Acţiune pauliană. Decizia nr. 900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 900/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 31528/299/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.900R
Ședința publică de la 16 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. C.-O. împotriva deciziei civile nr.166A/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., B. M. și S. I., cauza având ca obiect „acțiune pauliană, revocare contract, partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant, reprezentat de avocat Bușală-Z. R.-I., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații-pârâți B. M. și B. M., reprezentați de avocat H. M., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata-pârâtă S. I., reprezentată de avocat Peretianu I., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentului-reclamant invederează că nu are cereri de formulat.
Apărătorul intimaților-pârâți B. M. și B. M. invederează că nu are cereri de formulat.
Apărătorul intimatei-pârâte S. I. invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris în dosar, pe cale le susține oral, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că în lipsa administrării probatoriului solicitat în ambele faze procesuale, precum și față de lipsa unor considerente concludente, rezultă indubitabil că soluția dată în apel nu este efectul rezultatului cercetării fondului cauzei. În subsidiar, solicită modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului și desființarea sentinței civile pronunțată în cauză și, pe fond, admiterea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-pârâte S. I. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților-pârâți B. M. și B. M. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul B. C. O. în contradictoriu cu pârâții S. I., B. M. și B. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 Judecătoria Sector 1 București a obligat pe pârâtul B. M. să plătească reclamantului suma de 9593,5 lei. În calitate de comoștenitori ai defuncților lor părinți, pârâtul B. M. și fratele B. A. au dobândit apartamentul nr. 48 situat în București . . așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 180/1997 și certificatul de legatar nr. 45/2008. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 211/22.05.2009 B. A. a vândut cota sa parte ideală de proprietate de 3/16 din apartament lui B. M. căsătorit cu B. M., cotă care a devenit bun comun. Dobândind apartamentul în exclusivitate, pârâții B. M. și B. M., după încheierea prealabilă a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1280/10.03.2011 cu pârâta S. I., i-au vândut acesteia imobilul prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2453/2.05.2011 a cărui revocare se solicită. Creanța reclamantului creditor stabilită prin sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 a devenit exigibilă începând cu data de 25.01.2012, data pronunțării deciziei instanței de recurs nr. 181R.
Însuși reclamantul a precizat, în cuprinsul motivelor de fapt că a inițiat procedura executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă pronunțată împotriva debitorului B. M. ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 146/2011 al B. A. și C. la data de 20.06.2011, ulterior autentificării actelor de transmitere a proprietății apartamentului.
De asemenea, la data perfectării acordului de voință dintre pârâți, respectiv atât la data autentificării antecontractului - 10.03.2011, cât și la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare - 02.05.2011, în evidențele de carte funciară nu existau înscrieri cu privire la sarcini ale imobilului sau alte mențiuni, așa cum rezultă din extrasul depus la dosar și din cuprinsul contractului. Totodată, corespondența electronică dintre reprezentantul legal al minorului și notarul care a autentificat contractul este din 18 iulie 2011, ulterioară aceluiași moment.
În raport de cele expuse, a concluzionat instanța că nu există dovezi care să confirme că pârâta S. I. a cunoscut la momentul încheierii contractului că prin încheierea acestuia pârâtul B. M. devine insolvabil, că acesta a urmărit fraudarea creditorului reclamant și în ce privește înțelegerea frauduloasă a pârâților. Pârâta a fost cumpărător de bună-credință, nefiind dovedită astfel frauda debitorului-pârât și complicitatea la fraudă a acesteia.
Reclamantul B. C. O. a formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 26.02.2013.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că prin sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 Judecătoria a stabilit o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea sa și în sarcina pârâtului, judecarea cauzei pe fond având loc la data de 01.03.2011, când s-a amânat pronunțarea la 08.03.2011. Prin urmare, în raport de data autentificării antecontractului nr. 1280/11.03.2011 precum și data autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 2453/02.05.2011, rezultă dovada indubitabilă a faptului că, prin înstrăinarea singurului bun imobil pe care intimatul-pârât debitor B. M. îl avea în proprietate la nivelul anului 2011 a urmărit cu rea-credință fraudarea obligațiilor pe care le datora. Deși, arată apelantul, a solicitat instanței de fond aplicarea art. 225 C.pr.civ. în privința intimaților B. M. și B. M., instanța de fond nu a făcut această aplicare și a ignorat această probă evidentă.
