Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 197/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 19348/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.197 A
Ședința publică de la 06.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - M. D. L.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul reclamant pârât P. A. domiciliat în V. . nr 69, J. V. și cu domiciliul ales la SCAv. C. cu sediul în București . C, . și de apelantul pârât reclamant C. I., cu reședința în București ..98, ., sector 3 și la Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal în București ..53, ., împotriva sentinței civile nr. 1382/21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală – daune morale, alte cereri”.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 06.05.2014 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ , reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. I. solicitând obligarea acestuia la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 lei și la publicarea, pe cheltuiala acestuia, în cotidianele „Gazeta Sporturilor", „Prosport", „Gândul", „România Liberă", „Evenimentul Zilei", „Jurnalul Național", „Libertatea", în edițiile tipărite, precum și în edițiile online, afișate pe site-urile de internet ale publicațiilor sus - menționate, a textului hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată în prezenta cauză, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în ziua de duminică, 20 mai 2012, în ediția on-line a publicației „Gazeta Sporturilor" (www.gsp.ro - ANEXA A), în ediția scrisă, Gazeta de D. și pe blogul jurnalistului C. T. (www.tolo.ro) a fost publicat articolul „Acuzele din fotbal se mută în Caraibe" (ANEXA B), în cuprinsul căruia sunt redate interviuri ale jurnalistului cu dl. A. P., în calitate de finanțator al clubului de fotbal FC V. și cu dl. I. C., în calitate de Președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF.
Fondul articolului privește o . întâmplări reale, relatate de către dl. P. jurnalistului C. T., iar apoi confirmate de către cei vizați la solicitarea acestuia din urmă.
În cuprinsul declarațiilor pe care le-a oferit pârâtul I. C. la momentul redactării articolului există o . afirmații calomniatoare la adresa d-lui. A. P.. Reclamantul a arătat că pârâtul a depășit subiectul discuției cu jurnalistul C. T. și a profitat de faptul că declarațiile sale vor fi făcute publice pentru a încălca grav drepturile fundamentale ale reclamantului. Referitor la subiectul dialogului propus de jurnalistul C. T., pârâtul declară: „Vorbește paranoia din P. i-a zis Z. E., care a jucat la Slatina, că P. a avut sifilis când era tânăr. Acestea sunt efectele netratării".
În scurt timp, încă din data de 20 mai 2012, afirmațiile calomnioase au fost preluate și de alte publicații online. De exemplu, pe site-ul www.ziare.. jignitoare ale pârâtului la adresa reclamantului: „Nu putem trăi toți sub amenințarea sifilisului și paranoii netratate ale lui P.”.
În data de 21 mai 2012, în ediția tipărită a ziarului „Gazeta Sporturilor" a fost publicat o nouă ediție a articolului din Gazeta de D. „Acuzele din fotbal se mută în Caraibe Ziua a doua Clarificări" (ANEXA D), în care erau preluate din nou declarațiile d-lui. C. la adresa d-lui. P.: „A. P. ar fi avut sifilis "și sechelele de atunci îl fac să declare tâmpeniile de astăzi”.
În data de 22 Mai 2012 articolul a fost reluat într-o ediție on-line a ziarului „Gazeta Sporturilor", publicată pe site-ul www.gsp.ro. Astfel, se face un rezumat al articolului din data de 21 mai 2012 „Acuzele din fotbalul românesc se mută în Caraibe".
Pârâtul a declarat că în prezent dl. P. ar suferi de pe urma efectelor contaminării în tinerețe cu o boală gravă, sifilis. De asemenea, pârâtul afirmă că . cu care a fost contaminat dl. P. a condus la o afecțiune psihică gravă, paranoia.
Declarația dlui. I. C., Președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a devenit rapid de notorietate și a fost preluată de alte persoane. Astfel, dl. A. Paszkany, om de afaceri și finanțatorul echipei de fotbal CFR Cluj, a preluat afirmația jignitoare a dlui. C. și a declarat privitor la spusele dlui. P. - „afirmațiile unor bolnavi".
Dl. C. ocupă o funcție de conducere în cadrul organismelor de la nivelul Federației Române de Fotbal fiind Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. Fotbalul este un fenomen social foarte urmărit de un public extrem de larg practic, orice declarație a dlui C. este preluată de toate mijloacele de informare în masă și ajunge la cunoștința unui public foarte larg.
Reclamantul a mai arătat că faptele pârâtului întrunesc condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 Noul cod civil și reprezintă o atingere adusă drepturilor subiective ale persoanei, pe care legea civilă română le protejează prin art. 71, respectiv, art. 72 NCC. Declarațiile pârâtului I. C. reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată, deoarece, prin intermediul acestora sunt aduse la cunoștință publică informații neadevărate cu caracter personal, în scopul de a îl defăima pe reclamantul A. P.. Situația medicală a unei persoane aparține sferei vieții private, aceste informații fiind protejate în mod expres de legiuitor prin intermediul art. 74 lit. g NCC. În cazul de față informațiile cu caracter personal furnizate de către dl. C. opiniei publice sunt false, iar acest lucru face prejudiciul suferit de reclamant cu atât mai grav, dovedind totodată reaua-credință a pârâtului, precum și scopul exclusiv calomniator al acestor afirmații.
În același timp, art. 72 NCC consacră „dreptul la demnitate".
Prejudiciul produs prin faptele ilicite ale pârâtului există și este actual. Deja afirmațiile calomnioase ale pârâtului au fost preluate de majoritatea publicațiilor online și tipărite, iar alte persoane fac deja referire la acestea ca și cum ar fi adevărate și de notorietate.
Imaginea reclamantului este afectată de asocierea cu două maladii grave, una dintre ele transmisibilă chiar și prin simplul contact fizic, și determină prejudicii în relaționarea cu partenerii din mediul de afaceri și în relațiile familiale.
Prejudiciul de imagine adus reclamantului este unui imens. Dl. P. este o persoană binecunoscută și apreciată în România. Prodigioasei sale carierei în domeniul sportiv, ca arbitru și observator de fotbal, intern și internațional, i se adaugă o carieră de succes in afaceri și una de investitor în fotbal. Gradul de notorietate al reclamantului este unul foarte ridicat. Practic, datorită carierei sale de succes în mai multe domenii, toate larg expuse mediatic, mai ales în media de televiziune, e greu de imaginat ca o persoană care locuiește în România să nu știe cine este A. P..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 71, art. 72, art. 74, art. 1349, art. 1357 din NCC, respectiv, art. 112 și urm. C..
La data de 03.12.2012 pârâtul I. C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea tuturor pretențiilor reclamantului-parat, admiterea cererii reconvenționale, si pe cale de consecința, obligarea reclamantului-parat la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale; publicarea sentinței in 3 ediții consecutive ale cotidianului "Gazeta Sporturilor", pe cheltuiala proprie; plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
În fapt, pârâtul-reclamant a arătat că, în data de 20.05.2012, într-una dintre principalele publicații sportive romanești (Gazeta de Duminica), ziaristul C. T. a publicat un interviu pe care 1-a realizat cu reclamantul parat P. A., patronul si susținătorul financiar al echipei de fotbal FC V., sub titlul "C. pozează, dar ia bani".
