Cereri. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 23222/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 117 R
Ședința publică de la 22.01.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. C. B.
JUDECĂTOR: - M. STELUȚA C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă B. I. C. S. și recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.1291/12.06.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009 – daune materiale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă B. I. C. S. prin apărător, avocat F. L., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 27 dosar, lipsă fiind recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei-reclamante B. I. C. S. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă B. I. C. S. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în parte a hotărârii atacate și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtului la plata daunelor materiale pe le-a evaluat provizoriu la suma de 100.000 euro.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Apreciază că în cauză s-a făcut dovada caracterului politic al măsurii administrative având ca obiect deportarea sau strămutarea autorului reclamantei I. N. - Streang din . și fixarea domiciliului obligatoriu în Târgu N., făcând obiectul măsurilor politice ale regimului comunist și de asemenea, prin probele administrate la dosar, a dovedit că niciodată nu a primit despăgubiri.
În ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acesteia ca nefondat și menținerea soluției privind admiterea primului capăt de cerere, cu mențiunea că excepția lipsei de interes invocată este neîntemeiată, față de împrejurarea că reclamanta a făcut dovada că autorul său a fost strămutat, această strămutare având caracter politic.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă B. I. C. S. ca nefondat,invocând dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009, iar în ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, invocând dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
În completare, apărătorul recurentei-reclamante B. I. C. S. precizează că litigiul civil pe care partea îl mai are pe rolul instanțelor privește doar emiterea deciziei și nu acordarea de despăgubiri.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1291/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta B. I. C. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu domiciliul în București, sector 5, .; s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva numitului I. N. Ș. constând în strămutarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu;s-a respins cererea de acordare a daunelor materiale, ca neîntemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Numitul I. N. Ș., bunicul reclamantei (astfel cum a rezultat din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei), ca urmare a exproprierii în baza Decretului nr. 83/1949 la data de 02.03.1949 a fost deportat (strămutat) din . și i s-a fixat domiciliu în Tg. N., .. 6, acesta decedând în timpul restricțiilor domiciliare, astfel cum a rezultat din adeverința emisă de Ministerul Justiției – Direcția Instanțelor Militare din data de 12.12.1996 și din înscrisurile înaintate la dosarul cauzei de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Tribunalul a reținut că potrivit art.3 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958; b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului; d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Art. 4 alin. 2 prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 1 alin. 3 prevede că de asemenea constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Or, în raport de situația de fapt expusă în precedent, reținând că asupra reclamantului s-a luat măsura strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu în temeiul Decretului nr. 83/1949, că acesta nu prevedea în mod expres măsura dislocării și fixării domiciliului obligatoriu, astfel că ulterior s-a procedat la emiterea H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950 și a H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, menționate la art. 3 lit. b din lege ca fiind acte normative în baza cărora s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, tribunalul urmează a reține caracterul întemeiat al primului capăt de cerere,cu consecința constatării caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva numitului I. N. Ș., constând în strămutarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul material cauzat, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune materiale pentru clădirea menționată la poziția 53 din Inventarul Anexă la procesul-verbal din 14 iunie 1948), respectiv clădirea morii și diferența de 2.000 mp din comuna Modelu, ., bunuri pentru care reclamanta a învederat că până în prezent nu a beneficiat de măsuri reparatorii.
Analizând procesul-verbal încheiat la data de 14 iunie 1948, tribunalul a constatat că acesta a fost întocmit de membrii comisiei lucrând în numele comitetului pentru naționalizarea industriilor, întreprinderilor bancare, ș.a. conform legii naționalizării. Procesul-verbal menționat atestă sigilarea morii presei precum și a celor specificate în anexă, proprietatea d-lui N. I. Ș.. De asemenea, tribunalul a mai constatat că din înscrisurile aflate la filele 72, 80 (cereri formulate de autorul reclamantei), fila 92 (certificat emis de Primăria .) a rezultat că moara situată în comuna Modelu, . a fost naționalizată iar terenul a fost luat de Federala B. pentru datorii (moment la care bunicul reclamantei se afla la Închisoarea Călărași, Văcărești și Caransebeș executând o pedeapsă aplicată pentru infracțiunea de sabotaj), această proprietate nefiind vizată de exproprierea din 02.03.1949.
Ca atare, tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză nu relevă legătura de cauzalitate certă între măsura confiscării bunurilor și măsura administrativă cu caracter politic luată asupra autorului reclamantei, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 care prevăd dreptul de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative. Tribunalul a apreciat proba testimonială solicitată de reclamantă ca nefiind utilă soluționării cauzei, reținând că teza probatorie solicitată în sprijinul acesteia viza împrejurarea că la momentul la care s-a dispus strămutarea s-a procedat și la confiscarea bunurilor, concomitența celor două operațiuni nefiind de natură să conducă de plano la concluzia că există legătură de cauzalitate între măsura confiscării și măsura administrativă cu caracter politic.
