă că la momentul la care instanța de fond a pronunțat soluția asupra cauzei, exista o singură cerere de atribuire în exclusivitate a imobilului, a recurentei și niciuna din celelalte părți nu solicitase atribuirea exclusivă a imobilului. Suplimentar, reclamantele renunțaseră la cererea de atribuire în natură, în fața instanței de fond solicitând vânzarea prin executor a imobilului.

Din acest punct de vedere, nimic din conduita scrisă a părții (procedura scrisă) nu a fost inconsistent cu susținerile verbale ale apărătorului acesteia, iar modul în care recurenta ridică problema limitelor mandatului avocațial este de natură să pună în discuție instituția reprezentării prin avocat și siguranța circuitului civil.

Avocatul îndeplinește o funcție esențială pentru justiție, tocmai de aceea actele sale nu trebuie semnate de parte, cu excepția unei categorii restrânse de acte, cum vom arăta în continuare. În consecință, este esențial ca raporturile dintre parte și reprezentantul său legal să nu se repercuteze negativ asupra celorlalte părți și în niciun caz să nu prejudicieze legala derulare a procesului, pentru că în ipoteza în care orice act al avocatului ar trebui confirmat de parte, instituția reprezentării prin avocat ar fi golită de conținutul său esențial.

Din acest punct de vedere, avocatul nu participă În nume propriu la proces, iar actele sale sunt îndeplinite în numele părții pe care o reprezintă, iar eventuale neînțelegeri dintre parte și avocatul său nu pot duce la pierderea de drepturi câștigate de alte părți din proces.

În mod corect a constatat Tribunalul că nu se impunea un mandat special pentru formularea cererii de atribuire a imobilului soluția pronunțată de Tribunal este legală, având în vedere următoarele:

- Critica recurentei nu este întemeiată, pentru solicitarea de atribuire a Imobilului de partajat recurentei, apărătorului acesteia nu îi era necesar un mandat special. Așa cum se constată din analiza corelată a dispozițiilor art. 68 alin. (3) cu art. 69 Cod procedură civilă, situațiile în care este necesară o procură specială sunt situații de excepție, fiind deci de strictă interpretare și aplicare. Or, o astfel de cerere nu se regăsește între cele enumerate la art. 69 Cod procedura civila, potrivit căruia procura specială este cerută n cazul recunoașterilor privitoare la drepturile în judecată, renunțări le, propunerile de tranzacție, niciuna incidentă în speță.

- Invocarea de către recurentă a limitelor contractului de asistentă juridică împotriva celorlalte părți din dosar nu poate fi primită de instanță, deoarece instanța sau celelalte părți din dosar nu cunoșteau, nu trebuiau să cunoască și nu li se pot opune potențiale limite ce ar fi conținute de contractul de asistentă juridică (în realitate aceste limite nici nu există). De altfel, dacă mandatarul si-ar fi depășit mandatul, această chestiune ar fi trebuit soluționată direct de parte si apărătorul său, dar nu poate duce la reformarea hotărârii.

- Trebuie observat că o eventuală depășire a mandatului dă dreptul părții prejudiciate (care ar fi în acest caz, după propriile spuse, recurenta) să acționeze În judecată mandatarul. Or, în cazul de față nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi reținut încălcarea mandatului și, chiar dacă ar fi, aceasta nu ar fi opozabilă intimatelor - reclamante.

Mandatul judiciar este prin natura sa un mandat special si - odată stabilita intenția părții (în speță: formularea cererii de intervenție în interes propriu ce implică și potențiala atribuire exclusivă, în natură, a Imobilului de partajat) - ducerea la îndeplinire a mandatului este încredințata avocatului, prin orice mijloc prevăzut de Legea nr. 51/1995, cu excepția cazului când vreunul din actele necesare a fi îndeplinite necesita un mandat special (de exemplu: renunțare la acțiune, tranzacție), in raport de art. 69 Cod procedura civila, ceea ce nu a fost cazul in speța.