Materialul a fost publicat de către gazetar prin citarea, expunerea cu ghilimele, a afirmațiilor calomnioase, denigratoare si defăimătoare ale reclamantului-parat la adresa pârâtului-reclamant și în legătură cu activitatea pe care acesta o desfășura in calitate de președinte al Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul Federației Romane de Fotbal, afirmații care induceau cititorilor o imagine a unui personaj corupt, lipsit de demnitate si onoare, implicat . ca urmare a unor presupuse transferuri de bani făcute de către domnul Paszkani, finanțatorul clubului de fotbal CFR Cluj, in niște ipotetice conturi din Insulele Cayman.
Reclamantul-parat a mai susținut ca "N. i-a dat mult (bani) când a câștigat campionatul" și "C. a avut mereu un comportament dublu", "întrebați-l pe M. (finanțatorul FC C.) cum ii dădea 10.000 de Euro/luna lui C.". De asemenea, a mai afirmat că acesta fost implicat in favorizarea câștigării campionatului de fotbal 2011-2012 de către echipa de fotbal CFR Cluj prin influențarea deciziilor arbitrului T. care a oficiat o partida decisiva in acest sens: "T. (A.) mi-a zis ca e țap ispășitor, dar că va povesti cândva ce oficial important i-a spus sa nu noteze cine a lovit pe tunel", "S. (președintele FRF) nu s-a băgat in campionatul asta, are el destule dar nu acum! Având probleme cu DNA si S. si M. se tem de CFR mai rău decât daca D. ar fi șef la CFR!".
Reclamantul-pârât a mai susținut că pârâtul-reclamant a avantajat/favorizat cluburi de fotbal și că a primit astfel de la finanțatorii oficiali ai acestora "bani grei de tot", fiind invocați "șefii CFR, de la M., de la Clubul Dinamo).
Pârâtul-reclamant a mai arătat că, după ce a luat acest interviu, C. T. i-a solicitat o reacție, o replică la cele afirmate de către reclamantul-parat. Mai întâi, pârâtul-reclamant a fost stupefiat când a aflat ce enormități perorase dl. P., apoi a intervenit indignarea, când a realizat ce consecințe pot avea astfel de afirmații asupra carierei sale, și nu numai.
Pârâtul-reclamant a mai arătat că declarațiile sale au fost făcute sub imperiul acestei indignări legitime la niște minciuni sfruntate făcute de un om la care a ținut, iar reacția sa a fost aceea de a încerca să găsească o explicație plauzibilă la cele proferate pe larg în interviu de către reclamantul-parat. Astfel, și-a amintit de o discuție avuta cu ani in urma cu regretatul Z. E. in care acesta îi relata despre o boala cu transmitere sexuala pe care reclamantul-parat ar fi contactat-o in tinerețe, boala care netratata corespunzător ce ar fi explicat întrucâtva comportamentul acestuia. Desigur, informațiile sale sunt de ordin general în privința efectelor psihiatrice ale acestei boli, și, cum acuzațiile reclamantului-parat erau mai degrabă în zona tulburărilor psihice decât în cea a logicii și a bunului simț, pârâtul-reclamant a asociat aceasta afecțiune cu paranoia, poate cea mai cunoscuta afecțiune de acest fel. Ulterior, a descoperit si alte informații in diverse site-uri cu profil medical.
Pârâtul-reclamant a mai arătat că nu a avut si nu are nici cea mai mica intenție sa-1 prejudicieze cumva pe reclamantul-parat, că este sincer îngrijorat de prejudiciile pe care prin comportamentul sau iresponsabil acesta le poate provoca atât sieși cat si terților.
Cât privește cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a arătat că prin acuzele, afirmațiile defăimătoare și neadevărate ale reclamantului-pârât făcute în cadrul acestui interviu la adresa persoanei sale a fost adusă atingere onoarei și demnității persoanei sale, reputației, stimei si considerației de care se bucură din partea opiniei publice, atât ca simplă persoană cat si in calitate de persoana publica.
Prin afirmațiile neadevărate si prin acuzele nefondate făcute la adresa persoanei sale in cadrul interviului mai sus indicat, reclamantul-pârât a urmărit, în mod vădit, fără echivoc și cu intenție, sa îl discrediteze public, avansând acuzații grave la adresa persoanei sale și imputându-i fapte care, daca ar fi adevărate l-ar expune unor sancțiuni penale, afirmații si acuze prin care i s-au adus grave prejudicii morale si de imagine, ținând seama de calitatea sa de persoana publica. Toate acuzele sunt neadevărate iar intenția reclamantului parat, de a îl denigra, este neechivoca.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72, 1349 si 1357 din Codul Civil, art. 30 alin 6 din Constituția României revizuita, art. 10 paragraf 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 115 si 119, 120 din Codul de Procedura Civila.
La termenul din data de 08.02.2013 Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii P. C. (propus de reclamantul–pârât), Bănăseanu P. R. și P. C. (propuși de pârâtul-reclamant). Cât privește pe martorul G. C., propus de reclamantul-pârât, acesta a lipsit la termenul de administrare a probei, iar Tribunalul a apreciat că nu se mai impune acordarea unui nou termen pentru citarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1382/21.06.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul-pârât P. și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. I., a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei, obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei, au fost compensate creanțele reciproce ale părților și a obligat părțile să publice, pe cheltuială proprie, prezenta sentință în cotidianul ”Gazeta Sporturilor”, în ediția tipărită și în ediția on-line.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că ambele părți sunt persoane publice, cu un traseu profesional aproape identic până la un punct, fiind fotbaliști, apoi arbitri naționali și internaționali și observatori federali.
În prezent, reclamantul-pârât este finanțatorul echipei de fotbal FC V., iar pârâtul-reclamant are calitatea de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, funcție pe care a mai ocupat-o în perioadele 2003-2005 și 2011-2012.
Tribunalul a reținut că, încă de la începutul carierei profesionale, între părți a existat o strânsă prietenie, deteriorată, potrivit susținerilor acestora, în ultimii 10 ani, din cauza funcțiilor pe care acestea le-au ocupat.
În acest context, litigiul între părți a fost declanșat de afirmațiile reciproce făcute în cursul anului 2012 unei publicații sportive.
Astfel, pe fondul unor nemulțumiri cu privire la modul de arbitraj în fotbalul românesc, într-un interviu acordat publicației sportive Gazeta de D., reclamantul – pârât a adus pârâtului-reclamant acuzații grave de corupție, arătând că are informații că acesta ar fi investigat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că a primit sume de bani de la diverși patroni de cluburi, că deține sume de bani pe care nu le poate justifica și că acesta a intervenit în arbitrajul meciului U Cluj – CFR Cluj.
În replică, pârâtul-reclamant a declarat aceluiași jurnalist că reclamantul-pârât ar fi suferit de sifilis când era tânăr, iar afirmațiile la adresa sa sunt consecința netratării acestei boli.
