Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1185/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1185/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 20885/299/2008
Dosar nr._
(306/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1185
Ședința publică de la 8.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant P. Ș. R., de recurenta-reclamantă M. R. E., precum și de recurenta-pârâtă GIARTU C., împotriva deciziei civile nr. 690 A din 28.06.2013 și a încheierii de ședință din 22.11.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. N. O. și MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Clip I., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante M. R. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 21.10.2013, emisă de Baroul București, aflată la fila 13 din dosar, avocat C. Zana, în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte Giartu C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 29.04.2014, emisă de Baroul București, aflată la fila 31 din dosar, avocat A. G., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant P. Ș. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.09.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Municipiul București prin Primarul General, lipsind intimatul-pârât P. N. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurentei-reclamante M. R. E. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea motivului de recurs prin care se susține că reclamanta este succesoarea pârâtei M. A. M..
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu se opun încuviințării acestei probei.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă M. R. E., prin apărător, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă în susținerea motivului de recurs prin care se arată că este unica moștenitoare a persoanei decedate, primește înscrisurile la dosar și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor. Apărătorul recurentului-reclamant P. Ș. R. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile atacate cu consecința recalificării căii de atac exercitată de G. Cistina ca fiind recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.
Menționează că instanța a calificat în mod greșit calea de atac din recurs în apel, și procedând astfel, a încălcat principiul disponibilității, având în vedere că, valoarea imobilului ce face obiectul prezentei cauze, la momentul introducerii acțiunii, se ridica la suma de 94.000 lei, conform unei expertize judiciare de specialitate. La momentul la care s-a depus expertiza extrajudiciară concluziile acesteia privind valoarea bunului nu au fost contestate în nici un fel de Giartu C..
De asemenea, arată că, instanța de apel, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a numitei M. A. M. a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Apreciază că instanța de apel a aplicat în mod eronat legea procesuală civilă întrucât M. R. E. a dobândit calitatea de parte în prezentul dosar din momentul formulării cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanții nu au formulat vreo cerere împotriva numitei M. A. M., ci a fost introdusă în cauză de Giartu C.; reclamanții au semnalat instanței în repetate rânduri că aceasta este decedată, figurând în continuare, în proces, în cererea reconvențională, nu și în cererea de revendicare. Prin urmare, M. A. M., nefiind pârâtă în cererea de revendicare, instanța nu a soluționat cererea în contradictoriu cu aceasta, ci cu Giartu C..
Consideră că, instanța ar fi trebuit să disjungă cererea principală de cererea reconvențională și să procedeze la anularea acelei părți din hotărâre care se referă la cererea reconvențională.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate și a se dispune recalificarea căii de atac exercitată de Giartu C. la Tribunalului București ca fiind recurs, trimiterea cauzei spre rejudecare, disjungerea cererilor și continuarea judecății în calea de atac pe cererea de revendicare la tribunal, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea aduce la cunoștință faptul că prin încheierea din 15.01.2010 s-a menționat faptul că reclamanții au fost de acord cu evaluarea imobilului la suma de 170.000 lei.
Apărătorul recurentei-pârâte Giartu C. învederează că acesta a fost motivul pentru care instanța de judecată a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel.
Apărătorul recurentei-reclamante M. R. E., arată că, în condițiile, în care există două cereri, respectiv, cererea reconvențională și cererea principală în care fiecare dintre părți își cuantifică și califică pretențiile, însă în cererea reconvențională pretenția vizează o sumă de 80.000 euro, iar cererea principală a reclamanților vizează o altă sumă și nu există un acord al părților, s-a depus o expertiză extrajudiciară la care nici una dintre părți nu s-a opus. În condițiile, în care, ambele părți sunt de acord cu valoarea imobilului, iar expertiza arată că valoarea imobilului este de 94.000 lei, consideră că sunt incidente în cauză dispozițiile art.282 alin.5 din Codul de procedură civilă.