Argumentele întemeiate pe art.150 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sunt neîntemeiate .

În primul rând, dispozițiile în cauză se aplică actelor voluntare și nu procedurilor judiciare, pentru că a accepta interpretarea propusă de recurentă ar însemna să se ajungă la o concluzie absurdă, de a condiționa pronunțarea unei hotărâri judecătorești de acordul organelor statutare ale părții împotriva căreia se pronunța, ceea ce nu poate fi admis.

In al doilea rând, daca persoanele care au acordat mandatul avocatului au nesocotit dispoziții ale Legii nr. 31/1990 sau ale actelor constitutive ale societății, acestea răspund în fata Adunării generale a acționarilor societății respective, dar in niciun caz o asemenea depășire a mandatului nu poate atrage modificarea hotărârii pronunțate in fond.

Valoarea suitei a fost stabilită legal de instanța de fond.

Valorile nu a fost contestate în termenul prevăzut de art. 212 alin. (2) Cod procedură civilă, de către recurentă, ceea ce atrage decăderea din punct de vedere al art. 108 alin. (3) Cod procedură civilă si consolidează valorile stabilite de expertiză. În aceste condiții, În lipsa obiecțiilor părților si neexistând, prin coroborare cu alte probe, dubii asupra acestei valori, decizia instanței de fond de a omologa valorile stabilite de expertiză este legală si temeinică.

Expertiza extrajudiciară nelegal întocmită nu poate fi avută în vedere de Curte.

În primul rând, pentru că nu este realizată în condiții de legalitate, imparțialitate și independență în care se realizează expertiza judiciară;

Concluziile acesteia nu sunt valide (așa cum am susținut și dovedit în notele prin care am susținut inadmisibilitatea probei cu expertiza în apel, pe care le atașează întâmpinării);

Este nelegal ca un expert judiciar desemnat într-o cauză să realizeze ulterior, în același dosar, o nouă lucrare de expertiză, în condițiile în care acesta devine incompatibil (în acest sens și dispozițiile 204 alin.1 rap. Ia art.24 și art.27 pct.7 Cod procedură civilă).

Recurenta tinde prin acest artificiu nelegal să ocolească sancțiunea decăderii care i s-a aplicat pentru reformularea de obiecțiuni/nesolicitarea refacerii expertizei în termenul legal.

Criticile aduse de recurentă cu privire la încălcarea dispozițiilor legale din materia împărțelii judiciare sunt nefondate.

În primul rând, lipsa încheierii de admitere în principiu în cadrul litigiilor de partaj nu atrage nulitatea hotărârii, această opinie fiind cvasiunanimă în doctrină și jurisprudență.

În cauză, încheierea de admitere in principiu nu era necesara, potrivit art. 6736 raportat la art. 6735 alin. (1) Cod procedura civila, deoarece erau lămuriți coproprietarii și cotele lor (care rezultau din sentința comerciala nr.1696/07.04.2007 a Tribunalului București, Secția VII), precum si masa partajabila.

Instanța de apel a luat act, ca urmare a cererilor părților în cauză, de transmiterea calității procesuale: de la Guelmi Hachemi la O. M.; de la N. Investiment SA la CG I. 2022 SRL.

Recurenta își invocă din nou propriul abuz de drept procesual, deoarece încearcă să obțină anularea hotărârii de apel, motivat de transmiterea calității sale procesuale către CG I. 2022 SRL. Arătăm că modul cum instanța de apel a soluționat transmiterea drepturilor procesuale, mai ales de la N. I. SA la CG I. 2022 SRL, acceptând scoaterea din proces a N. și introducerea CG I. 2022 SRL, este o soluție conformă cu legea aplicabilă (Cod procedură civilă 1865), deși în opinia noastră acest transfer a fost un abuz de drept, așa cum am arătat prin cererile formulate în fața instanței de apel la 18 octombrie și 9 decembrie 2013.

Față de cele de mai sus, intimatele – reclamante solicită respingerea recursului întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ca fiind nefondat.