Aceste afirmații ale părților au fost preluate de publicațiile sportive, fiind difuzate atât în varianta tipărită, cât și în cea electronică a acestora.
Tribunalul a reținut că, printr-o simplă căutare utilizând motorul Google prin introducerea numelui părților, printre primele rezultate afișate sunt informațiile legate de acuzațiile de sifilis, respectiv de corupție, pe care părțile și le-au adus reciproc. Motorul de căutare Google este cel mai utilizat instrument de căutare on-line la nivel mondial, iar rezultatele obținute prin introducerea unor cuvinte-cheie sunt ordonate pe baza relevanței acestora, măsurată prin intermediul paginilor deschise anterior de alți utilizatori care au căutat cuvinte-cheie similare.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului ei, și ea privește nu numai informațiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc, aceasta fiind o dovadă a pluralismului, a toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică (Handyside c. Royaume – Uni, Sunday Times c. Royaume – Uni).
În același timp, trebuie găsit un echilibru între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția drepturilor individuale ce aparțin altor persoane; în prezenta cauză, părțile au invocat atingeri aduse vieții private, onoarei și reputației, prin afirmațiile făcute publice de fiecare dintre acestea.
Din jurisprudența Curții Europene rezultă că elementul determinant în evaluarea protecției ce trebuie acordată vieții private și libertății de exprimare, constă în contribuția pe care informațiile furnizate prin intermediul presei o au la dezbaterea de interes general.
Or, cu puține excepții, informațiile privind starea de sănătate a unei persoane, fie ea și persoană publică, intră în sfera de protecție a vieții private, și, prin urmare, nu pot fi aduse la cunoștința publicului fără acordul persoanei în cauză. Acest principiu esențial al confidențialității datelor privind starea de sănătate a unei persoane primează, iar sursa informației este lipsită de relevanță.
În cauză, reacționând la acuzele de corupție aduse la adresa sa, pârâtul – reclamant a dat presei informația că reclamantul – pârât ar fi fost bolnav de sifilis în tinerețe, încercând să justifice apoi fapta sa, prin aceea că aceasta ar fi fost singura explicație a comportamentului acestuia.
Tribunalul a avut în vedere că este vorba despre aserțiuni orale pronunțate în cadrul unui drept la replică în direct, ceea ce l-a lipsit pe pârâtul – reclamant de posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a la retrage înainte să devină publice. În același timp, o persoană de vârsta și cu experiența de viață a acestuia avea cu siguranță reprezentarea mentală a consecințelor declarațiilor sale asupra reputației reclamantului-pârât, aspect care rezultă, de altfel, și din faptul că, solicitându-i-se, în cadrul interogatoriului, să indice numele unui alt coleg despre care s-a spus că ar fi suferit de sifilis, pârâtul – reclamant a refuzat, menționând că nu poate să divulge o astfel de informație.
Chiar în contextul stării de tensiune și nemulțumire generată de afirmațiile reclamantului-pârât, ingerința adusă dreptului acestuia din urmă la viața privată prin declarația pârâtului-reclamant cu privire la starea de sănătate a acestuia nu are nicio justificare și a fost de natură a aduce un prejudiciu moral, ce se impune a fi reparat prin obligarea pârâtului-reclamant la despăgubiri morale în cuantum de 1.000.000 lei, astfel cum au fost solicitate prin cererea principală.
În fine, tribunalul a mai reținut că, deși, sub aspectul protecției dreptului la viață privată, veridicitatea informației privind starea de sănătate nu are relevanță, în cauză, reclamantul a depus la dosar o scrisoare medicală emisă la data de 11.06.2012 în care se menționează că, ”fără echivoc, analizele arată că pacientul nu are și nu a avut afecțiunile: hepatite virale, S. sau sifilis deoarece aceste boli lasă amprente serologice, iar toate analizele legate de aceste afecțiuni sunt normale”.
Cât privește cererea reconvențională, tribunalul a reținut cu prioritate că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că limitele criticii admisibile sunt mai largi cu privire la o persoană publică, decât cu privire la un simplu cetățean. O persoană publică se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale, ca și a masei de cetățeni, și trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință. Ea are, desigur, dreptul la protejarea reputației sale, chiar in afara cadrului vieții sale private, dar imperativele acestei protecții trebuie să fie puse în balanță cu interesele liberei discutări a chestiunilor de interes public, excepțiile la libertatea de exprimare impunând o interpretare restrictivă (Oberschlick c. Austriei (nr. 1); VereinigungdemokratischerSoldatenÖsterreichs si Gubi c. Austriei).
Or, Tribunalul a constatat că acuzele de corupție aduse pârâtului-reclamant au vizat acțiunile acestuia în calitatea sa de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, organism de specialitate autorizat să organizeze și să conducă activitatea arbitrilor de fotbal în România. Având în vedere că dintre toate sporturile practicate în România, fotbalul se bucură de cei mai mulți susținători și beneficiază în numeroasele publicații și emisiuni sportive de o atenție sporită, se poate considera că acest subiect a devenit o chestiune de interes public, corectitudinea competițiilor sportive fiind o temă amplu dezbătută în mass-media.
Întrucât acuzele de corupție au fost aduse în cadrul unui interviu, publicat apoi într-unul dintre principalele ziare sportive românești, Tribunalul a avut în vedere în primul rând impactul mijlocului de exprimare utilizat.
În același timp, în evaluarea proporționalității unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare Curtea a stabilit că trebuie să se distingă cu grijă între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes .).
Afirmațiile reclamantului-pârât la adresa pârâtului-reclamant îmbracă, în mod evident, forma acuzațiilor factuale, acesta din urmă fiind acuzat că ar primit bani de la d-nii M. și N., patroni sau finanțatori de cluburi de fotbal, și de la ”șefii CFR Cluj”, și că ar fi intervenit în arbitrajul meciului U Cluj – CFR Cluj.
În cauză, reclamantul-pârât nu a probat niciuna din aceste afirmații, declarația martorului C. P. fiind lipsită de relevanță întrucât s-a referit la fapte petrecute în 1994-1995, și acestea relatate lapidar.
Este adevărat că, astfel cum rezultă și din setul de înscrisuri depus de reclamantul-pârât la termenul din 07.06.2013, în presa sportivă s-a dezbătut pe larg subiectul corectitudinii arbitrajului în fotbal, mai multe persoane publice manifestându-și nemulțumirea față de activitatea prestată de pârâtul-reclamant, în calitate de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Tribunalul nu a putut să remarce însă, că această nemulțumire a fost generată, în principal, de atitudinea pârâtului-reclamant de a apăra imaginea arbitrilor în cazul pretinselor greșeli de arbitraj, și nu de pretinse acte de corupție ale acestuia. Mai mult, din aceleași articole rezultă că pârâtul-reclamant s-a declarat el însuși nemulțumit de corupția din arbitrajul românesc, și, în calitatea sa de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, și-a manifestat intenția de a schimba aceste aspecte negative.
