Cereri. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 2720/2/2010**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 233A
Ședința publică de la 26 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de apel, după casare, formulată de apelantul reclamant ASOCIAȚIA JUDEȚEANA A VANATORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI cu sediul B. ., parter, Jud. B. împotriva sentinței civile nr. 1374/27.10.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. ROMANIEI cu sediul în București, Piața Victoriei nr.1, sector 1, M. A. ȘI DEZVOLTARII RURALE cu sediul în București ..24, sector 3, M. FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2 și M. MEDIULUI ȘI PĂDURILOR cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect: pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 12.05.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 19.05.2014 și apoi la 26.05.2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, după casare, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă la 19 aprilie 2006, sub nr._/3/2006, reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bacău a chemat în judecată pe pârâții G. R. prin reprezentanții săi legali, M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 1.369.580 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat până la data de 31 ianuarie 2006, ca urmare a intrării în vigoare și aplicării dispozițiilor OUG nr. 140, publicată în Monitorul Oficial nr. 909 din 11 octombrie 2005, partea I, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a precizat că își rezervă dreptul la majorarea pretențiilor în raport cu poziția Guvernului, reprezentat de cele două pârâte, care au contrasemnat actul normativ, prin care le-a fost interzisă vânătoarea, pentru a preveni răspândirea gripei aviare pe teritoriul județului, unde se află fondurile sale de vânătoare.
Prin sentința civilă nr. 1374 din 27 octombrie 2006, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reținând că OUG nr. 140/2005 nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii delictuale a celor doi pârâți, întrucât emiterea și promulgarea unui act normativ nu poate reprezenta o faptă ilicită, scopul urmărit fiind acela de a diminua riscul răspândirii gripei aviare.
Astfel, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 cod civil și nu se poate face nici aplicarea art. 1000 din Codul civil, întrucât nu s-a precizat existența unei răspunderi civile cauzate de fapta altei persoane.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta, susținând că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin OUG nr. 140 din 11 octombrie 2005, prejudiciul nefiind reparat până în prezent.
Apelanta a precizat că s-a reținut, eronat, că ar fi susținut că emiterea OUG nr. 140/2005 ar fi fost o faptă ilicită, în realitate, arătând că în temeiul art. 5 din ordonanță, s-a născut obligația reparării prejudiciului, potrivit art.986 Cod civil, obligație asumată de pârâți, care a rămas până în prezent neonorată.
Prin decizia civilă nr. 466 din 9 iunie 2008 Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul reclamantei și a schimbat, în tot, sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 899.885,33 ron cu titlu de despăgubiri și la 19.229,5 ron cheltuielile de judecată (fond și apel) către reclamantă.
P. a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut că, prin efectul OUG nr. 140/2005 au fost instituite o . măsuri privind protecția împotriva gripei aviare, această măsură vizând și activitatea pârâtei, prin restrângerea sau interzicerea unor activități economice specifice, pe care le derula în mod obișnuit, aducătoare de profituri.
Previzionând că, prin măsurile restrictrive impuse, vor fi create prejudicii unor persoane fizice sau juridice, legiuitorul a prevăzut, în art. 5 din OUG nr. 140/2005, dreptul acestora la despăgubire, acceptând implicit și corelativ, obligația Statului Român de a suporta contravaloarea acestora.
S-a avut în vedere că, din corespondența purtată între părți, a rezultat nu numai că pârâții nu sunt împotriva acordării de despăgubiri, ci chiar mai mult, au procedat la demersuri concrete privind stabilirea cadrului organizatoric și a metodologiei de evaluare a prejudiciilor și, implicit, a despăgubirilor. În speță, prejudiciul a fost stabilit și evaluat prin expertiza efectuată în apel.
Recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale au fost admise prin decizia nr.249 din 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, care, constatând neconcordanța dintre minută și dispozitivul hotărârii recurate, a constatat nulitatea acesteia.
S-a reținut că instanța de apel a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului disponibilității și depășirea cadrului procesual, pe alt temei de drept, respectiv art. 5 din OUG nr. 149/2005, care era abrogată prin OUG nr.11/2006.
Pe de altă parte, deși, în primul ciclu procesual, M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stat în proces în calitate de reprezentant al Guvernului R., în apel toate apărările fiind formulate de acesta, în calitate de parte, fără ca instanța să cenzureze poziția sa procesuală, s-a îngrădit posibilitatea legală a Guvernului de a participa în mod activ la desfășurarea judecății.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._ .
La termenul din 26 aprilie 2010, M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor pentru constatarea transmisiunii calității procesuale pasive și, ca o consecință directă, constatarea lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 115/2009 și a art. 1 alin. 2 și 3 din HG nr. 1635/2009.