În ce privește reținerea instanței de fond referitor la faptul că nu existau înscrieri în cartea funciară la data autentificării antecontractului și a contractului, apelanta a solicitat să se constate faptul că înscrierea unui privilegiu în cartea funciară nu poate fi primită atât timp cât pretenția ce se dorește a fi notată nu e în legătură cu imobilul, respectiv să vizeze un drept real cu privire la imobil și să dea caracter litigios dreptului înscris în cartea funciară.
Reținerea de către instanța de fond a faptului că pârâta-cumpărătoare ar fi fost cumpărătoare de bună-credință la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare nu este dovedită cât timp aceasta a declarat că a luat la cunoștință despre vânzarea apartamentului printr-o agenție imobiliară însă fără a oferi vreo dovadă în sprijinul acestei afirmații, anume copia de pe contractul de prestări servicii al agenției imobiliare și de pe înregistrarea respectivului contract. Apelantul a solicitat să se constate faptul că intimații B. M. și B. M. erau, la data autentificării contractului, în relații de amiciție cu intimata S. I., astfel că au avut încredere totală în privința achitării restului de preț în cuantum de_ euro de către aceasta.
În ce privește ultimul paragraf din considerentele hotărârii apelanta a solicitat să se constate faptul că instanța de fond, deși a invocat art. 975 C.civ. s-a mărginit doar a susține că exigențele impuse în mod imperativ de acest text nu sunt îndeplinite, însă nu a arătat care dintre cerințe nu sunt realizate.
Intimata S. I. și intimatul B. M. au depus fiecare câte o întâmpinare în care au solicitat în esență respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 166 A/10.02.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant B. C. O. împotriva sentinței civile nr._/05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații pârâți B. M., B. M. și S. I., având ca obiect acțiune pauliană și a obligat apelantul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul avocat) către intimați.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că judecătoria a notat neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 975 V.C.civ. care reglementează acțiunea pauliană dintre care a analizat prejudiciul produs creditorului prin mărirea stării de insolvabilitate a debitorului, anterioritatea creanței creditorului (în principiu) și frauda atât a debitorului cât și complicitatea la fraudă a terțului.
Judecătoria a apreciat că nu au fost aduse dovezi în sprijinul acțiunii revocatorii, nefiind dovedită starea de insolvabilitate produsă în ce privește patrimoniul debitorului. Nu s-a dovedit aspectul invocat de apelant în sensul că debitorul deținea în patrimoniu doar apartamentul vândut ca și bun susceptibil de a fi supus executării silite.
În ce privește anterioritatea creanței, judecătoria a constatat în mod corect că sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 a devenit irevocabilă prin respingerea recursului la 25.01.2012, de la această dată creanța dobândind caracter exigibil. Actul de vânzare-cumpărare al apartamentului din coproprietatea debitorului și a soției sale a fost încheiat în 02.05.2011. Deși sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 era însă executorie fiind definitivă, inițierea procedurii de executare silită a avut loc la 20.06.2011, ulterior autentificării actului de vânzare și în mod corect a stabilit judecătoria că la data încheierii contractului în cartea funciară a apartamentului nu erau menționate măsuri asigurătorii, sarcini sau privilegii solicitate a fi dispuse la înscriere de către creditor. Argumentul apelantului creditor în sensul că în mod obligatoriu creanța trebuie să se refere la imobil pentru a putea fi înscrisă în cartea funciară este nefondată, deoarece creditorul putea nota în cartea funciară demersuri în vederea luării măsurilor asigurătorii asupra singurului imobil (pretins de creditor ca fiind singurul) din patrimoniul debitorului (notarea de acțiuni în cartea funciară este permisă de Legea nr. 7/1996), iar dacă obținea instituirea acestor măsuri aceste măsuri asigurătorii putea fi notate până la executarea lor. Conform art. 23 lit. C din Legea nr. 7/1996 în partea a III-a a cărții funciare se vor înscrie: sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale. Așadar, creditorul putea demara executarea silită imediată a imobilului, și în vederea conservării imobilului în patrimoniul debitorului să inițieze urmărirea imobilului precum și notarea acestei urmăriri în cartea funciară.