Proba cu expertiză a fost legal administrată în fața instanței de fond în fond, instanța a dispus realizarea a două rapoarte de expertiză, care au fost realizate și depuse la dosarul cauzei, împreună cu răspunsul la obiecțiunile formulate de intimatele-reclamante (niciodată de recurentă).

Așa fiind, lucrările de expertiză realizate rămân câștigate cauzei si nu pot fi anulate pentru că au fost realizate cu respectarea dispozițiilor legale.

Or, față de împrejurarea că recurenta era decăzută din dreptul de a face obiecțiuni împotriva rapoartelor de expertiză la momentul formulării cererii de apel, cererea acesteia de refacere a expertizelor tehnice administrate în fond, cerere formulată în cadrul cererii de recurs este inadmisibilă.

Solicitarea din subsidiar de omologare a raportului de expertiză extrajudiciară este inadmisibilă și nelegală.

Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.

Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de nelegalitate formulate în cauză, Curtea constată următoarele:

In prealabil, Curtea apreciază ca este necesară analizarea criticilor de nelegalitate vizând nerespectarea unor prevederi procedurale care, în opinia recurentei, ar atrage nulitatea necondiționată a sentinței primei instanțe sau după caz, a deciziei din apel.

Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurenta susține că sentința este nulă, întrucât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6735-6 C.proc.civ., prin nepronunțarea încheierii de admitere în principiu, în condițiile complexității cauzei dedusă judecății – aspectul fiind invocat de parte și prin motivele de apel.

Această primă critică de nelegalitate, care poate fi analizată în recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civilă, având în vedere dispozițiile art. 306 alin.3 C.proc.civilă, conform cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea cestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civilă, este neîntemeiată, deoarece încălcarea dispozițiilor art. 6736 C.proc.civilă rap. la art. 6735 alin.1 C.proc.civilă nu este sancționată expres de lege, cu nulitatea absolută, sancțiune invocată de recurentă în speță.

Prevederile legale anterior menționate permit instanței de partaj, „dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și alte asemenea, pentru care nu are date suficiente” să pronunțe o încheiere, cu caracter interlocutoriu, cuprinzând elementele arătate de art. 6735 C.proc.civ., precum și dispoziția de efectuare a unei expertize pentru formarea loturilor.

Curtea reține că lipsa acestei încheieri interlocutorii nu este de natură să atragă sancțiunea nulității hotărârii finale, fiind necesar ca recurenta să facă dovada vătămării decurgând din împrejurarea că judecata pricinii nu s-a desfășurat în două etape. Or, o asemenea dovadă nu a fost făcută, astfel încât în mod corect instanța de apel a apreciat ca nefondată această critică, reluată de intervenientă în faza recursului.

Recurenta invocă, totodată, nulitatea ambelor hotărâri plecând de la împrejurarea că, deși în faza apelului S.C. CG I. 2022 S.R.L. s-a subrogat în drepturile S.C. N. I. S.A., iar în locul numitului Guelmi Hachemi a fost introdusă în cauză numita O. M., prin respingerea apelului, aceste substituiri ale părților nu sunt preluate și în dispozitivul Deciziei 251A/28.02.2014.

Curtea constată însă că o atare situație nu echivalează, cum eronat se afirmă de către recurentă, cu o soluționare a cauzei fără a se intra în cercetarea fondului, în condițiile în care instanța de apel a luat act de cele două transmiteri ale calității procesuale care au operat în speță, prin încheierea interlocutorie din data de 18.10.2013 (aspect consemnat distinct și în considerentele deciziei, pag.13), părțile succesoare în drepturi urmând a prelua procedura din stadiul în care se afla, iar decizia din apel urmând a se pronunța în contradictoriu și cu acestea – ceea ce s-a reflectat în mod corect în dispozitivul hotărârii.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate aduse deciziei de apel prin prisma incidenței motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, Curtea le constată fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea reține pentru început că instanța de apel a stabilit că prin apelul formulat de intervenienta în cauză s-au invocat neregularități – între care și pronunțarea primei instanțe în sensul atribuirii imobilului către această parte în lipsa unei cereri cu acest obiect, cu nerespectarea principiului disponibilității – care constituie reevaluări ale propriilor solicitări din dosarul de fond.