M. Mediului și Pădurilor a formulat întâmpinări invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 25 din OUG nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și a arătat că plata despăgubirilor nu se asigură din bugetul fostului Minister al A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale și nici din cel al Ministerului Mediului și Pădurilor, ci din cel al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
G. R. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că poate sta în justiție, în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în considerarea capacității juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale (art. 102 și 108) și pe dispozițiile Legii speciale de organizare și funcționare – Legea nr. 90/2001.
La termenul din 7 februarie 2011, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 275 A din 14 martie 2011, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul reclamantei Asociația Județeană a Vânzătorilor și Pescarilor Sportivi B., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și fiscal.
Instanța de apel a reținut că temeiul de drept al cererii reclamantei l-au reprezentat atât dispozițiile Codului civil în materia răspunderii civile delictuale, cât și prevederile art. 5 din OUG nr. 140/2005, abrogate prin OUG nr. 11/2006, act normativ ce a menținut, însă, prin art. 10, dispozițiile referitoare la acordarea de despăgubiri, prevăzând că sumele necesare asigurării derulării acțiunilor de monitorizare, prevenire și combatere a bolii, precum și cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, la solicitarea fundamentată a fiecărui minister implicat și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Curtea de apel a constatat că dreptul la despăgubiri s-a născut din interzicerea vânătorii în baza OUG nr. 140/2005, măsură având natura juridică a unui act administrativ, emis în regim de putere publică, de autoritatea administrativă competentă, în executarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie.
Totodată, având în vedere că și procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor este tot un act administrativ, s-a considerat că litigiul este de competența instanțelor de contencios administrativ, și nu de drept comun, fiind aplicabile prevederile art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat că, deși în prezent OUG nr. 140/2005 a fost abrogată prin OUG nr. 11/2006, acest aspect nu afectează competența soluționării acțiunii întrucât noul act normativ recunoaște dreptul la despăgubirile solicitate de către reclamant.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal, pârâtul, prin M. Mediului și Pădurilor, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și solicitând casarea acestuia, respingerea excepției necompetenței materiale a primei instanțe, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pârâtul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că în primul ciclu procesual, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a deciziei civile nr. 249 din 22 ianuarie 2001 s-a calificat acțiunea ca o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, situație în care, în rejudecare nu se mai putea da o altă calificare, contrară acesteia.
S-a susținut, totodată, că s-a încălcat decizia de casare și sub aspectul aplicabilității dispozițiilor OUG nr. 140/2005, greșit reținute de instanța de trimitere.
Intimatul, M. A. și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, solicitând să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 7 din OUG nr. 115/2009 și a art. 1 alin. 2, 3 și 5 din HG nr. 1635/2009, în baza cărora a transmis calitatea sa procesuală recurentului.
Prin decizia nr. 1015/16.02.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a I-a civilă, a admis recursul declarat de pârâtul M. Mediului și Pădurilor, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de casare a reținut că, în primul ciclu procesual, finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a deciziei civile nr. 249 din 21 ianuarie 2010, s-a reținut că este fondată critica formulată de recurenții-pârâți M. Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. A. și Dezvoltării Rurale, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, constând în încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, urmare a admiterii apelului reclamantei pe alt temei de drept decât cel invocat.
Astfel, s-a reținut că reclamanta a promovat o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 948 – 999 Cod civil, și nu pe art. 5 din OUG nr. 140/2005, care era abrogată prin OUG nr. 11/2006.
S-a impus ca rejudecarea să aibă loc cu respectarea limitelor soluționării apelului, conform art. 293 Cod procedură civilă și cu respectarea cadrului procesual stabilit de parte prin cererea de chemare în judecată, respectiv părțile, cauza și obiectul cererii.
Pe cale de consecință, la rejudecare, Curtea de Apel București trebuia să respecte îndrumările instanței de recurs, obligatorii în ceea ce privește problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării de probe, conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
În condițiile în care cererea de chemare în judecată formulată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B. a fost calificată de instanța de casare ca fiind o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, în rejudecare nu se putea da o altă calificare, contrară acesteia.
Pronunțând decizia recurată și recalificând acțiunea în sensul că aceasta ar avea un obiect care s-ar circumscrie materiei contenciosului administrativ, cu consecința înlăturării aplicabilității dispozițiilor de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, instanța de apel a încălcat decizia de casare, care a stabilit, în mod irevocabil, incidența art. 998 – 999 Cod civil.
Totodată, s-a considerat că, în același context al încălcării art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, decizia recurată este nelegală și sub aspectul aplicabilității dispozițiilor OUG nr. 140/2005, înlăturate de instanța de casare.