Referitor la motivul de recurs care vizează încălcarea principiului disponibilității, cu privire la soluționarea excepției capacității procesual active, arată că, apelanta prin cererea de apel, și prin cererea verbală făcută în ședința publică, a solicitat rectificarea citativului și posibilitatea de a formula o cerere prin care să arate că este vorba de o greșeală materială, astfel că s-a acordat cuvântul părților doar pe acest aspect. Nu s-a pus în discuție excepția lipsei capacității de folosință, instanța reținând cauza în pronunțare doar pe calificarea căii de atac.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea în tot a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul P. Ș. R. solicită a fi admis.
Apărătorul recurentei-pârâte Giartu C., arată că, valoarea obiectului litigiului este stabilită, potrivit principiului disponibilității, de reclamant în cuprinsul cererii formulate, reclamanta reconvențională G. C. a evaluat obiectul cererii de chemare în judecată prin încheierea din 15.01.2010 la suma de 170.000 lei, prin cererea cu privire la constatarea intervenției prescripției achizitive, valoare la care pârâții-reconvenționali au achiesat.
Apărările recurenților potrivit cărora obiectul cererii ar fi trebuit stabilit în raport de evaluarea făcută în cuprinsul unei expertize extrajudiciară nu poate fi primită, câtă vreme prin încheierea din 15.01.2010 aceștia au achiesat la valoarea indicată.
În cea ce privește cea de-a doua critică referitoare la excepția lipsei capacității de folosință a numitei M. A. M., această excepție a fost pusă în discuția părților la ultimul termen de judecată în fața instanței de apel, la data la care s-a depus certificatul de deces. Instanța de judecată a invocat, din oficiu, această excepție, a fost pusă în discuția părților și, în raport de această împrejurare s-a pronunțat hotărârea. Chiar dacă moștenitoarea persoanei decedate este cuprinsă în dispozitivul deciziei aceasta a avut drepturi proprii, nu ca moștenitoare a persoanei decedate, astfel încât instanța nu avea nici o posibilitate să disjungă parțial cererile și să anuleze parte din hotărârea pronunțată.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de reclamanți, ca nefondate și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Cu privire la recursul declarat de pârâta Giartu C. solicită a fi admis, casarea încheierii recurate și, pe fond, rejudecând, să se admită cererea formulată de restituire a taxei de timbru, având în vedere că, din eroare și fără ca instanța să pună în vedere acest lucru, partea a timbrat cu suma de 3093 lei în ceea ce privește capătul de cerere privind uzucapiunea; prin motivele de recurs nu a înțeles să critice decizia sub acest aspect.
Având în vedere că timbrarea capătului de cerere reprezintă, în realitate, o plată nedatorată, în sensul dispozițiilor art.23 alin.1 lit. a din Legea nr.146/1997, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând, să se admită cererea formulată de restituire a taxei judiciare de timbru achitată fără a fi datorată.
Reprezentantul intimatului-pârât Municipiul București prin Primarul General, solicită respingerea ca nefondată a recursurilor formulate de reclamanți și menținerea deciziei civile atacate care face referire punctual, în practica la încheierea din data de 15.01.2010 cu privire la stabilirea și valoarea imobilului. În ceea ce o privește pe pârâta decedată se menționează în practica faptul că s-a pus în discuție excepția lipsei capacității de folosință.
Apărătorul recurentei-reclamante P. Ș. R., solicită a se aprecia cu privire la recursul formulat de pârâta Giartu C. în privința taxei de timbru în cazul în care aceasta nu este datorată.
În privința recursului declarat de partea pe care o reprezintă, arată că nu este vorba de o cerere cu mai multe capete, ci de două cereri distincte, respectiv, cererea principală și cererea reconvențională.