În cauză nu a fost dovedită complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul de vânzare-cumpărare. Dacă actul atacat este cu titlu oneros, atât terțul cât și creditorul tind la evitarea unui prejudiciu, prin urmare actul va fi revocat numai când se dovedește frauda terțului. Frauda terțului constă în aceea că el cunoaște că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil. În speță, apelantul reclamant nu a administrat în cauză dovezi pentru a proba cu certitudine aspectul că S. I. cunoștea că, prin încheierea actului de vânzare-cumpărare se producea vreo stare de insolvabilitate a debitorului obligat către apelant la plata sumei prin titlu executoriu. Legat și de lipsa oricărui demers al creditorului de a executa silită imobilul imediat după obținerea hotărârii judecătorești definitive, intimata S. I. nu avea posibilitatea să afle de existența creanței asupra debitorului vânzător și că acesta intenționa scoaterea imobilului din patrimoniul său pentru a nu fi supus executării silite, câtă vreme nicio executare silită nu era începută.
În legătură cu aplicarea art. 225 C.pr.civ., în toate cazurile în care e posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde este socotit ca un început de dovadă ce urmează a fi completat cu alte probe. Prin urmare, doar în cazul în care nu s-ar mai putea administra alte probe (martori spre ex.) instanța va considera atitudinea de neprezentare la interogatoriu ca fiind o mărturisire deplină. În cauză era necesar a se proba și cu alte probe afirmația fraudă a debitorului și cea de complicitate la fraudă la intimatei S. I. (relațiile de amiciție invocate), aceste afirmații nefiind suficient a fi probate doar prin neprezentare la interogatoriu a lui B. M., notându-se și aspectul că S. I. nu a recunoscut aspectele asupra cărora a fost interogată. Totodată, tribunalul a constatat ca fiind nefondat argumentul apelantului în sensul că nu există vreo dovadă a încheierii contractului cu agenția imobiliară, câtă vreme s-a depus la dosarul de fond, dovada contractului cu comision încheiat de aceasta cu agenția.
Tribunalul a constatat că judecătoria a interpretat și aplicat corect legea astfel că apelul va fi respins prin urmare ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a apelantului în declanșarea apelului nefondat, văzând chitanțele nr. 866/15.11.2013, nr. 26.11.2013 și nr. 560/23.01.2014 prin care intimații B. M. și B. M., respectiv S. I. au dovedit cheltuielile de judecată pretinse, tribunalul a apreciat că este necesar a fi admisă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată obligându-l pe apelant la plata cuantumului de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul B. C. O..