Prin urmare, în ceea ce privește acuzațiile de corupție constând în primirea de bani de la d-nii M. și N., Tribunalul a constatat că reclamantul-pârât nu a făcut nicio dovadă, nici în presă nefiind publicată nicio informație în acest sens. Așadar, aceste acuzații factuale, lipsite de orice fundament probator, sunt de natură a aduce prejudicii reputației pârâtului-reclamant, în cauză fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Chiar și în ceea ce privește acuzele de favorizare a echipei CFR Cluj, aduse nu numai de reclamantul-pârât, dar și de alte persoane publice din fotbal, acestea au rămas la stadiul unor simple supoziții, nefiind probate în prezenta cauză. Ceea ce este de reținut este faptul că, și în acest caz, în interviul acordat, reclamantul-pârât nu a făcut această alegație preluând acuzele din presă, ci a furnizat o informație pe care a susținut că o cunoaște de la N. B., acționar al clubului de fotbal Dinamo.
Prin urmare, Tribunalul a înlăturat apărarea acestuia în sensul că afirmațiile sale la adresa pârâtului-reclamant au fost preluate, în întregime, din presă, constatând că, în realitate, prin modul în care au fost enunțate, declarațiile reclamantului-pârât au avut scopul de a crea convingerea publicului că deține informații sigure, din surse directe, despre faptele de corupție ale pârâtului-reclamant.
Cât privește susținerea că o persoană de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor l-ar fi informat pe reclamantul-pârât că pârâtul-reclamant este cercetat pentru deținerea unor conturi în Insulele Cayman, Tribunalul a reținut că, într-un comunicat de presă din data de 21.05.2012, Direcția Națională Anticorupție a precizat că nu există niciun dosar penal cu privire la sume de bani ce ar fi fost primite de d-nul I. C. de la d-nul A. Paskany.
Pentru toate aceste considerente, constatând că pârâtului-reclamant i-au fost aduse acuzații grave de corupție, total nefondate sub aspect probator, cu consecința producerii unui important prejudiciu de imagine, Tribunalul a admis cererea reconvențională în parte și l-a obligat pe reclamantul-pârât la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând despăgubiri morale.
Sub aspectul cuantificării prejudiciului (în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale), Tribunalul a avut în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene, o persoană publică trebuie să dea dovadă de o mare toleranță în raport cu criticile la adresa activității pe care o desfășoară, fiind permisă chiar și o anumită doză de exagerare din partea contestatarilor.
Nu în ultimul rând, în stabilirea cuantumului prejudiciului, Tribunalul a reținut că, deși legate în trecut de o strânsă prietenie, și remarcându-se prin cariere internaționale de succes în domeniul arbitrajului, părțile s-au lăsat antrenate într-un schimb de replici ce a depășit limita unei dezbateri pe o temă de interes public și a coborât calitatea discursului public.
Alături de obligația de plată a daunelor morale, reparația prejudiciului se va realiza și prin obligarea părților să publice prezenta hotărâre în ”Gazeta Sporturilor”, în ediția tipărită și în ediția on-line, publicația sportivă care a asigurat suportul transmiterii acuzelor reciproce ale părților. Întrucât obiectul prezentului litigiu prezintă interes doar pentru persoanele care urmăresc fenomenul fotbalistic, Tribunalul a apreciat că nu se impune publicarea prezentei hotărâri și în celelalte ziare menționate de reclamantul-pârât în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant I. C. și P..
I.În motivarea apelului declarat de către I. C., se învederează că cererea de chemare în judecată este nefondată, pentru următoarele motive:
Reclamantul A. P. a susținut că a avantajat/favorizat cluburi de fotbal și a primit astfel de la finanțatorii oficiali ai acestora "bani grei de tot", fiind invocați "șefii CFR, de la M., de la Clubul Dinamo).
După ce a luat acest interviu, a precizat apelantul pârât reclamant, C. T. i-a solicitat o reacție, o replică la cele afirmate de către reclamantul-parat fiind stupefiat când a aflat ce enormități perorase dl. P., fiind indignat când a realizat ce consecințe pot avea astfel de afirmații asupra carierei pârâtului reclamant și nu numai.
Se susține că declarațiile sale au fost făcute sub imperiul acestei indignări legitime la niște minciuni sfruntate făcute de un om la care a ținut si care l-a rănit cum doar cei apropiați o pot face. .
Apelantul pârât reclamant a criticat ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului parat pentru următoarele motive:
Se precizează că nu a afirmat despre A. P. că a avut sifilis când eratânăr". Afirmația aceasta reprezintă o reproducere a relatării făcute de către Z. Erdci. S-au făcut acuzații grave de către prietenul pârâtului reclamant, fost arbitru internațional, un om cu sute de salariați si afaceri de milioane si care se presupune ca are discernământ.
Reacția pârâtului reclamant a fost aceea de a încerca să găsească o explicație plauzibila la cele proferate pe larg în interviu de către reclamantul-parat.
Apelantul pârât reclamant a relatat o discuție avută cu ani in urma cu regretatul Z. E., în care acesta îi relata despre o boală cu transmitere sexuala pe care reclamantul parat ar fi contactat-o în tinerețe, boală care netratată corespunzător ce ar fi explicat întrucâtva comportamentul acestuia. De altfel, martorul propus de către pârâtul reclamant în apărare a confirmat momentul si circumstanțele în care Z. Erdeii-a comunicat cele de mai sus.
Apelantul pârât reclamant a mai arătat că declarațiile făcute la solicitarea lui C. T. nu au fost făcute cu intenția de a-l denigra pe A. P., ci au fost o reacție la enormitatea acuzelor aduse de către A. P..
A menționat apelantul pârât reclamant că nu a avut și nu are nici cea mai mica intenție să-l prejudicieze cumva pe reclamantul-parat,este sincer îngrijorat de prejudiciile pe care prin comportamentul sau iresponsabil acesta le poate provoca atât sieși cât si terților.
In mod cert, a susținut apelantul pârât reclamant, lui i-au produs un important prejudiciu de imagine, profesional si pecuniar si este normal ca acesta sa fie reparat, fie si pentru a da un semnal societății asupra importanței imaginii publice si a protecției acesteia.
Se menționează că niciuna dintre declarațiile făcute nu era de natură să atragă oprobiul public sau vreo urmare prejudiciabilă pentru A. P..
Se învederează că, în anul de gratie 2012, nu mai este un subiect "tabu" să se discute despre boli cu transmitere sexuala. Timpul trecut între momentul posibilei infectări si prezent atenuează oricum posibilul prejudiciu de imagine, iar posibila sa afecțiune psihica interesează prea puțin publicul larg.
Cat despre persoanele apropiate care s-ar teme sa relaționeze cu dumnealui prin prisma naturii infecțioase a bolii, este hilar în opinia apelantului pârât reclamant, să fie invocat un prejudiciu, atâta timp cat in declarația pârâtului se vorbea de o perioada de acum câțiva zeci de ani.