Contrar considerentelor din motivarea deciziei recurate, în cauză nu prezintă relevanță, față de calificarea acțiunii dată de instanța de casare, calitatea pârâților, de autorități publice centrale, nefiind de natură să atragă competența curții de apel în soluționarea litigiului în primă instanță.
Prin decizia civilă nr. 420 A din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în majoritate, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi împotriva sentinței civile nr. 1374/27.10.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. R., M. A. și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. Mediului și Pădurilor.
Instanța de apel a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanța care rejudecă apelul trebuie să se raporteze, în analizarea pretențiilor reclamantei, la dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, așa cum s-a statuat prin decizia de casare din primul ciclu procesual.
Examinând cauza în aceste limite, conform dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, instanța de apel a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar conform art. 999 Cod civil, omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și pe acela ceea ce a cauzat din neglijența sau imprudența sa.
Din aceste prevederi legale, s-a concluzionat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Aceste condiții nu sunt întrunite cumulativ, în speță, neexistând o faptă ilicită săvârșită de pârâți împotriva recurentei-reclamante, toate măsurile luate cu privire la aceasta fiind o consecință a aplicării legii, emiterea și promulgarea unui act juridic neputând constitui o faptă ilicită în sensul art. 998- 999 Cod civil.
Actul normativ adoptat și intrat în vigoare se bucură de prezumția de legalitate, astfel că susținerea apelantei nu a fost primită.
În lipsa unei fapte ilicite săvârșită cu vinovăție nu se poate vorbi de antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998 – 999 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B., susținând că hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 999 și 998 Cod civil, fiind evident faptul că prin OUG nr.140/2005, s-a cauzat recurentei-reclamante un prejudiciu, astfel că este necesară repararea acestei pagube, textul de lege nefăcând nicio distincție în raport de mijloacele prin care paguba a fost cauzată.
Prin decizia nr. 533 din 13.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B. împotriva deciziei civile nr. 420 A din 3 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. a decide astfel, Înalta Curte a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile pentru răspunderea delictuală civilă, conform art. 998 și 999 Cod civil.
Astfel, deși impusă printr-un act normativ, respectiv OUG nr. 140/2005, acțiunea de combatere a situației epidemiologice reprezentată de gripa aviară, a vizat și interzicerea vânatului, inclusiv în raza fondurilor de vânătoare gestionate de către recurentă, însă caracterul păgubitor, deci ilicit, al acestei acțiuni, relativ la gestionarul fondului de vânătoare, a fost recunoscut chiar de către legiuitor, prin art. 5 din OUG nr. 140/2005, care a arătat că sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor fondurilor de vânătoare se asigură din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Deși este adevărat că OUG nr. 140/2005 a fost abrogată prin OUG nr.11/2006, în art.10 al acestui din urmă act normativ sunt menținute dispozițiile cu privire la acordarea de despăgubiri rezultate în urma acțiunilor de monitorizare, prevenire și combatere a gripei aviare.
Deoarece, celelalte condiții ale răspunderii delictuale civile, respectiv vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu sunt dovedite, se impune acordarea de despăgubiri recurentei-reclamante pentru prejudiciul suferit.
Însă, cum instanța de recurs nu poate administra probe pe întinderea prejudiciului, sub acest aspect starea de fapt nefiind pe deplin stabilită, s-a impus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de apel, pe baza probelor deja administrate, dar și a altor probe pe care le va considera necesare, să stabilească întinderea prejudiciului și să pronunțe o soluție în acest sens.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._ .
Părțile nu au solicitat și nu s-au administrat probe noi în rejudecarea apelului.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la aprecierea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată astfel cum a fost calificat acesta inițial de către prima instanță, Curtea constată că prin dezlegarea dată acestei critici prin decizia de casare din primul și din cel de-al doilea ciclu procesual, respectiv prin deciziile nr.249 din 21 ianuarie 2010 și nr.1015/16.02.2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că reclamanta a promovat o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art.998, 999 din Codul civil, și nu pe art. 5 din O.U.G. nr.140/2005, care era abrogat prin dispozițiile O.U.G. nr. 11/2006, aceste dezlegări ale instanței de casare, fiind obligatorii conform art. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă pentru instanța de rejudecare a apelului.
În ceea ce privește calitatea de subiecte pasive ale cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința apelată, Curtea constată că acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în contradictoriu cu intimații pârâți
G. R. prin reprezentanții săi legali, M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice, însă prin OUG nr.115/2009 și HG nr.1635/2009 M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost reorganizat ca M. A., și Dezvoltării Rurale (dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 115/2009 și a art.1 alin. 2 și 3 din HG nr. 1635/2009) iar potrivit art. 2 din OUG nr. 115/2009 s-a înființat M. Mediului și Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului și prin preluarea activității privind pădurile și a structurilor specializate în acest domeniu de la M. A., Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Totodată, potrivit prevederilor art.1 din HG nr.428/2013, s-a înființat D. pentru Ape, Păduri și Piscicultură în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, îndeplinind funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură, această persoană juridică având potrivit prevederilor art.4 din acest act normativ, printre altele, atribuții de reprezentare a Guvernului în relațiile cu instituțiile și organismele, organizațiile și asociațiile interne, europene și internaționale din domeniile sale de activitate, în sfera sa de competență, de administrare asupra bunurilor aflate în patrimoniul departamentului.