În motivarea recursului se arată că prin cererea introductivă de instanță din data de 25.07.2011, astfel cum a fost precizată la data de 05.03.2012, recurentul reclamant a solicitat în primul capăt al cererii introductive revocarea (desființarea) contractului de vânzare-cumpărare nr. 2453/02.05.2011 autentificat de BNP "M. Surubariu și Asociații", privind apartamentul nr. 48 situat în București, ., ., întocmit în dauna intereselor recurentului, în calitate de creditor al pârâtului B. M. (tatăl meu), cu consecința revenirii la situația anterioară, respectiv, în cel de-al doilea capăt de cerere, revenirea bunului în patrimoniul pârâtului B. M., pentru a putea fi urmărit în limita executării creanței pe care o au împotriva lui potrivit cu sentința civilă nr.4939/15.03.2011 menționată mai sus;în cel de-al treilea capăt de cerere: ieșirea din indiviziune, dintre tatăl recurentului B. M. și soția acestuia B. M., privind cota-parte de 3/16 din apartamentul nr. 48, situat în București, ., . ce a aparținut d-lui B. A. (unchiul recurentului) din masa succesorală a autoarei acestuia, B. Areta (bunica paternă a recurentului) și care a fost vândută pârâtului din prezenta cauză, B. M. (tatăl recurentului) - căsătorit fiind cu B. M., restul cotei de 13/16 aparținând în exclusivitate tatălui recurentului B. M., pentru ca astfel să poată fi urmărit în vederea executării creanței pe care o are împotriva lui - potrivit cu aceeași sentința civilă nr. 4939/1 5.03 .2011.
Recurentul reclamant a criticat hotărârea instanței de apel arătând că reținerea instanței de apel în ultimele două paragrafe/pag.3 și continuare în pag. 4 verso din decizia atacată, în sensul că: „Tribunalul constată că judecătoria a notat neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art.975 V.C.civ. care reglementează acțiunea pauliană (...).", și respectiv: „Judecătoria a apreciat că nu au fost aduse dovezi în sprijinul acțiunii revocatorii,nefiind dovedită starea de insolvabilitate produsă în ce privește patrimoniul debitorului.Nu s-a dovedit aspectul invocat de apelant în sensul că debitorul deținea în patrimoniu doar apartamentul vândut ca și bun susceptibil de a fi supus executării silite.",este nelegală deoarece, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv la fila 7 din dosarul de fond se află Scrisoarea emisă sub nr.1440.569/04.07.2011 de Direcția Generală Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, prin care se comunică Biroului Executorului Judecătoresc faptul că numitul B. M. nu figurează înregistrat în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile, - cu precizarea că la dosarul de executare silită inițiat sub nr. 146/2011 la Societatea Civilă de Executori Judecătorești A. și C." se află răspunsuri negative emise și de celelalte cinci Sectoare din București etc..
Totodată, în raport de data autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1280/10.03.2011 precum și data autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr.2453/02.05.2011 dintre intimatul-pârât-debitor B. M. în calitate de vânzător și intimata-pârâtă S. luliana în calitate de cumpărător, rezultă dovada indubitabilă a faptului că, prin înstrăinarea singurului bun-imobil pe care intimatul-pârât-debitor B. M. îl avea în proprietatea sa la nivelul anului 2011 și-a provocat în modul cel mai viclean cu putință starea de insolvabilitate - urmărind cu rea-credință fraudarea obligațiilor pecuniare pe care i le datora recurentului în baza sentinței civile nr.4939/15.03.2011, definitivă pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosar nr._, - obligația sa constând în plata sumei de 9.593,5 lei, reprezentând contravaloarea a jumătate din cheltuielile pe care mama recurentului, I. Z. le-a achitat Cabinetului Stomatologic unde recurentul s-a tratat și în prezent se tratează de anomalia dentară de care suferă (această anomalie necesitând în continuare un tratament de lungă durată și cu costuri materiale și psihice foarte mari).
Așadar, debitorul recurentului B. M., cât și soția sa B. M. care a fost nelipsită din sala de judecată pe tot parcursul derulării cauzei menționate mai sus, având cunoștință de existența acestei creanțe, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.2435/02.05.2011 menționat mai sus, au recurs, în opinia recurentului, la cea mai josnică și vicleană procedură de a-i crea un enorm prejudiciu material și moral și aceasta tocmai într-o perioadă în care personal recurentul are nevoie de liniște și sprijin material și moral pentru a-și pregăti o carieră profesională potrivit cu aptitudinile cu care este dotat.
Este neîndoielnic că, în speță, actul atacat a creat recurentului un prejudiciu, constând în imposibilitatea de a-și mai încasa vreodată creanța în cauză fără aducerea bunului respectiv în patrimonial debitorului.
