Legea 10/2001. Decizia nr. 1961/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1961/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 598/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1961R
Ședința publică de la 19 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă I. E. L. împotriva sentinței civile nr.3163/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Instituția P. V., Orașul V. prin Primar și P. Orașului V., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă reprezentată de avocat D. C. F., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații-pârâți reprezentați de consilier juridic B. C. I., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că intimații-pârâți Instituția P. V. și P. Orașului V. au depus întâmpinare, a cărei copie a fost comunicată recurentei-reclamante.
Apărătorul recurentei-reclamante invederează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul intimaților-pârâți invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr.563 emisă la data de 11.01.2012 de Instituția P. V..
Reprezentantul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3163 din 15.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului llfov s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei I. E. de anulare a deciziei nr.563 emisă de către Instituția P. V. și de obligare de a restitui în natură terenul în suprafață de 10.000 mp, situat în orașul V. zona Cantonului CFR și a prelungirii străzii Gherghiței, județul Ilfov, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens deliberând asupra cererii de chemare în judecată și a probelor administrate, tribunalul a reținut următoarele:
La 10 august 2001 reclamanta s-a adresat cu notificare în baza Legii 10/2001 catre Primaria Municipiului Bucuresti (fila 17-22 dosar) solicitand restituirea în deplina proprietate si posesie a imobilului teren situat în Bucuresti, Cartier C. sect. 2, în suprafata de 10.000 mp, teren ce a apartinut autoarei sale N. Forek.
In urma aceste notificari s-a format dosarul administrativ_, notificarea reclamantei nefiind solutionata pana în prezent.
Tribunalul a reținut ca prins sentinta civila 1700/15.12.2006 (fila 123-124 dosar) pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul_/3/2006 si irevocabila prin respingerea apelului si recursului (filele 125-128 dosar) a fost obligat Municipiul Bucuresti prin Primar sa solutioneze aceasta notificare, fara însa ca aceasta hotarare sa fi fost pusa în executare de catre Municipiul Bucuresti. Nu rezulta din actele dosarului nici ca reclamanta ar fi incercat sa obtina punerea in executare a acestei hotarari (eventual prin solicitarea de obligare a paratului la plata de daune cominatorii pentru întarzierea în executare).
Prin expertiza tehnica extrajudiciara întocmita în luna mai 2011 (fila 129-131 dosar) s-a stabilit ca amplasamentul actual al terenului se afla pe teritoriul administrativ al orasului V., jud. Ilfov.
In aceste conditii reclamanta s-a adresat Primariei Municipiului Bucuresti cu solicitare de transmitere a dosarului administrativ catre O. V., ca unitate administrativ teritoriala ce detine terenul in cauza (fila 22 dosar atasat).
Din adresa RF/_/_/13.05.2014 (fila 194 dosar) rezulta ca pana la data acestei adrese acest dosar nu a fost declinat Primariei V., cu justificarea ca acesta nu cuprinde nici un înscris din care sa reiasa cine este unitatea detinatoare.
La 3.01.2012 reclamanta a adresat o noua notificare Primariei V., solicitand acesteia restituirea terenului în suprafata de 10.000 mp situat în oras V., zona cantonului CFR, mentionand ca o notificare în acest sens a fost tribunalul si Primariei Municipiului Bucuresti prin executorul judecatoresc Casagranda S. A. cu nr._/10.08.2001 (fila 24-29 dosar atasat)
Cu adresa 563/11.01.2012 (fila 40-41 dosar atasat) Primaria V. a raspuns reclamantei ca, din punctul sau de vedere, notificarea comunicata la 3.01.2012 nu îndeplineste conditiile prevazute de art. 22 din Legea 10/2001 pentru a putea fi avuta în vedere iar notificarea_/10.08.2001 trebuie solutionata în conformitate cu dispozitiile cuprinse în sentinta civila 1700/15.12.2006.
Prin actiunea formulata (fila 1-6 dosar atasat) reclamanta a solicitat anularea Deciziei 563/11.01.2012, cu consecinta obligarii paratei la restituirea in natura a imobilului notificat.
In drept, tribunalul a reținut dispozitiile art. 26 alin 3 din Legea 10/2000 conform carora: ”Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.”
Rezulta, din economia acestui text de lege, ca pot face obiectul actiunii în justitie reglementate de art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii.
In cauza, tribunalul a reținut ca parata nu a solutionat notificarea reclamantei în nici un fel, nici prin decizie si nici prin dispozitie motivata, ci doar a transmis acesteia o adresa cuprinzand punctul sau de vedere, adresa ce nu poate fi asimilata unei decizii sau dispozitii motivate si, în consecinta, nu poate face obiectul actiunii judiciare prevazute de art. 26 alin 3 din legea 10/2001
In aceste conditii tribunalul urmeaza a analiza daca parata avea, conform legii, obligatia de a solutiona notificarea reclamantei.
In ce priveste notificarea înregistrata la Primaria V. sub nr. 15/3.01.2012 tribunalul a reținut ca aceasta a fost depusa de catre reclamanta prin avocat la parata, la data mentionata pe ștampila de primire a registraturii generale (fila 8 dosar).
