Pretenţii. Decizia nr. 1370/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1370/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 30566/301/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1370R
Ședința publică de la 26 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. C., împotriva deciziei civile nr.1296A/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, cauza având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Curtea, având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5204 din 02.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București ; s-a respins acțiunea introdusă împotriva pârâtului M. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins cererea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâtul M. de Finanțe ca neîntemeiată.
Pentru a dispune în acest sens analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a constatat următoarele:
Imobilul situat în București ,., . 2, apart 45, sector 3 a fost dobandit de reclamanta în baza contractului de construire nr.1560/1975 încheiat cu Intreprinderea pentru Construirea si Vanzarea Locuintelor Bucuresti .
Prin decizia nr. 1151 / 23 . 06 . 1987 Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti a dispus in baza art 50, 52, 61 si 94 din Legea 57 / 1968 ( avand in vedere ca reclamanta a plecat temporar in strainatate iar la expirarea vizei acordate – 13.01.1987 – nu s-a mai înapoiat în țara ) trecerea în proprietatea statului a apartamentului mai sus mentionat .
In aplicarea deciziei Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti imobilul a fost trecut în administrarea Intreprinderii de Constructii, Reparatii și Administratia Locativa „ V. „ .
Prin contractul de vanzare – cumparare cu plata în rate nr.1842 / 15 . 10. 1997 . a vandut, în temeiul Legii 112/ 1995, catre parata P. G. imobilul locuinta situat în Bucuresti ,., . 2, apart 45, sector 3 .
Prin sentinta civila nr._/15.12.2009 pronuntata în dosarul nr_/301/2008, ramasă definitivă și irevocabilă, instanta a respins cererea avand a obiect revendicarea imobilului situat în București, sector 3,., ., . fiind în prezent investita cu o cererea avand ca obiect plata contravalorii de piata a imobilului mai sus mentionat.
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Muncipiul Bucuresti instanța a reținut urmatoarele:
Calitatea procesuala pasiva presupune identitate între parat și el care este obligat în raportul juridic dedus judecatii . In cauza de față reclamanta prevalandu-se de prevederile art 501 din Legea 10 / 2001, art 480 si urm C.,civ, indevederand ca imobilul situat in Bucuresti ,., . 2, apart 45, sector 3 a fost preluat abuziv solicita plata contrvaloarii de piata a acestuia.
Față de petitul cererii,vazand inclusiv dispozitiile art 50 din Legea 10 / 2001 instanta a apreciat ca M.; Bucuresti nu poate sta în judecata în calitate de parat sens în care va admite exceptia lispei calitatii procesuala pasive a acestuia si va respinge actiune formulate impotriva sa ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Asupra actiunii în despagubiri instanța a reținut urmatoarele:
Autoritatea de lucru judecat cunoaște, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Astfel,în litigiul privind revendicarea,instanța de recurs în considerentele deciziei 1609 R/28.09. 2012 a reținut, inclusiv în considerarea deciziei pronunțate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza M. A. împotriva României și a Deciziei nr. 33/ 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca și în ipoteza în care imobilul în litigiu a trecut abuziv în proprietatea statului, recunoașterea dreptului de proprietate al imobilului este supusa dispozițiilor legale speciale ce privesc restituirea în natura sau prin echivalent a bunurilor preluate de stat.
Instanța de recurs, întocmai ca și instanta de fond, a constatat ca reclamanta nu a dovedit existenta unui bun actual aceasta nedeținând un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu. De asemenea a statuat ca recunoașterea judiciara sau administrativa a dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat în perioada de referință a Legii 10/2011 se realizeaza în condițiile si procedura prevazuta de legea speciala mentionata, iar reclamanta nu a dovedit finalizarea acesteia proceduri.