In mod evident însă, contrar celor reținute prin decizia recurată, recurenta-intervenientă nu avea posibilitatea să pună în discuție în fața instanței de fond această împrejurare apărută cu prilejul ultimei înfățișări la prima instanță, când părțile au pus concluzii iar judecătorul cauzei a rămas în pronunțare pe fondul pricinii. Astfel, apelul era singurul mijloc procesual prin care partea interesată putea invoca nerespectarea prin sentința atacată a principiului disponibilității procesuale, respectiv a lipsei mandatului special al apărătorului ales pentru efectuarea unor acte .

Revenind la cererile părților în cauză legate de modalitatea efectuării partajului propriu-zis, C. constată că tribunalul a reținut în ceea ce privește manifestarea de voință a intervenientei că atât prin concluziile orale cât și prin concluziile scrise, intervenienta ar fi solicitat atribuirea imobilului în litigiu, în condițiile în care reclamantele nu au solicitat atribuirea imobilului, ci vânzarea prin executor. De asemenea, s-a mai reținut că susținerile orale ale avocatului intervenientei ar fi fost însușite de aceasta prin concluziile scrise care poarta ștampila societății și că nu era necesar un mandat special „mai ales ca partea însăși este cea care semnează cererea prin care solicita atribuirea imobilului”.

Or, din simpla lecturare a actelor sus-menționate Curtea reține că nu există în dosarul cauzei nicio cerere semnată de reprezentanții legali ai intervenientei (respectiv, ai autoarei recurentei în speță, de care aceasta din urmă a preluat calitatea procesuală) prin care să se fi solicitat atribuirea imobilului.

De asemenea, Curtea reține că nu există nici un act de "însușire a concluziilor orale" ale avocatului părții de la termenul din data 25.04.2012, având în vedere și că înscrisul intitulat „Concluzii scrise” depus la data de 30.04.2012, după rămânerea în pronunțare a judecătorului fondului, prin care se solicită în scris expres atribuirea în natură a imobilului supus partajării, nu este nici semnat de reprezentanții societății și nici nu este parafat „cu stampila societății" (cum se arată în decizia de apel), fiind semnat și parafat de apărătorul ales.

In acest context, trebuie remarcat că tribunalul nici nu a mai înțeles să examineze temeinicia susținerilor din apel referitoare la obiectul contractului de asistență juridică nr._/30.11.2010, act deosebit de relevant în privința întinderii mandatului acordat de parte apărătorului ales în fața primei instanțe.

De altfel, Curtea reține că instanța de apel, deși a încuviințat pentru intervenientă proba cu înscrisuri noi în apel, probă în cadrul căreia s-a solicitat acordarea unui termen pentru ca acest înscris să fie depus la dosarul cauzei, cererea de amânare a fost ulterior respinsă, actul sus-menționat fiind depus de parte în copie certificată odată cu concluziile scrise .

Sancționând astfel, prin respingerea cererii de amânare a cauzei o culpă incontestabilă a părții apelante care avea obligația să depună odată cu cererea de apel sau, cel târziu, până la prima zi de înfățișare înscrisurile de care înțelegea să se folosească în dovedirea criticilor aduse sentinței, tribunalul nu avea însă și posibilitatea de a ignora total critica respectivă din cadrul motivelor de apel.

In acest sens, art. 295 C.proc.civilă prevede că “instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”.

Prin urmare, deși caracterul devolutiv al apelului nu este absolut, este evident că, pentru ca instanța de apel să pronunțe propria sa hotărâre prin care, potrivit art. 296 C.proc.civ. poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, aceasta este obligată să examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa și să răspundă criticilor aduse hotărârii atacate cu apel.

