Acţiune în constatare. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 431/302/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 103R
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți G. V. și F. M. decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acesteia P. T. și P. M. împotriva deciziei civile nr. 509A/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. E., având ca obiect: anulare act.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.01.2014.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5983/04.07.2012 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantelor F. M. și G. V. împotriva pârâtului M. E., reținându-se că solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută parțială a certificatului de calitate de moștenitor eliberat sub nr. 76/2001 de BNP N. I. D., motivat de faptul că reclamantele nu au fost recunoscute ca moștenitoare ale defunctului C. P. D., este nefondată.
S-a mai reținut că reclamantele nu au reușit să probeze că au acceptat tacit sau expres moștenirea defunctului.
Apelul declarat împotriva sentinței a fost respins cu aceeași motivare prin decizia civilă nr. 509/2013 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele arătând că nu au fost respectate prevederile art. 315 Cod procedură civilă privind obligativitatea dispozițiilor date de instanța de casare și că au fost eludate prevederile legale în materia nulităților în sensul că reclamantele au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 anterior eliberării certificatului de moștenitor atacat în cauză.
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea inițială, reclamantele au solicitat constatarea nulității parțiale a certificatului de calitate de moștenitor nr. 76/2001 și includerea lor în certificatul de moștenitor eliberat de pe urma defunctului C. D..
Într-un prim ciclu procesual finalizat prin decizia civilă nr. 1450/2011 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, s-a dispus ca în cuprinsul certificatului de moștenitor să fie cuprinși toți cei care justifică acest drept, fie pentru universalitatea de bunuri, fie pentru o fracțiune din aceasta ori pentru bunuri determinate, această din urmă ipoteză făcând trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001.
În rejudecare, atât judecătorul fondului cât și cei ai apelului au apreciat corect prin prisma probatoriului dosarului că reclamantele nu au acceptat succesiunea defunctului C., nici expres și nici tacit, prin raportare la momentul decesului acestuia, în anul 1989 și la bunurile aflate în patrimoniul său la data decesului. Așa fiind, apreciem că certificatul de calitate de moștenitor nr. 76/2001 a fost emis cu respectarea condițiilor legale privind succesiunea și patrimoniul defunctului.
În același timp însă, vom constata că Legea nr. 10/2001 a prevăzut o situație de excepția în art. 4 alin. 3, în sensul recunoașterii unor drepturi succesorale pentru succesibilii care nu au acceptat moștenirea ulterior datei de 6 martie 1945.
Aparent, în temeiul acestui text reclamantele ar fi trebuit incluse în cuprinsul certificatului de moștenitor atacat aici și tot aparent în acest fel s-ar respecta și indicațiile deciziei de casare.
Dar, soluționarea favorabilă pentru reclamante a prezentului litigiu, așa cum a fost el inițiat prin capetele de cerere introductive de instanță nu este posibilă din mai multe considerente.
Pe de o parte, dreptul reclamantelor de a formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 este dat tocmai de această lege prin textul amintit mai sus și nu este condiționat de existența sau inexistența unui certificat de moștenitor ori de includerea, ori neincluderea lor în cuprinsul acestui certificat.
Pe de altă parte, soluționarea definitivă a notificărilor va stabili dacă drepturile succesorale ale tuturor moștenitorilor notificatori există sau nu și doar în situația favorabilă a recunoașterii dreptului se poate discuta despre includerea într-un eventual certificat de moștenitor a reclamantelor, tocmai ca efect al recunoașterii proprietății asupra bunului imobil concret în raport de care reclamantele pretind a fi moștenitoare.
Este motivul pentru care am apreciat că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, instanța de casare precizând că se impune includerea în certificat a tuturor moștenitorilor, în condițiile în care, cum arătam, calitatea de moștenitor a reclamantelor prin raportare la bunurile prevăzute de Legea nr. 10/2001 depinde de modul de soluționare a notificărilor.
Respingerea notificărilor formulate de reclamante lasă fără obiect pretenția lor de a fi recunoscute drept moștenitoare, pretenție bazată exclusiv pe prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Eventualitatea respingerii notificărilor ar avea ca efect în cazul în care s-ar fi dispus completarea certificatului de moștenitor, apariția unui nou motiv de nulitate a certificatului pentru că în condițiile dreptului comun, singurul moștenitor este pârâtul.
Repetăm, pentru evitarea oricăror confuzii, că dreptul reclamantelor de a formula notificări și de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 nu este condiționat de prezența sau nu a lor în cuprinsul certificatului de moștenitor a cărui completare se solicită prin prezenta, și că în cazul soluționării favorabile a notificărilor și a concretizării juridice a drepturilor succesorale în baza Legii nr. 10/2001 se poate completa și certificatul de calitate de moștenitor nr. 76/2001.
De altfel, această eventualitate este înscrisă cu majuscule în chiar cuprinsul certificatului defăimat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă vom respinge recursul ca nefondat .
În baza art. 274 Cod procedură civilă, vom obliga pe reclamante la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți G. V. și F. M., decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acesteia P. T. și P. M. împotriva deciziei civile nr. 509A/21.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. E..
Obligă pe recurente la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimatul M. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. I.P.
Tehnored. GC 2 ex.
29.01.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 541/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 872/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