De asemenea, cu titlu de considerent subsidiar, Tribunalul a constatat că prin Dispoziția emisă de Primarul Comunei Modelu, jud. Călărași în temeiul disp. Legii nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură a clădirii „moara T. Ș.” și a suprafeței aferente de 23.000 mp situată în intravilanul comunei Modelu d-nei B. I. C. S.. Prin Decizia nr.95/10.05.2007 emisă de Guvernul României – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din clădire și teren în suprafață de 2.000 mp, situat în ., evidențiat în patrimoniul ., reținându-se că porțiune din curtea morii ce a aparținut antecesorului lor și moara restituită în natură de Primăria . în patrimoniul . C.. De asemenea, la fila 110 a dosarului cauzei se regăsește cererea formulată de reclamantă adresată Primăriei Comunei Modelu prin care solicită comunicarea de informații necesare în vederea soluționării dosarului nr._ al Curții de Apel București (ulterior înaintat Tribunalului București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal și înregistrat sub nr._/3/2013) având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri pentru imobilul compus din clădire și teren în suprafață de 2.000 mp situat în .. Or, premisa declanșării litigiului menționat este emiterea dispoziției cu propunere de acordare de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor prin echivalent, ceea ce conduce la neîndeplinirea cerinței prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009,și anume ca pentru bunurile respective solicitantul să nu fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,republicată,cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,cu modificările și completările ulterioare. Chiar dacă reclamanta nu a obținut efectiv despăgubirile menționate, o dată emisă dispoziția în temeiul dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceasta nu mai este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul unei alte legi speciale, cum este cea care constituie temeiul juridic al cererii introductive,aplicându-se principiul electa una via.
Nu poate fi reținut în detrimentul celor arătate în precedent argumentul referitor la incidența în prezenta cauză a dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dispozițiile menționate nu stabilesc în sarcina statelor o obligație de restituire a bunurilor preluate anterior intrării în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Acestea sunt considerentele pentru care tribunalul urmează a admite în parte cererea de chemare în judecată, a constata caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva numitului I. N. Ș. constând în strămutarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu și a respinge cererea de acordare a daunelor materiale, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta B. I. C. – S. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice iar reclamanta a depus și întâmpinare .
În motivarea cererii de recurs întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sinteză, reclamanta B. I. – C. S. a susținut următoarele:
Printr-un prim motiv s-a susținut că s-a apreciat greșit probatorul administrat în cauză atunci când s-a reținut lipsa legăturii certe de cauzalitate între măsura confiscării bunurilor și măsura administrativă cu caracter politic luată asupra autorului reclamantei și pe acest temei lipsa de incidență a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că moara situată în comuna Modelu, . a fost naționalizată iar terenul a fost preluat de Federala B. pentru datorii pentru că din procesul verbal, întocmit la 14.06.1948 de membrii Comisiei de plasă Călărași, rezultă că s-a procedat la sigilarea morii presei, precum și a unui număr de 81 de bunuri, specificate în inventarul anexă, proprietate a defunctului bunic.
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că este greșit argumentul instanței potrivit cu care emiterea dispoziției pe temeiul Legii nr.10/2001 ar înlătura de la aplicare dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
În dezvoltarea motivului s-a arătat de către recurentă că bunicul ei a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic iar bunurile i-au fost confiscate ca efect al acestei măsuri, cele menționate în cererea introductivă nefiind recuperate până în prezent. Respectiv pentru clădirea menționată la poziția 53 din inventarul anexă și pentru diferența de 2000 mp nu s-au acordat despăgubiri.
Printr-un al treilea motiv s-a susținut că nelegalitatea sentinței rezultă și din decizia nr.6 din 15.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanța și care dispune că sunt aplicabile dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Printr-un al patrulea motiv s-a susținut că s-a încălcat art.1 din Primul Protocol la CEDO și că sunt incidente aceste dispoziții în condițiile în care legislația generează un drept de proprietate, drept care este apărat de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
În motivarea cererii de recurs întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut, în sinteză următoarele critici:
Hotărârea pronunțată a fost dată în încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru că reclamanta nu avea interes de a mai solicita constatarea caracterului politic al măsurii administrative atât timp cât însăși legea a constatat acest caracter politic al măsurii administrative la care a fost supus autorul reclamantei,
Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele argumente:
În ce privește recursul promovat de reclamanta B. I. C. S..
Primul motiv de recurs este nefondat pentru că potrivit procesului verbal încheiat la 14.06.1948 moara cu anexă inclusiv clădirea destinate pentru birou și locuința personală și curtea de_ mp a fost sigilată în vederea naționalizării. Faptul că ulterior autorul reclamantei a fost strămutat,dovedește lipsa relație cauza dintre expropriere și strămutare.
În consecință temeinic instanța de fond a reținut lipsa relație cauzele directe dintre expropriere și strămutarea autorului reclamantei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, astfel cum a fost susținut și dezvoltat, critica este nefondată pentru că odată aleasă calea Legii nr.10/2001, în urma căreia au fost emise două dispoziții, orice nemulțumirea asupra modului de soluționare a notificării trebuia contestate în instanță, nefiind permis, după ce au fost exercitate aceste mijloace procesuale să se reia pretențiile pe altă cale procesuală.
În ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, astfel cum a fost susținut și dezvoltat critica este nefondată pentru că aplicarea art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 și a deciziei nr.6 din 15.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privește numai situația în care nu s-a urmat procedura reglementată de Legea nr.10/2001 ceea ce nu este cazul în speță.
Și ultimul motiv de recurs, astfel cum a fost formulat și dezvoltat, este nefondat deoarece Legea nr.221/2001 nu a generat un drept substanțial ci doar a deschis o cale procedurală de a se valorifica eventualele drepturi substanțiale. De drepturile substanțiale țin și speranțele legitime patrimoniale.
În plus aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO presupune o neconcordanță dintre legile interne și pactele și tratatele la care România este parte. Or, din cererea de recurs nu rezultă o critică în acest sens.
Nefiind deci incidente art.304 pct.9 dar și art.3041 Cod procedură civilă recursul reclamantei este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
Referitor la recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost susținut și dezvoltat, critica este nefondată deoarece Legea nr.221/2009 reglementează interese generale pe când reclamanta a urmărit un interes personal, aspecte care sunt diferite, și deci nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 sau 3041 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge și acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate ambele recursuri formulate de recurenta-reclamantă B. I. C. S. și recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1291/12.06.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. C. B. M. Steluța C.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
20.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 686/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 745/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