Recurentul reclamant a mai arătat că cel de-al doilea argument reținut de instanța de apel, respectiv paragraf 1/pag.4 din Decizia atacată: „în ce privește anterioritatea creanței, judecătoria a constatat în mod corect că sentința civilă nr. 4939/15.03.2011 a devenit irevocabilă prin respingerea recursului la 25.01.2012, (..., de asemenea, este nelegal față de incidența dispozițiilor art. 377 alin. (1) pct. 3, rap. la art. 374 alin. (1) și (2) și art. 377 alin.(1) C.proc.civ, respectiv, din care rezultă incontestabil faptul că data legală când creanța în cauză a putut să fie inițiată în procedura de executare silită, a fost data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 4939/15.03.2011, astfel că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în cauză, autentificat sub nr. 2453/02.05.2011, Creanța subsemnatului-creditor, la acea dată, împotriva intimatului-pârât-debitor era certă, lichidă și exigibilă.
Totodată, completând citatul de mai sus cu următoarea propoziție a acestei fraze, respectiv: „de la această dată creanța dobândind caracter exigibil."", în contrast cu: „Deși sentința civilă nr.4939/15.03.2011 era însă executorie fiind definitivă, (...)", recurentul a solicitat să se constateexistența unei contrarietăți de argumente reținute de instanța de apel în acest paragraf 1/pag. 4 din Decizie, invocând incidența art. 304 pct. 7 teza a Il-a C.proc.civ..
În ceea ce privește critica instanței de apel referitoare la faptul că recurentul nu a inițiat „(...) demersuri în vederea luării măsurilor asigurătorii asupra singurului imobil (...) din patrimoniul debitorului,"", în contrast cu dovada care rezultă din scrisoarea emisă sub nr.1440.569/04.07.2011 de Direcția Generală Impozite și Taxe Locale a Sectorului l București - prin care se comunică Biroului Executorului Judecătoresc faptul că numitul B. M. nu figurează înregistrat în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile, fila 7 la dosarul de fond, întrucât, pe de o parte, mama recurentului a cunoscut faptul că notarea unui litigiu în Cartea funciară este posibilă numai dacă obiectul litigiului privește imobilul propriu-zis, iar pe de altă parte, personal a precizat recurentul, nu a putut înțelege că tatăl său, debitorul B. M., ar fi în stare să-și înstrăineze singura locuință pe care o mai avea în proprietate doar pentru că era obligat să-și achite o datorie de aproximativ 2.000 Euro ce avea să fie cheltuită în exclusivitate pentru sănătatea fiului său, în contextul în care acesta își mai înstrăinase o locuință în anul 2008 cu prețul de 80.000 Euro, sumă de bani pe care și-a însușit-o în integralitatea sa, - și, mai mult decât atât, în contextul în care a acceptat ca pentru acest proces să-și angajeze un avocat căruia să-i achite un onorariu, doar pentru faza de apel, în sumă de 3.000 (trei mii) lei, recurentul solicitând instanței a constata faptul că dreptul său de a intra în beneficiul creanței în cauză nu poate fi sancționat cu fapta vicleană și contrarie bunelor moravuri săvârșită de intimatul-pârât-debitor din prezenta cauză.