Apărătorul recurentei-reclamante M. R. E. solicită respingerea recursului formulat de pârâtă, ca neîntemeiat.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicită a fi redus, având în vedere că suma pe care o pretinde partea adversă este foarte mare; în cauză au fost acordate doar două termene și nu s-a formulat întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanții P. N. O., P. Ș. R., M. R. E. au chemat în judecată pe pârâta G. C. solicitând ca pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp.(1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă) reprezentând o cotă indiviză de 5,63% din imobil și suprafața de teren de 12,76 mp situat sub construcție, și garajul aferent.
Pârâta G. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În apărare, pârâta a invocat mai multe excepții. În situația în care acțiunea nu s-ar respinge pentru niciunul dintre motivele arătate, pârâta a arătat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art.9, art.2 alin.1 lit.a, h, i și art.2 alin.2.
Pârâta G. C. a formulat cerere reconvențională, în contradictoriu cu reclamanții și cu M. A. M., solicitând constatarea nulității sentinței civile_/03.11.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 București, constatarea că dreptul de proprietate aparține pârâtei, constatarea nulității titlului de proprietate al reclamanților. În motivare, a invocat uzucapiunea de 10 ani, arătând că a avut o justă cauză, a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar. Invocă joncțiunea posesiilor cu posesia statului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de la uzucapiunea de 30 ani.
Pârâta G. C. a formulat cerere de chemare în garanție pentru evicțiune împotriva Primăriei M. București.
La termenul din data de 15.01.2010 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Primăriei M. București.
La termenul din data de 12.02.2010 instanța a admis excepția netimbrării pe cererea având ca obiect constatare valabilitate contract de vânzare cumpărare.
La același termen, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă privind dispozițiile art. 9 din legea nr.10/2001, în raport cu prevederile art.44 alin.1, 2 și 7, art.15 alin. 2, din Constituție și a dispus suspendarea cauzei.
Prin decizia nr.63/27.01.2011 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de către pârâtă.
Prin cererea completatoare din data de 27.05.2011 de la fila 325 volumul II reclamanții au cerut constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1135/16.04.1997 pentru lipsa consimțământului datorită faptului că instituția cu care pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nu era abilitată să încheie contracte de vânzare-cumpărare și introducerea în cauză a M. București prin Primarul General.
Pârâta a invocat excepția prescripției prin raportare la prevederile art.45 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții au depus contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase între P. N. O. în calitate de vânzător și P. Ș. R. în calitate de cumpărător, privind drepturile litigioase asupra cotei din imobilul din ., parter, sector 1.
La termenul din data de 23.09.2011, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a respins excepția netimbrării și a unit cu fondul cauzei excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale active integrale, formulate de către pârâtă. Instanța a calificat ca fiind apărări de fond excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și excepția lipsei procedurii prealabile.
Prin încheierea din data de 13.01.2012 instanța a admis excepția prescripției cu privire la cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1135/16.04.1997.
Prin sentința civila nr.4828/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale active integrale, formulate de către pârâtă; a fost admisa în parte acțiunea privind pe reclamanții P. Ș. - R., M. R. – E. și pe pârât reclamanta G. C. și pârâta M. A. M., pârât MUNICIPIUL B. PRIN PRIMARUL GENERAL, pârât reconventional P. N. – O.; a fost obligata pârâta G. C. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp (1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă) reprezentând o cotă indiviză de 5,63% din imobil și suprafața de teren de 12,76 mp situat sub construcție; a fost respinsa ca neîntemeiată cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune, constatare nulitate titlu reclamanți, constatare nulitate sentință civilă formulata de pârâta reclamanta G. C.; a fost respinsa cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare N1135/16.04.1997, ca fiind prescrisă; a fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind constatare valabilitate contract de vânzare cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:
În fapt, autorii reclamanților, M. A. și M. Caliopi au dobândit terenul pe care este situată construcția din București, sector 1, . în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat sub nr._/24.07.1928 și transcris sub nr._/1928.
Ulterior, autorii au ridicat construcția existentă în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp (1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă).