Pe cale de consecinta se impune efectul pozitiv al hotararii judecatoresti anterioare în relațiile între parti în raport de următoarele aspecte: obligativitatea pentru reclamanta de a urma calea legii speciale – Legea 10/2001- pentru recuperarea în natura sau în echivalent a imobilului care facut obiectul unei preluari de catre stat în perioada de referinta a legii, obligatie pe care reclamanta nu a îndeplinit ; inexistenta unui bun actual în patrimoniul reclamantei .
Or, în prezenta cerere avand ca obiect despagubiri, reclamanta s-a prevalat de dizpozitiile Legii 1/ 2009 – art. 501 din Legea 10 / 2001 și art. 480 C.civ.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție de autoritate de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că reclamanta nu poate în solutionarea prezentei cereri să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Cu alte cuvinte nu se poate prevala de prevederile Legii 10/2001 pentru a obtine despagubirea în conditiile acesteia, din moment ce nu a urmat procedura prevazuta de legea în cauza.
De altfel, art. 501 din Legea 10 / 2001 prevede ca proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Or, reclamanta nu se încadreaza în ipoteza avuta în vedere de textul de lege ci, în masura în care ar fi urmat procedura speciala ar fi fost incidente eventual art 20 si urmatoarele din Legea 10 / 2001.
Pe cale de consecinta întrucat reclamanta nu a deținut un bun actual în patrimoniul sau asupra imobilului, nedetinand un titlu de proprietate asupra acestuia, nu se poate prevala de prevederile art 480 si urm Cciv si cu atat mai puțin de cele ale Legii 10 / 2001 pentru a obtine contravaloarea de piata a acestuia.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta C. C..
Prin decizia civilă nr.1296A din 16.12.2013 pronunțată în dosarul nr._/2009 al Tribunalului București Secția a III a Civilă apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a dispune în acest sens analizând actele și lucrările cauzei prin prisma apelului formulat, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta a criticat soluția instanței de fond apreciind-o nelegală față de dispozițiile constituționale, legale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Cartei Drepturilor Fundamentale, care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate. Din această perspectivă, în contextul în care prin decizia nr. 941A/09.11.2011 a Tribunalului București pronunțată în dos. nr._ a fost constatată nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, apreciază că a fost încălcat dreptul său de proprietate prin respingerea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata despăgubirilor reprezentând prețul de piață al apartamentului situat în București, ., ., apt. 45, sector 3.
Față de aceste critici generale, care s-au referit atât la dreptul la revendicarea imobilului cât și la dreptul la despăgubiri, apelanta a reiterat temeiul de drept al cererii sale care formează obiectul acestui dosar ca fiind art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul constată că acțiunea în revendicare formulată de către apelanta reclamantă C. C. a fost în mod irevocabil respinsă prin decizia nr. 1609R/28.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă pronunțată în dos. nr._, aspect care nu mai poate fi pus în discuție, care se impune cu autoritate de lucru judecat și care oricum nu formează obiectul prezentei cauze.
Obiectul prezentei cauze se referă la cererea apelantei-reclamante de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri.
Față de dispozițiile textului de lege invocat – art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 – „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”, tribunalul reține, în deplin acord cu cele reținute de către prima instanță, că acest text de lege nu este incident în cauză.
Astfel cum rezultă din ipoteza normei, aceasta privește persoanele care au dobândit dreptul de proprietate cu privire la un imobil în temeiul unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Prin urmare numai cei deveniți proprietari în temeiul unui astfel de contract sunt vizați de această dispoziție legală.
Or, apelanta-reclamantă nu se află în această situația, ci pretinde dobândirea dreptului de proprietate în temeiul unui contract de construire nr. 1560 încheiat în anul 1975 și confiscat abuziv în 1987, în baza Decretului 223/1976. Așadar nu un contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este temeiul pretinsului său drept de proprietate. Din contră, o altă persoană – P. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1842/15.10.1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, textul art.501 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui fundamentul pretențiilor apelantei-reclamante.
