Pretenţii. Decizia nr. 872/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 872/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 69412/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 872R
Ședința publică de la 12 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1791/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, încontradictoriu cu intimatul pârât S. ROMÂNM PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții – despăgubiri pe Lg. 221/2009, acțiune în constatare, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant reprezentat de avocat G. G. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea pune în vedere reprezentantului recurentului reclamant să precizeze dacă deține înscrisuri cu privire la despăgubirile solicitate pentru terenul în litigiu.
Reprezentantul recurentului reclamant arată că nu are alte înscrisuri, în afara celor obținute de la CNSAS și depuse la dosarul de fond.
Arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că prin sentința civilă nr. 1672R/05.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat, irevocabil, caracterul politic al condamnării autorului recurentului.
Precizează că din fișa de identificare a deținutului rezultă că s-a dispus confiscarea întregii averi a autorului său, inclusiv cele 3 ha de teren pe care le deținea, astfel că în mod greșit, instanța a respins proba cu expertiză evaluatorie.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, casarea sentinței recurată și pe fond admiterea acțiunii.
Reprezentanta Ministerului Public arată că recurentul nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte individualizarea terenului și proprietarul acestuia, astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010 la data de 17.11.2010, reclamantul G. I.-A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării suferite de către autorul său, G. I., condamnat de Tribunalul M. Cluj la 15 ani muncă silnică prin Sentința nr. 1.551/1949, pentru complot împotriva statului comunist; obligarea Statului R. la plata sumei de 100.000 mii euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; obligarea Statului R. la acordarea de despăgubiri în cuantum de 40.000 mii euro, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că tatăl său, G. I., a fost arestat de Securitatea din Cluj și a fost condamnat de Tribunalul M. Cluj la 15 ani muncă silnică (sentința nr. 1.551/1949), pentru complot împotriva statului comunist. Pedeapsa la care a fost condamnat a executat-o în penitenciarele de la Pitești și G.. După expirarea termenului de pedeapsă a fost trimis în lagărul Periprava (detenție administrativă), fiind ulterior grațiat în baza Decretului nr. 411 din data 05.05.1964. Perioada detenției a fost extrem de dură întrucât în perioada anilor 1949 – 1952, în două închisori din România, Pitești și G., s-a desfășurat o acțiune-experiment, cunoscută azi sub numele de reeducare. În 1964, a fost grațiat în baza Decretului nr. 411 și eliberat din penitenciarul de la G.. Reclamantul a învederat că și după eliberare a fost hăituit până în ultima clipă a vieții de securitate, atent monitorizat.
Cu privire la măsura confiscării averii, reclamantul a învederat că asupra autorului său s-a luat măsura confiscării tuturor bunurilor sale mobile și imobile. O parte din aceste bunuri au fost restituite în baza cererilor efectuate în temeiul legilor proprietății, însă altele nu au mai fost recuperate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
La data de 20.04.2011 reclamantul a depus cerere precizatoare, majorându-și câtimea obiectului cererii de obligare a pârâtului la contravaloarea bunurilor confiscate la suma de 80.000 euro.
La solicitarea tribunalului, la data de 15.06.2011 reclamantul a depus la dosar cererea precizatoare prin care a indicat bunurile confiscate autorului său, a căror contravaloare a solicitat-o: două tablouri semnate de N. Oszkar, tablouri și desene semnate de H. D., trei tablouri semnate de T. Biltiu-Dancus, bijuterii de familie (inele, coliere din aur alb, lănțișoare de aur, cercei, brățări toate aceste obiecte de podoabă fiind încrustate cu pietre prețioase, piese foarte vechi, moștenire de familie), set din argintărie, cocoșei de aur din 1865.
La termenul de judecată din data de 15.06.2011, reclamantul a învederat că cererea în pretenții formulată în contradictoriu cu pârâtul vizează exclusiv obligarea la plata daunelor materiale, nu și a daunelor morale.
Prin sentința civilă nr. 1747/19.10.2011, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei de interes invocată cu privire la capătul nr. 1 de cerere, ca neîntemeiată; a respins cererea privind constatarea caracterului politic a condamnării politice suferite de tatăl reclamantului (capătul nr. 1 din acțiune), ca neîntemeiată; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată și a disjuns cererea privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate (capătul nr. 2 din acțiune) cu formarea dosarului nr._ .