În baza decretului 92/1950 imobilul a intrat abuziv în posesia statului, la poziția 4636, deși autorii erau exceptați de la naționalizare.
Prin sentința civilă nr._/03.11.1994 pronunțată în dosarul nr.8459/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 București reclamanților li s-a lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat. De asemenea, s-a constatat că naționalizarea imobilului s-a realizat cu încălcarea art.II din Decretul nr.92/1950, în sensul că autorii reclamanților nu intrau în categoria pentru care era posibilă naționalizarea.
Prin decizia civilă nr.532/23.02.1996 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare și a desființat sentința civilă.
Imobilul a fost vândut către pârâta G. C. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. N 1135/16.04.1997.
Reclamanții au depus la fila 326 contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase între P. N. O. în calitate de vânzător și P. Ș. R. în calitate de cumpărător, privind drepturile litigioase asupra cotei din imobilul din ., parter, sector 1.
Față de această situație de fapt, instanța a analizat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată de către pârâta G. C. și, a apreciat că este neîntemeiată având în vedere Legea nr.10/2001, dispozițiile 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art.21 din Constituția României privind accesul la justiție nu prevede o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale active integrale instanța a reținut, de asemenea, că sunt neîntemeiate întrucât reclamanții sunt moștenitorii lui M. A. și M. Caliopi iar aceștia au depus la fila 326 contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase între P. N. O. în calitate de vânzător și P. Ș. R. în calitate de cumpărător
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale active integrale, formulate de către pârâta G. C..
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată doar în parte, numai cu privire la teren și construcția apartament, nu și cu privire la garaj, reclamanții nedepunând nici un înscris cu privire la această construcție.
Referitor la imobilul situat în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp (1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă) reprezentând o cotă indiviză de 5,63% din imobil și suprafața de teren de 12,76 mp, instanța reține că procedând la compararea titlurilor părților, titlul reclamanților constând în contractul de vânzare-cumpărare_/24.07.1928 este preferabil titlului pârâtei G. C. - contractul de vânzare-cumpărare N1135/16.04.1997.
De altfel, reclamanții dețin un bun în sensul art.1 Protocol 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, acesta fiind dat de sentința civilă nr._/03.11.1994 pronunțată în dosarul nr. 8459/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 București prin care reclamanților li s-a lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul menționat. Chiar dacă aceasta a fost desființată pe calea recursului în anulare, ținând cont de soluția dată de CEDO în cauza Brumărescu contra României, instanța a reținut că reclamanții dețin un bun în sensul art. 1 Protocol 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Pe de altă parte, instanța a constatat că pârâta a dobândit bunul de la un neproprietar, respectiv de la Statul Român, care în baza Decretului nr. 92/1950 a naționalizat bunul, acesta fiind un act de preluare abuzivă conform art. 2 alin.1 lit. a și g din Legea nr.10/2001, după care l-a vândut pârâtei în baza contractului de vânzare-cumpărare N1135/16.04.1997.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta G. C. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp (1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă) reprezentând o cotă indiviză de 5,63% din imobil și suprafața de teren de 12,76 mp situat sub construcție.
Referitor la cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune, constatare nulitate titlu reclamanți, constatare nulității sentinței civilă, formulata de pârâta reclamanta G. C., instanța a respins-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Pârâta reclamantă a invocat uzucapiunea de scurtă durată, iar în subsidiar uzucapiunea de lungă durată prin joncțiunea posesiei sale cu cea exercitată de Statul român, însă instanța observă că posesia exercitată de pârâta G. Crsitina nu este de bună-credință, iar posesia exercitată de Statul Român nu este o posesie utilă, acesta neavând decât calitatea de detentor precar, astfel încât pârâta nu poate invoca joncțiunea posesiilor.
Pârâta era obligată să facă toate demersurile pentru cunoașterea situației juridice reale a imobilului, mai ales în condițiile în care reclamanții au făcut și o notificare în baza Legii nr. 10/2001.