Curtea, examinând în recurs acest înscris nou depus în dosarul de apel după închiderea dezbaterilor (fila 398) conform celor deja expuse, constată că, potrivit mențiunilor exprese ale părților contractante, asistarea și reprezentarea prin avocat în procesul ce făcea obiectul dosarului nr._/3/2010 viza doar „partajarea în natură și atribuirea către client a unui lot favorabil aferent cotei de 10,08%”.

Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune (coproprietate), în sensul că bunurile stăpânite pe cote părți sunt trecute, potrivit cu întinderea cotelor cuvenite, în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre coindivizari/ coproprietari. Astfel, dreptul exclusiv asupra cotei ideale din masa bunurilor indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind proprietarul exclusiv al bunurilor care i-au fost atribuite.

In ceea ce privește modalitățile efective de realizare a împărțelii, Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin Capitolul VII din Cartea VI a Codului de procedură civilă, în cazul în care partajarea în natură nu este posibilă, împărțeala se realizează prin atribuire către unul dintre coindivizari (coproprietari) conform unor criterii de preferință identificate de instanță, în raport de prevederile art. 6739 C.proc.civ..

Astfel, în conformitate cu art.67310 alin.4 C.proc.civ., dacă nu se poate proceda la o împărțire în natură, „la cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari si termenul in care este obligat sa le plătească”., iar, conform alin.2 al aceluiași articol, „Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 6739 ”.

Dacă totuși atribuirea nu este solicitată de niciunul dintre coindivizari sau nu se depun sumele cuvenite în situația atribuirii provizorii conform art. 67310 C.proc.civ., se procedează la o vânzare a bunului prin bună învoială sau, în caz de neînțelegere, prin licitație publică, prin intermediul executorului judecătoresc, fiind incidente dispozițiile art. 67311-12 C.proc.civ..

In raport de dispozițiile art.3 din Legea nr.51/1995 privind profesia de avocat ce reglementează modalitățile de realizare a activității avocatului și de art.122 lit.c) din Statutul profesiei de avocat care precizează expres că „obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Lege ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului”, Curtea constată că încheierea unui contract de asistență juridică și reprezentare a unei părți într-un partaj judiciar, chiar dacă partea este o societate comercială, permite apărătorului ales, în limitele acestui mandat, să solicite în numele clientului împărțeala bunului, aceasta urmând a se realiza în oricare dintre modalitățile permise de lege, în vederea sistării definitive a stării de indiviziune, astfel încât susținerile recurentei în sens contrar nu pot fi primite.

In cauza de față Curtea constată însă că apărătorul ales nu a avut un asemenea mandat pentru efectuarea partajului, ci un mandat limitat în ceea ce privește modalitatea propriu-zisă de încetare a stării de indiviziune, respectiv, numai pentru o partajare în natură, situație în care o solicitare din partea apărătorului pentru atribuirea întregului bun nu putea fi luată în considerare de către instanță decât dacă era însoțită de dovada acordării unui mandat special.

Un asemenea mandat sau, după caz, o cerere expresă de ratificare provenind de la intervenientă și semnată de reprezentanții legali ai acesteia (exercitarea sau nu a puterilor conferite acestora în limitele statutare și în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale rămânând o chestiune internă a activității persoanei juridice, inopozabilă terților de bună credință) nu a existat în fața instanței de partaj care a procedat totuși la atribuirea bunului imobil luând act de solicitarea părții interesate, astfel cum rezultă din considerentele sentinței apelate (pag.3) și aplicând ca atare în mod greșit textul art.67310 alin.4 C.proc.civ..

Nu mai are deci nicio relevanță în raport de cele reținute mai sus în privința lipsei unei cereri de atribuire a părții „beneficiare” a acestei modalități de împărțeală a imobilului dacă instanța mai putea din punct de vedere procedural să ia act de un acord al celorlalți coindivizari în sensul unei asemenea atribuiri către societatea intervenientă, în raport de limitele învestirii sale, Curtea constatând așadar că nu se mai impune o analiză a susținerilor recurentei vizând acest aspect.