Prin decizia civilă nr. 1672R/05.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, a fost modificată în parte sentința civilă menționată în sensul admiterii cererii, a constatării caracterului politic al condamnării numitului G. I. prin sentința penală nr. 1551/1949 pentru complot, menținând restul dispozițiilor sentinței.
În dosarul nr._, prin încheierea din data de 21.12.2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Prin cererea înaintată la dosarul cauzei la data de 05.06.2013, reclamantul a înaintat la dosarul cauzei cerere modificatoare sub aspectul obiectului cererii, solicitând contravaloarea imobilului teren de 3, 5 ha situat în ., alăturat bunurilor mobile indicate în precedent.
Prin sentința civilă nr. 1791/09.10.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins cererea modificată și completată ca fiind neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut că cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale reprezentând contravaloarea bunurilor mobile (două tablouri semnate de N. Oszkar, tablouri și desene semnate de H. D., trei tablouri semnate de T. Biltiu-Dancus, bijuterii de familie, set din argintărie, cocoșei de aur din 1865) nu se circumscrie dispozițiilor legale precitate, care vizează exclusiv echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, ipoteză ce nu se confirmă în speță.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale constând în contravaloarea imobilului teren în suprafață de 3,50 ha situat în ., tribunalul a reținut, pe de o parte, că reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil din 1864, nu a făcut dovada că autorul său era titular al dreptului de proprietate asupra acestui bun imobil, astfel încât măsura confiscării averii să îl vizeze. Simpla referire la deținerea unei averi constând în imobilul teren de „3,5 ha pământ arabil” fără indicarea oricărei adresei poștale în cuprinsul unor înscrisuri aflate la dosarul CNSAS, în lipsa oricăror înscrisuri doveditoare care să ateste dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilului menționat nu este suficientă pentru a fundamenta concluzia confiscării acestui bun din patrimoniul tatălui reclamantului ca efect al condamnării cu caracter politic.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs reclamantul G. I.-A., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând casarea pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond.
Se susține că, raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța de fond, pentru aplicarea corectă a legii, dacă aprecia că probele propuse nu erau îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a capătului de cerere referitor la obligarea la plata daunelor materiale constând în contravaloarea imobilului – teren în suprafață de 3,5 ha, avea la îndemână două posibilități.
Astfel, pe de o parte, putea să dispună în sensul completării probelor, iar pe de altă parte, avea posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe pe care le putea administra chiar dacă părțile se împotriveau.
Cu toate că nu a optat pentru niciuna din aceste două variante, prin sentința pronunțată, tribunalul a respins cererea recurentului-reclamant ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de critica formulată cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 129 alin. (5)1 Cod procedură civilă – judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Față de argumentele expuse de prima instanță în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului de 3,5 ha, Curtea reține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 129 alin. (5)1 Cod procedură civilă și au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul că nu au fost expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, cu consecința soluționării procesului fără a intra în cercetarea fondului dreptului dedus judecății.
Astfel, tribunalul era dator a cerceta în raport de înscrisurile depuse de reclamanți în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu dacă acesta a fost solicitat în temeiul legilor speciale de reparație, respectiv Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 10/2001 raportându-se și la declarația autentică aflată la fila 24 (dosar tribunal), adresă ce a fost formulată de către tribunal însă la care s-a renunțat ulterior și, de asemenea, trebuie să administreze proba cu expertiză tehnico-judiciară având ca obiective evaluarea terenului în litigiu, probe ce vizau fondul dreptului dedus judecății.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea contravalorii bunurilor mobile, Curtea reține că, întrucât critica formulată vizează numai petitul având ca obiect restituirea contravalorii terenului arabil în suprafață de 3,5 ha, soluția pronunțată în privința acestuia a intrat în puterea lucrului judecat, limitele casării vizând numai respectivul capăt de cerere.
Așa fiind, în baza dispozițiile art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant G. I. A. împotriva sentinței civile nr. 1791/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. B. A. S. D. F.
S. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. PS 2 ex.
16.05.2014
Jud. fond: C. M. I.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 13/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