De altfel, prin interogatoriul luat pârâtei a rezultat că aceasta a semnat petiții privind apartamentul în litigiu și că avea cunoștință de demersurile reclamanților cu privire la încercarea acestora de a-și apăra dreptul de proprietate.
Cu privire la nulitatea titlului reclamanților, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr._/24.07.1928 și transcris sub nr._/1928 fiind valabil încheiat, aspecte constatate și prin sentința civilă nr._/03.11.1994 fila 96 pronunțată în dosarul nr. 8459/1994 al Judecătoriei Sectorului 1 București, și prin sentința civilă nr. 5019/30.03.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 –fila 173.
Cu privire la constatarea nulității sentinței civile nr._/03.11.1994, instanța a constatat că nulitatea acesteia se poate invoca numai prin intermediul căilor de atac, și nu pe calea unei acțiuni separate.
Având în vedere că la termenul din data de 12.02.2010 instanța a admis excepția netimbrării pe cererea având ca obiect constatare valabilitate contract de vânzare cumpărare și că prin încheierea din data de 13.01.2012 instanța a admis excepția prescripției cu privire la cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1135/16.04.1997, instanța a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind constatare valabilitate contract de vânzare cumpărare și a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare N1135/16.04.1997, ca fiind prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 690A/28.06.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a numitei M. A. M. și apelul, formulat de apelanta-pârâtă G. C. și, pe cale de consecință, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele argumente:
În ședința publica din data de 28.06.2013, instanța a calificat calea de atac în prezenta cauză ca fiind apel.
În aceeași ședința publica a fost pusă în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosința a pârâtei M. A. M..
În privința acestei excepții de ordine publica a lisei capacitații procesuale de folosința, tribunalul a reținut că, prin cererea reconvențională formulată la data de 08.01.2009 (fila 30 dosar fond), a fost chemată în calitate de pârâtă în cauză și numita M. A. M.; pe acest aspect instanța a reținut lipsa de procedura cu M. A. M. calitate pe care și-a menținut-o până la închiderea dezbaterilor fiind consemnată și în dispozitivul sentinței civile.
O parte pentru a fi parte într-un proces civil trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de exercițiu ale acțiunii, adică să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă capacitate procesuală și calitate procesuală.
Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, apărând ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual, prin încheiere de acte juridice.
Capacitatea procesuală este transpunerea pe plan procesual a capacității civile.
În conformitate cu dispozițiile art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954, „capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.”
Din certificatul de deces depus la dosar în apel rezulta ca M. A. M. a decedat încă de la data de 03.06.2003, astfel că odată cu moartea acesteia a încetat și capacitatea procesuală de folosință a sa.
Potrivit art.41 alin.1 Cod procedură civilă „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată.”
Având în vedere că pârâta nu mai are folosința drepturilor sale civile, fiind decedata, instanța a reținut, per a contrario, că aceasta nu mai poate figura ca parte în proces.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă la data de 22.10.2013, apelanta-pârâtă G. C. a solicitat restituirea taxei de timbru în cuantum de 3039 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru capătul de cerere privind nulitatea titlului deținut de reclamanți, a cărei dovadă de achitare a atașat-o cererii de recurs care a fost depusă la dosar la data de 24.07.2012.