Referitor la reținerea instanței de apel în paragraf 2/pag.4 din Decizie, respectiv: ,”În cauză nu a fost dovedită complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul de vânzare-cumpărare" recurentul a solicitat să se constate că, dimpotrivă, în cauză este indubitabil dovedită complicitatea la fraudă a terțului cumpărător - în măsura în care instanța de apel și-ar fi exercitat rolul activ în descoperirea adevărului, respectiv în sensul că intimata-pârâtă S. luliana a avut cunoștință despre obligația pecuniară a tatălui recurentului față de acesta, încă mai înainte de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare a apartamentului în cauză, ținând seama și de următoarele considerente:
a) față de răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriul pe care recurentul l-a luat pârâtei S. luliana, raportat la întrebarea nr.4 din interogatoriul pe care pârâtul-debitor B. M. i l-a luat aceleiași pârâte S. luliana, rezultă incontestabil faptul că pârâta S. luliana nu a declarat adevărul în fața instanței de fond, deoarece din înscrisurile existente la dosarul de fond, fila 11 și 13, respectiv cele două citații prin care acestei pârâte i-a fost transmisă cererea introductivă de instanță cu citarea pentru primul termen de judecată stabilit de instanța de fond pentru data de 05.03.2012, citații ce poartă ștampila poștală din data de 31 august 2011, așadar, acest sfârșit de august 2011 nu avea cum să fie confundat cu luna iunie — iulie 2011, în contextul în care interogata în cauză este o persoană cu studii juridice.
b) de asemenea, tot din răspunsul la întrebările nr. 2 și nr. 3 din interogatoriul pe care recurentul l-a luat pârâtei S. luliana, rezultă faptul că aceasta din urmă, în mod tendențios, a indus în eroare instanța de judecată cu privire la motivul urgentării autentificării, cel puțin, a contractului de vânzare-cumpărare în cauză - în contextul în care această cumpărătoare nu a putut achita la acea dată un cuantum de 80% din totalul de, preț convenit inițial, fiind nevoită să aștepte aprobarea creditului bancar, or, din moment ce așteptase aproape două luni de zile aprobarea respectivului credit bancar, este evident că graba autentificării contractului în cauză cu doar câteva zile înainte de posibilitatea virării diferenței de 80% din prețul tranzacției, și respectiv în contextul în care „vânzătorii au declarat în mod expres că înțeleg să nu-și rezerve privilegiul vânzătorului până la achitarea integrală a restului de preț (...)", deși vânzătorii și cumpărătoarea aveau la îndemână posibilitatea încheierii a încă unui act adițional la antecontractul inițial, rezultă în mod incontestabil că părțile, din contră, erau în strânsă relaționare de amiciție - în contradictoriu cu răspunsul dat la întrebarea nr.5 din interogatoriul pe care pârâtul-debitor B. M. i l-a luat aceleiași pârâte S. luliana.
c) faptul că atât vânzătorii cât și cumpărătoarea S. luliana au avut cunoștință despre creditul la care era ținut debitorul B. M. față de recurent, și că acest credit ar fi fost achitat, rezultă și din precizarea făcută de B. G. Unirea prin întâmpinarea pe care această instituție bancară a depus-o la dosarul de fond pentru termenul din data de 05.04.2011, respectiv paragraf 5/pag. 2 din Capitolul 2, fila 16/verso la dosarul de fond: „Se menționează și că din discuțiile purtate cu părțile din dosar, recurentul a înțeles că suma pretinsă de reclamant a fost plătită – nu poate însă proba acest lucru, dar instanța va putea solicita probe în acest sens".
d) nici critica din ultima parte a paragrafului 2/pag.4 din decizia instanței de apel„Legat și de lipsa oricărui demers al creditorului de a executa silită imobilul imediat după obținerea hotărârii judecătorești definitive (...)" nu este legală, din moment ce recurentul reclamant, prin mama acestuia, a întreprins toate diligentele posibile pentru a intra în posesia Hotărârii pronunțată de instanța de fond, aceasta fiind redactată în data de 19.05.2011 și comunicată la data de 31.05.2011 (în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare în cauză fusese autentificat la data de 02.05.2011) - Hotărârea fiind apoi legalizată și investită cu formulă executorie, și pe care a introdus-o imediat în procedura executării silite la Societatea Civilă de Executori Judecătorești A. și C." .