In privința afacerilor, se precizează că partenerii săi nu vor lua in considerare un "diagnostic" pus de către Z. E., dar își pot pune problema relaționării cu un om ce arunca cu acuzații nefondate în spațiul public cu atâta ușurința.
Se precizează că A. P. nu poate proba existenta unui prejudiciu și că reclamantul-parat nu ocupa o poziție de demnitate publica, nici in spațiul politic nici in structurile FRF sau LPF, nimic din cele afirmate de către pârâtul reclamant în interviu neavând vreo influență asupra activității sale actuale.
In cursul judecații fondului acesta nu a probat in nici un fel prejudiciul, propunând doar martori in apărare, in combaterea cererii reconvenționale, iar nu în susținerea cererii principale.
Cu privire la cererea reconvențională, apelantul pârât reclamant o consideră întemeiată pentru următoarele motive:
Prin acuzele, afirmațiile defăimătoare si neadevărate ale reclamantului parat făcute în cadrul acestui interviu la adresa persoanei pârâtului-reclamant, a fost adusă atingere onoarei si demnității persoanei pârâtului reclamant, reputației, stimei si considerației de care acesta se bucură din partea opiniei publice, atât ca simplă persoană, cât și în calitate de persoana publica.
Prin afirmațiile neadevărate și prin acuzele nefondate făcute la adresa persoanei apelantului pârât-reclamant în cadrul interviului sus indicat, reclamantul parat a urmărit, in mod vădit, fără echivoc si cu intenție, să îl discrediteze public, avansând acuzații grave la adresa persoanei acestuia și imputându-i fapte care daca ar fi adevărate l-ar expune unor sancțiuni penale, afirmații si acuze prin care i s-au adus grave prejudicii morale si de imagine, ținând seama de calitatea sa de persoana publica.
Toate acuzele, în opinia apelantului pârât reclamant sunt neadevărate, iar intenția reclamantului parat, de a-l denigra, este neechivocă.
Din răspunsurile la interogatoriu s-a relevat că acesta nu se dezice cu nimic de cele afirmate în interviu, că și-a asumat consecințele afirmării unor neadevăruri (sau minciuni, pentru a fi mai clar) în spațiul public. Deși nu avea nici un fel de dovezi, deși erau afirmații pe care nu le putea proba, nu a pregetat să le comunice publicului larg cu caracter de certitudine iar in fata instanței a recunoscut că nu avea vreo dovada sau vreun temei pentru afirmațiile sale.
Potrivit art. 1357 alin.1 Cod civil "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșita cu vinovăție este obligat să îi repare", iar art. 1385 alin. 1 C. Civ prevede că "prejudiciul se repara integral daca prin lege nu se prevede altfel".
Apelantul pârât reclamant a precizat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite, prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu precum si a vinovăției reclamantului pârât.
Prejudiciul a constat în scăderea credibilității pârâtului-reclamant ca om ce trebuia să vegheze la corectitudinea arbitrajelor din România.
Apelantul pârât reclamant a relatat cum a înfruntat privirile colegilor, a arbitrilor mai tineri care veneau la FRF pentru întrunirile si evaluările uzuale, când, din poziția de șef al CCA trebuia să le vorbească despre corectitudine si profesionalism în exercitarea profesiei, iar aceștia aveau în mână articolele de presă, din care rezulta cum "aranja" campionate, cum încasa zeci de mii de euro de la conducătorii de cluburi și își umplea conturile din insule exotice. Un alt efect al acestor afirmații, ca urmare a afectării credibilității sale, a fost că la 3 luni de la apariția articolelor a fost eliberat din funcția de Președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și, implicit, pierderea indemnizației lunare pe care o primea în acea poziție. Apelantul pârât reclamant a probat cu martor efectul imediat și nemijlocit care l-a avut aflarea calomniilor reclamantului-pârât asupra acestuia.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este reprezentată de afirmațiile defăimătoare, denigratoare și calomnioase la adresa persoanei pârâtului-reclamant, încălcându-i-se prin acestea, grav, dreptul la onoare, demnitate si reputație si afectându-i imaginea publica, drepturi, nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege.
Apelantul pârât reclamant a susținut că este evidentă condiția legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu și decurge din materialitatea faptelor,întrucât faptele nu au doar aptitudinea reala de a cauza prejudiciul moral reclamat, ci chiar au cauzat acest prejudiciu iar vinovăția este evidentă si îmbracă forma intenției ( în materie delictuala, orice forma a intenției, oricât de ușoara, obligă la reparații), pârâtul l declarând ziaristului la începutul interviului că "aceasta nu este o discuție confidențială", ci una care trebuie adusă la cunoștința publicului în realizarea scopului urmărit.
In concluzie, din toate cele prezentate mai sus, apelantul pârât reclamant a desprins câteva aspecte fundamentale:
1.Reclamantul-parat a fost primul care a făcut afirmații calomnioase la adresa pârâtului reclamant;
2.Reclamantul-parat nu poate proba niciuna dintre acele afirmații;
3. Afirmațiile apelantului pârât reclamant au venit ca un răspuns la acuzațiile reclamantului-parat
4. Apelantul pârât reclamant a precizat că nu a făcut decât să citeze un coleg de breasla în privința unei posibile afecțiuni medicale a reclamantului-parat, neavând nici o intenție de a-l prejudicia pe reclamantul-parat.
Instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate în cauză (sau le-a interpretat greșit); omițând să ia în considerarea unei circumstanțe elementare precum provocarea, faptul că pârâtul reclamant nu a făcut altceva decât să răspundă unor calomnii. De asemenea, a acordat reclamantului pârât despăgubirile cerute de acesta în condițiile în care nu a probat vreun prejudiciu și nici măcar nu a încercat s-o facă (nu a propus martori pe cererea principală).
II. În motivarea apelului declarat de către A. P., se învederează următoarele:
În primul rând, prima instanță a înlăturat în mod greșit depoziția martorului C. P.. Acesta s-a referit la o . evenimente care împreună cu o . articole publicate în presa sportivă, coroborează o parte dintre afirmațiile reclamantului. Din probele în discuție rezultă că Dl. C. a mai fost implicat într-un scandal privind corupția. Afirmația martorului se coroborează cu numeroasele publicate care îl citează pe personajul care susține că i-ar fi dat bani (100.000 USD) Dlui C. pentru aranjarea unui meci. Nu au fost prezentate probe în sensul afirmațiilor Dlui C. privind presupusul proces din Elveția, ci dimpotrivă au fost produse articole necontestate de Dl. C., din care rezultă că ar fi existat probe împotriva D-sale.
Pe cale de consecință se naște o prezumție privind veridicitatea acestor afirmații, de natură să pună în discuție probitatea profesională a Dlui C..
Există o percepție generalizată în spațiul public cu privire la existența unei semnificative corupții în arbitrajul din fotbalul românesc, însuși Dl, C. menționează acest fapt în presă, în repetate rânduri. Mai mult, menționează că cel mai des corupția pleacă de la conducere, iar nu de la arbitri, excluzându-se firește pe sine.