In aceste conditii, avand în vedere ca aceasta notificare a fost depusa cu nerespectarea conditiilor de comunicare prevazute art. 22 din Legea 10/2000, tribunalul a apreciat ca în mod corect parata a apreciat ca înscrisul astfel depus nu poate avea valoarea unei notificari în sensul legii 10/2001 ci doar a unei simple solicitari.
Este adevarat ca potrivit dispozitiilor art. 22 alin 4 din Legea 10/2000 notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul, astfel încat este indiscutabil ca notificarea reclamantei referitoare la terenul in discutie a fost formulata in termen.
Cu toate acestea, sunt aplicabile în speta dispozitiile art. 27.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 conform carora, daca persoana juridica notificata nu detine bunurile notificate, aceasta va proceda la redirectionarea dosarului catre entitatea detinatoare a acestora, comunicand persoanei îndreptatite acest fapt precum si datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a imobilului solicitat, însotite de copii de pe actele de transfer ale dreptului de proprietate sau, dupa caz, de administrare, în masura în care detine astfel de acte.
Îndelunga pasivitate a Municipiului Bucuresti nu poate avea drept consecinta, în opinia tribunalului, nasterea în patrimoniul reclamantei a dreptului de a depune o noua notificare, cata vreme cea deja depusa nu a fost in nici un fel solutionata.
Aceasta cu atat mai mult cu cat reclamanta a avut, in toata aceasta perioada, la îndemana cai procedurale eficiente pentru a asigura îndeplinirea de catre paratul Municipiul Bucuresti a obligatiilor stabilite în sarcina sa prin sentinta civila 1700/2006 a Tribunalului Bucuresti
Suplimentar, tribunalul a reținut si faptul ca, din cuprinsul raspunsului expertului la obiectiunile formulate de parti la raportul de expertiza întocmit (filele 219-222 dosar) rezulta ca terenul în suprafata de 10.000 mp notificat de reclamanta nu se afla integral în patrimoniul paratului orasul V..
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta I. E. L. iar instituția Primului V. și Orașul V. au formulat întâmpinare.
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că instanța de fond a reținut eronat situația de fapt.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că netemeinic instanța de fond a susținut că trebuia așteptată soluționarea cererii de către Primăria Municipiului București .
Se mai arată de recurentă că instanța de fond a dispus inutil efectuarea expertizei în condițiile în care nu avea de gând să-și fundamenteze soluția pe expertiza dispusă.
Recurenții arată că instanța de fond trebuia să rețină reaua credință a Primăriei Municipiului București care a indus în eroare instanța de judecată prin afirmații mincinoase, în condițiile în care la registratura acesteia s-a depus expertiza întocmită de expert D. V.I..
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001 și de faptul că notificarea depusă la 03.01.2012 la Primăria Orașului V. nu constituie o nouă notificare ci reprezintă doar o înștiințare asupra situației existente, respectiv că s-a solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 restituirea în natură a terenului de 10.000 mp, situat în orașul V..
Printr-un al treilea motiv s-a susținut ca nefondat instanța de fond a reținut că reclamanta nu a încercat să pună în executare sentința civilă nr.1700 din 15.12.2006 și că, în realitate, prin această sentință pârâtul a fost obligat la plata de daune cominatorii pentru întârzierea la executare.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
În ce privește primul motiv de recurs, astfel cum a fost susținut și dezvoltat critica este nefondată pentru că în baza raportului de expertiză s-a stabilit definitiv și judiciar faptul că imobilul se află în circumscripția teritorială a orașului V.. Este deci nefondată și critica potrivit cu care instanța nu ar fi reținut corect situația de fapt. Dimpotrivă s-a reținut unde este amplasat imobilul. S-a reținut că notificarea a fost adresată Municipiului București, care nu a soluționat-o deși a fost obligat prin sentința civilă nr.1700/15.12.2006, s-a reținut că Municipiul București nu și-a declinat competența și că pretinsa decizie nr.563/11.01.2012 este de fapt o adresă a Primăriei V. ca răspuns la notificarea reclamantei din 3.01.2012.
Este nefondată susținerea recurentei potrivit cu care instanța de fond trebuia să rețină reaua credință a Municipiului București pentru că nu se puteau reține aceste aspecte cât timp Municipiul București nu era parte în prezenta cauză.
Și cel de-al doilea motiv de recurs astfel, cum a fost susținut și dezvoltat este nefondat pentru că instanța de fond nu a considerat notificarea din 03.01.2012 decât o adresă făcută către Primăria orașului V., în care i se arată reclamantei recurente forma pe care trebuie să o îmbrace o notificare și termenul de depunere, precum și consecințele ce decurg din nerespectarea legii.
Și cel de-al treilea motiv este nefondat, din dosar lipsind orice probă executare a sentinței civile nr.1700/15.12.2009 recurenta fiind în eroare asupra semnificației expresiei de executare a unei hotărâri care nu este echivalentă cu admiterea unui capăt de cerere.
Nefiind deci incidente art.3041 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat recurenta-reclamantă I. E. L. împotriva sentinței civile nr.3163/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Instituția P. V., Orașul V. prin Primar și P. Orașului V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
9.01.2015
| ← Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 175/2014. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 37/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