Mai mult, astfel cum a reținut și prima instanță, se impun cu putere de lucru judecat cele statuate prin Decizia nr. 1609 R/28.09.2012 în sensul că apelanta reclamantă nu a dovedit existența în patrimoniul său a unui bun actual, nedeținând un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, simpla constatare a nelegalității preluării de către stat a imobilului nefiind suficientă în acest sens. Iar, întrucât deposedarea s-a realizat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, pentru recunoașterea oricărui drept – recuperarea în natură sau în echivalent – cu privire la imobil era obligatorie parcurgerea procedurii prev. de Legea nr. 10/2001.
Apelanta reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri. În consecință, orice pretenție a sa cu privire la imobilul de care a fost deposedată în afara acestui cadru legal special nu poate fi primită, astfel cum rezultă și din Decizia în interesul legii nr. 33/9.06.2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în Secțiile Unite, coroborat cu cele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. împotriva României.
Tribunalul a apreciat astfel criticile formulate de către apelantă cu privire la înlăturarea dispozițiilor legislației naționale și aplicarea dispozițiilor europene în materia drepturilor omului ca nefiind fondate, procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 fiind în acord cu aceste reglementări.
Împotriva deciziei a formulat recurs în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă reclamanta C. C..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că hotărârea pronunțată (probabil decizia recurată) s-a dat cu greșită aplicare a art.1 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, modificate prin H.G.nr.11/1997.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că imobilul a fost naționalizat cu încălcarea Constituției și a Tratatelor la care România era parte, respectiv art.17 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
S-a mai arătat că în aceste condiții imobilul a trecut la stat fără titlu astfel că nu a operat transferul de proprietate și, din această perspectivă nu se poate reține drept preferabil contractul de vânzare cumpărare nr.1842/1997, bunul fiind protejat de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că nu poate fi condiționată formularea unei acțiuni în revendicare de anularea prealabilă a contractului de vânzare – cumpărare întemeiate pe dispozițiile Legii nr.112/1995.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că dezlegarea în drept cu privire la valabilitatea titlului statului a fost deja soluționată de instanță și deci este justificat interesul reclamantei de a solicita obligarea pârâților de a lăsa liberă proprietatea imobilului.
Printr-un al treilea motiv s-a arătat că imobilul fiind preluat de stat fără titlu se impune obligarea intimatului la achitarea prețului de piață, în raport de dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001 pentru imobilul preluat de stat fără titlu.
În continuarea motivelor de recurs recurenta prezintă evoluția și soluția dintr-un alt proces având ca obiect stabilirea nevalabilității titlului statului precum și competențele judecătorului român în calitate de judecător european.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Din modul și conținutul motivelor de recurs se constată că nu s-a criticat o greșită aplicare a legii de către instanța de apel cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului București. De altfel, nici prin cererea de apel nu s-a făcut o critică asupra modului de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului București.
Pentru aceste argumente soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Municipiului București a intrat în puterea lucrului judecat.
În ce privește criticile formulate în raport cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Primul motiv de recurs este lipsit de interes și deci nefondat deoarece prin decizia civilă nr.941/2011 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă s-a constatat nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului, situație în care nu mai este necesară a doua constatare a nevalabilității titlului statului.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat deoarece nicăieri în decizia recurată nu s-a arătat că o acțiune în revendicare este condiționată de anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat pe dispozițiile Legi nr.112/1995.
De altfel, acest motiv pare străin de obiectul cererii de chemare în judecată care constă în obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață a imobilului preluat abuziv, obiect având ca temei dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001.
Și cel de-al treilea motiv de recurs astfel cum a fost formulat, este nefondat deoarece Legea nr.10/2001 prin art.50 arată expres condițiile și persoanele care pot pretinde prețul de piață al imobilelor ce fac obiect Legii nr.10/2001, condiții pe care reclamanta nu le-a îndeplinit.
Pentru toate aceste argumente, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă C. C., împotriva deciziei civile nr.1296A/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
1.10.2014
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 197/2014. Curtea... | Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 175/2014. Curtea... → |
|---|
