Obligaţie de a face. Decizia nr. 37/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 24439/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.37R
Ședința publică de la 10 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.1494/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. M., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat prin motivele de recurs judecata cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea din 27.06.2012, reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General, să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și să fie obligat pârâta să emită o dispoziție de restituire în echivalent pentru imobilul teren și construcțiile demolate, situat în M. București, .. 35, sectorul 1.
În motivare, a arătat că, prin notificarea nr. 983/14.02.2002 a solicitat, împreună cu numiții Busoi A. și Busoi M., restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., nr. 35, sector 1, compus din teren în suprafață de 140 mp și construcție în suprafață de 65 mp, expropriate de Statul Român prin Decretul nr. 33/1982.
Autorul lor, Fefeleanu G., a dobândit terenul în suprafață de 140 mp prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția notariat sub nr. 7575 din 25.04.1914 și transcris în registrul de Transcripțiuni sub nr. 4783/1914. Fefeleanu G. a fost căsătorit cu Fefeleanu M. și împreună au avut două fiice, N. și M., ce au devenit prin căsătorie S. și Busoi. Moștenitorii lui Busoi M. sunt Busoi A. și Busoi M., în calitate de fii. Ea este moștenitoarea numitei S. N., căsătorită cu S. N., astfel că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul expropriat.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1494 din 06.09.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis acțiunea, în sensul că a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și l-a obligat pe pârâtul M. București, prin Primar General, să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivata, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii constând în diferența dintre compensarea prin puncte stabilită conform Legii nr. 165/2013, pentru cota de ½ din imobilul situat în București, ., nr. 35, sector 1, compus din teren în suprafață de 140 mp și construcțiile în suprafață de 65 mp, și despăgubirile actualizate încasate pentru construcție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamanta D. M. împreună cu S. N., Busoi A. și Busoi M., au formulat, către Primăria Municipiului București, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 983/14.02.2002 prin care au solicitat restituirea în natura sau despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., nr. 35, sector 1. Potrivit art. 25 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire este un termen imperativ și poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În cazul în care unitatea deținătoare consideră că nu au fost depuse toate actelor solicitate, are posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să respingă notificarea.
Instanța a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât în baza Deciziei XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit ca în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instanța de judecata este competenta să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei sau dispoziției de respingere, ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, a analizat notificarea pe fond.
În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățita în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat sub nr. 7575 din 25.04.1914 și transcris în registrul de Transcripțiuni sub nr. 4783/1914, Fefeleanu G. a cumpărat, de la numitul I. R. B., terenul situat în București, . Câmpul Floreasca, care în prezent poartă denumirea de A. P. nr. 35.
În anul 1924 pe acest teren autorii reclamantei au construit o casa din paianta cu autorizația nr. 27 din mai 1924, și s-au înregistrat la organele fiscale cu teren de 140 mp și construcții. Imobilul din ., nr. 35, sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 33/30.01.1982, anexa 10, poziția 23.
Din certificatul de moștenitor nr. 1344/29.09.1981, rezultă că de pe urma defunctului Fefeleanu G., decedat în 20.04.1940, au rămas ca moștenitori S. N., cu o cota de ½ și Busoi M., cu o cota de ½, în calitate de fiice. Prin urmare, tribunalul a reținut ca imobilul a fost preluat abuziv de la acești moștenitori legali, care dețineau fiecare cate o cota de ½.
Reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defuncților S. N. și S. N., în calitate de fiică, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce îi privește pe ceilalți doi notificatori, respectiv Busoi A. și Busoi M., tribunalul a reținut că aceștia sunt moștenitorii numitei Busoi M. și dețin o cota de ½ din imobil, insa nu s-au adresat instanței pentru soluționarea notificării și cu privire la cota lor.
Conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada calității de persoana îndreptățită la măsuri compensatorii pentru cota de ½ din imobilul situat în București, ., nr. 35, sector 1, compus din teren în suprafața de 140 mp și construcție în suprafață de 65 mp.
Din nota de reconstituire a amplasamentului fostului imobil situat în București, ., nr. 35, sector 1, reiese că în prezent terenul este afectat în totalitate de blocul de locuințe din ., nr. 6 și amenajările aferente acestuia. Pentru construcție au fost încasate despăgubiri.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 165/2013 imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
Conform art. 16 din aceeași lege, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
Tribunalul a reținut ca dispozițiile acestei legi sunt incidente în cauză având în vedere că, potrivit prevederilor art. 4 din lege, aceasta se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Totodată, potrivit art. 50 din aceeași lege, la data intrării sale în vigoare, sintagma despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
Față de prevederile art. 1, 6, 10 și 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, și dispozițiile Legii nr. 165/2013, tribunalul a admis cererea și a obligat pe pârât să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii constând în diferența dintre compensarea prin puncte stabilita conform Legii nr. 165/2013 pentru cota de ½ din imobilul situat în București, ., nr. 35, sector 1, compus din teren în suprafața de 140 mp și construcție în suprafața de 65 mp și despăgubirile actualizate încasate pentru construcție.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc termene de 12 luni, 24 de luni și 26 de luni, pentru soluționarea notificărilor și prevăd că aceste termene încep să curgă de la data de 01.01.2014.
De asemenea, prin art. 35 din lege se stipulează că persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la data expirării termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea notificărilor.
Mai mult, prin art. 33 alin. 4 din lege se stipulează că cererile se analizează în ordinea înregistrării lor.
Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Într-adevăr, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau în echivalent a imobilelor preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist, entitățile investite cu soluționarea notificărilor intentate potrivit Legii nr. 10/_, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20.05.2013, au obligația de a le soluționa în termene de 12 luni, 24 de luni și 36 luni, calculate de la data de 01.01.2014 și în ordinea înregistrării lor.
De asemenea, conform art. 35 din aceeași lege, deciziile emise în condițiile art. 33, pot fi atacate de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar în lipsa emiterii unei astfel de decizii, în termen de 6 luni de la data expirării termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Curtea reține că la data pronunțării sentinței, 06.09.2013, termenele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, pentru soluționarea notificărilor înregistrate la unitățile deținătoare, nu au început să curgă, astfel încât nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății.
Cererea de chemare în judecată a fost intentată la data de 27.06.2012, sub imperiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și a deciziei în interesul legii nr. XX/2007, cum just a reținut prima instanță.
Ca urmare, în virtutea principiului legalității și a predictibilității normei juridice, aceste dispoziții legale sunt incidente în cauză și nu dispozițiile art. 33 și art. 35 ale Legii nr. 165/2013.
În consecință, pe bună dreptate, prima instanță a admis cererea și l-a obligat pe pârât să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.
Această din urmă lege este aplicabilă numai în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile înlocuirii sintagmei de despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale cu măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv și a unor dispoziții exprese din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin art. 50 din Legea nr. 165/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1494/06.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. M. Steluța C.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
14.01.2014
Jud. fond: I. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1961/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 65/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