Prin urmare, în raport de raportul juridic substanțial dedus judecății în prezenta cauză, prin care se solicită despăgubiri de apelanta reclamantă, gestionar al fondului de vânătoare și pescuit prejudiciată prin interzicerea temporară a activității sale prin adoptarea măsurilor de protecție reprezentate de OUG nr.140/2005, calitatea de subiect pasiv în cauză o are intimatul pârât D. pentru Ape, Păduri și Piscicultură în calitate de reprezentant al Guvernului, în calitate de emitent al actului. În ceea ce privește calitatea procesuală a intimaților pârâți M. A., și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în calitate de reprezentanți ai Guvernului R., aceștia au fost chemați în judecată doar pentru ca hotărârea să le poată fi opozabilă
În ceea ce privește condițiile răspunderii civile delictuale în persoana intimatei pârâte D. pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Curtea reține că prin dezlegarea dată acestui aspect vizând aplicarea legii prin decizia de casare nr. 533 din 13.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în ciclul procesual anterior, s-a statuat că în cauză, fapta prejudiciabilă ce a condus la nașterea raportului juridic obligațional a fost reprezentată de interzicerea vânătorii unor specii de păsări de pe un teritoriu determinat, inclusiv din raza fondurilor de vânătoare gestionate de către apelantă, prin edictarea OUG nr. 140/2005, în vederea combaterii situației epidemiologice reprezentată de gripa aviară.
S-a reținut de instanța de control judiciar că natura prejudiciabilă și ilicită a acestei acțiuni, relativ la gestionarul fondului de vânătoare, a fost recunoscută chiar de către legiuitor, prin art. 5 din OUG nr 140/2005, care a arătat că sumele necesare pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor fondurilor de vânătoare se asigură din fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Prin aceiași decizie de casare nr. 533 din 13.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în ciclul procesual anterior s-a reținut, dându-se delegare în drept problemei deduse judecății, că în cauză sunt întrunite cumulativ toate cele patru condiții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatului pârât, conform art. 998 și 999 Cod civil, respectiv vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, condiții care sunt dovedite, apreciindu-se și faptul că se impune acordarea de despăgubiri apelantei-reclamante pentru prejudiciul suferit.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului suferit de către apelanta reclamantă, Curtea, potrivit obligației impuse prin decizia de casare referitor la administrarea de probe noi, a pus în discuția apelantei necesitatea administrării de asemenea probe, însă în raport de poziția procesuală a părții, care a apreciat că nu se impun probe noi, consemnată în încheierea de dezbateri nu s-au mai administrat alte dovezi.
Curtea constată sub acest aspect, că prejudiciul suferit prin interzicerea vânătorii de către apelantă a fost stabilit cert și evaluat prin raportul de expertiză contabilă efectuată în prima rejudecare a apelului de către expert Drăgolici V., la suma de 899.885,33 lei.
Prejudiciul total suferit de reclamantă în perioada interzicerii vânătorii datorită influenței gripei aviare în sezonul de vânătoare 2005 – 2006 constă în pagubele suferite datorită nerealizării contractelor de comision cu vânătorii străini (400.399,90 lei), nerealizarea exportului de iepuri vii datorită interzicerii vânătorii (420.497,68 lei) și nerealizarea cotelor de recoltă la vânat (78.987,75 lei), iar pagubele menționate au fost produse prin aplicarea O.U.G. nr.140/2005, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă.
P. aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.296 C.pr.civ. va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B., va schimba în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B., și în consecință, va obliga pe pârâtul D. pentru Ape, Păduri și Piscicultură la plata sumei de 899.885,33 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către reclamantă.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B., cu sediul în B. ., parter, județul B. împotriva sentinței civile nr. 1374/27.10.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. R. cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, prin M. A. și Dezvoltării Rurale cu sediul în București .. 24, sector 3, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2 și D. pentru ape, păduri și piscicultură, cu sediul în București, ..31, sectorul 1.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi B..
Obligă pe pârâtul D. pentru Ape, Păduri și Piscicultură la plata sumei de 8.999.885,33 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. S. B. A. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. BAS
Tehnored. BAS/PS 7 ex.
21.11.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1660/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