În al doilea rând, prima instanță a reținut, în mod greșit, că nemulțumirea manifestată de mai multe persoane publice a fost generată în principal de atitudinea Dlui C. de a apăra imaginea arbitrilor.
Din probatoriul administrat rezultă expres faptul că nu doar persoane publice, ci și media în acuza în acea perioadă pe Dl. C. de corupție. Nemulțumirile nu vizau declarațiile Dlui C., ci deciziile și actele efectuate de acesta în exercitarea funcției. Erau avute în vedere modalitatea de desemnare a arbitrilor pentru meciurile importante pentru clasamentul în campionat, promovarea anumitor arbitri percepuți de mediul sportiv ca fiind controversați (inclusiv prin desemnarea acestora spre a arbitra meciurile importante), anumite măsuri organizatorice controversate. Nu doar presa ci si majoritatea cluburilor, prin reprezentanții lor, inclusiv cele ce nu aveau șansa de a câștiga campionatul au formulat cu privire la Dl. C. afirmații cel puțin la fel de grave ca cele ce fac obiectul prezentului litigiu.
În al treilea rând, Dl. P. nu a avut șansa de a își dovedi afirmațiile. După cum rezultă din încheierea privind admiterea probelor, Dlui P. i-a fost refuzată în parte administrarea a probei testimoniale. Astfel, deși i-a fost învederat faptul că fiecare martor
propus deține informații privind diferite afirmații ale Dlui P. și nu există un singur martor care să aibă cunoștință de toate aspectele implicate în cauză, instanța a admis pentru Dl. P. administrarea probei testimoniale doar cu doi martori, deși acesta solicitase ascultarea a patru martori.
Dacă ar fi avut posibilitatea să administreze această probă, Dl. P. ar fi dovedit si aspectele reținute de prima instanță ca nedovedite.
Motivarea privind "egalitatea de tratament" care a stat la baza reducerii numărului de martori admiși pentru Dl. P. este folosită greșit de prima instanță. Nu există o astfel de regulă sau principiu care să poată duce la restrângerea sferei probatorii. Egalitatea de tratament, așa cum este utilizată de instanțe servește extinderii, iar nu restrângerii sferei probatorii pentru a da și părții care beneficiază de aceasta posibilitatea susținerii apărărilor prin probele necesare.
Măsurile privind restrângerea mijloacelor si posibilităților de probare a afirmațiilor și apărărilor părților, ar trebui dispuse cu respectarea principiului aflării adevărului prevăzut expres de art. 129 C. proc civ.. Restrângerea dreptului unei părți de a administra probe motivată în scopul asigurării egalității de tratament este de natură să încalce acest principiu.
De asemenea, fiecare parte este liberă să administreze orice probe pertinente, concludente și utile, iar respingerea acestor probe în vederea respectării unei prezumtive egalități de tratament încalcă principiul disponibilității. De reținut că nu se invocă principiul egalității părților în procesul civil. Respectarea acestui principiu nu ar putea presupune restrângerea cantitativă a mijloacelor de probă invocate de una dintre părți, ci aplicarea pentru ambele părți a aceluiași regim privind încuviințarea și administrarea probelor.
Mai mult, măsura adoptată a avut premise greșite, confirmate prin rezultate. Astfel Dl. C. a obținut dreptul de a administra proba cu doi martori cu privire la cererea reconvențională, restrângându-se la același nivel numărul de martori admiși pentru Dl. P.. Depoziția celor doi martori audiați de Dl. C. s-a referit însă exclusiv la cererea introductivă de instanță. Rezultă că prima instanță a permis Dlui C. să anihileze cel puțin în parte apărarea Dlui P. prin propunerea a doi martori fictivi.
Dacă Dl. P. ar fi avut posibilitatea să administreze probatoriul solicitat, ar fi putut dovedi în mod exhaustiv veridicitatea afirmațiilor sale.
În al patrulea rând, prima instanță a decis în mod nelegal că al doilea martor încuviințat pentru Dl. P. nu este necesar a mai fi citat, fără a motiva această măsură.
Indiferent de motivare, măsura este nelegală, întrucât îl lipsește pe Dl. P. de posibilitatea de a își proba afirmația că i s-a spus că dl. C. ar fi sub investigare.
În al cincilea rând, cu privire la acuzațiile de favorizare a echipei CFR Cluj, Dl. P., în afirmațiile sale, a reluat ceea ce se publicase deja în repetate rânduri în presă. Din probatoriul administrat rezultă că exista o percepție generalizată în sensul că echipa în discuție a fost favorizată de arbitri, că această atitudine a corpului arbitrai a fost imprimată de conducătorul acestora, că acesta a primit beneficii indirect de la finanțatorul echipei în discuție.
Au fost depuse articole în acest sens, precum si articole din care rezultă că Dl. C., cu încălcarea deontologiei a încasat sume importante de la un post de televiziune deținut de un apropiat al patronului echipei în discuție. Acest fapt a fost pus de presă în legătură cu favorizarea menționată mai sus. De remarcat că Dl. C. a ocolit răspunsul la întrebarea privind existența afirmațiilor privind echipa (fapt incontestabil și de notorietate), afirmând că însă nu s-a întâlnit decât o singură dată cu patronul acesteia, fapt care nu este de natură să infirme acuzațiile din presă. Presa a comentat în același sens mesajele de susținere primite de Dl. C. de la această echipă, atunci când aproape toate celelalte echipe îl
contestau. Echipa respectivă l-a susținut în general pe Dl. C., dar a susținut și una dintre măsurile controversate care probabil că a reunit celelalte echipe împotriva lui, aceea de a nu primi arbitri străini în fotbalul românesc. Au fost, cu mult înainte de afirmațiile Dlui P., vehiculate si sumele pe care Dl. C. (și se poate face o paralelă realistă cu cazul meciului internațional menționat mai sus) le-ar fi încasat;
În al șaselea rând, cu privire la cercetarea Dlui. C. aflată în desfășurare, Dl. P. nu a afirmat că Dl. C. este cercetat, ci că a aflat de la o terță persoană că
acesta este cercetat, în consecință, întrucât discuția menționată a avut loc în prezența Dlui C., măsura primei instanțe de a nu permite audierea acestuia este nelegală. Mărturia Dlui C. ar fi confirmat faptul că a avut loc discuția relatată de Dl. P..
Comunicatul de presă emis de Direcția Națională Anticorupție nu prezintă importanță probatorie. Pe de o parte, după cum am arătat, dl. P. nu a afirmat decât că a participat la o discuție în care o altă persoană a făcut afirmația privind cercetarea Dlui
C.. în al doilea rând, un comunicat emis de DNA nu face dovada că nu există o investigație derulată de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
De altfel chiar Dl. C. a recunoscut că a stat de vorbă cu o persoană în legătură cu o investigație, în articolele publicate există si o afirmație necontestată de Dl. C., că ar fi asistat la o convorbire a Dlui P. cu persoana respectivă.