Prin încheierea din data de 22.11.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată cererea de restituire a taxei judiciare, formulata de petenta G. C., reținând că prin sentința civila nr. 4828/16.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale active integrale, formulate de către pârâtă; a fost admisa în parte acțiunea privind pe reclamanții P. Ș. - R., M. R. – E. și pe pârât reclamanta G. C. și pârâta M. A. M., pârât MUNICIPIUL B. PRIN PRIMARUL GENERAL, pârât reconvențional P. N. – O.; a fost obligata pârâta G. C. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, ., compus din apartamentul nr.1 cu o suprafață utilă de 40,56 mp (1 cameră, vestibul, baie, bucătărie, cămară, boxă) reprezentând o cotă indiviză de 5,63% din imobil și suprafața de teren de 12,76 mp situat sub construcție; a fost respinsa ca neîntemeiată cererea reconvențională având ca obiect uzucapiune, constatare nulitate titlu reclamanți, constatare nulitate sentință civilă formulata de pârâta reclamanta G. C.; a fost respinsa cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare N1135/16.04.1997, ca fiind prescrisă; a fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind constatare valabilitate contract de vânzare cumpărare.
Din verificarea dosarului reiese ca apelanta a timbrat cererea de apel cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 3039 lei(fila 10).
Potrivit disp. art. 23. alin.1 din Legea nr. 146/1997 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri:
a) când taxa plătită nu era datorată;
b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;
d) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;
e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
f) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională.
Având în vedere ca tribunalul a admis apelul petentei și a trimis cauza spre rejudecare, cererea sa de restituire a taxei judiciare de timbru nu se încadrează în dispozițiile legale strict și limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, ținând cont ca cererea reclamantei nu se încadrează în aceste dispoziții legale, instanța a respins cererea de restituire de taxă de timbru, ca neîntemeiată, urmând ca taxa de timbru sa fie recuperata de aceasta doar pe calea cheltuielilor de judecata, în condițiile prev. de art.274 Cod procedură civilă, nu pe calea acestei proceduri necontencioase a restituirii taxei judiciare de timbru, deoarece aceasta era datorata iar acțiunea nu a rămas fără obiect.
Prin recursul formulat împotriva deciziei civile mai sus evocată, reclamantul P. Ș. R. a susținut că, instanța a calificat greșit calea de atac din recurs în apel și, astfel, a încălcat principiul disponibilității. Arată reclamantul că, valoarea imobilului care formează obiectul prezentei cauze, la momentul introducerii acțiunii, se ridică la suma de 94.000 lei, conform unei expertize judiciare de specialitate întocmită de expertul tehnic judiciar imobiliar C. I.. Prin raportare la această valoare și la dispozițiile art. 282 ind.1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel a calificat greșit calea de atac.
Instanța de apel a anulat, în mod greșit, sentința apelată și trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a numitei M. A. M.. Aceasta din urmă a dobândit calitatea de parte în prezentul dosar din momentul formulării cererii de chemare în judecată. Or, afirmă recurentul, reclamanții nu au formulat o cerere împotriva acesteia ci însăși pârâta, prin cererea sa reconvențională; soluția anulării cererii în revendicare este în aceste condiții nelegală întrucât reclamanții nu au formulat vreo cerere împotriva lui M. A. M..
Recursul s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă.
La rândul său, reclamanta M. R. E. a criticat hotărârea instanței de apel din aceiași perspectivă, a calificării greșite a căii de atac, făcând referire la valoarea imobilului(94.000 lei), la dispozițiile art. 282 ind. 1 din codul de procedură civilă și la principiul disponibilității procesului civil.
Soluția a fost criticată și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 243 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
S-a susținut astfel, că, instanța de apel trebuia să rețină că avea posibilitatea de a suspenda judecata prin moartea unei părți iar nu de a anula sentința; mai mult, trebuia să observe că, în cauză, recurenta reclamantă este moștenitoarea numitei M. A. M. astfel că drepturile acesteia din urmă nu au fost în nici un mod lezate.
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință nu a fost pusă în discuția părților; în hotărâre nu se regăsesc concluziile acestora pe excepție ci doar cu privire la calificarea căii de atac.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă.
Pârâta G. C. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință de la termenul de judecată din 22.11.2013, susținând astfel că, instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 și, pe cale de consecință, în mod greșit, a fost respinsă cererea sa de restituire a taxei de timbru în cuantum de 3039 lei.