4. In ceea ce privește dovedirea faptului dacă actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2453/02.05.2011 la cabinetul BNP "M. Ș. și Asociații" din București, i-a cauzat recurentului un imens prejudiciu produs în dauna drepturilor sale, acest prejudiciu fiind dovedit din moment ce respectivul debitor în cauză nu mai poate să fie constrâns sub nici o altă formă pentru îndeplinirea sale de a-i achita recurentului creanța pe care i-o datorează, - iar proba incontestabilă a faptului că intimatul-pârât-debitor și-a provocat, în modul cel mai viclean și imoral cu putință, starea sa de insolvabilitate, o constituie refuzul în continuare a acestuia în sensul de a nu-i achita recurentului nici până în prezent, nici un leu din creanța la care a fost obligat prin sentința civilă nr.4939 din data de 15.03.2011 (menționată mai sus), în contextul în care pârâtul-debitor a acceptat ca pentru acest proces să-și angajeze un avocat căruia să-i achite un onorariu în sumă de 3.000 (trei mii) lei (potrivit cu Chitanța nr.866/15.11.2013 existentă la dosarul de apel între fila 100 și 101), - și, deși în perioada intervențiilor chirurgicale pentru îndepărtarea anomaliei dentare la care recurentul a fost supus, debitorul în cauză a intrat în posesia unor sume considerabile de bani, respectiv 143.000 Euro din vânzarea celor două locuințe pe care le-a avut în proprietate.
5. Referitor la cele reținute de Instanța de apel în paragraf 2/pag.5 din Decizie, respectiv: „În legătură cu aplicarea art. 225 C.pr.civ., în toate cazurile în care e posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde este socotit ca un început de dovadă ce urmează a fi completat cu alte probe", pe acest aspect, recurentul solicitând instanței a constatat faptul că instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ în temeiul art.129 alin.(5) C.proc.civ
Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea a constatat că recursul este nefondat, fiind respins pentru motivele ce succed :
Potrivit dispozițiilor art. 975 C. civ., creditorii pot ataca actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor, însă pe lângă dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile și a producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate, aceștia trebuie, totodată, să facă dovada fraudei debitorului și a complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos.
Astfel, nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii pauliene dacă, la data încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, în evidențele de carte funciară sau ale Oficiului Registrului Comerțului nu existau înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului – obiect al vânzării - sau mențiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la fraudă a terțului.
Faptul că a fost dovedită starea de insolvabilitate produsă în ce privește patrimoniul debitorului, chiar în mod voit de către debitor ,că creanța creditorului, împotriva intimatului-pârât-debitor era certă, lichidă și exigibilă la data perfectării contractului de vânzare cumpărare nu sunt suficiente argumente, câtă vreme nu este dovedită reaua credință a pârâtei Siminionescu I..
În privința pârâtrei Siminiesci I. nu există nici un element de ordin ,material sau moral care să conducă la concluzia că în deplină știință și cu complicitatea debitorului insolvent a încheiat actul a cărui revocare se solicită.
Lipsa oricărui demers al creditorului de a executa silit imobilul imediat după obținerea hotărârii judecătorești definitive reținută de către instanțe se referă nu numai la obținerea titlului executor cum în mod greșit reține recurentul ci la acele forme de publicitate respectiv notarea litigiului în cartea funciară,procedură accesibilă oricărei persoane interesate de starea imobilului dar si a proprietarului acestuia.
Celelalte argumente referitoare la rolul activ al instanței ,la interpretarea probelor ,a supozițiilor trase din anumite răspunsuri la interogatoriu depășesc cadrul legal institui de art. 304 c. pr .civ care se referă la motive de nelegalitate iar nu la motive de netemeinicie.
Pentru considerentele arătate, în baza art 312 c pr civ Curtea arespins recursul ca nefondat.
În baza art 274 c pr civ obligă recurentul la 500 euro, în echivalent lei la data plății către intimatele B. M. și B. M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant B. C.-O. împotriva deciziei civile nr.166A/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M., B. M. și S. I..
Obligă recurentul la 500 euro, în echivalent lei la data plății către intimatele B. M. și B. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. P. F. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. FC/26.05.2014
Tehnored. GC – 2 ex
21.05.2014
Jud. apel: T. S.
R. M. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1290/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 106/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