În al șaptelea rând, instanța nu a ținut cont de faptul că afirmațiile părților au avut conținut diferit. Astfel, afirmațiile Dlui P. vizau strict modul în care Dl. C. a înțeles să își desfășoare activitatea, în vreme ce afirmațiile Dlui C. au țintit viața privată a Dlui P., fără a exista nicio justificare. Există un dezechilibru vădit între gravitatea afirmațiilor reciproce.
După cum rezultă din probatoriul administrat, tonul disputelor din fotbalul românesc este destul de ridicat, iar acuzațiile de corupție sunt folosite atât de des încât au ajuns să se demonetizeze. Dl. C. nu a formulat cereri de chemare în judecată împotriva celor care l-au acuzat de lucruri mai grave decât Dl. P..
De asemenea, trebuie reținut că, de exemplu, un antecesor al Dlui C. pe aceeași funcție a recunoscut că a încasat mită. Fără a face nicio comparație între cele două persoane, se poate prezuma caracterul contestabil și contestat al funcției ocupate de Dl. C., mai ales dacă ne referim și la cele două persoane arestate din poziția de șef CCA. Este o percepție generalizată cu privire la corupția din fotbal și din arbitrajul fotbalistic, iar personajele principale nici nu mai răspund multitudini de acuzații care li se aduc.
Din documentele depuse rezultă că Dl. C. a primit cuvinte mult mai grele și acuzații cel puțin tot atât de grave din partea unor alte persoane, pe care nu doar că nu le-a dat în judecată, dar le-a răspuns politicos, fără să caute explicații medicale pentru atitudinea acestora.
În cauză, în legătură cu afirmațiile Dlui P., nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
În final, apelantul reclamant pârât a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat.
Analizând apelurile declarate din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 295-297 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că ambele apeluri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt:
În ziua de duminică, 20 mai 2012, în ediția on-line a publicației „Gazeta Sporturilor" (www.gsp.ro - ANEXA A), în ediția scrisă, Gazeta de D. și pe blogul jurnalistului C. T. (www.tolo.ro) a fost publicat articolul „Acuzele din fotbal se mută în Caraibe" (ANEXA B), în cuprinsul căruia sunt redate interviuri ale jurnalistului cu dl. A. P., în calitate de finanțator al clubului de fotbal FC V. și cu dl. I. C., în calitate de Președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF.
Fondul articolului privește o . întâmplări reale, relatate de către dl. P. jurnalistului C. T., prin care se învedera că „I. C. ar fi investigat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că a primit sume de bani de la diverși patroni de cluburi, că deține sume de bani pe care nu le poate justifica și că acesta a intervenit în arbitrajul meciului U Cluj – CFR Cluj”.
În data de 21 mai 2012, în ediția tipărită a ziarului „Gazeta Sporturilor" a fost publicat o nouă ediție a articolului din Gazeta de D. „Acuzele din fotbal se mută în Caraibe Ziua a doua Clarificări" (ANEXA D), în care a fost menționat, în cadrul dreptului la replică, interviul dat de către I. C., în cuprinsul căruia se afirmă că ” Vorbește paranoia din P., i-a zis Z. E., care a jucat la Slatina, că P. a avut sifilis când era tânăr. Acestea sunt efectele netratării".
În drept,
Conform art.71 din Noul Cod Civil „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private.(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75”.
Potrivit art. 73 din Noul Cod Civil care prevede că „(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine”, iar, conform art.74 “Sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private: (...) f) difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză; g) difuzarea de materiale conținând imagini privind o persoană aflată la tratament în unitățile de asistență medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptățite”.
În dispozițiile art.75 din Noul Cod Civil se stipulează că „nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”.
De asemenea, potrivit art. 1357 din Noul Cod Civil, stipulează că „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Cu privire la apelurile declarate de către cei doi apelanți, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Libertatea de exprimare este consacrată de art.10 din Cedo și dreptul la respectarea propriei imaginii, care se circumscrie protecției, conferită de art.8 din Cedo, se întrepătrund, astfel încât exercitarea libertății de exprimare poate afecta dreptul la reputație și la respectarea imaginii defunctului.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. »
Majoritatea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt drepturi condiționale, ceea ce înseamnă că ele permit ingerințe, ce sunt totuși supuse anumitor condiții, ținând cont de natura esențială a libertăților ocrotite.
Libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției este una dintre aceste libertăți fundamentale, ce are un rol special în orice societate democratică, putând fi catalogată chiar ca una dintre garanțiile acesteia, o condiție primordială a progresului și a fericirii fiecăruia, așa cum au considerat judecătorii Curții în cauza Handyside c. Regatului Unit, idee reluată apoi, cu grad de principiu, în cauzele ulterioare.
Libertatea de exprimare este, atât un drept în sine, cât și un drept absolut necesar pentru realizarea altor drepturi garantate de Convenție, cum ar fi dreptul la liberă asociere, fiind totodată un drept individual, parte a libertății spirituale a fiecărui individ, dar și un drept colectiv, ce permite comunicarea cu ceielalți semeni. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi și comunica informații ori idei, fără a exista limite frontaliere ori impuse de autoritățile publice.
Insă, libertatea de exprimare impune și anumite restricțiile impuse respectiv cea menită a ocroti demnitatea umană, respectul datorat reputației și drepturilor altuia.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că libertatea de exprimare poate afecta uneori dreptul la reputație, fără a se angaja răspunderea civilă delictuală a persoanei respective și în, analizarea acestui aspect, trebuie avute în vedere mai multe criterii: tema articolului de presă, titlul și conținutul acestuia, cuvinte utilizare și tonul articolului, forma, stilul și contextul mesajului transmis, contextul în care este redactat articolul, interesul public pentru tema dezbătută, calitatea și funcția persoanei care face afirmațiile respective și calitatea și funcția persoanei vizate, buna-credință a jurnalistului sau a persoanei care a făcut afirmațiile denigratoare, raportul dintre judecățile de valoarea și fapte materiale, existența unei doze de exagerare a limbajului artistic și proporționalitatea sancțiunii cu fapta comisă.
În ceea ce privește cererea principală, se învederează următoarele:
Afirmațiile lui P. A. au fost „I. C. ar fi investigat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că a primit sume de bani de la diverși patroni de cluburi, că deține sume de bani pe care nu le poate justifica și că acesta a intervenit în arbitrajul meciului U Cluj – CFR Cluj”.
Curtea constată că prima instanță a reținut că afirmațiile formulate de către apelantul P. constituie faptă ilicită de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a persoanei, care face această afirmație.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este reprezentată de afirmațiile defăimătoare, denigratoare și calomnioase la adresa persoanei apelantului-pârâtului-reclamant, încălcându-i-se prin acestea, grav, dreptul la onoare, demnitate si reputație si afectându-i imaginea publica, drepturi, nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege.
Se reține că, în mod corect, prima instanța a statuat că afirmațiile realizate de către A. P. constituie acuzații grave de corupție, total nefondate sub aspect probator, cu consecința producerii unui important prejudiciu de imagine pentru apelantul I. C..
În completarea argumentelor expuse de către Tribunalul București, instanța de apel va avea în vedere împrejurarea că aceste afirmații au fost făcute de către un coleg al apelantului C. și care își desfășoară activitatea în același domeniu.
De asemenea, acuzele au ajuns la cunoștința unui public larg, deoarece aau apărut, în cuprinsul unui articol difuzat, pe internet, iar titlul articolului, respectiv „Acuzele din fotbal se mută în Caraibe”, este extrem de sugestiv și urmărea atragerea atenției cititorului asupra conținutului său.
Curtea învederează că, la stabilirea răspunderii civile delictuale a apelantului P., se are în vedere și împrejurarea că ambele părți sunt persoane publice în domeniul fotbalului, că tema abordată era de interes general, dar și, faptul că toate acuzele aduse nu au fost susținute, prin niciun mijloc de probă, administrat în cauză.
Curtea constată că prima instanță a oferit posibilitatea părților să administreze toate probele necesare și utile pentru a-și dovedi temeinicia pretențiilor formulate, motiv pentru care va înlătura susținerile apelantului P. A., cu privire la acest aspect.
Curtea va înlătura susținerile lui A. P. referitor la împrejurarea că nu l-a acuzat personal pe C. că este corupt, ci că ar fi preluat afirmațiile altor persoane, pe motiv că nu corespund realității, având în vedere conținutul articolului public în presă.
De asemenea, Curtea arată că articolul publicat nu se circumscrie noțiunii de dispute în fotbal, așa cum susține apelantul, deoarece acesta cuprinde veritabile acuze, și nu relatări sportive sau judecăți de valoare.
Pe cale de consecință, afirmațiile acestuia reprezintă fapte ilicite, comise cu vinovăție, de natura a angaja răspunderea civilă delictuală a celui care comite faptele. Aceste fapte nu constituie judecăți de valoare, ci situații faptice, care s-au dovedit a nu corespunde realității și care au fost realizate cu scopul de a afecta reputația și demnitatea apelantului P..
Prin afirmațiile făcute a fost adusă atingere onoarei si demnității persoanei pârâtului reclamant, reputației, stimei și considerației, de care acesta se bucură din partea opiniei publice, atât ca simplă persoană, cât și în calitate de persoană publică.
Afirmațiile realizate nu se circumscriu în sfera de protecție a dispozițiilor art. 75 din Noul Cod Civil și nici în sfera de protecție a dispozițiilor art.10 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Pentru toate considerentele expuse se constată că nu sunt fondate criticile formulate de către P. A., prin motivele de apel.
Cu privire la cererea reconvențională, Curtea constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că afirmațiile apelantului C. constituie faptă ilicită, de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia.
Se arată că este considerată a fi faptă ilicită atribuirea unei persoane a unui defect, boală ori infirmitate care, chiar dacă ar fi reale, nu ar trebui relevate.
Atingerea adusă demnității persoanei se poate realiza prin cuvinte, scrise ori rostite, prin gesturi ori prin expunerea la batjocură (punerea persoanei într-o situație ridicolă, caraghioasă ori înjositoare).
Afirmația „Vorbește paranoia din P., i-a zis Z. E., care a jucat la Slatina, că P. a avut sifilis când era tânăr. Acestea sunt efectele netratării", făcută de către apelantul C. aduce atingere dreptului la confidențialitatea datelor privind starea de sănătate, care se circumscrie sferei de protecția a art.8 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Curtea constată că apelantul C. nu a negat afirmația făcută, însă a precizat că trebuie să se țină cont de contextul, în care a fost făcută și de împrejurarea că a reprezentat o reacție la acuzele aduse de către apelantul P..
Instanța de apel învederează că, într-adevăr, aducerea la cunoștința publicului a stării de sănătate a unei persoane, afectează dreptul la viață privată și trebuie să atragă răspunderea civilă declituală a persoanei culpabile.
În aprecierea gravității răspunderii civile delictuale a ambilor apelanți, Curtea va avea în vedere următoarele împrejurări: cronologia afirmațiilor făcute de către ambii apelanți, natura afirmațiilor, contextul relatărilor și scopul acestor afirmații și dacă aceste afirmații reprezintă opiniile personale ale părților sau opiniile altor persoane, care sunt relatate de către părți.
În ceea ce privește ordinea afirmațiilor, instanța de apel constată că prima afirmație a fost realizată de către apelantul P., iar apelantul C. a făcut afirmația, ca o reacția la adresa aspectelor relatate inițial.
Scopul afirmațiilor făcute de către P. a fost de a denigra persoana și activitate realizată de către C., în schimb scopul afirmațiilor făcute de către C. nu a fost determinat de intenția de a-l denigra pe A. P., ci a fost o reacție la enormitatea acuzelor aduse de către A. P..
Instanța de apel constată că titlul articolelor, sub care au redate aceste afirmații calomnioase, sublinia acuzele de corupție, neatrăgând atenția asupra problemelor de sănătate ale apelantului P..
În ceea ce privește contextul, în care au fost realizate aceste afirmații, Curtea constată că faptele ilicite au fost comise, într-o perioadă, în care, în domeniul fotbalului, existau discuții aprinse cu privire la corectitudinea arbitrajelor.
Instanța de apel constată că P. a făcut personal aceste afirmații, în schimb apelantul C. a redat relatarea unui coleg de breasla, care i-a adus la cunoștință existența unei posibile afecțiuni medicale a reclamantului-parat.
În acest sens, Curtea constată că apelantul C. a menționat, cu ocazia interviului, că are cunoștință de aspectele relatate de la medicul Z..
Nu în ultimul rând, Curtea arată că afirmațiile făcute de apelantul P. se refereau la fapte actuale, în schimb cele ale apelantului C. priveau fapte foarte vechi.
Prin urmare, timpul trecut între momentul posibilei infectări si prezent atenuează oricum posibilul prejudiciu de imagine, iar posibila sa afecțiune psihica interesează prea puțin publicul larg.
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că afirmațiile ambilor apelanți au aceeași gravitate, motiv pentru care, în mod corect, a dispus prima instanță obligarea acestora la plata aceleiași sume de bani.
Pentru toate motivele expuse, în conformitate cu art.295-297 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul reclamant pârât P. A. și apelul declarat de către apelantul pârât reclamant C. I., împotriva sentinței civile nr. 1382/21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul reclamant pârât P. A. domiciliat în V. . nr 69, J. V. și cu domiciliul ales la SCAv. C. cu sediul în București . C, ., împotriva sentinței civile nr. 1382/21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ împotriva apelantului pârât reclamant C. I., cu reședința în București ..98, .. A, . și la Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal în București ..53, ., sector 3.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul pârât reclamant C. I., împotriva sentinței civile nr. 1382/21.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu apelantul reclamant pârât P. A..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2014.
Președinte, Judecător,
Z. D. M. D. L.
Grefier
F. V.
Red. DZ
Tehnored. GC/DZ 2 ex
Jud. fond A. I. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 183/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1370/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