Recursurile sunt întemeiate.
Astfel, Curtea reține că, la termenul de judecată de la 15 ianuarie 2010, instanța de fond a supus dezbaterii părților aspectul relativ la modul de sesizare al instanței; în aceste condiții, reclamanții, asistați de apărătorul ales, au indicat valoarea obiectului material al litigiului ca fiind aceea de 170.000 lei și că, în funcție de această valoare, competența de soluționare a cauzei, în fond, aparține judecătoriei.
Or, având în vedere criteriul valoric de stabilire a competenței materiale a primei instanțe, precum și prevederile art. 18 ind. 1, art. 282 din Codul de procedură civilă și ale art. 2 alin. 3 din legea nr. 146/1997, în mod corect, instanța de apel a procedat la calificarea căii de atac și a statuat că împotriva hotărârii judecătoriei este exercitat apelul la tribunal.
Încă de la termenul de judecată de la 03.05.2013, Tribunalul a observat lipsa de procedură în privința numitei M. A. M. și, pentru termenul de judecată următor, a solicitat reclamanților dovezi cu privire la decesul acesteia - față de mențiunile cuprinse în dovada de îndeplinire a procedurii de citare. Reclamanții au depus la dosar astfel, copia certificatului de deces iar la termenul de judecată de la 28.06.2013, instanța a supus dezbaterii excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei reconvenționale M. A. M., decedată înainte de formularea cererii reconvenționale. Prin urmare, nu numai că părțile nu au fost surprinse de instanța de apel ca urmare a invocării unei asemenea excepții dar, așa cum rezultă din practicaua deciziei, au avut și posibilitatea de a formula propriile concluzii.
Soluția în privința excepției este corectă, prin raportare la circumstanțele factuale și la prevederile art. 41 din Codul de procedură civilă care se coroborează cu cele ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954 astfel că, actele de procedură îndeplinite în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută fiind lipsită de relevanță, urmare a acestei calificări a sancțiunii, existența ori inexistența unei vătămări în privința acestei persoane. Prin urmare, nu se impunea suspendarea judecății în condițiile art. 243 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Rezolvând astfel excepția în discuție, instanța de apel urma ca, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.297 alin. 1, să rejudece fondul litigiului astfel că, sub acest aspect, recursurile reclamanților sunt privite ca fondate.
Recursul pârâtei a fost, de asemenea, admis. Din motivarea apelului acesteia se constată că, nu a fost criticată și soluția cu privire la constatarea intervenirii prescripției achizitive, ci doar aceea relativă la capetele de cerere care nu au fost supuse timbrajului nici în fața primei instanțe. Instanța de apel nu a pus în sarcina apelantei o asemenea obligație - de achitare a taxei de timbru la valoare - astfel că, din eroare, partea a achitat o taxă de timbru pe care nu o datora.
Chiar dacă pârâta a indicat greșit temeiul juridic al cererii sale, ca fiind reprezentat de dispozițiile art.23 lit. c din Legea nr.146/1997, Curtea observă că cererea se încadrează în ipoteza prevăzută la art.23 alin.1 lit. a din Legea nr.146/1997, astfel că, va admite cererea și va dispune restituirea taxei de timbru achitată de pârâtă dar care nu era datorată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă GIARTU C. împotriva încheierii de ședință din data de 22.11.2013.
Modifică în tot încheierea recurată în sensul că;
Admite cererea de restituire a taxei de timbru și dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 3039 lei achitată de pârâtă.
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți P. Ș. R. și M. R. E. împotriva deciziei civile nr.690 A din 28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți P. N. O. și MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL
Modifică în parte decizia recurată în sensul că trimite cauza la instanța de apel în vederea evocării fondului.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.M.
Tehnopred.C.S.
Ex.2/03.10.2014
T.B.Secția a III-a Civilă – I.P.
- I.L.M.
Jud.sector 1 București – D.P.P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 8/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