Pe cale de consecință, Curtea constată că, în mod eronat, instanța de apel a stabilit că soluția adoptată prin sentința atacată pentru ieșirea din indiviziune, respectiv, atribuirea întregului imobil către intervenientă, a fost una legală și temeinică, instanța de partaj fiind datoare să găsească o soluție de finalizare a stării de indiviziune în sensul prevederilor legale mai sus enunțate care sunt aplicabile în procedura împărțelii.

Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de apel, în mod greșit, nu a analizat pe fond nici critica din apel legată de administrarea probei cu expertiză tehnică în fața primei instanțe.

Astfel, intervenienta a formulat susțineri concrete în legătură cu concluziile la care a ajuns expertul judiciar asupra posibilității de lotizare a terenului, solicitând în acest context efectuarea unei noi expertize în faza procesuală a apelului și invocând în justificarea completării probatoriului chiar și elemente noi care nu ar fi fost avute în vedere la întocmirea lucrării de specialitate omologată de instanța de fond și care ar fost luate în considerare prin raportul de expertiză extrajudiciară din iunie 2012 pe care partea l-a depus la dosar în sprijinul susținerilor sale, o dată cu cererea de apel.

Curtea trebuie să remarce că, deși prin încheierea de ședință din data de 21.02.2013, dată la care s-a discutat probatoriul propus în apel, tribunalul a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize ca nefiind utilă soluționării cauzei (fila 421), prin considerentele deciziei recurate criticile ce vizau modalitatea de întocmire a rapoartelor de expertiză nu au fost primite, reținându-se însă ca unic motiv pentru respingerea acestora împrejurarea că apelanta intervenientă ar fi fost decăzută din dreptul de a formula obiecțiuni împotriva concluziilor experților.

Or, cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv”, efect ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel.

Curtea constată, în raport de cele reținute anterior și de prevederile art. 292 și 295 din Codul de procedură civilă de la 1865 enunțate deja, că stabilirea situației de fapt și aplicarea legii în prezenta cauză nu se puteau verifica în apel cu ignorarea criticilor și apărărilor menționate, respectiv, în lipsa unei analize concrete a probelor administrate.

O asemenea motivare a deciziei atacate este vădit contrară prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Prin urmare, acest text legal a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, rolul acestuia fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției, precum și posibilitatea exercitării controlul judiciar de către instanțele superioare.

Pe de altă parte, trebuie arătat că, din perspectiva jurisprudenței CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale, un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, ceea ce implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, chiar dacă nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de una dintre părți, nu permite nici ignorarea lor, fiind necesar a exista un răspuns la argumentele fundamentale, respectiv, acelea care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Albina împotriva României, cauza G. împotriva României, cauza D. contra României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Examinarea motivării deciziei tribunalului prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse conduce Curtea către concluzia că instanța de apel nu a analizat apărări esențiale ale părții, astfel cum au fost enunțate mai sus, și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, ceea ce nu satisface cerința unui proces echitabil.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei – situație ce face necesară casarea în tot a deciziei recurate, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedura civilă rap. la art. 304 pct.5 Cod procedura civilă.

In consecință, în temeiul art. 312 alin.1 și 5 Cod procedura civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-intervenientă și va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, instanță care va analiza și celelalte susțineri ale părții referitoare la aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în cauză referitoare la partaj, susțineri formulate și în recurs și care nu pot fi examinate în această fază procesuală, având în vedere soluția de casare adoptată și limitele controlului judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta intervenientă S.C. C.G. I. 2022 S.R.L., împotriva deciziei civile nr.251A din 28.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante S. H. C. și S. M. C. și cu intimata-pârâtă O. M..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.-A. N.-G. I. D. M. I.

GREFIER,

M. C.

Red.M.A.N.G.

Tehnored.C.S/M..

Ex.2

T.B.Secția a III-a Civilă – T.S.

- R.M.C.

Jud.sector 2 București – D.E.G.

← Succesiune. Decizia nr. 504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Partaj judiciar. Decizia nr. 1341/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI